Problema noastră suntem noi, de asta n-o să se rezolve niciodată

Mi se pare insuportabil să mai trăiesc în țara asta.

Nu mai am loc sa calc pe stradă de rahați de câine.

Nu am timp într-o zi să stau la toate cozile la care trebuie să stau (la poștă, la ANAF, unde stai la o coadă ca să iei un act, apoi la altă coadă să plătești ce scrie pe foaia aia, pentru că să pună o imprimantă la casierie le-a fost imposibil) și în trafic, pentru că nu există soluții. Nu există metrou sau, dacă ai noroc să ai o stație de metrou aproape, nu te poți urca în el de plin ce e, tramvaiele nu vin, cu bicicleta nu ai pe unde merge.

Nu mai am răbdare cu toți acriții și nesimițiții, cu toți frustrații care te calcă în picioare pe stradă și la coadă la magazin, oameni care n-au știut niciodată că mai există și alții în jur și că și alții au nevoi și sentimente. Totul e despre MINE, EU, AL MEU.

Nu există respect, principii, moralitate, valori. Există doar burți pline, voci vehemente, haine scumpe, mașini uriașe, legi pe care nu le respectă decât proștii.

Nu mai pot să citesc toate căcaturile în presă, toate titlurile cu N-o să-ți vină să crezi și Dă click aici dacă vrei să ai o viață mai bună. Nu mai pot să văd cum mii de oameni dau click pe titlurile de mai jos, încurajând astfel toate lăturile.

Nu mai pot să văd mii de comentarii scrise de oameni cu spume la gură, fără logică și noimă, cu milioane de greșeli gramaticale, făcute de oameni care nu pricep limba română, în schimb se pricep la medicină, legislație, istorie și în general, la orice în afară de limba română.

Nu mai suport să văd cifre cu prezența la vot și cu rezultatele alegerilor, bătaia de joc a celor care ne conduc, de la primari la premieri și miniștri.

Mă scoate din minți aroganța unora care spun că ei, care-au citit pe google chestii, știu mai bine cum funcționează corpul uman decât medici care fac 6 ani de școală și alți 3-4 de specializare și rezidențiat. Because fuck science and common sense and logic.

Mi-e frică să ies cu mașina și copii în ea, pentru că oricând poate da peste noi unul care trece pe roșu cu suta la oră.

Mi-e groază să ajungem în orice spital, unde probabil vom fi umiliți și îmbolnăviți și mai rău.

Ca să-mi permit o școală decentă pentru copii, în care să nu se strige la ei și să nu fie îngrămădiți cu amenințări și frică în șabloane, trebuie să-mi fac datorii la bancă sau să-mi vând mașina.

Nu mai pot vedea mame care dau în cap altor mame doar pentru a-și valida propriile alegeri, de care sunt atât de nesigure.

Am obosit să văd atât de multe femei care fac mult mai mult decât poate face orice om, pentru că nu au sprijin din partea statului, a familiei, a prietenilor.

Îmi vine să urlu când văd copii loviți, trași de haine, amenințați și umiliți, copiii care cresc în relații disfuncționale și apoi fac la fel ca părinții lor, pentru că așa cred ei că trebuie să fie viața.

Nu mai pot citi statistici în care suntem ultimii din Europa la consumul de săpun, primul la mame minore, ultimul la alăptat și primul la număr de copii care nu ajung la școală.

Mă dezarmează oameni care nu recunosc că au probleme și în felul ăsta, nu și le vor rezolva niciodată.

Sunt sătulă să trăiesc printre oameni cocoșați de rușine, de frustrare și de vină, care dau mereu vina pe alții pentru lipsa lor de fericire, de viață, de prezență.

Văd în jur numai chipuri care latră, sar la beregată, funduri care ne umplu trotuarele de căcat pe care nu-l strânge nimeni.

Degeaba ieșim în stradă, degeaba scriem pe facebook, degeaba #rezist și opoziție și degeaba textul ăsta. Problema suntem noi, și ce dăm mai departe. Și la cum suntem acum și la ce dăm mai departe acum, majoritatea dintre noi, copiii copiilor noștri vor călca în și mai mult căcat ca noi, se vor spăla și mai rar, vor face copii la 10 ani, nu la 12, se vor înjura și scuipa mai abitir și sincer, nu mai pot și nu mai vreau să mai scriu mai departe.

Final de articol nu am mai mult decât am speranță, din care am fix zero în acest moment. Puneți voi finalul. Oricum nu contează.

Sursa foto: fără speranță via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

136 comentarii

  1. Perfect spus si din pacate, foarte adevarat. Noi suntem problema. Nu te pot incuraja ca „o sa fie mai bine” pentru ca nu cred ca o sa fie. Noi suntem in minoritate si traim intr-o bula.

    • Dar unde locuiesti in romania de ti-ai zugravit spatiul in asa culori prabusite? Democratia din pacate asta inseamna in multe tari europene. Chiar si unele din occident. Data viitoare fii de actiune in timpul alegerilor.

    • Nu ai inteles mesajul articolului. Degeaba castiga ciolos, USR sau PNL. Problema nu e acolo, problema sunt oamenii. Pe facebook pretindem toti ca suntem civiliZati, ma rog, insira tu toate calitatile aici, dar in realitate sunt doar vorbe. Si ai in articol tot felul de exemple care iti arata de ce realitate e alta decat ceea ce pretindem.

  2. Cine te a suparat asa de tare?:(
    Nu ca nu ar sta lucrurile asa.
    Este cumplit de greu si daca pleci.
    Incerc acum un exercitiu de genul asta si ti spun sincer ca e nasol.
    Daca ai o constiinta cat de cat si o farama de identitate nationala, pe care vrei sa le transmiti si copiilor tai, e f greu sa ti negi originile. Pentru ca la asta se ajunge in final, asta e pretul care trebuie platit.
    Si tu si eu suntem cazurile fericite, nu uita…?.
    In final, totul se reduce la cine esti tu si la cine sunt cei dragi tie. Nu orice lupta merita a fi purtata (desi si eu ma enervez adesea fix pe chestiile bifate de tine mai sus). Noi nu suntem aici sa schimbam lumea, ci doar pe noi…

    • Sincer eu nu stiu pe nimeni care sa nu vrea sa plece pentru ca se teme sa-si piarda originile sau identitatea nationala. Stiu, in schimb, oameni care nu pleaca pentru ca le e teama ca nu vor reusi in alta parte, au aici un venit decent, astfel ca pana ar ajunge la acelasi nivel, copiii lor ar fi deja adulti, sau au parinti batrani pe care i-ar vedea mult mai rar. Este si cazul meu. Cat despre patriotism, eu cred ca as iubi Romania mai mult de la distanta.

    • Lia iti pot spune eu cu 12 ani de strainatate ca DA, ROMANIA o iubesti mai mult si mai sincer de la distanta! Si iti mai spun ca si eu cunosc oameni care nu pleaca din pricina varstei, ce pacat ca gandesc asta…multi cunoscuti au toati asii in maneca pentru a reusii in afara, insa se tem de varsta lor…mentalitate pur romaneasca!
      Geo , la tine e doar un exercitiu, practica e total diferita! Nu pleci sa iti renegi originile, ba mai mult duci cu tine tot ceea ce e mai bun si pui in valoare! Sa ma crezi pe cuvant ca oriunde te-ai duce…daca esti mandru de originile tale si ai principii si valori sanatoase…ai doar de castigat!

    • Sunt plecata de 8 ani, dar zau daca imi reneg originile…. Din contra, sunt mai mandra ca niciodata ca sunt romanca si mai patrioata decat am fost cat am trait in Ro….
      Nu iti renegi originile in niciun caz, doar inveti sa te adaptezi la un alt sistem si prin urmare ajungi sa traiesti intre doua lumi…
      Ceea ce tot spun prietenilor si cunostintelor ramase in Romania: Nu voi mai gandi niciodata ca un roman, dar nici nu voi gandi niciodata pe deplin ca un belgian (Belgia fiind tara in care am ales sa traiesc).

    • Din Romania ar trebui sa emigreze toti, sa se reinventeze aiurea toti si sa repopuleze tara cei pusi pe munca si scapati de egoism.

    • Hai sa-ti spun o chestie interesanta. Cat traiam in tara nu mergeam la vot, nu ma interesa politica, na! eram tanara si fara griji.
      De cand am plecat nu ratez nici un scrutin desi fac 3h pana la consulat, sunt la curent cu stirile si politica romaneasca si donez cam 150 eur lunar catre organizatiile civice si platformele de jurnalism independent care lupta pentru mai bine zilele astea.

  3. …si totuși, vei merge mai departe. Cum? Știind ca mai ales aici e mare, mare nevoie de oameni ca tine! Cu siguranța de undeva iti vei lua putere, ca de atâtea ori, cel putin asa sper!

    • Avem doar o viata de trait deci ar fi indicat sa fie cat mai fericita in masura in care putem. „Originea” nationala este un concept abstract nascut din interese politico-econimice si este delimitata geografic. La fel cum ii spui unui portughez ca esti roman, ii poti spune unui american ca esti european, si mai apoi ca esti din Romania.

      In afara de familie, nu exiata cu adevarat o „origine” care sa conteze si care merita sa iti dicteze alegerile. Doar parerea mea.

  4. Eu sunt ceva mai optimistă şi văd lucrurile şi situațiile puțin mai roz.Schimbarea ar trebui să vină din interiorul fiecăruia.

  5. Fix asa 🙁

    Acum citeam despre situatia cu medicii de familie si protestul lor; ma sperie cum se inmultesc cazurile de rujeola si decesele, cat de nesiguri am devenit si as putea continua la nesfarsit… 🙁

  7. Da, așa stau lucrurile . Atunci ce e de făcut pentru a face o țara mai buna pentru copiii noștri ? !Ce putem face pentru mai bine in tot?! Nu cred ca singura posibilitate pe care o avem e sa constatam si astfel sa ne resemnam…

  8. o parte din problemele pe care le-ai enumerat sunt rezolvate in statele mai dezvoltate ca al nostru, dar cealalta parte cred ca exista si acolo

  10. Sunt total de acord cu ce ai scris.
    Noi doi, un medic și un economist, cu doi copii, până acum am supraviețuit în jungla numită România. Însă ne-a ajuns…
    Ne lasă nervii, nu ne mai țin buzunarele să trăim aici, suntem înconjurați de răutate, prostie și indiferență; oricât am incercat să trăim în bula noastră, nu mai merge… Nu poți trăi izolat, te lovești constant de oameni sau de instituții ale statului.
    Nu ne mai putem minți că o să fie bine, pentru că știm că nu va fi. Avem aproape 40 de ani, și doar o viață de trăit, și în țara asta ne batem joc de ea.
    Așa că, plecăm departe, nu ne uităm înapoi și nu ne pare rău. Ba da… ne pare rău că am sperat ca proștii și nu am făcut pasul ăsta mai devreme.

    • Asta vrem sa facem și noi. Ma retine faptul ca sunt doi copii. Ma gândesc mereu ce-o sa facem, cum sa facem, cum am sa ma descurc. Dacă ai vreun pont pentru gândurile astea, apreciez.

    • Ia lucrurile pas cu pas si nu lasa avalansa de ganduri pesimiste sa te tina in loc.
      Primul pas e sa identifici tara in care vrei sa pleci. Poate cunosti vreo limba straina care iti poate face integrarea mai usoara. Poate ai niste cunostinte si abilitati care iti usureaza gasirea unui loc de munca.
      Apoi cauta in tara respectiva forumuri de romani (pagini de facebook, site-uri). Acolo o sa gasesti ponturi despre chirii, joburi, locuri de joaca pentru copii, grupuri de mame, scoli si gradinite, etc. Poti sa si intri pe forumuri si sa intrebi, o sa primesti raspunsuri cu siguranta.
      Apoi incepi sa aplici pentru locuri de munca. Probabil asta o sa dureze mai mult, dar o sa reusesti, mai ales daca esti in IT sau medicina.
      Pas cu pas, daca e voita, e si succes. Iar cei mici sunt bine atata timp cat tu esti bine. Pentru copii, acasa e oriunde e mama (sau ambii parinti, in functie de situatie).

    • Copiii se adapteaza cel mai usor si invata limba tarii „adoptive” cel mai rapid.

      Asa cum a zis si Madalina, dupa ce identifici tara si daca te descurci cu noua limba, trebuie vazut ce joburi sunt la cautare in noua tara. E adevarat ca medicii, asistentele, programatorii si inginerii sunt la mare cautare cam peste tot, dar chiar daca nu ai nici una din aceste meserii, nu trebuie sa te descurajezi. Atat in UE cat si in afara ei se pot face cursuri, inclusiv cursuri online.

      Este foarte important daca nu chiar crucial ca in noua tara sa aveti cel putin o ruda sau prieten apropriat. Se poate si fara, insa prezenta unor chipuri familiare inseamna enorm cand esti atat de speriat de ceea ce te asteapta.

      Daca nu ai o meserie cautata (uneori chiar si atunci cand o ai), pregateste-te sa o iei de la zero. Daca in Ro erai Manager, in noua tara s-ar putea sa lucrezi intr-un call centre, fast food sau la o benzinarie. E ceva perfect normal si deloc rusinos. Pana ajungi sa iti creezi un nou CV, va dura minim 1-2 ani.

      Forumurile si grupurile online sunt de mare ajutor. Cunosc familii de romani care au ajutat alte familii doar dupa ce au discutat online, de la transportul de la aeroport pana la mobila second hand, joburi, referinte, etc. Intreaba si ti se va raspunde, vei fi uimita sa descoperi o cu totul alta mentalitate.

      Stiu ca atunci cand ai copii totul pare mai complicat insa, daca ma intrebi pe mine, ei sunt cei care merita tot efortul si toate sacrificiile aduse de mutarea intr-o noua tara.

      Si ca ultim sfat: odata ajunsi acolo nu renuntati usor la visul vostru si nu comparati cazul vostru cu al altora. Mult succes!

  11. Ai uitat de scuipați, flegme de toate culorile si mărimile. Când ies afară sunt cu capul numai în jos si am grijă să nu îi luăm pe papuci sau roți. In provincie e jale. Scârbă mi-e de mor. Si ce crezi ca fac? Tac şi înjur în gând sau printre dinți altfel risc să fiu bătută de față cu copiii. Am avut o tentativă si i -am spus frumos ca se poate folosi de servețele m-a înjurat si mi-a zis ca stie unde stau si o sa vad eu. Concluzie? Unde nu e bun simț trebuie impus. Legi aplicate! Amenzi! Sa văd jandarmi si politisti pe strazi ca eu nu ştiu cum mai arată. De mizerie nu comentez. Suntem o națiune de băuturi de cafele de la automate şi se vede dupa paharele aruncate peste tot. Suntem varză stricată si recunosc că şi eu mai am de lucrat până a deveni un cetățean model. Ahh aveți copii în cartier care din cinci expresii, unul sigur e ” p*** mea”?

  12. Din pacate aceasta este realitatea din ziua de astazi.

    Eu am plecat acum 6 ani din Ro deoarece nu am avut posibilitatea de dezvoltare profesionala pe domeniul pe care lucram. As fi putut foarte bine sa schimb domeniul, dar interviurile la care am fost atunci mi-au lasat un gust foarte amar. A fost cea mai buna decizie pe care am facut-o. Imi este dor de casa si vin o data sau de doua ori pe an, uneori imi aduc si prietenii straini sa ne viziteze tara. Dar desi cochetez cu ideea de a ma intoarce, nu stiu daca m-as descurca aici.

    In Ro se cere smecherie – daca nu este bun la a gasi moduri de a-i fraieri pe altii, esti prost si traiesti degeaba.

    Sau, trebuie sa demonstrezi ca esti mai destept si mai sarcastic decat toti cei din jur. Apreciez sarcasmul ca o forma de umor, dar am ajuns la concluzia ca nu pot discuta cu cineva (un sofer de taxi, cineva in tren) deoarece trebuie sa ironizeze absolut tot ce spun. De ce? Cred ca oamenii nu mai stiu sa discute intre ei si nu mai au nimic de zis, atat de tare s-a impamatenit curentul acesta de a fi impotriva a orice.

    Cred ca lucrurile trebuie sa se schimbe prin educatie. De la gradinita, sa invatam copiii cum sa se exprime si cum sa traiasca intr-o societate. Din pacate, povestile pe care le aud despre ce se intampla in scolile noastre sunt ca niste piese de teatru absurde.

  13. ti se pare insuportabil de trait in tara asta? mai bine spus in lumea asta! nu avem decat sa ne enervam, sa rabufnim si sa ne varsam amarul. mai departe? nu doar in tara nostra e plin de rahati, in toata lumea este. ca sunt marile orase dragute, asta se numeste turism, facut de oameni care stiu sa faca bani din asta! spitale??? da ale noastre sunt infecte, ale lor sunt mizere si sa vezi ce frumos este sa te duci cu un copil de 1an 7 luni la urgente ai ce sa vezi urgenta ta nu e si pt ei o urgenta si stai si astepti vreo 3 ore si nici un doctor nu ti-a vazut copilul intre timp, doar asistenta care ia facut fisa si la orice intrebare zambesc frumos si spun ca sunt ocupati si da… astepti in mizerie, atata timp cat sunt pete de sange pe jos, nematurat, nespalat unde inevitabil ajunge in copil superactiv… da, ce frumos este la altii! da vrem mai mult si mai bine, dar nu ne putem lupta cu oameni care nu vor sa invete, sa asculte, cu incultura, lipsa de respect and so on… dar cu toate astea iti e bine unde esti, cu familia ta, ca altfel nu ai mai fi acolo

    • In sfarsit o observatie pertinenta. Trebuie sa recunoastem ca in esenta este acelasi sistem peste tot. Un sistem importat via „revolution” din vest spre Romania. De la tendinte in educatie, sanatate, rate la casa, consumerism, individualism. Asta este lumea in care traim.

  14. Acest text îmi aduce aminte de manifestul lui Sabin Gherman de acum 20 de ani („m-am săturat de România”). Problema fundamentală e că, în ciuda literaturii din ultimii ani care demonstrează cum s-au acumulat decalajele / cum a evoluat societatea românească de-a lungul istoriei în sincron cu restul societăților estice, aici nu e vorba doar de lecturi de weekend pentru cei care trăim acum; e viața noastră.

    Soluții nu sunt – societatea la nivel global se mișcă mai mult spre polarizare, spre creșterea inegalității sociale și spre conservarea unui status quo în ce privește ordinea socială. Ca român să-ți faci bagajele și să emigrezi în „vestul civilizat” e sigur o soluție, însă integrarea într-o nouă societate nu e exact o plimbare în parc, ba chiar în cazuri extreme se poate ajunge de la job de corporație în București chiar la dormit la propriu în parc. Oricum, fiecare cu norocul lui iar în final scapă cine poate.

  15. Cineva te-a calcat pe nervi rau de tot azi. 🙂
    M-ai uns pe suflet cu articolul asta. Din pacate. Nu cred ca ne mai facem bine, nici noi, nici tara asta. Ce ramane de facut hotaraste fiecare dintre noi. 🙁

  16. Sincer, foarte sincer, daca as avea cum, as pleca din tara săptămana viitoare. Daca n-as STI ca si in alta parte e greu si sunt probleme (chiar daca de alta natura), as pleca fara sa ma uit in urma si fara sa ma mai întorc vreodata. Daca poti sa pleci, pleacă, dar poate mai ai înca treaba pe aici.. Esti sigura ca misiunea ta s-a încheiat, ca vocea ta nu contează? Eu nu cred. Da, sunt o groaza de lucruri de reparat aici, mie zilele trecute, in autobuz, aproape imi stătea in spate un mitocan, de doua ori mărimea mea… Ce am făcut? Prima data m-am înfuriat, dar de frica sa nu stârnesc un scandal, sau sa ma aleg cu una peste ceafa, am tăcut… Cred ca personajul nu era nici măcar rrom. In schimb, am inceput sa ma „foiesc”, astfel incat si-a corectat poziția, probabil nu mai stătea confortabil… 🙂 Ce facem insa daca devenim toți niște mitocani, ca sa ne putem adapta, ca sa putem supraviețui intr-o societate de nesimțiți? Sau ce se întâmpla daca toți plecam, sau devenim indiferenti? Atunci societatea se va duce definitiv la vale. Si asa, am impresia ca cei mai buni au plecat deja. Ana

  17. Păi singura soluție ar fi ca noi să îndurăm tot și să fim un exemplu pentru ceilalți. Ca un filtru de apă, răul și frustrările celor care nu au ajuns să fie conștienți, să treacă prin noi, iar noi să dăm doar bine înapoi. Să le răspundem cu bunătate. Puterea exemplului cred că e cea mai bună soluție. Și blogul tău e un pas înainte. Deseori ne vom pierde și noi cumpătul, dar vom fi iertați dacă și noi iertăm la rândul nostru. Îmi imaginez o doamnă de la poștă, soțul ei e bețiv, ea își varsă frustrările la muncă pe oameni random. Nu are educația pe care o avem noi, pentru a ști cum să diferențieze viața de acasă și munca. Eu zic că toți suntem aiurea, pe rând. Important e să iertăm.

  18. Am citit articolul si ma asteptam la un alt final. Nu stiu de ce. Poate pentru ca nu te-am simtit niciodata atat de deznadajduita.
    Sunt de acord cu tine si ma doare ca suntem atat de multi cei care vedem lucrurile astea dar in acelasi timp suntem atat de putini in comparatie cu ceilalti.
    Nu vad o solutie. Am cochetat cu a ma muta cu familia din Bucuresti intr-un alt oras din Romania dar intr-un final am ales sa parasim tara. Stiu ca a pleca e cumva egoist, ca nu e o solutie pentru Romania dar pentru familia mea este solutia cea mai buna.

  19. Printesa ma bucur enorm ca in sfarsit in bula ta a reusit sa se strecoare si ceva din crunta realitate a Romaniei!
    Cate as avea de scris la articolul asta, insa TU ai reusit cel mai bine, si daca a fost doar intr-un moment de suparare …tot te felicit!
    Si eu am plecat dintr-o bula, o bula mult sub nivelul tau si nu regret nicio clipa!
    Nu stiu daca mai publici articole scrise de cititoare, (recunosc nu prea te citesc), eu ti-as putea descrie viata de aici…din afara Romaniei!
    Iti doresc din suflet succes indiferent daca pleci sau nu!

  21. Si eu as pleca, desi nu am conceput acest gand pana anul trecut… Am mai fost plecata cativa ani si m-am intors pentru ca nu plecasem pentru a emigra, ci pentru o experienta noua. A fost super, si am vazut ca nu exista perfectiune nici acolo, ca exista si acolo compromisuri pe care ar trebui sa le fac. Am revenit in tara cu concluzia ca fiecare isi construieste viata, nu cei din jur, nu vanzatorul care zambeste, sau functionarul, sau trotuarul curat. Nu am considerat niciodata ca m-as potrivi in alt loc, in alta cultura, alta limba, stiu ca as suferi si acolo. Ma gandesc insa la copilul meu, si ca i-as putea oferi un inceput proaspat in alta parte.
    Problema este urmatoarea: ce fac cu parintii mei, cu sora mea? Simt ca i-as abandona aici, iar ei reprezinta totul pentru mine. Ei m-au crescut, au investit energie, iar eu ii parasesc fix cand au si ei nevoie de mine, la batranete. Acum ii vad si vorbesc des, avem o relatie buna, dar daca as pleca s-ar rupe, asa cum a fost cat am fost plecata cativa ani. M-as simti ca ultimul om, si nu as putea sa traiesc impacata. Chiar ma intereseaza ce parere au alte persoane despre chestia asta.

    • Ideea ca copii se adapteaza imediat nu este mereu adevarata. Stiu 2 copii de 2-3 ani care au avut probleme de adaptare pentru ca nu cunosteau limba, s-au lovit de reguli noi. Unul s-a retras f mult in el, altul a devenit f violent.
      In plus, copilul meu este atasat de bunici, de oamenii de aici de toate varstele si mi se pare minunat, ii prieste chestia asta si il ajuta la dezvoltare.
      Stiu, caut motive pentru a echilibra balanta, dar mereu am impresia ca din punct de vedere emotional ne-ar fi mult mai bine aici in Romania.

    • Inteleg perfect ce simti, am ambii parinti bolnavi destul de grav pentru varstele lor si un frate care nici la 30 ani nu pare sa isi fi gasit rostul/ locul…este inca in cautari.

      Eu am 3 copii si suntem o familie cu un venit total mult peste media din Bucuresti dar totusi nu atat de mare incat imi permit sa platesc 3 taxe de scoala privata BUNA – nu pretul face diferenta dar cele cu adevarat ok dintr-o lista facuta de mine sunt undeva la 700 euro pe luna cu mancare si stat pana la ora 17:00-18:00 si sa mai pot si economisi pentru …ce va urma: gen de cumparat apartamente pentru copii, de investit in ceva la un moment dat.

      As pleca maine si ai mei nu ar fi bine fara mine, s-ar stinge treptat dorinta de viata, aceea de a avea si a-si vedea frecvent nepotii, de a face parte din vietile lor pentru ca avem si norocul de a locui aproape. Socrii sunt la fel…in varsta si bolnavi, singura lor bucurie sunt nepotii.

      Si totusi simt ca in cativa ani nu se va mai putea trai aici. Eu si sotul am decis ca viitorul copiilor nostri este mai important decat trecutul parintilor nostri. E o alegere pe deplin constienta si luata cu toata dragostea. Este egoism in numele copiilor? DA. Dar ii iubesc cum n-am iubit vreodata si le doresc tot binele din lume. Nu e perfect unde dorim sa plecam, nu are cum sa fie, dar sigur e mai bine decat aici.

    • Draga Ioana, eu sunt plecata din tara de doi ani, departe de parinti , frati si nepoti si aproape ca intru in depresie.De cand am venit aici imi doresc sa ma intorc in Romania(tara mea de glorii, tara mea de dor) . Desi orasul este minunat, aerul curat, mancarea mai sanatoasa, nu este trafic si nici cozi la institutiile publice, oameni educati etc.etc, nu voi putea fi niciodata fericita stiind ca parintii mei care au investit in mine f mult sunt singuri la batranete,iar eu departe de ei. Ma gandesc cu groaza la gandul ca intr o zi va suna telefonul sa mi spuna ca cineva dintre cei dragi din tara a patit ceva iar eu nu sunt alaturi.Un alt motiv pentru care nu sunt fericita aici este faptul ca desi in Romania aveam munca de birou, aici fac munca de jos, astfel stima mea de sine a scazut considerabil. Copilul meu s a adaptat foarte greu la gradinita, inca este in perioada de adaptare si de invatare, iar eu ma simt neputincioasa ca nu l pot invata ce as fi putut sa l invat in limba materna, astfel am sentimentul ca se simte complexat de mic.Iar eu, desi ma lupt sa invat limba germana, stiu sigur ca si peste 20 de ani nu o voi sti suficient de bine astfel incat sa o pot vorbi fara greseli gramaticale si sa pot aspira la un job mai bun.
      Deasemenea imi lipsesc bisericile noastre ortodoxe din Romania.
      Deci…strainatatea este pentru oamenii foarte puternici.

    • Hallo Mihaela F,
      in multe orase germane exista o biserica ortodoxa. De exemplu in Stuttgart 1 data/luna vine un preot ortodox la o biserica evanghelica inchiriata de romäni. Tot in Stuttgart mai exista o biserica ortodoxa contruita de romani. In ce oras locuiesti?

    • Sunt fix in aceeasi situatie, numai ca nu am copil..am locuit si studiat in mai multe tari din UE. Am revenit in Romania, ma bucur ca pot calatori si vedea in continuare alte tari culturi, si civilizatii. Mama este singura ruda apropiata pe care o mai am. Si nu, in nici un caz nu as pleca de tot. Nu as suporta sa o vad la Paste si la Craciun. Exact cum zici si tu, m-as simti ultimul om. Familia e familie si cred ca ei sunt cei mai importanti. Daca ai cat de cat un venit decent, cred ca iti poti educa si creste copilul aici.

  22. Am scris un mesaj mai lung și l-am pierdut. Ideea ce doream sa i subliniez este ca plecarea nu aduce fericire. Am majoritatea foștilor colegi plecați și majoritatea sunt nefericiți. Împliniți poate profesional, împliniți ca și părinți, dar nefericiți. Unii s-au întors, alții doresc sa o facă. Unii au divorțat când au ajuns acolo, lumea de dincolo nu era locul pentru ei ca și cuplu. Mulți au pierdut părinți și nici la înmormântare nu au ajuns, o parte nici nu au văzut mormântul fiindcă ritmul de lucru e infernal și putinele zile de concediu le petrec zăcând undeva pe o plaja. Foarte mulți sunt tratati ca imigranți, copiii sunt ținta ironiilor la școala, jigniți și umiliți( doar sunt romani, aia de fac toate relele). Copiii nu se adaptează toți extrem de ușor, e o iluzie, eu am Văzut copii ci depresie majora din cauza dezrădăcinării, am văzut și tentative de suicid. Acolo nu pleci unde și la ce vrei tu ci la ce “prinzi” după ce cetățenii acelei tari au ales deja. Dacă ai noroc de regiune ok poate fi bine, dacă nu….nu. Exista și foarte multe plusuri, mie încă imi da cu plus plecarea, ce m-a mai liniștit este situația politica. Am rude implicate in atentate, in locuri unde as fi putut fi cu copiii dacă alegeam plecarea la un moment dat. Gândul asta ma face sa ma bucur ca încă suntem o țara care, vorba bancului, este propriul sau dușman.

    • Asta e o experienta atat de relativa, incat ma apuca rasul cand vad iar, cum altfel, decat „pute si acolo”.
      Fiecare loc e altfel pentru fiecare om. Unii se adapteaza in tari latine, altii in tari germanice, alti in nordice, altii in Canada/USA.
      Nu poti sa generalizezi. Mu poti sa spui ca romanul plecat e nefericit. Nu ai cum sa afirmi ca la scoala, copilul roman e marginalizat pentru ca e roman. Ghici ce? Al meu nu e. Si nici eu n-am fost vreodata marginalizata, tratata altfel, doar pentru ca vin din Romania.
      Important e sa umbli, sa cunosti, sa vezi ce ti se potriveste, apoi sa te muti.
      Pentru unii muma, pentru altii ciuma.
      Evident ca nu e usor. Nimic nu e. Dar depinde ce alegi si ce simti ca vrei pentru copiii tai.In rest, cu orice risc, Romania nu merita nici banii de bilet de avion (strict dupa parerea mea, nu imi pasa de falsii nationalisti care scuipa pe jos, da-s patrioti!).
      Circul incepe de la imbarcare. Se bat romanasii sa nu cumva sa plece avionul fara ei. Asa ca…toata teoria asta mie imi face sila. Suntem de cacat si aia e.

    • Am generalizat bazat pe experiența a cel puțin 20 de familii din anturajul meu. Majoritatea medici, dar cunosc câțiva șoferi, ospătari etc. Nu prea poți sa cauți și sa încerci diverse când ai copii, mai ales când aceștia sunt la școala. Mi se pare traumatizant sa ii muți dintr-o țara in alta, dintr/un oraș in altul, doar ca sa vezi unde îți este mai bine. Totuși, orice psiholog cred ca e de acord ca stabilitatea este esențială pentru sănătatea emoțională a copilului. Evident ca sunt și copii ce se simt ok pe drumuri, dar cred ca prea putini. Am avut între cunoscuți și cazul tragic de dr decedata din cauza turelor multe. Am multe colege ce se întorc la serviciu cu copil de 2 luni lăsat la creșă, cu muci și febra și de toate. Unii copii nu își cunosc bunicii. Stiu doua cazuri de depresie severa la copil de vârsta școlară, ambele date in special de imposibilitatea învățării limbii pentru a ajunge la nivelul școlar din țara ( copiii primii in clasa aici, ultimii acolo). Vreo trei divorțuri fiindcă lumea noua a venit la pachet cu alt mod de a vedea și a aborda lucrurile. Doua întoarceri in țara cu datorii grămada fiindcă posturile ( bine plătite) nu au mai fost disponibile odată cu venirea crizei. Copii neadaptați din cauza Bully-ingului( scoli din UK). Sistem de sănătate la pământ (UK). Doctorițe cu ruptura uterina fiindcă acolo se naște natural după cezariana. Copil de medic internat deoarece era musai sa fie alăptat și a fost refuzata suplimentarea deși mama nu avea strop de lapte. Evident, și cazuri fericite, dar nu e totul nici roz.

    • N-a zis nimeni ca totul e roz. Dar daca era chiar asa neagra situatia, din milioanele alea plecate, venea lumea inapoi, nu???
      In fine, stati in tara daca va place. Dar niciodata nu judecati din perspective diferite. Fiecare e cu experienta lui.

    • „Mi se pare traumatizant sa ii muți dintr-o țara in alta, dintr/un oraș in altul, doar ca sa vezi unde îți este mai bine” zici bine ti se pare, dar as fi preferat de 1 miliard de ori sa ma mut din tara in tara pana la destinatia finala, decat sa cresc aici… In epoca vitezei si a „socializarii” cred ca problemele de adaptare sunt ultimele, toata lumea e la un click distanta si noi ne legam de tara asta care nu mai vrea sa ne ofere nimic.

    • Ca o completare, din ceea ce am văzut in jurul meu, la grupele de vârsta 30-40 ani, cu/fără copii, cei mai mulțumiți dincolo sunt cei ce o duceau foarte rău aici. Copiii ce s-au adaptat cel mai bine și sunt multumiți sunt copii ce nu își găseau locul la noi oricum ( familie cu venituri foarte modeste aici, orientare sexuală neacceptata, stil vestimentar neacceptat de profesori încă prea conservatori). Copiii populari, adaptați și integrați, cu mulți prieteni, eventual genul “șeful clasei/grupei” au suferit cel mai mult când au fost smulși dintre cei cu care se simțeau bine. In mod similar, Adulții cei mai multumiți sint cei ce o duceau rău de tot in țara. Cu cât pleci de mai sus cu atât cazi mai rău acolo.

    • Complet neadevarat! In tara aveam venituri peste medie, fiica mea cea mare a terminat scoala cu peste 9.90 si avea prieteni f buni, locuiam in unul din cele mai frumoase orase din Ardeal, dar si aici ne este bine. Nu am cazut si ne e bine. 🙂 Fiecare isi face oarecum soarta si daca nu iese bine din prima poti continua sa cauti. Aceasta experienta e personala si pana cand nu incerci nu stii cum o sa fie…

    • Eu am făcut o medie, gândindu-ma la toți cunoscuții mei plecați. Nu e vreo regula. Depinde foarte mult de noroc. Ce mi se pare însă mie îngrijorător este ca acum nicăieri nu mai e bine sau sigur. Am rude in Franța, UK, State. Persoane ce au plecat acolo înainte de a întemeia o familie, de a avea copii. Toți sunt îngrijorați și dezamăgiți de situația politica, toți își fac griji cu privire la anumite aspecte legate de sănătate și învățământ. Nu mai zic iar de atentate….stau mai mult in casa, evita mijloace de transport in comun, zone aglomerate. Cred ca pur și simplu e o perioada cenușie in istorie.

    • Deea, probleme sunt in orice țara. Dar eu in 10 ani nu m-am lovit aici de problemele evocate de prințesa. Care sunt rahaturile mici, de zi cu zi care te omoară încet. Nu pot comenta de Europa, din păcate exista o conotatie negativă atribuita romanilor in unele tari. Sunt medic și eu, nu muream de foame in țara, părinții mei au avut o situație financiară bunicică, deci nu am plecat de la rău. Am o calitate a vieții aici pe care in veci nu o aveam in țara( vorbesc de timpul liber, acces la tot felul de resurse, acces f ușor la natura, satisfacție profesională și financiară sa enumăr doar câteva componente). Ușor nu a fost, dar nici f greu.

    • Eu nu sunt împotriva plecării. Am fost crescută pentru a pleca, părinții mei au visat mereu la asta dar s-au izbit de unele detalii esențiale la acea vreme. Am crescut cu parte din familie in afara țării, in timp ce noi ne zbăteam in comunism, am văzut cum e dincolo de înainte sa stiu sa scriu. Am avut câteva tentative de plecare, unele cu plan destul de concret nu doar vorbe. Ultima tentativa am abandonat-o fiindcă am avut de ales între a mai avea un copil și a pleca. Știam ca acolo nu va mai veni nr 2, ca ritmul de munca, durata concediilor de creștere copil, lipsa familiei ma vor descuraja complet. Mai am cunoscuți care au renunțat la mărirea familiei deși sunt mult mai curajoși decât mine, dar ideea de a se întoarce la serviciu la nici 2 luni după naștere și lipsa de lângă copil de dimineața pana seara, plus lipsa totala a familiei i-a determinat sa renunțe la vis. Eu nu spun ca e mai bine aici sau e rău acolo. Doar ca e esențial sa fii realist, sa știi cum ești construit, sa știi cât de puternic emoțional ești, sa știi di cum îți este partenerul sau copii. E mult mai ușor sa pleci “necopt” si sa te formezi acolo. Când ești obișnuit sa îți chemi un părinte sau o sora/verișoara sa te ajute, chiar și ocazional, este esențial sa te gândești bine ca acolo acest ajutor nu va mai exista. Când știi ca copiii sunt atașați de bunici, este esențial sa gândești bine ca e posibil sa nu ii mai vadă niciodată, in niciun caz nu se va putea la fiecare sărbătoare/zi de naștere/vacanța. Dacă ești genul care are mulți prieteni și starea emoțională depinde și de viața socială, trebuie sa fii pregătit și pentru singurătate. Eu vorbesc de tulburările de adaptare, uneori si adaptarea la bine e grea și dureroasa. Exista și varianta in care un membru al familiei nu se adaptează si atunci ce faci? Poate ca adult mai merge, dar eu am cunoscut familie in care unul dintre copii se simțea mai bine ca acasa după câteva luni iar celălalt stătea doar sub plapuma si refuza sa iasă de acolo. S-au întors. Așa cum sunt copii ce resping uneori chiar ani de zile un frate mai mic, așa e și cu țara straina: îți da ceva, îți ia ceva. Depinde cum îți e construită inima. In afara de asta, nu le poți avea pe toate intr-o singura țara. Adică, probleme din text exista și in alte tari, poate nu toate la un loc, poate nu la același nivel, dar exista. Sănătatea e la pământ in unele tari civilizate, se știe deja situația din UK. Am auzit de mari gogomanii și in alte tari. Nu mai spun sa acolo nu te duci la ce medic vrei, când vrei și cum vrei, eventual dai cu pumnul in masa și îl înjuri. Acolo respecti sistemul. Învățământul e “la risc” in unele tari, e vorba de ce școala prinzi. La fel, aud între cunoscuți lucruri ce mi se par minunate și lucruri ce ma îngrozesc. Pur și simplu e și asta cu plecarea un risc.

    • Eu am plecat „din dragoste” acum 6 ani si am reusit sa ma bucur the „the best of both worlds”. Traiesc intr-unul din orasele pe primele locuri in lume la standardul vietii,cu sistem medical si scoli excelente si ma bucur de o cariera la un nivel la care nici nu visam in tara. Discriminare fata de romani nu exista pentru ca localnicii nu accepta decat emigranti cu un nivel inalt de specializare. Copilul s-a nascut acolo dar la 6 ani vorbeste fluent 3 limbi inclusiv romana. Am zbor low cost direct catre orasul natal si fac 4 h de acasa pana la mama in bucatarie (din Bucuresti faceam 9h!!) . Cu parintii vorbim zilnic pe skype si ne viziteaza lunar. Noi mergem in tara de 4,5 ori pe an, jobul meu e flexibil, pot lucra de oriunde si am mult mai multe zile de concediu fata de Rom.
      Pentru mine cel mai mare soc a fost la munca. Am plecat dintr-un mediu toxic de corporatie din Bucuresti unde prostia si lenea erau in floare si oamenii erau preocupati sa se barfeasca si sa se sape reciproc si am ajuns sa lucrez cu profesionisti desavrsiti, adevarati mentori de la care invat zilnic.
      Nu am mai calcat prin Bucuresti de 5 ani, am vandut tot si nu m-am mai uitat in spate. Pt noi vizitele in tara inseamna un oras curat si civilizat din Ardeal unde calitatea vietii e foarte buna.
      Bula asta a mea roz se va sparge foarte curand pentru ca parintii imbatranesc si nu vor mai putea calatori in curand. Inca nu stim ce o sa facem, banii nu rezolva totul din pacate, ei au nevoie de noi aproape.

    • Concediul de maternitate din România e un avantaj incredibil in comparație cu ce oferă celelalte tari. De acord. Noi rămânem in format de 3, deci la mine nu se mai aplica. E greu sa te întorci la 2-3 luni la job. Lumea o face însă. Te adaptezi. Cel puțin un părinte dintre cunoscuții mei de aici lucrează part-time. In unele cazuri amândoi. Copiii de aici nu cresc mai traumatizați decât cei din România. E adevărat ca dacă ești f prins de familie o sa fie f greu. Eu pe parintii mei ii văd mai mult decât dacă stăteam in alt oraș in țara. Dar e dificil câteodată de plănuit etc. Însă se poate. Eu ma gândesc la avantajele pe termen lung.

    • Deea, plecarea clar poate sa aducă fericire. Stau de 10 ani peste ocean și sunt fericita, împăcată și liniștita. Nu trec 1-2 zile sa nu ma gandesc cum ar fi fost sa fi rămas in țara, acum având și un copil. Cazuri și cazuri.

    • Am scris un comentariu și l-am pierdut. Deea, eu sunt fericita ca am plecat. In fiecare zi. Și împăcată. Trăiesc peste ocean de peste 10 ani și ma gândesc adesea cum ar fi fost sa rămân in țara. Mai ales ca acum am un copil. Cu toate problemele de aici, nu se compara!! Pentru mine. Cazuri și cazuri

    • Dar nu ai plecat cu copil. Poate ai plecat la o vârsta la care nu ai fost formată complet ca și adult. E greu când ai și copii, o vârsta la care compromisuri deja faci mult mai greu, deja ești “sedimentat” ca adult.

    • Am plecat noi cu copil, speriați ce va face la grădiniță neștiind limba, foarte atașat de noi. Am plecat nu din cauza banilor, ci din cauza a ceea ce a descris Ioana. Am vrut un mediu mai bun pentru el: o școală blândă, un spital decent cu personal medical uman, colegi de joacă ce nu înjură la 3 ani, nu au săbii , topoare și tot felul de accesorii ale unui ninja. Nu am stat într-una cartier rău, dar asta aveam acolo, din păcate.

      Suntem în hulita Europa. Copilul a fost frustrat o lună de zile că nu putea să vorbească și să fie înțeles de copii. Ne-a durut enorm. Apoi a găsit soluția să se joace cu copii turiști, fiecare vorbea limba lui și culmea se înțelegeau perfect. Noi, părinții comunicam în engleză, ei vroiau să știe cuvinte în engleză, acum știe propoziții in engleză. A început grădinița, mă rog, școala spun ei, deși are 4 ani. Am vorbit cu 2 psihologi înainte, unul din orașul în care ne aflăm și unul din State, am luat recomandările lor și le-am prezent directoarei, spunându-i că nu cunoaște limba, a schimbat țara, casa, e foarte atașat de noi și nu a mai fost la nici o grădiniță până acum sau despărțit vreun pic de mine ( l-am crescut singură, fără posibilitatea unei pauze de măcar 1 h ), e reticent la schimbare etc. A fost la grădiniță așa: 2 zile, pauză 2 săptămâni – bolnav, 3 zile, pauză o săptămână – bolnav, 9 zile, apoi vacanță. Își iubește profesoarele, colegii și în mod special 3 colege, spune el. În această vacanță ne-a ” terminat” cu dorul lui de copii. Profesoara principală a învățat românește pentru el. Coordonatoarea la fel, deși ia contact cu el foarte puțin. Au avut un psiholog care îi analiza comportamentul. Aveam poze și filmulețe cu el în fiecare zi. Școala era una de” duzină” , nu ceva privat. L-am învățat să se exprime în spaniolă cu tot ce îi trebuie, ce nu îi place sau ce are nevoie ca să poată fi înțeles de profesori și de copii. Le spune pe Whatsapp bunicilor pe care îi adoră că el nu vrea să mai vorbească românește decât engleză, spaniolă și catalană. ( Sper totuși să nu se întâmple asta. ) Iar la locurile de joacă le spune adulților că e catalan.

      La ce am trăit în București împreună cu copilul, la cum este el acum aici, sunt ferm convinsă că îi este și că îi va fi mai bine.

      Probabil depinde ce trăiești în România. Nouă ne-a fost foarte greu acolo, ne simțeam străini de ce se întâmpla zilnic în jurul nostru în metrou, în tramvai, în magazine, la locurile de joacă. Am hotărât că mai greu de atât nu are cum să fie în altă parte, dar la mai ușor mai aveam o speranță.

      Ți-am povestit de copil ca să îți dai seama că are un caracter pe care nașii îl considerau dificil pentru că nu vorbea, zâmbea , se juca la comandă etc dacă era ceva/ cineva străin sau diferit. După ce a întâlnit aici adulți care nu îl judecă și critică imediat cum îl văd și copii foarte prietenoși este foarte sociabil.

      Să ne fie bine tuturor și să fim curajoși! Îmbrățișări!

  23. Articolul descrie sincer si realist situatia din Romania, un adevar crud, foarte frumos scris. Ii inteleg, dar nu vreau sa-l compatimesc.
    Iar comentariile sunt crema de pe tort, mai ales a celor care isi motiveaza ramanerea in Romania si pastrarea statusului quo.
    Nu, problemele astea nu se gasesc in alta parte, se gasesc altele, mai serioase, dar standardul minim de viata e asigurat.

  24. Din pacate nu toti isi permit mai mult, sunt convinsa ca si cei care nu merg la scoala, si-ar dori sa o poata face, dar nu au posibilitatea.. o parte e adevarat ca poate face si omul, dar restul este treaba statului! Eu nu traiesc in Romania, dar cu fiecare data cand vin in tara parca este mai rau.. si nu cred ca se va schimba ceva prea curand, cu toate protestele noastre! Stii de ce? Pentru ca romanul se gandeste doar la el, sa ii fie bine doar lui, chiar daca ceilalti 10 de langa el mor!

  25. Am crezut ca vei termina articolul intr-o nota optimista, nu stiu de ce. Imi pare rau, probabil ti-a ajuns si tie cutitul la os. Da, asa e, chiar mai rau, din pacate, in tarisoara noastra mult-incercata. Eu si familia mea am parasit tara cam de 1 an si pot sa iti spun ca sunt Linistita! Copiii nu se adapteaza neaparat repede, nu stiu de ce zice toata lumea asta. Insa cu suportul nostru, al parintilor, se vor acomoda. Iti doresc putere si decizii intelepte!

  27. Uite, mie mi se pare insuportabil sa mai traiesc in Franta. De ce?
    M-am saturat sa muncesc de la 8.30 la 19 si sa dau 1000 de euro impozit pe luna doar fiindca sunt necasatarita, fara copii. Sau taxa de habitatie de1000 de euro.
    M-am saturat sa stau la cozi pentru orice, sa mai am nevoie de intotdeauna de un document in plus, de o traducere, ceva.
    M-am saturat de greve si trenuri care circula cu intarziere.
    Si aici e rahat de caine peste tot si miros de urina la metrou.
    Scolile private sunt si aici f scumpe, daca vrei o scoala buna trebuie sa te muti intr-o zona buna si asta costa, mult.
    Si aici toata lumea se pricepe la medicina, si e al dracului de frustrant, mai ales cand esti medic.
    Si aici sunt greseli medicale, cu carul. Am semnalat o gramada, nu s-a intamplta nimic, nicio sanctiune!!!! si aici ramanem fara medicamente: nu mai e aciclovir IV, Oxacilina IV, nu mai sunt vaccinuri (hépatita A, hépatita B) etc.

    Aici sunt oamenii ceva mai curati, dar la fel de murdari sufleteste, toti avem aceleasi rani, aceleasi reactii. Vad zilnic mizeria umana si e aceeasi peste tot, indiferent de tara.

    • In Fr de 10 ani si multumita pe ce platesc atata impozit. Ii inteleg cu atat mai mult rostul cand vad ce se intampla in Ro tocmai din cauza inegalitatilor sociale.
      Daca as fi ramas totusi in tara natala, sigur nu as fi stat in capitala, asa cum nu stau nici in Paris.

  28. Auch! Nu am mai vazut asa articol virulent la tine.
    Nu cunosc roman sa nu vrea sa plece. Eu am si incercat. Am si fost temporar plecata dar m-am intors. Din pacate e greu sa razbesti ca roman in alta tara. E usor pentru ei, nativii. Pt noi e foarte greu.
    In plus, depinde in ce tara pleci dar eu tara fara nationalisti nu am auzit sa existe. Pentru romani intotdeauna salariile sunt mai mici, respectul mai mic (ca meritam sau nu asta nu stiu, eu personal zic ca nu merit dar generalizarea ma atinge si pe mine). Nu stau acum sa mai caut dar a fost o stire la TV de curand despre o romanca moarta la urgente intr-un spital in Spania asteptand sa ii vina randul. Apropo de moartea domnului Lazarescu, pare-se ca si signor Gonzales poate sa moara la fel, iar daca e roman…. popa-i canta!
    Am fost manjiti cu rahat ca tigani ca hoti. Ca rasisti ca nu iubim tiganii. Ca hoti ca suntem toti tigani. In ziare in vest echipa noastra nationala de fotbal a fost caricaturizata ca fiind una de cersetori. In emisiuni in Anglia si Franta suntem tratati de hoti si cersetori. Apoi ce sa zic. Noi n-am furat oficial cum au furat englezii India cu cescuta de ceai intr-o mana si pipa in cealalta si nici precum Francezii in Magreb, ca sa nu mai vorbesc despre cum au macelarit belgieni prin Kenia sau Congo. Noi operam buzunare nu starpim natiuni.
    Nu avem loc in Europa. Nu o sa avem niciodata. Suntem tinuti jos intentionat si forta de munca pe care o vor de la noi e aia necalificata, de jos. Lu’ madame Francaise i-ar da mai bine la manichiura sa i-o faca o alba si nu o negresa. In rest, tot animale suntem pt ei.
    Schimbarea in bine e in noi dar daca ailalti ti se par mai civilizati eu zic sa te gandesti din nou: priveste spre India, spre coloniile Franceze, spre Congo si alte tari africane si sa nu mai pomenesc de Hitler. „Civilizatii” din vest au ras natiuni de pe fata pamantului. Noi producem doar flegme si cacati de caini.

    • Nu avem loc? Eu sunt Program Manager la o Universitate Americana si seful meu e Roman, si asta se intampla in Europa de Vest. Acelasi sef (care a terminat o Universitate la Brasov, btw) a lucrat ca si Program Officer pt o Fundatie in Londra, timp de 10 ani. Fara pile, doar pt ca si-a vazut de treaba. Cum nu avem loc? Mi se pare usor jignitor la inteligenta oricui sa generalizezi si sa vorbesti anumite lucruri cand tu nu ai trait, la modul efectiv (anii de zile) in afara.

  29. si totusi alegem sa ramanem ptr ca vrem sa fim ” a part of the cure, not a part of the disease” cum spun cei de la Coldplay 🙂

  30. Buna Ioana. E prima oara cand iti scriu. Desi sunt foarte tanara (25 ani) de 2 ani m-am mutat in Emirate. Regret?NU! A fost greu? DA! Nu din cauza culturii sau a caldurii cat a jobului. Abia acum am reusit sa schimb si mai toate rubedeniile imi explica ca nu fac asa multi bani aici si ca in Romania as putea castiga la fel. Cred ca oamenii nu inteleg ca eu am ramas aici pentru ca oamenii sunt mai relaxati, mediul profesional e strict si inveti vrei-nu vrei, oportunitatile pot veni de unde nu te astepti si daaaa nu intri cu pile!!!!! Eu nu am avut pe nimeni si nu am cel mai bun job din lume dar ma simt bine aici am unde iesi sunt in siguranta nimeni nu m-a lezat vreodata nici macar verbal. Deci nu cred ca se rezuma totul la job si bani.
    Alina_B: M-a impresionat comentariul tau pentru ca nici eu nu am tinut cont de nimeni cand am plecat.

    • Pe bune??? Dai exemplu de civilizatie emiratele?
      Stai sa inteleg. Emiratele nu sunt alea unde o femeie care conduce o masina e omorata cu pietre? Sau unde o femeie divortata nu are drept asupra copiilor, ea fiind doar uterul?
      Poate n-am inteles eu bine dar emiratele nu sunt tarile alea unde femeile isi acopera parul ca sa nu se excite barbatii?
      De fapt, pe scurtatura, in afara de bani din petrol in ce consta civilizatia emiratelor si, exclusiv la capitoul civilizatie, ce ai castigat ducandu-te intr-o tara in care ori tu ori un caine sau pisica tot drepturile alea?
      Stii de ce ai parte tu cat de cat de respect acolo? Culmea! pentru ca esti cetateana a tarii asteaia in care dati voi cu flegma acum. Legile Romaniei iti asigura tie o oarecare spoiala de respect pe-acolo. Altfel, valul pe cap si o ploaie de pietre daca ii zambesti vreunui barbat.

    • Esti cam ignoranta Monica draga, dar se intelege daca nu ai iesit din Romania. Inainte sa raspunzi baga un pic pe wiki, Emirates, UAE, KSA, Dubai. Si apoi da-ti cu parerea. Vezi sa fie wiki in engleza, ca e mai complet 🙂

    • Ia si citeste: Stii engleza?:
      http://www.refworld.org/docid/4e4a2c0c2.html
      http://gulfnews.com/xpress/news/dubai-woman-murdered-in-honour-killing-1.1869509

      Sa-mi spui la care dintre minunatele tari ce alcatuiesc emiratele te referi ca sa iti fac un raport complet si mai detaliat. Nu ma supar. Am timp. Asta e avantajul cand nu iesi din RO. Ai timp sa te informezi si nu din „1001 de nopti”.

      Apropo, Europa se pune la iesirea din Romania sau daca nu ai fost la arabi nu se pune?

    • Nu.
      Emiratele Arabe , UAE mai pe scurt, nu sunt asa.
      Confunzi, si confuzi grav. Mai citeste inainte de a da cu pietre.

    • Emiratele alea pe care le vezi tu nu sunt alea pt plebe ci alea pentru europeni protejati de tarile lor si de ambasadele lor.
      Dar, uite, ca sa nu intram in polemici. Imbraca-te intr-un tricou si pantaloni scurti, suie-te intr-o masina si apuca-te sa conduci prin Qatar sau Bahrain. Du-te intr-un cartier neturistic, coboara din masina si aprinde-ti o tigara si bea o bere. De preferat sa fi singura. Si sa pui un link cu filmarea.

      A, si ca sa fiu cat mai clara, cand zic tricou si pantaloni scurti nu ma refer la tinutele de mai jos, da?:
      http://www.adhrb.org/2016/08/bahrain-takes-major-step-backwards-womens-rights/

      Doamnele sunt din Bahrain. … emiratele arabe, n’est pas?

    • non, monica. bahrain nu e in emiratele arabe unite. n’est pas 🙂
      nici qatar, la o adica.
      altfel, iti inteleg si impartasesc revolta legata de drepturile femeilor pe-acolo.

    • Irina, multumesc pentru clarificare, am citit arabia saudita nu emirate. pentru mine nu exista diferente in ceea ce priveste civilizatia lumii arabe. Cum ma uit inspre ei cum imi vine sa fac 15 matanii de multumire ca m-am nascut in Romania ca femeie. Tarile arabe sunt un exemplu care ar putea sa o inveseleasca pe Ioana: se putea si mai rau. Puteais a te nasti femeie in Dubai. Si nu una bogata!
      Eu cand vad femeile alea imbaticate pana la nas, inclusiv in Dubai care e cel mai cantat pe la noi si stiu care sunt legile musulmane indiferent ca zici Egipt, Bahrain sau Dubai si aud ca sunt dati exemplu de civilizatie doar pt ca sunt bogati si se ignora incalcarea celor mai elementare drepturi ale femeilor nici nu ma mai intereseaza cum sunt grupate si cum se numesc.
      Na, wikipedia Emiratele arabe:
      https://en.wikipedia.org/wiki/Women_in_the_United_Arab_Emirates

      E jale!
      Cum poate cineva sa ii claseze drept civilizati?

    • Am trait 10 ani in Qatar,si a fost foarte bine.Te poti imbraca in pantaloni scurti si fuma pe strada.Alcool nu se bea pe strada,ce e drept nici in Romania nu faceam asta,asa ca nu am fost prea frustrata din acest motiv.Depinde si de ce prioritati si asteptari ai.Nu stiu daca sunt civilizati in sensul folosit aici,insa acolo ai o viata mai mult decat confortabila financiar si linistita social.De obicei se merge acolo pentru a face bani nu pentru a trai la pensie,si acest scop se atinge din plin.Si pentru ca majoritatea sunt expati,ai sansa de a cunoaste oameni din alte tari pe care ii poti reintalni in timp.Acum traiesc in Germania si am o viata buna,fara luxul din Qatar insa fara angoase financiare.Invat germana,nu ascund faptul ca sunt romanca (desi toti cred ca sunt latino-americana:) ,copilul de 5 ani s-a adaptat aici.Cred mult ca este importanta atitudinea pentru felul in care esti perceput( de poti sa fii medic si sa ai atitudine de sluga in raport cu indigenii etc).Nu ma intereseaza prejudecatile (am si eu destule) atata timp cat nu sunt exprimate in fata mea pentru a ma jigni.Nu m-as intoarce in tara pentru ca pur si simplu aici sistemul social functioneazamai bine.Pe cei din tara ii pot ajuta mai bine de aici .Pentru mine strainatatea e buna,asa va sfatul meu este sa incerci.O poti prezenta copiilor ca pe o vacanta prelungita,iar daca nu merge va intoarceti si regretati eventual ceva ce ati facut,nu sunteti frustrati va nici macar nu ati incercat.Bafta multa!

  31. Oh, Doamne, cat cred ca te doare…
    Mi se pare frustrant, disperant, de plans, de urlat… Urlat de neputinta. Si eu sunt acolo, cu durerea mea, s-au adunat atat de multa durere si amaraciune si la mine.
    Noi suntem de multi ani „plecati” si uite, ca tot ma doare si pe mine. Am facut tot ce am putut la fiecare alegeri sa votam, semnez toate petitiile care incearca sa aduca o mica schimbare in bine. Stiu ca e putin.
    Sotul meu nu mai vrea sa ii spun stirile si noutatile pe care le citesc la hotnews.
    Mi-am dat seama in decembrie, inainte de Craciun ca mergeam pe strada si aveam o durere in suflet – simteam ca e ceva care ma apasa, nu identificam exact ce. Mi-am luat cateva minute si mi-am dat seama: era vorba despre ultimele stiri, despre modul abject in care parlamentarii romani (nimicul de Serban Nicolae) vorbise in P A R L A M E N T U L R O M A N I E I la adresa unei deputate. In Parlament – cu un limbaj pe care nici pe strada sau intre betivi nu il auzi, nu il accepti. Vorbesc si se comporta asa pe banii fiecaruia dintre cei care traiesc in Romania…
    Nu cred ca te ajuta cu ceva ce am scris, dar sunt si eu acolo, cu durerea mea, cu disperarea ca toata familia mea traieste cu sabia lui Damocles a acestor scursuri. Cu tristetea ca nu imi gasesc locul cand ma intorc. Da, sunt romanca orice s-ar intampla, asta nu se schimba.

  32. Cand vara aceasta ne-a venit factura de 12.500€ in urma spitalizarii fetitei si cand nu a trebuit sa platim aproape nimic din buzunar (banii fiind acoperiti aproape integral de asigurare), ne-am intrebat cu groaza ce faceam daca ramaneam in Romania.

    Avem o singura viata, care si aceea este scurta. Aleg sa o traiesc cum pot mai bine, cat mai frumos, oferindu-le copiilor mei sentimentul de siguranta, oportunitatea de a avea acces la o educatie de calitate (fara a ma indatora pe viata), la servicii medicale de calitate (idem), la o lume civilizata. Sunt oameni care isi permit aceste lucruri si in Romania, insa ma tem ca numai prea putini dintre ei.

    Fiecare este liber sa aleaga sa ramana sau sa plece. Important este sa avem sufletul liber si sa nu traim cu regrete.

  33. Poate ca ar fi trebuit sa spui ca legile sunt respectate doar de oamenii cu bun simț… proștii nu respecta LEGEA !!! Avem in Parlament pe cei care fac legea dar pe care nu o respecta ! In rest mult adevar dar nu ne ajuta doar ne doare …..

  34. Ai dreptate Printesa draga. Eu am plecat dupa revolutie la 26 de ani avind facultate, fiind maritata, cu parinti si frate. Ne-a fost recunoscuta germanitatea prin mama. Din pacate vorbeam putin de tot germana, parintii mei in Bucuresti nu au reusit sa ne duca la scoala germana din centru. Ne-am adaptat si am invatat limba, nu suficient de bine, dar ne-am adaptat si avem servici. Sacrificii? Da sint divortata, serviciul strict te stoarce. Am doi copii am lucrat la primul dupa 5 luni, la al doilea dupa 2 luni. Puteam atunci poate sa mai stau un pic acasa, dar frica sa imi pierd serviciul era imensa. Lucrez teoretic 40 h/sapt., dar in realitate mult mai mult. Copiii i-am carat la crese 10h /zi si dus la ai mei cind au fost bolnavi. Nu regret plecarea. Efortul este mare, nu este nimic perfect, dar este cu mult, cu mult mai bine.

  35. Eu fix din motivele astea si inca o mie ca astea am spus ca vreau sa plec si nu vreau sa fac copii in Romania.
    Si acum acasa e Irlanda unde avem doi copii minunati nascuti aici (fetita e tot Sophia, dar scris altfel) si fericiti si noi suntem fericiti si linistiti. E greu ca suntem doar 2 cu copiii dar ar fi fost mult mai greu in Romania.
    Aici suntem tratati cu respect oriunde, ne-am integrat, avem prieteni (majoritatea localnici), iar grupul local de mamici din care fac parte e foarte de ajutor si nu ma simt singura si am la cine apela.
    Nu e vorba ca aici e doar lapte si miere, ci ca aici ai unde sa faci o plangere si vezi ceva de pe urma ei si lucrurile se schimba in mai bine cand oameni de rand decid ca nu e ok un lucru sau altul. Nu am simtit nicio clipa ca e o lupta cu morile de vant ca in Romania. Si voi aplica pentru cetatenie cu prima ocazie ca sa nu trebuiasca sa mai tratez cu ambasada Romaniei care este un nou cosmar de nici nu-ti imaginezi ca se poate asa la o ambasada. Baietelul nascut in 2017 are dreptul la pasaport irlandez deci am scapat macar de o bataie de cap, dar noi 3 mai avem un pic de muncit pana acolo.
    Imi imaginez ca e foarte greu sa pleci cu copii mici dar pe de alta parte cu cat sunt mai mici cu atat e mai usor pentru ei sa se adapteze la schimbare.
    Iti urez mult succes in orice ai hotari si numai bine!

  36. Mă-ntreb ce ai scrie dacă ai avea termeni de comparație cu viața trăită în altă țară. Trăită luni, măcar un an, nu câteva zile sau săptămâni de concediu.
    N-aş mai putea trăi în România, am făcut mereu notă discordantă. Sunt doar un om simplu și corect dar mi-a ajuns. Aici mă simt cu adevărat acasă.

  37. Monica in Dubai lucrurile stau asa de diferit. In cei 2 ani am lucrat in Abu Dhabi si Dubai. Nu port val suntem 140 de nationalitati in tara asta si toate religiile pamantului le gasesti aici. Oamenii mai toleranti nu cred ca mai gasesti pe undeva, localnicii sunt minoritari si nimeni nu se uita urat ca le-au furat tu jobul-ei il primesc automat de la stat. Nu m-am impiedicat de vreo restrictie pana acum.Femeile nu conduc in emirate????Toate conduc pentru ca majoritatea au joburi care impun asta da,lucreaza!!!) si au drept la custodie emiratezele. Eu conduc pentru ca se cere in joburile din vanzari asta. Ce spui tu e partial aplicabil in Arabia Saudita.In rest sa fim sanatosi.

  38. Asa este din nefericire tara noastra dulce Romanie. Dar haideti sa punem in balanta si lucrurile care te fac cu adevarat sa te simti mandru ca esti roman…chiar daca sunt mult mai putine la numar. Si mie in ultima vreme mi s a cam acrit de ce aud la tv, despre ce legi urmeaza sa se adopte-niste idiotenii, faza cu lumina de pe cer e foarte aberanta-cum sa crezi ca sunt extraterestrii dar mai ales cum sa dai asa stire???. Si cat si mai cate. Fac parte din categoria oamenilor care inca cred ca se va schimba ceva dar abia.peste 1000 de ani! P.s. si eu ma uit pe trotuar sa nu calc intr un rahat de caine zilnic! Jalnic!! O seara buna! Smile☺? life is better when you are happy!!

    • Faza cu lumina… Doamne, e o chestie așa…de geniu… Geez! :-))) Sunt în asentimentul tău cu asta. Chiar zilele trecute vorbeam cu soțul despre asta. Cum să vezi stele și să suni la urgențe că sunt extratereștrii?! De-asta se bucură soțul că învață Mihnea de la 4 ani despre Univers și merge la Planetariu. :-))

  39. Prințesa, noi avem nevoie de optimismul tău! Ma deznădăjduiesc articolele de genul asta Pt ca văd mult adevăr in ele, dar hai sa facem ceva sa fie mai bine. Vreau sa adorm in seara asta cu speranța ca va fi mai bine… dacă ne schimbam fiecare dintre noi, a.i. sa ne gândim și la cei de lângă noi și nu numai la noi, sunt convinsă ca va fi mai bine!
    M-am regăsit in fiecare paragraf scris de tine și m-a speriat ft tare sa văd totul scris așa negru pe alb, a părut mult mai real/crud!!! ???
    Prințesa, avem nevoie de încurajările tale ca va fi mai bine!

  40. Fara a comenta la articolul Ioanei, as vrea doar sa spun cat de trist mi se pare ca exista atat de multe reactii de genul „Bravo / ma bucur ca te-ai trezit / bine ca ai iesit din bula”… Oameni buni, practic unii dintre voi spun pe fata ce se bucura ca Ioana sufera! E drept, suferinta cere suferinta, si imi dau seama de unde si de la ce fel de oameni vin aceste reactii…, dar chiar si asa! Este meschin sa ne bucuram de suferinta altuia, sa ne dorim sa le fie rau, in ideea ca vor „intelege” prin ce trecem noi.
    Ioana, desi tot ce mentionezi in articol este adevarat, este doar o parte din Romania. Sunt multe alte parti frumoase, pe care le stii si le iubesti. De multe ori putem iubi ceva din toata inima, fara neaparat sa ne placa mereu. Nici nu e nevoie, iubirea nu e conditionata.
    Decizia de a pleca tine de fiecare, si nu cred ca asta era ideea.Povestile si experientele sunt parte din calatoria personala a fiecaruia din noi, si pot fi extrem de diferite.
    Imi pare rau ca ai avut o zi /zile atat de frustrante si te imbratisez! >:D<

  41. Nu am mai văzut un articol așa de pesimist la tine până acum.
    Cam astea sunt și constatările mele in ultima vreme.Am impresia că este din ce in ce mai rău…
    Cunosc persoane plecate afară majoritatea cu vieți schimbate in mai bine dar și cazuri (mai puține) când totul a mers prost.Cunosc o familie plecată în Spania care a luat-o de la zero cu totul însă într-un final s-au adaptat cu toate.Au plecat in Spania cu toții, de la bunici, părinți, nepoti, frați.Un neam întreg emigrat…și uite că au reușit.
    Eu sincer nu as avea curajul cu doi copii mici pentru că nu cunosc pe nimeni care să mă ajute acolo dar nici aici nu îmi place sincer…e groaznic să trăiești în România.Parca trăim într-o țară sub asediu, sub teroarea războiului…războiul psihologic dintre noi.Care pe care.
    În ultimii ani observ din ce in ce mai accentuat fenomenul de înstrăinare dintre părinți și copii, dușmanii fără rost intre frați, rude de sânge…oamenii își umplu sufletul cu toate sentimentele negative…
    Sper totuși că ceva se va schimba.Dar schimbarea asta va durea îngrozitor de tare…
    E groaznic ce se întâmplă..

    • Uite, vezi? Asta e mentalitatea care duce la ce a scris Ioana in articol! Fix asta: nu cunosc pe nimeni care sa ma ajute!
      Sa te ajute cu ce? De ce are nevoie romanul vesnic de crengi pe care sa se sprijine??? De ce nu isi asuma romanul deciziile si nu se mai bazeaza pe unul sau altul?
      Ajutor pentru tot, de la scoala pana la iesit la pensie.
      N-ai nevoie de niciun ajutor sa pleci din tara, sa stii, ai nevoie de determinare, informatie, curaj, bani. Cu astea te descurci.

    • hmm nu e chiar asa, mai ales daca ai copii…si colegii mei nemti care au familiile pe aproape sunt mult mult mai relaxati din punctul asta de vedere, pentru ca au mereu o solutie de back-up chiar daca apeleaza doar exceptional la ea, dar este acolo. Cred ca e un pic exagerat cand zici ca nu ai nevoie de niciun ajutor. De exemplu ce faci cand e copilul bolnav nu il poti duce la gradi si voi lucrati amandoi? Daca ai un copil care se imbolnaveste des la un moment dat zilele de medical pe care le poti lua ptr el s-au dus si sa renunti la serviciu nici nu se pune problema ca financiar nu faci fata. Bona doar ptr el nu are aproape nimeni aici, nu toti au joburi care sa le permita sa face home office. Deci singur cuc nu e chiar atat de simplu.

    • Madalina, de ce este asa de rau sa ne ajutam unii pe altii? Asta au facut oamenii de mii de ani, si studiile arata ca asta aduce fericire si viata lunga. Ideea ca omul trebuie sa fie independent, aduce depresie si instrainare de cei din jur. Mamele au nevoie de sprijin in mod special din partea familiei, a prietenelor-mame, si a celor din jur. Ideea ca mamele sunt eroine care trebuie sa se descurce singure este deja invechita.

    • Nu e rau sa ai ajutor sau sa ajuti. Rau e cand lipsa ajutorului iti impiedica progresul.
      Asta implica faptul ca daca cineva nu iti da, tu nu faci. Nu pleci pentru ca n-are cine sa te ajute.
      Ideea e ca da, e greu, cu copil e si mai greu. Dar relatiile se contruiesc si in timp te integrezi in locul in care mergi, apoi o sa ai si ajutor.

    • nu mi se pare. ce relatii poti avea sa gasesti pe cineva de urgenta la 7 dimineata sa stea cu un copilas? fiecare are viata lui. in plus cand lucrezi ani de zile de dimineata pana seara plus weekenduri cum am facut eu e greu tare sa ai timp sa iti faci asemenea relatii. Eu nu zic ca fara ajutor nu se poate ca si acasa de exp bunicii lucreaza, dar de urgenta e mult mai usor sa gasesti pe cineva. Singur e mult mai greu sa o scoti la capat si uneori treaba asta te darama. Si nu numai eu am problema asta, ci multi colegi de-ai mei( nativi chiar) care nu mai stiu care incotro intr-o situatie ca asta, care din pacate nu e rara ca aici 70% din copilasi la 1 an au intrat in colectivitate. Si cand ma refer la ajutor ma refer fix la situatii de genul asta, nu la cineva care sa stea cu copilul cand merg eu cu sotul in oras. De asta poti sa uiti.

    • Pt situatii de urgenta exista solutii. Noi avem la dispozitie asa: firma privata care, contra cost, asigura bona in 30 min (pe care o intervievezi inainte si o pui pe lista de preferate), organizatia locala de Cruce Rosie trimite bona gratuit (n-o vezi dinainte, nu stii cine vine), firma de asigurare asigura bona de urgenta daca cumperi o extra optiune de la ei (vreo 8 eur in plus pe luna), lucrat de acasa (pt asta am invatat si muncit 20 de ani ca sa ajung la un nivel la care sa pot pretinde asta de la angajator), sunat un prieten (cam greu ca au si ei copii). Pe langa asta legislatia locala asigura 3 zile de concediu de ingrijire a copilului fara hartie de la dr. Cu recomandare de la dr se poate sta mai mult dar cam spui adio jobului. Asta fac si localncii asa ca ne-am adaptat.

    • Dar pe acea o cunoaște copilul? Înțeleg când e vorba de un Bebeluș sub 3 luni sau un copil peste 5-6 ani, dar copiii mici, care plâng și când mama se duce la baie, cum accepta sa stea cu un străin? Așa găsești probabil și in țara ceva, dar pentru astfel de situații ai nevoie de cineva care sa cunoască copilul, cu care acesta sa aibă o relație cât de cât. Totuși copilul nu e un obiect pentru care sa chemi un paznic profesionist, e nevoie de mult mai mult, mai ales dacă copilul e bolnav. Eu de exemplu de asta ma lovesc constant și nu sunt singura.

    • Pai cum sa lucrez eu ca medic de acasa?:)) sa dau consultatii pe Skype nu pot sau nu cred ca ar vrea nimeni. Treaba cu cineva de la casa de asigurari eu pe aici nu am auzit-o, o sa ma interesez. De multe ori colegii mei au venit fu cei mici la spital pentru ca nu au avut cu cine ii lasa. Mie personal mi se pare greu, evident ca pana la urma gasesti o solutie, stai acasa( desi ai voie maximum 10
      zile pe an de parinte), dar asta nu inseamna ca e ok sau usor. Si ma rog asta cu cei mici e unul dintre aspecte si cum am spus mai sus uneori nici pentru cei nativi nu e usor. Eu nu zic sa plecatul sau ramasul e alb sau negru ci mai degraba gri cu avantaje si dezavantaje. Spun asta ca multi de acasa au impresia ca mergi in vest si e un semi-paradis asa, dar nu e adevarat. Cum nici acasa nu e vreo fericire.

    • Si da, asta nu e un motiv sa nu pleci pentru ca si eu am plecat fara nimic, singura si curioasa. Si nu am facut rau Doamne fereste. Dar asta nu inseamna ca e usor sau comod. Ca ce ai pe o parte iti lipseste pe cealalta si treaba asta trebuie sa ti-o asumi.

    • Clar! Vezi? Asta e diferenta! Faptul ca ai plecat desi n-ai asteptat sa-ti dea unii sau altii ceva ajutor. Evident ca e cumplit de greu fara ajutor, am fost ani de zile in situatia asta si mi-a fost greu. Dar totusi, o scoti la capat.
      Eu vorbeam despre statutul de pomanagiu, atat de tipic romanesc.
      Ajutor, noroc si speranta ca aseaza dumnezeu lucrurile. Sa dea Dumnezeu! Pe asta se bazeaza romanul.

    • Ei am asteptat, am plecat si dusa am fost:))) Dar nici mintea mea de 25 de ani nu se compara cu asta de 31 :)) Poate imbatranesc si ajung sa fiu mai comoda sau ma trag radacinile, habar nu am.

  43. Of nu stiu de ce nu a mers comentatiul dupa ce scrisesem un roman:)) mai incerc o data…
    Treaba asta cu plecatul din ro e o poveste veche, dar mereu actuala. Noi am plecat acum aproape 6 ani pentru ca asa am vrut eu. Sotul meu, pe atunci doar prieten a venit apoi. Nu am plecat ca muream de foame sau ca eram in pericol sa ajung sa mor de foame, nici macar extrem de suparata pe sistem nu eram. Am vrut sa vad cum e in alta parte, cum ma adaptez, cum fac fata( mai ales profesional!). A fost un soi de drum initiatic, ca sa spun asa. In timp ne-am casatorit, am ramas insarcinata si a inceput sa ma loveasca dorul de casa si de familie. Familia si prietenii vechi nu ii poate inlocui nimeni si nimic si in timp incep sa iti lipseasca. Tocmai din motivul asta ne gandim sa ne intoarcem, dar nu suntem 100% hotarati, mai ales ca si eu ma intreb daca m-as mai acomoda acasa. Dupa 6 ani de stat in afara ce am invatat eu crl mai important e ca omul sfinteste locul, idioti si dobitoci sunt de toate natiile si pe toate drumurile indiferent de tara si de oras. Si aici am avut n experiente nasoale, dar intr-adevar viata e ceva mai molcoma si mai permisiva cu oamenii. Eu ii sfatuiesc pe cei care vor sa plece sa incerce si sa vada cum e. Unii se adapteaza, altii nu, dar sa traiesti in alta tara, in alta cultura cel putin 2-3 ani te schimba si te face sa vezi multe lucruri altfel. In plus e pacat sa traiesti mereu cu intrebarea „cum ar fi fost daca?”

  45. Parerea mea, dupa ce am citit si o parte din parerile altora legat de articolul tau
    :
    1. Ai dreptate in tot ce ai scris, ai „fotografiat” fidel societatea romaneasca actuala
    2. Multi dintre cei care pleaca reusesc, si mai multi nu reusesc sa se acomodeze si sa dobandeasca multumire si o calitate a vietii superioasa celei de aici. Dar se sacrifica,pentru ca cei ramasi acasa sa o duca mai bine, financiar macar, chiar daca singuratatea are un pret al ei. Copiii, adolescentii, batranii ramasi acasa au multe incercari carora trebuie sa le faca fata singuri.
    3. Multi dintre cei plecati nu se mai intorc desi ar dori sa o faca. Nu se intorc din mandrie. Aici in Romania nu ar lucra nici in ruptul capului in domeniile in care lucreaza peste hotare. Pe aceeasi bani. NU ar lucra.Pentru ca, in Romania s-ar rusina de cunoscuti.Acolo o fac, la adapostul anonimatului.

    Romania nu e o entitate aparte, noi suntem Romania, eu, tu, el, ea, noi, voi… daca fiecare om din aceasta tara si=ar asuma acele valori despre care ne-au invatat la scoala legendele, baladele, doinele… daca fiecare si-ar bate capul macar putin despre cum sa-si creasca pruncii in spiritul acestor valori, despre cum sa nu se mai uite peste granite la vecini deparca nu ar avea creier propriu. Daca s-ar munci corect, daca s-ar cultiva terenurile tarii, am avea culturi BIO, daca nu s-ar mai fura, minti, daca s-ar face legi pentru toti nu doar pentru unii, daca medicii, dascalii, taranii ar dobandi respect si ar arata ca isi iubesc profesia , daca….

    • „Romania nu ar lucra nici in ruptul capului in domeniile in care lucreaza peste hotare. Pe aceeasi bani. NU ar lucra.Pentru ca, in Romania s-ar rusina de cunoscuti.Acolo o fac, la adapostul anonimatului.” – pentru ca ar muri de foame; (exemplu: persoana care aici facea contabilitate si acolo este administrator de bloc; a primit cazare in blocul unde lucreaza, are salariu pe la 1500 de euro, plus mai face curat/calca rufe prin bloc pe la oameni) Sunt sigur ca ar lucra si aici acelasi lucru, doar ca ar muri de foame…

  46. Eu sunt tot mai convinsă de faptul că de vină-i „the balkan spirit”. Cand am trait in Grecia injuram rahatii de caine de pe strada tot la 2 metri, galagia, gunoiul aruncat in toate partile (si acum simt cum imi creste tensiunea amintindu-mi de chistoacele de tigari de pe plaja!). Umblatul dupa hartii si hartoage, birocratie ca la noi. Imi amintesc si de Viena mea draga unde am locuit cativa ani – intr-un cartier in care traiau sarbi si croati si arabi si orice doar nu austrieci si era o mizerie si un haos de nedescris(in blocul nostru venea politia in fiecare weekend ca faceau galagie vecinii) Am trait si in Germania destul cat sa-mi dau seama ca e frumos si toate-s perfect organizate dar pana la urma oameni nasoli sunt peste tot. Eu nu mai vreau sa tot caut locuri unde sa-mi fie bine (am trait pe o insula in Grecia, la 5 minute de plaja si nu am fost fericita si-s multi cei carora nu le vine sa creada) Pana la urma fiecare om isi are povestea si pentru mine, cel mai important la ora asta e sa-mi fac rai din ce am. Sa adun in jur oameni faini, sa incerc sa schimb lucrurile care nu-mi plac. Cat se poate. Perfect nu-i nicaieri.

  47. Imediat cum ti-am citit articolul, mi-a venit in cap acest text:
    “Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu -i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” 2 Timotei 3:1-5 (Cornilescu)

    Suferinta este mare alaturi de astfeld e oameni, iar singuratatea resimtita este profunda… Mi-am placea si mie sa fie lumea altfel, dar nu cred ca putemm schimba mare lucru. Nici macar propria viata si copii nu pot sa le controlez fiindca ei intra in contact cu alti membri ai familiei sau ai societatii (asa murdare, cum e) si uneori imi vine sa urlu de frustrare fiindca eu visam sa fie altfel cand ma gandeam ca voi avea familia mea. Credeam ca voi puteam sa-mi pun in aplicare ideile idealiste, insa realitatea m-a lovit tare. Practic, nu poti sa-ti feresti copiii de mizeria din jur decat daca te duci intr-un varf de munte, si nici acolo nu e sigur ca nu vor apare alte ispite…

    • Excelent gândul tau! După ce am citit articolul Ioanei, mie mi-a venit în minte: „Opriți Planeta, vreau sa cobor!”
      Știu ca tot ce a scris ea aici este real și ca poate într-o tara mai civilizata nu o sa întâlnească toate aceste probleme. Numai ca problema e mai adâncă. Suferinta umana,boala, răutatea, corupția, minciuna, violenta, crima sunt în orice țară ai pleca. Singura soluție pe care eu o văd este cea descrisă în Apocalipsa 21:1,4,5
      „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, căci primul cer și primul pământ trecuseră.
      El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus.“ Cel Ce ședea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate!“

    • Eu zic ca mare noroc pt copii ca intra in contact cu societatea asta, asa „murdara” si plina de „ispite”…poate ca lumea ce vrem noi sa le-o oferim ca parinti, nu e chiar atat de perfecta cum credem.

  48. Ca noi suntem problema e foarte adevarat. Ca nu se va rezolva niciodata este cat se poate de fals.

    Analiza tarii e corecta, nu doar ca romanii sunt egoisti, nesimtiti si frustrati, dar nici nu inteleg democratia. Totusi nu m-as grabi sa cataloghez aceasta natie ca lipsita de speranta, suntem o natie ca oricare alta, toate popoarele au trebuit sa treaca prin ce trecem noi acum, unele au facut-o deja de sute de ani, altele mai au sute de ani pana acolo.

    De care suntem noi depinde, evident, de noi, dar si de cei care detin puterea, nu ca vreau sa ne caut scuze, dar mentalitatea frustrarii, ignoranta si nihilismul au fost promovate chiar de partidele provenite din PCR, si-au dat seama ca pe ei o majoritate din cetateni nu ii va vota niciodata, asa ca au manipulat o tara intreaga sa creada ca nu poate evolua niciodata, un lucru convenabil pentru ei, o data oamenii fara speranta nu merg la vot, iar putinii care merg au asteptari foarte reduse.

    Trebuie sa realizam ca avem tot ce ne trebuie, o geografie buna, capital intelectual si chiar un minim de infrastructura, daca la vot vor veni semnificativ mai multi decat cei 39% de ultima oara Romania poate deveni o tara mult mai buna. Oamenii care nu voteaza nu pun conditii, asa arata o tara, orice tara, in care oamenii aleg sa nu puna conditii puterii.

  50. Relatiile umane se construiesc. Atatia oameni au plecat fara sa cunoasca pe nimeni, au facut eforturi mari, s-au adaptat locului si au facut prieteni.
    Mentalitatea asta de a avea totul pregatit inainte sa pleci e foarte, foarte daunatoare.
    In viata trebuie sa risti ca sa castigi. Risti controlat si in cunostinta de cauza dar risti!
    Eu am lasat tot, cariera, casa, familie pentru o relatie cu potential intr-o tara in care nu aveam drept de munca si nu vorbeam limba. Dar am avut incredere in omul de langa mine si in capacitatile mele profesionale. Da, am avut momente de panica si multe, multe nopti nedormite dar a fost cea mai buna decizie din viata mea!
    Oameni buni intelegeti ca numai voi sunteti responsabili pentru viata pe care o duceti. Nu e vina nimanui ca iti merge rau, e rezultatul direct al hotararilor proaste luate in viata!

  51. Stu, Ioana, te inteleg si iti dau dreptate. Simt la fel. Din pacate, asta e lumea in care traim, tara in care locuim si in care ne crestem copiii.
    Dar… eu aleg sa vad si partea buna. Stiu ca si tu alegi sa o vezi si inca multi oameni ca noi. Algem sa fim constienti, sa ne invatam copiii bine, sa ii crestem cu iubire si responsabilitate. Noi alegem sa ii vedem pe acei oameni care lumineaza Romania si carora le pasa de ea si de oamenii ei. Nu putem ignora jegul, nesimtirea si umilintele, dar ne putem concentra pe ceea e bun, frumos si demn in tara asa. Si de aici putem construi mai mult.
    Eu am speranta pentru noi, pentru Romania si pentu romani. Eu cred in noi si cred ca cei care vin din urma, copiii nostri, pot aduce schimbarea de care e nevoie. Am oameni in jurul meu care asta fac si ma bucur, ii admir, ii stimez si le umez exemplul. Cred ca e loc de mai bine. Am speranta ca se poate sisunt sigurra ca vom razbi.
    Ca sa te poti ridica p varful unui munte, intai trebuie sa treci prin vale. Eu cred ca noi suntem acum in vale, poate cea mai joasa dintre ele, si incepem sa urcam spre culmi. Unii dintre noi au inceput deja ascensiunea. Tot ce trebuie sa facem este sa avem incredere si sa urcam, amintindu-ne sa ne uitam si la cei din urma noastra si sa ii incurajam sa urce.
    Eu cred ca se poate si am speranta ca Romania poate deveni buna, frumoasa si prospera.

  52. Am citit mai demult un articol unde autorul zicea ca pana nu mor toti oamenii care au trait in vremea comunismului ( facut scoala, mers la serviciu) nu o sa putem creste ca popor.
    Sunt inca multi oameni care nu inteleg concepte de baza ale democratiei, oameni care nu-si cunosc drepturi, drepturile pe care le ofera banii lor. Sunt oameni care se bucura cand se duc la hotel la munte si e apa calda!

    Pana nu ne indepartam de comunism total nu o sa ne vindecam. Pana nu invatam sa bagam gunoiul in buzunar si sa asteptam primul cos de gunoi ca sa il aruncam acolo in loc sa il aruncam pe jos, nu o sa ne vindecam.

    • Mie mi se pare ca si cei tineri au mostenit fix acelasi caracteristici. Deci cate generatii trebuie sa mai treaca? 2, 3, 5? Eu vad rosu in fata ochilor cand imi vad colegi de facultate vocali la protestele din Piata Victoriei, care isi fac selfieuri de acolo si zic cat de praf sunt cei care stau acasa, sau nu voteaza sau mai stiu eu ce, dar tot ei prin spitalele unde lucreaza iau mita cu 2 maini. Si ei nu sunt singurii. Ce consecventa si credibilitate e asta? Cine sa schimbe tara?

  53. As mai Adaugă ceva, apropo de întrebările unora “ pe noi cui ne lași?”. Blogul acesta are succes tocmai fiindcă autoarea trăiește in Romania. Probabil articole pot fi scrise din orice colț al lumii, dar nu vor mai fi scrise de una de-a noastră. Nu vor mai fi probleme, durerile, bucuriile, recomandările unei mame din Romania. Nimeni nu dorește sa citească despre problemele sau ne-problemele întâmpinate intr-o alta țara, despre lucruri străine, neimportante pentru realitatea lor. In niciun caz nu va fi succesul actual.

  54. Greu articolul tău. Ca un pumn în stomac, așa. Am fost plecată șapte ani, m-am întors de șapte. Îmi amintesc sentimentul de oaie rătăcită pe care îl aveam. Nu aparțineam și mă simțeam adesea stingheră. Întâi la școală, apoi la servici, apoi ca părinte. Am crescut mult în cei șapte ani și ca orice orice creștere accelerată, a durut. Aș pleca iar pentru că, ca și tine, mi-am pierdut speranța în reparație. Aș sta pentru că în bulă noastră e destul de pace. Am citit un articol bun despre cum să abordăm întrebările mari 🙂 https://www.thriveglobal.com/stories/18029-when-you-re-struggling-to-make-a-decision-ask-yourself-this-question

  55. Care mai de care cu povesti din Vest sau de peste ocean in care totul este roz. Been there, done that. Oricat de greu va este sa recunoasteti, sunt tare rare cazurile in care europenii estici sunt 100% integrati in societate. Mereu vom fi cei cu un salariu usor mai mic, priviti de sus cand gresim un accent sau uitam un cuvant, vom fi cei chemati din week-end la munca, sa nu cumva sa deranjam suedezul care duminica trebuie sa stea musai cu familia. Ca parca noi, „migrantii” nu avem famile, copii si aceleasi nevoi, pana la urma. Exclud aici persoanele care si-au intemeiat familii cu cetateni straini, atunci exista sanse ceva mai mari de integrare aproape perfecta in societate. Dar nu toti au norocul asta. Am locuit in cateva tari din Europa, in state si am calatorit in peste 35 de tari si 4 continente. Am ales sa ma intorc si nu regret. Ma bucur ca pot fi alaturi de familia care mi-a ramas si desi sunt constienta ca as castiga triplu oriunde as vrea in lumea asta, nimic nu ma bucura mai mult decat sa fiu in preajma celor care stiu ca ma sustin si ma iubesc neconditionat, care mi-au oferit sansa la o educatie mai buna dar si „aripi sa zbor” atunci cand m-am mutat din tara. Cacati pe strada exista si in alte tari, oameni mor asteptand la urgente si in UK, parinti care nu isi vaccineaza copiii sunt si in Olanda, mama prietenei mele din Spania a fost lasata fara intestin din cauza unei culpe medicale si pot sa continui. Sunt alegeri personale pe care le respect insa retineti ca absolut nicaieri nu exista un echilibru si nici cainii nu au covrigi in coada.

    • Nu zice nimeni ca e roz. Cazuri și cazuri. Nu e perfect nicăieri. Eu pot cumpara situația mea peste ocean și nu am comparație cu ce aveam in țara. Din f multe puncte de vedere. Atât. Și rahati pe strada unde stau eu nu sunt:)

  56. Si noi am ales sa plecam din tara, si nu duceam o viata grea, dar cand ne-am lovit de sistemul medical românesc a fost jale. Nopți dormite pe jos in saloane cu alți 5/6 paciente. Si tu cu copilul tau de 6 saptamâni care ii deranjezi cu plânsetul ei, medici care dupa prima operație la cap a copilului așteaptă si mai multi bani de la părinți, neurolog care striga la tine si îți spune sa te obișnuiești cu starea de planta a copilului tau, asistente care îți traumatizează copilul cand nu reușește sa pună o branula( ii tremura mâna de nervi) si lista poate continua… Poate ca nu suntem egali cu cei de aici , poate soțul meu e chemat mai mult la munca ca un neamt, dar suntem respectați. Doctorii vb cu noi, asistentele ne zâmbesc, medicul neurolog ne încurajează , sistemul medical e foarte bine pus la punc. Si in 3 ani de cand suntem in Germania , nu am calcat in nici un cacat de câine.
    Imi este dor de tara si plâng si acum dupa prieteni , familie si viata de acolo, dar nu m-aș întoarce definitiv niciodată.

  59. Dacă săpunului îi este frică de murdărie ce rost mai are să se cheme săpun? Este facil să te autointitulezi săpun, a deveni este complicat.

    Ioana, tu când te privești în oglindă ce vezi?

  61. Cred ca e o greseala sa presupun ca esti o fiinta rationala cu care se poate discuta, dar hai s-o fac. In primul rand, nu inteleg unde vezi tu atatia rahati de caine de nu mai ai pe unde sa mergi. Cel putin in Bucuresti si alte cateva orase mari (si sunt aproape sigura ca esti din Bucuresti sau alt oras mai mare din tara) problema cainilor vagabonzi s-a rezolvat in ultimii ani, mai ales de la accidentul acelui copil, Ionut, din Bucuresti, omorat de caini in 2012 (cred ca atunci). In al doilea rand, ai vrea ca o tara sa se dezvolte peste noapte, pentru ca ai tu un control emotional subred si esti incapabila sa intelegi ca evolutia si imbunatatirea (schimbarea nu e intotdeauna necesara) a tot ceea ce te supara pe tine dureaza. Si altor tari care s-au dezvoltat dupa WW2 le-au trebuit zeci de ani pana sa ajunga la un venit comparabil, nu neaparat egal, cu Occidentul. De unde atata ura pe o tara care se imbunatateste vazand cu ochii nu inteleg…Daca ai fi scris asta la inceputul anilor 2000, cand salariul mediu era de putin peste 150 de dolari, iar orasele mari erau impanzite cu caini maidanezi, as mai fi inteles, dar acum, cu salariul mediu undeva la 650 de euro, chiar nu mai inteleg de unde atata lehamite si nesimtire. As intelege sa te plangi ca nu se intampla indeajuns de repede; si asta ar fi un gand stupid (desi omenesc si de inteles), dar vorbesti de parca standardele de viata din Romania ar fi cele din Africa, pe cand ele sunt incomparabil mai mari. Un pic de ratiune si un pic de lecturi, combinate cu scosul capului dintre urechi, rogu-te!

    • Aberezi. Pe strada mea sunt rahati de caine din 2 in 2 metri, lasa-mi o adresa de mail si-ti trimit poze. Si nu e nici un caine vagabond in zona, toti rahatii sunt exclusiv ai rahatilor de oameni care-si scot cainii sa defecheze pe strada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare