Jocul de-a magazinul, varianta pentru fete de 30-40 de ani (p)

Ce-ai face dacă n-ai avea suficienți bani să-ți iei haine?

Nu-i nici o rușine să vinzi sau să donezi lucruri care nu-ți mai vin sau care nu-ți mai plac. La fel cum nu-i nici o rușine să porți lucruri care-au mai fost purtate și de alții. Geaca lungă care-mi ține de cald de patru ierni e găsită de mama într-un second hand, a dat pe ea 15 lei.

Eu cred că dimpotrivă, gestionarea corectă a stocului de lucruri este o dovadă de istețime, de spirit antreprenorial și de bună organizare a resurselor.

Când primesc în dar lucruri de care nu am nevoie, care nu-mi plac sau care nu-mi vin, spun mulțumesc, apoi le depozitez în sertarul cu cadouri. Multe dintre ele își pot găsi un bun stăpân în persoana mamei sau a cumnatei sau a uneia dintre prietenele mele.

Doar că de la un punct, nu mai încap în sertar. Dulapurile sunt oricum pline. De ce să nu le vând sau să nu le donez online, cuiva care s-ar putea bucura de ele?

Iar spațiul liber și banii (eventuali) astfel obținuți pot fi folosiți rapid pentru lucruri de care am nevoie, care-mi plac și care-mi vin.

Nu văd nici un inconvenient în asta. Nu-mi cade rangul regal pe jos, nu cred că are cineva motiv serios să râdă de mine. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu găsesc un lucru anume pentru mine sau pentru copii decât pe internet, gata folosit. L-am luat fără să clipesc și a fost foarte bine!

În plus, treaba asta cu vândut și cumpărat lucruri pe net către și de la alții e împlinirea unui vis din copilărie. Când eram mică, visam să fiu vânzătoare. Îmi plăcea atât de mult ideea de a avea lucruri în vitrină, pe care oamenii să le analizeze, eu să le vorbesc despre ele, apoi ei să și le dorească, să-mi dea bani pe ele, să adun apoi toate bancnotele și monedele și seara să număr toate obiectele din magazin și banii obținuți, din care o parte mică ar fi rămas ai mei, iar eu mi-aș fi ales la rândul meu ceva din vitrina mea și aș fi cumpărat ceva ce-mi doream mult. Cred că aveam o clarviziune sau ceva, pentru că acum pot să fac fix asta, pe lângă jobul meu de scriitoare. 🙂

Pentru aceste activități de reîmprospătare a lucrurilor de la noi din casă, că e vorba despre jucării și accesorii pentru copii, accesorii pentru noi, cărucior pentru copii sau cărți, folosim OLX.

Chiar acum ne pregătim să eliberăm camera Sofiei pentru a face loc biroului, căprița începe școala peste câteva luni. De asemenea, etapa Elsa s-a sfârșit (cine-ar fi crezut, eu sigur n-am îndrăznit să sper), așa că toate jucăriile, gențile, pernele, tablourile cu Elsa și Olaf pot merge acum la alți copii, iar cu banii care se întorc către ea din aceste vânzări, își poate lua penar și alte necesare pentru școală.

Vă încurajez să folosiți OLX, sunt acolo milioane de anunțuri puse de oameni isteți ca noi, care vor să țină casa și bugetul sub control. Userii primesc review la fiecare tranzacție, așa că aveți garanția că anunțurile sunt pe bune, că nu veți pierde banii sau produsul vândut. Prețurile sunt cu siguranță mai bune decât cele din magazine, iar șanse să găsești exact ce-ți dorești sunt mari: cam tot ce există pe lume se găsește pe OLX.

Probabil și din motivul din clipul de mai jos.

Acum două Crăciunuri am căutat cu disperare o păpușă Cleopatra Stratan anume, cu anumite haine și miros de vanilie. Am alergat prin zeci de magazine după ea… Am gasit-o pe OLX, am dat pe ea 45 de lei, a venit cu Poșta.

Ceea ce vă doresc și vouă. Jocul de-a magazinul de oameni mari e nu doar super amuzant, ci și profitabil și eficient!

Revenind la ce vă întrebam la începutul articolului, ce-ați face dacă n-ați avea destui bani să vă cumpărați ce vă doriți? Puteți răspunde în comentarii aici, să ne distrăm, sau pe site-ul campaniei Tu ce-ai face, lansată de OLX. Dacă răspunsul vostru primește multe like-uri, aveți șansa să câștigați un voucher de cumpărături la Sephora în valoare de 500 lei (acolo la ei pe site). Până pe 15 februarie!

Baftă la vânzări și cumpărături!

Sursa foto: femeie fără bani la cumpărături via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

31 comentarii

  1. Bună. Vezi că linkul nu este complet. În loc de ”http”-ul de la început este doar un ”ttp”.
    Anyway, fain articolul. Și eu sunt adepta OLX-ului, când comerțul ”tradițional” nu dă rezultatele așteptate. 🙂

  2. Hm..In mod sigur aș accepta haine de-ale prietenelor mele care nu mai le poartă. Apoi aș verifica dulapurile mamei și ale bunicii în căutare de comori vintage. Dacă aș avea bani pentru un curs de croitorie aș învața să îmi fac măcar fuste din materialele pe care mama și bunica le păstrează de atâția ani.
    La fel, cu puțini bani pot merge la garage sale-uri în căutare de haine care mai pot fi purtate și iubite. OLX este o idee bună, voi cerceta.

  3. Buna! Am avut o perioada cand eram atat de ingropata in datorii (tocmai imi cumparasem casa noua, singura) incat am avut momente in care mi-am cumparat paine (!!) pe cardul de credit. Mi-era rusine sa cer bani parintilor. Cardul de credit si cumpatarea m-au cam salvat in perioada nefericita din punct de vedere financiar. In haine nu aveam bani de investit, cel putin nu in haine noi, din magazin. Mai clateam ochii prin SH (poti gasi lucruri frumoase si originale) sau online (bloguri, fb, olx,..). Produsele pe care le am si pe care nu le pot darui la randul meu sau schimba/face retur, le scot la vanzare pe olx si/sau fb. O zi frumoasa!

  4. Acum vreo 4-5 ani in urma, probabil m-as fi imprumutat de bani sa imi iau lucrul mult dorit. Acum? M-as gandi de mai multe ori daca chiar e musai sa am lucrul ala, ca sunt intr-o faza declutteringului existential. Daca ajung la concluzia ca e musai, astept pana la salariu 🙂

  5. Păi, recent mi-am dorit un palton Zara pentru fetița mea așa că am vândut o geacă Esprit primită cadou, dar cu 3 numere mai mari decât port.Cam așa fac bănuți pentru lucruri extra.Vanzand ceea ce nu îmi vine sau nu îmi place(gen, un parfum).

  6. Eu am facut periodic sesiuni de vanzare a hainelor pe care nu le mai port, pe blogul meu. Pentru ca multa vreme blogul meu era orientat pe zona de moda, primeam multe haine gratis. Majoritatea erau purtate o data sau de doua ori, iar la final de sezon aveam dulapurile pline. Asa ca foloseam metoda asta pentru hainele noi. Hainutele pentru copii le dau mai departe prietenilor cu copii mai mici, pentru ca astia mici cresc foarte repede si ramanem cu multe hainute abia purtate de cateva ori. Pe Olx mi-am vandut rochia de mireasa care ocupa jumatate de debara. Cu banii obtinuti mi-am cumparat doua cauciucuri noi pentru masina :))). Not very romantic.

  7. Eu cumpar de ani buni de pe Olx pentru casa, copii, pentru mine nu prea. Am cumparat de pe Remix pentru mine lucruri super si preturi bune.
    Am vandut pe Olx, chiar si acum am anunt de carucior de frati, super ieftin. E foarte distractiv, eu toata copilaria m-am jucat de-a vanzatoarea, asta si fac in real life, am un magazin online de produse de bucatarie.

  8. Și eu mai vând haine – mai ales hainele baietelului meu. Pentru hainele mele am alte metode – organizam seri de schimburi cu prietenele mele 🙂 Ne distram de minune si mereu scap de cate o plasa de haine ca sa pun la loc in dulap alta :))) In plus, sunt mare fana a magazinelor care vand chestii second, uneori gasesc niste super haine la preturi derizorii…

  9. Buna, eu sunt adepta cumparaturilor din magazine SH si de pe OLX. Cele mai dragi piese din garderoba mea sunt din magazine second hand si am cumparat si vandut o multime de lucruri pe OLX (mi-am ajutat si o prietena sa isi vanda hainele de biker dupa ce a trecut de ‘faza’ asta din viata ei 😀 ). Imi face mare placere sa stiu ca un obiect drag mie, dar de care nu mai am nevoie, ajunge sa bucure pe altcineva. Daca nu as avea suficienti bani sa cumpar ce imi doresc nou, n-as ezita sa iau lucrul acela folosit de altcineva.

  10. si eu folosesc olx; am reusit sa vand asa patut, sterilizator, cantar; dar papucei si hainute nu am reusit sa vand desi nu le-am pus preturi mari

  11. Siteul nu merge de multe ori si mai ales pe mobil sunt probleme. M-am uitat la 5 utilizatori si nu vad deloc reviewuri, esti sigura ca exista si sunt vizibile? Asa ar fi mai sigur sa cumperi ceva de la un necunoscut, dar fara un sistem de rating..
    Personal nu as cumpara haine uzate de pe olx, nu ai nici o garantie de calitate si stare. Da, pentru obiecte mai mari mai merge sa cumperi si sh, dar pentru haine mai bine mergi direct la un magazin sh sa le vezi

  12. Eu sunt mare fan SH, OLX, targ de vechituri si forumuri specializate.
    Second handurile le-am descoperit in liceu si facultate si nu am renuntat la ele…de multe ori gasesti lucrui mult mai de calitate decat in magazine.
    OLX este locul pentru sculele sotului si seturi de lego iar in targul de vechituri gasesc oale de fonta si vase/pahare minunate…ce-i drept ca si ador plimbarea in site si sueta cu prietenele care vine la pachet.
    Noi mai avem o „boala” aparte – board games – si unele is scumpe tare, mai ales cele care nu se mai publica, asa ca ebay si forumurile specializate sunt piata perfecta pentru asa ceva.

    De vandut inca nu am vandut, impreuna cu prietenii apropiati avem o intelegere nescrisa – creste copilul si nu mai are nevoie de x, dam mai departe; te ingrasi/slabesti si nu iti mai sunt bune hainele se organizeaza o sesiune de shopping in living. Lucrurile care nu merg la prieteni si familie se doneaza.

  13. Nu imi mai aduc bine aminte cum se numea siteul, parca bebelusul.ro, am descoperit o sectiune pe forum de vanzare/cumparare/schimburi de orice acum muuulti ani. La inceput cumparam, am descoperit si miresici.ro de unde mi-am luat rochia de mireasa, am vizitat si magazine, dar tot Ea a fost sa fie si am vandut-o mai departe, cu bucurie la pachet. Apoi mi-am facut blog, mi-am completat garderoba cu haine de pe alte bloguri si am vandut la randul meu tot ceea ce nu mai purtam. Cum port aceiasi marime, doar uzura ma mai impinge cu adevarat la noi achizitii. Prefer sa dau banii pe calatorii, si nici pusul deoparte nu e neglijat. Prea mult gunoi generam prin pofte, trenduri.

  14. la fix articolul! am o prietena care are de vanzare niste haine de f buna calitate si abia purtate, plus ceva piese/elemente de decoratiuni. candelabru din antimoniu, candelabru de arama, tapierii, serviciu de masa…
    cu hainele se vaita ca nu are unde sa le puna la vanzare, ca in magazinele second hand au refuzat-o, i-au zis ca ei abia vand marfa lor, d’apoi sa cumpere de la altii.

    eu am vandut pe OLX un pat de bebe (pe care initial l-am oferit pe FB, gratis, sigur, dar n-a fost nimeni interesat) si un covor maaaare. 🙂 si reletiv repede in cel mult o saptamana.

  15. Eu sunt atat de fericita cu masina mea de cusut, o am de 6 ani, dar recunosc cu durere ca n-am apucat sa fac acel curs de croitorie pe care chiar mi-l doresc 🙂 Sunt mare colectionara de dantele, imi aprovizionez mereu stocul, paiete, margele, etc, dar iti spun sincer ca in viata mea nu mi-am comandat haine purtate sau chiar noi de la alte persoane fizice, pur si simplu n-am facut-o, desi haine noi on-line imi cumpar mereu 🙂 si e valabila si viceversa, nici n-am vandut vreodata ceva pe net. NEVER. Nu cred ca o sa ma apuc, pur si simplu nu-mi vine, insa imi place mult ideea de a face schimb cu prietenele, mereu am fost asa 🙂

  16. In 10 ani de Italia…cand nu imi mai veneau hainele sau nu imi mai placeau ori se adunau multe jucarii de plush le duceam in niste „casetoaie” cu scris HUMANA pe care scria ca vor fi trimise in Africa, ca si ajutoare. De cand m-am intors in Ro…ador magazinele second hand Humana pentru ca gasesc orice care aici nu exista (gen super haine din italia pentru copii cu personaje din desene) si cand le-am intrebat pe vanzatoare care-i faza cu trimisul in Africa…au zis ca „Aaa, ce se aduna in italia gratis se vinde pe aici si apoi poaaate trimit banii in Africa”. Sa le credem? Dincolo de asta e ok OLX-ul, depinde peste cine dai, eu l-am folosit mai mult pentru cumparat role, biciclete, chestii mari pe care nu stii cat le folosesti si care noi ar costa mult. De vandut nu vand, ca sunt asociala ? si n-am rabdare sa ma intalnesc cu necunoscuti carora sa le tot arat si povestesc despre produse. Prefer sa vad bucuria rromilor din spatele blocului cand le las sacose cu haine sau jucarii

  17. cand nu am avut bani nu am cumparat haine – prioritatile sunt casa si mancare si liniste financiara, nu hainele, am suficiente in dulap si cu masina de cusut dreg repede.

    Dar deseori am vandut lucruri inutile sau am cumparat ceva de care nu eram sigura ca am nevoie pe termen lung, sau de bugetul de care dispuneam. Cand vand, vand cu pret f. mic -20-30% din valoarea initiala, ba chiar si la 10% , ma gandesc ca sunt persoane cu demnitate dar siuatie financiara proasta temporar ce nu isi permit sa cumpere decat asa.

    Nu am card de credit si nici nu imi fac tocmai pt nu stiu daca rezist tentatiei.

  18. Eu am trait o saracie crunta ca si copil, asa ca pur si simplu am aversiune spre orice chestii second hand. Din fericire barbata-miu e cu capul pe umeri, asa ca multe chestii de la casa noastra de la tara is luate de pe celebrul OLX. Inclusiv casa 😀

    Nu cumpar haine/incaltaminte de la second nici pentru mine si nici pentru fii-mea (ziceam ca am io niste probleme psihice cu subiectu’ asta), dar am acceptat unele chestii de la prieteni apropiati. In cazul asta nu ma deranjeaza sa port chestiile sau sa le dau copilului. Donam tot ce ramane de la Nadia unor cazuri sociale si ma bucur enorm sa stiu ca micutii respectivi se bucura de haine si de jucarii pe care in mod normal parintii nu si le-ar permite.

  19. De curand am descoperit grupuri de vanzari si schimburi pe Facebook, care m-au ajutat sa ma eliberez de hainele, incaltamintea nepurtate.
    Am facut chiar schimb de haine cu jocuri si carti copii pt baietii mei.
    Sunt fan si OLX- de aici am cumparat patutul copiilor si alte lucruri utile.
    De mica imi placea sa fac schimb de haine cu prietenele si o fac in continuare inclusiv cu hainutele copiilor : le rotim cu finii, nasii, prietenii

  20. Cand sunt in impas ma uit prin casa sa vad ce as mai avea de vandut pe olx. Asa am eliberat si casa de lucruri pe care nu le mai foloseam de mult si am strans bani pentru altele necesare.

  21. Când eram copil ţin minte că nu îmi plăcea deloc să port haine primite de la alţii (verișoarele mele mai mari).

    Prin urmare nici copiilor mei nu le-aş da haine purtate de alţii. Probabil că e un pitic pe creier. Dar dacă pot să ajut pe cineva, cu plăcere.

  22. eu fac periodic (adica cam de 4 ori pe an) curatenie in dulapurile cu haine/cosmetice/lucruri diverse ale tuturor membrilor familiei (adica 3 la numar 🙂 ) si tot ce nu ne mai vine, nu folosim sau nu ne mai place….donez! Avem pe cineva care duce lucruri la o biserica unde stiu sigur ca sunt impartite oamenilor mai putin norocosi din acea Parohie…. Am scos si pe OLX, la vanzare, chestii voluminoase ramase de cand era puiul mic, unele nefolosite chiar (gen tarc sau leagan de bebe, chiar si caruciorul 🙂 ); cu banii obtinuti am luat alte chestii mari pentru bebele care devenise copil intre timp! Eu zic ca merita sa faci astfel de „schimburi”, pentru ca e pacat sa tii in pod/intr-o boxa un carucior de cateva sute bune de lei doar ca amintire…..
    Dar, tot pe OLX, am si donat diverse chestii, printre care si rochia de mireasa si costumul de mire 🙂 Nu sunt adepta pastrarii la naftalina a lucrurilor voluminoase, chiar daca au o valoare sentimentala mare…. Avem cutii cu amintiri: una de la nunta si din „luna” de miere si una a lui bebe (dupa ce a citit cum Eric a pus-o pe suzi in cutia lui cu amintiri, m-a intrebat bebe al meu daca are si el o cutie din asta…..apoi m-a pus sa la miezul noptii sa o dau jos de pe dulap ca sa investigheze continutul :))) ), dar aici pastrez doar lucruri mai mici…. In rest, consider ca donand sau vanzand la preturi acceptabile lucrurile pe care nu le mai folosesti, poti face o bucurie chiar mare altor persoane!

  23. Hehe, cand sunt in impas vand online iar cand ma vad cu bani, cumpar. Tot online..noi sau second.
    Olx m a ajutat si am vandut intr o zi cat intr o luna :)))
    Nu imi este rusine sa intru in magazin second.. Acolo gasesc materiale calitative, la pret mic de tot.

  24. Imi amintesc cu nostalgie de okazii.ro. Acum olx este mai popular. Am vandut si cumparat orice, de la carutul copilului pana la tricourile cu „buricul gol” care nu se mai potriveau dupa bebe. Ma bucur ca ai abordat acest subiect, multumesc!

  25. Cred că OLX nu e pentru toată lumea. Am pus costume de ale soțului meu care nu-i mai veneau, in speranta că măcar sacourile sa se vândă, pantofi noi și eleganți de-ai mei, cizme și NIMENI nu m-a contactat că ar fi interesat. Așa că am donat tot și am concluzionat că nu aveam marfa de OLX.?

  26. Eu m.am distrat cativa ani pe okazii.ro, unde avem la vanzare hainute, genti, încaltari, gablonturi (unele aproape noi sau unele chiar cu eticheta -sunt mare fan mers la shopping), iar de ceva vreme de cand a luat amploare olx, postez anunturile de vanzare aici.
    si de baza ramane sora mea, careia ii donez o groaza de haine ( pe unele le opreste ea, pe unele le doneaza la niste familii sarace).

  27. Eu am descoperit grupuri pe facebook unde poti vinde sau cumpara lucruri. Spre exemplu am vândut patului si alte obiecte de mobilier din camera copiluli pe un grup de mamici. Am si cumparat diverse lucruri gen hainute aduse din Anglia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *