Se pare că vine o etapă în viața (aproape) fiecărui copil în care din gura lui adorabilă încep să iasă cuvinte urâte. La început, sunt cuvinte legate de toaletă, gen caca, pipi și așa mai departe, care pe ei îi amuză teribil, mai ales când ne văd moacele derutate. Apoi îl auzi cum înjură o piesă de lego: fac iu! Sau monții mă-tii de piesă… Te ia cu leșin, vă zic. Când Ivan a zis prima oară către betoniera lui de plastic gizăs fachin craist, am crezut că mă înec în spuma de baie (eram cu el la duș). Apoi mi-am adus aminte că uneori mai zic asta la volan, când îmi taie vreunul calea cu viteză mare.
Prima reacție e, de obicei: WTF. Ce-a ziiiiis? Unde-o fi auzit una ca asta, că noi nu (prea) vorbim așa…
Le-o fi auzit în parc, la grădiniță, poate în vreo vizită la prieteni, în vreun film la TV, apoi le-au folosit întâmplător o dată, au văzut că stârnesc o reacție efervescentă la mami, așa că le folosesc tot mai des, pentru că le place atenția și interacțiunea.
Rețeta cea mai simplă pentru a depăși rapid această etapă e să-i explici copilului de câteva ori că aceste cuvinte nu-s glume foarte bune (deși eu recunosc cinstit că la unele dintre ele mai râd și acum, la 38 de ani, iar poantele cu pârțuri mă amuză grozav) și apoi să încerci să reacționezi cât mai neutru, până trece. Sigur trece!
O vreme va fi liniște, apoi va veni următorul val de cuvinte urâte, care poate fi mult mai supărător, pentru că vor fi chestiuni mai personale. Se poate întâmpla, de exemplu, atunci când nu-l lași să-și dea girafa de pluș cu parfumul tău sau să-și taie singur părul cu foarfeca, să-ți spună cu obidă:
– Nu te mai iubesc! Ești o proastă! Urâto!
Sau variațiuni pe tema asta.
Ei, aici lucrurile devin ceva mai complicate. Pentru că doare să-ți spună oricine așa ceva, chiar și copilul tău, despre care știi sigur că nu înțelege prea bine ce spune și că ceea ce spune oricum nu-i adevărat. Dar tot doare, pentru că se activează acolo niște răni mai vechi de neiubire și nedreptate. Cum să-mi spună tocmai copilul meu că-s proastă? Atât de mult îl iubesc, atâta mă străduiesc pentru el și acum, pentru așa o prostie, că nu-l las să facă nu știu ce, gata, mă jignește și nu mă mai iubește?
E normal să simți așa, nu-ți poți controla emoțiile, chiar dacă mintea ta știe că vorbele lui nu-s adevărate.
De ce spun copiii uneori vorbe urâte?
Pentru că îi amuză. Au observat că prima oară când au zis un cuvânt urât, o înjurătură auzită la mami sau la tati sau pe stradă, tu fie ai încremenit de uimire, fie ai izbucnit în râs, fie te-ai supărat.
Pentru că le place să primească atenție, orice fel de atenție. Copiii se simt grozav când obțin reacții de la părinții lor, chiar și dacă printre ele se numără o dojană serioasă.
Pentru că nu-și dau seama că rănesc.
Pentru că au învățat că așa te descarci când ești furios. Poate te-au auzit pe tine la volan blestemând un semafor. Sau poate au auzit la desene un personaj făcând asta.
Pentru că uneori vor să rănească. De cele mai multe ori, copilul nu înțelege foarte bine sensul cuvintelor urâte pe care le folosește, dar înțelege foarte bine felul în care trebuie să le rostească și emoția pe care o stârnesc. Cel mai probabil e că a fost el însuși la celălalt capăt al unei jigniri, când la grădiniță sau la creșă sau la joacă ori la școală un alt copil i-a spus că-i prost sau urât sau rău, iar el a auzit foarte bine tonul, a văzut mimica, a știut imediat că ce aude este ceva de rău, și știe foarte bine cum l-a făcut asta să se simtă.
Iar când o să fie într-o situație în care e frustrat, supărat, nervos pe tine, va vrea să te facă să te simți cum s-a simțit el, vrea să fii la fel de lipsit de putere cum s-a simțit el când altul i-a spus că e prost. Vrea să-și manifeste supărarea și să te rănească, așa cum vrei și tu când rănești într-o ceartă, pentru că nu te poți abține.
Pentru că li se pare interesant. E ceva nou, care merită explorat. Se vor plictisi repede și de asta.
Cum putem face să nu ne mai spună copiii vorbe urâte?
În primul rând, nu-i pedepsiți, nu strigați la ei, nu-i loviți. Nu e vina lor și oricum n-ar ajuta la nimic.
Nu e vina lor că sunt expuși la comportamente și cuvinte nepotrivite, la fel cum nu e vina lor că le învață și le reproduc, e practic jobul lor să absoarbă tot, mai ales în primii șase ani de viață.
Au nevoie să fie ghidați cu blândețe pentru a înțelege de ce nu e în regulă să folosească înjurături sau cuvinte urâte despre și față de ceilalți.
Începeți cu voi. Întrebați-vă de ce vă afectează atât de mult cuvintele lui. E ceva ce vine din copilăria voastră mică? Poate un părinte sau educator vă eticheta des așa? Poate după cuvintele acestea venea și o pedeapsă sau o palmă?
Încercați să vă temperați reacția la cuvintele urâte ale copilului. E normal să vă displacă, nu e normal să plecați în lume sau să aruncați copilul pe geam, nici să-l loviți sau să-l înjurați înapoi.
În nici un caz nu e bine să vă prefaceți că n-ați auzit. Asta nu înseamnă că e cazul să transformați incidentul într-un conflict major.
Cât copilul e supărat, imediat după ce v-a spus cuvinte urâte, e mai bine să spuneți simplu: Te rog să nu mai folosești aceste cuvinte. Mă rănești. Nu e bine să vorbești așa cu nimeni.
Apoi, când situația se calmează și aveți un moment frumos, de conectare, îi puteți spune copilului cum vă simțiți când el folosește cuvinte neplăcute. Spuneți-i că vă doare, spuneți-i și de ce (dacă ați reușit să aflați). Copiii înțeleg foarte bine emoțiile, chiar și pe ale altora, dacă le sunt explicate.
Pentru a convinge copilul că nu e deloc interesant să folosești cuvinte urâte, puteți face și jocuri de rol cu plușuri, în care unul e foarte agresiv verbal și înjură pe toate celelalte plușuri, dar folosind cuvinte mai degraba simpatice, gen Măi lăptucă ofilită și Tu, caracatiță împiedicată, iar celelalte animale se supără și îl ocolesc și curând, agresorul se va găsi de unul singur, pentru că nici un alt animal nu vrea să-i fie în preajmă.
Dacă te întreabă de ce totuși unii copii folosesc cuvinte urâte, deși tu-i spui că nimeni n-ar trebui să le folosească, poți să îi explici că fiecare familie are regulile ei, și că la voi în familie decizia este că aceste cuvinte urâte nu vor fi folosite, pentru că rănesc. La fel cum unele familii mănâncă lucruri pe care noi le considerăm nesănătoase, altele preferă concediu la munte, deși nouă ne place la mare. Suntem diferiți și nu le putem spune altora ce să facă, dar putem să ne respectăm principiile și valorile.
În cazul în care înjurăturile conțin formele populare pentru organele intime, e important să le spuneți copiilor care sunt denumirile corecte (bine, e important să faceți asta de foarte devreme, din multe motive), li se va părea aiurea să le folosească pe acestea și vor înțelege cât de caraghios e să înjuri.
Încercați să evitați cuvintele urâte în preajma copiilor, iar dacă observați că el le folosește mai des după ce se uită la un anumit serial sau după ce se vede cu un anumit copil, puteți încerca să reduceți contactul cu sursa înjurăturii.
Încercați și să oferiți mai mult control copilului în viață, în general, atât cât se poate la vârsta lui. Poate să-și aleagă dacă să-și strâmgă jucăriile singur sau cu ajutor, acum sau peste cinci minute, poate să aleagă ce cărți să citiți, ce fructe să mănânce (din cele puse la dispoziție de mami), ce bluză să poarte dintre cele trei alese de mami, în ce parc să mergeți sau dacă să ia trotineta sau bicicleta. Cu cât are mai mult control, cu atât acumulează frustrări mai puține și sunt șanse să aibă nevoie să folosească mai rar înjurăturile.
De asemenea, fiți acolo alături de copil, oferiți-i atenție cât mai mult, mai ales când e mic și are multă nevoie de asta. În felul acesta el nu va fi nevoit să facă nefăcute pentru a vă convinge să-l băgați în seamă.
Monitorizați atent la ce se uită la televizor sau pe internet.
Puteți și să inventați un cuvând simpatic pe care să-l rostiți, și voi și copilul, când sunteți nervoși. Când vă împiedicați, de exemplu, sau dați cu piciorul într-un picior de masă, puteți spune: Spanac cu nuci! sau Asparagus! În felul acesta eliberați tensiune fără să folosiți cuvinte ofensatoare pentru alții, s-ar putea chiar să izbucniți în râs și asta va elibera și mai multă tensiune, fără nici o supărare.
Nu în ultimul rând, nu uitați că felul în care reacționați la cuvintele urâte ale copilului este felul în care va învăța și el să reacționeze la cuvintele urâte ale altora. Dacă le lăsați să vă dărâme, îl vor dărâma și pe el. Dacă însă știți că furia celuilalt nu e despre voi, că nu sunteți nici proastă nici urâtă, indiferent ce ar spune alții, dacă reacționați echilibrat și cu umor, așa vor face și ei mai târziu, și asta îi va ajuta mult.
Sursa foto: copil vorbind urât via Shutterstock.com
Multumesc, multumesc, multumesc. Credeam ca numai noua ni se intampla… Beietel de 5 ani jumate, tot timpul a vb fff frumos, deodata il amuza extrem de tare lucrile legate de toaleta.. mai face si cantecele cateodata ?
Si al meu a cules niste vorbe, uau, îmi stă minte-n loc la ce combinații îi ies pe gură… Respirăm, discutăm, mai scapă una alta, mai scap și eu, scăpăm amândoi, bine de știut că se întâmplă și la case mai mari și nu suntem singuri 🙂
Fratele meu folosește curent expresia „în pana mea”. Fetița mea vorbește mult în engleză și m-a întrebat ce înseamnă asta în engleză. Când vrea să se joace cu fratele meu, o aud zicând „in my feather” ca să îl facă pe el să râdă. Foarte intramuscular și folositor articolul. Mulțumesc!
Autocorectul asta, in my feather. :))
Evident fascinatia pentru caca si pipi e universala. La fel si cea cu parturile si ragaiturile (manifestari de „barbat” in devenire ?).
Noi avem „problema” cu fac si fuck. Vorbind mai multe limbi prin casa si pe afara, il aude pe fac in romana si ma cearta ca vorbesc urat ?.
O singura data mi-a spus ca-s o mama rea pentru ca era obosit si vulnerabil si eu i-am refuzat dorinta de a face nu mai stiu ce chestie. I-am explicat serios ca ma doare chestia asta, i-am cerut sa-si argumenteze parerea ca sa pot sa inteleg ce trebuie sa imbunatatesc la mine, apoi si-a cerut scuze fara sa i se ceara chestia asta (avea un pic sub 5 ani).
Pentru ca am avut o casnicie in care insulta era la loc de cinste, i-am explicat de mic importanta cuvantului. A inteles repede ca vorbele dor, ca nu pot fi luate inapoi, ca sunt arme cu 2 taisuri si ca e mai bine sa folosim cuvinte frumoase in locul celor urate.
La fel de important pentru mine e sa il invat sa fie pozitiv, sa vorbeasca despre tot ce e frumos in jurul lui, sa invete sa ignore chestii si oameni negativi. A inteles si asta dar exersam in fiecare zi.
I-am explicat ca e bine sa spunem ce ne doare, ce nu ne place, dar ca trebuie sa ne concentram pe frumosul din viata noastra si pe binele din oamenii care fac parte din viata noastra.
Are la scoala un coleg care atunci cand nu primeste ce vrea, se enerveaza rau si injura si insulta tot si pe toti din jurul lui. A facut asta si in prezenta parintilor si nu i s-a spus nimic. Mama lui a considerat ca e ok sa injuri un copil si ca nervii sunt o justificare pentru orice.
Nu, nervii nu sunt o justificare pentru lipsa de respect. Varsta iar nu e o justificare. Respectul si bunele maniere se invata in cei 7 ani de acasa, m-am convins de treaba asta. Daca in aia 7 ani sau 5 ani, in functie de locul in care traiesti, parintii nu iti spun ca nu-i ok sa fii mojic, asa ramai.
Ce bine că ai scris despre asta! Eu încă nu m-am încumetat. La 6.5 ani parcă am atins apogeul cuvintelor urâte! Am încercat toate reacțiile decente deocamdată fără rezultat. Când am ajuns la varianta cu “hai să folosim un cuvânt amuzant” s-a enervat că în toiul nervilor nu își poate aminti să îl folosească. Acum suntem pe stil placă stricată: “Mă doare când apui asta. Nu vorbim așa cu nimeni…” Vreau să cred că se va lipi de el. Cândva. 🙂
Al meu la 2 ani a auzit un „p..a mea” de la un coleg de serviciu care s-a oferit să ne duca cu masina intr-o zi. Pe moment nu a reactionat, dar peste jumate de an l-am auzit „puna mea”. Ma uimește ce memorie au!
La noi e chiar haios ? Ea nu vorbeste urat (declaratia ei de pe la 3 ani). Wtf a fost „what the muck”, apoi a considerat ca tot e prea urat si a devenit „what the miau”. Pipi si caca au fost titi si tata, de cand avea un an si ceva. Sex e S, penis e tenis, toate de la ea (10 ani). Eu totusi ii spun ca poate sa foloseasca cuvintele sex si penis, nu sa le evite asa, mi se pare mai sanatos, nu e vulgar, sunt chestii naturale in viata oricui. Ah, noi injuram la greu, dar nu preia decat partial, in forme d-astea.
La capitolul jigniri, „surdo” e la ordinea zilei, ca vorbeste in timp ce eu spal ceva la baie, de ex si „lento”, ca eu o pregatesc intai pe ea, ce mai e necesar si apoi pe mine, timp in care ea asteapta dupa mine ? Si „esti (o) rea”, of course, de cate ori nu fac ce vrea ea.
Ma bucur mult de articolul acesta. Si copilul meu de nici 4 ani a invatat de la o persoana din familia extinsa o injuratura de care sper sa scape in curand, dar am realizat ca de multe ori adultii sunt toata vina, sa zic asa…De la noi copiaza foarte usor comportamentele negative.
PS: Desi apare foarte des in filme si mai nou vad ca este folosita si de cei din jurul meu la birou etc., „gizăs fachin craist” nu este deloc ok…este o profanare, asa apare inclusiv la ratingul filmelor pe IMDB, si chiar nu cred ca trebuie sa amestecam numele lui Dumnezeu sau al Fiului Lui in injuraturile noastre, fie ca credem in El sau nu, asa cum nu injuram nici cu Allah, Budha etc.
Exact! Multumesc ca ai atins acest subiect. Interesant cum e Dumnezeu de vina pentru toate nimicurile din jurul nostru, dar, pentru rautatile pe care le facem si le zicem zilnic celorlalti, nu vrem sa ne aminteasca cineva… De parca toate nenorocirile nu sunt exact rezultatul lipsei noastre de omenie si urateniei noastre sufletesti… De ce nu-l injura nimeni pe drac? V-ati gandit vreodata la asta??? Poate fiindca toate injuraturile sunt insuflate chiar de el, dusmanul lui Dumnezeu?!?!?!?
M-am dezvatzat de cuvintele urate la inceputul sarcinii (de fapt unu si anume „ei, p*a!”, dar unu si bine folosit 😀 ) . Dar unele cu acshent moldovenesc le-a preluat doar de la mine – chiar nu pot da vina pe Mustafa Efe sau pe tv ca nu avem. Avantajul de a fi departe de romania e ca a invatat cuvintele urate in mai multe limbi, in limba de aici eu nu le-am inteles din prima 😀 (lasa ca au inteles musafirii :D), in romana le-a invatzat mai tarziu de la alti copii romani, cand deja e suficient de mare sa decida ca e urat.
Evident am trecut si noi prin faza caca pipi partz (cu cat ma enervam mai rau cu atat mai mult zicea, cand am reusit sa fiu complet indiferenta s-au rarit), apoi am devenit cea mai rea mama din lume si s-au terminat pe la 7 ani asa, dar apoi a inceput sa ma intrebe de cuvinte urate in alte limbi si i-am zis cate ceva (de ex – kiss my ass) si s-a amuzat sa le repete 🙂 sa enerveze pe tati.
Ce ar trebui sa facem cand copilul 2.5 ani ne spune ‘pleaca’ ? Atunci cand nu ii convine ce ii spunem, cand se enerveaza ? Daca raman incepe sa strige si mai tare, iar sa plec nu prea sunt eu convinsa ca ar trebui sa plec…
Eu nu as lasa un copil atat de mic singur, chiar daca mi-o cere. As insista sa stea in camera ei doar cu usa deschisa sau i-as spune ca pur si simplu nu o pot lasa singura, ca promit sa nu o ating sau sa nu ii vorbesc, dar ca e obligatoriu sa raman cu ea acolo.
Ioana dar cum rectionezi cand copilul tau vorbește urat cu o persoană străină (care nu are nicio obligație față de copilul tau)?
Iti ceri scuze in numele copilului sau mergi pe principiul ca ceilalti trebuie să fie empatici si ca trebuie să înțeleagă fazele prin care trece?
Nu s-a intamplat inca, dar da, mi-as cere scuze si as explica copilului de fata cu strainul si apoi si acasa, in intimitate, de ce e gresit sa faca asta. E nepoliticos, neplacut si nepotrivit sa vorbesti urat cu oricine, strain sau prieten, si nu as cere un strain si nici unui prieten sa incaseze relaxat. E o chestiune de respect si copiii trebuie invatati regulile bunei purtari.
Apropos de „spanac cu nuci” și „asparagus”: 🙂
https://lazyadmin.ro/puterea-cuvintelor/
Da, imi amintesc ziua in care am mers la gradinita sa il iau pe fiul meu de 5 ani si educatoarea mi-a spus tare, sa auda si el: „T. a spus azi cuvinte urate, a spus Fick dich! Este foarte urat, noi le atragem atentia si cand ii auzim spunand Scheisse” Eu am intrebat candid ce inseamna Fick dich, ea mi-a explicat ceva despre un barbat si o femeie, cand am ajuns acasa am cautat pe dict.cc si am aflat ca este echivalentul in germana al lui Fuck you! Probabil tot de la gradi a invatat copilul, noi nu avem televizor, nu il lasam pe Net, noi nu folosim cuvinte vulgare nici in romana, nici in engleza si in niciun caz in germana. I-am explicat, nu a mai spus.
La scurt timp dupa, mi-a spus fiul meu, la suparare „Ce proasta esti!”. I-am spus ferm ca nu ii permit sa imi vorbeasca asa, nici noi nu il jignim pe el, nici eu nu sotul nu vorbim asa, aceste cuvinte sunt dureroase si il rog sa le evite. A fost singura data cand a spus astfel de cuvinte. Sunt uimita sa citesc articolul Otiliei Mantelers in care povesteste cum se amuza ea cand cei 3 copii o numesc tampita, proasta si idioata:
http://otiliamantelers.ro/tampito-proasto-idioato/
Citeam de curand si la Petronela Rotar despre cum o numesc fiicele ei adolescente idioata. Considera ca este perfect normal, ca uneori chiar este idioata. Pune si un articol care sa valideze aceste comportamente:
http://www.thebookoflife.org/why-good-parents-have-naughty-children/
Nu inteleg de ce recomanzi sa nu te prefaci ca nu ai auzit? Uneori poate fi o idee buna sa te faci ca nu intelegi ce spune acolo si astfel se pierde excitement-ul momentului si copilu nu mai incearca, pentru un timp. Eu am vazut metoda explicarii frumoase de care zici tu dar trenu de cuvine urate a continuat cu si mai mult patos in acel caz. Nu stiu cum s-a incheiat dar discutia pe subiect il intarata si mai tare pe copil sa continue.
Eu nu as discuta pe larg cu copilul atunci cand injura, pe moment i-as spune doar ca ar fi bine sa nu mai vorbeasca asa, iar cand e calm as discuta despre asta.
Cand sunt mici cred ca e ok sa ignori in speranta ca o sa uite, dar cand sunt mai mari e important sa stie ca nu e in regula ce fac, iar daca nu le spui, nu au cum sa afle.
[…] Copiii și vorbele urâte […]
[…] Despre ce facem când copilul începe să vorbească urât (e și asta un fel de impolitețe), am scris deja aici. […]
Mi-a mers la suflet acest articol ?. Fii-miu are 6.2 ani și când nu-i convine ceva ,incepe cu ” ești cea mai rea mama,ești o proasta,etc” . Îl întreb,de ce sunt o mama rea ? Că-i fac masaj înainte de somn ? Că îi fac toate poftele ?? Sau ii zic : da,sunt proasta ,pentru că te-am cocoloșit,nu te-am lăsat să plângi singur in pătuț,nu te-am lăsat nemâncat ,etc . Văd că,mai nou,vine și își cere scuze . Înainte nu o făcea . L-am rugat sa nu-mi mai spună proasta ,că sună urât și mă rănește . Intr-o zi,in parc,s&a enervat pe mine ,și-l aud zicând :”Femeie stupidă ” . In sinea mea,m-a bufnit râsul ,de istețimea lui ,că a găsit un sinonim,dar în secunda doi ,l-am luat frumos de-o mana și am plecat acasă ,cu toate scuzele lui,proteste și alte manifestări. Culmea ,eram în compania unei mămici care este psihiatru și mi-a spus că am acționat foarte bine . Momentan,nu mi-a mai zis nici proasta,nici stupidă,decât rea . Daca înainte făcea ca toate cele ,fara să interacționeze la vorbele mele ,acum ,văd că dacă-i zic că plecam acasă,se potolește. La afterschool,are un vecin de cartier,cu care se îndeamnă la năzdrăvănii. I-am spus că dacă nu se liniștește și nu-și vede de treaba lui,îl mut in alta parte .
Măi dragilor, știu că sunt demodată și o să mă linșați, dar eu nu am permis copiilor mei NICIODATĂ să fie obraznici și lipsiți de respect față de părinți. Prima și ultima dată când s-a petrecut „ultrajul”, o palmă sinceră și fermă peste gură și au înțeles. Gata, rezolvat definitiv, lecția învățată. Părinții trebuie respectați, copilul trebuie și el să învețe să se controleze și să nu depășească limitele. Altfel, dacă-l gugulești și te tot străduiești să-l „înțelegi”, când va fi mare, va face cu tine ce va vrea.
Lectia invatata: daca mai vorbesc asa, voi fi lovit.
Lectia neinvatata: respectul.
Nu am intentia sa linsez pe nimeni, dar violenta, sub orice forma este ea, nu invata lectiile corecte.
Ooooo, la fix a picat articolul tău. De câteva zile acest subiect ma frământa și încercam sa găsesc soluții, cum sa-l gestionez. Mi-ai răspuns in avans la întrebările nerostite. Multumesc! Multumesc! Multumesc!
Ca să descărcăm tensiunea, noi folosim „ceapa ta” ? ex: „ei, ceapa lui de șofer, cum s-a băgat el în față”
Fetița (aproape 3 ani) mai zice „ei, ceapa ta, mami, n-ai fost atenta și mi-ai vărsat paharul” etc. Cred că e o, nu? ?
[…] Nu-l lași să te lovească. Îl prinzi de mâini, de picioare. Nu te las să lovești. Mă doare.Când vă vorbește urât, îi spui o dată că nu accepți să îți vorbească așa, apoi te îndepărtezi. Cuvintele urâte le va folosi cât va simți că are putere cu ele asupra ta, când tu nu mai reacționezi la ele, vor deveni inutile. Mai multe despre asta am scris aici. […]
[…] Despre cum reacționăm când un bebeluș ne lovește am scris aici. (niciodată nu lovim înapoi, el e mic și nu știe, doar dorește un anume tip de reacție puternică din partea noastră, dacă-l lovim nu facem decât să-l învățăm că lovirea e normală, bună, utilă, iar asta e fals și periculos indiferent de lumea în care trăim, de context, de vârstă)Despre cum reacționăm când copilul folosește cuvinte care nu ne plac am scris aici. […]
In anturajul baietiilor mei, este si baietelul colegei mele care are 6 ani jumate, mai mare decat baietii mei cu un an. Colega mea se comporta in public ca Maica Tereza, ei nu injura niciodata, copilul lor nu a auzit injuraturile de la ei. Dar micutul vorbeste urat: vaca proasta, si muulte altele. Ai mei au spus odata ceva cu caca. Si prietena mea s a crucit ca vaai ce urat vorbesc baietii tai. De unde au invatat? Atunci am crezut ca mor de nervi si i am raspuns: de la fiu-to. 😂 si incerc sa raresc vizitele ca nu rezonez nicicum cu comportamentul asta. Si eu mai injur: what the heck, si altele. Dar doamne fereste, nu neg asta, nu ma dau de ceasu mortii cand aud „caca“ 😂 e aiurea, din pacate… eu as vrea sa fie mereu inconjurati de copii, sa se joace, dar cand vad ca dupa ce pleaca de la noi acest baietel, incep si ai mei, imi ia cateva zile sa le explic, prin jocuri, etc etc. Mai bine ma lipsesc.