Mami, pot să nasc în brațele tău?

În fiecare seară când ea intră la baie după mine, îi desenez cu degetul pe ușa aburită a cabinei de duș inimioară grasă pe care scriu în onglindă Sofi, ca să poată citi mesajul meu imediat ce intră în baie.

Fac asta de mult, să tot fie un an. În fiecare seară, eu sunt în duș, ea intră în baie și ridică ochii spre geam, vede inimioara, eu o urmăresc cu coada ochiului în timp ce mă săpunesc chipurile nepăsătoare, îi văd zâmbetul cum i se lățește pe moacă de la o ureche la alta, apoi îmi caută privirea prin porțiunile de geam neaburit și-mi mulțumește din ochi, fără cuvinte sau gesturi.

Apoi mă întreabă:
– E inimioara de ieri?
– Nu, cea de ieri s-a șters, e una nouă, chiar de acum.
– Pentru mine?
– Doar pentru tine.
– Pentru că mă iubești.
– Tot timpul.
– Și eu te iubesc. Mă mai iubești și acum, că sunt atât de mare?
– Ai aproape șase ani, nu ești chiaaar atât de mare. Da, te iubesc mai mult ca atunci, pentru că acum te cunosc și mai bine.
– Dar atunci eram mai drăguță, eram mică și pufoasă și ușor de cărat în brațe.
– Da, și parcă pe atunci nici nu vorbeai atâta…
– Mami, acum te cunosc și eu mai bine pe tine, normal că vreau să vorbim mai mult…

Și prin vorbim vrea să spună că vorbește ea, eu doar mai strecor câte-o prepoziție scurtă sau un început de cuvânt, pune întrebări unele peste altele, își răspunde singură, își aduce aminte niște lucruri, apoi alte lucruri, apoi îi răsare în cap un vis, îl povestește, mă întreabă ceva, dar retoric, pentru că nu are răbdare să mă lase să vorbesc. Cu excepția momentelor în care vorbim despre noi, despre ea mică, despre ea mare, atunci ascultă cu ochii mari și înregistrează tot.

Într-o zi mi-a zis:
– Mami, eu n-o să am copii.
– Cum așa, zână?
– Nu vreau să mă doară burta când îi fac.
– Ei, lasă că nu doare chiar așa de tare. Și oricum, merită. Adică dacă gândeam și eu ca tine, tu n-ai fi fost aici acum. Și nici fratele tău n-ar fi fost.
– Mie nu-mi place să mă doară ceva.
– Nimănui nu-i place, să știi.
– Mami, o să fii acolo?
– Când o să naști tu copii?
– Da, o să pot sta în brațele tău? Să nasc de-acolo?
– Sigur, pot să fiu cu tine, dacă asta o să vrei tu.
– Da, mami, așa cred că o să vreau să am copii. Dar numai unul.
– De ce numai unul?
– Ca să nu-ți fie prea greu, mami…

E drăguță ea, așa, cum se gândește să-mi fie mai ușor la bătrânețe… Dar acum când mă pune  să-i împletesc zece cozi cum a văzut ea la colega Ema, apoi mă pune să i le desfac pentru că (abia) după ce i le-am terminat de împletit a decis că de fapt azi e ziua în care are chef de o coadă de ponei, acum nu se gândește cum să facă să-mi fie mai ușor…

Ce nu știe ea e că mie deja mi-e ușor cu toate, pentru că mă distrez foarte bine cu ei amândoi. Că mai am și de lucru în timp ce mă distrez, asta-i altă poveste. E ca și cum te-ar pune cineva să alegi linte în timp ce privești un film care-ți place și care e despre tine. Parcă nu-ți vine să te plângi chiar atât de tare…

Sursa foto: mamă și fata ei via Shutterstock.com