Grija s-a născut odată cu copiii mei și mi-a devenit alter ego. Uneori e doar așa, o grijă. Vreau să-i știu bine pe copiii mei, pe soțul meu, pe mama și pe mine, e normal să-ți faci griji pentru cei dragi, mai ales că nu poți controla totul, nu-i poți apăra de toate.
Discut des despre grijă la terapie, pentru că simt că mă paralizează uneori și nu vreau să trăiesc paralizată, vreau să simt viața din plin, cu tot ce aduce ea. Înțeleg de unde-mi vine anxietatea, mă gândesc des la asta și lucrez cu mine să pot controla direcția în care mi-o iau gândurile și emoțiile pe care ele le generează.
Alteori, grija devine GRIJA. Începe să mă strângă de gât. Mă sufocă, inundă fiecare celulă din mine, îmi crește pulsul, imediat se transformă în anxietate, apoi mai sunt doi pași până la un atac de panică urmat de o insomnie. Nu pot opri gândurile, toate negre. Nu pot opri motorul grijilor, majoritatea legate de copii, unele și de mine, de cum se vor descurca ei fără mine.
Accidente.
Boli.
Durere.
Dor.
Dezamăgiri.
Eșecuri.
Până la urmă, viața e un ghiveci cu de toate, iar noi suntem salata de lângă el, cu de toate și noi. Avem bucurie când știm că suntem iubiți, avem tristețe când cineva ne rănește, avem dor când plecăm și grijă când iubim.
E în regulă să fii grijuliu. Să te gândești la lucruri dinainte, să te organizezi, să previi.
Nu e în regulă să lași grija să te sufoce.
Omul meu are o regulă: Dacă e ceva ce nu pot controla, nu o să mă stresez legat de lucrul acela. Dacă e ceva ce pot controla, o să fac tot posibilul să mă asigur că vom fi bine cu toții. Sună grozav teoria lui și mă bucur că pe el îl ajută, pentru mine însă e apă de ploaie.
Punctul central al anxietăților oamenilor e, în general, moartea. Discut des despre asta la terapie, pentru că simt că grija mă paralizează uneori și nu vreau să trăiesc paralizată, vreau să simt viața din plin, cu tot ce aduce ea. Înțeleg de unde-mi vine anxietatea, mă gândesc des la asta și lucrez cu mine să pot controla direcția în care mi-o iau gândurile și emoțiile pe care ele le generează. Uneori funcționează și reușesc să mă liniștesc, alteori nu. Ce merge de fiecare dată e să am copiii lângă mine. Când suntem împreună îi văd și-i simt puternici, responsabili, plini de viață. Când sunt singură noaptea, uneori alunec pe toboganul grijilor în gaura neagră a scenariilor groaznice. E atât de insuportabil totul încât am reacții fizice, mă ia cu amețeală și cu transpirații. Mai am de lucru în terapie, e evident.
Dacă aș putea cumpăra un cec în alb pentru sănătatea copiilor și a noastră, aș da oricât, aș vinde tot ce am. Toți am face-o, probabil. Din păcate, boala și accidentul sunt o loterie și nu știm niciodată ce loz ni s-a pregătit. Putem face lucruri care ne apără: să mâncâm sănătos, să nu facem abuz de alcool și de medicamente, să ne mișcăm mult în aer liber, să ne păstrăm mintea liberă de rău, să purtăm centură în mașină, iar copiii să stea în scaune auto, să trecem strada cu grijă, să ne facem controale și analize regulat, ca să prindem din vreme orice semn că trupul nostru dă greș. Cu toate astea, sunt șanse ca și dacă facem totul ca la carte, tot să ne lovească un necaz. Cum trăim cu realitatea asta?
Nu știu.
Eu încerc să mă uit bine la ce simt, să înțeleg și să accept. Sunt atentă la tot ce pot controla.
În contextul acesta delicat și dureros pentru noi, aș vrea să vă povestesc despre o asigurare de viață special creată pentru femei. Cred sincer că este genul de instrument care ne poate aduce un dram de liniște în privința unui lucru pe care nu îl putem controla, dar față de care ne putem proteja, cel puțin financiar, cu efort mic.
UNA este prima asigurare de viață pentru femei din România și este un produs NN Asigurări. Este o asigurare pe zece ani care, în funcție de suma pe care o asiguri, îți poate acoperi parte din costul unui tratament pentru cancer, de exemplu, sau parțial o reconstrucție mamară. Imediat ce primești diagnosticul de cancer avansat, de exemplu, vei primi integral suma asigurată. Dacă primești diagnostic de cancer în faze incipiente, neinvazive, care nu pun viața în pericol, primești prin UNA 20% din suma asigurată. Banii pot fi folosiți pentru tratament sau în orice alt scop îți propui.
Nu vei scăpa de toate grijile legate de sănătatea ta, dar vei ști că măcar aspectul financiar este acoperit. Că te vei putea concentra pe altele dacă Doamne ferește se întâmplă ceva rău.
Ca exemplu de calcul (pentru cifre exacte vă invit să contactați un reprezentant NN Asigurări, o puteți face AICI), o femeie de 30 de ani care are un venit de 2.900 de lei pe lună care alege ca suma asigurată de UNA să fie de 100.000 lei va plăti lunar 123 de lei pentru protecție timp de zece ani.
În cazul în care, Doamne ferește, se întâmplă un deces sau o invaliditate, familia primește toată suma asigurată. Dacă decesul are loc prin accident, familia va primi dublul sumei asigurate.
Opțional, la prima de asigurare pe care o plătești lunar poți adăuga o sumă stabilită de tine, care se adună într-un fond de economii, separat de asigurare. Banii aceia îi poți retrage oricând după primele șapte luni de contribuție, fără taxe de retragere. Ca să poți face și economii, dar doar dacă vrei.
Dacă (fingers crossed) ajungi la finalul celor zece ani de contribuție și nu ai avut nevoie să folosești asigurarea, primești înapoi 30% din suma asigurată.
Ah, și începând cu al treilea an de asigurare poți avea șase luni “de scutire”, fără să pierzi vreun moment de protecție, dacă ai alte urgențe financiare.
Produsul aceste este special gândit pentru femei, regăsesc în el multe dintre așteptările pe care le am eu de la o asigurare de viață. Încă un detaliu important: puteți face asigurare UNA doar dacă aveți între 25 și 45 de ani.
Plata primelor se poate face direct cu cardul pe NN Direct, acolo unde și poți vedea totul despre suma deja acumulată. Poți plăti și prin direct debit, prin ordin de plată sau numerar, la ghișeu.
Pentru că știu sigur că o să mă întrebați în comentarii, vă zic de-acum și că pe veniturile obținute din asigurare nu se plătește impozit.
Eu îmi voi face cu siguranță asigurarea UNA, ca să mai ușurez povara grijilor care mă apasă atât de mult uneori. Fac și toate celelalte lucruri care ajută și sper că pe măsură ce copiii cresc, să pot respira ceva mai liber. Dacă sunt lucruri care vă ajută în lupta cu GRIJA, m-aș bucura să le împărtășiți aici, să fie de folos tuturor.
Sursa foto: femeie îngrijorată via Shutterstock.com
Si eu am devenit din ce in mai anxioasa in ultimii ani, si mai ipohondra parca. Si e cum zici tu, ma sufoca si am semne fizice – ameteli, dureri de cap, atacuri de panica. Si nici nu am copii inca…oare cum o sa fac fata cand vin ei?
Tu zici ca ai inteles de unde vine – poti da detalii? Poate ma ajuta si pe mine sa inteleg.
Hm, e ceva foarte personal si nu as vrea sa povestesc public, inca mai am de integrat. 🙂
Ma refeream mai mult la mecanismul prin care ti-ai dat seama, nu motivele/cauzele tare personale. Daca poti scrie un articol pe tema asta, sau orice poti impartasi din drumul asta, ce anume ai facut sa intelegi lucruri – ar fi de ajutor. Multumesc, oricum ma ajuta sa stiu ca nu sunt singura cu probleme de genul asta ?!
Bună, cel mai probabil prin terapie a înțeles de unde vin gândurile negative. Dacă ai și atacuri de panică, terapia poate ajuta dacă doar ce ai început să ai aceste atacuri. Ideal ar fi să rezolvi problema înainte de a concepe, dar de asemenea trebuie să știi că în timpul sarcinii corpul secretă anumiți hormoni care te pot ajuta să nu mai fii așa de îngrijorată + un medic bun și Mg B6 te vor ajuta enorm.
Gânduri bune!
Mersi?
Ha ha, parca ai spus povestea noptilor mele! Cred ca pana la urma e normal sa ne facem griji, scenarii peste scenarii si sa incercam sa gasim solutii la probleme care exista sau nu. Mai ales cand avem si copii acasa care depind de noi.
Ce zic eu ca ajuta: sa le punem pe foaie in primul rand. Macar le mai scoatem din cap si le privim in fata. Apoi, sa incercam sa vedem cat de mari, reale, controlabile si rezolvabile sunt. Urmatorul pas e sa gasim solutii totale sau partiale, acolo unde se poate. O vizita la medic, o asigurare de viata, un plan de economisire, un telefon catre cei dragi etc. Orice ne ajuta (in mod real) sa ne controlam temerile (si viata pana la urma).
Eu sunt control freak si orice lucru pe care nu il pot anticipa imi da dureri de cap si ameteli. Mai nou ne-am mutat intr-o tara noua si se pare ca aici totul se amplifica si am zeci de temeri care barzaune non stop prin mintea mea. Stiu de unde si de ce apar, uneori stiu si ce sa fac ca sa le potolesc. E un exercitiu continuu si deloc usor.
Cu toate astea, teama e buna, cat timp ne ajuta sa mergem inainte. Teama aia care ne paralizeaza, asa cum zici si tu, trebuie tratata cumva. Copiii nostri au nevoie de mame care se mobilizeaza si muta muntii din loc, nu mame care vad doar „drobul de sare”.
Iar pentru V. – cand vin copiii, vin la pachet cu o forta interioara de mama de care habar nu aveai. Se amplifica si temerile (ohooo, si inca cat) dar si puterea ta.
Multumesc, pe asta ma bazez si eu ?. Si eu sunt intr-o tara noua de 1 an, probabil au legatura si cu asta problemele mele….
https://www.youtube.com/watch?v=41LaGGpO88w Dumnezeu e cea mai buna asigurare!!!
Big like!
„Omul meu are o regulă: Dacă e ceva ce nu pot controla, nu o să mă stresez legat de lucrul acela. Dacă e ceva ce pot controla, o să fac tot posibilul să mă asigur că vom fi bine cu toții.” – Omul tau se ghideaza dupa o regula care se trage din credinta budista si esenta ei a fost spua de Dalai Lama :-), mai mult ca sigur si altii inaintea lui (“If a problem is fixable, if a situation is such that you can do something about it, then there is no need to worry. If it’s not fixable, then there is no help in worrying. There is no benefit in worrying whatsoever.”).
Si are mare dreptate si intelepciune sa se lase ghidat de regula asta, nu e deloc apa de ploaie. Incerc si eu sa ma gandesc la ea cand simt ca devin prea ingrijorata / stresata, uneori merge, alteori mai putin. Iti dau un exemplu simplu: m-am luptat cu alaptatul la prima fetita primele doua luni ca nu aveam lapte, eram obosita, stresata, nu vroiam sa ii dau prea mult complement de frica ca va refuza sanul, eram pe punctul de a face o depresie, poveste classica as spune. Pana in momentul in care mi-am zis: stii ce, fac tot ce imi este cu putinta, voi continua sa ii dau cat pot si cat vrea ea, fie inca o zi, o saptamana, dar n-are rost sa ma mai stresez, daca nu se poate, nu se poate ! In momentul cand mi-am zis asta, m-am calmat si stii ce ? totul a intrat in normal, am reusit sa o alaptez pana la 18 luni (iar doua sau trei luni exclusiv pana am inceput diversificarea). Cred ca e lucrul de care sunt cel mai mandra din viata, dar si mai mult decat atat: m-a ajutat cumva sa realizez/sa am incredere, ca orice problema ar fi, daca exista o solutie, voi avea capacitatea sa o gasesc, deci ce rost are sa imi fac griji fara rost?
Draga Andreea, nu este vb de intelepciune, e vb sa ai resorturile emotionale sa poti aplica aceasta regula. Unii oameni sunt mult mai raniti decat altii. Si au nevoie sa depuna mult mai mult efort ca sa ajunga intr o zona in care altii au fost de la inceput, daca vrei? (simplific discutia acum). Deci discutia nu e „dar de ce sa mi fac griji, ca nu are rost” pt ca e un rost intotdeauna acolo.
Bv pt reusita ta cu alaptarea. Solutia ta a fost, in acest caz, acceptarea esecului?. Cu siguranta ca daca acceptam ce nu putem controla (si filozofic vorbind, oare ce putem totusi controla, la modul autentic, nu organic?), mare parte din probleme ni s ar rezolva…
Buna V., pot întreba in ce tara? Si noi ne am mutat de 1 an in Irlanda, tot mai sper sa găsesc conaționali de ai nostrii, cu aceleași interese si principii. Pana acum nu am întâlnit multi romani si nu ne am făcut prieteni si se simte, grija e amplificata cand nu ai persoane de suport, in afara familiei restranse ma refer (adik sot si copii).
De acord, chiar nu ma asteptam sa fie atat de complicat, pentru ca mutarea mea a fost destul de usoara (comparativ cu a altora), am plecat cu job inca din tara, cu sot si el cu job, ne-am adaptat (teoretic) repede. Noi suntem in Elvetia. Prieteni adevarati e mai greu sa-ti faci dupa o varsta, si si mai greu intr-o tara noua, fie ei conationali sau nu.
Grijile mele sunt legate de parintii batrani lasati in tara, de viitorul nostru (nu stim daca ramanem aici, daca mergem in alta tara sau daca ne intoarcem in Romania – nu am decis inca), daca sa ramanem in afara sa dam copiilor un start mai bun in viata sau sa ne intoarcem in tara sa poata creste alaturi de bunici…Multe nesigurante per total. Terapie am facut in tara cativa ani si ma credeam « rezolvata » ??.
Sunt exact lucrurile care ma pun si pe mine pe ganduri. Noi suntem in Olanda, dar povestea e aceeasi, incertitudinile sunt aceleasi. Ma credeam sigura pe mine, capabila sa imi inving toate fricile si am venit aici si trebuie sa o iau de la capat cu bataliile interne. Si cand nu mai pot, trag aer (mult) in piept si imi zic ca pot, ca toate relele sunt in capul meu, ca pentru copil nu conteaza unde suntem daca suntem impreuna, ca bunicii sufera si cand suntem la 2 ore de ei, ca noi aveam nevoie de experienta asta (oricum se va continua ea) ca sa ne cunoastem mai bine limitele, etc. Evident, uneori nu merge asa si atunci trag un plans sanatos, ascult o muzica buna, mai vorbesc cu al meu sot despre asta si apoi e ok.
ba grija omoara. Omoara zilele, bucuriile, noptile, reactiile, deschiderea catre oportunitati, catre fericire. Si asta e principala cauza a imbolnavirilor.
Multumim pt articol. E nevoie.
Exact despre asta as fi vrut sa vorbesc cu cineva. Am mereu impresia ca nu ma intelege nimeni. De mica mi s-au dezvoltat in minte scenarii negative si grija exagerata la orice. La maturitate m-au consumat mult. Dar cel mai rau a fost pe perioada sarcinii..cand grija ca bebe sa fie sanatos, sa nu se nasca prematur sau cu probleme..m-a consumat mult. Acum de cand il am pe copil e si mai si. Grija e mare, exagerata, de boala, la mine, la el, grija de accidente. In curand trebuie sa incep munca si trebuie sa gasesc o bona sa stea cu copilul. Sunt de-a dreptul sufocata de grija. Cum o sa plec sa-l las. Daca plange neconsolat. Cum are grija bona, daca nu e atenta si se intampla accidente…..pana la scenarii groaznice. Rational inteleg ca nu trebuie sa am astfel de ganduri…dar nu le pot controla. Din ce am citit…ar trebui sa merg la terapie…Oricum, a fost un articol exact pe ceea ce simt si gandesc..si m-a ajutat mult.
Te va ajuta terapia, nu mai amana!