Mic accident din fericire.

Azi pînă pe la 18.32 părea că am o zi normală de marți, din acelea care te temi că vor fi proaste, dar te dezamăgesc și nu sînt, în schimb devin banale, plictisitoare, cumva nesfîrșite. În fine, așadar, e marți seara, după ce toată ziua nu mi se întîmplase nimic extraordinar, nici bun nici rău. Cobor la metrou. Vine primul tren, evident nu reușesc să mă urc. Aștept 11 minute, vine următorul. Nici în ăsta n-am loc, dar nu-i nimic, oricum nu mă grăbesc. Al treilea vine după doar 7 minute, așa că turma de capete pleoștite nu căpătase încă dimensiune terifiante. Și reușesc să mă strecor, împinsă de o doamnă cu cojoc mițos. Doamna voluntară mă propulsează cumva spre mijlocul vagonului, unde zăresc ca prin minune un scaun liber. Mă uit cu atenție să nu cumva să aibă vreun scuipat ceva pe el, n-are, pare sigur, mă așez. Hm, ziua asta de marți e chiar mai bună decît speram, mă gîndesc naivă, fără să-mi treacă prin cap că de fapt mi se întindea o capcană. Buuun și stau jos și ma uit la oameni de jos în sus și ei, înghesuiți, storciți, transpirați, agățați de bare, se uită la mine ușor invidioși, dar parcă totuși mai mult indiferenți. Ascult Joe Dassin, mă legăn pe scaun, viața e frumoasă. La Ștefan cel Mare se urcă printre sute de alți oameni o doamnă simpatică, înaltă și slabă, care, pentru că era înaltă și slabă, reușește să se strecoare pînă spre mine, se apucă de bară și deschide cartea. Acea Carte. Cartea mea preferată din toate timpurile. Dragoste în vremea holerei. Ediția cartonată de la Rao. Aceea cu trandafir grena pe copertă. Ce frumos, zic, ziua mea de marți tocmai a devenit și mai frumoasă. Ce femeie slabă și deșteaptă, cum citește ea în înghesuiala asta cea mai frumoasă carte din lume… și eu stau jos și-o admir și ascult Joe Dassin… Pe cînd îmi savuram mărunta fericire, se unduiește cumva metroul, doamna se dezechilibrează și-mi înfige cea mai frumoasa carte din lume direct în mijocul frunții. Ediția cartonată de la Rao. Șase sute și ceva de pagini. Cîteva secunde mi-au trecut prin fața ochilor toate scenele de amor din Dragoste în vremea holerei. Cearceafuri ude, transpirație, ciorapi, chiloți, gemete, salivă, sex… cred că e și ceva sînge în închipurile mele post-traumatice… Îmi vine să plîng de durere și să rîd de simțul acut al umorului lui dumnezeu. Mă scuzați, n-am vrut, e vina metroului… se scuză posesoarea cotorului cartonat. Da, sigur, sunt ok, mă bîlbîi în timp ce îmi caut pe sub scaun casca de la iPod, care s-a refugiat undeva departe de teama cărții ucigașe. Am coborît la Muncii pe două cărări, cu o mînă pe fruntea pulsînd de durere. Deci da, pînă la urmă e marți. Și-mi zicea un prieten pe mes mai devreme să nu mă hazardez, că mai sînt cîteva ore bune pînă se face miercuri.
Asta e. Acum am o zgaibă-n frunte. Da’ nu-i nimic, măcar știu că n-o am fiindca am căzut din pat cînd făceam sex. Sau fiindcă am dat cu capul de pragul de sus încercînd ceva prea greu pentru puterile mele. Mi-a făcut-o cartea mea preferată din toate timpurile. Ediția cartonată de la Rao.