De cîte ori trec pe lîngă o oglindă şi-mi văd burta intrînd în cadru cu ceva vreme înaintea mea, mi se face aşa drag de mine că-mi vine să mă iau în braţe. Nu-mi vine-a crede că eu sînt asta rotundă, cu o pereche de sîni generoşi acolo unde înainte se ascundeau nişte hm… nu mare lucru, cu gleznele ca două beţe, cu pielea întinsă de-am impresia c-o să crape şi-o să mă plesnească peste ochi. Atunci sînt cea mai fericită. Şi cea mai speriată că dacă mă bucur prea mult, o să mi se ia bucuria. Şi plec repede din faţa oglinzii, sperînd că nu m-a văzut nimeni hlizindu-mă ca un animal obez.
Apoi sînt momentele în care nu mai încap în mine. Nu de mîndrie sau de bucurie, ci de aglomeraţie în vintre. Nu mai e loc acolo înăuntru, şi mă dor toate, simt presiune, apăsare, mîncare intră foarte puţină, noaptea mă trezesc că mă sufoc. Şi cresc cresc repejor, dacă acum 2 săptămîni mi se părea că am burta prea mică, acum constat că nu mai încape în pijamalele cele noi, de gravidă.
Îmi iubesc corpul deformat. Ieri am observat cît de bine se vede forma stomacului mărit, iar pe lateralele lui, de o parte şi de alta a V-ului umflat, mi se văd coastele. Nu-mi mai văd tatuajele. Iar pentru că pielea din jur e aşa întinsă, pot să mă uit bine în propriul buric, dap, e ceva ce-mi doresc de multă vreme. Nu mă mai pot apleca la fel de bine şi uneori am nevoie de ajutor să mă ridic din pat, dar asta mă amuză. Mi-e drag de mine. Mi-e drag şi de ea. Uneori seara o ascultăm la aparatul doppler, şi ptiiiii, cum îi bate inima, doamne, face ca acceleratul de Suceava. Mulţumim, Ada! Şi tot uneori, o simt cum mă împunge cînd stau prea mult în fund sau cînd mă aşez prea comod pe o parte. Are 15 cm şi aproape 250 de grame. Cît un pachet de cafea. Eu nu beau cafea. Dar o am pe ea acolo înăuntru, ea e vie, reală, adevărată. Fix de ziua mea, în naţionala zi de 1 decembrie, dis de dimineaţă îmi fac cadou o ecografie 4d, ca să mai auzim nişte veşti bune, să ni se confirme că e Sofia (sau poate dimpotrivă, să ne anunţe că e Petre).
Şi o administrativă, înainte să mă lăţesc pe canapea spre a nu mă mai ridica pînă mîine (decît de vreo 18 ori pînă la baie): nu uitaţi de ziua de 3 decembrie, cînd, dacă doriţi, sînteţi în oraş şi vreţi să ne intimidăm unii pe alţii, vă aştept la un ceai post-aniversar. Nu vă speriaţi vă rog de numărul confirmărilor de la postul anterior (vreo 30 şi ceva pînă acum), n-o să fim atît de mulţi. Şi chiar dac-o să fim, foarte bine, mai multe poveşti de împărtăşit, mai mulţi oameni deosebiţi de cunoscut… O să fim numai noi într-un loc confortabil, puteţi veni cu mormolocii familiei, cu căţel, marmotă, listă de întrebări, orice, numai cu cadouri să nu vă prind. Marţi cel tîrziu vă trimit un email cu locul ales. Puteţi confirma în continuare la postul anterior, ca să ştiu pînă marţi ce fel de loc ne e necesar să încăpem comod.
Acum voi fugiţi la joacă, cine poa să mai alerge, la iubit, la degustat, la mîngîiat copii, burţi, mame (a mea a fost pe la mine zilele astea şi tare bine mi-a făcut), cutii de cadouri şi ce vă mai face bucuroşi zilele astea. Ne vedem curînd!
Viitorul suna bine 🙂
Bucura-te mai, stiu ca ti-e teama, dar e pacat, nu vezi cum vine gramada peste tine sa o bagi in seama?
Nici eu nu beau cafea 🙂
Cu un borcan tot vin, nu mi-ai spus decare 😀
Borcan de 400 de g, te rog. Sa nu fie compot, ca-mi face aciditate. In rest, poa sa fie orice, daca e de casa. 😀
Multumim!
Eeeeeeee! ma pui sa scototcesc pana in fundul camarii 🙂
Noi suntem famolion mare, crezi ca ne incurcam cu borcane de 400gr? :)))
O sa fie la inspiratie, ceva fructe (din gradina noastra) in suc propriu, cu zahar.
Fara zahar n-am (si eu as prefera asa) dar pot sa gasesc prin congelator ceva, daca vrei 🙂 nu stiu insa in ce stadiu or sa ajunga la tine, pot sa le fac si prajitura daca vrei 🙂 dar decat fierte la cuprtor … mai bine cu zahar ori congelate.
Sa fii sanatoasa, (viitoare) mamica draga!
Doamne-ajuta!
:)) si eu remarcat acelasi lucru la buricul meu, nu ma asteptam la asa ceva.
Ei da, iata o surpriza cu adevarat placuta!
HeHeHe 🙂 Ce frumos povestesti de burtica. Va urez sa cresteti mari si sanatoase amandoua. Imi reamintesc cum era cu butica chiar daca n-au trecut decat 5 luni de cand n-o mai am. Acum face scandal din patut. 🙂 Sa iti fie sarcina usoara de-acum incolo si bucuria imensa cand o sa-ti ti copilul in brate. Tot binele din lume. 🙂
Ah, abia astept sa ajung acolo unde esti tu, Chris! Sa fiti sanatoase!
Mi-amintesc de perioada cand Eva era asa mica si tot timpul vorbeam cu ea cand stateam intinsa in pat si stiam ca ma asculta. E o perioada frumoasa, bucura-te de ea din plin…
Hm, da, eu nu prea pot sa vorbesc cu burta. Nu-mi vine deloc. Poate urmeaza…
Sigur o sa urmeze. Mai ales cand simti cum misca, instinctiv incepi sa-i vorbesti.
citesc de ceva vreme blogul tau si imi place foarte mult, de la povestea ta, a voastra, pana la toata mancarea buna pe care o postezi 😛 ( asta pt ca-s gurmanda). Vreau sa te felicit, atat pt blog, dar mai ales pt bebe 🙂 sa fie sanatoasa atat Sofia, dar si voi 🙂 o sarcina usoara mai departe 😉
Bine-ai venit, Alina, multumim!
bravo, mami de Sofia! deja bobul de orez s-a facut maaare si creste in fiecare zi cate un pic 🙂 daca te bucura asa tare burtica, atunci te simti macar un pic mai bine, iar asta e un lucru minunat!
Dap, e ceva mai bine, nu e bine, adica in continuare nu am niciun moment in care sa nu simt niciun soi de disconfort, dar sint moment in care ma bucur de mine, de noi! Aleluia! 🙂
intrebare nelegata de frumoasa povestire despre burtica: iti place magiunul de prune? 🙂
Ha, da, cum sa nu, am crescut cu magiun de prune… putin afumat asa.. bun!
cresteti sanatoase, dragelor! <3
Sa fie, multumim!
Intotdeauna am fost de parere ca buricul uman trebuie sa fie un univers aparte. 🙂
Buricul e un Univers aparte, iti spun sigur, acum ca ma uit in el zilnic! O sa fac o serie de povestiri din buric, e absolut uimitor ce se petrece acolo!
acum buricul tau chiar poate spune ca e buricul pamantului 😀
ce subtila e faza cu , ” sa nu va prind cu ceva „…. bine nu aducem nimic pentru tine, totul este pentru Sofia.
ps. mi se pare cel mai urat lucru sa promiti ca vii si sa nu vii…
Aaa nu, ca eu nu-s genul de femeie care de ziua ei se bucura de cadouri pentru casa sau pentru copil. Me me me! Dar cum spuneam, nu vreau sa va prind ca dati bani pe lucruri! Asa!
Nah, unii oameni chiar nu mai pot ajunge, intervin lucruri…
din totdeauna am considerat ca simplul e cel mai greu de realizat, dar totodata cel mai frumos!
Nastere – copilarie – adolescenta – dragoste – maturitate (acestea 2 din urma nu neaparat in ordinea asta) – casnicie – copii -.. pana aici…ai ajuns… succes in continuare 🙂
postul de mai sus nu a venit decat sa confirme!
Ce frumos e sa vb despre lucruri simple!
acesta este unul dintre cele mai reusite posturi ale tale pana acum!
Sanatate multa!
succes mamico!!
Ce draguta esti tu printesica! Cum poti, cu vorbe frumos asezate, sa faci un om trist sa zambeasca. 🙂 Ce bine ca scrii! Multumesc……..sa ai parte numai de bine!
Mi-ai facut dor de burta,de lovituri,de sentimentele alea calde… <3
Sper sa fie puiul tau sanatos si tu la fel,sa il poti creste maaare! 🙂
eu abia am scapat de o parte din burta, iar resturile nu-s asa funny de admirat :))
anul trecut pe vremea asta, imi admiram si eu trupul rotund si-mi venea sa ma ascund cu tot cu burta sa nu ma vada nimeni, sa tin doar pentru mine bucuria mica si tropaitoare pe organele mele interne 🙂