Vreau să fie Crăciun

Să fie seară, bradul gata împopoțonat cu toate globurile și beteala pe care le-am adunat în 28 de ani, sub el să stea îngrămădite zeci de cutii și plăsuțe cu etichete pe ele. Să punem discul cu Hrușcă și să ne adunăm în sufragerie, lîngă tapetul cu imagine de lac vara. Să ne desfacem tacticoși cîte-un cadoul pe rînd, apoi să ne facem poze cu obiectele primite, să le arătăm și neamurilor din străinătate cum ne cadorisim noi în România. Să ne ridicăm de pe covor cu toate cadourile pe noi, mărgele, bluze și eșarfe, cu buzunarele doldora de cremele și rujurile primite de la Moșul, care și anul ăsta s-a dat peste cap de trei ori și ne-a adus lucruri mărunte, dar frumoase. Și nici n-a trebuit să spun vreo poezie.. Iar cuminte nu mai sînt de mulți ani… Cu toate astea, încă mă simt copil de Crăciun. Copil iubit, îmbrățișat, răsfățat ca în nici o altă zi a anului.
Apoi ne așezăm la masă. Salată de boeuf cu hrean, icre de casă decorate cu felii de măsline, sarmale de curcan în foi de viță, friptură cu murături de anul ăsta, pîine moale coaptă în rola bunicii. Și la final, cozonac pufos cu multă nucă, și-un pahar de vin roșu. E trecut de miezul nopții. Ne uităm la aceleași filme de Crăciun din fiecare an. Dar parcă anul ăsta mesajul e altul, actorii sînt mai frumoși, replicile mai vii. Suspin sub pilotă și adorm încet, cu (cel puțin) un cadou în mînă. Urmează două zile magice, cu somn mult, telefoane și mesaje siropoase și deloc creative, tort de pricomigdale în miez de noapte, vești bune de la prieteni vechi. Cu sentimentul ăla de bine pe care nici de ziua mea nu-l mai am. Cînd îmi simt inima plină, rotundă, mare. Cînd iubesc pe toată lumea, cînd simt c-am fost rea și nedreaptă, cînd vreau să-mi cer iertare, să reconstruiesc, să uit și să iert, să trăiesc cum ar trăi cea mai bună dintre zîne.
Anul ăsta vreau să vină Crăciunul deseară.