Sunt două milioane de cititori pe an o performanță? Nu știu, nu m-am gândit la asta niciodată. În continuare mă mir de fiecare dată când, oriunde mergem, cineva necunoscut vine să ne salute.
Sunt o performanță cele peste 130.000 de exemplare vândute din cele nouă cărți pe care le-am scris? Da, sunt, e o cifră impresionantă și pentru țările în care consumul de carte e mult mai ridicat ca la noi.
Pot spune despre mine că am succes? Pot, dar asta nu e foarte important pentru mine. Să spun sau să mă gândesc la asta.
Un progres major pe care l-am făcut în ultimele luni în procesul meu de descoperire de sine este acesta: pentru mine a devenit mai important să mă bucur de ceea ce fac decât rezultatul final al muncii mele. O vreme a fost și despre bani, despre a nu mai rămâne niciodată fără doi lei pentru o pâine, a fost despre a căuta un job mai bine plătit și un extra job care să mă ajute să învăț mai mult, ca să pot ajunge într-un post și mai bun. Acum nu mai e despre asta.
Mă bucură mai mult procesul de a scrie, de a modera un eveniment, de a întâlni oameni în orașe mari și mici, decât cifrele de vânzări ale cărților, decât numărul de afișări ale articolelor, decât banii pe care-i primesc pentru lucrurile pe care le fac.
Drumul până aici a fost lung, să tot fie treizeci de ani de când pășesc pe el, pe alături, iar pe el…
A început cu o fetiță de șapte ani care-și făcea ecran de televizor din cartoane și din spatele lui vorbea lumii întregi despre războaie și pace. A continuat cu o adolescentă care a descoperit că poate și știe să scrie când fostul ei iubit a izbucnit în plâns citind scrisoarea ei de rămas bun.
A urmat o facultate de presă, mult tradus pentru reviste, scris în agenții, în pliante și broșuri.
Și mai mult citit, mult rescris, șters, tăiat.
Aproape doisprezece ani de scris pe blog în fiecare zi, cel puțin un text.
Manuscrise multe abandonate, ascunse, puține ajunse cărți cu vânzări mari.
Mii de mesaje de la cititori, majoritatea frumoase, motivante, pline de acceptare și bucurie. Altele dureroase, utile și acelea.
Mii de ore cu foaia în față, degete amorțite, ochi împăienjeniți.
Nesomn. Frământări. Frici, mereu frici. La fiecare text publicat, aici sau în vreo carte ori revistă, speranța că vorbele mele vor mișca ceva în cineva, vor ajuta măcar un pas în direcția bună.
Sunt încă la început, mai am ani, zeci de ani de învățat, de progresat, de rescris, de înțeles înainte să pot atinge performanța de a fi un scriitor care să facă o diferență majoră.
Voi ajunge și acolo, sănătoși să fim doar!
Eu scriu pentru că nu pot să nu scriu. Așa cum alții aleargă sau cântă sau cos și în somn. Scrisul e felul meu de a trăi. Dar nu e suficient să știu asta ca să pot face performanță în scris. E nevoie de exercițiu. Muncă. Eșec. De la capăt. Speranță. Frică. Suferință. De la capăt.
Merită? Absolut! 🙂 Nu aș schimba nici o virgulă din viața mea!
Încurajez pe toată lumea, mai ales pe copii, dar și pe părinții lor, să-și caute bucuria, menirea, talentul pe lume. Toți avem măcar unul, mulți au mai multe. Găsiți-le, apoi la muncă, la școală! Găsiți oameni buni în domeniu care să vă evalueze onest, lăsați orgoliul deoparte și ascultați pe cei care știu mai multe. Nu vă fie frică să cădeți, acolo, pe fundul gropii înveți cele mai multe. Curaj!
Mi-am analizat performanța la invitația noul Persil gel, a cărui promisiune este more performance. Nu știu despre voi, dar eu apreciez maxim un detergent performant, pentru că pe hainele mele ajung de la supe creme la zeamă de fructe, pete de acuarele și sânge din nas, și țin mult la rochiile mele, pe unele le port de un deceniu! 🙂 Sunt mamă și autor full-time în timpul zilei, e important să arăt cât mai bine.
Noul Persil Power gel are cu 40% mai multă putere de îndepărtare a petelor, fără a afecta țesătura. Are un design inteligent, e foarte ușor de manevrat și protejat împotriva scurgerii gelului din recipient. Și susține performanța, inclusiv pe a noastră! Cum? Vedeți mai jos.
CONCURS!
Împreună cu Persil, ofer 500 de euro uneia dintre voi, pentru a vă susține să faceți performanță acolo unde simțiți că e menirea voastră. Comentați pe Facebook la postarea de share a acestui articol cu răspunsul la întrebarea: „În ce ai făcut sau vrei să faci performanță printre provocări?” Vrem să citim poveștile voastre profesionale și personale despre talentul, motivația și dorința voastră de a deveni foarte bune în ceea ce faceți. Maximum 40 de cuvinte! Împreună cu reprezentanții Persil, voi alege cea mai frumoasă poveste, iar autoarea ei va primi 500 de euro cu care să pornească la drum pentru a-și îndeplini visul. Poate fi orice, sport, artă, desen, croitorie, gătit, fotografie, orice vă inspiră.
Concursul începe azi, 22 iunie, și se încheie pe 5 iulie, urmând ca la finele lui iulie să anunțăm câștigătoarea aici pe blog și pe Facebook. Așteptăm apoi de la ea poze cu obiectele în care a investit prima de la Persil, s-o putem urmări și încuraja pe parcurs!
Regulamentul oficial al concursului este aici.
Multă baftă!
Nu particip la concurs, nu consider ca am nevoie de ajutorul respectiv, dar comentez la articol, ca e de pe ‘aleea’ mea. Ma bucur sa vad cat de bine iti merge, era clar ca se va ajunge si aici. Cand muncesti bine si cu pasiune, vin si banii si recunoasterea. Nimic din ce ti se intampla acum nu este intamplator, este muncit si o binemeritata rasplata 🙂
La noi in familie juna isi descopera aparent pasiunea pentru tenis. Asa ca ne asteapta niste investitii, dar, daca asta isi doreste, asa vom face. Daca isi gaseste alte pasiuni, vom face tot posibilul sa o ajutam.
multumesc, Ramo, e foarte fain daca ii place tenisul! sa va tina buzunarul si sa cautam ceva concurs pentrupasiunile copiilor, nu?
He he, sa fie ei sanatosi si noi la fel, sa ii putem sustine. Concursul este superb si le doresc participantilor mult succes. Momentan ne descurcam cu tenisu’, inca nu costa enorm, desi 60 de lei sau 100 de lei ora (daca e singura) nu is de colo. Dar, daca fata vrea sa o detroneze pe idola ei Halep, asa sa faca. Vezi ca prin august avem treaba la voi prin oras, poate ne vedem cumva 😀
ooo ar fi o mega realizare sa ne vedem! 🙂
Buna! Acum vreo 2-3 ani am inceput sa parcurg un drum dificil pentru descoperirea vocatiei. Ma saturasem sa tot fac lucruri pentru ca asa am studiat, pentru ca asta se căuta sau pentru ca acolo era un potential de castig mai bun. Am obosit sa ma straduiesc si sa nu fac deloc performanta in nici un domeniu, pentru ca nu eram construita pentru acele joburi sau domenii. Așa că am revenit la pasiunea mea din copilarie: scrisul. Am inceput timid si plină de frici. Sunt inca ingrozita ca am trecut de 40 ani si nu mai am nebunia si dezinvoltura unuia de 20 de ani. Am inceput sa particip la cursurile pe care mi le permit, sa invat pe apucate din cursuri imprumutate, si sa fac parte din comunitati de bloggeri care mă ajuta enorm, desi eu am „grija” sa ma sabotez constiincios pe la spate, cu argumente de genul „ei pot pentru ca … orice … si probabil că eu nu voi putea pentru că … totul”. Şi totuși nu pot nici să renunţ. Continui împotriva oricărei frici şi nesiguranţe, pentru că îmi doresc prea mult să reușesc să devin scriitor. Dacă aş câştiga acest concurs aş investi în pregătirea mea pentru ca acest vis să devină realitate. Mulțumesc!
Ioana, mai ai pe undeva scrisoarea de bun ramas?<3 mi-ar placea s-o citesc si eu daca nu e prea intima.
Multumesc
As vrea sa scriu, sau sa fac consiliere psihologica, sau cum imi doream cand eram eleva sa devin procurer sa-i inched pe toti nelegiuitii..cert e ca domeniul curent nu ma multumeste. Daca as castiga banutii I-as folosi sa ma relaxez intr-o prima vacanta in afara tarii la care tanjesc de mult, mai pe scurt mi-as plati sezlongul, frappeul si cartea (*10) care sa ma ajute sa ma deconectez si sa ma gandesc serios ce imi doresc sa fac de acum incolo.
Ce vă mai fandosiţi. Ca să fi citit de foarte mulţi oameni trebuie să scrii inepţii. Lumea nu citeşte decât prostioare pentru că a involuat vizibil din punct de vedere intelectual. Cărţile ştiinţifice, filozofice şi de idei sunt citite doar de 1% dintre semenii noştri.
Poate aşa a fost mereu, că şi pe vremea lui Newton a trebuit să treacă 100 de ani pentru ca doar 40 de persoane să-i înţeleagă teoria. Dar cărţile lui au rămas. Cele scrise pentru succes au fost citite de milioane de oameni şi la fel de repede uitate.
Şi ce titluri tâmpite fac vânzări record! O carte (digitală) se numeşte „Suge-o Andrei”. Cât de lipsit de inspiraţie să fi pentru a alege aşa un titlu? La fel de tâmpit trebuie să fi să cumperi aşa ceva. Da ce să mai citeşti într-o lume care se îndobitoceşte în progresie geometrică.
Aveam şi eu atracţia scrisului, dar când văd ce se promovează mi se face lehamite. De aceea m-am supărat şi nu mai scriu nimic. Ba mint, scriu cu sapa în ţărâna împietrită de secetă. Şi lovesc cu precizie milimetrică buruienile care se încăpăţânează să crească mai înalte decât porumbul, deşi n-au avut un stop de apă mai bine de o lună.
O vecină mă priveşte cu câtă sete lovesc bălăriile şi-şi face cruce. Îi spun că mă antrenez pentru revoluţia care va să vină. Dar cine s-o mai facă cu asemenea cititori. Şi chiar de-ar izbucni câte bălării literare, politice, naţionale şi (mai ales) internaţionale vom avea de nimicit. Ne trebuie multe sape sau poate buldozere ori tancuri. Da de unde să le luăm, că ale noastre le-au vândut la fier vechi.
– Du-te la produs să-ţi cumperi un tanc rusesc, glumeşte vecina. Abia ne ari şi nouă terenul cu el, că Ion al meu nu mai vrea să mă ajute. Zice că şi aşa îl săpăm degeaba, că nu se face nimic dacă nu plouă.
– Da nea Ion unde e? I-ai dat liber la crâşmă?
– Ei aş. Stă în casă şi citeşte. Da nu ştiu ce-o citi el acolo că ţinea cartea invers. Poate aşa or fi cărţile din ziua de azi, că toate s-au întors cu susul în jos.
Nu vreau sa fiu rea, dar daca in loc de „să fi” ai fi scris „să fii” ai fi avut mai mult succes cu scrisul ?
De cele mai multe ori suntem oglinzi pentru cei din jur, la fel si ceea ce scriem. In spatele cuvintelor se ascund nevoi neimplinite si dureri mari. Scrisul te elibereaza.
…si ca sa scrii corect (da, ca sa vezi, se scrie cu doi „i”), trebuie sa fi deschis (din nou, surprize, surprize, aici e unul singur) o carte de gramatica de cateva ori in viata.
Fain! Hai sa criticam greselile de ortografie…de ce? numai de dragul de a critica ceva?
Cu totii am deschis o carte de gramatica de cateva ori in viata. In 5-10 ani cred ca o sa ne corecteze Google gramatica din mers chiar si in limba materna. Atunci poate o sa fim fortati sa ne gandim mai mult la fond decat la forma.
Mie mi s-au parut interesant ce a avut de spus Printesa Rurala si bine formulat.
Rox, de ce? Pentru ca scrie cineva care sustine ca are aspiratii de autor de carte si se plange de lipsa de calitate a scrierilor de pe piata.
Ce bine ar fi daca am incepe sa fim la fel de pretentiosi cu noi insine cum suntem cu ceilalti…
Uite, ii dau inca o lectie: substantivul in cazul vocativ se desparte de restul propozitiei prin virgula (vezi inceputul raspunsului meu: „Rox, de ce?”).
Tie ti s-o parea o bagatela, o gratuitate. Pentru mine limba in care vorbim conteaza… nu ma iau niciodata de greselile de tastare… dar cele de logica gramaticala sunt triste rau, arata o lene mentala totala. Iar faptul ca ai tupeul sa te iei de autorii publicati cand tu scrii cu picioarele… mi se pare SF.
Corect judecat Roxi. (Ai aptitudini de judecător sau eşti nativ balanţă).
De aceea editurile cer să contribui financiar la publicarea cărţilor, ca să-şi plătească referenţii (lectorii) care citesc interiorul unei cărţi de câte două sau trei ori (editurile care se respectă), o corectează gramatical şi chiar se propun autorului reformulări de text. Şi tot mai rămân greşeli, deoarece omul nu este maşină, să fie perfect.
Sunt zile când eşti performant, de te miri tu însuţi de cât de bine îţi ies frazele, zile când greşeşti fatal şi zile când nu poţi să scrii nimic. Uneori aştepţi inspiraţia săptămâni în şir, iar când vine, ca să nu pierzi momentul, nu mai ieşi din casă câte o săptămână pentru că şi interacţiunea cu anumiţi oameni îţi alungă inspiraţia. Cine se ocupă de scris a observat că sunt oameni care te inspiră şi oameni care inhibă inspiraţia (cei mai mulţi).
Creaţia este şi ceva tainic, care vine din sufletul celui care scrie sau (poate) din interacţiunea lui nevăzută cu toate celelalte suflete (încarnate sau libere). Când creaţia vine din propria raţiune (trează) se vede încropeala, variaţiile de flux ideatic, lipsa inspiraţiei. De aceea, se ştie unii autori consumau alcool pentru a intra în transa scrisului. Se pare că vinul a inspirat pe mulţi scriitori până a devenit viciu. Ce să-i faci, riscurile meseriei.
E complicat, nu? …dar e adevărat!
Printesa Rurala, va inteleg pornirile. Probabil ca multi din noi le-am simtit la un moment dat si inca le mai simtim. Dar nu e oare mai inaltator sa incurajezi, decat sa frangi aripi?…
E adevarat ca lucrurile par a o fi luat cu susu-n jos de mult. E adevarat ca nu toata lumea are capacitatea de a intelege cuvinte mari si grele, dar Ioana scrie pe intelesul tuturor si e mai important ca mesajul sa nu fie criptat si sa fie inteles de catre toata lumea. Ma gandesc ca si concursul e pentru toata lumea. Toti avem vise, indiferent cat de plastic le expunem sau cat de corect ne exprimam.
Hai sa facem un mic efort si sa le mai spunem si cate un „nu” categoric tendintelor de a arunca cu noroi. Chiar ar fi un exercitiu util.
Eu nu am aruncat cu noroi Iuliana. Respect munca de creaţie, care cere un efort colosal, atunci când scoate la lumină din adâncul conştiinţei ceva valoros. Am spus doar că într-o lume întoarsă pe dos trebuie să scrii (adaptat la ce se cere) multe tâmpenii. Oamenii prezentului nu mai citesc despre fapte nobile, despre dragoste, revoluţii, planuri măreţe sau oameni valoroşi. Apar cărţi (care, culmea, se vând bine) despre violuri, sex în grup, apologia perversiunilor, crime sau despre viaţa vedetelor. Astea nu ajută lumea, dar au vânzare şi cineva se foloseşte de această slăbiciune umană pentru a cufunda lumea şi mai adânc în josnicie. Altfel spus, oamenii primesc ceea ce caută (sau merită!).
Petre Ţuţea avea dreptate când spunea că „Lumea e formată din proşti… Proştii formează elite… Tâmpiţii formează majoritatea.”
Punct.
După ce am scris mai sus citatul lui Ţuţea, care era şi părerea mea personală (până aici neîmpărtăşită public), mi-a părut rău, că poate fac exces de exigenţă, dar am găsit articolul lui SOV de la adresa https://sov.ro/2018/05/03/capitolul-65-baza-de-selectie/
care îmi întăreşte convingerea. Intuisem adevărul despre repartiţia inteligenţei printre oameni. La nivel planetar „ei” sunt circa 1% din populaţie, în Africa sub 1%, în Asia 1 şi ceva la sută (aici sunt permise căsătoriile între veri primari, ceea ce a dus la degenerare), în Europa sunt 2%, iar în România (ţineţi-vă bine) procentul inteligenţilor este de 4%.
Numai că la noi inteligenţii sunt marginalizaţi, promovându-se mediocrii şi proştii, mai ales în funcţiile de conducere.
Printesa rurala, doar fyi, sa stii ca exista o limita la aberatiile pe care poti sa le postezi pe aici si tocmai ai atins limita aia scriind ca noi romanii suntem cei mai destepti din lume si punand link catre blogul lui sorin ovidiu vantu (la un articol in care spune, printre alte aberatii, ca femeile ar trebui sa ramana la cratita pentru ca nu sunt bune de altceva).
S-a supărat Robo (robokop?).
SOV nu spune de loc că femeile nu sunt bune de nimic, ci numai faptul că sunt bune de orice, numai de politică nu.
Şi are dreptate. Politica e pentru bărbaţi.
Femeia este incompatibilă cu politica şi probabil ai observat că femeile care se ocupă mult timp de politică îşi pierd feminitatea şi încep să semene cu nişte bărbaţi.
Pe de altă parte, organizaţiile în care nu au avut acces femeile au dăinuit milenii (Biserica creştină, de exemplu sau masoneria), iar orice organizaţiile unde au fost acceptate femeile, după un timp, s-au destrămat.
Care o fi misterul?
Oricum, ele sunt acceptate în politica actuală (globalistă) deoarece sunt mai uşor de controlat (şi manipulat) de către directoratul ascuns planetar, care face paşi repezi spre „republica universală”, visul milenar al evreilor.
Ai dreptate, omule frumos! oricine ai fi!
P.S.: Printesa Rurala, ne scrii cu sapa din S.? 🙂 Tu esti?
Ti-am recunoscut cu surprindere stilul 🙂 ca prea seamana cu al meu 🙂 Dar si pentru ca partea din minte in forma de Dumnezeu a reationat imediat cu nesat 🙂
Dacă după „C” urmează „armen” înseamnă că ai intuit bine!
Îmi place sa fac prăjituri… Enorm de mult. Nu dispun de aparatura performanta însă mi-aș dori foarte mult un cuptor performant sau un robot de bucătărie profesional. Nu mi le permit dar mi le doresc de ceva ani… Mi-aș dori deasemenea și un curs de cofetar..Ham cam multe ?,poate totuși viitorul are ceva rezervat acolo pentru mine.
Sunt răbdătoare de cele mai multe ori. Deocamdată totul este degustat de cei doi copii și de „concubinul” meu de 15 ani ?. Ei sunt critici mei speciali, după autocritica..
Succes tuturor
Acum lucrez in IT pentru ca „se cauta”. Si se plateste relativ bine. Nu imi place, nu mi-a placut niciodata, inca din liceu cand am terminat mate-info cu chiu si vai la mate si cu olimpiada pe tara la romana.
Mi-am dat demisia dintr-un job care imi placea la nebunie acum cateva luni. Un job unde practic comunicam cu oameni non-stop. Din 8 ore, macar 7 le petreceam vorbind ori in sedinte, ori pur si simplu cu colegii. Am ajuns aici, unde ai o problema in fata, cauti sa o rezolvi si atat. Nici macar cu colegii nu vorbesti prea mult pentru ca…asa e atmosfera.
Nu ma plang, nu e rau, doar ca….nu sunt sigura ca e pentru mine. Si ma tot intreb daca ar trebui sa imi caut in alta parte, desi sunt constienta ca in alt domeniu vor fi bani mai putini.
Poate ar trebui sa urmez sfatul unei prietene si sa imi rezolv toate dilemele facand un copil. :))
De la fostul loc de muncă ai plecat din cauza salariului?
Mira, da. Stiu ca suna materialist, insa din pacate nevoile sunt multe si e greu sa rezisti unei oferte mult mai mari.
Ai facut bine. Mai tarziu ti-ar fi fost si mai greu . Ai sa te acomodezi si o sa-ti placa si la noul loc de munca, ai sa vezi. Si or sa apara si satisfacțiile, nu neapărat legate de bani.
Si eu cam la fel ca tine Mihaela, tot IT, tot pentru ca se plateste bine. Chiar si partea cu romana mi-e familiara 🙂
Am schimbat mai multe job-uri si intr-un final am facut o schimbare mai mare pe cu totul alt limbaj de programare. Schimbarea asta mi-am dorit-o de mult dar a fost greu de obtinut fara sa imi scada semnificativ salariul, a trebuit ceva efort sa o pregatesc…dar a meritat, a fost job-ul cel mai lung: 3 ani 😀 Cam putin, nu?
Ce vroiam sa iti spun e ca eu nu m-am acomodat la nici un job. I could fake it…dar cam atat, si dupa o vreme mi-era lehamite si sa ma si prefac. Niciodata n-am avut conflicte mari sau probleme, dar nici mari realizari. Sunt angajatul mediu care nu comenteaza si face treaba politicos dar fara entuziasm….in mintea ei urla ca inca e prea devreme sa plece acasa.
Acum sunt in concediu maternal, de 1 an…ma simt bine. Imi place mult.
In aceeasi situatie sunt si eu, mai putin partea cu concediul maternal :))
Sunt o mama de 35 de ani a doi copii. Unul de 4.8 ani, altul de 1.7 ani. 2 baieti.momentan sunt in concediu ingrijire copil, si voi ramane probabil.pana cel mic implineste 3 ani, datorita unor intarzieri de dezvoltare.
Mi am deschis un blog pentru copii in care scriu de cateva luni articole legate de locuri frumoase unde sa mergem cu copii in wk, mancare buna si sanatoasa, jucarii testate , experiente legate de copii si alte lucruri cu si despre copii. Acum are un trafic de 60-70 pers pe zi, insa este la inceput, si nici nu apuc sa scriu foarte des.
Mi ar placea sa pot merge mai departe cu acest site, pentru a deveni mai mult un job decat o pasiune si astfel sa am pe viitor mai mult timp pentru copii mei.
Îmi doresc de mult timp să realizez hăinuțe vesele pentru copii şi mămici. Pentru că nu am timp să cos eu, aş veni cu idei/desene/materiale şi aş colabora cu cineva care să fie pe aceeaşi frecvență, dar să ştie croi şi coase. Inițial ca hobby, apoi poate un mic magazinaş colorat. Poate este vre-o cititoare din Cluj-Napoca interesată să colaborăm cândva în viitor.
Visez sa scriu… Sa povestesc sau sa fabulez, nu conteaza. Nu am nicio tangenta cu scrisul. Dar daca imi dai o foaie alba si un pix se produce un…miracol. lntai nu stiu ce o sa scriu, apoi cuvintele vin singure. Nici nu stiu cum isi gasesc „fagasul”.. Nu am scris nimic memorabil pana acum, dar colegii de serviciu mi-au „prins” slabiciunea si ma pun sa le scriu felicitarile aniversare. Am scris deja cateva zeci (?). Copiii mei ma tot roaga sa-mi povestesc copilaria. Nu ar fi ceva gen „Amintiri din copilarie” de Creanga, dar ar fi o buna „bucata” de comunism vazuta prin ochii unui copil de la tara.
Din pacate nu toti ne permitem sa fugim de la muncile de birou anoste si sa coacem prajituri/insiram margele/scriem felicitari. Hai sa nu fim ipocriti,zic. Cei care fac asta au in spate/in mana un mare cheag de la parinti/rude etc. Au casa de-a gata,n-au rate de platit,au parinti bogati etc etc. Ar fi misto sa ne lasam asa peste noapte job-urile,ratele si copiii de crescut pt floricele pe copii..
Ii dau un pic dreptate printesei rurale. Intr-adevar, nu poti face literatura de calitate scriind un roman intr-o luna..(sa fim seriosi,Rebreanu a scris „Ion” in opt ani)si publicand si vanzand pe banda rulanta. Si Danielle Steelle/Sandra Brown au recorduri uriase de vanzari. Pt ca asta se cere in ziua de azi. Ioana face treaba buna cu traducerea cartilor educative,cu conferintele,dar…spun un mare „nu” romanelor. Chestie de gust,nu stiu.
ce anume nu ti-a placut la romanele mele? ma ajuta mult un feedback cat mai detaliat, multumesc.
si sa stii ca nu am scris nici o carte in mai putin de jumatate de an (doar scris, ca si de gandit la ele se mai aduna multe luni).
unii scriitori poarta in cap o carte ani de zile, apoi o pun pe hartie in cateva luni.
e o prejudecata foarte nedreapta asta ca daca o carte e scrisa repese e musai proasta, poate e scrisa repede pentru ca omul ala s-a pregatit pentru ea toata viata lui. sau dimpotriva, vine dintr-o traire personala extrem de intensa, care s-a cerut consumata rapid.
cata vreme nu ai scris vreodata o carte si nu stii ce presupune un proces de creatie a unei fictiuni ample, poate ar ajuta sa dai o sansa unei carti indiferent de cat crezi tu ca i-a luat autorului sa o scrie.
M-am gandit mult cum sa formulez acest raspuns in asa fel incat sa nu crezi ca e rautacios sau sa reiasa ca nu te apreciez,ci doar critic. Deci:nu am spus ca romanele tale sunt proaste in sensul de prost scrise,ci slabe,au asa un usor aer telenovelistic. Probabil daca erau la un nivel mai greu nici nu se cumparau intr-un tiraj atat de mare. De altfel,nici nu cred ca ai urmarit sa scoti cine stie ce capodopera literara,ci doar ceva de citit intr-un concediu pe plaja(?);eu de ex in 2 zile am terminat „Miercuri respiram” iar „Ziua in care..” in cateva ore. Apropo,la „Ziua in care..” am sesizat o inaderventa: se presupune ca actiunea este plasata in trecut..ei bine,daca e asa, cum de eroina isi cunoaste iubitul in „club” si nu in „discoteca”?eu parca asa tin minte,ca inca se numea „discoteca” in 2002;la fel si limbajul:dialogurile sunt scrise intr-un limbaj al zilelor noastre dar actiunea este la trecut..cu 16 ani in urma.
Mi se pare ca multe fraze sunt scrise in graba doar asa ca sa umple pagina(de ex descrierea job-ului Oanei). Ce vreau sa spun este ca dupa ce citesti nu ramai sa reflectezi la el,nu contine vreo pilda sau ceva din care sa ai de invatat. Nu o lua ca pe vreo critica negativa(pe goodreads au zis altii si lucruri mai urate) pt ca nu poti multumi pe toata lumea. Poate sunt eu mai insensibila,cine stie.. Imi plac mult mai mult cartile scrise pt copii pt ca ai ce invata,faci o treaba minunata cu ele,chiar ai educat o parte din populatie.
Fără să comentez scrierile Ioanei, un criteriu e la mine şi repeziciunea cu care uit detalii. Spre exemplu, dacă în câteva zile/săptămâni uit cam tot şi rămãn doar cu ideea principală, eu zic că-i din categoria… cărți de luat la coafor şi de comentat cu gagicile pe-acolo sau pe fb. Acuma, la vre-o asrmenea constatare, nu regret musai că n-am citit Kant sau Dostoievski în loc… dar parcă mi-e un pic ciudă pentru timpul irosit.
Trăiesc prin fotografie și vreau să duc mai departe dragostea tatălui meu pentru instantanee care sfidează trecerea timpului. Atelierul de fotografie la care visam de mică, de cȃnd developam filme cu inima strȃnsă de emoție, va prinde viață curȃnd. Trebuie!
De ceva vreme, îmi găsesc echilibrul și pacea sufletească practicând yoga. Având mereu o atracție spre sport, vreau să mă înscriu la un curs pentru a deveni instructor de yoga (valoarea acestui curs este de 1300 euro). Țelul meu este să alcătuiesc un program de yoga pentru copii, cu aplicabilitate în grădinițe. Consider că, astfel, aș putea ajuta copii noștru să devină mai conștienți de corpul lor și de ce ar avea nevoie ca să crească în armonie – corp, minte, emoție. Norocul meu este că deja am început acest program cu cei doi copii ai mei și pot garanta succesul lui. Mulțumesc. Te îmbrățișez.
Imi doresc ca blogul meu sa functioneze asa cum am visat, dar pentru asta am nevoie de putin ajutor!