De ce ar trebui să amânăm cât mai mult interacțiunea între copii și telefoane, tablete și alte ecrane?

Priviți, când aveți timp, acest interviu de mai jos, realizat de Cătălin Ștefănescu pentru emisiunea Garantat 100% de la TVR1 , cu Manfred Spitzer, psiholog, psihiatru, cercetător în neuroștiință, director medical al Spitalului Universitar de Psihiatrie din Ulm (Germania), fondator al Centrului de transfer pentru Neuroștiință și Învățare și gazda unei emisiuni la televiziunea publică germană numită Minte și creier, tată a șase copii.

Puteți salva clipul, ca să-l priviți în liniște când aveți o pauză de 45 de minute, este titrat și vă promit că o să vă ajute să luați mai ușor decizia de a lăsa cât mai puțin copiii în compania telefonului, a tabletei și a televizorului cu desene animate.

Am sintetizat mai jos câteva dintre ideile principale ale acestui specialist german care studiază de câteva decenii creierul uman și efectul tehnologiei moderne asupra lui. Mi-a plăcut mult când, întrebat de la ce vârstă crede el că ar fi ok să lăsăm copiii la ecrane, a zis 18 ani. :)))

Foarte în asentimentul meu acest domn. Și eu aș face la fel. E imposibil, desigur, dar măcar în primii ani de viață, când creierul lor este atât de elastic, când ei au o putere uriașă de învăța să gândească, a le pune în mâini un ecran are atât de multe efecte negative încât acest specialist spune că este egal cu a-i condamna la demență digitală. Suna apocaliptic, știu, dar ce concluzionează acest om, sintetizând multe studii ample, este că dacă îi expunem de mici la tehnologia modernă care gândește în locul lor, ei nu vor mai învăța să gândească. Dacă în loc să le oferim educație normală, prin interacțiune cu noi și cu mediul, în loc să îi ducem la teatru, pe munte, în călătorii, în galerii de artă, la sporturi diverse, noi le punem un ecran în față, creierul lor nu se va dezvolta la potențialul maxim, copilul nu va reuși să învețe să-și pună mintea la lucru mai târziu, nu va fi creativ, nici empatic, nu va avea răbdare, nu se va putea concentra la nimic și-l vor plictisi toate. Iar generația care, peste 20 de ani, ar putea să salveze omenirea, nu o va putea face, pentru că nu va ști cum.

Nu, nu moderația este cheia, nu la vârste mici. La vârste mici, excluderea este cheia, așa cum facem cu alte lucruri despre care știm sigur că le fac rău (alcoolul, tutunul, drogurile). În multe aspecte, aceste gadgeturi sunt mult mai nocive pentru copiii noștri  (aflați mai jos de ce) și nu avem nici o scuză, dacă aflăm care sunt aceste efecte negative, să continuăm să ne lăsăm copiii mici, de un an, doi, trei ani, în fața ecranelor. Pentru noi și pentru ei e important să fim împreună, să ieșim, să cunoaștem lumea, să citim, să interacționăm. Așa se dezvoltă optim creierul lor.

Unele dintre efectele negative ale ecranelor de la vârste mici se văd repede: dependența, care se instalează foarte rapid (urlete când îi iei ecranul din fața ochilor), apatia (se plictisește făcând orice altceva, viața adevărată, în absența culorilor aprinse și a zgomotelor puternice din aplicații i se pare fadă, așa că cere mereu, tot mai mult, tefeonul sau tableta), oboseala, iritarea, lipsa de atenție la un singur lucru mai mult de câteva secunde, note mici la școală, interes scăzut pentru socializare etc.
 
Altele însă se vor vedea peste 25 de ani, când vom constata că puiul nostru s-a dezvoltat într-un adult incapabil să găsească soluții la problemele vieții lui, lipsit de răbdare, empatie, deprimat (vezi studiile de mai jos), fără putere sau voință de a se concentra, cu probleme de socializare și lipsit de creativitate.

Explică foarte frumos domnul Spitzer cum cu cât creierul este mai activ în primii 25 de ani, cu atât degradarea firească a acestuia va începe mai târziu. Demența se instalează invariabil la noi toți pe măsură ce îmbătrânim, CÂND o face depinde mult de cum ne folosim creierul. Iar dacă el este pus pe pauză de la un an, doi, cu filmulețe și jocuri pe tabletă, acel copil nu are o șansă bună la un creier funcțional pe termen lung când va fi adult. Dr. Spitzer numește acest fenomen demență digitală (găsiți aici pe Amazon cartea cu același nume scrisă de el, varianta în engleză).

Mai jos am pus câteva dintre ideile principale ale discursului acestui specialist, pentru cei care nu au timp să urmărească emisiunea. Puteți da mai departe acest articol tuturor celor care susțin că smartphone-ul și tableta sunt benefice de la vârste mici, că așa învață copilul engleza, culorile și cifrele. În interviu există și această întrebare și specialistul spune că nu, nu sunt benefice la nici o vârstă și că cel mai bine copilul învață totul din mediu și de la cei din jur, treptat, fără presiune și accelerat.

Cu cât începi să folosești tehnologia mai târziu, cu atât mai puțin rău îți poate face. Dacă nu îți educi creierul foarte bine în primii 25 de ani din viață, de acolo mintea intră în declin.

Există, fără dubiu, o formă de declin mental provocat de folosirea ecranelor la vârste fragede.

Termenul de demență digitală a fost inventat de medici coreeni, care au studiat ce se întâmplă cu creierul unor bărbați de vârstă mijlocie care petreceau mult timp jucându-se pe calculator. Ei sufereau de pierderi de memorie, putere mică de concentrare și depresie.

Cu cât primești o educație mai bună încă din copilărie (muzică, sport, limbi străine, teatru, toate acestea fiind tipuri de educare a minții), cu atât creierul tău va fi afectat de îmbătrânire mai lent și mai târziu, cu alte cuvinte demența va apărea mai târziu în viață.

Ce anume din lumea digitală face atât de mult rău creierului?

Principala problemă este că tehonologia digitală ne lipsește de efortul mental. Folosim aparatele digitale pentru a face procese mentale în locul nostru, ne folosim smartphone-ul în loc să ne folosim creierul. Facem calcule cu calculatorul. Când transferi acvititatea mentală către un gadget, e ca și cum îți transferi energia și puterea unui aparat care nu te antrenează deloc pe tine.

Creierul are nevoie de mult antrenament pentru a-și atinge potențialul. Când în evoluția creierului tânăr intervine mediul digital, ea este afectată grav.

Soluția pentru adulți nu e să nu mai folosești deloc tehnologia, ci să o folosească inteligent și cu măsură. Un studiu a arătat că dacă doi adulți stau de vorbă cu telefonul pe masă între ei, IQ-ul lor și atenția lor unul față de altul scad, pentru că se vor gândi mereu să-și verifice telefonul și chiar dacă nu o fac, tot îi afectează.

Tehnologia e grozavă, dar trebuie să rămânem în control.

Trebuie să o oferim copiilor mici?

Nu.

Iată care sunt efectele expunerii timpurii la ecrane, documentate de studii:

  • Pe un ecran, informația e rapidă și calitatea ei nu e garantată, poate fi bună sau nu. Studenții californierni au fost întrebați de pe ce vor să studieze la școală: 85% au spus că preferă cartea ca suport de curs, pentru că sunt siguri că e bine documentată, e redactată, cineva a investit bani sa o tiparească, dar pe ecran orice nebun poate pune orice, și asta chiar se si întâmplă.
  • Când citești de pe un ecran citești pe sărite, dai click pe una sau pe alta. Când citești de pe foaie ești implicat, mai atent, mai profund. Din carte înveți mai mult decât de pe un ecran. Când scanezi un text pe un ecran, nu acorzi timp să gândești la ceea ce citești, în multe cazuri nici nu putem numi lectură ce facem cu un text pe un ecran.
  • Un studiu făcut în Germania pe 7.000 de copii arată că dacă mama se uită pe telefon în timp ce își alăptează copilul, el are șanse mai mari să aibă probleme cu somnul, pentru că vrea atenția mamei, ea nu i-o oferă, așa că el va cere atenția ei în alt moment, când ar trebui să doarmă.
  • 70% dintre mamele copiilor între 2 și 4 ani oferă telefonul copiilor lor o jumătate de oră pe zi. Studiile arată că acei copii cu vârste între 2 și 4 ani care sunt expuși mult la ecrane au șanse mai mari să întâmpine probleme de dezvoltare a limbajului. Studiile arată că cei mici nu pot învăța corect limbi străine de pe un ecran. Poți învăța papagalicește cuvinte, dar nu vei înțelege spiritul limbii, așa cum ai face-o dacă înveți limba vorbind-o cu cineva.
  • Copiii de 7-9 ani care petrec mult timp la ecrane au probleme de atenție. Când ești mic, e important să înveți cum să te concentrezi. Nu vrei să fii distras. dar când te joci, mereu ești distras, în joc te antrenezi să fii atent la tot ce e în jur, și în felul ăsta nu te concentrezi de fapt la nimic. Așa apare deficitul de atenție.
  • La copiii de 13 ani, cu cât folosesc mai mult smartphone-ul, cu atât simt mai mult că nu au control asupra vieții lor. Primesc multe mesaje de la toți colegii, mesaje de fapt neimportante, dar care necesită răspuns imediat.
  • Un studiu mai mare realizat pe copii de 8-12 ani arată că 50% au spus ca telefonul îi distrage, 25% au spus că nu se mai pot concentra și că viața lor e afectată negativ de telefonul mobil.
  • Companiile mari programeaza aplicațiile pentru a imita creierul și a-i servi mesajele pe care aceste companii le doresc. De exemplu, pe youtube, după ce vezi un clip, ți se sugerează altul, care e ceva mai radical decât cel anterior. Foarte ușor ajungi de la alergat de plăcere la maraton, de la meniu vegetarian la cel vegan. Tot ce le dăm noi copiilor la vârste mici le modelează creierul, dacă le dăm multe ore de clipuri radicale, vor fi și ei radicalizați. Acesta e prețul pe care îl plătim pentru că youtube e gratis.

Disciplinarea prin frică vs educarea digitală în școli

Creierul nostru e astfel făcut încât să evite tot ce ne face rău. Te-ai ars o dată la aragaz, a doua oară nu mai pui mâna. Acesta e un tip de învățare.

Latura negativă a acestui sistem este uriașă: tot ce înveți din frică sau pentru că simți pericolul are și pericolul atașat la ceea ce înveți. Când vei folosi ce ai învățat sub frică, studiile arată că se activează și frica. Frica te ajută să te concentrezi și să ignori orice alte aspecte, dar frica nu te lasă să fii creativ.

Iar ce ne dorim noi de la copii este să fie creativi, să găsească soluții ușor, de aceea nu trebuie să folosim frica în procesul de educare, nici acasă, nici la școală. Dacă vom face asta, copiii noștri nu vor reuși să salveze lumea peste 20 de ani, când ei vor folosi ce învață acum.

Nu există nici măcar un studiu care să arate că elevii învață mai bine de pe calculator. Dotarea tuturor claselor cu calculatoare îi va face pe copii cu 20% mai puțin deștepți și mai puțin dornici de învățat.

 

Cum pot să-mi opresc copiii din a folosi tehnologia? Dacă o fac, vor fi marginalizați, nu vor fi civilizați, moderni.

Trebuie să pui în balanță efectele adverse cu avantajele. Avantajul e integrarea cu colegii. Dezavantajele? Nenumărate!

  • Folosirea extinsă a ecranelor nu duce doar la scăderea capacității de învățare și atenție, ci și la note mici, depresie. Cu cât fetele din SUA folosesc mai mult telefonul au tendințe sinucigașe mai mari.
  • Adolescenții sunt mai puțin empatici față de părinți și prieteni dacă folosesc mult smartphone-ul.
  • Telefonul duce la mai multe accidente rutiere decât alcoolul.
  • Știri false peste tot.
  • Crește obezitatea.
  • Dependență puternică de lumea virtuală.
  • Stimă de sine scăzută (vezi mai jos).

 

Comparativ cu cele de mai sus, fumatul și alcoolul sunt mici copii. De ce ai da unui copil mic un astfel de device?

Nu trebuie să îi interzici să îl folosească, dar nici să i-l dai cadou.

Stima de sine e cel mai prețios dar pe care îl putem face copilor noștri, dar ce face internetul, facebook, smarphone este să ne arate că alții se distrează mai bine, mereu o să ți se pară că nu ai o viață bună, că greșești, stima ta de sine scade. Empatia scade. Dacă însă creezi ceva cu mâinile, faci un sport, atunci da, îți crește stima de sine!

 

Există o vârstă limită de la care să lăsăm copiii la tehnologie?

Aș zice că 18 ani e o vârstă bună să înceapă să folosească tehnologia. 🙂

 

O emisiune foarte bună despre efectele privitului la televizor este cea realizată tot de Cătălin Ștefănescu împreună cu Virgiliu Gheorghe, o găsiți aici.

Sursa foto: copil mic la tabletă via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

70 comentarii

  1. Dupa interviul cu Virgiliu Stefanescu eu mi-am luat si o carte scrisa de el, se numeste „Efectele televiziunii asupra mintii umane”, este foarte, foarte interesanta si o recomand oricui vrea sa aprofundeze subiectul televiziunii asupra creierului adultilor si al copiilor. Televiziunea altereaza si un creier deja dezvoltat, nu doar pe cele in formare, din pacate sunt putini care inteleg asta. Eu, cand am spus unor colegi ca nu mi-as lua TV in casa deloc, au zis ca sunt prea extrema. Ooook… :))))

    • Depinde si de televiziune sa stii. E absurd sa zici eu nu vreau TV in casa ca este daunator, imi altereaza creierul, se duce deja spre argumentatiile martorilor lui iehova.
      E corect sa spui insa nu vreau TV ca nu ma intereseaza continutul TV. Nu ascult ce vrea MTV-ul sa ascult ci am playlist-urile mele pe YT, nu filme in reluare la Pro TV ci Netflix, nu sport.ro ci eurosport player.
      revenind la TV, da, daca te uiti canale cum sunt antenele, rtv, taraf tv si alte mizerii e de rau, dar sa stii ca le poti scoate din grila fara probleme.
      Dar daca ai totusi TV, poti sa vezi:
      … competitii sportive – cupa mondiala la fotbal (incepe maine), jocurile olimpice, turnee de tenis, formula 1 etc.
      … canalele de documentare – National Geographic, Discovery, ca nu toti ne permitem sa vizitam tari sau continente…
      … arta, muzica, film…
      … limbi straine – canalele germane, maghiare, italiene, franceze

    • Evident, depinde de la persoana la persoana. Si mie imi place sa ma uit la chestiile mentionate de tine, dar cred ca daca nu as fi avut TV in casa (cum n-am avut in timpul studentiei, sa zic) as fi putut trai foarte bine doar cu un laptop.

      Nu mi se pare nimic extrem la oamenii care nu au TV in casa, ba ma chiar face sa cred ca oamenii aia fac lucruri utile cu timpul lor. Dar se poate sa piarda si ei vremea cu seriale si altele pe laptop, cum ai zis tu. Chiar depinde de la om la om ce decizie ia cu TV-ul, dar atunci cand voi avea copii o sa incerc sa fac tot ce pot sa-i tin in primii ani departe de ecrane.

    • N-am TV de 16 ani. Sincer nu cred că fac ceva util cu timpul meu. Cel puțin nu mereu. Dovadă că stau acum și scriu comentarii pe un blog. :d

    • A, pai zi asa, daca e sa inlocuiesti TV cu laptopul, n-ai facut nimic, ai renuntat doar la inci 😉 Cune doreste sa fie cu adevarat radical, renunta la TV, la calculator si isi ia telefon cu butoane. Aia CHIAR renuntare! 😀
      Sincer, asa era pe vremea studentiei mele (acum vreo 15+ani) si am trait niste ani f frumosi si plini la momentul ala. Camera mica de camin si lipsa acestui gen de „distractii” ma facea sa ies din casa si sa traiesc cu adevarat. Dar e greu sa alegi asa ceva in zilele noastre, ca te rupi de tot de lume.

  2. 18 ani pentru a incepe sa foloseasca tehnolgia mi se pare fff.tarziu. Nu va mai avea nici o sansa la o cariera in IT. Sa nu mai spunem ca de cand incepi sa folosesti tehnologia si pana ai o anumita dexteritate sa zicem mai dureaza cativa ani. Sa nu uitam ca majoritatea joburilor in zilele noastre cer aptitudini minime de lucru cu calculatorul. Sa nu uitam ca exista chiar si la bacalaureat o proba de competente digitale. In afara de asta, lumea noastra functioneaza mai facil datorita informatizarii. Mi s-ar parea fff.ciudat sa traim si sa ne bucuram de aceste facilitati in fiecare zi si peste tot, dar in acelasi timp sa le interzicem copiilor accesul la tehnologie pana la 18 ani. Iar ei vor fi fff.curiosi si acest ‘fruct interzis’ ii va tenta si mai mult.

    • sigur, e o exagerare, dar ea are scopul de a sublinia cat de mult rau pot face unui creier in dezvoltare. nu vei putea sa il tii departe pana la 18 ani, dar pana la 6 sigur poti. si e foarte bine daca poti!

  3. Aceleasi informatii le-am gasit la Virgiliu Gheorghe, vad ca in final l-ati si mentionat. Eu il urmaresc si imi place cat de logic argumenteaza. La cateva din subiectele atinse de el nu am fost convinsa 100% asa ca am cautat si alte pareri si am vazut ca ele converg, asa ca il recomand cu drag.

    Altfel, ca mama am remarcat ca exemplul e cel ce conteaza: copilul copie reactiile vazute. Nu avem tv, am stat fara mobil ceva ani si acum vb lunar fix 10-20min. la telefon (si nici nu am pus aplicatii gen fb, pinterest etc, doar whatsApp pt job si mare greseala e pt ca vad ca deschid dimineatza si incep sa citesc problemele inainte sa imi inghit galbenusul). Prima tableta a venit in casa la 8 ani, primul telefon cu internet a venit in casa cand avea 7 ani, si copila a invatat sa le foloseasca in cateva zile, deci nu e o problema ca nu ar invata copilul deloc mai tarziu. La naiba, cunosc manageri in IT care au atins primul calculator la 18 ani, si sunt super profesionisti.
    Altfel noi oferim o alternativa: timp in familie, iesim afara vara, piscina 3-4 ori pe sapt. in serile cand vremea nu e prietenoasa, plecam in vacante cateva sapt. cu cort si fara sa luam device-uri etc.

    E drept, si prietenii din jur au o viata asemanatoare deci nu suntem in postura de a fi copila noastra mai ciudata. Pt telefon, o sa ii cumparam primul la 12 ani, asa a zis un invatator (fiica mea e prietena buna cu fiica lui), asa o sa facem :D.

    P.S. kindle-urile nu se pun 😀 😀 😀 , avem 2 😀

    • Probabil pot ajunge manageri in IT la 40 de ani daca au pus mana pe calculator la 18 ani. Sunt aproape convinsa ca primul lor job nu a fost de specialist IT. Probabil la un moment dat au facut o trecere catre acest domeniu. Eu sunt programator, am 29 de ani, si am atins prima data calculatorul la 12 ani. Il atingeam asa o data pe luna sau la cateva luni cand ma lasa sora mea mult mai mare la el. Apoi la 14 ani in clasa a 8-a a trebuit sa lucram ceva pe calculator la scoala. Nu stiam sa il inchid si deschid fara ajutorul unei colege. Asta nu a fost foarte placut. De acolo si pana am ajuns la facultatea de calculatoare si am ajuns sa si profesez a trecut muuuult timp si multe am invatat. Nu cred ca daca puneam mana pe calculator la 18 ani, as fi putut la 22-23 sa fiu in stare sa lucrez ca programator.

    • Ce voiam sa spun e ca accesul din copilaria timpuri la tehnologie nu garanteaza o dezvoltare a copilului in directia asta, ci din contra, un regres.

      Altfel eu am atins la 18 ani primul calculator.

    • Eu am atins la 19 ani primul calculator. A fost jenant, toți colegii aveau deja calculator acasă și știau… Am fost singura din an care nu am avut habar nici cum se deschide/închide. Ca să nu mai zic că a fost singurul examen la care am luat notă mai mică. Am avut foarte mult de recuperat, mai ales că aveam multe programe de statistică de înv.
      Pentru mine a fost un regres faptul că NU am avut acces la tehnologie până la acea vârstă.
      O să spuneți că notele nu contează. Ei bine, când îți plătești căminul din bursa de merit mai contează și notele…

    • Adriana, eu sunt web designer si am pus mana pe calculator la 18 ani. Prima data. Si am inceput la 22 de ani sa fac situri, desi NU aveam calculatorul meu acasa. Stateam in plus la radio si ma foloseam de internetii lor. Is 17 ani de atunci, de aproape 10 ani lucrez de acasa si ma descurc excelent. Am invatat in cateva zile sa folosesc un PC, apoi mi-am vazut de ale mele.

      Nu e nevoie sa puna copilul mana la 2 ani sa nu rateze cariera de ITist. Daca il duce capul va reusi. Ca nici chirurgii nu despicau oameni la 4 ani (sper sincer :)).

      E clar ca pana la 18 ani nu prea il poti tine departe si nici eu nu cred ca e benefic. Dar nici bagati cu botul in rahaturile astea de la cateva luni nu e o solutie

  4. In principiu, sunt impotriva ecranelor la varste mici. Dar. Am un baietel de 2 ani care nu sta locului cand mananca. Pana la urma, singura solutie care da roade in cazul lui (adica il face sa stea linistit la masa) sunt desenele animate/cantecelele. La tv sau pe smartphone. Cat am fost internata in spital cu el, la fel. Ca sa il binedispun,ii puneam desene pe youtube. Cele mai multe mamici asa procedau.Deci sunt situatii in care desenele animate ne-au salvat. Nu vad nimic rau in asta. Copilul nu e dependent, pt ca inrestul timpului nu cere. E la gradinita, se joaca cu alti copii. Seara il scot afara, la fel, se joaca in aer liber. So, nu cred ca-i mare tragedie ca se uita cateva min la desene, pe zi. Ba chiar il ajuta.

    • Nici al meu nu are răbdare sa stea la masa dar în loc sa-i pun desene pe orice tip de device eu am ales sa-i povestesc. Orice. Povesti din cărți, din viața reala, inventez povesti cu personaje din desene. Eu zic ca este și asta o varianta de luat in calcul.

    • Buna Raluca,

      Faptul ca baietelul tau de doi ani nu sta locului atunci cand mananca nu e o problema decat daca facem noi adultii din asta o problema si atunci ca evident avem nevoie de o „solutie”. Orice copil de varsta asta, ba chiar si mai incolo, pe la 4-5 ani, face la fel. Ia o lingura de mancare, se joaca, pleaca de la masa, revine….Copilul mic e miscare continua. Sa pretindem sa stea locului e sa nu intelegem natura lor.

    • Aha, si tu crezi ca e normal sa alerg cu lingurita dupa el prin casa? Nu, copiii trebuie educati, sa invete ca servitul mesei inseamna sa stea la masa, nu sa umble de colo colo.Da, ii pun jucarii pe masa, dar vad ca nici asta nu mai functioneaza. In natura copiilor mici sta si mancatul de pe jos, urlatul cand nu le convine ceva, trasul de par, etc dar asta nu inseamna ca e ok sa- llasam liberi sa faca tot ce vor. Copiii trebuie educati, inclusiv sa stea la masa.

    • Da, copiii trebuie educati inclusiv sa stea la masa, doar ca tu nu il educi sa stea la masa punandu-i desene animate, tu doar il pacalesti sa stea la masa punandu-i desene animate.

      Serios, nu inteleg cum ai putea sa numesti asta educatie.

    • Asa e, pusul desenelor nu e metoda de educare. Dar degeaba ii explic la varsta asta, ca nu intelege. Poate imi spui tu cum sa-l educ la varsta asta ca sa stea la masa. Deocamdata, desenele sunt singurele care functiomeaza.

    • Alta solutie decat spus spus in continuu nu prea am. Eu si la 6 ani mai spun. Ai mei stau la masa, dar stau in cele mai ciudate pozitii pe scaun si din cauza asta fac multa mizerie pe jos.

      Carti ai incercat?

    • Carti nu am incercat, doar jucarii. Dar si asta tot distragerea atentiei se cheama. Dar daca va merge cu cartile, voi renunta la desene. Ideea e ca decat sa-l hranesc asa, haotic,alergand cu lingurita dupa el sau asteptandu-l sa revina la masa pt urmatoarea lingurita, mai bine o aplic o solutie de compromis numa sa stea la masa. Chit ca-l pacalesc.

    • da, si cartile tot distragere a atentiei sunt, desigur.
      dar, dupa parerea mea, e mai bine cu carti decat cu desene.
      sa alergi dupa el cu lingura prin casa cu siguranta nu e o idee buna, ca il vei obisnui asa.
      dar nici perspectiva de a-l obisnui sa manance cu desene nu mi se pare grozava.

      nu stiu, nu prea am solutii dupa cum ziceam, ce stiu sigur insa este ca daca ii formezi obiceiul sa manance cu desene, va fi din ce in ce mai greu sa-l dezveti.
      si e probabil ca va incepe sa ceara desene si in alte situatii in care nu are rabdare.

    • Am avut si eu aceeasi problema cu fiul meu cel mic, nu voia sa stea la masa mai mult de cateva minute in care lua 2-3 linguri din farfurie (asta pe la 1 an jumate -2 ani). Eram si eu preocupata de faptul ca nu o sa stea niciodata la masa, ca nu se hraneste suficient. Solutia a fost sa l las in pace, I-am explicat de cateva ori ca acum servim masa, ca nu o sa pot lasa mancarea pe masa o vesnicie, il chemam de ceteva ori si apoi strangeam. In prima faza (vreo 2-3 saptamani) am avut parte de urlete si proteste, apoi a invatat ca trebuie sa stea la masa. Are 4 ani acum, uneori mai pleaca de la masa, dar precizeaza ca se intoarce imediat :)), nu mananca mai mult decat vrea el, desi eu inca mai incerc sa l conving daca am impresia ca nu a mancat suficient….

    • Am eu un adult acasa care nu poate sa stea la masa, sa manance ca oamenii, ci in permanenta se trambaleaza cu farfuria la televizor sau la calculator. Asta din cauza ca la el acasa, acum 30 si ceva de ani, era lasat sa manance cu cartea in brate sau in pat (ca na, desene animate sau telefon pe vremea aia, cucu!). Prin urmare, sfatul meu e sa nu obisnuiti copiii sa manance asa, pentru ca vor face asta si ca adulti si cred ca e inutil sa mai spun ce probleme cu mancarea vor dezvolta si unde vor duce ele (dincolo de certuri in familie legate de statul impreuna la masa).

    • @Andra
      Da, fara discutie, nici cu cartea nu e bine pe termen lung, si eu am avut problema asta ca citeam la masa in liceu.
      Dar cred ca la 2 ani merge mai bine decat desenele, avand in vedere ca Raluca a zis ca altceva nu functioneaza. Ideal e ca timpul de mancat sa fie doar pt mancat.

    • Amuzant! Asa e si la noi, dar m-a corupt si pe mine, eu fiind copil hranit doar la masa. La inceput mi s-a parut nenatural sa mananc in pat sau pe canapea sau pe jos, acum insa mancam toti 4 oriunde si oricand ne e foame. Nu ne-a indepartat deloc chestia asta, dimpotriva, chiar e fain ca nu e niciun stres cu masa, mananca fiecare unde vrea si ce vrea,.de obicei toti 4 pe canapea cu perne pe post de mese. Copiii au 3 ani si un an jumate.

    • Realmente credeti ca daca alergam cu lingura dupa copilul de 2-3 ani, se va invata asa si nu va fi cale de intoarcere? Eu una am luat in serios aceasta intrebare si teama. Si raspunsul meu a fost nu, sunt convinsa ca nu voi alerga cu lingura dupa un copil de 6-7 ani, asa cum nici nu voi hrani cu lingura un copil de 8-9 ani doar pentru ca l-am hranit asa in primii ani de viata…

      Nu doar copilul tau Raluca se misca in continuu si pleaca de la masa. TOTI copii fac asa sau cel putin au impulsul asta, daca sunt lasati si nu reprimati si certati. Asta inseamna ca asta e NATURA copiilor in general, e o nevoie puternica de a fi in continua miscare. Iar daca noi vrem sa educam ignorand natura fiintei umane, ok, nici o problema, suntem liberi sa facem asta… Dar am fi ipocriti, noi adultii, daca am spune ca e copilul cel care are o problema. Suntem noi adultii, cu rigiditatile noastre si valorile noastre si viziunea noastra despre ce inseamna a „educa” care cream probleme acolo unde nu ar trebui sa fie neaparat… Binenteles ca fiecare dintre noi e liber sa fie asa cum este, fiecare are proprii „pitici pe creieri”; fiecare avem chestiuni si idei care ni se par f importante. Faptul ca tie ti-e greu sa alergi cu lingura dupa copil sau sa gasesti o solutie care sa respecte atat nevoia lui de miscare cat si nevoia ta de a-l hrani, nu e nici o problema… tuturor ne e extrem de greu…si eu sunt satula sa luam cina cate 2 ore pt ca incep sa se joace, tre sa le amintesc sa vina sa manance, sa il tin pe cel mic in bratele mele ca asa ii place cel mai mult iar eu sa mananc mancarea rece… Dar incerc sa lucrez eu cu mine insami, sa ma flexibilizez, sa caut solutii creative si eventual sa si accept ca ma deranjeaza miscatul asta, dar deranjul meu nu e un motiv sa ii impun copilului sa faca ceva impotriva naturii sale si apoi sa spun ca asta e educatie… Iti zic astea pentru ca eu insami am trecut prin faza asta si fix asta a fost procesul meu… primul impuls a fost sa pasez problema la copil, apoi am asumat ca de fapt problema e a mea, si ca un adult ce sunt, am rezolvat-o.

    • Acum nu vreau sa discut prea mult ca sincer nu ma prea pricep. Eu cred ca obiceiurile alimentare sanatoase se formeaza din copilarie si ca statul calm la masa si atent la ce faci (adica mananci) este un obicei bun, ca altfel ajungi sa mananci prea repede si/sau prea mult.
      Nu cred ca daca alergi cu lingura dupa copil cat e mic o sa faci acelasi acelasi lucru si la 15 ani, dar pana la 5-6 ani s-ar putea s-o faci si mie personal mi se pare un efort prea mare si inutil. Inteleg perfect ca copiii mici au nevoie de miscare, dar asta nu inseamna ca au nevoie realmente in continuu de miscare, sunt convins ca pot sa stea relativ linistiti la o masa timp de 10-20 de minute – daca momentul e ales bine de catre parinte, ca poate fi si asta o cauza.

      De asemenea, mi se pare ca umblatul cu lingura dupa copil este tot o forma de distragere a atentiei, adica el face ce vrea sa faca si parintele „profita” de momentele lui de neatentie ca sa-i bage mancare in gura. In plus, ratezi si o ocazie de a stabili o regula (copiii au nevoie de reguli).
      Sigur ca sunt cazuri si cazuri, inteleg ca uneori asta e singura modalitate sa-l hranesti daca e un copil dificil la mancare, doar zic ca nu mi se pare ideal.

    • Andra,
      Nu am nimic impotriva ca tu-ti hranesti asa copilul . Dar eu nu-s dispusa sa fac ac efort, inutil (si chiar nociv) zic si eu pt ca:
      – consider ca copilul are nevoie de reguli chiar de la varste mici, iar statul la masa este o regula pe care o consider benefica pt copil;
      – se hraneste mai bine daca sta linistit la masa;
      -in felu asta, cred ca isi va face un obicei sa stea la masa cand mananca, iar servitul mesei va fi o activitate separata de alte activitati;
      – nu am timp sa stau 2 ore sa-l hranesc asa cum zici tu; nu am nici rabdare, trebuie sa recunosc;
      – nu sunt de acord cu logica ta, precum ca, daca un lucru e in natura copilului, sa-l las sa-l faca; spre ex, tu iti lasi copilul sa manance de pe jos? Sa bage orice in guritza? Sau sa traga pisica de coada? Sau sa bage degetele in priza?Toti copiii mici fac d- astea, e in natura lor sa experimenteze;
      – sa stii ca nu toti copiii pleaca de la masa ca sa misune de colo colo. Cunosc copii mici care stau la masa cele 15-20 min cat dureaza hranitul lor si nu simt nevoia sa se plimbe.

      So, nu consider ca-s eu mai rigida sau ca am eu nu stiu ce probleme ca nu-mi las copilul sa faca ce vrea in timpul mesei.

    • Povestesc experienta noastra, poate ajuta ideile: pt mine a fost f important sa mancam impreuna. Copiii nu au avut niciodata timp de masa separat de al nostru, nici cand erau bebelusi. Am stat mereu impreuna la mesele principale, daca nu eram toti patru (mama tata si copii), atunci macar eu. Pentru gustarile dintre mese, lasam o farfurie de plastic pe o masa la inaltimea copilului si el manca cand voia.
      La mesele principale, cu primul copil a functionat mai bine ca el sa stea in scaunul lui de copil. Cu al doilea – a refuzat, asa ca unul dintre noi il tine in brate si mancam din doua farfurii sau din portia de adult.
      In felul asta am profitat sa facem si din timpul mesei un timp de conectare placut pentru copii, in care nu doar mancam ci si stam impreuna, vorbim, ne jucam si oferim contactul fizic atat de important pt copii. Tinutul in brate in timpul mesei nu e doar o strategie ca sa-i tinem pe loc din miscare, ci e o maniera de a oferi tandrete si apropiere fizica. Cu ingredientele astea, e mult mai usor. Binenteles ca si ai mei se misca mult, incep sa se joace, se duc in camera si apoi revin pentru inca o lingura sau trebuie sa le reamintesc eu sa vina inapoi… Dar e un proces de invatare, normal si sanatos. Pentru mine distragerea atentiei in timpul mesei e foarte daunatoare pentru ii rapesc copilului posibilitatea de a fi prezent la ceea ce face si la ce se intampla cu el in timpul mesei.

    • Pai Andra, vad ca si tu tii copilul la masa. Diferenta e ca-l tii in brate, nu in scaunelul lui. Deci nu-l lasi chiar asa, sa se plimbe de colo colo si nici nu alergi dupa el cu lingurita. In ciuda naturii lui de copil, care-i cere sa fie in miscare, tu il tii in brate sa manance, odata cu voi, parintii lui. Asa reiese din comentariul tau.Deci m-ai criticat degeaba ca-s rigida sau maistiueucum,ca si tu faci la fel ca mine. Sau esti cumva alta Andra?

    • Raluca, buna din nou 🙂 nu aparea buton de reply fix sub comentariul tau, asa ca raspund la al meu: se pare ca suntem vreo doua Andre pe aici, eu am scris vreo 3 comentarii. In primul rand, imi pare rau ca ai simtit critica la persoana ta. Eu ne criticam pe noi parintii in general si ridicam un semn de intrebare pentru rigiditatile noastre, ca si eu sunt rigida in multe chestii… Da, pai binenteles ca si eu il tin la masa, ca sa alerg dupa copil am obosit, de la primul 🙂 Ideea era sa recunoastem pur si simplu aceasta nevoie a copiilor mici, de a se misca in continuu. Sa o recunoastem drept o nevoie reala, valida. Si nu sa o vedem ca o problema.
      Apoi, binenteles ca tre sa gasim niste solutii creative la cum sa facem sa fie toata lumea multumita, si copilul cu nevoile lui, si noi parintii – cu ale noastre. Eu la primul copil am luat-o pe aratura si m-am transformat in mama-martir. Apoi, m-am maturizat si am invatat sa am grija si de mine. Asa ca departe de mine intentia de a sugera alergatul dupa copil cate 2 ore…
      Inca o data, imi pare tare rau ca mesajul meu a picat ca o critica. Stiu ca sunt incisiva uneori, mai am si eu multe de invatat inca 🙂

    • Eu tot timpul mi-am imaginat urmatoarea scena la voi:toti 4 seriosi si scrobiti,fiecare in capatul lui de masa,copiii stau smirna,nemiscati si asteapta mancarea(evident nu fac mofturi si manancaTOT),totul perfect…meanwhile la altii(noi):alandala prin casa,noi transpirati si nervosi ne rugam cu ceru si cu pamantu de ăsta mic sa ia doua linguri,pune-l in scaun/ia-l din scaun,pune-l cu noi la masa/ia-l de la masa,da-i tu doua linguri, vrea in balcon,vrea pe trotineta,nervi si draci,masa dureaza o ora,imi vine sa ma arunc pe geam! Cam asa la noi. Si pt ca voi sunteti un etalon mereu ma gandesc cat de perfect e totul la voi,ca ai vostrii sunt mancaciosi si cuminti si uite asa ma frustrez.

    • imi pare rau ca ai impresia asta, noi de exemplu am mutat aspiratorul in bucatarie de cand s-au nascut copiii, ca e nevoie sa aspiram cel putin dupa fiecare masa.
      ce-i drept, nu pot sa zic ca avem copii dificili la masa, dar au fost si inca mai sunt si la noi multe momente din astea cand te ia cu transpiratie.
      de exemplu de cand au mai crescut, sa te fereasca sfantul sa-i pui unuia chiar si cu 1 milimetru mai putin sau mai altfel decat celuilalt, ca scandalul e gata :))

    • Mai nou vrea sa manance in picioare pe pervazul geamului de la sufragerie (care da in balcon). Haw cool is it?:)

    • Sa stii ca Ivan nu e mancacios deloc, mananca foarte putine chestii, am crezut ca o sa albesc, dar am invatat in timp sa nu ma stresez, ca si daca ne-am stresa, tot aia ar fi. Dar timpul la masa e placut, desi mereu se ridica cineva, altul cade de pe scaun, un copil o mai zbugheste pe undeva, se intoarce, pe masa mai poposesc carti, iepuri de plus si masini, se varsa pahare, mereu cad furculite pe jos etc etc Dar de mancat se mananca, slava Domnului.

    • Si app de ecrane in timpul mesei…si noi am folosit intr-o perioada in ultima instanta,acum vad ca merge un pic mai bine in sensul ca o folosim ocazional. Ceea ce am observat:poate e doar in mintea mea,nu stiu,dar cand mananca cu ochii in ecran parca nu se pune nimic pe el. Adica nu asimileaza. Bine,oricum el e slab,dar ma gandesc ca nemancand cu placere si cu pofta de-aia nici nu se ingrasa(?)

    • Haha! Cam asa si cu mesele noastre, noroc cu desenele ca-l mai tin in frau. Am ajuns sa am emotii la fiecare masa, ca nu stiu in ce toane il gasesc pe dl Goe, daca vrea sa deschida gurita, daca se va lasa cu agitatie si smiorcaieli dupa cateva secunde. Al meu nu prea e prieten cu mancarea, incerc sa las mai jos stacheta, adica sa zic bogdaproste daca ia cateva lingurite. Nu zic de mizerie, obisnuieste sa se joace cu mancarea, sa o arunce pe jos, el la fel, murdar la gurita, pe fata, pe manute, macel, ce mai. Ca-si misca capul, tre sa fii indemanatic ca sa-i nimeresti gurita, parc-as fi in jocul ala, darts. Pe mine ma ia cu transpiratii, uneori ma enervez si ii predau sotului stafeta. Am incercat bufet suedez, adica ii las cateva farfurii cu alimente (pe care sa le poata manca cu mana) dar degeaba, mofturosu tot mofturos.

    • Raluca, la masa eu nu as folosi absolut nici o tehnologie.. dacă e un loc in cate nu as folosi-o acolo ar fi. Mănânci automat și nu e ok deloc.

  5. Teoria e buna dar practica ne omoara.
    Copiii fac ce fac si parintii. Oriunde te uiti – in parc, la terasa, la restaurant, in masina la semafor – oamenii stau cu nasul in telefoane. Nu pot sa bage lingura in gura daca nu se uita din minut in minut la telefon. Nu pot sa stea la semafor daca nu se uita pe fb.

    Apoi, TV-ul si telefoanele mobile sunt forme facile si ieftine de divertisment si de pierdut timpul. Oamenii din Romania reala, nu au 2-3000 de euro venitul per familie si nu isi permit distractii de genul teatru, munte, galerii de arta sau sporturi diverse.
    La tara si in multe orase nu ai nici macar un parculet unde sa te plimbi, sau daca exista, e plin de gunoaie si de caini vagabonzi.
    O familie in care parintii lucreaza pe salariul minim sau nu lucreaza deloc nu isi permite nici lucrurile de baza – mancare, haine, sanatate – atunci TV-ul sau telefonul este cea mai mica dintre probleme.
    E bine si corect sa spui ca TV-ul sau telefonul nu are ce sa caute in viata unui copil de 2-3-4 ani dar daca nu vii cu alternative reale la TV e absolut degeaba.
    Un abonament la TV e 25 de lei pe luna si „beneficiaza” de el toata familia, o carticica Ushborne e 50 de lei si copilul se va plictisi de ea in cateva zile apoi va cere alta. Putini parinti isi permit sa cumpere zeci de carti pt copii si multi copii ajung sa puna mana pe o carte abia la scoala.

    • exista inca biblioteci, abonamentul e 10 lei pe luna si poti imprumuta zeci de carti pe luna.
      parcul e gratis.
      la fel si explorarea orasului. cautat de gandaci prin iarba.
      muzeele sunt gratuite pentru copii mici si elevi.
      statul de vorba pe podea despre cum ti-a fost ziua, iar e gratis.

    • Poți împrumută doar de ceva vreme. Înainte nu puteai, dacă nu aveai viză de flotant. Eu, de ex., am altă adresă în buletin…
      Ioana, ceva sugestii de muzee gratuite pt. copii? Soțul meu merge cu băiatul de 6 ani mereu la Muzeul Antipa. Dar a trebuit să plătească întotdeauna și pentru copil bilet. Mulțumesc!

    • Cu salariu mediu pe economie (o perioada salariul meu a fost singurul venit in casa) si nu am tv dar am abonamente la biblioteca (pretul e nesemnificativ pe an), cort si stim unde campam, incaltaminte sport, vanam galerii de arta gratuite, iar plimbarile le facem si prin lanul de porumb din spatele blocului.

      E vorba de alegere si exemplu, nu totul incepe la bani, dar fara e mult mai greu de avut linistea si vazut solutia.

      Se poate, daca eu pot o sa poata si altii, dar nu toti ci numai cei ce vor. Cat timp cautai scuze nu am vazut solutii.

  6. in lumea cu tocmai ideala in care traim serviciul si transportul ocupa 10 ore din zi si consuma fff multa energie, nu avem menajera, iar seara nu mai ramane suficienta rabdare pt a implica ambii copii in a baga vase in masina de spalat, sorta haine si puse la spalat, impachetat etc. 30 de min de youtube sunt solutia ideala, imi asum ca nu sunt mama perfecta dar sincer nici nu tin neaparat sa fiu, este important sa fie bine pt intreaga familie, nu sa ajungem la epuizare.

    • Exista solutii, solutii simple: sortam impreuna, punem la spalat impreuna (desi eu spal in weekend, duminica dim. am zi de spalat), vasele le spalam impreuna, punem ciorba in farfurie impreuna, stergem ciorba de pe jos impreuna etc. Nu ajunge nimeni la epuizare asa iar copilul invata pasi in viata de zi cu zi, tocand o salata si spaland castravetele (vreo 2 ani am mancat castravetzi spalat cu buretele de vase 😀 😀 ), invata si motricitate, si despre vitamine, si buget, si meniu, si negociat la piata, calcule le-a invatat numarand rest si asa s-a imprietenit cu un nene la piatza care ii da cate o banana de cate ori mergem de 7 ani etc.
      Se creaza conexiuni si in cele 3 ore ramase impreuna ca familie, fara ecrane.

    • daca baiatului tau de 7 ani ii plac treburile casnice atunci felicitari, al meu nu prefera, nu stiu daca ai si un al doilea copil, eu am si pentru noi un ecran pt o jumatate de ora chiar reprezinta o solutie. simt ca se formeaza un nou curent asemanator zaharul ucide, alaptarea obligatorie cu anii si vaccinurile ne omoara.

    • Rodica, asa e. Si eu ii pun baietelului meu desene animate in timp ce mananca, ca altfel, dupa cateva lingurite, incepe sa se agite si sa tipe de zici ca-i posedat. Asa il „sedez”, el mananca linistit, mie nu-mi mai creste tensiunea, si toata lumea e fericita. La fel, ii pun desene si cand e bolnav si suferind, pt ca il vad ca se bucura. La noi asta functioneaza, restul e can can.

    • am venit cu exemple din viata mea sa arat ca se poate si altfel. Nu am pretentia sa faca si altii asa, dar daca cel putin unei persoane ii dau de gandit… ma bucur ca exemplele astea le-am invatat si eu de la atlii. De altfel scriu in special pt mamele de baieti, prea multi barbati vazui in romania ca stau la tv/ecrane si li se pare firesc ca femeia sa faca treburile in timpul asta, sunt absolut sigura ca de la mama au vazut….
      Fiecare decide cum crede ca e mai bine, cum eu lucrez program de 42 ore pe sapt imi doresc ca cele 4-5 ore sa le petrecem impreuna si transformat treburi minore in joaca, pana la urma si asta e o educatie.

  7. Intai de toate, felicitari Printesa Urbana pentru acest site si tot ceea ce faci in domeniul parenting! In altele nu ma pronunt, dar sunt sigur ca te descurci la fel de bine 🙂 (e primul meu comentariu la tine pe blog, asa ca nu m-am putut abtine)
    As spune ca sunt de acord cu absolut tot ce scrie in acest articol, dar vreau sa mentionez ca eu am invatat limba engleza din jocuri PC si filme. Cand spun jocuri PC, ma refer la cele cu mult dialog (jocuri de aventura), nu la cele cu impuscaturi si sange peste tot. Astfel am avut ocazia sa aud si sa vad in acelasi timp ce vorbesc personajele, asa ca m-am trezit ca stiam foarte multe cuvinte din diferite domenii. Practic este aceeasi situatie ca si la filme/desene. Mi-a fost foarte simplu mai tarziu, cunoscand limba engleza aproape la fel de bine ca si limba materna. In schimb pe partea de socializare… s-au vazut efectele 🙂
    Intrebarea e daca as fi putut ajunge la acelasi nivel de cunostinte in ceea ce priveste limba engleza in acelasi interval de timp, iar in paralel sa nu pierd pe partea de comunicare cu oamenii. We will never know…

    • @O FEMEIE

      Fals. Inveti o engleza de baza (in 4 ani nu 2), dar in nici un caz nu ai vocabular daca nu:
      a. citesti carti in engleza
      b. vorbesti cu oameni in engleza
      c. ai contact cu desene/filme/jocuri in engleza

    • Din nou, din experienta vorbesc: am reusit sa invat limba straina in 2 ani la scoala serile 5 ore pe sapt. Nu de la zero, aveam deja acces curent (citit carti tehnice, filme) dar prea putin, nu am tv, filme f rar, cu gramatica lipsa si comunicare zero.

      Doar am vrut sa accentuez ca socializarea se invata mult mai greu si ia zeci de ani si psihologie. In lumea asta dinamica e ceva educatie sa fie folosita zi de zi timp de urmatorii zeci de ani: inteligenta emotionala, resource management, team working, human relationship, financial education, time management etc. – si nici una nu se invata in fata tv-ului ci se distrug acolo.

  8. Foarte bun articolul! Felicitari, Ioana! Si multumim! Eu sunt de acord cu tot ce scrie in el, chiar daca e dificil de pus in practica. Cred ca acei copii care isi petrec mai multe ore in fata unui ecran decat urcandu-se prin copaci, mangaind animale, jucandu-se “v-ati ascuns-elea” sau vorbind cu alti copii… vor avea probleme mari cand vor fi adulti si va fi nevoie sa infrunte problemele din viata. Eu am observat efectele descrise de tine chiar si in sala de clasa: atunci cand predau o lectie (mai ales una de gramatica!!!) elevii ma asculta si se concentreaza la ce spun eu cam 10 minute. Dupa acest timp ii vad ca incep sa se foiasca, sa faca diverse alte lucruri si nu se mai concentreaza la ce explic. Daca insa folosesc un videoproiector si le pun imagini colorate sau filmulete atunci ei se pot concentra o ora intreaga la lectie. Deci li s-a diminuat capacitatea de gandire abstracta: ei nu se mai pot concentra decat la imagini care se misca, nu mai pot face in mintea lor analogii sau deductii. De aceea nici nu mai citesc ei carti pe hartie ci privesc doar filmulete pe youtube toata ziua. Cand citesti trebuie sa transformi tu in imagini cuvintele din carte, lucru obositor pt ei, si dupa 30 de minute lasa cartea deoparte, insa cand privesti filmuletul nu mai e nevoie sa faci niciun efort mental, ideile vin mestecate si digerate deja si intra direct in sange fara sa mai treaca prin “ficatul mental” de filtrare, selectie, analiza & sinteza, etc. Pe langa asta, adolescentii au acces, prin intermediul internetului de pe telefoane, la sute de fakenews, zilnic, care le altereaza stima de sine si valorile de viata autentica. Ne asteapta un viitor sumbru. Dar, din pacate, cred ca nu putem face nimic ca sa impiedicam acest lucru: asa e mersul lumii. Viitori robotei din anul 2050 sunt setati de pe acum cu input-urile necesare. Insa si atunci lumea se va imparti in doua (ca intotdeauna) intre cei care conduc si cei care sunt condusi: cei care vor fi capabili de gandire analitica si cei care si-au petrecut copilaria in fata unor ecrane. Inca o data, Felicitari pentru articol!

  9. Recunosc ca nu am avut rabdarea sa citesc tot articolul, am prostul obicei ca, atunci cand intalnesc ceva in neregula, sa nu mai citesc nici restul dintr-un text. Dar din cat am citit, mai intai mi s-a parut exagerat sa spunem ca trebuie interzis complet orice ecran, cand este evident ca viata noastra cotidiana este, vrem, nu vrem, invadata de ecrane. Cam asa imi terminam si eu dizertatia de la masterat, pe care fix pe subiectul influentei mass-media asupra copiilor am facut-o. Dupa un studiu serios, postulam ca ar trebui sa ne tinem copiii complet la adapost de televizor, cel putin in primii cativa ani de viata. Dar asta era acum vreo zece ani si intre timp am avut copilul propriu. Iar practica bate teoria. Acum stiu (nu doar presupun) ca televizorul poate fi un instrument pretios de educatie, doar sa fie folosit cu masura. Cat despre tableta si telefon, la fel, daca le foloseste copilul in scopuri bune, sunt bune. Daca nu, nu 🙂
    In al doilea rand (si aici m-am oprit din citit), nu este absolut deloc adevarat ca dementa tine de exercitiul intelectual al cuiva. Dementele sunt un teritoriu aproape virgin in cercetare si nimeni nu stie cu siguranta care sunt factorii declansatori. Iar faptul ca persoanele afectate sunt dintre cele mai diverse, din toate punctele de vedere, lipsa pattern-urilor in declansarea si desfasurarea bolii, sunt cauze pentru care este greu de gasit nu numai cauza, ci si tratament. Sunt cercetatori stiintifici, autori de carti sau actori notorii care au cazut victime dementei, deci persoane cu activitate cerebrala longeviva si intensa. Daca ar fi dupa mine, as vedea mai degraba o cauza genetica primordiala, dat fiind ca am vazut afectiunea asta si la bunica, si la mama, si ii observ, din pacate, semne timpurii si la mine. Dar sper sa ma insel…

    • Omul nu zice sa interzicem ecranele complet, ci doar sa nu permitem copiilor foarte mici sa le foloseasca (si asta e absolut fezabil), iar apoi, pe masura ce cresc, sa limitam expunerea pe cat posibil, sa nu-i uitam acolo in fata ecranelor si sa nu lasam gadgeturile sa ne educe copiii, pentru ca nu iese bine. Cat despre efectul lor asupra creierului, no, daca nici omul asta care e neurocercetator, nu stie ce vorbeste si stim noi mai bine, eu nu am ce altceva sa adaug.

    • Orice lucru extrem si care da un verdict sigur este dubios. Au fost niste ani buni in care, din cauza afectiunii mamei mele, am avut de-a face cu dementa asta, si in carne si oase, ca sa zic asa, intalnind bolnavi, si in teorie, pentru ca am citit foarte mult pe subiect si am discutat cu mai multi specialisti de la noi. Deci da, faptul ca dementa ar fi intarziata de felul in care ne folosim creierul este fals.

    • Mi-a placut mult articolul, mie imi suna valide argumentele, ratasem emisiunea si-ti multumesc pt heads up. Eu am observat ceva interesant la copiii mei, 2, cu varste 2-4 ani. Faptul ca nu au fost expusi mici la ecrane i-aconstruit in asa fel incat… le refuza acum… inclusiv ‘bebelusa’. In disperare de cauza mai dau pe duck tv sa spunem… stau siderate 5-10 minute si dupa aia se foiesc… si cauta alte avtivitati… acum, eu am avut privilegiul celor 1% din femei sa leg 2 maternale si sa innebunesc 4 ani acasa:))) am iesit mult cu ele… probabil imi va fi de jdemii de ori mai greu cand vin de la birou cu nervii pe bigudiuri. Rezonez foarte mult cu acest articol, felicitari pt abordare, eu va admir

  10. Nemaipomenit articolul și emisiunea in cauza!
    La noi in tara d nul psih.Marius Teodor Zamfir a început anul trecut campania „Stop autismul virtual”.
    Puteți urmări pe YouTube o emisiune in care dumnealui explică frt.frumos autismul virtual”de la A la Z” și ce efecte are televizorul, smartphon ul, tableta, asupra creierului copiilor cu vârsta de până 2, 3 ani.
    Mai este și un caz concret; un filmuleț cu un băiețel autizat de mediul virtual și care s a recuperat frt. bine prin terapia cognitiv comportamentala.

  11. Desi sunt foarte de acord cu majoritatea ideilor de parenting modern trebuie sa recunosc ca asta cu interzicerea tehnologiei mi se pare cel putin absurd. Sunt fan tehnologie asta e..
    Imi trebuie persoane cu care sa pot vorbi despre un joc, un serial si de ce nu persoana aceea ar putea fi chiar copilul meu. Este si asta o activitate pe care am putea sa o intreprindem ca family time. Sigur nu ma refer la un copil de 3 ani dar unul de 12 mi se pare foarte ok.
    Un joc pe calculator poate sa-ti dezvolte anumite aptitudini. Sunt jocuri care iti testeaza atentia, viteza de reactie, memoria, o limba straina, creativitatea etc.
    Eu cand eram mica ma uitam foarte mult la televizor. Imi aduc aminte cum ma uitam cu orele chiar inainte sa am 6 ani. La fel cu filmele. Aveam de pe atunci o pasiune pentru filmele horror. Concluzia nu a fost ca n-am mai putut sa dorm, am avut cosmaruri sau am devenit violenta. Culmea pot spune ca ma uit la filme horror acum si imi doresc sa ma sperie dar sunt imuna :))) Insa..ma jucam singura cu jucariile si chiar eram foarte creativa. Aveam scenarii in cap, recuzita si efectiv ma jucam cu orele singura. Eu si jucariile mele. Uneori rasfoiam o carte cu animale apoi cand am devenit mai mare ma uitam la animal planet. La fel imi aduc aminte cum ma jucam in parc. Niciodata nu am refuzat sa mananc sau sa merg in parc pentru ca mi-era dor de tv. Sau de calculator cand am mai crescut.. Nu m-a pasionat deloc pana la 10 ani.
    Din pacate eu sunt de parere ca moderatia este cheia chiar si la 2-3 ani. In primul rand pentru a invata ce inseamna MODERATIE. Pentru ca pana la urma tot o sa invete care e faza cu telefonul, tableta, jocurile.. si daca moderatia nu a fost impusa din fragezie oare cum va reactiona acel copil? Oare nu o va lua razna? Nu o fi mai bine sa stie de ele, sa le foloseasca moderat ca atunci cand are 6 ani si intra la scoala sa nu innebuneasca fiind ceva nou si super interesant? Astea sunt intrebarile mele.. tind sa fiu suspicioasa in legatura cu anumite aspecte ale parentingului modern. Asa sunt de fel. Vreau sa vad cu ochii mei si adevarul dur este ca parentingul modern este fix modern si atat. Nu a aparut din 1995 ci de ieri (nu ieri la propriu :)) dar ieri in sensul de foarte recent) si prin urmare nu se poate observa cu ochiul liber vreun adult care a fost crescut fara tehnologie.
    In plus eu una consider ca interzicerea tehnologiei duce la eliminarea unor posibile cariere. De exemplu gaming.. Sunt adolescenti care castiga bani din treaba asta si unii ajung sa lucreze la companii mari. Dar acei adolescenti nu au descoperit jocurile cu 6 luni in urma. Oamenii aia se ‘antreneaza’ de cand erau mici. Asta i-a pasionat si acum fac meserie. Cineva trebuie sa lucreze si in aceste domenii. La fel cu televizorul. Aici chiar eu pot fi un exemplu. Am fost pasionata de mica, m-a ajutat sa inteleg anumite aspecte iar acum lucrez in acest domeniu. Toti pe care i-am cunoscut au avut din copilarie aceeasi pasiune.Si te ajuta la un interviu..
    Din pacate un copil trebuie sa primeasca de toate. Si tv si jocuri si carte si plimbari si sport si limbi straine pentru ca nu poti sti de unde ii sare pasiunea si ce meserie isi va alege. De ce sa le taiem din start anumite meserii? Vlogging pe youtube este un alt exemplu 🙂 Sunt copii de 12 ani care fac vlogging . Ei sunt viitorii mari youtuberi cu milioane de subscriberi. Si daca ne uitam la astia mari (peste 18 ani) care fac vlogging mie nu mi se pare ca mor de foame. Este pana la urma o meserie.

    • @Cristina, asta cu vlogging-ul, o fi ea o meserie, dar e o meserie imputita rau de tot. Am avut „placerea” sa lucrez cu copilasii aia de 12-15-18 ani, „viitorii mari youtuberi cu milioane de subscriberi”. Nu stiu sa scrie, sa se prezinte, sa ceara si sa multumeasca, nu stiu sa scrie un email (cum e aia ca in loc sa scrii mesajul in corpul mailului, sa-l treci pe tot la Subiect?), nu sunt dispusi sa faca vreun efort, ii intereseaza doar banii (cat mai multi si cat mai repede). Unii dintre ei nu stiu sa foloseasca un computer si programele de pe el (Excel, mail, etc), daca nu e aplicatie pe telefon, nu exista. Nu stiu sa completeze un contract, in sensul ca nu-i duce capul sa-si treaca adresa completa, ei stau in „Pitesti, pe dreapta”. Si sincer, nu vorbesc acum de copilasi de 12 ani, fix acelasi comportament il au si la 19, 21 ani. Astia ce scuza mai au? In afara de faptul ca fac vlogging de la 12 ani si asta i-a tampit?

      Nu mai zic in ce hal se maimutaresc si cum ma ingrozesc sutele de mii de subscriberi si vizualizari, toate din partea copiilor chiar si de 5-6 ani. Care nici ei nu stiu sa scrie (vorbesc de astia mai maricei, care ar trebui sa stie), de te doare capul cand citesti comentariile la clipuri intr-o romana macelarita pana la sange.

      Deci nu, in RO vlogging-ul nu e o meserie. De acord ca se face bani din asta (exista destui care pun botul la maimutareli si, mai grav, firme care platesc si sustin maimutareli astea, pentru ca nu le intereseaza calitatea, ci cantitatea), dar e multa, mult prea multa mizerie, care din pacate este inghitita de copii foarte mici.Pentru ca voi purtati discutii savante aici, dar adevarul e ca multi, foarte multi copii au accesul liber la internet de la varste foarte mici, iar parintii nici nu stiu ce tip de content consuma, de fapt nici nu prea-i intereseaza.

  12. Mi se pare un articol foarte slab. Tehnologia e echivalata cu a scrola in nestire pe fb, a te uita la desene pe youtube, a-i pasa copilului tableta doar ca sa scapi de el. Dl. Spitzer, desi vine cu o introducere impresionanta, se discrediteaza din pacate singur cu afirmatiile false referitoare la dementa si in general cu argumentele subrede. Cei care oricum erau constienti de riscurile „tehnologiei slabe” iau articolul drept o confirmare stiintifica, fara sa cerceteze in profunzime. Recomandarea de a tine copii departe cat mai mult mi se pare periculoasa. Nu e vorba de integrarea cu colegii. E vorba de posibilitatiile pe care le ofera technologia de a dezvolta aptitudini si de riscul de a creste un copil analfabet tehnologic. Cred ca avem cu totii colegi de birou care, desi buni in domeniul lor, sufera datorita handicapului tehnologic si nu reusesc sa recupereze. Exista si exceptii, asa cum exista si studii care demonstreaza ca limbile straine se invata infinit mai bine si repede in copilarie. Pana la urma, fiecare parinte alege echilibrul pe care il considera potrivit. Dar articolul asta extremist, cu argumente subrede, cred ca e mai degraba daunator decat benefic. E ca si cum ai spune ca medicamentele prezinta riscuri, deci sa le evitam cu totul. Da, tehnologia, inteligenta artificiala, etc., ridica probleme care trebuie gestionate. Dar nu prin ignorarea ei cu totul.

    • La varste mici, „tehnologia” este intr-adevar echivalenta cu a face scroll si swipe in nestire in timp ce copilul uita sa clipeasca. Efectul este cu siguranta nociv.

      Dar nu numai la varste mici „tehnologia” inseamna scroll+swipe.
      Desi avem toti in buzunar un telefon mobil care este un device extraordinar si care stie sa faca mii de lucruri, majoritatea covarsitoare dintre noi il folosim pentru 2-3 chestii care nici macar nu sunt utile. Le stiti: facebook, stiri, youtube. Nici macar navigatia nu este folosita de toata lumea, desi e ceva extrem de util.

      Hai sa fim seriosi. Cei mai multi dintre noi nu numai ca nu stim ce sa-i facem calculatorului sau telefonului cand nu merge cum trebuie, dar nu stim nici macar chestii simple gen instalat/dezinstalat ceva sau folosit mailul sau excelul sau google maps sau alte treburi de baza.

      Daca nu ma credeti, ganditi-va cati dintre noi stim sa dam cuiva un pin din maps sau alta aplicatie de harti ca sa stie unde sa ajunga. In marea majoritatea a cazurilor cand trebuie sa ma intalnesc cu oameni in ziua de azi, ei ma roaga sa le explic cum se ajunge acolo; daca trebuie sa ajung eu undeva, in loc sa-mi dea un pin, se apuca sa-mi spuna „faci dreapta apoi la cladirea cutare faci stanga etc etc” pentru ca nu stiu cum sa dea un pin sau un share location.

      Mie mi se pare incredibil cum oamenii se mint pe ei insisi ca daca le dau copiilor acces la ecrane ii ajuta sa nu devina analfabeti tehnologic sau, si mai si, ii ajuta sa fie IT-isti in viata si altele asemenea.

      daca se apuca de programare de la 3 ani, da, ii dau computer si tot ce vrea el.
      altfel, copilul nu invata decat sa faca swipe si scroll, asta e marea „alfabetizare tehnologica” pe care o obtinem

      Realitatea e ca simplul fapt de a folosi o tehnologie sau un device „destept” nu este suficient pentru a intelege acea tehnologie sau pentru a deveni tu insuti „destept”.
      In acelasi fel, simplul accesul la informatie nu te face mai destept: ai nevoie de motivare si de discernamant sau de ghidare, nu e suficient sa ai internet.

      asta e de altfel marele paradox al revolutiei IT si al internetului – ca oamenii sunt la fel „prosti” si dezorientati (unii ar zice chiar din ce in ce mai „prosti” si dezorientati) desi au la dispozitie cele mai avansate instrumente si tehnologii pe care le-a avut omenirea vreodata.

      EDIT: ca sa nu mai vorbim de efectele psihologice extrem de nocive pe care le are social media asupra adolescentilor si pre-adolescentilor: de la stima de sine scazuta pana la depresie si chiar sinucidere.

  13. Pentru ca asa e in viata, mie adevarul mi se pare a fi la mijloc, iar moderatia chiar cred ca e solutia inclusiv in ce priveste accesul copiilor la tehnologie. M-am documentat si in ce priveste teorioa (da, pe internet, recunosc) si am si experienta practica in urma cresterii pustiului meu timp de 4 ani. Deoarece ascultam muzica pentru copii dinainte sa il nasc si cantam foarte des acele cantecele, cand el era foarte mic, chiar pana la un an, se calma imediat daca auzea acele cantecele. Initial doar asculta, ecranul l-a vazut mai tarziu. Da, l-am lasat si sa vada filmulete/desene pe youtube chiar foarte devreme, dar perioade foarte scurte, cat aveam nevoie sa fac diverse lucruri. 10 min de youtube vs o mama care se da cu capul de pereti ca nu mai rezista … cred ca e un targ bun.
    Nu l-am lasat cu orele la televizor sau tableta, sunt atenta la ce se uita, ii explic de ce unele lucruri nu sunt potrivite pentru el si de ce prefer eu sa se uite la altele.
    Ce am observat:
    – Copilul meu socializeaza extrem de usor cu orice copil/adult se intalneste la gradinita/parc sau pe unde mai umblam (inca lucram la vorbitul cu strainii)
    – Stie sa povesteasca extrem de detaliat si in mod interesant pentru audienta, experiente de la joaca, gradinita sau ce a vazut la desene (stiu copii de liceu care nu pot produce mai mult de 2 fraze cand ii intrebi ce au facut in vacanta, fara exagerare, 2 fraze)
    – Stie extrem de multe lucruri despre lumea din jurul lui, invatate din desene – mi-a povestit foarte simplist zilele trecute cum apare ploaia, sau de ce are copacul radacina si multe altele

    Eu vad acest articol mai degraba ca un semnal de alarma pentru parintii care isi lasa copiii cu orele in fata gadgeturilor, nu ma atrage insa abordarea extremista cu eliminarea totala a acestora in primii ani ai copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *