Stau în mașină în fața școlii și-mi adun machiajul în bărbie. Îmi curg lacrimile de zici că-mi pleacă în armată copilul, nu că începe școala.
Când a început grădinița acum trei ani, nu am plâns. Abia așteptam să o văd fericită cu alți oameni. Să încep să respir. Să învețe și de la alții. Să-și întindă aripile. A fost ușor atunci.
Acum bocesc de sare rochița pe mine.
Plâng de frică. Nu-mi plac începuturile, pentru că odată cu ele se termină ceva. Începe școala, se termină copilăria mică, se termină problemele mici, Sofia nu mai e copil mic. Eu o cunosc copil mic. Copil mare nu știu cum o să fie. Mi-e greu să renunț la rutina pe care o aveam, la drumurile la și de la grădiniță cu amândoi copiii. Lui Ivan îi e și lui greu fără sora lui. Suntem dezorientați, nu știm cum să facem să-i ducem și să-i luăm pe amândoi de la grădiniță și școală astfel încât să ne păstrăm echilibrul și mințile. Vom găsi, desigur, formula bună, dar până atunci am sufletul ghem.
Plâng de drag. Ea n-a plâns. I-a tremurat puțin bărbia, i-am văzut ochii indeciși dacă să râdă sau să plângă, a ales să fie ea mai puternică. Nici eu n-am plâns de față cu ea, i-am zâmbit și am asigurat-o că o să fie grozav. Dar ea știe ce simt, vede și înțelege atât de bine tot, cuvintele sunt doar o perdea transparentă. E curajoasă, deși știu că îi e greu. Nu cunoaște pe absolut nimeni din școală, nici copil, nici adult. Nu vorbește engleză. E în urmă, colegii ei deja scriu și citesc, ei sunt în anul doi de școală, ea e în clasa a doua, dar pentru prima oară la școală. Dar e curajoasă. N-a dat înapoi, n-a zis că vrea să plece acasă. A zis doar că ar vrea să mai rămân în curte. N-am voie, dar am rămas în mașină în fața școlii, de unde scriu plângând acum.
Plâng de aduceri-aminte. Pentru mine, școala a fost un chin, deși mi-a plăcut mereu să învăț. Învățătoarea ne dădea cu capul de tablă, striga la noi și ne amenința indiferent ce făceam. Colegii însăă au fost faini, am făcut echipă, deși tare mulți am mai fost, 45 de copii într-o sală mică…
Plâng de dor. Am în cap moaca ei mică dormind la pieptul meu când avea trei luni și o plimbam să doarmă. Când făcea primii pași și eu aplaudam de încântare. Când ațipea la sân. Când dormea la prânz pe mine. Când gusta pentru prima oară ceva. A trecut repede, prea repede. Mi-e deja dor de ea mică.
Am încredere în ea, normal că am. Am încredere în școală, în sistem și în oamenii lui. E pregătită pentru pasul acesta, E mare, are nevoie de prieteni noi, de ferestre noi, are nevoie să se desprindă și mai mult.
Și eu sunt pregătită. Abia așteptam momentul ăsta, să înceapă școala, să intre în lumi noi, să mai urce o treaptă.
Dar na, e greu. Nu știu dacă așa e pentru toată lumea, eu încerc să rămân aici, în ceea ce simt, pentru că știu că e important să plâng plânsul ăsta, să mi se strângă sufletul când îmi imaginez cum e ea acolo singură printre străini, ce face, ce simte, ce spune, cum i se răspunde.
Ah, iar cel mic e și el într-un loc fără sora lui, un loc care nu-i place cine știe. Alte lacrimi și pentru el. O perioadă plângăcioasă, clar. 🙂
Până la 15.45 e o eternitate.
????
Văleu, știu cum e.
Dar de ce în clasa a doua?
Pentru ca la scolile britanice inscrierea se face in functie de varsta copilului. Clasa 1 incepe la 5 ani, clasa a 2-a la 6 ani. Deci daca cel mic are 6 ani, intra direct in clasa a 2-a.
Succes iti dorim, Sofia! Stiam ca aveti si voi ghiozdane Herlitz, le folositi inca? Rezista si sunt inca comode? Observasem ca in poze era un alt tip de ghiozdan.
are si un Herlitz, azi insa l-a preferat pe cel de gradinita, cred ca a avut nevoie de ceva de cand era mai mica sa se simta confortabil,
Off, te imbratisez cu drag asa online, mi-ai trezit in mine sentimente pe care le voi simti si eu peste o saptamana.Suntem in aceeasi barca ,suntem mame ! Al meu e din aceeasi luna si an cu Sofia .Va fi bine ,eu am incredere .La mine e mai simplu prin faptul ca el continua cu colegii de la gradinita mai departe in clasa 1.Mult succes va doresc!
Mult succes Sofiei și Asa cum I-am urat și fiului meu azi “have fun”! Și eu sunt acum in așteptare la cafeneaua de lângă școala și ma gândesc cum o fi el acolo, mititelul, singur printre oameni noi la doar 4 ani. Dar am încredere ca o sa fie bine, ceea ce va doresc și vouă!
Mult succes tuturor! Ei, vouă, lui…!
Mult succes si inspiratie Sofiei!
La ce scoala merge de stat sau privata?
Buna, Sofi merge la o scoala privata, Verita ii zice.
Tin minte articolul tau de vara trecuta, cat de mult ti-a placut cum sunt tratati copiii acolo. Felicitari pentru alegerea facuta! Bafta Sofiei in noua etapa!
Bafta multa si la cat mai simpatice aventuri!
A mea cea mare trece cls 4-a, dar pana acum nu a fost inca asa o tranzitie pt ca a continuat scoala unde a facut si gradinita, la privat. Dintr-a 5-a insa va trebui sa schimbe pt ca aici din pacate nu au si gimnaziu. Atunci va fi si la noi marea schimbare, ma gandesc de pe acum cu emotie.
Va fi bine, viața e pumoasă şi la şcoală!
Noi momentan ne refacem 2 saptamani la croati, ca a fost un an lung si tre’ sa ne refacem psihic.Va incepe gradinita cu o saptamana intarziere, dar acum nu mai sunt stresata. Am mutat-o la o grupa faina, cu o educatoare pe care o ador, din interactiunile de pana acum si cred ca va incepe si a mica sa vada ca gradinita poate sa fie un loc misto, fara urlete si chestii de genul. Va invata si o bruma de germana ca e cu predare in germana, iar din ianuarie ne mutam de tot si va incepe gradinita in engleza. Rupe cateva cuvinte, este o tara pe care nu o cunoaste deloc, va fi incredibil de greu la inceput, ca lasa pe continentul asta tot ce a avut. dar ne-om descurca. De plans nu am stare, ma bucur sa pornim impreuna in aceasta aventura si sunt sigura ca se va descurca de minune.
Ti-am citit mereu cu drag comentariile, Dojo! Incotro? Ce tara ati ales? Copiii se adapteaza mai usor, stii tu, mult succes si calatorie placuta!
Cum a decurs prima zi? Cu ce impresii s-a intors acasa Sofia?
Salut, a fost peste asteptari de bucuroasa, a socializat, s-a jucat, a zis ca ii plac doamnele Miss (:P) si colegii, i-a retinut pe toti pe nume si azi a intrat in sala entuziasmata.
Ce fain! Ma bucur pentru ea, pentru voi, pentru o noua etapa. Imi pare tare rau de amintirile tale dureroase, eu am avut parte de o invatatoare painea lui Dzeu, atat de calda si de blanda. Asta le-as dori tuturor copiilor. Chiar o voi suna sa vad ce mai face. Am vizitat-o din cand in cand, o data la cativa ani, cred ca e o legatura ce ramane. Am plans si eu alaturi de tine, Printesa puternica!
Ce inseamna copiii, tu te dai de ceasul mortii iar ei isi fac imediat de joaca. Ce bine ar fi sa fim mereu copii.
Ziua trei de cresa a Anei (1 an si 5 luni): ea ma pupa cand plec si imi face cu mana zambind iar eu simt cum mi se rupe inima dar ii zambesc si eu. Ea nu a plans deloc in aceste 3 zile, eu am plans zilnic ?. Cred ca mai greu imi e mie decat ei, mie care imi vine sa o tin lipita de mine ca atunci cand era mica mica. Important e sa fie ei, copiii, bine. Ne adunam si noi bucatelele de suflet de pe jos apoi.
Hai, printesa, fii viteaza, zic eu, o femeie, ce facui ca tine. Scoala pe care am urat-o noi nu este scoala copilelor noastre. Fiica mea adora scoala…eu ador sa invatz dar am urat scoala.
Faina gradinita, am avut-o pe cea mare ‘17-‘18 la Verita si mi-a placut tare. Din pacate nu a mai vrut sa mearga acolo, am dus-o partial pe timpul verii la o gradinita in padure unde stau numai afara si i-a placut mai mult acolo…am tot iscodit-o pana la inceputul lunii septembrie si degeaba. A fost si primul an, e mica, ar 4 si putin si am zis ca sunt mai sanatase si importante joaca si statul pe afara la varsta asta, mindfulness-ul vine de acasa pana la urma. A avut niste educatoare fantastice, a invatat engleza in cateva luni de puteam purta lejer conversatii cursive acasa. Ce nu prea mi-a placut: ora maxima la care trebuia luat copilul (15.30 – poate pt scoala e suficient, pt gradinita nu mi s-a parit a fi), faptul ca stateau fooarte mult timp in clasa ( mai aveau activitati extrascolare, dar destul de rar, iar in curtea scolii e tartan si multe noxe din zona). Ca aveau ore de yoga dimineata de ma saluta copilul cu Namaste, iar nu mi-a placut deloc :)) Si madam E.C. (nu stiu daca e la gradi sau scoala, probabil primii 1-2 ani, era cu copii micuti), am vazut-o si observat-o de multe ori pe holuri si printre usile intredeschise si tot timpul repezea si mistocarea copii, nicio caldura, emotie si grija, nada. Si da, celelalte le aveau, inclusiv Mr Damian (un tip britanic, impodobit de copii mereu mai ceva ca pomul de Craciun de-ti venea sa-l iei si acasa 🙂 ) Poate ma insel, na. In fine, ma gandesc sa mearga acolo la scoala, imi place mult sistemul lor desi nu-mi pare suficient de academic sa zic, si parca n-as vrea sa fie bine pregatita emotional pentru esec 🙂 Dar poate mi se pare, mai am vreme sa caut si sa compar optiuni. Tine-ne la curent din cand in cand daca se poate, pliz. Bafta pisicii, sigur ii va placea acolo! ?
Mai avem putin si incepem si noi..mai putin de o luna si simt un carusel de emotii. Nu, nu un carusel, un montagne-russe, e mai concludent asa.
Si ma macina aceleasi intrebari: ce face? cum se descurca? cum se comporta cei din jurul lui? ce vede? ce concluzii trage?
Dar, dupa ce am citit articolul, am inteles asa: ca e normal, ca am nevoie „sa plang plansul asta” si o sa imi iau fiecare nevoie de plans ca un must, uite asa!
Si mai e ceva: temerile astea ale noastre sunt, in mare masura, doar ale noastre. Ei se descurca foarte bine! Pt ca asa i-am crescut: independenti, doritori de joaca si prietenii, respectuosi si cate si mai cate! Multumesc Ioana! Acum sunt mai bine???
Exact asa!