Țara de dincolo de gânduri (carte de noapte bună pentru copii)

Acum câteva luni, am primit în mesageria de Facebook un mesaj de la Gabriela. Nu o cunoșteam pe Gabriela, nu mai vorbisem și nu ne scrisesem niciodată înainte. Gabriela e mama lui Cesar și trăiește în Franța. În mesaj erau trei povești. Una dintre ele este acum o carte abia sosită din tipar.

De fapt, nu e o carte. E un vis.

Un vis ilustrat de Lavinia mea, Lavinia Trifan, care i-a desenat și pe Ema, Eric și David, băiețelul meu cu aripă de fluture. A vibrat și ea la povestea Gabrielei și l-a născut pe Cesar cu părul bălai.

Lui Cesar îi e greu să adoarmă, pentru că mintea lui e aglomerată de gânduri (sigur cunoașteți senzația). Noroc că mama lui îl invită la o reverie cu ochii închiși.

Merg împreună în Țara de dincolo de gânduri, unde niște spiriduși creativi pun gânduri în plicuri și le atârnă în capul nostru.

Încet încet, plicurile încep să poarte nu cuvinte, ci pene albe moi. Spiridușii merg la culcare. Din copacul cu gânduri se scurge liniște.

Cesar adoarme, alături de iepurașul lui de pluș și de mama lui.

Povestea e ca o meditație, iar desenele Laviniei sunt din altă lume.

Ah ah și vestea și mai bună e asta: cartea Țara de dincolo de gânduri de Gabriela Șulea e în cursă pentru cea mai frumoasă carte a anului 2018! Cred că merită să câștige! E o carte cu adevărat frumoasă!

O lansăm vinerea viitoare, de la ora 17.00, la Commons în București (fostul Impact Hub, lângă Hanul lui Manuc), la etajul 1. Vă așteptăm cu copii cu tot, desigur! Ne vom juca de-a meditația pentru a învăța cum să ne liniștim seara, Gabriela ne va citi cartea, și alături de Lavinia ne va oferi autografe, după care stăm împreună și ne jucăm.

Evenimentul de lansare pe FB este acesta, voi mai anunța acolo ce pregătim pentru lansare, vă așteptăm cu drag!

Alături de noi va fi Vistiana Long, psihoterapeut, un profesionist pe care-l admir de mult pentru prospețimea și căldura lui!

Țara de dincolo de gânduri poate fi deja comandată de aici, aveți 25% discount cu voucherul Unicorn 2018, curând va ajunge și în toate librăriile mici și mari. Dacă o luați de pe site, cartea va fi livrată începând cu data de 20 septembrie.

Sunt foarte bucuroasă că sunt părtașă la publicarea unui autor român debutant, așa cum am fost și eu acum doi ani, și că această carte minunată există acum în brațele noastre!

Cred că o să vă ajute să vă despărțiți lin de fiecare zi care trece și să aveți un somn bun în țara de dincolo de gânduri. 🙂

Dacă mai doriți să comandați și alte cărți de pe site, vă reamintesc de cele patru titluri abia lansate (Sam cel prea timid, Totul despre caca, Au, mă doare, tigrișorule și Ce faceți după ce eu adorm, am scris despre toate patru și găsiți lecturile lor integrale AICI, iar dintre cele anterioare, găsiți AICI recomadări). Puteți pune în coș oricare dintre cărțile scrise de mine la Editura Univers sau pe cele din colecția de parenting coordonată de mine.

Ne vedem vinerea viitoare!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

8 comentarii

  1. Ce frumos! Iubim ilustrațiile Laviniei, iar Ema și Eric sunt deja parte din glumițele noastre.
    Și noi avem perioada cu ,,nu pot să dorm”.
    Abia așteptăm noua cărticică :).
    Felicitări pt. colaborarea frumoasă!

  2. Bună,

    Care ar fi pașii pentru a publica la Editura Univers? Ți se trimit ție manuscrisele și tu le selectezi? Sper că nu consideri întrebarea impertinentă, am și eu o poveste pe care visez să o văd într-o zi tipărită.
    Indiferent de răspuns, mulțumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *