Cine supraviețuiește grădiniței va trăi veșnic! (despre imunitate și colectivitate)

Mai jos aveți mai degrabă un pamflet decât un articol documentat. Adică ce vreau să zic e că el e oarecum documentat (de mine alături de copiii mei), dar e mai degrabă un fel de a face haz de necaz de o perioadă dificilă pentru toată familia: tonele de boli aduse de cel mic acasă odată cu fișele de la grădiniță. Concluzia e să ședeți calm, trece!

Dacă vreți să citiți părerea unui pediatru despre subiect, o găsiți aici, zice și ea că dap, 8-10 răceli pe an sunt normale în primii ani de colectivitate.

În primul an de colectivitate, dacă nu cumva ai tras cartea aia rară norocoasă care-ți aduce imunitate instant, copilul se va îmbolnăvi cam în a treia zi de creșă/grădiniță. Va sta acasă vreo săptămână, două, se va întoarce la grădiniță, o va lua de la capăt cu acomodarea, plâns, proteste, se va îmbolnăvi iar în maximum cinci zile, va sta iar acasă una-două săptămâni și apoi repetați scenariul până la vacanța de vară. Vor fi fie muci cu febră, fie tuse cu muci și febră, fie dureri de gât, fie vărsături și diaree, fie otite, mâini-guri-picioare și așa mai departe. Bolesc părinții, bunicile și bonele, toată lumea se roagă să scape cu bine de primul an de colectivitate, dacă nu mă omoară asta, o să trăiesc veșnic, mă jur!

Casa ta arată ca un depozit mondial de medicamente. Ai cel mai performant nebulizator (care oricum nu e bun, că nu ai voie să pui în el decât ser, conform ultimelor recomandări), tone de picături de nas care nu ajută, milioane de siropuri de tuse care sunt inutile (că oricum tusea trece singură în câteva săptămâni), prafuri naturiste și soluții cu polen (care ajută mai degrabă în sensul că te fac să te simți utilă și competentă în calitate de îngrijitor al sănătății copilului, asupra căreia n-au cine știe ce efect), uleiuri esențiale și creme pe bază de păr de cal, ai încerca și zeamă de elefant murat numai să nu mai sufere copilul. De fapt, cam singurele lucruri care ajută sunt:
1. Răbdarea, lasă că se face el bine
2. Un medic pediatru bun, care să nu-ți dea tratamente doar ca să simți că faci ceva, dar care să știe să vă ajute rapid când lucrurile se agravează.

Indiferent câte suplimente le veți da, câtă vitamina C turnați pe gâtul lor, câtă miere cu cătină și muguri de brad, câte vizite la medic faceți, adevărul e că până nu se îmbolnăvește, nu se imunizează. Pentru că așa învață organismul să țină microbii afară, luptând cu ei o dată.

În al doilea an de colectivitate, poate trece și o săptămână fără boli. Rareori două. Se răresc răcelile, dar nu suficient cât să nu stai cu inima cât un purice la gândul Oare ce-o mai aduce data viitoare. O fi cu febră? Poa’ să fie cu febră, dar să nu mai fie cu diaree, doamne, nu mai vreau cu diaree că m-am săturat să-mi petrec ziua la serviciu pe toaletă sau alergând spre ea. Accept și puroi în gât sau în urechi, numai să-mi lase intestinele în pace.

În al treilea an de colectivitate, constați cu surprindere că trec trei săptămâni și ce să vezi, nici o boleșniță. Hai măi, că doar n-am scăpat. N-ai scăpat, doar durează mai mult până vă lovește. Pac, apare și prima febră. O fi cu muci? Cu vomă? Cu bube? În maximum o zi apar și ele. O săptămână acasă, apoi de la capăt.

Dacă ai un copil mai mic, pentru el lucrurile stau altfel. Imunizarea lui începe prin transfer de la fratele mai mare, cu doi, trei ani înainte să ajungă în persoană la grădiniță. Fratele cel mare aduce cu generozitate un platou variat de virusuri, bacterii și ciuperci pe care cel mic le încasează cu entuziasm, ca orice vine de la Zeul lui. Astfel că atunci când intră în colectivitate va bifa cu multă degajare un număr mult mai mic de boli decât cel mare, dar doar pentru că le-a făcut deja pe vremea când încă nici nu știa să meargă.

După care vine școala. Unde bolile sunt chiar și mai rare. Ai uitat de nebulizator, au expirat siropurile în sertare. Ei, da, acum poți să respiri mai ușurat. Ai reușit, ați scăpat de perioada cea mai cruntă.

Și apoi vine copilul acasă și-ți spune că e îndrăgostit! Succes să faci rost de o rețetă să rezolve asta…

Sursa foto: familie răcită la grădiniță via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

50 comentarii

  1. Identic si la noi. Dupa o luna din primul an de scoala, nu are nasul plin de muci, nu tuseste, nu are febra…in schimb are mult de tras cu iubitele ?

    • Se întâmpla sa tragi si cartea norocoasa. 🙂 A mea fetița, in timpul grădiniței nu stiu daca a stat mai mult de 3 zile acasa (in 3 ani). Nu a luat nimic de la gradi si nu a dat nici Bebelușei nimic. Se poate si bine. 🙂

  2. Unde locuim noi, sistemul e un pic diferit. Nu au vacante de vara decat in concediile in care se duce toata familia. Dar, evident, pe timp de vara e mai lejer. Cum a inceput anul scolar, absolut orice cuvant ai scris, cu tot cu punct, virgula si cratime. Zuzulina noastra are 19-20 luni si se duce la cresa de la 4 luni. In primele doua saptamani a venit cu Rotavirus de am zis ca ma deshidratez langa ea cu ea…mi-a tras cineva presul de sub picioare…si de atunci a tinut-o intr-o veselie si a adus acasa absolut toate formele si combinatiile posibile de muci-tuse-febra-scaune-si mai multi muci-nopti nedormit-nerespirate.

    Dar, ai mare dreptate. Am in casa paracetamol supozitor, un LuuF pt respirat si un ulei de eucaliptus pt baie (maxim 2 picaturi). Atat o ajuta. Asa o lasam pana nu e nevoie de altceva, nu complicam. Rabdare si servetele, Lacrimi si muci. 🙂

    Mersi, m-ai facut sa zambesc azi.

  3. Hei, la noi e al 4 -lea an de gradi, este dat de la 1 an si 9 luni. Primul as putea spune ca a fost mai ok in sensul ca lua virsul, putina febra si trecea relativ repede. Mai complicat a fost in anul2 si 3 cand deja racelile, multe, se transformau in ronsite cu tuse care trecea doar cu aerosoli. Acum in anul 4, desi a trecut doar 1 luna, nu avem raceli ..uhuu. Pentru noi e soc avand in vedere ca sept-martie este plin sezon.

    Iar siropurile, nimic nu a functionat, niciodata. Sunt pline de zahar si cam atat.

  4. O daaa primul an de gradi a fost crunt !!! Am zis că sigur mă internez la balamuc nu alta . Acum să vedem al doilea an ce o mai aduce . Mătănii multe și rugăciuni.

  5. Mezinul nostru merge la cresa de la inceputul lui septembrie. In ziua 4 a facut muci dar fara febra si alte chestii asa ca a mers in continuare la cresa. Fratele lui mai mare nu a adus acasa decat vreo 3 virusi in 4 ani de cresa/gradinita. Deci pana acuma se pare ca am tras cartea norocoasa. Sa nu cobesc totusi…

  6. Da, totul real. Inclusiv suferintele parintilor care preiau virusii adusi de cei mici si pe care ii pune la pat un 37.5, in conditiile in care cei mici se joaca relaxati la 39.1. Nu inteleg insa depozitul cu medicamente si toata lista ta.
    Noua ni se dau de obicei ibuprofen si paracetamol, rar antibiotic. In rest, lichide din plin si „odihna”. Hai maxim niste probiotice in caz de diaree sau administrare de antibiotic.

    • Noi incercam sa minimalizam folosirea lor, si de aceea mergem mult pe variantele de siropuri naturale, propolis, extracte de tot felul. Deci da, in loc de nurofen/paracetamol, se poate ajunge la un mare arsenal de siropuri si extracte. Asa e si la noi cand e cate cineva racit, toata bucataria devine plina de sticlute si licori :))
      Si oricum, tusea nu o tratezi cu nurofen, si nici mucii.

  7. La noi a fost nitel diferit. In primul an de cresa s-a imbolnavit des dar nu grav si ii trecea repede. In schimb noi luam de la el si faceam cele mai urate forme de am ajuns (noi, parintii) de 3 ori la urgenta. La primul Rotavirus el o vomitat de 2 ori si eu am stat 2 zile in perfuzii la spital. Dupa, am avut liniste 3 ani. Am ajuns la un moment dat de mi-au expirat toate medicamentele in dulap.
    Daaar…cand am inceput scoala, am luat-o de la capat. 2 zile la scoala, o saptamana acasa and repeat! Si el si noi.

    • Lăsați îndrăgostească sa-si facă damblaua ca e de sezon ca virușii…deocamdată.???Nepotul meu era ,,îndrăgostit lulea” în ultimul an de gradi de 2 colege.A întrat la școală și ce sa vezi, ochii care nu se vad se uita.?În primul an de școală aceiași poveste alți protagonisti(e).În al doilea an nu-l mai interesează fetele,e concentrat sa se descopere pe sine.Alta nebunie cu sportul. Totul oe reoede-nainte.Deci bucurati-va și amuzati-va de aceste etape ca tare repede mai cresc.

  8. Anul trecut in septembrie, fiica-mea, 1 an si 8 luni pe atunci, a mers la cresa. 3 zile. Apoi febra, voma, rosu in gat, refuzat mancare sau lichide. Mers la medic, dat antibiotic. Dupa doua saptamani iar febra. Dupa inca o saptamana, alta repriza de muci, febra, tuse. Alt antibiotic. N-am mai ajuns la targul de Craciun de la Sibiu pt ca febra. Pe 24 decembrie, seara, eram la spital. Pe 31 decembrie, seara, eram la spital.
    In total, in anul de cresa, din septembrie pana in iunie a avut 8 cure de antibiotic.
    Prescrise de catre medici au fost mai multe, de obicei fara analize, ca asa se practica in spitalul judetean de urgenta din orasul nostru de provincie, dar de cateva ori am considerat ca nu e necesar sa mai dam si antibioticul.
    Nu a facut otite sau pneumonii, probabil ca a ajutat Prevenar-ul, doar febra, muci, tuse. Si un episod de enterocolita.

    Anul acesta e grupa mica la gradinita. 30 de copii inscrisi la grupa, 25-28 prezenti zilnic. In a treia saptamana a facut cateva zile febra usoara, ceva muci si tuse si cam atat. Nu am mai ajuns la medic, doar dat Nurofen si sirop de tuse. Deja e in a cincea saptamana si este in regula. In gradinita mai apar sporadic cazuri de varicela asa ca vom intreba medicul pediatru de vaccin.

    • Puteti incerca sa cereti dvs analize , sau eventual mergeti la un medic pediatru sa va recomande o lista standard de analize care pot releva prezenta unei infectii bacteriene. Dar de cele mai multe ori racelile sunt virale, se pot complica cu suprainfectii bacteriene, dar primul indiciu aici e febra care nu trece nici dupa 3 zile. Dar in cazul virusului gripal si a cononavirusului febra se poate extinde pe mai multe zile…Vaccinul antigripal mai poate ajuta.

  9. Daaa, dar nu neaparat. Cazul meu: copila cea mare, 10 ani acum, nu mi-a racit nici cand era in primul an la gradi mai mult de 2-3 ori pe an. Diaree niciodata! never-ever nici pana in ziua de azi.
    Cel mic insa, acum are 4 ani si jumatate, e de-o seama cu Ivan, nu a luat de le ea nimic pt ca ea nu ne aduce virusi, foarte frumos din partea ei! :)) .
    Insa de cand e la gradi, cam cum povestesti si tu: muci, otitie, chestii de-astea. Acum e grupa mijlocie, e ceva mai bine. Dar fara diaree sau enterocolite si el, cred ca e o chestiune in familie, suntem cu totii imuni la bolile digestive.

  10. Oh, la noi a fost ok primii 2 ani de gradinita. A racit rezonabil, cu febra 39-40 care scadea cu baie calduta sau paracetamol. Era printre copiii cu cele mai putine absente, in 3 zile era ok, parca nici nu ar fi fost bolnava. In schimb luam eu virzoza si boleam 3 saptamani cu sinuzite crunte.

    Acum, in grupa mare, este la a treia viroza in nici o luna, cu tuse, stare de voma, apatie, lipsa poftei de mancare, lucruri pe care nu le recunosc la ea. Nu stiu care e treaba nici cu virusurile astea, banuiesc ca sunt din ce in ce mai agresive.

  11. Bifat, tot ce scrii mai sus, inclusiv aia cu indragostirea. Stii ce? Si aia trece! Si deocamdata trece repede, sa vedem mai incolo (14-18 ani) ca acolo nu mai e la fel de senina.

  12. Vai, ce am ras la ultima fraza!
    In timp ce citeam ma gândeam dacă s-a aplicat și la mine. Ai mei au făcut gradinita in Brazilia și nu au fost foarte bolnavi. Și acolo am văzut ca veneau copii cu medicamentele după ei, sa le dea profesorii, dar foarte rar. Dacă aveau febra te chema sa vi sa îl iei. Dacă avea muci, nu era nicio problema. Sau dacă tușea. Țin minte ca intr-un an Sara a fost răcită chiar in ziua in care era un eveniment in care dormeau peste noapte la gradi. Se făcea o data pe an, toată lumea îl aștepta (și copiii, dar mai ales parintii ?). Eu nu am vrut sa o duc, dar profesoara a zis sa o aduc, ca nu e nicio problema.

  13. Pe mine ma omoară alergia la ceva – naiba știe la ce . Bube mereu , stres si mancarimi . Când oare se va termina ?
    Abia am inceput cu analize si deja am nervi pentru ca nu e alergic la nimic din ce l-am testat ?

  14. Exact asa a fost gradinita pt fetita cu de toate nu a ratat absolut nimic, acum e la scoala si am scapat. Dar de la scoala vine cu ceva nou pe langa povestile de iubire aduce cu ea paduchii. Da in 2018 la o scoala f buna, golim sertarele de siropele expirate si le umplem cu sampoane, solutii, pieptane si spray-uri preventive pentru paduchi???.
    Cu baietelul am tras lozul castigator la gradi, al doi-lea an bine mersi. Scuip pe el sa nu-l deochi in fiecare dimineata.??

    • Pune in șampon câteva picături de ulei de arbore de ceai, sau cate o picătura direct pe piele, dupa fiecare ureche si pe ceafa. Miroase îngrozitor dar tine la distanța păduchii. Stai liniștita, noi locuim in Madrid si tot mai tot timpul primesc notificare ca sunt cazuri de pediculoza in grădinița.

  15. Deci articolul asta este suuuper! am ras copios si parca mi-a dat putere sa infrunt urmatoarea raceala, ca de ultima am scapat ieri. :)))

  16. Reflectam la ideea de a o duce pe cea mica la gradi de la 2 ani, cateva ore pe zi, asa de acomodare, insa din marturisirile mamicilor care au deja copii la gradi imi dau seama ca faceam o greseala, asa ca voi face totul posibilul sa nu o dau asa devreme si sa incepem gradi de la 3 ani.

    • Baiatul meu cel mare,are 2 ani si 4 luni.si l am dus la gradinita . E cea mai buna alegere pe care am putut sa o fac,pt amandoi. Are activitati,mancare buna,gradinita superba -la stat-. Nu se mai plictiseste toata ziua in casa cu mine si cu bebe,are si el treaba lui,cum ar veni.o saptamana a stat acasa cu muci si tuse,ca nu am vrut sa se agraveze sau ceva.
      El e foarte fericit,acomodarea a fost rapida,a plans 2 zile in prima saptamana. Atat. Am discutat foarte mult cu el inainte sa inceapa gradinita. Conteaza mult.ii spuneam cu entuziasm cum o sa se joace cu copiii si cum o sa doarma cu ei si o sa manance. Si vad ca a prins foarte bine.

  17. Eu gandesc putin pe dos: nu mi se pare in regula sa se imbolnaveasca. Pt mine boala nu e ceva normal, nu sunt de acord cu bagatelizat suferinta, sanatatea este ceea ce imi doresc si scop in sine si reusita si normalitate.
    Daca e boala, atunci nu e nevoie de adus ceva in plus in corp ci de SCOS ce e in plus: angoase, suferinte interioare, mancare prea multa si prost gatita, prea multe haine etc.

    Astea am invatat de la cei din jur, cei care nu au luat nimic din farmacie de peste 10 ani. Am ajuns ca ei, cumva in gama: ai grija ce iti doresti – asta mi-am dorit, asta am optinut. Va doresc la toti sanatate radianta, moralul sus, se poate.

    • Astea-s spiritualisme. Realitatea este ca boala oricum va aparea, pt ca virusul este un agent patogen inframicrobian care nu stie ca gazda lui s-a eliberat de angoase si de suferinte interioare. Virusul vrea sa traiasca si sa se inmulteasca, si pt asta are nevoie sa paraziteze o celula. Ma indoiesc ca le cauta fix p-alea angoasate.

    • Uite o alta teorie: un cercetator renumit (ok e britanic dar nu e vina lui! ) zice ca de fapt sistemul imunitar trebuie antrenat, la fel ca un muschi. Si ca expunerea la virusi si bacterii e foarte benefica pentru dezvoltarea oamenilor. Si ca dezinfectatul asta obsesiv are niste efecte secundare neplacute (diminuarea calitatii microbiomului intenstinal care creeaza vulnerabilitati).
      https://www.sciencedaily.com/releases/2018/05/180521131746.htm
      Si nu e singurul care sustine ca imbolnavirile dese si expunerea la agenti patogeni intareste sistemul imunitar. E o teorie promovata destul de des in ultima vreme.
      Deci boala este o normalitate.

    • Exact, fara dezinfectanti, fara spalat excesiv si sterilizat excesiv, cat mai simplu si natural (cuvant care e la moda) suntem impactati de bacterii si de mediul in care traim, imunitatea fiin influentata si de bacteriile de pe noi si din noi.
      Nu am fost asa mereu, dar mi-a iesit acum. Copila de la 2 ani nu s-a mai imbolnavit niciodata, in casa nicio raceala de X ani, niciun drum la farmacie (ok, sampoanele antipaduchi nu le calculam, da? 😀 )

  18. Şi totuşi, suntem de acord că suferim foarte mult in România de treaba asta. Nu locuiesc in țara, copiii au fost la creşa de la 9 luni, unde stau mai toată ziua in body, exceptând iarna, tocmai pentru a le si spori rezistența sau a nu-i imbraca inutil (pentru că, da, la noi se face abuz de asta, mai ales la cei mai mici) si nu am avut mai deloc probleme de sănătate. Poate sunt subiectivă sau foarte norocoasă, dar numai la noi aud gen ‘nu il duc la creşă/grădinită de frica sa nu se imbolnăvească!!!? Pe bune? Poate si de aici vine o mare parte din problemă. O zi buna!

    • Dap, si al meu tot asa a fost crescut, dezbracat, scos afara pe orice vreme si fara caciula spre disperarea tuturor neamurilor din tara. Si la noi la cresa umblau copii cu mucii pana-n brau, tusind si cu medicamentele dupa ei si nu s-a crizat nimeni. Din 60 de copii in cresa (amestecati de la 4 luni la 3 ani) au fost maxim 5 cazuri mai grave cu spitalizare.
      Nici eu nu prea inteleg isteria asta din Romania in legatura cu bolile copiilor. Asta e viata, astea sunt asteptarile cand faci copii.

    • Ai avut noroc. Imunitatea nu e dezvoltata pana la 6-7 ani, asa ca e gresit sa il duci la cresa /gradi mai devreme de 4-5-6 ani.

  19. Vai ?? suntem in a 4a saptamana de gradinita. In prima,plans marti si miercuri. Cam atat a durat acomodarea? acum ma saluta cand plec. A doua,acasa,muci,tuse,chestii,plus ultimele 2 masele care tot ies de nu stiu cand ? a treia,la gradi.totul bine si frumos. A 4a…posibil de maine sau poimaine sa revina acasa,ca parca parca iar e pornit robinetul cu muci si chestii?.
    Plus un bebe de luni,cu un semi-scut din alaptare,dar care a fost si el cu muci si ceva tuse deodata cu mine si cu frateso? plus de azi incep anul 2,postliceala sanitara ? deci anul asta nu poate fi mai plin ?

  20. Vaai, am râs cu lacrimi! Grozav de adevărat. Ador mucii fără febră din anul al doilea. Scaparam de bube pana acum, desi ocazii au fost. Dar le vom picta in roz si mov ca sa gonim mâncărimi si supărări. Vom exersa si dexteritatea fină.
    Mega merci pentru pamflet. Îmbrățișari.

  21. Asta cu „să-și formeze imunitatea” e o mare vrăjeală, din moment ce se îmbolnăvește tot neamul. Noi cu ce-am greșit?!:))
    Următoarea pandemie nasoală se va naște la „grădi”. Dau scris!

  22. Nu, acest articol nu e nici documentat, nici pamflet ci un articol menit sa continue sa indobitoceasca populatia ca sa creada ca ideea cu imunizarea si bombardarea micutzului cu virusi si bacterii de toate felurile e ceva normal, si sa stea toata lumea linistita ca trece, noi sa continuam sa il aruncam in focare de infectie ca gradinite, crese si sa il bombardam cu virusi, medicamente , antibiotice , probiotice, bacterii. Orice om normal la cap, nu neaparat doctor s-ar putea gandi ca modul asta de logica e gresit. E deja un trend cu imunizarea, si ideea ca cel mic trebuie sa ia toate bolile planetei, si sa facem si haz de asta, dar sa nu ne mai pese de nicio regula. Nu mai conteaza ca trierea celor bolnavi in gradinite se face doar de forma, nu mai conteaza ca igiena nu mai e pastrata, ca nu mai sunt femei de serviciu destule, ca parintii isi lasa copiii bolnavi in gradinite fara nicio jena. Nu mai conteaza ca e legea junglei si mai ales ca si prin acest trend si articol devine ceva normal…NU, nu e normal ca tu sa-ti duci copilul racit sau bolnav la gradinita cu buna stiinta ca ii va imbolnavi pe restul si apoi si pe familiile lor, nu e normal sa se viruseze de 10 ori pe sezon pt ca virusii slabesc inima/organismul, nu e normal sa bombardezi copilul cu antibiotice si alte medicamente pt ca la fel.. pe termen lung s-a confirmat ca e nociv si asta provoaca alte boli. E mult mai simplu sa zicem, e normal, las ca trece, decat sa fim responsabili atat parintii cat si personalul gradinitelor. Poate cei de peste 30-40 de ani pot sa confirme ce reguli se pastrau in gradinite pe vremea comunismului, si de cate ori raceau sau se imbolnaveau copiii atunci. Mult mai putin pentru ca cel putin la aspectul asta regulile erau stricte.

    • eu am 40 de ani si cand eram mic faceam penicilina injectabil de cel putin 2 ori pe an pentru rosu in gat, am facut asta pana pe la vreo 10 ani, imi amintesc perfect si acum, ca nu a fost deloc amuzant, aveam o vecina la scara cealalta care era asistenta si ma duceau parintii la ea noaptea in toiul iernii sa-mi faca injectiile etc.
      am facut si o gramada de moldamim, ala durea ca dracu vreo 2 zile.

      am facut toate bolile infectioase luate de la gradinita sau de la scoala: varsat de vant, rubeola, oreion, scarlatina etc

      sotia mea a patit cam la fel si mai stiu niste cazuri.

      deci chiar nu stiu despre ce vorbesti cu „regulile de pe vremea comunismului”

    • Regulile la care ma refer sunt reguli de baza si de bun simt care nu se mai respecta acum. In fiecare dimineata copilul era controlat de asistenta in gat, la maini etc, si nu era lasat daca era bolnav. Era un prosop cu clor la intrare de care te stergeai pe picioare si acum ma indoiesc de dezifectia si igiena ce se face in bai si in general in gradinite, aerisire etc.. Copiii erau obligati sa se spele pe maini. Acum copiii tusesc intr-o veselie, cu muci verzi la nas si asa mai departe si nimeni nu mai zice nimic, pt ca asa e normal.. Eu nu vorbesc aici de bolile copilariei pe care toti le-am avut, dar ma indoiesc ca tii minte ca din 1 an de gradinita sa fi stat jumate de an acasa sau in spital sau virusat sau gripat. Sau la 2-3 saptamani sa iei cate o viroza. Ceea ce acum se pare normal. Chiar toata lumea a luat-o razna? Mai aud aici ca boala e normala, sa se imbolnaveasca copilul e normal, si sa fii sanatos e exceptie de la regula. Pai atunci aruncati-va copiii in spitalele TBC, sa ia si TBC si hepatita B, C tot tacamul, ca doar , e spre binele lor, duceti-i la infectioase si frecati-i de cearceafuri acolo sa se imunizeze ! E halucinant cum deviaza si o ia razna societatea, mai ales in Romania….

    • pai si eu zic ca nu au functionat regulile alea nici in ce priveste bolile infectioase serioase, asa ca nu aveau cum sa functioneze nici in cazul virozelor banale.
      sau tu ai impresia ca pe atunci copiii nu raceau?

      PS la gradinita la care au fost copiii mei exista asistenta, ii verifica zilnic.
      si tot au facut viroze la greu in primul an.

      de obicei virozele astea sunt contagioase si inainte de debut, si se transmit aerian, deci nu prea ai ce sa faci, carpele cu clor nu ajuta la nimic.

    • Vorbim de 2 lucruri diferite, bolile infectioase care le numeri pe degete si lumea le ia inevitabil, o parte din ele , nu toate. Nu e regula sa iei toate bolile copilariei. Dar sa iei toate tulpinile si toate virozele si bacteriile existente e altceva, sa nu se mai tina reguli de igiena si prevenire a lor e iar altceva, pe logica ca oricum nu functioneaza, e pur si simplu o tampenie. Nu ia 10 viroze pe an, ia 2, nu ia toate bolile copilariei , ia 3 , pentru tine e tot una? Iar pareri de genul virozele sunt contagioase oricum si inainte de debut nu isi au rostul pentru ca aici nu facem medicina, poti sa lasi medicii sa se pronunte la asta, si probabil o sa te contrazica, oricum e la mintea cocosului sa intelegi ca dupa ce apar simptomele perioada contagioasa e maxima pt ca sunt mai multi virusi, mai multi agenti patogeni.. Apoi legat de ipresia mea de mai demult daca copiii raceau sau nu , eu nu am ipresii eu stiu sigur ca erau mai putine viroze/raceli, pentru ca am trait inainte de ’90, am fost aruncat in comunitate in gradinita la 5-6 ani si poate am racit de 1-2 ori pe an, nu pe luna. Toata lumea intr-adevar se imbolnaveste, raceste CATEODATA dar asta e departe de acest fenomen de ‘imunizare’ care e la moda acum.

  23. Cam greșit. Nu cu 10 răceli pe an în primul an de grădiniță se întărește imunitatea. Vorbesc din experienta. Am pe primii doi, la care, da, asa a fost cum ai descris. Dar după ce am făcut cercetări și am schimbat modul de gândire, următorii doi au avut poate 2 episoade în an în care a fost nevoie de recuperare acasa, nu mai mult de 3 zile

  24. Dacă ar fi sa fac un update, aș zice ca de pe la 10 ani o iau de la început. Am senzația ca imunitatea se cam șterge, pe lângă faptul ca apar mutații ale virusurilor.Cea mare a mea a început sa ia cam tot de la cea mică care mergea la grădinița, între ele fiind diferența destul de mare, așa cum și eu am zăcut in primul am de grădinița al celei mari. Am colegi cu copii adolescenți, 16 plus, se lasă cu febre, deshidratari nasoale. Pare ca suporta si mult mai greu orice, aia mici bolesc oarecum rezonabil si in câteva zile devin fresh, cei mari mult se târâie cu niște amarati se muci. Nu se termina niciodată, aia e.

    • Sper sa nu fie asa, vad pe aici copiii de 10-14 ani mereu pe afara, nu am vazut vreunul bolnav in astea sase luni de cand suntem aici, sa vedem la iarna. Nici colegii de scoala ai Sofiei (sunt mai marisori ca ea, 10-12 ani) nu se imbolnavesc, nu lipseste niciunul niciodata. NU stiu cum e mai incolo, doamne, sper sa fie mai bine, ca mi-a ajuns.

      Mie mi se pare f usor de cand sunt mari, doar se vaita si zac in pat la citit. Isi iau singuri temperatura, isi iau singuri pastilele noaptea, nici nu ma mai trezesc, sa nu ma deranjeze.

  25. Foarte util articolul. Incep sa ma mai relaxez, ca tare ma mai panichez si fug la medici si farmacii. Dupa ce am ajuns in Uk cu un geamantan de siropele aduse din Romania, am realizat cat de ridicola sunt, ca sa nu mai vorbesc de pumnul de bani aruncati! Acum, tocmai am stat o saptamana in casa cu rosu in gat si refuz de medicamente….maine ne intoarcem la gradi: minunat!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *