Cea mai bună prietenă a mea care lasă păr

Ciocolata a împlinit 12 ani. E cu mine de atâta vreme… Am trecut împreună prin atâtea case, drame, suferințe, bucurii… Haha, cea mai longevivă relație a mea e cu pisica! 🙂

Ciocolata e prima pe care o îmbrățișează copiii dimineața. E singura care ne așteaptă seara când venim din parc frânți. Ea e acolo la ușă, încolăcindu-se printre picioarele noastre și miorlăind a iubire.

Când plecăm câteva zile, doarme pe hainele noastre, să ne simtă aproape. Când ne întoarcem, ne iartă cu un tors de motoraș fiabil.

Mănâncă puțin, doarme mult.

Ignoră acvariile, după ce multă vreme a încercat să pătrundă în ele ca într-un seif plin de aur.

Acceptă jocurile copiilor de-a indienii și șerifii (ea e mereu indienii, iar copiii o aleargă și o trimit apoi la închisoare), iar când obosește, se refugiază după televizor, de unde cască la ei leneș în timp ce ei sar în sus ca mingile, ofticați că ea nu mai vrea să se joace și ei n-au ce-i face.

Stă mereu lângă noi, printre noi. Adoarme pe câte-o jucărie de pluș a copiilor sau cu nasul pe tabla noastră de Monopoly, în timp ce jucăm.

Când fac kinetoterapie se culcă pe gantere sau pe elasticele de lucru. Când citesc îmi stă pe picioare. Când scriu se lipește de spatele meu.

Iar când o iau în brațe se întinde în brațele mele ca un elastic moale care mă umple de păr. 🙂

La mulți ani, pisică-mea, prietenă-mea, minunată-mea, asistenta mea de firmă, cum se asigură ea că tot ce printez e de bună calitate!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

17 comentarii

  1. Draga de ea, sa iti fie sanatoasa si alaturi inca multi ani.

    E minunat ca ai un animal in casa, pentru copii este exceptional. Eu am vazut schimbari serioase la fie-mea, dupa ce am luat ciobanescul de pe drumuri.

  2. Avem si noi un maidanez alb negru,il cheama Tom.E fericit tare cand il alerg cu baietelul prin casa.Ah,si cel mic ii mananca boabele cu fiecare ocazie.Il iubim nespus si nu ne vedem viata fara el.

  3. Cred ca a mai intrebat lumea dar ce rasa e? Nu prea ma pricep insa cea mica a mea e topita dupa pisici si cred ca o sa ii luam una.Stiu ca nu toate sunt prietenoase .

  4. Al meu golan a făcut 9 ani. Ma iubește de nu mai poate, mi-e tare mila de el ca în perioada de bebeluseala a fetelor e cam ignorat. Dar ii vine iar rândul în curând la cocolosit, ca fetele astea tare repede cresc.

  5. Super frumos mesaj pt pisica, dar cu parul pe care-l lasa ce faci? Cum te impaci cu ideea? Imi doresc si eu un motanel sa aiba bebelina mea ce smotoci, dar cand ma gandesc la par, imi piere curajul.

    • Nu patesc nimic copiii de la parul de animale.
      Noi pana a împlinit fetita 2 luni am ferit-o de par.
      Pediatra a zis ca le face bine copiilor sa creasca cu un animal.

    • Avui pisica. Alergii si la mine si copil, dar asta nu inseaman ca toti fac, doar 30% din oameni au probleme cu alergiile si din acestia o mica parte la pisica.
      Altfel parul e greu de curatat, periam pisica zilnic si aspirat.

  6. @Angela Poate ar fi o idee buna sa iei un animal pentru ca ti-l doresti si poti si stii sa ai grija de el, nu ca sa il smotoceasca un copil mic.

  7. La multi si sanatosi ani! Mocutza noastra a implinit trei si cateva luni in acest an! O iubim si o dragalim pana se satura de noi! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *