Trimite pe altcineva la cumpărături în locul tău și poți câștiga o vacanță! :) (p)

Ce-mi place cel mai mult pe lume?

Să fac ce vreau eu. 🙂

Ce-mi displace cel mai mult pe lume?

Boala. Ura. Și să alerg prin magazine cu doi copii flămânzi și obosiți după mine, încercând să-mi aduc aminte la ce raion e pasta de susan și ce-am uitat să scriu pe listă, dar e musai să pun în coș.

Acum câțiva ani, când ne petreceam jumătate de weekend umplând sacoșe cu consumabile pentru săptămâna ce urma să înceapă, mă întrebam cât mai durează până când o să putem face asta cu un click, de pe canapea. Iată că am ajuns să trăiesc zilele acestea din viitor și acum îmi comand toate cele de pe telefon, în timp ce fac planuri despre cum o să mă joc cu copiii acasă în timp ce altcineva face cumpărăturile în locul nostru. Iar acest altcineva nu este nefericit că face asta, nu e un om pe care-l asupresc, ci e un om care face această meserie ca pe oricare alta (pentru că da, sunt oameni cărora le place să aleagă lucruri din rafturi și apoi să le aducă cu bicicleta, mai ales dacă nu au copii mici după ei). E un job pe care l-aș fi făcut și eu cu bucurie acum 20 de ani, din păcate nu exista încă!

Cât de mult ne place Bringo, aplicația care face cumpărături în locul meu am mai scris. Ne place pentru că e o afacere românească și pentru că în loc să pierd jumătate de sâmbătă alergând cu copiii printre rafturi și târâind sarsanale la și de la mașină, fac cumpărăturile pe telefon în 15 minute, iar în maximum 90 de minute le am la ușă, pentru doar 19,99 lei. Câștig timp și liniște, iar astea valorează mult, mult mai mult decât 19,99 lei. În plus, comandând online nu mă simt ispitită să culeg de pe rafturi tot felul de lucruri nesănătoase de care nu am nevoie, de fapt. Am reușit să optimizez consumul familiei astfel încât să nu mai aruncăm mâncare și să am stocuri în cămară pentru momentele în care nu am timp să comand.

Ei, vestea bună de azi e că Bringo împlinește doi ani, prilej cu care oferă o mulțime de premii, cu condiția să fiți clienți Bringo și să oferiți reviewuri livratorilor. Concursul are loc în perioada 22 octombrie – 22 noiembrie, iar mecanismul e simplu: după ce primiți comanda, intrați în aplicație la Istoric comenzi, selectați livratorul, apoi îi dați un review. Livratorul care primește nota cea mai mare din cât mai multe recenzii primește un city break oriunde vrea el, iar toți cei care l-au votat intră în tragerea la sorți pentru două city breaks. Participând la campanie mai puteți câștiga telefoane mobile J5 sau abonamente Bringo cu livrare gratuită timp de un an. Iar cea mai frumoasă recenzie va aduce autorului ei un voucher 500 lei la Bringo. O să-i pregătesc o odă livratorului nostru! 😀

Îmi place chestia asta: să primești premiu o vacanță pentru că ai ales să petreci mai mult timp cu familia în loc să alergi prin magazin! 🙂

Vă reamintesc că în aplicația Bringo găsiți hipermarketuri și shopuri Carrefour, magazine cu produse bio și naturale, farmacii, florării, cofetării și brutării, pet-shopuri. La prima comandă aveți transport gratuit. Ca să comanzi lucruri prin Bringo, instalezi gratuit aplicația (merge și pe iOs, și pe Android), introduci datele pentru livrare, apoi cauți magazinul preferat, ți se indică un livrator care e cel mai aproape de magazinul cu pricina, pui produsele pe care le vrei în coș, selectezi metoda de plată la livrare (cash sau card), apoi primești o estimare de timp și aștepți cu telefonul aproape, pentru că dacă se întâmplă să nu mai fie în stoc ce ți-ai dorit, livratorul îți va oferi alte variante de la raft. Puteți comunica prin mesaje în aplicație sau prin apel, livratorul îți poate trimite poze cu produse asemănătoare, dacă cele comandate de tine nu mai sunt pe stoc, poți adăuga produse noi în coș dacă ți-ai mai adus aminte de ceva între timp.

Bringo e disponibil și în București, Iași, Cluj, Constanța și zonele lor limitrofe.

Aplicația are și o funcție de scanare a codului de bare. Să zicem că ți se termină detergentul și ai nevoie să pui urgent o mașină de rufe înainte să pleci la munte. Scanezi cu telefonul codul de bare al vechii pungi de detergent, iar aplicația îți spune prin ce magazin o poți comanda rapid, prin Bringo.

Îți poți face liste cu produsele preferate, să le poți comanda mai ușor. Poți genera singur facturi din aplicație, când ai nevoie. S-au gândit la toate!

Încă o veste bună și vă las! Dacă veți introduce în aplicație codul de voucher LMA, aveți transport gratuit prin Bringo până pe 22 noiembrie. Dacă acum vă instalați Bringo, pentru prima comandă aveți transport gratuit oricum, iar pentru următoarele puteți primi din nou transport gratuit dacă veți folosi voucherul LMA până pe 22 noiembrie.

Recapitulez: prin Bringo, luna asta poți câștiga un city break, un telefon sau transport gratuit la Bringo tot anul, dacă dai recenzii livratorilor Bringo, care aleargă printre rafturi în locul tău, stau la coadă la casă în locul tău, cară cumpărăturile la și de la mașină în locul tău, stau în trafic în locul tău și îți aduc la ușă lucrurile de care ai nevoie.

La mulți ani, Bringo, și mulțumim! Ah și încă ceva: vrem BRINGO în toată țara, că peste tot sunt mame care nu iubesc alergatul printre rafturi cu copii mici după ea!

Sursa foto: mamă la cumpărături cu doi copii mici via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4267

6 comentarii

  1. Am renunțat la Bringo pt ca nu se poate plăti cu cardul, cel putin in Cluj, in București am inteles ca se poate. Nu am niciun bancomat in apropiere, decat sa ma duc cu masina la bancomat mai bine ma duc la magazin, e aceeași distanță. Am tot semnalizat problema dar..degeaba, păcat…

  2. Si eu iubesc bringo!mama de 2 copii, unul sub un an! Cat doarme cea mica, eu pregatesc pranzul iar livratorul vine cu ingredientele pentru cina 😀

    Castig minim 3 ore, si am mai putin stres 🙂

    • Buna, toate preturile sunt exact cele din magaizn, se adauga doar cei 19.99 lei pentru transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *