Inimă la abur

De ceva vreme, Sofia face duș sau baie singură, și intră mereu după mine, bănuiesc că-i place să primească locul deja aburit și încălzit, mai ales că eu fac saună, și vara și iarna mă spăl cu apă opărită, să-mi încălzesc oasele bătrâne.

Chiar înainte să vină ea în baie și să ies eu ca să-i fac loc, după ce mă termin de fiert, îi desenez pe ușa aburită a cabinei de duș o inimă mare, grăsuță, cu ochii închiși, care zâmbește în somn. În fiecare seară, de multe luni, fără excepție.

E primul lucru pe care-l vede când intră în baie. Eu mă prefac că mă spăl, ca s-o observ în tihnă. De absolut fiecare dată deschide ușa cu emoție, de parcă privirea îi intră în cameră înaintea ei, să vadă dacă și azi e inimioara acolo pentru ea. O vede și instantaneu i se lățește fața într-un zâmbet uriaș.

– Pentru mine? întreabă, deși știe că e pentru ea. În fiecare seară e pentru ea.
Desigur că eu fac una și pentru băiețel, dar asta știe numai el.
– Pentru tine, rază de soare și de lună.
– Mulțumesc, mami.

Facem schimb de locuri și ne vedem fiecare de ale ei.

Zilele trecute, a observat că atunci când curge în chiuvetă, apa de la robinet face în jurul scurgerii o formă ca de inimioară. A ridicat ochii la mine și m-a întrebat:
– Mami, tu ai făcut asta? Pentru mine? Uaaa, ce tare, mami!

N-am putut s-o mint.
– Iubito, de data asta n-am făcut-o eu. Poate e Universul, care ne spune că ne iubește?

Și m-am gândit ce frumos trebuie să fie să iubești atât de mult pe cineva încât să vezi peste tot numai semne de iubire de la persoana ta specială către tine.

Sursa foto: inimă în abur via Shutterstock.com