Ce mai citește soțul meu pe internet (ep. 11)

Articol scris de soțul patroanei în cadrul rubricii săptămânale creată special pentru a arăta femeilor și bărbaților ce mai citește un bărbat pe internet.

Săptămâna asta a fost bună. Bună-bună 🙂

1. Despre presiunea de a fi excepțional cu Alain de Botton (sursa)

În primul rând, aș vrea să zic că A de B mă enervează, pentru că de multe ori ce scrie el îmi ajunge până la os – este motivul pentru care nici nu-l prea mai citesc, atâta introspecție sunt convins că nu are cum sa fie bună 🙂

În acest post de Facebook, el zice așa:
– există o întrebare simplă care ajunge rapid la esența a cum ne simțim cu noi înșine – iat-o: după ce ai ieșit din copilărie, ai rămas cu ideea că, una peste alta, ești OK așa cum ești sau cu ideea că trebuie să fii excepțional ca să ai un loc sub soare?
– iar întrebarea conexă este: ești, prin urmare, relaxat în legătură cu situația ta prezentă sau, din contră, ești fie un om preocupat în continuu să ai succes („overachiever”), fie un om copleșit de ceea ce crezi că este mediocritatea ta?

A de B spune că aproximativ 20% dintre noi nu sunt relaxați în legătură cu situația lor, fie nu sunt niciodată mulțumiți cu ceea ce realizează, fie se consideră de-a dreptul niște „ratați”. Acești 20% au fost probabil elevi foarte buni la școală, întotdeauna în fruntea clasei, dar nu pentru că erau atrași de școală, ci pentru că se simțeau obligați să fie, din motive care nu erau clare la acel moment („așa a zis mama / tata”). Astăzi, la maturitate, acești oameni poate nu sunt excepționali cum au fost la școală, dar totuși simt constant presiunea să fie.

Eu de exemplu sunt unul din cei care au crezut multă vreme că trebuie să fie excepționali, deosebiți, cu stea în frunte etc iar faptul că nu sunt este un lucru cu care încă nu pot să zic că m-am împăcat pe deplin. Una e să știi că e imposibil din punct de vedere statistic să fim toți peste medie și alta e să accepți că asta ți se aplică și ție.

A de B zice că trăim într-o societate a cărei definiție pentru succes este, în esență, descrisă aproape complet de bani, faimă sau putere, ceea ce ne induce ideea că viețile „normale”, „ordinare” sunt lipsite de valoare. Totuși, s-ar putea să fie mai mult efort, bucurie și noblețe implicate în lucrurile banale, cum sunt:
– să crești un copil rezonabil de independent și echilibrat;
– să menții o relație bună cu partenerul tău de-a lungul mai multor ani;
– să păstrezi o locuință într-o ordine rezonabilă;
– să dormi suficient (ah ce m-a lovit aici!);
– să îți faci treaba voios și responsabil, chiar dacă nu ai o muncă din cale-afară de interesantă sau de bine plătită;
– să îi asculți (adică să îi auzi cu adevărat) pe ceilalți;
– în general, să nu te lași copleșit de furie sau nebunie în fața paradoxurilor și compromisurilor care fac parte din ceea ce numim „viață”.

Vă invit să răspundeți la întrebarea de la finalul articolului, mie mi se pare că acel 20% oameni care simt presiunea să fie excepționali este subestimat, poate o fi valabil pentru UK, dar eu sunt curios cum e la noi. Apropo, după ce am scris asta mi-am dat seama că prințesa a scris deja despre subiect, aici.

2. Despre noul autoritarism cu Sorin Cucerai (sursa)

Idei principale, citez:

„- Noul autoritarism, cel care în prezent subminează democrațiile liberale, diferă semnificativ de autoritarismul clasic, cel prevalent pe parcursul secolului al XX-lea.

– O primă diferență constă în aceea că, spre deosebire de autoritarismul clasic, noul tip de regim anti-liberal nu mai este monolitic. Pluripartitismul e permis, alegeri au loc în mod regulat, ba chiar și tematica drepturilor omului este preluată, dar răstălmăcită în așa fel încât să legitimeze atacurile la adresa unei ordini liberale.

– Spre deosebire de autoritarismul clasic, noul autoritarism este unul care produce prosperitate.

– După cel de-a doilea război mondial, regimurile democratice au fost percepute ca singurele producătoare de prosperitate. Tocmai din acest motiv revoluțiile din 1989 au fost pro-democratice. Și tot din același motiv unii gânditori au tras concluzia că democrația a câștigat definitiv războiul împotriva oricăror alte forme de organizare politică.

– Noul autoritarism contestă direct și explicit tocmai această premisă imprudentă potrivit căreia democrația este singurul producător posibil de prosperitate. El susține (cu dovezi) că prosperitatea poate fi obținută și altfel, că democrația nu are de ce să fie asociată în mod singular cu prosperitatea. Și tocmai prin această teză și prin dovezile pe care le aduce în favoarea ei, noul autoritarism atacă direct și subminează fățiș preeminența democrației (sau, mai precis, pretenția democrației la preeminență).

– Acesta este noul război rece: nu unul între apărătorii libertății și susținătorii unei ordini de forță, ci unul între două mecanisme posibile de producere a prosperității, ambele de succes.”

Cu alte cuvinte, să zicem mersi că PSD-ul nu face autostrăzi și se preocupă doar de exonerarea hoților, că dacă le-ar face și ar fi mai discreți cu hoțiile, nu am avea nici o șansă să scăpăm de ei – a se vedea Ungaria sau Polonia. Oamenii votează în primul rând pentru prosperitate, nu pentru libertăți, ceea ce e perfect acceptabil din punct de vedere moral. Chiar și cei care au un nivel satisfăcător de prosperitate materială votează tot pentru prosperitate, doar că prin prosperitate înțeleg și altceva decât bani, de exemplu după ce ești ok cu banii vrei o calitate minimă a vieții în orașul tău.
Dacă se asigură prosperitate, faptul că li se diminuează un pic libertățile e tolerabil pentru majoritatea oamenilor. Sigur, există un punct de la care scăderea libertății te deranjează, dar, până în acel punct, majoritatea oamenilor se vor mulțumi cu o viață prosperă, chiar dacă mai puțin liberă. Într-un fel, ideea asta are legătură cu articolul de punctul 1 de mai sus, în sensul că nu putem să fim toți campioni ai luptei pentru libertate.

3. Despre rezultatele alegerilor europene (sursa)

Noi Unii dintre noi avem motive de bucurie în Romania, dar nu trebuie să uităm că pentru viitorul nostru s-ar putea să fie mai important ce se întâmplă în Europa decât ce se întâmplă la noi. Era clar că Dragnea va dispărea la un moment dat din viața politică, la fel cum e clar și că dispariția lui nu este decât un prim pas, unul foarte mic, înspre o posibilă schimbare la care avem de lucrat în primul rând noi, adică eu și cu tine, dacă chiar ne dorim o viață mai bună în țara asta.

La 3 ani după Brexit și Donald Trump, multe publicații au ales să prezinte rezultatele obținute în Europa de populiștii de extremă dreapta ca fiind mai slabe decât se așteptau unii comentatori.

Ce-i drept, în Germania, Spania, Danemarca și Olanda, așa au fost. Dar, deși valul populist nu a luat proporții, realitatea este ca aceste partide cresc în continuare și au din ce în ce mai multă proeminență în politica europeană. În Franța, Marine Le Pen l-a învins pe Macron. În UK, partidul nou înființat de Nigel Farage (partidul Brexit) i-a depășit atât pe conservatori cât și pe laburiști, deși nimeni nu știe ce vrea și ce va face acest partid în afară de Brexit. În Polonia, alegerile au fost câștigate de partidul de extremă dreapta Lege și Justiție, iar în Ungaria Fidesz-ul lui Orban a rupt. În Italia, Liga Nordului, un mic partid separatist condus de Matteo Salvini, a devenit principala forță politică din țară, i-a depășit chiar și pe cei de la Cinci Stele, populiștii de stânga cu care sunt în aliantă. În Austria, noroc de scandalul cu filmarea, că altfel probabil Partidul Libertății ieșea mai bine decât pe locul 3.

Aici este o listă cu rezultatele din fiecare țară.

Asta-i tot, vă urez un weekend în care să vă gândiți care vreți să fie narațiunea esențială despre ei cu care copiii voștri vor rămâne, după ce li se va fi încheiat copilăria.

[interaction id=”5cf14150da580f6b676a080d”]

Sursa foto: premiantul via shutterstock.com

PS Dacă ați ratat episodul de săptămâna trecută, îl găsiți aici.
Rezultatele sondajului de săptămâna trecută: peste 80% dintre respondente au zis ca da, au fost momente în care au simțit că trebuie să fie și terapeuți pentru bărbații lor. Acum ar trebui să fac un sondaj în care să-i întreb și pe bărbați același lucru 🙂
Au votat peste 570 de oameni, mulțumesc.