Nu e un secret că îmbătrânim, așa că vă invit să vorbim despre rejuvenarea… vaginală (p)

Știu că nu e un subiect ușor de citit, vă asigur că nici de scris nu e ușor, însă cred că e nevoie să ridicăm vălul de rușine despre tot ce are legătură cu corpul nostru, ca să putem povesti asumat, curat, fiziologic, și despre părțile noastre intime și sensibile, care de multe ori, tocmai pentru că sunt tabu, nu primesc atenția și grija de care au nevoie.

Încep eu. Voi puteți doar citi când nu vă vede nimeni, puteți comenta anonim, puteți trimite linkul unei prietene pe whatsapp. Aceasta nu e musai să fie o conversație publică, și una privată poate face mult bine.

Adevărul fiziologic este că toate femeile au un vagin (chiar dacă multe nu știu că se numește așa și majoritatea dintre noi refuză să discute despre asta deschis; e normal, suntem un popor foarte pudic, iar educația intimă și sexuală lipsesc și din școală, și de acasă). Vaginul îmbătrânește în timp, ca întregul nostru corp. Menopauza are efecte serioase asupra vaginului, la fel ca nașterea. Doctorul uroginecolog Nathan L. Guerette, Președinte al Female Pelvic Medicine Institute din Virginia, spune că „Aceste două fenomene naturale, menopauza și nașterea, afectează serios sănătatea vaginului: apar dureri, uscăciune, incontinență urinară, o relaxare a mușchilor vaginului, care poate duce la afectarea calității actului sexual, amorțeală, mâncărimi. Alte lucruri care afectează sănătatea vaginului sunt histerectomia, tratamentele hormonale și chimioterapia.” (citat din The Industry Insider, găsiți aici tot articolul).

Am aflat de rejuvenare vaginală acum un an, la clinica la care mi-am făcut harta alunițelor. Am ridicat o sprânceană și m-am gândit: Wow, trebuie să-ți pese mult de viața ta sexuală să faci un tratament cu laser în vagin pentru ea!

M-am tot gândit la această idee de atunci și am investigat subiectul, ca să vă povestesc și vouă, nu cu vreun îndemn anume, ci doar ca să știți că această procedură există, nu are un cost exorbitant, nu are riscuri,  funcționează, are efecte semnificative și vă poate îmbunătăți calitatea vieții (nu doar a celei sexuale, deși nici asta nu e de neglijat).

Există mai multe tipuri de aparate care fac rejuvenare vaginală, însă nu toate sunt sigure și lipsite de efecte secundare. Cel mai performant, singurul care a fost și subiectul unui studiu clinic în Europa și care nu are efecte secundare este aparatul cu laser CO2RE Intima, inventat de o companie din USA și disponibil și în România. Alte tipuri de aparate care folosesc diverse tipuri de energie pentru rejuvenarea vaginală nu sunt sigure pentru proceduri interne și au avut ca efecte secundare arsuri serioase și necroze. Acest tip de laser, Co2RE, este singurul considerat sigur și cu care nu s-au înregistrat efecte secundare neplăcute (aveți aici și o declarație publică a FDA pe acest subiect).

aparat rejuvenare vaginala

Nu am încercat procesul pe propria-mi piele, din fercire corpul meu nu a fost afectat foarte tare de nașterea naturală și menopauza încă nu m-a lovit. Am căutat studii despre procedură, am vizionat câteva materiale video, am cerut mărturii de la femei care au trecut prin asta și am primit răspunsuri de la un medic care face această intervenție în clinică și cunoaște bine tot procesul. Găsiți mai jos rezultatele documentării mele, care sper să vă fie de folos la un moment dat (mie sigur îmi va fi, când va sosi momentul). Cred că e bine să ne folosim de tot ce ne oferă tehnica modernă pentru a fi bine cu noi, dacă asta e ceea ce ne dorim.

Încep cu studiul pe care l-am găsit publicat pe NCBI, aici. La studiu au participat 21 de femei cu vârste între 38 și 52 de ani, tratate intern și extern în trei sesiuni la interval de o lună cu CO2RE Intima.

  • La 12 săptămâni de la ultima intervenție, 82% dintre paciente au declarat o îmbunătățire a sănătății vaginale
  • 81% dintre paciente au remarcat o îmbunătățire a vieții sexuale
  • 97% dintre paciente declară că îmbunătățirile s-au menținut în următoarele 6-8 luni

Interviu cu Dr. Ioana Pescaru, medic dermatolog specialist

Ca un preambul al discuției noastre, dr. Pescaru spune: „La ora actuală, foarte multe femei de toate vârstele suferă de o lipsă a sănătății mucoasei vaginale (manifestată prin atrofie, lipsa lubrifierii și disconfort în timpul contactului sexual), de un aspect îmbătrânit a regiunii vulvare (laxitate sau tulburări de pigmentație) sau chiar de incontinență urinară. Toate aceste au un impact major asupra calității vieții, iar pentru ele, până în prezent nu au existat soluții non-invazive. Odată cu înaintarea în vârstă, apar sindromul de relaxare vaginală (care este accentuat de nașteri multiple pe cale naturală), atrofia vaginală sau tulburările genito-urinare asociate modificărilor hormonale prin scăderea hormonilor estrogeni (produsă de menopauză). Există în principal două categorii de vârstă vizate de acest tratament:
– Femeile aflate la vârstă fertilă (spre final de 20 ani și început de 40), interesate de restabilirea funcției sexuale și a aspectului estetic după naștere, mai ales dacă acest lucru este posibil de realizat prin tehnici non-invazive
– Femeile aflate în perioada perimenopauză (40-50 ani) sau postmenopauză, interesate mai puțin de partea estetică și mai mult de tratarea incontinenței urinare și de atrofia vaginală.

Care sunt efectele rejuvenării vaginale?

Tratamentul cu laserul CO2RE Intima fracționat cu o lungime de undă de 10600 nm (care permite absorbția ridicată a apei) este practic o arsură controlată, fracționată, ce duce la inițierea unui răspuns natural al organismului de reparare cu contracția fibrelor de colagen și elastină existente, și, secundar, formarea de fibre noi prin activarea fibroblastelor. De asemenea, studiile efectuate prin prelevarea de biopsii înainte și după tratament au arătat și o creștere a vascularizației și inervației peretelui vaginal. Contracția produsă asupra peretelui vaginal cuprinde și baza vezicii urinare aflată adiacent peretelui anterior al acestuia, ducând la corectarea unei incontinente urinare ușor-moderate.

În ce constă rejuvenarea vaginală mai precis?

Tratamentul CO2RE Intima permite îndepărtarea controlată și coagularea țesutului vaginal și vulvar până la nivelul dermului. Tratamentul se poate efectua atât intern, la nivelul vaginului, dar și extern, la nivelul vulvei și regiunii inghinale. La nivel intern, se inserează aplicatorul laser și se efectuează aplicarea de mai multe impulsuri laser din cm în cm, circumferențial la nivelul canalului vaginal, cu aplicarea de pasaje multiple pe peretele anterior pentru corectarea unei incontinențe urinare, acolo unde este cazul. La nivel extern, se realizează aplicarea de impulsuri unul lângă altul, la nivelul zonei țintă, cu diverși parametri, în funcție de patologia prezentă (laxitate, cicatrici, pete pigmentare). Aplicatorii laser utilizați sunt de unică folosință, pentru a diminua orice risc de contaminare de la pacientă la pacientă. De asemenea, sunt realizați ergonomic, astfel încât să producă un disconfort minim în timpul procedurii. Protocolul standard este de trei ședințe efectuate la un interval de 4-6 săptămâni, iar apoi se mai poate realiza câte o ședință de întreținere pe an.

Așadar, nu e o procedură chirurgicală.

Rejuvenarea vaginală este un tratament laser nedureros non-chirurgical și non-hormonal care se poate efectua pentru tratarea atât a vaginului, cât și a regiunii vulvare. Este o alternativă minim invazivă la tratamentele chirurgicale sau medicamentoase utilizate până în prezent.

Rejuvenarea vaginală rebuie efectuată de un medic?

Ședințele de rejuvenarea vaginală cu laser Co2Re Intima se recomandă a fi efectuate întotdeauna de un medic, fie el dermatolog sau ginecolog, pentru că este o procedură preponderent medicală, viza estetică fiind secundară. Având în vedere că trebuie ținut cont de eventualele patologii și tratamente medicamentoase utilizate de paciente în prealabil, numai un medic poate decide în cunoștință de cauză cine poate realiza procedura în siguranță. De asemenea, orice infecție activă prezentă înainte de procedură trebuie tratată, aici intervenind iarăși medicul care va efectua procedura.

Este necesară anestezie pentru această procedură?

În cadrul procedurii cu laser CO2RE Intima se utilizează o cremă anestezică doar pentru tratarea zonei externe, vulvare, deoarece la nivelul mucoasei vaginale nu există receptori termici care să perceapă căldură emisă de laser ca durere. Există această diferență importantă între inervația mucoasei vaginale și a celei bucale sau a tegumentului, care a permis efectuarea tratamentului intern fără anestezie. Pacientele resimt un discomfort minim la introducerea aplicatorului, similar cu cel produs de introducerea sondei de ecografie transvaginală. Durerea la efectuarea tratamentului extern, după aplicarea cremei anestezice, este minimă sau chiar absentă.

Ce analize sunt necesare în prealabil?

Pentru o astfel de procedură nu este suficient să citim informațiile apărute în reviste sau online, este necesar un consult prealabil cu un medic care realizează o astfel de procedur[ (fie el dermatolog sau ginecolog), deoarece este necesar un set de analize. Abia apoi tehnica poate fi efectuată în deplină siguranță. Analizele includ obligatoriu un examen Babeș-Papanicolau mai recent de șase luni și un examen de secreție realizat cât mai curând, dar lista poate fi extinsă de la pacientă la pacientă, în funcție de patologiile preexistente.

Care sunt contraindicațiile acestei intervenții?

Contraindicațiile sunt cele clasice oricărui tratament laser: sarcina și alăptarea, boli fotosensibilizante (lupus) sau medicamente fotosensibilizante, prezența oricărei infecții active, ori a unui cancer. Cum spuneam, doar o consultație în prealabil cu un medic poate stabili cine poate efectua procedura în siguranță și în ce condiții. Bineînțeles, procedura nu se poate efectua în timpul perioadei menstruale.

Cum e recuperarea post-intervenție?

Recuperarea durează șapte zile, timp în care pacienta trebuie să nu introducă tampoane intravaginale și să nu întrețină raporturi sexuale. De asemenea, în primele două zile, poate simți următoarele efecte minore post-tratament: durere ușoară, senzații de înțepătură sau arsură, prurit, echimoze, edem sau amorțeală. Nu au fost observate complicații la monitorizarea ulterioară, la una, trei și șase luni.

Ce se poate întâmpla neplanificat și nedorit în timpul unei astfel de proceduri și de ce?

Dacă sunt respectate condițiile puse în prealabil de medicul care efectuează procedura, aceasta poate fi realizată în deplină siguranță. Uneori se poate reactiva o eventuală infecție herpetica sau candidozică și, de aceea, la pacientele care fac frecvent astfel de infecții, se poate prescrie medicație profilactică. Totodată, dacă pacienta uită se mentioneze anumite medicații fotosensibilizante luate în zilele de dinaintea procedurii (chiar și un simplu ibuprofen sau aciclovir), asta poate face ca procedura să fie greu de suportat și să apară chiar o arsură.

Este nevoie de tratament medicamentos înainte sau după procedură?

Înainte de procedură se va efectua tratament medicamentos dacă există vreo infecție activă prezentă la nivel intern sau extern. În funcție de tipul infecției, bacteriană, micotică sau virală, se va efectua tratamentul specific. După tratamentul cu laser CO2RE Intima, se va efectua tratament profilactic la pacientele care fac infecții recurente.

Ce presupune recuperarea?

Recuperarea după procedura CO2RE Intima durează șapte zile și presupune refacerea mucoasei și a tegumentului din zona genitală. Pe lângă evitarea aplicării de tampon intern și abstinență sexuală în acest interval, pacienta va aplica ovule cu acid hialuronic, iar la nivel extern, o cremă hidratantă și reparatorie din abundență, eventual și un antibiotic topic. Igiena se va efectua cu produse cu un ph neutru, hidratante. Trebuie purtată lenjerie doar din bumbac și evitată căldura (băi fierbinți, saună, mers la sală). Pacienta va evităa aplicarea de creme cu cortizon sau ingerarea de antiinflamator pentru că scăderea inflamației duce la scăderea eficienței tratamentului. Este de menționat diferența între perioadă de recuperare, care este de șapte zile, și perioada în care se vor vedea rezultatele procedurii, care este de aproximativ o lună de la efectuarea ședinței, efectul maximal fiind atins la două-trei luni după a treia și ultima ședință din protocol.

Există o vârstă maximă la care se poate face rejuvenarea?

Nu există o vârstă maximă, mai ales că unul dintre intervalele de vârstă țintă pentru această procedura sunt femeile aflate în perioadă post-menopauzală. Totuși, având în vedere că la o vârstă înaintată, frecvența patologiilor prezente la un pacient crește, este posibil că procedura să fie contraindicată.

Dr. Ioana Pescaru poate fi găsită la clinica Derma Expert by Elos, unde practică inclusiv această procedură de rejuvenare vaginală.

Ce spun femeile care au încercat rejuvenarea vaginală?

Mai jos găsiți mărturiile a trei dintre femeile care au încercat rejuvenarea vaginală în ultimul an:

Lavinia: Am fost la sport, unde trebuia să sărim coarda, și am constatat în acel moment că scăpam urină. M-am impacientat . După puțin timp, am cunoscut unul dintre medicii clincii Derma Expert by Elos și am discutat despre problema mea și cum mă poate ajută laserul CO2RE Intima. Intervenția nu este chiar plăcută, dar nu pot să mă plâng de durere, este suportabil. Durata intervenției, fără pregătirea dinainte, este de aproximativ 20 minute. Nu vă pot spune cu siguranță, nu m-am uitat la ceas, dar pot să vă spun că nu am observat trecerea timpului, doamna doctor povestea cu mine și îmi explica ce face și ce voi simți în acel moment și care vor fi urmările. Prima oară mi-a fost puțin frică, dar în cinci minute a dispărut teama. În ziua intervenției am avut o senzație mai neplăcută, dar dureri nu. Nu am urmat un tratament îndelungat, doar cinci zile. Acum pot să sar coardă și mă simt mai femeie ca înainte de interventie.

Roxana: Citisem despre rejuvenare vaginală înainte ca ea să fie disponibilă la clinica Derma Expert By Elos. Nu a trecut mult timp și au adus această procedura în clinică. M-a interesat pentru că am observat o laxitate vaginală internă și externă și am zis să intervin! Intervenția a fost destul de OK, nedureroasă, doar o senzație de căldură intern, iar extern ca niște pișcături și o senzație de usturime, dar suportabil. A durat în jur de 30 de minute, intern și extern, iar înainte am stat cu cremă anestezic 15-20 min. La prima procedură, am avut destule emoții neștiind cum se desfășoară toată procedura, dar m-am liniștit repede când am sesizat că nu e nimic dureros sau neplăcut. Tratament după nu a fost necesar, doar cremă extern pt repararea țesutului și vindecare mai rapidă. Efectele au fost vizibile extern și intern. Extern, am observat labiile mari mai tonice și micșorându-se, iar intern am simțit că vaginul nu mai este la fel de lax cum a fost înainte de procedură, o mai bună hidratare, asta pentru cine suferă de uscăciune vaginală, să știți că ajută. Recomand câteva ședințe, iar de întreținere cred că o dată pe an ar fi suficient la o persoană mai în vârstă.”

Cristina:”După ce am constatat că am o problemă, am început să fac săpături în speranța găsirii unei soluții. M-am informat în legătură cu cele mai noi și eficiente metode. Aș vrea să menționez că această <idee> de a apela la proceduri de corecție mi-a rezolvat o mare problemă cu care sunt sigură că se confruntă foarte multe alte femei și ar fi minunat să ne vină astfel de idei, însoțite de curajul de a vorbi deschis și de a ne lua inimă în dinți pentru câteva clipe în schimbul unei <fericiri> de durată. Este minunat că problemele mecanice sau hormonale sunt reversibile. Intervenția de rejuvenare vaginală și intimă externă a durat cu tot cu anestezie ( 20 min anestezia) circa o oră, durerea a fost foarte ușor de suportat, aș putea spune ușor neplăcută. În momentul urcării pe masă de intervenție, am fost foarte liniștită pentru că deja citisem suficient încât să înțeleg cât de eficientă și puțin dureroasă este procedura, iar starea mea de liniște a fost dublată de doamna doctor, care mi-a inspirat încredere încă de la prima discuție avută și mai mult decât atât, atenția dumneaei în privința detaliilor m-a făcut să simt din toată inima că sunt pe mâini bune. În privința perioadei de recuperare pot spune că disconfortul a fost zero, doar trebuie să permitem țesutului să se vindece corect, ceea ce poate fi un motiv foarte bun de a-i stârni partenerului nostru de viață un dor nebun de atingere și iubire, ținându-l la distanță. 🙂 Recuperarea, dacă se poate numi așa perioada post-procedură, a însemnat: dușuri nu foarte fierbinți și scurte și tratarea pielii cu o cremă dedicată arsurilor.
În ceea ce privește efectele intervenției, exact așa cum m-am așteptat, au fost foarte foarte bune! Știu că sună frumos: durează puțin, minim invaziv, efecte miraculoase… dar este adevărat! Parcă nu mi a venit să cred că mă simțeam atât de rău în pielea mea când eram la doar câteva impulsuri de raze laser distanță de a începe o nouă viață. Este sexy să ai grijă de ține, să accepți că ai o problemă și să o rezolvi! Sunt fericită!”

Cât costă rejuvenarea vaginală?

Costul tratamentelor de rejuvenare vaginală la Clinica Derma Expert by Elos sunt următoarele:

  • Zona internă: 800 de euro
  • Zona externă: 500 de euro
  • Zona internă și cea externă: 1100 euro
  • Pachet trei ședințe intern + extern, cu discount 50%= 1.650 euro, în loc de 3.300 de euro.

Vă mulțumesc că ați ajuns cu cititul până aici. Puneți informația la sertar dacă nu vă e deocamdată de folos.

E important să avem grijă de noi, de lucrurile care ne aduc bucurie. Vaginul e miezul nostru, merită și el păstrat tânăr, nu doar fruntea, gâtul și spiritul, nu? 🙂

Sursa foto: Unsplash.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

31 comentarii

  1. Recunosc ca nu inteleg care sunt problemele vaginului care ar trebui “reparate” :(. Inteleg incontinenta (care apare sporadic la mine, iarna, cand stranut/tusesc dar problema dispare primavara :)) dar in rest nu inteleg cum arata celelalte probleme. Probabil ca nu am imbatranit suficient :)) Mersi pt articol. Il salvez si eu pt cand oi avea nevoie

    • Pai, uite, dupa o nastere naturala sau mai multe, poate aparea o laxitate a peretilor vaginului.
      Menopauza vine cu uscaciune, dureri la contact sexual etc.
      Labiile devin si ele mai putin elastice si pot incepe sa arate neplacut. Etc. 🙂

    • Nu am nascut natural. 2 copii, o cezariana. Done :)) Laxitatea peretilor vaginali e o enigma pt mine. Pacat ca nu ma auzit exclamand “say what?”. Cum iti dai seama ca peretii vaginului sunt “moi”? Uscaciunea ma gandesc ca vine cu dureri dar in timpul contactului sexual, nu? Sau se usuca de tot vaginul? Daca se usuca de tot atunci iar nu stiu cum as putea sa imi dau seama. Stiu ca echilibrul florei bacteriene depinde de ph-ul si mediul umed din zona deci daca vaginul s ar usca de la sine (si nu doar in cazul contactului sexual) atunci cred ca asta ar veni cu niste probleme medicale recurente. Dar sper sa mai am vreo 7-8-9 ani pana la menopauza si sa vezi ce interesanta o sa fie intalnirea cu ginecologul :))
      In rest, chestiunile de estetica (gen labii lasate) chiar nu ma streseaza. Alte lucruri lasate si mult mai vizibile ma macina :))

    • Iti dai seama foarte simplu cand faci sex. Ioi, ce am ajuns sa explic, Doamne apara si pazeste. Fii atenta: daca inainte simteai intr-un fel penisul in vagin, si de la un punct nu-l mai simti la fel, adica ti se pare mai mic si mai slab si mai moale (desi el e la fel), inseamna ca vaginul tau s-a relaxat. E ca atunci cand strangi pumnul peste un stilou si il simti intr-un fel, iar apoi nu-l mai poti strange si stiloul iti scapa printre degete, stii cum zic?
      La fel si cu uscaciunea. Una e sa bagi un deget intr-o caisa, sa zicem, care e umeda si moale, si alta intr-un sac cu piuneze. Hai ca m-au ucis metaforele, maiculita, greu mai e.

    • Eu am avut 3 nasteri naturale si ma confrunt actual cu aceasta problema. Multumesc pentru articol, foarte interesant!

    • doresc sa se consemneze ca nu sunt de acord cu analogia penis-stilou;
      adica, apreciez ca nu ai folost analogia penis-creion, dar tot nu sunt de acord!
      si oricum, nu ai de unde sa stii daca penisul e sau nu e exact la fel fara sa folosesti un șubler!
      numai inexactitati ai scris in comentariul asta!

    • Două zile mai târziu, Dedeman raportează o creștere alarmantă a numărului de șublere vândute în timp record.

    • recomand din ala cu display electronic, ca altfel e mai greu de citit si se pot intampla greseli;
      si nu vrem sa facem greseli in situatiile astea…

    • Asta pentru că Ioana-i scriitoare. De-ar fi fost … bucătăreasă, comparația ar fi fost cu un … castravete, să zicem.
      De acord cu Oana ?

    • Doamneee, cat am mai ras :)))). Dar multumita metaforelor tale cred ca pot sta relaxata ca inca nu e vaginul relaxat :))))
      Serios vorbind, chiar daca nu as fi stiut sa identific problemele astea medicale (si serioasa by the way) cu siguranta atitudinea responsabila ar fi fost sa ma duc la dr pt analize si investigatii. Cumva tot as fi aflat despre moliciuni si piersici. Dar articolul tau ridica problema asta la fileu, o scoate de sub paturi, ne forteaza sa ne uitam unde nu am fost invatati sa ne uitam si, la finalul zilei, suntem un pic mai informati si poate dezinvolti. Good job :*

    • Un lucru foarte important dupa nastere este recuperarea perineala, despre care nimeni nu vorbeste. Am avut noroc cu un medic ginecolog care a lucrat si in Franta, unde sedintele sunt decontate de casa de asigurari si am gasit un kinetoterapeut in Cluj care face asta. Pe mine, personal, m-a ajutat foarte mult, dupa a treia sedinta am observat imbunatatiri (aveam disconfort in zona cicatricii de la epiziotomie si incontinenta).

    • Asta vroiam să întreb: nu se pot încerca mai întâi niște exerciții fizice, cum sunt cele pentru perineu?

    • Pentru laxitate si incontinenta dupa nastere exista si varianta mai ieftina a reeducarii perineale cu o moașă specializata ( sedinte decontate total in Franța de ex) plus exerciții Kegel plus apărate gen Gyneffik ( Franța) care pot fi folosite acasă si care stimulează pereții vaginali prin impulsuri electrice minime. Oricum ma bucur ca se vorbește si in România despre acest subiect. Si da incontinenta urinala chiar si temporara trebuie luată in serios. Primul pas sunt exercițiile Kegel zilnic pe viata. Beneficiile se vot vedea apoi si in viata sexuală. No further comment.

  2. Băi ce tare! Eu una sunt înconjurată de prietene pudice (cu câteva excepții). Ele mă ascultă când eu vorbesc despre lucruri, dar ele tac mâlc despre experiențele lor. Să știi că mie îmi face bine sa văd că mai sunt și alți oameni care vorbesc deschis despre asta. Uite, eu de exemplu deși nu am avut copii, tot știu despre ce înseamnă laxitatea pereților vaginali. Pentru că îmi amintesc cum se simțea vaginul in jurul degetului meu la începutul vieții mele sexuale, și cum se simte acum, câțiva ani mai târziu. Nu este o diferență mare, dar ea există. Și eu păstrez acest articol pentru mai târziu. Îți mulțumesc!

  3. Acum aștept cu interes comentarii de genul: „Vai, dar cum poți să scrii așa ceva? Te credeam mamă serioasă etc.” așa cum ai primit la articolul despre orgasm. Pentru că da, doamne ferește să ne preocupe orgasmul sau funcționarea vaginului odată ce devenim mame. Ptiu drace și nu le lasă la cele rele!

    Sau poate s-au mai relaxat cititoarele blogului și se bucură (și) de astfel de articole, așa cum ar fi normal 🙂

  4. Mi s-ar fi parut mai interesant sa fi citit experienta directa dupa ce l-ai incercat direct (mai ales ca daca inteleg bine femeile 20-40 ani care au nascut sunt in targetul acestui aparat), dar inteleg ca la tine nu se aplica :-). Interesant de asemenea ar fi fost de impartit experiente de ce nu se aplica (ce metode de re-educare ai folosit); ce inteleg eu e un articol publicitar, bazat pe studii si marturii, de care e f bine celelalte sa fim la curent 🙂

  5. Exista o tehnica de rejuvenare vaginala care povine din indepartata Asie. Este un „fitness” al vaginului, practicat de milenii, cu ajutorului unui „yoni egg”. Mai multe informatii aici
    https://yoniegg.com/what-are-yoni-eggs/
    sau aici
    https://femeiatrezita.com/oua-de-jad/
    (nu am niciun interes comercial in niciunul dintre cele doua site-uri).

    Evident nu se practica cu orice ou si fara o buna igiena si o documentare prealabila. Sunt multe tutoriale si pe youtube.

  6. sorry ca sunt un grinch nesuferit… dar chestia asta cu rejuvenarea vaginala imi suna ca si ideea de a fabrica deodorante speciale pt transpiratia de sub sani si gelurile pt igiena intima feminina..ca si lamele de ras roz…aceeasi industrie avida de bani care si-a gasit nisa perfecta: femeile supuse unor canoane estetice inventate de barbati. partea cu incontinenta urinara o inteleg, dar sa-mi rejuvenez vaginul din motive estetice…. ma intreb de ce nu o fi existand si o rejuvenare testiculara ? pentru ca patriarhat probabil.

    • Pe bune? Să simți aceeași plăcere sexuală chiar și după menopauza e canon estetic inventat de bărbați? Pentru că ăsta e următorul rol al rejuvării vaginale, imediat după incontinența urinară, care, da, e o problemă și mai serioasă.
      Cum arată vaginul nu cred că-i pasă nimănui direct, dar plăcerea sexuală este strâns legată de „aspectul” vaginului (lălâu sau ferm). Și unele femei chiar vor ele din proprie inițiativă să se bucure de sex, nu le impune niciun bărbat. Și există viață sexuală împlinită și după 50-60 de ani. Jeeez…E chiar atât de greu de crezut?

      Estetica are treaba cu labiile, respectiv cu ce e la exterior. Și dacă unei femei chiar nu-i plac labiile ei, care e problema? Ce treabă are asta cu bărbații? Unora nu le plac nasurile, sânii, fesele, etc. Doar pentru că labiile sunt chiloți înseamnă că nu poți fi nemulțumită de ele și că pot fi și urâte? Pe același principiu conform căruia nu te epilezi iarna că oricum nu te vede nimeni? Sau nu te epilezi pentru că n-ai iubit deci nu-ți mângâie nimeni picioarele și labiile ca niște cactuși?

      Doamne, oare când o să învățăm să ne iubim și să ne îngrijim 100% pentru noi, indiferent de parteneri?

  7. in orice caz, oricee discutie legata de vagin, vulva si de ce nu, clitoris, e mai mult decat binevenita! felicitari pt curaj si talent!

    • mai, si asa esti varf de lance pe partea de parenting…poti fi si pe partea cu iesitul din negurile represiunii sexuale. eu o sa strang bani sa-ti fac statuie drept multumire pt curaj ?

    • Andra, am intrat pe link-ul lasat de tine si tot ce pot sa spun momentan e ca ideea site-ului respectiv e una mai mult decat interesanta si originala. Multumim pentru share! Nu am inteles cum functioneaza lucrurile mai exact, achiti o suma, dupa care ai acces oricand la o intreaga sesiune de research postata acolo? Multumesc din nou, astfel de informatii, care sunt foarte greu de obtinut, sunt mai mult decat binevenite! Asta pentru persoanele open minded, bineinteles.

    • mariana, ce ma bucur ca ti-a placut linkul! da, e cu subscription. eu inca nu mi-am acordat timp pt a ma abona si explora pagina…pana acum am preferat sa citesc tot felul de chestii pe tema sexualitatii. iti dau dreptate partial legat de dificultatea obtinerii informatiilor dw genul asta…. depinde mult si de cercurile de prieteni si cunostinte dar si de tara in care traiesti. in romania e ff greu intr-adevar, tocmai de aceea e asa de apreciat orice initiativa care macar pomeneste cuvintele cheie (vagin, vulva, etc etc)?
      perceptia mea f subiectiva, traind in general inafara romaniei, e ca e ff usor de gasit aceste info, important e sa te hotarasti sa cauti ☺

  8. Foarte util si binevenit e articolul tau cu subiect „sensibil”, Ioana! Multumesc pentru el! Keep doing the perfect job!?

  9. Super articolul, dar preventiv se pot face exercitii kegel. Si el face minuni. Am la activ o nastere naturala si pot spune ca au si ele rolul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *