Ce-aș vrea să fac eu anul ăsta

Vreau să fie ăsta anul ăla despre care să le pomenesc vecinelor peste gard, după ce ne chemăm nepoții în curte că s-a lăsat răcoare. Anul în care fac pozele de-o să le țin pe perete pînă mor, anul în care uit că n-am curaj și-n care devin în cele din urmă eu. Sînt aproape acolo.

Vreau să fac turul americii cu o mașină fara cd player, doar cu un radio la care să curgă exclusiv piese country, să dorm în sleazy motels și să mănînc the american breakfast în restaurantele de pe highway (clătite groase, cu sirop de arțar, cîrnați prăjiți și omletă din două ouă, iar la desert cheese cake cu topping de cireșe). N-o să se întîmple anul ăsta, ști, dar tot vreau. Chiar dacă o să se întîmple la anul.

Vreau să încep să scriu prima carte. Poate să fie și numai un rînd, important e s-o încep. Sau măcar să-mi cumpăr caietul studențesc și vreo 2-3 creioane cu radieră în capăt. Încă nu m-am decis dacă prima mea carte o să fie pentru copii mici sau pentru copii mari.

Vreau să-mi cresc colecția de cercei cu cel puțin 100 de perechi. Și anul ăsta promit să-mi cumpăr doar cercei care-mi plac cu adevărat.

Vreau să-mi fondez colecția de pălării (acum am doar 11), deși pentru asta îmi va trebui o casă mai mare, în holul căreia să încapă musai un suport de pălării, ceea ce mă duce rapid cu gîndul la faptul că…

Vreau să încep să fac calcule pentru casa pe pămînt, a mea, la care visez de pe vremea cînd fugăream rațele în curtea bunicii. Cu bucătărie mare, terasă, un copac bătrîn în curte, sub care să pot ascunde de soare un leagăn de lemn, și două dormitoare de copii, pe care să le pot umple de copii.

Vreau să pot să mă mărit fără voal, fără tocuri la pantofi și fără chiuitori. Asta sigur se poate.

Vreau să stau mai mult cu familia mea. Și nu vorbesc aici de familia mea cea nouă, cu care o să îmi petrec, firește, tot timpul pe care nu-l petrec muncind, ci de familia mea veche, cu mama și cu cei trei bunici care deși fizic intră la apă cu o viteză îngrijorătoare, îmi ocupă tot mai mult spațiu din suflet.

Vreau să muncesc mai puțin, tot mai puțin pentru alții și mai mult pentru mine.

Vreau să-mi conving motanul să mă iubească.

Vreau să coc mai mult, să combin cu mai multă îndrăzneală, și să frămînt cu mîinile, nu cu robotul.

Vreau să pun rubinul de la bunica Sofia într-un ceva nemaivăzut de frumos. Important e să găsesc un bijutier bun. If you know someone…

Vreau să nu mai aștept lucruri despre care știu sigur că nu vor veni. Ok, sînt eu norocoasă, dar nu chiar atît de norocoasă cît să mi se întîmple mie toate neîntîmplatele. Și Moș Crăciun nu există, decît cîteva zile pe an. Unele vara.

Vreau să ascult multă muzică în timp ce merg cu mașina. De preferat în alte țări.

Vreau să recuperez oamenii pe care i-am pierdut pe drum, chiar dacă acum nu mai am timp să stau cu ei cum aveam pe vremuri, cînd munceam 4 ore pe zi, dormeam 4 ore pe noapte, iar pe restul le petreceam plimbîndu-mă cu autobuzul, citind pe holul căminului și vorbind despre lucruri absurde cu oricine avea vreme să stea la o țigară cu mine.

Vreau să te lași de fumat.

Vreau să învăț să refuz ajutorul oamenilor pentru lucruri pe care le pot face și singură. Am depășit demult stadiul de fată-care-trebuie-să-pară-neajutorată-ca-să-supraviețuiască.

Vreau să-mi țin mai strîns la piept oamenii pe care-i iubesc, că și așa sînt suficient de puțini cît să-mi ajungă brațele mele subțiri și cam scurte.

Vreau să nu mă mai abțin de la a face lucrurile pe care mi le doresc doar pentru că mi-e frică de ce-o să simtă el, de ce-o să creadă alții sau de ce-o să cred eu despre mine mai tîrziu.

Vreau să mă bucur de roz, pentru că rozul în general și în particular este foarte tare. Chiar dacă nu mai am o super camera cu care să surprind miile de pixeli cu spirit roz.

Vreau să mă bucur cu tine de primăvara asta înceată, de vara ce-o să vină curînd cu primele cireșe, de toamna plicticoasă și indecisă și-apoi de înc-o iarnă rapidă și surprinzătoare, cum a fost asta, și-apoi s-o luăm de la capăt, cu laptele doina (duminica) și cafelele cu spumă moale (seara) și dezlipirile lente și împotriva voinței noastre (dimineața).

Vreau să inventez un cuvînt care să descrie perfect cît sînt de fericită acum. Mai ales că am cumva un feeling că o să fiu și mai fericită, și atunci o să am nevoie de cuvîntul ăsta să îl trec la comparativ și-apoi la superlativ.

Hai că se poate…