Ce mai citește soțul meu pe internet (ep. 15)

Articol scris de soțul patroanei în cadrul rubricii săptămânale creată special pentru a arăta femeilor și bărbaților ce mai citește un bărbat pe internet.

Săptămâna asta a fost bună, m-am tuns scurt, ceea ce e semn că a venit vara.

1. Cele 4 valuri ale feminismului (sursa)

Am citit articolul ăsta că eram curios la care val mă înscriu eu – vedeți la final.

Mai întâi, înțeleg că împărțirea asta în valuri nu e chiar ok pentru că lasă impresia că fiecare val a fost o mișcare monolitică cu o agendă unificată și separată de celelalte valuri, ceea ce nu este adevărat – sunt multe idei diferite care se încadrează la feminism, unele sunt chiar în contradicție cu altele și în plus multe au fost preluate de la un val la altul.

1. Primul val începe în America în 1848, ține până în 1920 și pornește de la ideea, nebunească pentru acele vremuri, că poate totuși femeile sunt și ele ființe umane până la urmă; acest val a cerut și a obținut dreptul de vot pentru femei (sufragetele) și a deschis discuția despre drepturi egale în ceea ce privește educația, munca și proprietatea (!), precum și drepturile reproductive.

2. Al doilea val ține din 1963 până în anii ’80 și se ocupă de sexismul sistemic care le învață pe femei că locul lor este „la cratiță” și că dacă nu sunt fericite acolo este pentru că sunt ele „defecte”.

„Am crezut că e ceva în neregulă cu mine pentru că nu am orgasm atunci când spăl podeaua din bucătărie” a zis doamna care a scris cartea care a pornit acest val; cartea nu avea neapărat idei noi în ea, dar a avut un foarte mare impact pentru că a ajuns să fie citită de foarte multe femei, cărora le-a spus că e ok să fie furioase, pentru că sunt, well, escrocate – ca să nu zic oprimate :).

Așa că acest al doilea val a cerut și egalitate socială pe lângă egalitatea politică pentru care a luptat primul val. Probabil că cea mai mare victorie a acestui val este decizia Curții Supreme a SUA din 1973 în cazul Roe vs Wade, decizie care spune că interzicerea avortului sub 3 luni este neconstituțională. Decizia asta este acum sub atacul conservatorilor în America, am scris despre asta într-un episod anterior.

Ar mai trebui spus că în perioada acestui al doilea val s-a creionat și a început să se sedimenteze în opinia publică ideea că feministele urăsc bărbații, că sunt lipsite de umor, grase, urâte, ne-epilate și lesbiene, un stereotip care trăiește bine mersi și astăzi și le împiedică pe multe femei să se declare feministe, chiar dacă sunt de acord cu ideile promovate de feminism (sursa).

Uite eu de exemplu sunt un norocos din punctul ăsta de vedere: nu am nici o reținere să mă declar feminist, pentru că este evident pentru toată lumea că sunt gras (no argument there) dar super frumos chiar și așa, pentru că este de asemenea evident că sunt și ne-epilat și ne-lesbian, deci nu mă poate jigni nimeni cu astea, la fel cum e clar și că-mi displac mai toți oamenii, nu doar bărbații.

3. Al treilea val nu e clar când a început, probabil prin 1991, când a fost un scandal public de hărțuire sexuală în State, și încă nu a luat sfârșit, se pare, că tocmai am avut #metoo. La început a fost vorba despre lupta împotriva hărțuirii sexuale la locul de muncă și despre creșterea numărului femeilor în poziții de putere (ale naibii feministele astea, în valul doi au cerut să aibă slujbe în loc să fie casnice, și-apoi au început să ceară să nu fie hărțuite la locul de muncă).

Apoi, lucrurile au început să se complice puțin, pentru că a început să se vorbească despre diferența dintre sex și gen și despre drepturile persoanelor trans, printre altele. De asemenea, înțeleg că valul acesta e caracterizat de o estetică mai girl-ish, așa, mai copilăroasă cumva, în parte ca reacție la stereotipurile alea apărute în valul 2, în parte pornind și de la ideea că deși standardele de frumusețe sunt tot creația Patriarhatului, este totuși lipsit de sens să cerți o femeie pentru că dorește să adere la ele, dacă asta îi face plăcere. Oricum, se pare că e o caracteristică a valului 3 aceea că e mai greu de caracterizat, nu are scopuri foarte clare cum au avut celelalte.

4. Al patrulea val se pare că a început undeva prin 2008 și are legătură cu internet-ul, adică bloguri, activism online, din astea. Despre #metoo de exemplu unii zic că ar fi ba în al treilea, ba în al patrulea val. Campanii cum sunt „Slut Walks„, care protestează împotriva ideii că violurile se întâmplă „pentru că femeile se îmbracă ca niște târfe”, fac parte din valul 4.

Ideea e că nici valul ăsta nu e un monolit, el înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. Niște caracteristici ar fi următoarele: este queer, este sex-pozitiv, trans-incluziv, body-pozitiv, legat de internet, anti-misandru. Nu sunt sigur că înțeleg exact ce înseamnă toate astea, alea cu ceva-pozitiv cred că înseamnă că vorbești de bine corpul / sexul oricum ar fi ele, cât despre queer, well, prieteni, îmi pare rău să o zic, dar genul chiar e un construct social și eu nu văd de ce nu ar fi acceptabil să nu te regăsești pe deplin nici la bărbați, nici la femei.

Eu de exemplu sunt nevoit să mă sufoc de căldură în fiecare zi la muncă pentru că, după cum se știe, în România aerul condiționat și „curentul” ucid mai ceva decât corupția. O soluție simplă pentru toată lumea ar fi să pot veni și eu la muncă într-o rochiță diafană pe sub care să treacă voios curentul, la fel cum vin colegele mele, numai că standardul de gen acceptat pentru bărbați zilele astea este „fără rochițe” iar eu nu am chef să ajung pe la poliție. Deși, curios, nimeni nu se oripilează când femeile se îmbracă în pantaloni. De fapt, corecție: nimeni nu se MAI oripilează de asta în ziua de azi, că pe la 1900 și ceva încă puteai fi arestată dacă purtai pantaloni (sursa). Ce vreau să zic e că felul în care ne așteptăm să arate o femeie sau un bărbat (adică expresia de gen) se schimbă în timp, ceea ce e o dovadă că genul este doar ceea ce credem noi că este și nimic altceva. Așa că cine știe, poate că va veni o vreme în care și bărbații vor putea purta rochițe (fără să fie popi), eu partikip că nu mai pot de cald.

Eu nu sunt unul dintre cei care consideră că binaritatea este opresivă și că trebuie luptat împotriva ei (deși, hm, mi-ar plăcea ca lumea să nu mai pună semnul egal între culori și sexul copilului, de exemplu), dar nici nu văd motive să fiu deranjat dacă cineva se identifică altfel decât bărbat sau femeie.

Deci după cum poate v-ați dat seama până acum, eu sunt feminist de toate valurile :-)) Sunt ca un pitbull în ceea ce privește drepturile egale și cultura violului (valurile 1, 2 și 3) și nu mă deranjează nimic din chestiile astea care urmează după primele 2 litere din LGBTQI+ (valul 4), ba chiar găsesc subiectul interesant, de exemplu mă fascinează terminologia – poate o să scriu un articol ca să vedeți cât e de complicată.

Am făcut un sondaj la final în care vă întreb dacă sunteți feminiști, vă rog votați! După cum se vede mai sus, e greu de spus pe scurt ce este feminismul, deci înțeleg că poate fi greu de răspuns la întrebarea dacă ești sau nu feminist/ă. De aia există și varianta „nici da, nici nu” în sondaj, adică varianta „queer”, să vedem câți o aleg :)).

De asemenea, dacă sunt persoane care au studii în domeniu, aș fi foarte interesat să citesc ce au de spus despre valurile astea de feminism, ce e corect și ce nu în articolul de azi șamd.

2. Sunt compatibile capitalismul și democrația? (sursa)

Capitalismul și democrația urmează logici diferite: drepturi de proprietate inegal distribuite în cazul primului versus drepturi civile și politice egale în cazul celei de-a doua; urmărirea profitului individual versus căutarea unui bine comun; decizii unilaterale luate de către managerii și proprietarii de capital versus dezbatere, compromis și luarea deciziilor prin majoritate.
Capitalismul nu este democratic, democrația nu capitalistă, așa că o tensiune există între ele din start.

Alegerea reprezentanților în democrație este un proces pentru care este nevoie de bani, din ce în ce mai mulți bani. De aceea, candidații caută sprijin financiar unde pot și de cele mai multe ori el vine de la capitaliști bogați. În aceste condiții, este evident că finanțatorii ajung să aibă foarte multă influență asupra guvernării și legiferării. Dar aleșii ar trebui să reprezinte interesele celor care i-au votat, nu pe cele ale celor care i-au finanțat sau care le promit finanțare la alegerile următoare. În 1971 erau doar 175 de firme de lobby în SUA, în timp ce în 2012 numărul lor crescuse la 13.700. Aceste firme cheltuiesc peste 3 miliarde de dolari în fiecare an pentru a influența procesul legislativ. E greu de spus în condițiile astea că țara e condusă de cetățeni, prin reprezentanți.

Înțelegem poate mai bine acum de ce în multe țări (inclusiv la noi) există legislație prin care partidele politice primesc bani de la buget. Partidele sunt și trebuie să rămână entități de interes public, așa că ideea de a le finanța de la buget are noimă, oricât de greu ne vine să acceptăm faptul că trebuie să dăm bani pentru ca unii ca Dragnea să facă politică. Doar că bineînțeles că finanțarea partidelor nu poate veni toată de la buget, nu numai pentru că nu sunt bani, ci mai ales pentru că mecanismul acesta are neajunsul că stimulează partidele să voteze legi prin care să-și aloce lor însele cât mai mulți bani, ca să nu mai fie nevoie să se mai complice cu finanțatori privați, legali sau ilegali.

Așa că trebuie căutate soluții care să atace rădăcina acestei probleme, adică aceea că capitalismul pe care îl avem acum în lume produce inegalitate economică și socială: bogații devin tot mai bogați, săracii devin tot mai săraci iar puterea primilor crește proporțional, și prin mecanismul descris mai sus. Soluții posibile sunt de exemplu taxarea progresivă, mărirea salariului minim și alte măsuri de redistribuire de care lumea se sperie ca de dracul, pentru că sunt „de stânga”. Nu știu exact care e ieșirea din acest impas, dar tind să fiu de acord cu concluzia articolului: „avem nevoie de o nouă teorie economică care să favorizeze un consum mai sănătos și investiții mai sănătoase, care să respecte valorile umane, viața umană și planeta”.

3. Ultimul beef de pe scena trap, Regele vs. Selly (sursa)

Dacă nu știți ce este acela un „beef”, nu vă panicați, sunt aici ca să vă ajut. Un „beef” nu este o friptură în cazul ăsta, ci o ceartă, un scandal, o dihonie (ah ce-mi place cuvîntul ăsta și nu cred că l-am folosit niciodată până acum).

„Totul a început în aprilie, când, la un concert și show Dorian Popa, Selly a întrebat-o pe Nicole Cherry care e cel mai prost artist, răspunsul ei a fost „abi” și toată lumea a râs.”

În fine. Poate totuși nu e foarte important de la ce s-au luat, ci faptul că aceștia sunt oamenii pe care copiii noștri îi urmăresc (pe youtube, la concerte) sau îi vor urmări peste câțiva ani. Vă rog să nu-i subestimați, sunt oameni cu sute de mii și chiar milioane de urmăritori și de view-uri, iar dacă suntem de acord că view-urile alea nu au venit de la mine sau de la voi, atunci e probabil că au venit (și) de la copiii noștri.

E o lume cu care eu zic că e bine să ne familiarizăm, pe de o parte ca să nu ajungem să fim babacii ăia care nu știu decât să zică tot timpul să dai muzica mai încet, pe de altă parte pentru că nu sunt convins că toate mesajele acestor vlogger-i sunt inofensive. Din câte înțeleg eu, puștii ăștia o cam ard cu bani, femei, droguri, mașini, Gucci etc lucruri din astea de maneliști sau, dacă vreți, de rapper-i neaoși. Un alt avantaj e că înveți și niște cuvinte noi, cum ar fi diss, flex, sos, trap. Ce probleme de înțelegere am eu deocamdată: nu înțeleg de ce piesele astea de trap au doar 2 minute, că am impresia că mă uit la reclama melodiei, nu la melodie.

4. Bonus: Găbița Primărița dă cu tămâie la PeNeLeu și USeReu

…. ca să alunge dracii din ei înainte de ședințele de Consiliu General (sursa)

Well, that’s just… I have no words, sorry. 🙂

Asta-i tot, vă rog votați mai jos în sondaj, eu vă urez un weekend în care să stați în mod egal cu partenerul la cratiță sau, și mai bine, să nu stați deloc.

[interaction id=”5d14de58ff5759ade309348c”]

Sursa foto: Pexels

PS Dacă ați ratat episodul de săptămâna trecută, îl găsiți aici.
La sondajul de săptămîna trecută au răspuns peste 780 de oameni (un record, mulțumesc) iar 84% dintre cred că vaccinurile sunt sigure pentru sănătate.