(ca să nu tîrăsc după mine tot textul declinarea masculin/feminin, vă rog să-mi permiteți convenția adresării unui cititor de sex feminin, deși el se adresează în aceeași măsură unuia de sex masculin. pentru că totuși majoritatea cititorilor mei sînt femei, am ales să pun un ă la finalul adjectivelor, dar asta nu înseamnă că nu invit și domnii la joaca mea de-a imaginatul)
Ești singură. Acum. Sînt oameni prin jurul tău, ai familie, poate și o pisică, ai o prietenă cea mai bună, oameni care te iubesc și care-ți stau la un telefon distanță. Dar ești singură. Omul ăla pentru care ți-ai da viața, pe care îl iubești și-n somn, la care alergi seara acasă și căruia îi zîmbești dimineața înainte să deschizi ochii, omul ăsta lipsește din viața ta. Acum lipsește. Ai mai iubit înainte, ai crezut că l-ai găsit, la început i-ai căutat calitățile, în timp i-ai găsit defectele și n-a mers. Te-ai despărțit, sau poate doar ai luat decizia s-o faci și încă aștepți momentul potrivit. Ai suferit, ai plîns, ai slăbit, acum te-ai vindecat, sau poate nu încă, cert e că vrei înapoi. Vrei înapoi în locul în care credeai că ai găsit omul, calea. Vrei să iubești, să te oferi, să primești. Necondiționat, cu fericirea aia dureroasă pe care numai iubirea știe s-o nască.
Și cumva, într-un vis, într-o intersecție sau poate la coadă la pîine, Dumnezeu, Universul sau Soarta (entitatea către care rostești rugăciuni sau proteste cînd închizi ochii și pleci capul) îți șoptește la ureche un tîrg. Te va conduce la omul pe care-l vei iubi și care te va iubi necondiționat toată viața. Un om care-ți va semăna întrucîtva, dar va fi suficient de diferit de tine cît să te surprindă în fiecare zi. O să te facă să-ți stea inima de fericire de douăzecișipatru de ori pe zi. O să-l iubești fără măsură, și el o să-ți răspundă la fel. Dar nu, nu va fi o relație banală și plictisitoare, pentru că omul te va face să te îngrijorezi, te va supăra uneori, va întîrzia uneori serile, n-o să-ți ofere întotdeauna cadoul pe care-l aștepți. Dar o să-l ierți într-o clipă, pentru că și el o să facă la fel, de o sută de ori, de zece mii de milioane de ori. O să-ți facă inima să danseze în fiecare duminică și joi dimineața, o să te umple și-o să te împlinească așa cum ai visat toată viața. Necondiționat și pentru totdeauna.
Iar ca să-l întîlnești pe acest om, care sigur există și care și el te așteaptă, trebuie să faci ceva. Vezi tu, așa funcționează orice tîrg. Cîștigi ceva în schimbul a altceva. Nu e un pact cu diavolul, din fericire. Nu trebuie să-ți vinzi sufletul sau pe mama. Trebuie să accepți o călătorie ceva mai neplăcută în necunoscut. Nu știi exact ce se va întîmpla în călătoria asta. Știi doar că e posibil să treci prin cazne fizice, că e posibil să te doară lucruri, să ajungi să strigi de durere, că e posibil să te coste bani, dar nu mai mult ca un concediu obișnuit, că sînt șanse mici să mori pe drum, că o să dureze cam o zi și că la capătul drumului îl întîlnești pe el, pe omul care-o să te iubească și pe care o să-l iubești toată viața, necondiționat.
Accepți tîrgul? Da sau nu.
Eu am acceptat deja, mulţumesc frumos. Pentru că, atunci când viaţa ţi-l aduce-n prag pe EL, mare fraieră să fii să nu-ţi respecţi partea de târg.
Şi, crede-mă, a fost poate cea mai inspirată mişcare din toată viaţa mea.
M-am prins deja 🙂 Deci da, accept targul si o mie de vieti daca as avea l-as mai accepta o data.
hehe…frumos tare…intr-adevar dragostea copilului pentru mama sa e cea mai completa si mai plina de toata increderea din lume! nu se compara cu nimic. da, drumul e lung si anevoios, insa merita fiecare pas si fiecare respiratie.
Nu… Nu-l accept dintr-un singur motiv….deja l-am acceptat si e atat de bine cu pactul, si nu as da pe nimic din lumea asta Omul care-mi aduce fericirea, care ma iubeste neconditionat si pe care il iubesc dintotdeauna parca si care imi arata in fiecare zi ca ma iubeste, fara sa fie Valentine’s day sau Dragobetele sau orice sarbatoare.
Hm… te grabesti, Andreea! 🙂
Sa va fie bine impreuna!
Ciudat, eu nu aud nici-un fel de soapte. Oi avea eu ceva cu urechile?!
Rabdare, draga mea, vin ele si la tine…
ce m-ai lovit cu postarea asta, prinţesă, fix acu în prag de VanTanDan!
Uite ca planingul nu l-am aranjat, asa s-a nimerit.
Da! Exceptional! O sa promovez povestea. Sper ca unii dintre noi sa deschida ochii. Sau sa faca exercitiul de imaginatie. Te pup!
Multumesc, te pup si eu!
Fain targ! 😉
Cum faci tu sa atingi coardele cele mai sensibile pe care cu mare truda le ingrop si uit de existenta lor, iar apoi un text micut lejer de seara asa, le aduce al suprafata in torente?
Deci da.:)
Ma bucur ca DA. Dar sa stii ca textul asta n-a fost lejer pentru mine. E drept ca l-am scris in 2 minute, ca imi era tot pe virful limbii, dar hm, e un text greu, de fapt, pentru ca e despre cel mai important lucru din lume.
Bine, eu nu am spus lejer la modul tendentios, ci doar asa, ca treceam pe la tine ca in fiecare zi si seara si vad ceva frumos si scurt despre iubire. Zic, hai ca e de bine. 30 de secunde mai tarziu… supararea cand imi vine, rup blanita de pe mine, u know the drill, lacrimi, suspine..:)
Ai scris prea frumos si prea adevarat, iar fiecare cuvant a fost ca o pastila mica si concentrata de tot ce imi trece prin cap si suflet si nu vreau sa spun.
Cu urechile ciulite…
Printesa, ce-mi faci mataluta mie ? Dupa ce ca ascult cea mai trista melodie din lume (de la tine de pe blog, da ? ) acum m-a lovit si postul asta. Care-i despre cel mai frumos lucru din lume. Si totodata despre cel mai trist si dureros daca nu-l ai inca….
Asa e, dar partea buna e ca o sa-l ai, la un moment dat, sigur o sa=l ai. Acum trebuie doar sa incepi sa te pregatesti pentru asta. 🙂
Da! Hai!
„fericirea aia dureroasă pe care numai iubirea știe s-o nască” ce frumos scrii tu!!
Uite ca eu nu m-am prins din prima care este acea fiinta care te-ar putea iubi neconditionat, dar da.. pentru acea fiinta cred ca as face pactul. Desi drumul nu e usor, cred ca voi gasi curajul atunci cand va veni timpul. Pentru altcineva insa, probabil ca nu.
Cu altcineva nu exista iubire neconditionata. Nu?
Am acceptat deja targul si as face la fel de un infinit de ori, daca ar fi sa aleg iar si iar… Nu-mi imaginez viata decat alaturi de el, si vice-versa. Mai mult nu spun. Doar atat: sunt fericita :).
Postarea ta atinge o coarda sensibila in sufletul fiecarui om.
Si ca un P.S.: am avut un deja-vu cand am citit ce ai scris… Ciudat.
Sa va fie de bine. Aoleu, s-a mai jucat cineva ca mine?
Super! Bravo! Accepti targul fara sa clipesti!
Si eu zic… 🙂
Accepti… atata vreme cat esti constient(a) ca in viata asta oricat de bine te-ai socoti si ai calcula orice miscare, intotdeauna omul spune si altcineva dispune. Banii vin si se duc, anii se aduna… cu ce ramai, ce primesti? Iti trebuie si putin curaj, si o doza de inconstienta, de nebunie… si multa, multa iubire, fara calcule, fara intrebari, neicredere, temeri.
Adevarat. Cu niste asteriscuri.
Da, sigur il accept!! Cu tot sufletul spun da….Am acceptat sa plec din tara catre o tara total straina mie, catre un om pe care nu il cunosteam in adevaratul sens al cuvantului…si am lasat tot in tara pentru el.asa ca da, as merge cu ochii inchisi undeva daca in urma targului acesta l-as avea pe el!!!
Am impresia că Prințesa Urbană se referă la copii, nu la parteneri/iubiți…pe care o mamă îi iubeste necondiționat toată viața, nasterea lor durează cam o zi, e dureroasă, un pic riscantă si da, relativ costisitoare 🙂
Eu am privit din punctul meu de vedere, având in vedere ca încă nu cunosc acest sentiment dar as da orice sa îl cunosc într-o zi! 😉
Banuiesc ca maine, de Valentines Day, ne vei spune si arata mai multe. Probabil un post sponsorizat despre un joc/concurs, cu ele si ei implicati si la capatul caruia se pot forma cupluri. Teoretic.
Banuiesti gresit. 🙂
Am acceptat targul deja, unde mai pui ca am semnat si un act ca sa fie totul oficial! 🙂
DA!!!!!!!!!!!!
Am avut parte de o perioada intensa de confruntare si impacare cu diverse lighioane interioare pentru a putea trai dragostea asta, pe care o consider pana la urma umana si conditionata. Pentru ca nu cred in faptul ca iubirea de cuplu e una neconditionata pe termen lung. Sunt limite pe care le avem si e sanatos ca sunt acolo. Deci cu atat mai mult as face targul asta pentru acea fiinta cu care voi trai mereu in suflet si in gand, fiinta care are deja parte de nume si de iubire, dar inca nu beneficiaza de corp fizic.
😉
Teoria e frumoasa…practica nu mai e asa…pentru ca nu gasesti nimic. Sau daca gasesti, nu e pentru tine.
Deloc nu vrei sa te joci cu mine, Irina! Scutura-te de pesimism si mai citeste o data.
Pentru ca dac-ai vrea sa te joci, ai intelege ca E. Si practica E. Si E pentru tine.
ba vreau, sincer vreau….dar daca ai sti cate vorbe din astea frumoase precum ale tale mi-au auzit urechile pana acum si de fapt, in realitate lucrurile nu stau deloc asa…ma rog, nu vreau sa fiu eu gica-contra. doar ca asta e realitatea mea.
Acum. Hai sa mai vorbim peste o vreme, vrei?
ok 🙂
Eu m-as baga.
Pentru mine, asta ar fi pasul decisiv in cunoasterea naturii feminine… in proportie de 10%.
Iar daca jocul propus de tine nu s-ar duce in directia ACEEA, iarasi m-as baga.
Am un death-wish in mine care ma impinge sa fac o groaza de tampenii. De ce-as refuza tocmai asa o provocare?…
Legat strict de postare… tehnic, daca pot spune asa, e una dintre cele mai mestesugite pe care le-am citit – nu numai in regatul tau (una dintre marile avantaje ale intunericului este de a putea fi in mai multe locuri :D). Iar cea mai buna dovada este faptul ca nu toata lumea s-a prins unde bati.
Da, o surpriza placuta, nici eu nu ma asteptam. 🙂 Dar uite ca oamenii cred in amorul neconditionat. O veste foarte buna.
Ma bucur ca te prinzi!!
Bineinteles, si eu l-am acceptat deja, acum multi ani. Iar calatoria si caznele nu au durat doar o zi. Durerea fizica dureaza deja de 2 ani, iar aia psihica a durat ceva mai mult, dar aia a fost doar la inceput. Dar daca tii ochii pe premiu, drumul pare mult mai usor!
😀 Fiecare interpreteaza articolul tau in functie de situatia lui!
M-am bagat de mult, Ioana:)
Acum incep sa inceapa partea a doua a jocului:D deci hai!
Da, cu mare drag as accepta…
La mine exista insa un DAR… nerezolvabil….
Pot in schimb sa ma bucur cand vad ca in jurul meu multa lume are parte de acest anume fel de iubire.
I`m in. Asta-i dragostea 🙂
Da, un mare DA!
Fara niciun fel de rezerva, fara niciun dar…….
Cu tot sufletul spun da, doar sa vina cat mai repede!
I’m in. si e misto rau de tot. il cheama vladi si are 9 luni si 4 zile 🙂
DA. Am facut targul de mult, am pornit in calatorie si am mers, am mers chiar impotriva vantului, a vorbelor, a caderilor. Pe drum m-am clatinat, am murit, am inviat… Dar nu ma las. Uite, povesteam mai demult:
http://ceai-si-cafea-de-dimineata.blogspot.com/2009/08/pe-ape.html
Ceea ce stiu e ca mereu cautarea o fac – o facem – amandoi. Pana la urma marile aduc corabii si oameni impreuna. Si mai stiu ca dupa asa o calatorie, cand iesi la liman esti curat si intreg si esti gata pentru calatoria noua, de o viata.
Multumesc frumoasei tale povesti de viata, pe care o defasori spre noi, ca sa VEDEM…
Mmm… m-am intors, am mai citit o data, am vazut si comentariile… Eu, rrrrrromantizata de tot, de la inceputul anului, vad inca asa cum vad :))
Acum insa zic si mai mult ca multumesc povestii tale de viata. Si povestilor minunate care au aparut aici, numarand zilele, lunile sau anisorii ingerilor lor. Astea sunt din Ea, din Iubire!
Genial…
Te-am pus si la book marks sa te citesc frecvent!
Bine-ai venit, Roxana!
Si un om de care va trebui sa am grija muuulti ani dupa acea zi de durere. Si pe care, oricat de ciudat ar parea, nu sunt sigura ca l-as putea iubi neconditionat daca mi-ar veni acasa cu note mici, daca ar fi mai prostut sau daca s-ar inhaita cu cine stie cine. Asa ca deocamdata nu accept targul, nu am nicio garantie ca din amestecul ala de material genetic va rezulta un produs reusit si iubibil. Prefer sa imi directionez inca rezervele de iubire- fie ea si conditionata- catre partener, pe asta macar stiu ca eu mi l-am ales si ca in caz de ceva ne putem desparti oricand, isi poarta si singur de grija, nu trebuie sa il schimb de scutece, sa il adorm sau sa ii fac mereu de mancare.
Mai tarziu mai vedem, poate soaptele vor deveni mai insistente si obiectiile mele isi vor mai pierde din importanta. Dar acum imi iubesc viata exact asa cum este, mi-e bine si nu simt nevoia de nimic altceva. Nu de alta dar mai stiu si ca acele soapte duioase s-ar transforma dupa 9 luni in urlete si schimonoseli. Sunt pe de alta parte curioasa sa vad daca e adevarat ca dupa ce il tii in brate asa te schimbi de nu te mai deranjeaza ca plange si e neajutorat, ca e baiat in loc sa fie fata pe care o doreai (nu vreau baieti, cred ca as face schimb sau l-as vinde la licitatie) si te napadeste un val de iubire de nu iti mai poti imagina viata fara el.
Uite că e și un Nu, totuși.
E amuzant modul în care spui tu lucrurile și eu un punct de vedere perfect acceptabil. Doar că… doar după cele nouă luni trăite personal de tine vei putea spune dacă e altfel… cu ce te-ar ajuta să zic eu sau altcineva că, într-adevăr, nu te deranjează că plânge (cum să nu te deranjeze, asta înseamnă cu piticul are o problemă!!!)… sau că nu contează că e băiat și nu fată (exact cazul meu, de om disperat să aibă o fată și a născut un băiat)… contează și asta dar, mai important e că E, și că e al tău și tu ești a lui…
Toate bune!
E un NU temporar, binevenit in diversiunea noastra!
ahh, andreea, cam la fel gandesc si eu. si eu imi doresc extrem de mult o fetita ( dar nu acum) si nu stiu ce voi face daca va fi baiat. din pacate, m-am ars de multe ori in viata si am avut atatea planuri si iluzii care nu s-au implinit, incat stiu ca la cat de norocoasa sunt eu, sunt sanse mari sa nu mi se indeplineasca dorinta….asa ca incep usor sa ma obisnuiesc si cu ideea ca viata poate imi va darui un bebelus si nu o bebita.
sunt si eu curioasa cum ma va schimba maternitatea. pana atunci ma bucur de prietenii si de mamicile din jurul meu, care-si impartasesc experientele cu intreaga lume!
ioana, nici eu nu am fost sigura la inceput despre ce iubire vorbesti. noroc cu comentariile 🙂
Eu vorbesc despre ce citeste ochiul omului. De la autor la cititor se pot schimba toate perspectivele.
Doar pentru ca te superi pe-un om din motive mai mult sau mai putin meschine nu inseamna ca nu-l mai iubesti. NU daca e vorba despre omul Acela. Aia despre care vorbesti tu nu e iubire neconditionata. Iar eu despre asta vorbesc. 🙂
oh da accept…se numeste Viktor si are 7 luni fix azi :-)))) si nu exista cuvinte ca sa exprim ce simt pentru el. asta-noapte la 2 plangeam de fericire aplecata peste patutul lui…de fericire ca exista si ca mi l-a dat Dumnezeu sa-l intalnesc. si ca e frumos, si ca e al meu si ca e!!!
minunat post!
🙂
Măi, dar chiar e ceva în aer azi, toată lumea, dar absolut toată lumea a spus DA. Prințesă, se pare că nu e chiar nici un om care să nu accepte târgul ăsta?
Ei, adevărul e că, și dacă avem certitudinea iubirii veșnice, și dacă nu, și chiar și dacă știm dinainte că vom da cu capul, tot acceptăm târgul ăsta pe care ni-l oferă viața, fără să stăm o clipă pe gânduri. De ce? Pentru că iubirea e ceva de care nu ne putem lipsi. Chiar n-o putem face.
Cât despre iubirea aceea de părinte care se întrezărește în postul tău, pentru ea chiar nu mai e nevoie de asigurări sau altele… e, pur și simplu. Și da, e singura care chiar e pentru totdeauna.
Acceptam! 🙂
Targul l-am acceptat deja. Doar ca rabdarea nu e punctul meu forte si sper ca EL sa-mi dea un ghiont mai repede decat mai tarziu 🙂
Te prinzi, pentru ca daca nu o faci, vei regreta tot timpul. Te vei intreba mereu cum ar fi fost daca. E simplu? Cel mai probabil ca nu chiar. Dar la capat se spune ca e coplesitor. Cel mai frumos sentiment ever. De acolo incepe Viata! 🙂
Poti sa te impiedici sa accepti targul? nu e mai presus de tine? si daca-l refuzi, nu traiesti toata viata intr-un mare regret.
As prefera oricand incercarea, fie ea si nereusita, regretului de a fi ratat sansa vietii mele.
Si eu citisem in diagonala si aveam impresia ca este vorba despre doua suflete mature ce se intalnesc pe parcursul vietii, am descoperit pe parcursul comentariilor, cu surprindere ca perspectiva poate fi si alta. Voi reciti textul mai cu atentie, oricum foarte frumos scris, si cel mai adevarat este:
„Eu vorbesc despre ce citeste ochiul omului. De la autor la cititor se pot schimba toate perspectivele.”
Irina are dreptate. De asta nu ma uit eu la filme de dragoste. Daca se intampla lucruri minunate unora, asa cum sunt intalnirile destinice ,nu inseamna ca se intampla tuturor. Nu e pesimism, e realism.
Aham. Si esti sigura, absolut sigura ca tie n-o sa ti se intimple niciodata?
Inca nu. dar batem palma cand am intre 30-33 de ani 🙂 ok?
DA! Absolut DA!
Pentru a-l intalni pe El, omul acela langa care sa ma bucur in fiecare clipa ca sunt vie si pentru ca impreuna sa sadim, sa ingrijim si sa crestem rodul Dragostei, nu e lucru pe care nu l-as face!
Da…iubirea copilului pentru mama. Cunosc cel putin doua persoane, nascute din femei care nu au fost si nu sunt in stare (emotional vorbind) sa fie mame. Sufletul copilului din aceste persoane, acum mature, e inca facut bucati si nu poate spune nimeni, nici ei, nici terapeutii lor, nici stelele, daca durerea din sufletul de copil lipsit de dragostea mamei va trece vreodata.
Majoritatea covarsitoare a copiilor isi iubesc neconditionat mamele/tatii. Din pacate, multe mame/tati nu sunt in stare sa isi iubeasca copiii, mai mult decat se iubesc pe ele insele/pe ei insisi.
E adevarat ca sint si exceptii, dar sper ca nu-s p-aici, printre noi. Adica nah, eu nu pentru exceptiile astea am scris. Sau scriu.
Da, acum cativa ani, cam multisori, ce-i drept.Acum intelegi unele lucruri? Neconditionat…?!
Da, mama, sa tot fie vreo 25 de ani, asa… 😀
Inca nu le inteleg complet, dar sint pe cale sa.
Am recitit ce ai scris.Mi s-a umplut sufletul de amintiri.Frumoase.Da,m-am bagat,cu drag si nerabdare,prima data in urma cu 22,a doua oara in urma cu 4 ani.Am trecut prin toate starile,emotie,frica,entuziasm,disperare,fericire,griji,satisfactii,oboseala,bucurii…am invatat sa nu-i compar si sa-i iubesc neconditionat.In fiecare zi ii multumesc Celui-De-Sus ca mi i-a trimis,sa fie ai mei.
Sa-ti traiasca, C, esti foarte curajoasa si ei sint norocosi! 🙂
Multumesc,Ioana! Nu am fost curajoasa,i-am dorit mult,atata tot si m-as bucura sa se considere si ei norocosi,asa cum spui.
Ma bucur ca te-am ”intalnit”,te citesc cu drag.Te imbratisez cu gandul,sa ai grija de tine si de norocoasa din ”piscina”!
Frumoase cuvinte si simtaminte dar nu sunt pentru mine.
Eu am facut un pact acum multi ani cu care sunt tare multumita si deci spun pas.
As putea sa scriu aici tare mult si sa iti spun toate motivele (egoismul nu e printre ele) pentru care zic nu si multi ar incerca sa le combata dar nu vad rostul. Unii oameni pur si simplu stiu ca nu sunt facuti pentru asta si gata.
Dar de abia astept sa ne mai impartasesti din dragostea asta si cand minunea mica o sa apara.
Rabdare si numai bine :).
Banuiesc ca e foarte adevarat ce spui, sint si oameni care nu-si doresc asta si admir puterea lor, deci si a ta, de a recunoaste asta si de a trai in consecinta.
Exista implinire si in alte lucruri.
Multumim, la fel!
ma pregatesc in fiecare zi de marea intalnire. nu stiu cand va fi. visez si sper. intr-o zi am sa-ti spun si eu cum este…dar n-am intalnit nici omu’. 🙂 clipa ta va sosi curand, printesa. ma bucur pentru tine.
acum 5 ani l-am intalnit pe omul langa care-mi odihnesc mintile seara de seara. il iubesc din prima clipa si tot de atunci am stiut ca va fi tatal copilului meu. de 5 ani sunt sotia lui. dupa acesti 5 ani, pe 7 feb au fost doua liniute, nu una. doua! 4 teste. DOUA! azi, 14 feb, beta-hcg n-a mai crescut. am fost mama o saptamana. happy fucking valentine.
🙁 nu prea e nimic de zis, stiu prea bine. Dar eu o zic oricum:
Nu e un capat de drum, acum 1 an pe vremea asta si eu am fost mama vreme de citeva saptamini, apoi am murit si-am inviat, si uite, acum ma sufoc sub ditamai burta de 8 luni. Nu renunta. O sa fie bine. Chiar daca acum ti-ai paria toata averea ca asta e imposibil.
Superb, nu am cuvinte, ma regasesc foarte mult…
am acceptat targul de doua ori si pot cu manuta pe inima sa spun ca sunt by far cele mai intelepte decizii din viata mea. imi iubesc si omul dar nu ca pe copilasii mei
Mi-au dat lacrimile cand am citit comentariile dintre tine si mama ta.
Ai dreptate cand zici ca la un moment dat in viata ai de ales pentru acest da…
L-am spus si eu cu voce tare si acum credeam ca stiu ce inseamna sa iubesti neconditionat si ce inseamna sa fii iubit neconditionat. (de 2 ochisori albastri de baietel)
Iti multumesc insa ca mi-ai amintit ca de fapt aveam asta deja… Din prima zi de viata… De la mama 🙂
🙂 Bine-ai venit, Manu!
[…] urbană povestește despre târgul cu viața și cum să-ți găsești iubirea. Tu ești […]
Am acceptat. A fost a …-a oară când am acceptat, după ce, a …-1-a oară spusesem pas; acolo s-ar fi terminat totul, până în vara în care am provocat universul să îmi ofere un bărbat mai tânăr, care să fie, la momentul respectiv, chelner. Râzi – e partea amuzantă, una din o mie. Universul a acceptat: era, probabil, accepţiunea sa de glumă reuşită.
După aproape doi ani de fericire sublimă, certuri extreme, căsnicie pe hârtie roz, plecări şi reveniri, eu încă mă căznesc să îmi ţin promisiunea făcută universului, iar el îmi repetă săptămânal că nu mai vrea, şi nu mai poate, şi nu mai ştie, şi totuşi nu e capabil să spună clar, nu te mai iubesc. Probabil încă mă mai, însă flacăra… s-a stins.
Cred că am executat greşit o parte a înţelegerii.
Of. Nici nu stiu ce sa zic.