Durerile de cap la copiii mai mari: cauze emoționale, soluții în conectare și acceptare (p)

Când eram mică, în clasa întâi, apoi într-a doua și a treia, aveam dureri de cap des. Mă durea dimineața, mă durea când mă apropiam de școală, mă durea după-amiaza, când îmi făceam temele. Dureri ascuțite la frunte și la ceafă, presiune la tâmple, confuzie în jurul ochilor.

Noi, copiii, nu vorbeam despre asta, probabil că ne temeam să nu creadă colegii că suntem bolnavi sau slabi și să ne evite. Poate că la durerile de cap contribuia și faptul că învățătoarea noastră obișnuia să ne motiveze lovindu-ne cu capul de tablă când greșeam. Nu vorbeam nici despre asta, credeam că așa e normal, și cine eram noi, niște mucoși, să stricăm ordinea lucrurilor doar pentru că ne durea capul…
Le spuneam uneori alor mei, când devenea imposibil să mă concentrez la scris sau la citit, dar pe-atunci, durerile de cap la copii erau considerate invenții de-ale noastre să scăpăm de școală.

Curând, pe la 16 ani, au început migrenele adevărate, cu leșin și greață. Abia atunci am ajuns la medic, analize, tratamente (care n-au avut niciun rezultat).

Când Sofia, acum doi ani, a început să se plângă de dureri de cap, am așteptat câteva zile, să ne asigurăm că nu e ceva trecător, vreo răceală, vreo noapte cu somn prost. Când am văzut că se îngroașă gluma și pe ea o durea capul de zeci de ori pe zi (jurnalul durerilor ei de cap, unde nota cu linioare fiecare durere în parte, se umplea de la o zi la alta, scria liniile unele peste altele), am început investigațiile. Am eliminat pe rând toate cauzele medicale, după ce am mers la pediatru, oftalmolog, neurolog, ORL-ist, am făcut analize, o programaserăm la RMN și, cu câteva zile înainte de asta, am mers cu ea și la psihologul pediatru. Cât ea s-a jucat cu lego, eu și terapeutul am discutat puțin în camera vecină. În câteva minute am înțeles care era motivul durerilor ei recurente de cap: cu un an în urmă, de Sărbători, Sofia s-a îmbolnăvit de mononucleoză, iar Crăciunul ni l-am petrecut în spital, doar noi două. Acum se apropia din nou Crăciunul, iar eu repetam din când în când cât de mult îmi doresc ca ea să fie sănătoasă, ca să fim toți patru acasă de data asta. Ea își dorea să fim doar noi două, așa că trupul ei mima simptome de boală, pentru că pentru ea, Crăciunul în spital fusese o perioadă frumoasă. Fuseserăm doar noi, sechestrate în castelul alb!

Ea își dorea să stea mai mult doar cu mine, și durerile de cap erau acolo ca să-mi arate asta. Imediat ce am înțeles, chiar din ziua aceea, durerile ei de cap au dispărut.

Sună destul de bizar, recunosc, iar eu sunt un om al datelor și faptelor, îmi plac lucrurile clare, demonstrabile, așa că am vrut să înțeleg acest subiect, al durerilor de cap din motive emoționale. Am stat de vorba chiar cu Luiza Vasilescu, psihologul pediatru la care am mers atunci și la care încă merg cu Ivan de mai bine de un an, pentru a gestiona multiplele lui surse de nervi și anxietate. Rezultatele sunt bune, reprizele de joacă împreună cu terapetul au redus considerabil crizele de furie, are mai multă încredere în el, e mai volubil și mai adaptabil.

Revenind la tema noastră de azi, am discutat cu Luiza Vasilescu, psiholog și psihoterapeut, despre legătura între emoții și durerile de cap, despre cât este de important să fim atenți la copii și la semnalele uneori foarte subtile pe care ni le transmit, despre cât de important e să nu presupunem din start că ei vor să ne păcălească. Să-i ascultăm, să îi privim în ochi, să le fim alături. Și să ne documentăm din surse verificate despre cum funcționează mintea și trupul, ca să putem ajuta când e cazul.

Pe scurt, da, durerile de cap au, în multe cazuri, cauze emoționale, și există explicații medicale și psihologice ale acestui fapt. Documentate! Persoanele mai sensibile au risc mai mare de a suferi dureri de cap din motive emoționale. Nu, a le ignora nu va rezolva problema, nici a distrage atenția copilului de la dureri sau de la cauzele ei nu sunt variante bune. Apelăm punctual la analgezice atunci când durerea nu îl lasă să se bucure de viață (cu recomandarea medicului, noi folosim analgezice sub formă de capsule masticabile moi, destinate copiilor peste 7 ani), când copilul este afectat și suferă, iar pentru a rezolva problema care duce la apariția durerii de cap, investigăm cauzele medicale, apoi pe cele emoționale, și găsim rezolvare în conectare și joacă, în analiza mediului familial și a noastră înșine, în sprijin la un specialist, în timp, răbdare și timp împreună.

Aici găsiți articolul despre cauzele medicale ale durerilor de cap, investigații și tratament, iar aici găsiți povestea completă a durerilor de cap suferite de Sofia. Mai jos e interviul cu Luiza Vasilescu, psihoterapeut pediatru, despre emoții și durerile de cap la copii și adolescenți.

Este posibil ca un copil să simtă dureri de cap pentru că e trist, nesigur, speriat, neacceptat?

Luiza Vasilescu: Emoţiile intense ca nemulțumirea, furia, supărarea, frica, tristeţea,  îngrijorarea, gelozia, vinovăţia, ruşinea pot fi cauze ale durerilor de cap la copii în diferite situaţii de viaţă: când nu sunt verbalizate, când nu se permite de către adult exprimarea lor,  în situaţii de stres emoţional.

Emoţiile sunt o parte foarte importantă a vieţii noastre şi au rol de comunicare, ele ne arată felul în care ne raportăm la lumea exterioară şi interioară. La modul general, emoţiile sunt împărţite în două categorii: plăcute şi neplăcute. Când trăim ceva ce nu ne place, experimentăm emoţii neplăcute, care ne arată că trebuie să schimbăm ceva la noi înşine sau la situaţia în care ne aflăm.

E important să știm că cei mici au o emoţionalitate mult mai pregnantă decât adulții, asta şi datorită insuficientei dezvoltări a neocortexului. Gândirea la copilul prescolar mic (2 – 7 ani) este în stadiul preoperaţional, el îşi reprezintă lumea prin simboluri şi imagini. Gândirea sa este ilogică, nesistematizată și egocentrică. Copilul nu poate înțelege ce simte dacă nu este ghidat de un adult. În consecință, copilul îşi va exprima emoţiile prin intermediul propriului corp. Într-un cuvânt, va somatiza.

În plus, emoţiile au o și componentă automată, de natură biologică. Atunci când se declanşează, ele automat sunt însoţite de modificări fiziologice care apar instantaneu.

Pe scurt, da, copilul poate avea dureri de cap când simte anumite emoții puternice.

Cum este posibil? Care este explicaţia ştiinţifică?

Luiza Vasilescu: Explicaţia fiziologică (pentru că există și una psihologică) este următoarea: emoţiile odată apărute declanşează brusc în organism un şir de reacţii fiziologice, ca urmare a activării sistemului nervos vegetativ: încetarea funcţiilor digestive, creşterea presiunii sangvine, accelerarea bătăilor inimii şi a respiraţiei. Aceste manifestări sunt menţinute o perioadă mai lungă de timp datorită eliberării în sânge a hormonului numit cortizol de către glandele suprarenale.

Excesul de cortizon măreşte sensibilitatea creierului la durere, ducând la apariţia durerilor de cap.

Explicaţia psihologică este ceva mai amplă. Relaţia  dintre gânduri, emoţii și comportament apare pentru prima dată la filozofii antici, Epictet si şcoala stoică, şi apoi cei moderni Kant, Karl Popper, Bertrand Russel. Scrierile acestora, precum şi experienţa personală au fost cele care l-au inspirat pe Albert Ellis în a elabora Terapia Raţional Emotivă şi Comportamentală (REBT). Aceasta se concentrează pe tiparele de gândire şi reacţiile emoţionale şi comportamentale care le însoţesc. Conform acestui model, tiparele de gândire iraţionale sunt cele care cauzează reacţii emoţionale şi comportamentale negative şi nefuncţionale.

Gândirea copiilor mici este prin definiţie o gândire iraţională, o gândire magică în care obiectele sunt animate: cei mari îmi pot citi gândurile, eu, copilul, pot comanda lumii exterioare să îmi facă pe plac. Gândirea magică face legături cu sens acolo unde logica nu le-ar face.

Îți dau mai jos câteva exemple în care durerile de cap apar din cauze emoționale:

• De exemplu, un copil care este furios, gelos,  pe un părinte, frate, educator, se poate simţi responsabil dacă acestuia i se întâmplă ceva. El crede că gândurile sale, aflate în relaţie cu emoţiile sale, au cauzat acea întâmplare. Aceasta va duce la un intens sentiment de vinovăţie, precedat de gândul „ Sunt un copil rău” care,  la rândul său se va regăsi în comportamente variate, unul din acestea putând fi durerea de cap.
• Uneori, vinovăţia apare chiar dacă persoana împotriva căreia este îndreptată nu păţeşte nimc. Asta dacă adulţii importanţi din viaţa copilului au dificultăţi în a accepta și a  înţelege emoţiile  considerate „rele”. Asta pentru că în propria lor copilărie nu au fost acceptate sau pentru că se simt vinovaţi ca părinţi  pentru emoţiile rele trăite de copilul lor. În concluzie, dacă mami, tati, buni trimit mesajul: „Nu e bine să fii trist, furios, gelos, speriat, supărat….” , copilul va crede despre el că este „rău” când se confruntă cu acestea şi este posibil ca să se „autopedepsească”. Durerea de cap poate fi o astfel de pedeapsă.
• Durerea de cap poate fi o formă de a cere atenţie din partea părintelui, acesta fiind mai disponibil să se conecteze cu copilul când acesta are o suferinţă fizică. Copilul poate descoperi întâmplător această asociere consecutiv unor afecţiuni, iar apoi să reproducă anumite simptome in mod inconştient.
• Frica și îngrijorarea sunt emoţii care pot fi somatizate de copii, pentru că de multe ori copilul nu conştientizează relaţia dintre emoţie şi ceea ce a declanşat-o. Pe lângă fricile obişnuite, de monştri, de întuneric, de doctor, de animale, insecte, sunt unele despre care se vorbeşte mai puţin, frica de moarte, de a creşte mare sau frici despre care copilul nu are cu cine vorbi (frica provocată de certurile părinţilor, de un eventual divorţ al acestora, de abuzul fizic al unuia dintre părinţi faţă de celălalt). Nesiguranţa mediului poate fi fizică, atunci când unul sau amândoi părinţii lipsesc, sau afectivă, când părinţii nu sunt suficient de responsivi emoţionali, conectarea cu aceştia este imprevizibilă sau copiii sunt respinşi. Aici intrăm în zona  de traumă, când copiii pot suferi diferite forme de abuz fizic, verbal şi emoţional , prin neglijare.  Acestea sunt situaţii de stres emoţional care duc la diferite forme de tulburări fizice, inclusiv dureri de cap.

Cum poate părintele şti dacă durerea de cap a copilului său are o cauză emoţională ?

Luiza Vasilescu: La început va trebui să excludă cauzele fizice. Dacă copilul nu este bolnav, nu este obosit, nu îi este foame sau sete, atunci părintele va observa care este starea emoţională a copilului. Dacă este supărat, furios, nemulţumit, gelos, trist, speriat, îngrijorat, dacă vrea atenţie, va  încerca, împreună cu copilul, să găsească situaţia sau gândul ce a dus la aceea emoţie sau emoţii. Poate folosi întrebări  simple, îl poate oglindi pe copil „văd că eşti supărat, sau trist” , poate folosi jocul pt a se conecta cu copilul, apoi poveștile terapeutice, după identificarea cauzei, pentru a-l ajuta pe copil să înţeleagă ce se întâmplă cu el.

De obicei, aceste dureri apar zilnic, de mai multe ori pe zi. Dacă ele nu au o cauză organică, dacă au fost efectuate teste medicale care exclud cauze fizice plauzibile, părintele se poate gândi la o cauză emoţională.

Pot părinţii să îl ajute chiar ei pe copil sau e nevoie de un specialist?

Luiza Vasilescu: Cred că răspunsul nu este unul singur si depinde de mai mulţi factori: gradul de conectare a părintelui cu copilul, răbdare pentru a înţelege ce se întâmplă , gradul de anxietate a părintelui, o bună cunoaştere şi acceptare a întregului spectru de emoţii de către acesta, intuiţie.

Da, uneori părinţii pot face faţă singuri acestei provocări, iar în alte situaţii e nevoie să apeleze la un specialist, fără a se simţi vinovaţi.

Ce încearcă copilulul să ne spună când spune că are o durere de cap?

Luiza Vasilescu: Durerea de cap este comunicarea unei emoţii prin intermediul corpului. Este un mod de a cere ajutor într-o situaţie de disconfort psihic pe care copilul nu ştie cum să-l gestioneze şi pe care îl exprimă astfel. El are încredere că spunând adultului, acesta va şti cum să-l ajute.

Copiii mai emotivi, mai sensibili suferă mai des de dureri de cap?

Luiza Vasilescu: Sensibilitatea emoţională se referă la capacitatea de a vibra emoţional faţă de anumite situaţii sau persoane.

Copiii cu o sensibilitate emoţională mare sunt cei vizibil afectaţi de starea emoţională a celor din jur, de starea fizică a acestora. Astfel, chiar şi emoţiile neexprimate, temerile, îngrijorari ale părinţilor, pot fi simţite de aceşti copii, care adună în interior din ce în ce mai multă nelinişte şi tensiune, care în timp se transformă în anxietate.

Răspunsul meu ar fi că da, din perspectiva lucrului terapeutic cu copiii cu astfel de simptome. Dar durerile de cap nu sunt singurele forme de somatizare la copii.

Cum deosebeşti o durere de cap reală de una închipuită?

Luiza Vasilescu: Somatizarea, în acest caz, durerea de cap, este un simptom care nu este intenţionat sau conştient.

Dacă copilul are un beneficiu imediat ca urmare a invocării durerii de cap, şi anume evită o pedeapsă, o sarcină neplăcută sau obţine o recompensă, e foarte posibil ca durerea de cap sa fie una închipuită. Dacă părinţii sunt atenţi la ceea ce face copilul şi de ce face astfel, vor reuşi să discearnă adevărul.

Există o legătură dovedită între stres şi durerile de cap la copiii şi  adolescenţi­­?

Luiza Vasilescu: Stresul e o reacţie a noastră la ceva ce ni se întâmplă şi pe care îl percepem ca ameninţător.  Stresat e oricine ”se simte depăşit”, oricine are impresia că ceea ce i se întâmplă este „prea mult”. Copiii pot fi la fel de stresaţi ca noi adulţii, diferă doar evenimentele în legătură cu care se stresează.  Dar din punct de vedere fiziologic, emoţional şi comportamental nu e nicio diferenţă între stresul lor şi stresul nostru.

Stresul are efecte devastatoare, însă e putin posibil ca un copil să ştie să îţi spună că este stresat. Sunt mai multe semne ale stresului, iar unul dintre ele, printre cele mai comune şi frecvente,  îl reprezintă durerile de cap.

La bebeluş, stresul apare când nu este hrănit corespunzător, când nu doarme suficient, când e prea cald sau prea rece, când e zgomot, când e substimulat sau suprastimulat, când nu îi sunt îndeplinite nevoile de bază.

La copiii mici, posibile surse de stres sunt faptul de a fi despărţiţi de părinţi,  faptul de a-şi pierde jucăria preferată, mersul la grădiniţă, certurile părinţilor, un frate sau o surioară mai mică (atunci când ei sunt lăsați pe locul doi).

La copiii mai mari, surse de stres sunt presiunea la care sunt supuşi, sarcinile care îi depăşesc şi îi copleşesc, mania competiţiei, prietenii sau lipsa prietenilor,  toate cresc nivelul de stres al copilului şi îi provoacă o mulţime de simptome fizice. Iar durerea de cap este una dintre ele.

Alte semne ale stresului la care părinţii trebuie să fie atenţi: oboseala şi lipsa de energie, lipsa poftei de mâncare, izolarea socială,  dezinteres pentru activităţile şcolare şi extraşcolare, probleme de concentrare, insomnia, agresivitatea, izbucniri emoţionale, crize de personalitate.

Când durerile de cap se asociază cu alte câteva semne din cele mai sus enumerate, atunci este posibil ca copilul să fie stresat. Şcolarii şi adolescenţii sunt mult mai expuşi factorilor stresori decât copilul mic, şi poate din această cauză frecvenţa durerilor de cap creşte foarte mult, între 40 – 80%.

Există un motiv care are legătură cu emoţiile pentru care adolescenţii suferă mai des de dureri de cap?

Luiza Vasilescu: Perioada adolescenţei are  debutul in jurul vârstei de 10 -12 ani la fete şi 12-14 ani la băieţi şi se încheie între 19-21 de ani. Este o perioadă delicată de tranziţie de la copilărie la maturitate. În mod natural apar schimbări fizice, emoţionale şi mentale ale tânărului provocate de procesele hormonale care ajută la evoluţia sa spre maturitate. Aceste transformări se reflectă şi în schimbările de comportament şi de personalitate.

Cum este lumea emoţiilor în adolescenţă? Este intensă, uneori dezechilibrată,  surprinzătoare (apare iubirea romantică), cu schimbări de stare rapide, contradictorii, extreme, cu pierderi ale controlului (plâng din senin, cu reacţii agresive fără motiv aparent). Reacţiile emoţionale în situaţii de stres sunt amplificate de lipsa de experienţă a adolescenţilor, dar şi de dezechilibrul dintre  procesarea emoţională şi raţională a situaţiilor (L. Steinberg –  Modelul sistemului dual).

După cum am văzut în explicaţiile anterioare, există o legătură dovedită între dificultăţile de exprimare a emoţiilor la copii şi durerile de cap fără cauză biologică. O astfel de relaţie se păstrează şi în cazul adolescenţilor, incidenţa fiind mult mai mare datorită caracteristicilor de dezvoltare şi emoţionale ale adolescenţei.

Durerile de cap ale adolescenţilor pot avea o cauzalitate extrem de largă, fiind în legătură cu dezechilibrele hormonale, emoţionale, predispoziţia somatică, stilul de viaţă şi deprinderile,  temperamentul şi tiparele de răspuns învăţate, mediu (familie, prieteni) şi evenimente critice (schimbări familiale, boli în familie, neînţelegerile parentale şi divorţul, dificultăţile financiare).

Se consideră uneori că somatizarea ar fi un comportament învăţat. Probabil acest comportament îşi are premisele în faptul că plângerile somatice ale copiilor şi adolescenţilor sunt preferate în multe familii faţă de exprimarea sentimentelor puternice. Copilul învaţă să obţină atenţie atunci cînd se confruntă cu o situaţie de stres emoţional nu prin exprimarea emoţiilor, ci prin acuze fizice corespunzătoare. Acest tipar se păstrează şi în adolescenţă.

Copiiii care trăiesc cu membri ai familiei ce se plâng de diverse simptome somatice se vor plânge și ei de aceleași simptome.

Adolescenţii care au un istoric de abuz fizic sau sexual de multe ori prezintă plângeri somatice. De altfel există studii neurologice atât în Statele Unite cât şi în Canada care leagă migrenele (debutul acestora se produce de cele mai multe ori în adolescenţă) de existenţa neglijării emoţionale, a abuzului emoţional şi a abuzului fizic din copilărie.

În plus, durerile de cap, migrenele, pot exista de sine stătător sau se pot regăsi ca simptom în depresie sau tulburările de anxietate.

Mulțumesc, Luiza, pentru ajutorul și explicațiile tale. Eu una m-am lămurit și nu mi se mai pare nimic magic în dureri de cap care trec imediat ce înțelegi suferința sau dorința omului.

Vă rog să nu tratați cu ușurință aceste simptome. Discutați despre asta cu copiii, vorbiți mult despre emoții, ele trebuie exprimate, trăite, nu înnăbușite, înghesuite. Mergeți la medic, mergeți la psiholog dacă nu reușiți să le dați de cap. Nu lăsați copilul să trăiască cu dureri de cap, este teribil. Știu, pentru că am trecut prin asta. Cine știe ce încercam eu să exprim atunci…

Acum avem acces la informații și la specialiști, putem rezolva chiar și cele mai încurcate probleme.

Pentru cazul în care durerile de cap vor reveni, noi avem în casă și luăm cu noi și în vacanțe capsule moi masticabile, destinate exclusiv copiilor peste 7 ani. Sunt bune pentru a calma durerea și a reduce febra. Din fericire nu a fost nevoie de ele încă, Sofi și Ivan nu s-au mai îmbolnăvit de ceva vreme și timpul împreună în vacanța asta ne-a ținut departe de durerile de cap. Discutați cu medicul vostru despre aceste capsule, despre când se recomandă și în ce doză. Sunt ușor de administrat, copiii le vor savura ca pe niște jeleuri (asta nu înseamnă că putem să le dăm în loc de dulce, normal).

Asta e. Sper să vă fie de folos! La cât mai puține dureri de cap pentru noi și copiii noștri de orice vârstă!

Sursa foto: Imagine de Anemone123 de la Pixabay