A învățat bine literele și sunetele la grădiniță, la șase ani și jumătate le știa perfect, inclusiv grupurile chi, che, ghe, ce etc. Dar nu citea singură, nu din cărți. Scria cuvinte și mesaje simple, citea afișe cu litere mari și titluri de cărți.
Începuse să învețe primele sunete în engleză, cifrele, pronunția diferită a literelor în engleză.
Cam în acest moment am început să o invit să citească singură. Crăciun 2018. Au trecut de atunci zece luni în care a citit zilnic, cu câteva excepții, în vacanțe sau în serile în care era prea obosită.
Acum are 7 ani și jumătate. La școală nu citesc și nu prea scriu în română (au doar două ore pe săptămână), așa că ce facem împreună este cam tot ce face la acest capitol. Acolo fac intens limba engleză.
Am trasformat cititul ei indepedent în momentul nostru împreună, ca să fie motivată și să nu refuze lectura, deși uneori îi este greu, e frustrant și obositor pentru ea.
Iubește cărțile, îi citesc de când era bebeluș, avem peste două mii de cărți în bibliotecă, stă nemișcată cu orele când îi citesc, este fascinată de povești, însă (deocamdată) nu e bună la citit și nici să stea în disconfort nu e bună.
Adevărul e că nu pare genul care să iubească școala (spre deosebire de fratele ei, care, dacă ar putea, ar scrie, ar calcula și ar citi întruna). Nu îi place să stea într-un loc și să facă un singur lucru, se foiește, se agită, se demotivează ușor.
Drept e și că citim seara, pentru că dimineața nu e timp, apoi e la școală, apoi mergem la înot sau la dans ori în parc (la alegerea lor), iar după șapte, când ajungem acasă, e destul de obosită.
Își alege singură cartea, preferă cărțile de povești de când era mică, cele cu imagini mari și text puțin. Citește între 15 și 20 de minute în fiecare seară, uneori 10, dacă nu poate mai mult. Când simt că îi e prea greu, o las să închidă cartea mai devreme.
Până de curând am stat lângă ea să ascult povestea. O corectez doar dacă se oprește pentru că un cuvânt citit greșit nu are sens și nu înțelege ce anume nu funcționează. O ajut când nu reușește să deslușească singură un cuvânt nou și foarte lung.
În zece luni de exercițiu zilnic (dar modest ca durată, totuși), acum e în faza în care citește toate cuvintele scurte fără să le mai ia literă cu literă și pe majoritatea dintre cele medii și uzuale, pe cele lungi le aproximează din context, pe unele le greșește, dar se reglează apoi din sensul frazei.
De cele mai multe ori se concentrează foarte tare la litere și pierde sensul, nu știe ce a citit. E absolut normal la stadiul în care e. Atunci recitim împreună.
Își dorește foarte mult să citească singură Harry Potter, să nu mai depindă de mine și de timpul meu de citit, dar mai are de exersat până acolo. Poate peste încă un an să reușească să citească rapid și cursiv și să fie prezentă la ceea ce citește. O încurajez mereu, ea învață și engleză în paralel, după alte reguli și cu altă pronunție, este de două ori mai greu și îi explic asta când se descurajează. Are colegi care citesc fluent deja în engleză, alții citesc foarte bine în română, și uneori asta o frustrează, alteori o motivează.
N-am renunțat la porția zilnică de citit, i-am explicat de ce n-o las să nu citească, de ce e important să facă acest efort (orice efort cognitiv, de fapt), cât de important e cititul și de ce, a înțeles și, deși mai protestează, nu fuge de momentul de seară, când ne adunăm deasupra cărții alese de ea.
Acum nu mai stau călare peste ea când citește, nu o mai corectez, nu mai urmăresc texul și parcă merge mai bine. Ea stă la un capăt al patului cu cartea, eu stau pe pernă și ascult. Când se împotmolește, o ajut dacă îmi cere. Când greșește, o las să meargă mai departe. Cred că important e să capete încredere în ea că poate, că face progrese, că în curând se va desprinde de tot de mine la citit (deși, sincer, sper să mai putem citi împreună o vreme, că tare-mi place momentul nostru de seară). E timp de corectat micile greșeli, în timp!
Foarte greu ne-a fost să găsim cărți potrivite pentru nivelul ei de (in)dependență la lectură. La început am căutat cărți scrise cu litere de tipar, apoi am căutat cărți cu litere mari și mici, dar cu dimensiune mare de font. Ea își dorea cărți cu text puțin pe pagină, să simtă că progresează rapid în carte. Eu îmi doream cărți cu acțiune interesantă, să o prindă și să vrea să dea pagina, să fie curioasă, să se îndragostească rapid de personaj, să citească pentru că nu poate închide cartea.
Din păcate, nu am prea găsit cărți care să ne împlinească așteptările. Sunt câteva variante (la editurile DPH și Gama, aici e seria lor pe trei nivele pentru micii cititori, sunt povești clasice rescrise cu două tipuri de font), însă din păcate ce am observat este că o carte bună pentru un cititor începător scrisă în limba germană, de exemplu, nu este la fel de bună și când e tradusă, pentru că limba are altă plasticitate, alt ritm, un cuvânt scurt în germană poate nu are echivalent scurt în română și așa mai departe. Fraze complicate, descrieri lungi, care pentru un copil care se luptă să citească fiecare frunză tremurătoare în razele strălucitoare ale răsăritului sunt teribil de dificile și plictisitoare.
Colecția Învăț să citesc a editurii Gama:
O carte care a ajutat-o este cea din seria Paula, de la DPH (aici e una dintre ele, sunt chiar faine, Paula învață să meargă pe blicicletă i-a plăcut mult), în care fontul e mare și unele cuvinte sunt înlocuite cu desene. Acolo i-a fost ușor și a fost încurajată să dea pagina. Apoi a continuat cu celelalte din seria Paula, a trecut la Tifi și acum își citește din seria Ursoc (e minunată, v-o recomand).
Aceasta e seria DPH cu Paula pe trei nivele pentru micii cititori:
A citit, bineînțeles, și Te iubesc orice-ai face și Băiețelul cu aripă de fluture, prilej cu care am observat cât de mult mai ușor îi este să citească, și pentru că le știa, dar și pentru că ele au fost scrise direct în limba noastră, pentru cititori români. A citit apoi pe rând cam toate cărțile din biblioteca ei și a fratelui, cărțile pe care le-am citit împreună de atâtea ori, de la Pietrele lui Aston la Năsturel, Petunia și Fetița care colorează visele.
Aseară i-am pus sub nas Prima zi de școală a Mirei, cartea pentru cititori de 6-7 ani pe care am scris-o eu pentru ea, de fapt. Am pus în ea fraze scurte, cu multă acțiune, ceva umor și puțin suspans, dialoguri firești, emoții în care să se regăsească. A făcut ochii mari. Mai întâi a privit atent toate ilustrațiile și a comentat despre desene (realizate de Cristina Hosu). Apoi a luat-o de la capăt. A citit titlul cărții, apoi numele meu și al ilustratoarei. A continuat cu primul capitol, s-a opintit la câteva cuvinte. S-a oprit de câteva ori să vorbim, de exemplu, la început, Mira are câteva întrebări pentru mama ei (dacă n-o să-și facă prieteni la școală, dacă creierul ei n-o să poată învăța tot ce trebuie la școală, dacă doamna n-o să știe ce să facă atunci când Mirei i se face dor de mami), iar Sofia a ținut să adauge că ar mai fi fost și alte întrebări, de exemplu dacă poți ridica mâna să ceri ajutor în timpul orei, dacă mergem afară în pauză, la ce oră avem gustarea și dacă putem sta în bancă lângă cine vrem noi. M-am bucurat că povestea a făcut-o să se gândească la experiența ei cu primele zile de școală și a inspirat-o să îmi povestească despre asta.
A mers bine, sunt mulțumită.
Sigur că mai e nevoie de multe luni de exercițiu până când va citi singură și va reuși să înțeleagă tot ce citește, acum e important aspectul mecanic, înțelegerea va veni ceva mai târziu, când cititul se va întâmpla cursiv, automat, fără efort. La cum merge, cred că într-un an deja va citi de una singură pe sub plapumă noaptea. Deși ea nu e deloc genul book worm, frate-său e, ăsta micu dă buzna la mine-n pat la 7 dimineața cu cartea la subraț, că nu poate trăi dacă nu îi citesc măcar zece pagini (așa zice). El citește în engleză cuvinte scurte, se descurcă și în română la titluri, dar mai mult nu dorește încă. Are timp, are abia cinci ani.
Sunt bucuroasă de progresul Sofiei și de faptul că nu se lasă (nu c-aș lăsa-o să se lase). Nu mai știu cum am învățat eu să citesc, legenda familiei spune că citeam de la 5 ani din ziare, cred că e ceva exagerare acolo. Oi fi citit eu repede, dar de plăcut, nu mi-a plăcut să citesc până la 19 ani. Îmi plăcea în schimb să fac teme, mai ales la matematică. Am fost destul de silitoare la școală, dar și pentru că mi s-a părut ușor (cu excepția fizicii). Sofia în mod evident nu mă moștenește, ea e genul care preferă oricând să alerge sau să coloreze. Cititul însă nu e opțional, progresăm în ritmul ei, dar să stăm pe loc nu e opțiune. Îmi doresc mult să se bucure de cărți, să citească pentru că vrea, să devoreze cărți, să vorbească despre ele cu prietenii, așa cum fac eu, și face și ea, cu Harry Potter citită de mine, deocamdată. E timp. 🙂
La voi cum a fost cu cititul independent al copiilor? Pe la ce vârsta au început să citească singuri de plăcere?
Apropo de carti pentru incepatori, noua ne-a placut foaaarte mult seria cu motanul Splat (https://www.amazon.com/Splat-Cat-Storybook-Collection-Scotton/dp/0062133837), sunt multe carticele cu scris mare si poze, super haioase, numai bune pentru exersat cititul. Noi le avem in engleza, dar vad ca au inceput sa apara si in romana.
Am început să citesc de la 5 ani, cuvinte scurte, cu majuscule de tipar. La 6 ani am primit un abecedar si am invatat sa citesc cursiv. La 7 ani puteam citi destul de fluent și in alfabetul chirilic ( cuvinte românești, în niste carti vechi din Basarabia, pentru copii). Mi-a plăcut mereu sa citesc. Cel mai util a fost sa urmăresc literele atunci când imi citea tata seara. Am o memorie fotografică foarte bună, și chiar și acum citesc exagerat de repede, cumva fotografiind pagina pe diagonala.
Ca o paranteză, nici eu nu suport traducerile proaste. Sapiens in română e de coșmar.
Eu i-am pus direct în brațe seria TUP (in vacanta de vara). Are 7 ani si 8 luni. Acum realizez ca a fost de fapt prea mult pt el. Nu citeste de placere, exact cum spui cred ca e prea concentrat asupra literelor si nu înțelege sensul poveștii. Visez la ziua în care va citi de placere ❤
Pare foarte frumoasa cartea cu Mira, dar ce font este ala? Pe mine ma distrage complet litera e de acolo care arata de parca ar cadea pe spate.
Cel mare a invatat repede, stia cuvinte de foarte mic (memorie fotografica buna). Nu am simtit vreun chin, a fost natural, de parca ar fi invatat sa citeasca singur. Cu cel mijlociu e chin, l-am lasat in ritmul lui, dar acum suntem in acelasi loc ca voi. Sunt putin speriata, el e putin mai mare ca Sofia si merge la scoala in romana, am mers la medic sa ma asigur ca vede bine si nu sunt alte probleme. Citeste zilnic putin, dar fara prea multa tragere de inima, desi avem tot felul de carti. Abia astept sambata sa luam cartea, pe care o astept de mult, dinainte sa o scrii. Sper ca ne va ajuta 🙂
Nu mai știu când și cum am învățat să citesc, dar plăcerea de a citi m-a apucat prin școala generală. Am crescut în case pline de cărți, cu părinți și bunici cititori, iar mama se aștepta să citesc ca ea din prima (mult și repede) și se stresa că a făcut un copil necititor 😀
Prima carte care mi-a plăcut „Singur pe lume” am citit-o singură, de bună-voie și nesilită de nimeni în vacanța dintre clasa a doua și a treia, apoi am descoperit Jules Verne, apoi cărțile mai de „oameni mari”.
Nu știu dacă copiii din ziua de azi vor mai citi la fel de mult ca generația noastră. Habar n-am. Dar cred că Sofia ta va prinde gustul pentru citit atâta timp cât are exemple pozitive acasă și e mereu înconjurată de cărți.
Pe de altă parte sunt de-a dreptul șocată de ideea de DOAR 2 ore de limba română pe săptămână în școala primară. Sunt foarte surpinsă că ai acceptat asta ținând cont de formarea ta profesională care are de-a face cu limba română mai mult decât altele. Nu e de mirare că nu citește mai cursiv în limba română când e tratată ca limbă străină. Chestie care pentru mine ar fi inacceptabil, indiferent cât de fancy-schmansy e școala aia. Și eu am tot o formare umanistă, chiar cu accent pe limbi străine și nu-s deloc patrioată, dar mi se pare esențial să înveți prima dată toate cele în limba maternă și apoi – sau în parelel, la aceeași intensitate – în alte limbi, măcar până când cea maternă e bine sedimentată sub toate aspectele (citit, scris corect ortografic, exprimare). Țin minte că în școala primară aveam citire și scriere în fiecare zi și la citire citeam pe rând toți, câte-o frază fiecare din diferite texte așa încât fiecăruia îi venea rândul destul de des în timpul unei ore. Dar dacă tot ai pus-o pe drumul ăsta, încearcă să o direcționezi să citească în original (nu traduceri) cât mai mult posibil, inclusiv cărticelele pentru copii în cele două limbi pe care le știe până acum.
Rox, nu vad o problema ca are doar 2 ore de limba romana. Literatura va face in engleza si va face suficienta, o parte din gramatica e la fel si in engl si in romana (de ex. definitii la subiect si adjectiv/ sintaxa frazei / unde sa puna virgulele/ exprimare /expunere in public /dezbatere tematica etc) . Iar daca nu nimereste cateva ortografii de la 8 ani, poate sa le invete pana la 14 ani.
Fiica mea e in scoala in alta tara, cu romana are contact fix verbal acasa si ce mai citeste pe langa noi, scrie ocazional scrisori in romana si la 11 ani vad ca face mai putine greseli decat muuuuulte persoane de pe net ( o problema ar fi cratimele, dar si ceva acorduri feminin/masculin/verbe pt ca e nativa in alta limba, la caciulile ^ lui : a si i, de ex â e o problema) dar stiu ca daca o vara ne petrecem scriind si citind doar in romana toate acestea se vor corecta impecabil.
Carentele educationale se datoreaza fix familiei, nu scolii, copiii copie ce fac parintii: citit, disciplina, dedicare, atentie, respect etc. si astea se vad si in ce ramane dupa scoala.
Ceea ce descrii tu este o situație diferită.
Am spus că mi se pare foarte puțin în condiția în care este limba maternă și limba țării în care trăiește deocamdată copilul Ioanei (da, știu că e școală privată cu predare în altă limbă).
Tu n-ai scris în ce țară trăiești, dar bănuiesc că la școala la care merge fiica ta, limba oficială a țării în care trăiți și care este limba nativă a fiicei tale se predă de mai mult de două ori pe săptămână.
Cât despre asemănarea dintre gramatica engleză vs română, râd amar. La suprafață pot părea asemănătoare, dacă intri în profunzime, te apucă plânsul.
Eu ma tot gandesc la ideea de recompensat cititul, ma bate un gand. 9 ani, citeste destul de mult, dar pentru ca stau eu cu gura pe el. Daca citeste, ii place :)) Dar din proprie intiativa nu se apuca. Idei? 🙂
La băiețelul cel mare a fost simplu. Nu cred că am vreun merit, am impresia că așa este el. Eu i-am citit de când era în burtică, avem mii de cărți prin casă, foarte multe cu ilustrații, i-am citit în română și engleză. A învățat literele de tipar pe la 6 ani, iar când a început școala, a învățat să citească într-o a treia limbă, (partea buna e că aproape toate literele se citesc la fel). Nu a învățat să citească pe silabe, ci, cumva, a fotografiat cuvântul (eu n-am priceput cum a reușit, nici după 4 ani?). Cărțile de început au fost exclusiv benzi desenate, la indicațiile învățătoarei și la dorința lui. Mergeam la biblioteca și luam doar benzi desenate (și azi mai face asta, deși citește și cărți de 2-300 de pagini), mai greu a fost sa găsim benzi desenate in romana, recomandam editura Adenium și Mekki Media pentru asta. In romana a început să citească singur după ce știa bine sa citească în limba învățată la școală. Acum, la aproape 10 ani, citește orice, fara preferință pentru limbă, ci doar pentru carte. Nu contează dacă sunt ilustrate cărțile, deși are in pat și câte o banda desenata pe lângă cartea de citit? (de exemplu, in vara a citit „Toate panzele sus”, „Micul print”, „Charlie și fabrica de ciocolată”, „Ghidul micului astronom”). Este genul book worm, ca maică-sa?. Pasul următor e sa îl conving să citească și în engleză, deocamdată nu e foarte motivat sa facă asta. Mulțumesc, Prințesa pt articol. Am impresia că nu va fi la fel de simplu pt frații mai mici, dar experiența ta îmi dă speranță că o să o scoatem la capăt cumva.
Sa o motivezi cu bani ptr a citi?! E contrar tuturor principiilor de educatie pe care le predici si sustii… Asa deci… esti si tu om, pana la urma… hmmm… Chiar ca nu exista Mos Craciun 🙂
A mai zis chestia asta pe blog, probabil nu ai vazut. Nu stiu daca ai vazut si ca a incercat cu bani pentru ce era peste norma zilnica, deci nu pentru citit, ci pentru efort in plus, care a fost la latitudinea copilului (a decis ca nu vrea).
Acum, se poate discuta daca asta e sau nu e impotriva „tuturor principiilor”, dar, independent de asta, pare ca tu traiai cu impresia „ca nu era si ea om”.
Ceea ce ma mira, pentru ca mie mi se pare ca aproape din orice articol reiese ideea asta.
Trebuia sa apara un comentariu si despre asta, nu?
Pe mine ma bucura mult sinceritatea Ioanei! ?
La noi copiii vorbesc 3 limbi: fr, de, ro. Cel mare a inceput la o scoala Montessori, no pressure asa, fara programa scolara fixa, deci pentru motivele astea 2 nu am avut niciun fel de nerabdare sau asteptari la citit. Speram asa ca prin clasa a 3-a sa apuce sa citeasca si el niste propozitii in vreuna din cele 3 limbi. Literele le prinsese din zbor la gradinita.
Si nu mare mi-a fost mirarea sa-l aud dupa 2-3 luni de scoala deslusind cuvinte in germana, apoi propozitii scurte, iar la sfarsitul clasei 1 texte de cateva pagini. E drept ca a ajutat mult si expunerea la cartile de cititori incepatori de care vorbeai in germana, sunt extrem de bine facute si de progresive.
Si mai mare mi-a fost mirarea sa vad ca avansa aproape in acelasi ritm si in romana (care e o limba fonetica, deci usor de citit comparativ cu franceza de exemplu), asta fara niciun fel de expunere speciala la cititul in romana. Se servea el singur printre cartile de copii din bilbioteca noastra si statea acolo uitandu-se la pagini. Eu credeam ca se uita la imagini, dar se pare ca lucra in secret si la descifrat textul.
Si inca si mai mare mi-a fost mirarea sa vad ca incepe de la el putere sa descifreze cuvinte, apoi propozitii in franceza. Nu la fel de bine ca in celelalte 2 limbi, e drept, dar mi se pare totusi frumos ca primele doua limbi reusite i-au dat curaj, curiozitate si dorinta sa se inhame si la a treia.
In cursul clasei a 2-a a devorat vreo 35 din cele 50 si ceva de carti din colectia lui Mary Pope Osborne, The Magic Tree House, traduse in germana. La inceput dura cam o saptamana pana termina o carte, apoi cateva zile, iar la final devora o carte cam intr-o ora. Recomand colectia asta cu extrem de multa caldura, e incredibila. Daca ai putea sa „aranjezi” o traducere in romana ar fi extraordinar pentru o gramada de copii de scoala primara, fete si baieti deopotriva. E un fel de „ciresarii” pt copii mai mici, dar in 50 de volume si nu in 5 🙂 Ideea colectiei e ca un grup de 3 prieteni descopera o cabana in gradina, in care daca intra si se invarte cabana (nu mai stiu exact la ce semnal al copiilor se invarte) pot calatori in timp si in spatiu. Fiecare volum e o calatorie a aceluiasi grup de 3 copii, pe fond de aventura cu exact ce trebuie la nivelul suspans, nici prea mult, nici prea putin: in Amazonia, in Egiptul faraonilor, in vremea lui Mozart, pe vremea dinozaurilor, pe Titanic etc etc. Cartile sunt extrem de pasionante (am testat si pe pielea mea 🙂 ) si copiii invata foarte multe lucruri de cultura generala fara sa aiba impresia ca invata. Am cautat ceva similar in franceza dar din pacate n-am gasit. Traducerea colectiei exista, dar in mult mai putine volume si mai neatractiv editate.
Spor la citit Sofiei si multa rabdare voua! 🙂
Exista deja traduse in Romana. Se gasesc pe elefant.
Exista deja tradusa in limba romana, se numeste Portalul magic.
Eu am invatat sa citesc cursiv prin clasa a doua si prima carte citita a fost o carte de basme, plina de arhaisme si cu peste 200 pagini. Dar imi amintesc si acum cat de tare mi-a placut. Juniorul (8 ani) citeste in romana si germana – mai usor in romana, mai greu in germana. In limba germana exista carti in care silabele sunt colorate si acest lucru usureaza cititul celor care sunt la inceput. Am observat in timp ca ii este mult mai usor sa citeasca din carti cu text scurt – are senzatia ca citeste mai mult si este mai motivat. Citeste seara, cate 3-4 pagini (5-8 minute). Nu intotdeauna intelege ce citeste, de obicei ii reiau si eu textul citit. Uneori se enerveaza cand il corectez, mai ales cand e obosit, si atunci ne oprim. Sunt optimista ca va ajunge si la momentul in care se va ascunde sub patura sa citeasca, asa cum faceam si eu 😉
@Cristina, imi poti recomanda, te rog, carti in limba germana cu silabele colorate? Juniorul meu (8,5 ani) iubeste germana, dar este destul de greu sa ii gasesc carti pentru inceputul de drum. Am gasit cateva pe nivele de lectura, dar destul de plictisitoare.
Multumesc mult!
Mersi pt info, tocmai m-am uitat. Ce surpriza buna ! Pacat ca grafismul lasa mult de dorit, mi se par cam infricosatoare ilustratiile… Editia in germana are imagini mult mai placute si mai atragatoare pentru copii de 7-8 ani. Sper macar traducerea sa fie de calitate 🙂
Unii parinti si-ar dori ca copiii lor sa citeasca mai mult, altii sa citeasca mai putin :)). Baiatul meu de aproape opt ani jumate exagereaza cu cititul, a citit sute de carti pana acum, isi ia de la biblioteca scolii doar cati groase pe care le termina intr-o zi, maxim doua, noroc ca doar o data pe saptamana ii lasa sa isi aleaga carti :)). Baiatul de 7 ani citeste dar e mult mai activ, se plictiseste repede de carti iar baiatul de 5 ani a invatat sa citeasca cuvinte scurte. Si mie mi-a placut sa citesc dar de pe la 10-11 ani, iar tatal meu ne ascundea cartile ca prea ne vedea cu capul in carte (pe mine si una din surori).
Poate e prea multa presiune pe citit.
La noi- prima limba romana, a doua engleza (de la 2 ani jumate). 1 an kindergarten – jumate engleza, jumate franceza (regula in zona asta)- rezultatul au fost cateve cuvinte invatate in franceza. Tot la kindergarten a invatat majoritatea literelor ca faceau multe jocuri cu litere.
Inceput clasa 1- French immersion. Dupa o luna de scoala, au inceput sa vina primele carticele (o carticica pe zi, Luni-Joi) in franceza acasa. La nivelul 1 aveau un rand pe pagina si cam 8 pagini. De ex era o masina si fraza era „uite masina”. Problema era ca nu stia nici cuvintele in franceza si nici toate literele. Prima carte a durat o ora si a fost un chin. Am scris invatatoarei fiindca ma gandeam ca o sa urasca cititul cu totul daca continui asa- a zis ca daca dureaza mai mult de 10-15 min sa ne oprim oriunde am fi in carte, ceea ce am si facut. Nu aveau teme de scris si foarte rar la mate, deci toata tema era cititul.
Carticelele au continuat sa vina, la scoala invatau si scriau si litere. Spre surpriza mea a progresat si cu cititul si cu franceza. Acum e in clasa a doua, aproape 7 ani, citeste singur carticele de benzi desenate in Engleza (fara sa il puna nimeni; isi alege singur cartile in magazin) si cate o carticica pe zi in franceza (la nivelul lui actual, aleasa de el; daca vrea sa ia carti cu nivele mai avansate e ok). La franceza inca il ajutam cu pronuntia cuvintelor noi si cu traduceri. La 20 de carti citite isi pot alege un premiu din cutia de comori ( gen o plastilina, un „colier”).
Ideea e 10-15 min pe zi au fost de ajuns. In plus e un tabel in care scriem in fiecare zi ce carte a citit, si cumva era motivant sa vada cum se umplu paginile si cum creste nivelul.
Prietenii nostri finlandezi au lasat copilul in pace cu cititul pana la 7 ani. Teoria lor e ca abia la 7 ani copiii pot asocia litere si sa le faca sa curga in fraze, ce fac inainte e silabisit si ghicit.
Copilul lor si copila mea sunt de -o seama, prietene f. bune (nu are fiica mea nicio alta prietenie la fel de armonioasa) , si amandoua fetele pe la 9-10 ani au inceput sa citeasca Harry potter.
Nu e nicio graba. Fiecare copil are ritmul lui. Conteaza ce vede. Conteaza si ce fac prietenii lor. Confortul emotional este cel mai important, daca omul are liniste interioara poate trece peste fiecare hop.
Biblioteca ne salveaza: merge, rasfoieste, alege, returneaza incantata sau nu.
Ce a ajutat la noi au fost niste carticele cu text putin ( 2-4 propozitii) si la sfarsit cu 3 interebari despre text pentru a verifica intelegerea acestuia. Dar instructiunile erau sa reciteasca acelasi text de 2-3-4 ori pana cand citirea era fluenta. In timp asta a ajutat mult la memorarea fotografica a cuvintelor.ce a fost interesant este ca atunci cand a facut progrese intr-o limba (germana) s-a vazut imediat acelasi efect si in cea de a doua limba.
Cu siguranta, oferta editurilor romanesti la gama de carti pt cititorii incepatori s-a diversificat foarte mult in ultimii ani. Cand am trecut noi prin etapa asta, am gasit variante mai atractive la editurile straine (ie. carti pt invatarea limbii engleze). A ajutat mult sa poata citi ce-i placea si, last but not the least, faptul ca si-a descoperit la un moment dat pasiunea pentru genul fantasy (evident, cu „Harry Potter” in prim plan) si pentru romanele grafice/ benzile desenate. Am povestit mai jos in detaliu… poate ajuta recomandarile noastre de carti
https://unblogmaremic.blogspot.com/2017/05/cartile-copilariei.html#more
Invatatoarea baietelului meu ne-a spus de la prima sedinta ca un copil normal ajunge sa citeasca cursiv si constient la sfarsitul clasei a 2-a (aprox 9 ani). Mi s-a parut foarte tarziu… Desi la matematica este brici si am insistat destul de mult si pe citit, s-a dovedit a fi exact asa cum a spus doamna invatatoare si clasa a 2-a a fost aceea in care s-a produs trecerea de la buchisit la citit.
Cred cu tarie ca fiecare copil are ritmul lui si ca atata timp cat merge si scoala si ne mai preocupam si noi, parintii, cate putin, nici un copil nu va ramane fara sa stie sa citeasca. Noi suntem cei care trebuie sa avem rabdare si sa ne lasam orgoliul deoprte ca stiu eu cine citeste de la 5 ani si al nostru pui nu.
Ca sa te citez, mai las-o soro 🙂 E un timp pentru toate și o sa vezi ca in maxim 2 ani situația va fi total diferita. Important e sa fie progrese, pași mici.
Multumesc mult de tot pentru toate linkurile, cel mare citeste cursiv multe carti de la editura Arthur in general dar vine si cel mic din urma si pentru el chiar am nevoie sa comand din cele cu scris mare, poze in loc de cuvinte etc.
Mediul de acasa: le-am citit de mici in fiecare seara desi acum pentru ca sunt mai mari, uneori nu mai reusim 7 seri din 7, as estima cam pe la 4-5 din 7.
La noi a fost asa: la 6 ani neimpliniti citea deja tituri si numerele masinilor pe strazi. La clasa 0 (6-7 ani) citea din cartile gen DPH sau ale tale foarte putin, cateva minute pe zi dar era interesat de cele gen „Dinozaurii” sau „Corpul uman” sau „1000 de curiozitati ale lumii”. A trecut, incepand cu 7 ani la carti de la editura Arthur -seria de autor de Roald Dahl si multe asemanatoare (au litere mai mari, desene pe multe din pagini, desi par a fi groase…in realitate ii ajuta sa se simta bine ca au parcurs nu stiu cate pagini pe zi). De la 8 ani a inceput cu Harry Potter si acum cu multe tot Arthur categoria 10+ sau 12+, in general cu animale fantastice, vrajitoare, amuzante etc.
E baiat, nu e neaparat atras de citit, o perioada lunga avea tema la after school macar 10 pagini. L-am lasat, de pe la 7 ani sa citeasca fara sa aud eu chiar daca stiam ca mai si greseste.
Acum citeste cursiv si in engleza, a inceput sa citeasca in aceasta limba de pe la 8 ani. Noi acasa ne uitam la desene doar in limba engleza (asa isi doresc ei). II este usor dar citeste carticele din UK (luate de pe Amazon) sau SUA care sunt pentru nivelul maxim 7 ani la ei. La franceza (introdusa de la 6 ani) a inceput sa citeasca tot de la 8 ani dar e frustrat, sunt mult mai multe reguli decat la engleza unde ii vine usor, natural…citeste zic eu, pentru cat de putin apucam sa facem, foarte rezonabil. El are inteligenta de tip auditiv, memorie auditiva, ureche muzicala…ii este usor cu limbile straine.
La cel mic insa…stie de la 5 ani toate literele, toate grupurile, citeste acum la 6ani pe silabe dar nu este atras…vrea matematica si fise si scriere doar in relatie cu matematica. Il las in pace…dar in curand trebuie sa incepem. El are inteligenta de tip vizual mai mult, memorie vizuala.
Avem un prieten care acum la 5 ani si 1 luna stie sa citeasca aproape cursiv cu litere de tipar mici si mari. Nu are rabdare pentru ca este mic, dar e o activitate pe care a descoperit-o relativ singur si ii face mare placere. Stie sa si scrie la fel de rapid.
Eu citeam si scriam cu litere de tipar intre 6 si 6 ani si jumatate, ma invatase bunicul meu. Citit mult si cursiv (stiu si prima carte pe care am citit-o dupa Abecedar + cartile din acel prim an) am inceput de la 7 ani. Nu ma credea nimeni ca pot citi atat de repede (si inteles) cand eram clasa 1 si imprumutam de la biblioteca scolii extrem de des.
Ma intreb de ce nu este o optiune sa nu citeasca…ma intreb din perspectiva parintelui care are copil de 7 ani care inca nu simte nevoia sa invete sa citeasca si nici eu nevoia sa o imping de la spate. Sunt curioasa sa inteleg o perspectiva complet opusa a celei pe care o am eu. Mie mi e foarte greu sa gasesc motive care sa ma faca sa presez copilul sa invete ceva ce nu ii face placere si nu doreste. E ca si cum incerc ss deschid un boboc de floare cu mana…nu mai bine astept sa infloreasca atunci cand ii vine timpul? Se deschide singur, iar mie nu-mi ramane decat sa admir minunea…
Nu e chiar asa, ca nu se descurca la scoala, ceilalti citesc, se simte prost, nu poate urma cerintele grupului etc.
Va rog tare mult daca puteti sa detaliati „de ce n-o las să nu citească, de ce e important să facă acest efort (orice efort cognitiv, de fapt), cât de important e cititul și de ce”. Nu exista seara sa nu le citesc fetelor mele (7 ani si 3 luni si 3 ani si 6 luni), dar celei mari nu i place sa citeasca, insa nu adoarme fara povestea de seara. E in clasa I si abia acum a inceput sa lege silabe, foarte greu o conving sa citeasca. Vreau tare mult sa o ajut, sa o determin sa descopere placerea cititului. Multumesc!
Buna Ioana, am doi copii, un baietel de 7 ani si o fetita de aproape 4. Le-am citit amandurora de cand erau bebelusi si le citim in continuare zilnic, seara inainte de culcare, cate o ora aproximativ, uneori mai putin alteori mai mult. Cu cea mica lucrurile stau cam asa: il vede pe frate citind, citim si noi, asa ca isi ia singura carti si „citeste in gand”- adica repeta singura frazele din cartile citite de o mie de ori, pe care le stie aproape pe de rost. Am observat ca asta o ajuta sa se familiarizeze cu literele si acum cateva zile am vazut ca isi scrie singura numele cu litere de tipar, desi „L” ii iese cel putin ciudat :)). Cu cel mare, nu am facut niciun fel de demers in a-l face sa citeasca singur, i-am incurajat doar curiozitatea. Pur si simplu a inceput intr-o zi, asteptand sa incepem povestea, sa silabiseasca literele pe care le stia bine de la clasa pregatitoare. L-am incurajat sa continue, am stat si l-am ascultat pana s-a plictisit, apoi am luat si noi cartile acelea de la Gama, care insa nu l-au atras foarte tare. Mi-a recomandat cineva „Jurnalul unui pusti” – exista si „Jurnalul unei pustoaice” – care l-a prins din start, a terminat in vara asta 4 volume singur singurel, pur si simplu se duce si isi ia cartea cand se plictiseste si incepe sa citeasca. Recomand colectia asta pentru ca nu are doar text, ci si comics, practic desenele baietelului care scrie in jurnal, foarte haioase, completeaza perfect textul. E la volumul 7 acum, citeste zilnic din el si s-a apucat in paralel si de Nils Holgerson, care e mult mai greoaie ca vocabular (e varianta originala), dar nu se lasa, ma intreaba ce inseamna diverse cuvinte si reuseste sa termine o pagina dintr-o bucata. Ca idee, nici el nu e fan scoala, face doar strictul necesar, dar cand vine vorba de citit, ar lasa orice deoparte. Sper sa ajute recomandarile, numai bine!
[…] despre ele, susțineți-i. Despre experiența noastră cu cititul independent am scris pe larg aici. Despre cum facem să nu o luăm razna când copila cea mare se descurajează la teme am scris […]
[…] Sper că-și vor păstra acest obicei pe termen lung. Despre călătoria spre cititul independent a Sofiei am scris aici. […]