De ce ideile de tipul ”trebuie să ne învățăm copiii să riposteze” sunt absurde?

113 comentarii

1. in parte ai dreptate. dar nu ar trebui sa inveti si despre onoare pe copil? Am fost invatat sa nu ma bag la incaierari, sa las de la mine, sa plec de la scandal. E atitudinea corecta, te fereste ca si copil de ochi scos, semne pe fata si asa mai departe. La batranete am invatat si eu ca nu trebuie sa permiti la toti nesimtitii sa vorbeasca prostii, ci e bine sa ii pui la punct. Preferabil cu vorba, dar s-a intamplat o data sa fie nevoie de o palma cand obraznicia depasise limita. Unii nu stiu decat de bataie.
   Exista sanse ca daca lasa de la el prea mult sa ajunga victima a bullyingului. Vrei sa ramana copiul cu o porecla gen „Cacaciosul” sau „Papa-Lapte”. Bullyingul poate e rau, dar nu prea exista solutie ok (sa fie toti copiii educati si cuminti e utopie). Ar trebui sa fie vazuta poate si partea buna, ca o selectie naturala.

   Am trait si lucrat prin diverse tari. Si chestia asta de non-combat mai pregnanta ca in romania doar in India am vazut-o. Toti dau exemplu de reusita pe Mahatma Gandhi. Dar realitatea cu ce a fost acolo e diferita de ce se crede si cu vreo 3 milioane de victime de care nimeni nu pomeneste.
   In Franta vezi grevele acelea mari, cu directori de fabrici cu camasile rupte de sindicalisti. Poate au reusita si din cauza faptului ca politicienii stiu de frica populatiei. Sau indrazneste sa jignesti un sarb, sa spui ca Serbia nu e cea mai tare tara. Ce spui tu este incurajarea de a nu lua atitudine, „capul ce se pleaca sabia nu-l taie”. Asa s-a ajuns la atributul de „mamaligari” cum ii descria cineva pe romani. Si de aici se ajunge la viziunea asta de „Romania e de cacat”. Pai normal ca e de cacat cu cacaciosi care pun poza cu unul care a parcat aiurea, dar nu ii desumfla rotile. Sau da numarul intre prieteni al unuia ce arunca gunoaie,dar nu reclama la politie sau sa se opreasca sa ii spuna in fata. In strainatate, daca arunci gunoi pe strada, esti apostrofat. De cate ori ai auzit de cineva care a apostrofat/a fost apostrofat pentru gunoi pe strada si s-a dus si si l-a ridicat?

   Si cum sa le fie frica politicienilor hoti de niste barbati-oi care behaie in fata cladirii si plang pe facebook ca le-a fost zgariata poseta de catre jandarmi?

   Un prieten mutat in Elvetia, unde la scoala unde are copiii se fac catarari in copac si alte activitati care in RO ar fi vazute ca periculoase: „un picior rupt se vindeca, un caracter posibil niciodata”. La fete e cum e, dar cu baietii trebuie avut in vedere ca trebuie sa educi un barbat, cu curaj si onoare.

   Ca fapt divers: Cuza a reintrodus duelul ca o masura de a reinvia spiritul barbatesc si spiritul de onoare. Ca vorba ceea (putin deviata): „Ca daca m-oi caciuli, la ce dracu-oi mai trai”

   Trebuie echilibru si grija in educatie.

   • Eu cred ca exista multe cai de a fi ferm si de a nu te lasa calcat in picioare si fara sa te iei la bataie.

     Spunand intotdeauna adevarul de exemplu, chiar daca ceilalti nu vor sa-l auda. Refuzand sa furi cand toata lumea in jurul tau fura, ar fi alt exemplu. Perserverand atunci cand stii ca ai dreptate pana in panzele albe. Etc etc

     Noi romanii cam suntem un popor slugarnic, de pupatori in cur, iar asta nu e din cauza ca nu stim karate, ci pentru ca asa suntem noi.

     Deci karatele nu ar schimba nimic in privinta asta, nu au cum.

     La fel, spiritul barbatesc si spiritul de onoare, cu care sunt pefect de acord, nu au nimic de-a face cu bataia. Adica ma rog, asa mi se pare mie.

     Si eu nu am zis sa evitam conflictele in general, ci doar pe alea violente.

     Conflictele non violente, cum sunt cele de idei, sunt chiar necesare, cred eu.

   • Sigur ca da! In tara in care auzi destul de des pe la stiri cum un om moare sau ajunge in stare grava la spital din cauza unei sicane in trafic cu persoana nepotrivita, sa iti aperi onoarea ripostand pare cea mai buna solutie. Iar asta cu educatie „barbatului”, diferita de cea care ar trebui aplicata unei fete este cam de Ev Mediu. Stiu ca am fost educati sa credem ca barbatul trebuie sa fie puternic, sa nu-si arate sentimentele, sa nu planga, si sa isi apere onoarea in orice situatie, ca altfel e un papa-lapte. Dar asta este doar o greseala de educatie pe care parintii nostri nu au avut de unde sa o stie. Noi avem acum multe surse de informare, si putem intelege ca, fie el baiat sau fata, un copil are aceleasi sentimente si trebuie educat tinand cont de acestea.

   • Fiecare stil de Karate, Krav Maga, Bjj s.a.m.d. este diferit pentru ca pornim de la prezumtia ca nu le-am incercat sa le si cunoastem. Ei bine de la aceata presupunere cred ca putem sa deducem ca cineva care a facut Karate nu poate sa isi dea cu parerea despre Krav Maga sau invers. Poate sa inteleaga, sa evalueze si sa traga concluziile sale pe baza informatiilor, trairilor si ‘ antrenamentelor ‘ de pana atunci. Daca esti mic, gras, lenes, atletic… exista un stil din cele multe de ‘ aparare ‘ care, tu ca si parinte, esti indreptatit si dator copilului sa il pui in contact. Spun dator pentru ca sportul, in orice fel si forma, trebuie sa fie parte din educatia copilului. Nu pune pe spinerea copilului ca nu vrea sau ca nu ii place ca nu ai incercat tot ce se poate pentru stabili presupunerea respectiva. Exista stiluri care nu implica lovire si altele, dupa care in 8 luni de antrenament, esti pregatit de 80% din situatiile X. Spun dator pentru ca eu ca si parinte, nu doresc sa ma gandesc ca in situatia X ce bine era sa stie sa manipuleze, loveasca, sa iasa din priza atacatorului, sa evalueze situatia, sa anticipeze si sa paraseasca sau sa nu se angajeze in ceva periculos, sa isi creeze acel avantaj de care e nevoie intr-o situatie X, si poate si mai important, sa ii ofer un mediu sigur in care sa vada, sa simta sa poata sa exerseze presiune, stresul, rapiditatea cu care se produc situatiile X. Poti fii Stallone la sala sau in ring cand esti singur, dar in viata reala nu exista reguli si nu exista runda doi. Trebuie sa nu mai crestem VICTIME si sa cream o generatie care poate sa se apere cu vorbe, argumente, trairi reale si daca trebuie si viata iti pune in fata situatia X sa reusesti sa o treci cu bine. „Nepasare, aroganta, eutopie s.a.m.d. este sa crezi ca in Romania anului 2019 si lumea in care traim nu vei lua parte la sitiatia X intr-o forma in care X este cu majuscule sau nu.

   • las la o parte eficienta tehnicilor de care zici, e clar ca eficienta este supraestimata, pt ca statistic nu are cum sa functioneze pt toata lumea, dar hai sa zicem ca ar functiona.

     incearca sa privesti problema agresiunilor din punct de vedere colectiv, ca problema a unei societati.

     daca ne dam toti dintre noi copiii la karate etc, vor sti toti karate deci nimeni nu va avea avantaj, ba din contra, conflictele se vor lasa cu urmari mai grave.
     daca nu ne dam toti copiii la karate, ci doar pe unii dintre ei, atunci asta nu este o solutie la problema colectiva a agresiunilor intre copii, pur si simplu pt ca vor fi copii care nu stiu karate.
     poate fi in cel mai bun caz o solutie individuala, iar ultimul punct din articol explica care e problema cu asta.

     intelegi de ce zic ca indemnul e absurd? e absurd din punct de vedere logic

     in schimb, de discutat si de gasit solutii non-violente poate sa faca toata lumea, nu e nevoie de ani de antrenament ci doar de un pic de efort mental de a iesi din logica „ba pe-a ma-tii”

   • @Robo: Ca si copil, e greu sa ai fermitatea consienta de adult, sa controlezi tonul si asa mai departe. Si partea a doua, cei carora te adresezi sunt tot copii.
     karate pentru a te apara, daca nu ai macar cativa ani, e zero in fata unuia care se bate des. E ca si cu legalizarea armelor(Tu care nu ai tras niciodata nu ai avea mari sanse in fata unuia care are experienta si elementul surpriza de partea sa, plus ca nu se gandeste mult la consecinte inainte sa traga).

   • „karate pentru a te apara, daca nu ai macar cativa ani, e zero in fata unuia care se bate des. E ca si cu legalizarea armelor(Tu care nu ai tras niciodata nu ai avea mari sanse in fata unuia care are experienta si elementul surpriza de partea sa, plus ca nu se gandeste mult la consecinte inainte sa traga).”

     exact, dar exact asta zic eu.
     nu mi-e clar daca ma contrazici sau nu.

2. Bataia din scoli, dintre baieti, n-are nicio legatura cu lupta, karate, krav-maga si alte porcarii de genul asta (nu ele, insele, porcarii, ci in context).
   Bataia din scoli vine dintr-o educatie precara si un model familial de macho de cartier (taticu’ la maieu (sic!) cu petu’, punga si maneaua care „Da el tonu’ la bloc, ma-nteleji?”).
   Acesti copii, indiferent de „ajutor” vor face mereu aceleasi lucruri pentru ca numai asa pot supravietui, batand, umilind, scuipand, de obicei pe „tocilari”, pe aia mai putin inzestrati fizic, corporal, sau mental. Asta a fost povestea copilariei mele mele de la clasa I pana la clasa a 9-a cand am avut un liceu linistit, la uman, intr-o clasa plina de fete. Mi-as fi dorit sa-i pot omori uneori, nu pentru durerea fizica de la bataile primite cat pentru umilinte, pentru hainele luate de mama mea care erau rupte si murdarite, pentru cum aratam in fata celorlalti colegi care radeau. mi-as fi dorit un tata care sa-mi zica „Da da-i ma, si tu una, scoate-i un dinte, pune-l jos si da-i un sut in cur, sa vedem, se mai ia de tine?”
   dar nu, am avut o mama care mi-a zis „lasa, mama, ca trece, asta e, ce sa faci?”

   daca nu intervine nimeni, profesor, psiholog, parinti, cineva, oricine, sa curete pe cat posibil colectivul de asemenea elemente, nu poti doar sa pleci capul tot timpul. pentru ca nu e normal.

   inteleg ca pot fi toti agresori, din cand in cand, dar astea sunt exceptii. cand ai „batausii de serviciu” care injura, scuipa, umilesc si batjocoresc, baieti mai slab sau fete, nu cred ca mai teoria „compasiunii” mai poate face ceva.

   • Toti adultii aia pe care i-ai pomenit ar fi trebuit sa intervina, e clar ca nu si-au facut treaba.
     Eu insa sunt destul de sigur ca chiar si daca ii scoteai unuia un dinte nu rezolvai nimic, ca s-ar fi intors cu tovarasii lui si ti-ar fi scos tie doi.
     Unele cazuri sunt de competenta politiei.

3. Foarte bun articol, mă bucur că te-ai decis totuși să îl scrii. Avem 2 băieți și e bine sa vezi un punct de vedere aerisit într-o societate sufocată de prejudecăți.

4. Robo, cum sa intervina adultii?

   Nu era de politie scuipatul, palmuitul, ruptul hainelor. Spune clar ca nu erau batai dureroase fizic, cat psihic.

   Parintii lui au intervenit si i-au spus sa nu le dea atentie, ceea ce cred ca am inteles ca recomanzi si tu, sa nu raspunda cu violenta, daca inteleg bine.

   • pai intre ”nu da atentie” si „rupe-i capul” eu zic ca mai exista si alte optiuni de interventie.
     gen te duci la scoala si vorbesti cu profesorii si cu parintii celuilalt copil.

5. Chestiile astea despre care zici tu se aplica cu mult succes in medii din astea educate, exclusiviste, adica pe la scoli private! O buna parte din motivul pentru care si noi am optat pentru o astfel de scoala este tocmai acesta. Da, in acest context faptul ca i-a aruncat un copil ghiozdanul fiului tau va ramane o problema mica, o gluma intre copii. La scoala din mahalaua unde am invatat eu, daca azi imi arunca ghiozdanul si nu faceam nimic, a doua zi imi furau banii, iar a treia poate ma bagau cu capu-n buda, ca adultii nu se bagau oricum. Pentru profesori lucrurile care se intampla in pauza, nu exista (nimeni n-a vazut, nu era la ora mea, acum ce sa fac, sa-i pazesc si la baie, etc). Cat despre parinti…chiar si daca i-ai fi cautat la crasma sa le zici (cum a si facut un profesor, intr-un astfel de caz) le-ar fi zis ei profesorilor (sau parintilor victimei) sa-l bata ca-i soi rau, nici acasa nu asculta!

   • Uau! Dar ce școaă de cartier era asta?! Că eu tot la școală de cartier am mers, fi-miu tot așa… dar chiar așa (încă) n-am auzit. Sunt probleme, dar, vorbind cu manageri de școli private am auzit tot de probleme (am avut și eu idei de privat ptr copii…).

6. La bullying ajuta doua lucruri: ori lovesti ori schimbi mediul. Valabil si la bullying-ul verbal si fizic.

   De multe ori se poate schimba mediul. Se muta la alta clasa. Isi face alti prieteni in afara scolii (gen la un sport, hint). Ii evita.

   Dar daca nu…da, e bine sa lovesti. Nu e agresiune, e autoaparare.

   Daca pocnesti un copil ca ti-a rasturnat ghiozdanul sau ca te face prost, esti agresor.

   Daca ti-a tras o palma si ii dai si tu, esti agresor.

   Daca nu se opreste dupa ce ii spui de mai multe ori si te loveste si nu te lasa sa pleci, e autoaparare.

   • de acord cu tot ce ai spus, dar spune si ce crezi ca se intampla dupa ce iti exerciti auto-apararea.
     adica, am impresia ca nu m-am facut inteles in articol, eu nu am zis nicaieri ca ar fi gresit sa te aperi.

     ce am zis e ca copiii nostri nu au cum sa fie competenti la asta, deci nu e o solutie sa ne bazam pe auto aparare.
     tu pari sa crezi ca copilul stie karate, pareaza pac! scheme, figuri, il pune pe celalalt la pamant si gata, celalalt nu mai agreseaza pe nimeni chiar incepand de a doua zi.

     nu stiu, mie imi vine sa rad cand cineva vorbeste de copii mici, chiar si pana in 10-12 ani, si de auto-aparare.
     adica sincer, mi se pare ca nu prea e contact cu realitatea acolo.

     cred ca 99% copiii nu sunt in stare sa se auto-apere, chiar si daca merg la karate, am incercat sa explic in articol de ce, dar se pare ca nu am facut o treaba prea buna.

     pot sa spuna stop, pot sa fuga, pot sa spuna unui adult, dar ideea asta cu scoli pline de karatisti competenti in auto aparare la 10 ani sau chiar si la 18 mie mi se pare complet nerealista.

   • Robo eu am vazut concret copii mari (10-14 ani) cum se apara, in curtea scolii. Locuiesc exact langa o scoala si de-a lungul timpului am fost martora la multe evenimente.
     Exista multi copii care la varsta scolii gimnaziale stiu sa se apere concret fara sa loveasca agresorul. Cu cateva miscari ii pune la pamant cu o mana intoarsa la spate sau un picior dupa gat, le striga ceva la ureche si agresorul se intoarce si pleaca cu coada intre picioare. Agresorul fiind foarte violent pana in momentul in care a fost oprit. Nu stiu ce tehnici sunt acelea, ce fel de arte martiale sau ce fel de antrenament au acei baieti, dar aici la scoala sunt multi.
     Profesorul de sport, care este vecin cu noi, ne-a spus ca in ultimii ani s-a triplat numarul baietilor care fac sport de contact. Ne-a mai spus si ca majoritatea celor care agreseaza sunt in randul fetelor si de obicei se potolesc dupa ce iau bataie de la baieti (iubitii/fratii/prietenii fetelor agresate). Cam asa merge la gimnaziu….cel putin la o scoala de stat, nu este particulara.

7. Cred că problema, pe cât de profundă, ține de educația familială și de cea colectivă. De ce se luptă/lovesc oamenii? În general pentru putere/supremație, doar suntem animalul suprem, nu? Doar că aici lucrurile au evoluat un pic, creierul comandă mai ușor vorba decât pumnul. Problema persistă la oamenii(copii) care au parte de o astfel de educație. Dacă este bine să riposteze, răspunsul meu este cu siguranță, nu. Dar să se apere, chiar și prin fugă, cred că încă trebuie să-i educăm(indiferent de sex)! Ce poate face un om dacă este atacat de o „haită” care vrea să-l jefuiască? Ce îi învățăm pe copii să facă în astfel de situații? Concret!

   • pai in primul rand sa fuga, desigur.

8. Se poate invata copilul sa se apere fara agresivitate ci cu: remarci potrivite, oprit conflictele altora, escaladare probleme, cerut parerea a a tertei parti, unire grup si izolare/evitare jocul ce duce la conflict/persoana care duce la conflict, simtit punctul cand discutia duce la enervari si pus punct etc etc

   Poate de situatii si solutii practice ar fi nevoie mai mult sa scrii, Printeso.

   (am mare noroc ca fiica mea are un „leadership” nativ si un calm ce nu de la mine l-a prins…eu sunt moldovianca agitata…)

9. Nu știu cum mai stau lucrurile acum, dar acum 20 ani când am terminat eu ultima școală lucrurile stăteau cam așa: după ce ți-o luai (ori fizic ori verbal), aveai fix trei variante:

   – Înghițeai în sec și mergeai mai departe și cel mai probabil erai lăsat în pace până data viitoare (între timp le venea rândul altora);
   – Te duceai să torni: la profesori, la diriginte, veneai cu tata sau mai știu eu și deveneai GARANTAT ținta lor zilnică. Pentru că ghici ce? Profesorii, diriginții sau tata nu vor sta cu tine și după ce se termină orele când pleci acasă (Eu mi-am luat o bătaie nasoală într-un weekend de la „colegi” de școală doar pentru că am avut tupeul să trec prin fața blocului lor);
   – Învățai să ripostezi, învățau respectivii că ești capabil să ripostezi și te lăsau în pace. Pentru că ghici ce? Oricât de anti-blândețe sună, bullies sunt niște animale: petrec timpul în haită, luptă în haită, au un „alpha male” în haită care, odată detronat, îți dă pace.

   Poate că ai avut norocul să nu ai ai parte de asemenea comportament, poate ai uitat, poate în orașul tău nu se practicau chestii de genul. Sau poate ai urmat doar școli fancy și ai fost ferit de astfel de comportamente. Iar asta se vede în soluțiile oferite de tine, soluții care sunt rupte din manualele de parenting DAR nu sunt realiste. Efectiv subestimezi răutatea unor puberi/adolescenți.

   Faptul că respectivii bullies au alte probleme și apelează la violență pentru a se descărca nu încălezește pe nimeni, cu atât mai puțin pe victimele acestora.

   Acte de bullying trăite de mine:
   – Capace luate doar pentru că treceai prin fața clasei lor. Sau pentru că te uitai prea nu știu cum. Sau pentru că erai îmbrăcat nu știu cum. Sau pentru că.
   – Flegme luate doar așa, să-ți aduci aminte că nu ești de capul tău;
   – Jigniri (să zicem doar că acum 20+ ani ochelariștii nu erau atât de frecvenți);
   – Șuturi în fund din diverse motive

   Consideram că era o zi… suportabilă dacă bifam doar o singură agresiune.

   Întâmplări (mai deosebite) din școală:
   – O colegă a considerat că e foarte amuzant să pună gumă pe scaun. Erau primii mei blugi, purtați pentru prima dată;
   – Colega din banca din spate a vrut să vadă ce se întâmplă dacă golește tot stiloul pe cămașa mea nouă (în cazul în care nu știi, îți zic eu: se face o pată MARE și imposibil de curățat);
   – Un coleg de la o altă clasă mi-a dat un genunchi în față și mi-a spart ochelarii (din fericire cioburile nu au produs decât niște zgârieturi superficiale)

   Părinții mei aveau posibilități financiare FOARTE limitate (orientativ: aveam maximum două cămăși cumpărate pe an; într-un singur an am avut trei cămăși, ghici de ce). Fiecare întâmplare de mai sus a lăsat găuri serioase în bugetul familiei.

   Profesorii au ridicat din umeri, „știți cum sunt copiii”. Părinții colegilor au ridicat din umeri, că „așa sunt copiii”. Familia lui George a plătit.

   Da, eram ciuca bătăilor. Cumva, genetica nu a ținut cu mine și ieșeam în evidență mai mult decât mi-aș fi dorit (roșcovan, slăbănog, înalt peste medie, ochelarist).

   • pai zi-ne si ce ai facut tu – ai aplicat varianta nr 3 si ai reusit sa rezolvi problema?

     eu tin minte ca m-am batut o data cu niste tigani pe la inceputul clasei a opta si dupa aia am stat cu frica in san sa nu ma prinda tot anul, pana am intrat la liceu si nu a mai fost risc sa ma intalnesc cu ei pe langa scoala.

     dar altfel, eu am incercat sa zic ca pur si simplu e imposibil pentru cei mai multi copii sa invete sa se apere cu bataia, si deci asta nu poate fi o solutie la problema agresiunilor – adica in primul rand nu functioneaza, nu de altceva.

     asta cu karatele e asa mai mult pentru linistea parintilor, sa fie ei impacati ca au facut tot ce se putea.

     asa ca nu stiu despre ce carti de parenting vorbesti.

   • Eu am apelat la primele două variante; de a treia m-am prins mult prea târziu, spre sfârșitul clasei a opta, când efectiv ajunsesem la capătul răbdării și l-am trântit pe Vasile (torționarul meu din întreg gimnaziul) de perete. În cele două luni rămase nu m-a mai deranjat NIMENI. O fi fost doar o coincidență…

     Ce nu înțeleg mulți este că – și asta o spune unul care are un caracter cât se poate de pașnic și anti-violență! – violența nu doar că este o soluție, dar, în unele cazuri este SINGURA soluție.

   • eu zic ca ai avut noroc.
     puteai sa-l bagi in spital pe Vasile (eventual cu exmatriculare pentru tine) sau Vasile putea sa decida sa te bage el pe tine in spital dupa episodul asta.

     mai sunt si alte variante in afara de cele 3 pe care le-ai listat si sunt sigur ca daca parintii si profesorii ar fi fost acolo pentru tine de la inceput, nu ai fi ajuns la solutia pe care ai spus-o.

     de asta parintii si profesorii trebuie si ei educati si, cu toata modestia o zic, de asta am scris articolul asta – ca sa intelegem cu totii ca copiii au nevoie sa fie sprijiniti de adultii din jurul lor, nu sa fie trimisi la karate – tocmai ca sa nu ajunga sa recurga la violenta din disperare.

   • Eram în punctul în care dacă ajungeam în spital era mai bine. Sau dacă eram exmatriculat. Sau orice altceva era mai bine decât să îndur toate mizeriile care mă bântuie și acum.

     Într-o școală de stat sunt 30+ copii pentru fiecare adult. Chiar crezi că e realist să te aștepți ca profesorii „să fie acolo” pentru toți copiii?

     Profesorii deci nu au cum să fie tot timpul acolo. Nici părinții. Să-i pârăști nu însemna decât că ți-o luai (și) pentru că… i-ai pârât. Profesorii sau părinții nu pot intra cu tine la baie. Nu te pot duce de mână până acasă. Nu te pot însoți absolut peste tot pe unde te duci.

   • inteleg ca ti-a fost greu, se vede din cum scrii.
     cineva (un psiholog) trebuia sa-l ajute cu problemele psihologice/ emotionale pe Vasile ala, nu sa-i pazeasca pe ceilalti copii non-stop.
     inteleg si ca pe atunci asa ceva probabil era SF.

     iti dai seama ca Vasile cel mai probabil si-a gasit o alta victima, deci problema nu s-a rezolvat.
     sunt curios ce o face acum Vasile.

   • Un psiholog ar ajuta doar dacă ar avea acasă un mediu propice dezvoltării. Dar zvonurile atunci erau că taică-su fusese la închisoare la un moment dat iar maică-sa era foarte… familiară cu alcoolul. El era cel mai mare din vreo 6-7-8 frați (nu mai știu exact numărul, dar erau mulți). Acum, la 40 îi înțeleg comportamentul (sau mă rog, motivele), dar atunci mi-ar fi fost MULT mai bine dacă știam cum să mă apăr.

     Pe Vasile l-am văzut întâmplător acum câțiva ani la volanul unui taxi. Deci… a ajuns bine, ca să zic așa.

     –-

     >>> eu tin minte ca m-am batut o data cu niste tigani pe la inceputul clasei a opta si dupa aia am stat cu frica in san sa nu ma prinda tot anul, pana am intrat la liceu si nu a mai fost risc sa ma intalnesc cu ei pe langa scoala.

     Nu cred că realizezi, dar ai procedat FIX ca mine aici și ai avut parte FIX de același rezultat: au văzut că sari la bătaie, ai fost lăsat în pace (chiar dacă ai stat cu frica’n sân)

   • George, eu te inteleg si-mi pare rau pentru porcaria prin care ai trecut.
     Cateodata cand ma gandesc cum erau tratati colegi de-ai mei de scoala, ma intreb cum de-au ramas intregi la cap! Ani de zile sa fii batjocorit continuu fara nici un motiv, e strigator la cer.

     Mie mi-e mila in general, nu stiu daca am capacitatea sa dau un pumn cuiva. Mi-am luat o bataie nasoala o data (nu la scoala) dar n-am dat inapoi. De frica, de de toate. Deci n-as fi putut, ca fata, sa-i apar pe colegii batjocoriti.

     Profesorii erau inutili, si exact cum zici, aia mai lipsea, sa fie careva “Pârala”.

     Eu am invatat f bine, si dandu-le sa copieze chestii m-au cam lasat in pace, dar cand mai incercam sa-i apar pe altii era f subtire firul, imediat puteai fi tu urmatoarea victima.

     Oricum vreun an de zile, pana mi-am castigat “respectul” isi bateau joc si de mine, verbal, si i-am zis maica-mii sa vb cu tatal unuia, ca-l cunoaste. Sigur, lor li se parea o gluma. Tatilor de calai.

     Am ramas asa de dezgustata de mediul ala scarbos incat n-am mers la nici o intalnire din aia de N ani de la terminarea scolii. Atatia ani care puteau fi traiti frumos, de fapt au fost irositi in semi panica si anxietate ca niciodata nu stii cand se poate intampla ceva.

     Ai mei nu erau din tati de puscariasi, erau din familii bune. Doar ca niste lepre care nu invatau nimic si veneau cu un caiet tot anul. Fiind de-ai lui cutare si cutare, nu au ramas corigenti niciodata. Iar idioata de mine le-a dat sa copieze la bac, ca mie mi-e mila. Pfff!

     Te inteleg si cu paguba materiala. Mie mi-a spart un vecin ochelarii la joaca si nu vrei sa stii ce am incasat-o de la maica-mea. Pedepsita, tras niste capace etc. Iar ala care mi i-a spart, alt disperat sa nu mergem la el la poarta, ca si ei erau saraci :-))

     Ca si copil/elev, practic ar trebui sa fii cuminte si sa inveti. Desi cu rezultate excelente la ambele capitole, amintirile despre perioada aia sunt 70% “mheh”.

     Nefiind adepta violentei, nu stiu ce sa zic. Cred ca nu e nici o solutie, si ca mereu unii isi vor bate joc de altii si aia e. Vorba aluia, ghinion ca nu te afli de partea buna a baricadei.

     Nu stiu cum e in alte tari (pentru copii ma refer, pt adulti stiu), dar Romania e de-o agresivitate infioratoare. Cred ca ar trebui stropit cu praf de xanax peste orase, cum se face anti tantari 😀

     Ce sa zic, ma bucur ca n-ai clacat si ca ai avut parte pe final de mica ta razbunare.

10. Robo, tu ce spui de fapt e ca nu sunt asa eficiente cursurile de karate.

    Asa este. Nu iesi superman de acolo. Tot ai nevoie de toate celelalte metode de aparare non-violente.

    Daaar. Sa parezi o lovitura cand cineva din clasa te loveste. Sa iti tii echilibrul si sa il impingi pe celalalt sa cada in rasetele prietenilor lui. O lovitura norocoasa. Toate astea cumulate cu celelalte metode dau mai repede senzatia de respect, ca sa te lase in pace.

    E un ceva acolo extra, cat de mic.

    Plus ca sunt sigura ca se nasc frustrari imense din a fi atacat asa mereu. Le poti interioriza si plange singur.

    Sau iti poti spune, mai, nu e ok, parintii nu ma pot ajuta (nu au cum sa ma mute la alta scoala), pun mana si fac ceva, ma antrenez zilnic cu un scop. Stau printre alti oameni, am alte preocupari.

    Nu toate cazurile sunt oricum asa grave, majoritatea se potolesc de la primele dati.

    • Nu stiu daca isi aduce aminte cineva, pe mine m-a marcat atat de tare episodul incat il voi tine minte toata viata: aruncatul fetei pe sinele de metrou in bucuresti. prima fata pe care a incercat sa o arunce nenorocita dementa era jucatoare de handbal. De asta s-a tinut bine pe picioare si a putut sa faca o eschiva ca atunci cand e in aparare. Altfel era oale si ulcele acum. Ce vreau sa zic, sportul de mici POATE SALVA vieti. Ok, nu-i da la karate ca daca maraie copilul tu renunti imediat ca plodul e rege. Dar da l la un sport. De mic.

11. Ah, cata durere.. tu ai noroc si ai copiii intr-o scola potrivita, dar vai ce e in scolile de stat! Sunt prea multi intr-o clasa si e foarte greu de educat, trebuie sa ai norocul sa ai un invatator foarte bun si talentat ca sa nu fie bulling sau agresiuni. Noi am avut probleme grave cu o fetita care batea sau pisca sau vorbea urat cu toti copiii din scoala, nu doar cu colegi de clasa, si asta in clasa 1. Am mers la scoala in fiecare zi dimineata si i-am zis frumos sa nu mai faca asa ceva, alti parinti au fost si au batut-o pe fetita problema.. si tot nu s-a rezolvat situatie. Acum in clasa a 3-a fetita merge la un centru care se ocupa de copii cu probleme si s-a mai cumintit, in sensul ca se leaga doar de copii mai mici din clasele pregatitoare si intai. Solutiile trebuie sa vina din scoala ca sunt elevi care nu vorbesc acasa despe problemele lor, cred ca ei sunt de vina. Parintii din generatia noastra nu stiu sa vad astfel de probleme si gasesc ca solutie bataia. E foarte greu pentru un parinte si pentru un copil agresat, primul gand e sa il bati pe agresor, nu mai poti gandi limpede, de asta zic sigur ca profesorii trebuie sa observe si sa ia atitudine rapid, sa nu lase sa se repete comportamente negative.

    • nu stiu de ce aveti impresia ca la private nu se intampla din astea.
      se intampla.
      diferenta o face intr-adevar abordarea acestor probleme de catre scoala, dar pentru ca abordarea scolilor de stat sa se schimbe trebuie sa intelegem in primul rand noi parintii ca sa ne invatam copiii sa se bata nu este o solutie si apoi sa cerem scolilor sa aiba solutii reale la acest gen de probleme.
      dureaza si e greu dar de undeva trebuie inceput

12. Sunt ok solutiile astea pentru copii mici. Pentru copii mari si adolescenti nu cred ca vor merge.
    Vrei sau nu sa crezi, copiii sunt foarte rai, bullies, de la o varsta incolo. Sa fugi merge pe moment, apoi devine foarte amuzant pt altii sa te fugareasca zilnic.
    Unu care cere ajutor profesorilor ca nu stiu cine l a impins/ a facut misto de el va deveni extrem de repede bataia de joc a tuturor si situatia escaladeaza rapid.
    Solutia din punctul meu de vedere e sa ai prieteni in clasa, o gasca de copii cu care te intelegi. Ca si la animale, cei atacati sunt cei care nu umbla in turma.

13. Am citit articolul si toate comentariile si imi pare rau dar precum spun mai multi, cred ca e rupt de realitate si e si putin gresit formulat. Spun asta pentru ca in articol am impresia ca nu se stabileste un caz concret.. de exemplu copil prescolar.. si se merge doar pe acest caz.. ci desi mentionezi despre baiatul tau care e prescolar, multe din argumente si exemple se aplica la o categorie de varsta complet diferita.. Incerc sa comentez pe punctele din articol si apoi sa dau o explicatie:
    1) Faptul ca sunt unii si altii care se dau cocosi pe internet nu are absolut nici o legatura cu ce se intampla in scoala cu copii. Da.. exista fenomenul si nu e legat doar de parenting.. dar din nou.. e irelevant pentru rezolvarea problemelor de agresivitate in colectivitate, nu imaginea care o creeaza unii si altii ne intereseaza.. pentru ca eu daca imi dau copilul la karate nu o sa o fac pentru ca a scris nustiu care pe internet ca isi da si el copilul ci imi voi da copiii la un astfel de sport daca si pentru ca consider eu ca ii va ajuta in anumite situatii (care implica violenta sau nu)
    2) Faptul ca zici ca ai facut karate si iti pare rau ca nu ai continuat.. din nou.. si de asemenea faptul ca instructorii de la karate ii invata pe copii ca trebuie sa evita situatiile care implica violenta.. indica ca este o idee foarte buna sa iti dai copilul la karate
    3) De acord ca ceea ce invata copiii mici la karate nu ii ajuta pentru a rezolva problemele de agresiune dar daca ii dai de la o varsta mai mica, o faci pentru ca ii ajuta ca isi dezvolte auto-disciplina. Eu consider ca ii ajuta si dpdv psihic pentru ca in antrenamente practic copilul/individul face simulari (e drept, intr-un mediu „prietenos”).. Nu il ajuta extraordinar de mult, dar posibil sa il ajute cu acel putin de care are nevoie pentru a lua decizia potrivita cand trebuie sa raspunda verbal inainte de un potential conflict.. acel moment in care in functie de ce zici lucrurile pot sa o ia intr-o directie sau alta.. un pic de auto-incredere (adica copilul sa stie ca are un pic de antrenament care il poate ajuta si in cel mai rau scenariu) poate sa faca diferenta la momentul potrivit.
    4) Aici suntem de acord.. 🙂 , daca copilul nu vrea.. nici o problema va trebui sa isi dezvolte mai mult priceperea in a folosi celelalte variante de a face fata unui conflict.. iar daca se va ajunge la agresiune fizica va fi mai putin pregatit. Pana la urma chiar si un copil prescolar are dreptul sa ia propriile decizii si sa fie responsabil pentru ele. Noi ca parinti suntem datori sa ii aratam calea si sa il mentinem pe drumul cel bun. Si partea asta cu auto-apararea cel putin momentan nu e un skill esential, e util, dar nu e o tragedie daca nu il ai. Asa ca nu vrea.. pacat.. dar treaba lui. Pierde mai mult decat doar cateva optiuni in plus in cazul in care este agresat.
    5) E absurd cam tot paragraful .. scuze 🙂 Aici vorbest de grupa de varsta de prescolari.. si da.. chiar daca absurdul ar fi posibil.. e adevarat ce zici la a) si b) .. pana la pubertate agresivitatea in scoala nu e mare pericol, desi chiar si in clasele primare in functie de mediu (si nu vorbim de scoli private unde platesti in plus in primul rand pentru dezvoltarea „soft skills” – colaborare, cooperare, recunoasterea calitatilor altora, evitarea conflictelor, etc) pot aparea cazuri de bulying destul de usor.. de obicei e un copil al unor parinti cu o educatie si conditii mai simple care traiesc intr-un complet alt set de valori decat ceea ce se promoveaza pe un site care se adreseaza celor cu educatie superioara care mai si studiaza din cand in cand psihologia copilului pentru a gasi cel mai bun mod de a interactiona cu copiii astfel incat sa ii faca sa fie cat mai buni. M-am lungit.. in idee.. de la o varsta incolo, capacitatea de auto-apara devine cu adevarat utila, pana atunci e mai mult utila pentru miscare si auto-disciplina.. Btw.. felicitari ca ati dat copii la o scoala privata, daca partea financiara nu e o problema.. cred ca e cea mai buna solutie. Din pacate sistemul de invatamant de stat e in deriva de foarte mult timp.
    6) Pai nu e vorba de copii mici, ci mai degraba de copii puberi, iar daca luam exact ceea ce spui.. mai exact ca trebuie mai multi ani ca sa devina eficienti.. pai atunci e clar ca cel mai bun lucru este sa ii dai la karate cu cativa ani buni inainte sa intre in pubertate.. deci imi pare rau dar logic.. acest paragraf.. nu prea are sens 🙂
    7) No aici e cu un pic din de toate :)) .. pe de o parte ideea e ca daca s-ar face unul sau mai multe ore/cursuri obligatoriu la scoala (orice scoala, nu doar cele private ci mai ales cele de stat) in care un profesor foarte bun i-ar invata pe copii arta comunicarii, colaborarii, aprecierii unicitatii celorlalti, ce inseamna respectul etc si ar fi eficiente aceste ore in a compensa (in special pentru unii din medii mai defavorizate sau in care se invart complet alte idei care nu prea au legatura cu civilizatia ci mai mult cu componenta animala a psihologiei umane) influentele de acasa sau din medii in care aprecierea se face in functie de cine „da mai tare” ..(de ex: daca tata da mai tare.. el face regulile in casa.. / respectiv cand iesim afara facem ce zice „Gheorghe” ca daca nu, atunci ne bate..) atunci da.. perfect.. ar exista antidotul pentru societate.. dar noi vorbim aici intr-un cerc mic dintr-o comunitate mare.. e ceva de genul ca si cum niste naufragiati pe o barca s-ar gandi cum ar putea convinge rechinii sa nu ii manance daca sar din barca ca sa mai prinda cate un peste. Poate e putin fortata comparatia.. dar ideea e ca atata timp cat nu ai parghii reale pentru a influenta situatia.. e usor idealistic daca nu naiv sa zici ca nu imi invat copilul sa stie sa raspunda agresivitatii cu agresivitate pentru ca sa schimb societatea.. articolul scris are intr-adevar „reach” mai mare decat doar copilul tau, dar are reach intr-un grup mic si restrans in care nu prea exista problema asta.. adica m-as mira foarte tare daca ar fi un sot care ii bate pe toti in casa si dupa ce s-a facut liniste mai citeste la o cafeluta cate un articol pe printesa urbana 🙂 .. schimbarea reala trebuie facuta acolo unde e problema cea mai mare.. si acolo e mult mai greu.. cunosc oameni care au lucrat cu copii din familii din care provin de obicei bullies si e foarte dificil.
    In al doilea rand, daca la scoala s-ar face cursuri de gestionare a situatiilor de conflict. Tehnici anti-bulying, cum sa reactioneze astfel incat sa deflecteze in mod verbal un conflict care poate deveni violent.. ar scadea foarte mult nivelul de violenta in scoli. Din pacate.. aproape tot ce e sistem administrat de stat.. merge cam cum merg si trenurile in Romania.
    Pe de alta parte, de acord .. puterea corupe.. puterea pe care copilul ar dobandi-o fiind capabil de a se apara sau ataca eficient intr-o situatie violenta s-ar putea sa il transforme in agresor. Dar din nou.. vorbim in primul rand de un cerc de oameni cu studii superioare si cu interes si aplecare spre psihologie.. eu cred ca e mai probabil ca sa putem sa ii explicam copilului nostru ca desi el e mai puternic, adevarata putere sta in capacitatea de a discerne intre cand trebuie si cand nu trebuie sa foloseti anumite optiuni si nu in a te lasa controlat de ele.. pentru ca atunci esti de fapt slab pe interior. Oarecum ideea de a nu il invata pe copil sa se apere pentru ca sa nu devina agresor e o idee bazata pe frica ca copilul tau nu va tine cont de ceea ce ii spui sau ca nu o sa stii ce face sau ca nu vei putea sa il educi cum trebuie.. iar eu personal nu sunt de acord ca frica personala ar trebui sa fie un factor determinant in alegerea de al il expune sau a il priva pe copil de anumite experiente
    Si ca sa inchei.. indiscutabil exista metode mai eficiente de a gestiona conflictele.. decat violenta. Cea mai buna metoda este de a o evita complet. Sunt persoane care au un talent extraordinar in acest sens.. pot sa iasa din tot felul de situatii, doar vorbind cu agresorul sau potentialul agresor si sa detensioneze situatia inainte sa degenereze situatia. Cunosc o persoana cu aceste abilitati si a trecut prin foarte multe situatii in care orice om obisnuit nu ar fi scapat fara o bataie crunta sau mai grav. Daca poti sa il ajuti pe copil sa isi dezvolte aceasta deprindere.. e clar cea mai buna. Din pacate eu nu stiu unde as putea sa il dau ca sa invete astfel de deprinderi (arta vorbirii). Sali de karate sunt peste tot, de cursuri de auto-aparare prin non-violenta eu unul nu am auzit inca.. As vrea sa enumar si eu cateva idei:

    1) In orice situatie, e bine sa ai acces la un set de instrumente cat mai variat pentru a rezolva o provocare si sa ai si o abordare inteligenta care te ajuta sa o rezolvi in cel mai eficient mod posibil. Violenta trebuie sa fie mereu ultima optiune, dar sa nu o ai pe lista de optiuni.. te face automat mai vulnerabil in situatiile cand este singura optiune. Fireste ca cel mai bine este sa eviti complet aceste situatii.. dar uneori s-ar putea sa nu fie posibil. Acest paragraf se aplica pentru copilul puber si nu cel prescolar.. bineinteles.
    2) De asemenea e foarte important ce autoritati exista si cat de eficiente sunt ele pentru situatia data. De exemplu daca agresiunea se intampla in scoala.. e preferabil sa o raportezi unui profesor, diriginte, etc. E posibil ca acest lucru sa ofere o solutionare si in scoala sa nu mai fie probleme cu acel agresor, respectiv agresorul devine cunoscut.. ceea ce poate inclusiv legitima o situatie de auto-aparare ulterioara in cazul in care apelarea la autoritate nu functioneaza si atunci trebuie sa folosesti alta optiune (si evident daca copilul nu reuseste sa rezolve problema in mod verbal.. ceea ce precum am zis anterior.. e foarte dificil.. dar preferabil). Dar odata ce copilul a parasit curtea scolii.. pana la un anumit nivel de violenta (care sa necesite spitalizare) nu exista nustiu ce autoritate la care poti apela. Sa fim seriosi, de cate ori ca adult ai intervenit intre doi copii care se bat ? Eu am facut-o de cateva ori.. dar cei mai multi adulti chiar nu o fac si isi vad de treaba lor (poate sunt grabiti, poate evita sa intervina pentru ca nu pot sa evalueze situatia cine e agresat si cine e agresor.. etc..) Sau poate chiar nu sunt adulti prin preajma.. Raman doar optiunile cu „vorba”, „fuga” sau „bataia”. Daca copilul nu are ultima optiune.. raman doar doua, daca nu are talentul la vorba.. ramane doar fuga si daca e incoltit atunci ramane doar consolarea de acasa (pentru ca din nou.. vorbim de un cerc de oameni cu studii superioare care avem grija de copii)
    3) Un lucru extrem de important care apar la copiii puberi este dezvoltarea imaginii de sine. Acest lucru nu este deloc atins in articol.. dar pentru copii la aceasta varsta (pubertate) o palma luata in clasa in fata altor colegi doare mult mai mult psihic decat fizic. Pentru ca de multe ori copilul se simte incapabil, lipsit de instrumente sau ajutor in acea situatie si il consuma foarte mult. Fireste ca poate sa treaca peste o agresiune in public.. dar daca se intampla in mod repetat, va cauta o solutie.. si uneori solutia de a mege sa spuna la diriginte sau chiar sa spuna parintilor va fi evitata pe cat posibil de catre copil.. din cauza aceluias lucru.. imaginea lui va avea de suferit atunci cand impartaseste ca este neajutorat intr-o astfel de situatie. Asa ca copilul va suferi in liniste umilintele pentru ca va fi lipsit de instrumente. Nu zic ca ar trebui sa ii sparga nasul agresorului.. dar inclusiv faptul ca un potential agresor stie ca copilul tau are 4 ani de karate in spate.. poate fi suficient de demotivant ca sa il agreseze din start (poate ca si in cazul tau a fost semnificativ). Pe langa certitudinea ca un copil care are in spate cativa ani de karate s-ar putea sa fie o prada mai dificila, mai este si factorul demotivant ca este intr-o mica comunitate cu alti copii care s-ar putea sa ii sara in ajutor.. La varsta pubertatii copilului ii e mai usor uneori sa se destainuie altor copii mai degraba decat parintilor pentru ca uneori simte ca e mai bine inteles de alti copii care sunt in aceeasi etapa a vietii ca si ei si au probabil de a face cu aceleasi provocari.. respectiv relatia dintre doi copii este teoretic simetrica pe cand dintre parinte si copil e asimetrica (mai des il sfatuim noi pe copil decat el pe noi)
    4) si asta cred ca e de fapt cel mai important lucru.. si aici nu cred ca exista divergente de opinie .. e super important sa ai o relatie foarte buna cu copilul.. de cand s-a nascut pana cand nu mai existi.. pentru ca doar asa poti sa intelegi mai bine ce provocari are si sa incerci sa iti folosesti experienta si resursele pe care le ai pentru a il ajuta sa treaca mai bine peste ele. Riscul real ca sa fie intr-o situatie de viata si moarte este (cel putin momentan) extrem de mic .. de asemenea chiar si in acea situatie si sa conteze extraordinar de mult ca stie sau nu karate.. este o alta fractiune de posibilitate din acel risc extrem de mic. Deci in primul rand vorbim despre ce efect are agresiunea asupra psihicului copilului.. si in orice caz.. si daca stie karate si iese invingator in orice confruntare care devine violenta si daca nu stie si vine acasa cu coada intre picioare si suferind pe interior.. e foarte important sa poti discuta cu copilul ce s-a intamplat, sa intelegi si sa folosesti un bun rationament pentru a te asigura ca in interior copilul ramane echilibrat si merge mai departe pe drumul cel bun.. adica sa nu iasa invingator in orice confruntare pentru ca se bate doar cu cei mai slabi (si este practic un bully.. pentru ca oricat de mult ni s-ar parea ca mai bine bully decat batut.. de fapt copiii care sunt bullies sunt de fapt foarte firavi pe interior si devin foarte dezavantajati la problemele care nu se pot rezolva cu violenta.. de exemplu de matematica 🙂 ) respectiv ca reuseste sa treaca peste un esec de imagine suferit in urma unei batai incasate (vrem nu vrem sa acceptam.. e cert ca orice copil care iese in lume va lua cateva batai) si partial cauta o solutie pentru a evita astfel de situatii respectiv partial isi dezvolta alte instrumente pentru a face fata la astfel de situatii (cursuri de atletism anyone ? :)) )
    Deci ca sa sumarizez.. indemnul de a priva copilul de un instrument intr-o situatie comuna este unul neproductiv atata timp cat se adreseaza unei fractiuni mici din societate. Cel mai bine e sa mentii o comunicare activa si eficienta cu copiii si sa ii inzestrezi cu cat mai multe optiuni si intelepciunea de a le folosi in mod corespunzator in functie de fiecare situatie in parte.

    • Sorry, e prea lung, nu am putit sa termin – e mai lung decat articolul.mai incerc in cursul zilei de azi.

      Dar vreau sa zic asta: v-ati intrebat vreodata cati dintre copiii care fac karate cand sunt mici (7 ani) continua sa faca si la 10 ani si la 15 si la 18?
      Eu cred ca sub 1%.

      Treaba asta cu karatele la noi la copiii mici e doar un fel de moda, ca sa se simta parintele impacat ca a facut tot ce poate. Nu am insistat pe asta in articol ca sa nu antagonizez si mai mult lumea, dar e destul de clar ca asa e.

      In rest, pare ca si dvs credeti ca e realist ca toti copiii sa faca karate timp de 10 – 15 ani si sa devina astfel specialisti in auto aparare. Ar fi bine, nu zic nu, dar nu e realist.

      Adica, ma intreb de ce nu s-a intamplat pana acum.

    • Răspunsul dvs nu este relevant dacă citiți tot răspunsul meu :).. Și da.. E mai lung decât articolul pentru că am încercat sa dau un răspuns cat mai complet.. Puteam face orice altceva cu timpul petrecut citind articolul și scriind răspunsul dar am făcut-o din respect. O zi ușoară 🙂

    • Scuzati-ma, nu am vrut sa va reprosez ca ati scris mult, desi imi dau seama ca asa se poate interpreta. Era f dimineata si eram in criza timp dar am zis totusi sa raspund ceva. Am gresit, era mai bine sa fi citit totul si sa raspund dupa aia.

      O sa fac asta azi si revin, nici acum nu am timp.

    • ok, am revenit, am citit tot comentariul dvs si nu am nimic de adaugat la comentariul meu anterior.

      repet ce am mai scris si in articol: nu zice nimeni ca nu-i bine sa dai copilul la karate, e o idee foarte buna, daca ii place si vrea.

      dar ideea articolului este ca datul copilului la karate nu va rezolva problema agresiunilor intre copii – sunt sanse foarte mici sa o faca la nivel individual, pentru copilul care merge la karate, am zis in articol de ce, si sunt ZERO sanse sa o faca la nivel colectiv, ca problema sistemica.

      realmente nu mai stiu ce alte argumente sa mai aduc, stiam ca n-are sens sa scriu articolul asta inca de cand m-am apucat de el, de asta am si scris primul paragraf.

      presupun ca parintii au nevoie sa se simta ei bine ca au facut tot ce pot pt copil, asa ca asta e, dati copiii la karate si iluzionati-va ca ati rezolvat problema cu agresiunile.

      adica, ce pot sa mai zic cand dvs scrieti ca e mai usor/ simplu sa invete copilul sa se bata decat sa comunice/ sa incerce sa rezolve amiabil ?!!!

    • Cam bateți moneda pe studii superioare; de ce credeți neapărat că e un criteriu atît de important?(am studii superioare)…..cunosc persoane cu studii medii sau mai putin care își cunosc,asculta și sunt lîngă copiii lor mult mai mult decor mulți dintre cei cu studii superioare…

    • Imi pare rau dar nu mai vreau sa petrec la fel de mult timp pentru un raspuns cu clisee si pareri personale si subiective pe post de argumente.. Ti-as sugera totusi sa reconsideri cateva argumente pe care le-ai mentionat:

      1) iti trebuie minim 10-15 ani de karate pentru ca sa faci fata unei agresiuni in curtea scolii
      2) sub 1% din copiii prescolari care se apuca de karate fac karate in continuare dupa 3-10 ani
      3) parintii isi dau copiii la karate doar ca sa se simta bine ca a facut to ce poate pentru ca copilul lui sa nu ia bataie

      Cand am zis ca e mai dificil sa reuseasca sa iasa dintr-o situatie cu vorba decat cu bataie m-am referit la situatia in care vine un coleg de-al lui cu scopul precis de a il umili.. ca individ iti trebuie extrem de bune cunostiinte de vorbire, control de sine, incredere si intelegere a situatiei pentru ca sa iesi din acea situatie doar prin vorba si ne-umilit.. pentru ca cel care vine sa te umileasca va incepe sa devina nervos cand isi da seama ca ar putea iesi el prostul din situatia respectiva.. De obicei jurnalistii de investigatie si cei care sunt corespondenti in zone de conflict fac cursuri si sunt foarte talentati in acest sens.. dar nu ai ce sa te astepti la asa ceva de la un copil sau chiar un adolescent.. Iar eu personal nu as fi capabil sa il invat asta, si precum am spus.. daca dojo-uri si sensei sunt la tot pasul, cursuri de management verbal al conflictelor pentru copii nu face nimeni. Deci da, e mai greu pentru un copil sa iasa OK dintr-o situatie in care un bully vrea sa il umileasca prin vorbe decat sa se apere in momentul in care e atacat.
      Sunt sigur ca esti un om bun si cu intentii bune, presupun ca ai scris articolul in ideea ca poate va avea un impact pozitiv in societate.. dar pentru ca sa fie asa, articolul trebuie sa fie bazat pe niste premize reale, sa construiasca un argument puternic care e greu de contestat.. respectiv concluzia sa rezoneze in mintile oamenilor astfel incat acestia sa dea mai departe linkul la prieteni zicand „uite ce chestie misto”.. ori .. este loc pentru mai bine.. sugestia mea este sa scoti articolul de pe site.. si daca ai timp.. regandeste-l si scrie-l intr-o formulare mai buna.. E tentant sa construiesti un contra-argument la o perceptie populara pentru a o schimba .. (secretul GoT care mereu sfida intuitia cinefilului educat de holywood ca binele invinge si ca personajele sunt bine definite.. adica bune sau rele dar nu se schimba) .. dar trebuie sa aiba sens si sa fie extrem de bine construit.. altfel.. vezi comentariile. Bafta! 🙂

      @Carmen cunosc oameni extraordinari fara studii superioare sau chiar cu studii primare, oameni buni care ar sari sa desparta niste copii care se bat pe strada si sunt de o omenie si sinceritate pe care multi dintre cei care trecem prin 20 ani de scoli si institutii nu o mai avem. Eu „am batut moneda” pe studiile superioare pentru ca .. statistica arata ca violenta domestica are incidenta mult mai mare la familiile cu putini ani de studii. De asemenea venitul mediu pe familie este mai mare in cazul familiilor in care parintii au studii superioare si veniturile mai mici respectiv insecuritatea lor (si a locului de munca) inseamna de multe ori stres mai ridicat in familia respectiva.. Deci tot respectul pentru toti oamenii acestei planete, indiferent de nationalitate, gen, etnie, nivel de studii, venit sau situatie familiala .. dar eu ma refeream la statistici (de exemplu: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Buletin%20statistic/2009/familie1_65.pdf)

14. Robo, de obicei opiniile tale sunt pertinente si bine argumentate. De data asta insa, desi te-am vazut o singura data personal, imi permit sa iti zic ca nu cunosti sau intelegi realitatea din scolile publice alea „bune”, de cele rau famate nici nu pot sa iti explic. Daca ai sti cum injura copii de clasa I, cum „se dau” la bataie la cei mari, cum se poarta copiii de gimnaziu si ce dezastru exista la nivel emotional, ai realiza ca in jungla aceea nu poti doar sa fugi. Sa eviti conflictele. Sa te feresti, sa barezi, sa ceri ajutor ca un papa lapte la profi si parinti nonstop. Ca nu vin parintii sa faca ordine si din partea profilor, sa supravietuiasca cine poate…

    Avem de „luptat” cu niste arme pe care nu le cunoastem, nu le stapanim, pe care rareori le putem controla impotriva unor agresori care nu MAI pot inspira mila. Pentru ca stii ca si parintii lor sint la fel.

    Nu sint in stare sa scriu un raspuns mai complex acum, cred ca pur si simplu nu cunosti realitatea.

    • Posibil sa nu o cunosc, ca nu e ca si cum am fost si eu la scoala publica, am mers direct la gradinita de la oxford. Si nici nu e ca si cum am scris negru pe alb la pct 7 ca agresiunile intre copii sunt probleme frecvente si grave.

      Articolul insa e despre daca datul copilului la karate e o solutie. Adica, am mai zis eu pe aici, ar fi excelent daca scolile ar fi pline de karatisti competenti in auto aparare de toate varstele. Doar ca nu se va intampla niciodata, cine crede asta viseaza.

      De asemenea, agresorii aia carora noi le dam cu karata in nas, in cel mai fericit caz isi vor alege alte victime care nu pot sa faca asta. Deci nu stiu ce am rezolvat cu violenta. Daca tu zici ca am rezolvat ceva, atunci ok.

      Mi se pare ca exista o ruptura logica evidenta in discursul de tipul celui pe care il ai tu. Pe de o parte, ziceti ca scolile sunt violente, ceea ce este evident adevarat, dar pe de alta parte sustineti o solutie care functioneaza in cel mai bun caz exclusiv in cazuri individuale (daca functioneaza). Deci ce ne intereseaza de fapt? Sa avem scoli care nu sunt violente sau sa nu fie agresat al meu?

      Ca daca ne intereseaza doar sa nu fie agresat al nostru, e mai simplu sa te duci la scoala si sa ii dai tu o mama de bataie agresorului, nu e nevoie de karate. Adica, de ce sa-l bata copilul cand il pot bate eu? Nu prea are sens sa chinui copilul 5 ani cu karate cu rezultate incerte cand eu pot castiga lupta cu agresorul imediat, cu 100% sanse de succes. Chestia asta se practica deja de ani de zile la noi, te bate unul la scoala si dupa aia tu vii cu frate-tu/ taica-tu sa-l bati pe el inapoi.

      Daca ziceti ca asta e genul de solutii de care avem nevoie, atunci ok, inseamna ca am scris prostii in articol.

    • Cred ca esti deja încărcat de la celelalte raspunsuri eu nu te-am ironizat. Iar daca articolul e despre karate, atunci mea culpa, am inteles cu totul altceva. Nu cred ca ajuta karate la asta. Apoi daca ai si crede ca agresiunile sint frecvente si grave, ai intelege ca „solutiile” propuse nu sunt realiste. Pentru ca scoala aia in care am fost noi acum ceva ani nu este scoala de acum iar resursele pe care le au copiii la dispozitie sint cu totul altele, de la cele bune pana la cele mai urate.

      Eu recunosc, ma intereseaza sa nu fie agresați copiii mei si bineinteles sa nu agreseze la randul lor. Nu sint activista, nu am initiat nici un demers care sa ajute la eradicarea violentei in scoli, nu am de gand sa educ parintii sau profesorii. Daca tu ai de gand sa faci ceva concret, minunat, eu una nu am resursele fizice si emotionale decat pentru a ma duce la serviciu si a avea grija de copiii mei. Si consider ca intr-o tara „normala” aceste lucruri sint gestionate la nivel de proiecte nationale/scolare, prin educatie, prin reguli foarte stricte da care spun ca atunci cand copilul agresor repeta comportamentul de x ori este exmatriculat. 0 toleranta pentru violenta adica, ai inteles gresit pentru ce „militez” eu si nici nu sunt idealistă sa ma gandesc ca daca ma preocupa acest aspect am si puterea sau resursele sa rezolv ceva macar intr-o singura scoala.

    • ok, e clar ca am scris cumplit de prost articolul asta pt ca mai nimeni nu pare sa inteleaga ce am vrut sa zic.

      PS scuze pt ironie, da, sunt cam afectat de unele chestii care s-au intamplat pe blog in ultima vreme.

15. Mie raspunsul lui Ioan Paul mi se pare foarte pertinent si nu cred ca indeamna la violenta. Karatele intradevar nu rezolva problema tuturor conflictelor violente, dar poate fi o solutie buna in multe cazuri. Pana la urma nici ideile printesei de educatie cu blandete nu rezolva problemele generale de educatie, pentru ca la ele au acces un segment mic de populatie, dar sunt un inceput excelent 🙂

16. Am fost și eu agresată 8 ani, toată școala generală. Eram o copilă cuminte, introvertită, timidă, urâțică (kilograme în plus, nas mare, păr cu fooarte mult volum), învățam bine, aveam toate atributele necesare victimei perfecte. Se luau de mine verbal, psihic și fizic atât colegii de clasă, cât și cei din școală doar pentru faptul că existam. Nu prea ripostam, de obicei îi ignoram. Îmi doream doar să fiu lăsată în pace. Nu voiam să mă placă, să se joace cu mine, să vorbească cu mine, îmi plăcea să îmi petrec timpul singură, voiam doar să fiu ignorată, lăsată în pace. Nu îmi plăcea să înjur sau să lovesc la rândul meu, adesea spuneam profesorilor, dar asta nu a funcționat niciodată. Fie nu le păsa, fie făceau o mică morală de câteva minute de care nimănui nu îi păsa. Să ripostez era o sabie cu 2 tăișuri, fie eram lăsată în pace temporar, fie eram atacată mai tare, iar la un atac mai dur n-aș mai fi rezistat.
    Cea mai mare teroare pentru mine erau pauzele sau orele în care întârziau profesorii. Chiar dacă existau dăți în care nu mi se întâmpla nimic, trăiam cu o spaimă permanentă, care mă măcina pe interior.
    Toți anii aceia m-au afectat enorm. Nu am avut niciodată curajul să vorbesc despre asta cu voce tare, mai ales în fața cuiva. Am un nod în gât și lacrimi în ochi mereu când îmi aduc aminte, inclusiv acum când scriu, la 3 dimineața. Experiența aia m-a făcut să nu mai intru în învățământ (atunci când făceam practică la o școală am văzut copii agresând pe alții și m-am blocat, m-a durut atât de tare încât n-am fost în stare să acționez) și să mă întreb serios dacă voi avea vreodată un copil pe lumea asta.

    Din păcate, nici acum nu știu care ar fi soluțiile cele mai potrivite. Nu aș ști ce să-l sfătuiesc pe un copil care trece prin așa ceva. Singurul lucru care îmi trece prin minte e prevenția, asigurarea fiecăruia dintre noi că avem un copil iubit, ale cărui nevoi sunt împlinite, educat în spirit civic, non-violent; ajutarea copilului agresor, identificarea problemelor lui, reeducarea lui cu blândețe. Dar astea nu sunt soluții pentru victimă, ci pentru adulții din jurul agresorului.

17. La un moment dat, cand agresiunea este repetata, cand, desi ai parintii de partea ta, acestia nu te pot feri de orice, ca nu sunt acolo, langa tine, in permanenta, cand parintii tai discuta cu parintii copilului agresor SI cu copilul agresor, cand interventia unui psiholog nu este agreata de parintii copilului agresor, ca „o sa treaca, sunt copii”… ajungi sa ripostezi, ca deja e prea mult. Are si copilul ala o integritate fizica si psihica de aparat si daca nu merge si nu merge, asta e.

    Si n-as putea reprosa ceva unui copil care riposteaza in conditiile de mai sus. Atentie, riposteaza, nu se transforma si el in agresor.

18. Ajung pe aici datorita anturajului de pe fb. De obicei titlul e bun, dar continutul o ia pe aratura. Din pacate acum pana si titlul e gresit. Am asa o vaga impresie ca te streseaza partea cum unii parinti isi invata copiii sa dea cu pumnu si sa nu stea ca prostii sa o incaseze, ai bagat o bere si a iesit un articol.
    Sarim peste 1 ca nu are legatura.
    Pentru 2, „ci sunt despre disciplină și auto-control” si totusi nu-ti da copilul la karate ca risti sa-l rupa pe genunchi pe un puradel. Nu tati, ala mic prinde incredere in el daca e prea timid. Daca e prea agresiv poate fi din diverse motive, dar aceasta disciplina si auto-control il pot ajuta in a si controla agresivitatea.
    La 3, daca vrei sa ti-o dai parte in parte cu gasca de cartier, sa-i tragi una in freza vreunui camatar sau sa treci noapte prin Ferentari; dap ai nevoie de ani buni de karate intensiv. Dar daca un puradel, ca despre astia incepusesi, are nevoie sa scape de bullying nu are nevoie de mai mult de 4-5 sedinte. Buba este cand un bully isi face loc in grup e din cauza ca sunt persoane care nu riposteaza. Un bully de 5 ani nu e fiu’ lui Brucee Lee, dar ii iese pasenta ca prinde vreunu retras si il agreseaza. Iar acestuia ii va fi dificil sa iasa de acolo fara a constientiza ca ala nu e chiar mai tare decat el. De asta e bine sa invete sa riposteze, deoarece agresorul va continua atat timp cat nu exista riposta din partea celuilalt. Scoala nu poate face prea multe, chiar daca e pedepsit tot isi va gasi timp sa il ameninte pe ala slab; in vreun colt ascuns, dupa ore.
    Pentru 4, nu stiu ce sa zic, poate nu le place nici chimia. Sau brocoli. Sau legumele din supa.
    Pentru 5, cu asterix, in cazul absurd in care toti ar face karate, vor fi mai putine conflicte fizice. Asterixul vine de la calitatea profesorului (sensei).
    La 6 si 7 cam e joc de mingi dar vb lu Hagi, ai fi castigat daca dadeai mai multe goluri. Partea misto e reactia copilului tau dar asta nu-l salveaza de un bully real, nu un coleg nervos care i-a trantit geanta.

    Acu, daca as fi fost eu un printes urban as fi bagat urmatoarea. Oameni buni nu e corect sa-ti inveti copilul sa loveasca iar daca a fost agresat sa-i dea cu pumnu si sa nu stea ca prostu. De obicei nu ajuta deoarece ala micu poate a incasat-o din greseala sau din vina lui iar data viitoare va iesi urat, sau e doar timid si retras si nu va face asta oricat i-ai zice.
    Dar eu, ca si membru al familiei regale urbane, recomand artele martiale de la varste fragede (3+). E bine sa incepi cu judo, aikido sau ceva care sa mizeze pe aparare. Este important sa inveti sa spui nu. Pentru asta trebuie sa prinzi incredere in tine si sa inveti ce este respectul astfel incat sa stii cum sa fii respectat si cum sa respecti la randul tau. Pe la adoloscenta o poti trece pe altceva pentru diversitate.
    Acu pentru povesti as fi bagat faza cu al meu ce o incasa in mod regal de la un bully pe la 4 ani. Ala nervosu era zilnic pedepsit, pus la colt, discutii cu parintii, privilegii luate, director sa tipe la el. Nimic. Asa ca am apelat la un astfel de curs de auto aparare adaptat varstei lor. Te asigur ca nu era singurul acolo iar povestile erau similare. Dupa 2 sedinte s-a terminat cu loviturile de la bully deoarece riposta, iar dupa vreo 2 luni le lua apararea si colegilor care aveau probleme cu baiatul respectiv. Pe la sfarsitul anului scolar, se juca impreuna cu tipu respectiv.

    • Asa ca am apelat la un astfel de curs de auto aparare adaptat varstei lor. Te asigur ca nu era singurul acolo iar povestile erau similare. Dupa 2 sedinte s-a terminat cu loviturile de la bully deoarece riposta, iar dupa vreo 2 luni le lua apararea si colegilor care aveau probleme cu baiatul respectiv.

      scuza-ma dar eu am vazut ce fac copiii mici la astfel de cursuri (aikido si jiu jitsu), ca dupa cum am zis i-am dus pe ai mei vreo 10 sedinte, si ce zici tu ca in 2 sedinte a invatat sa riposteze este complet neverosimil.

      de asemenea, am facut si eu karate dupa cum poate ai citit in articol – in prima jumatate de an nu am facut decat exercitii de elasticitate, cardio si postura de mi-a venit acru; multi dintre colegi au si renuntat atunci tocmai pentru ca li se parea ca nu invata nici un fel de karate

      cel mai probabil copilul tau ar fi ripostat oricum.

      Adica, judecand dupa cat de razboinic esti in acest comentariu, as fi gata sa pariez ca i-ai spus chiar tu sa riposteze – am dreptate?

      in rest, cred ca am zis si eu in articol ca e bine sa dai copilul la karate, din multe puncte de vedere, inclusiv din acela ca capata incredere in sine, cum zici tu.

      Ideea articolului era alta, dar in fine, e si vina mea ca am crezut ca lumea va citi si va incerca sa inteleaga, nu doar va reactiona. Dar ar fi trebuit sa stiu mai bine, deci sunt de acord cu tine ca am scris un articol prost.

    • Incerc sa fac un rezumat la ceea ce ai scris: Nu trebuie sa invatam copilul sa riposteze iar karatele nu sunt pentru ei; desi artele martiale sunt un lucru bun.

      Ceea ce ti se pare tie ca ai zis in articol, nu e. In alta ordine de idei, e povestea aia cu daca majoritatea din jurul tau iti spun ca te-ai imbatat, te duci sa te culci – din experienta. Cat despre cat de razboinic sunt in text.. ca vrei sau nu blogul are o audienta mare iar mesajul transmis mi se pare total gresit.

      Cat despre neverosimilitatea istorioarei mele iti mai aduc ceva detalii neverosimile. Al meu era timid, statea in banca lui, in plus nu vorbea cu voce tare cu nimeni. Nici macar nu indraznea sa-i spuna educatoarei cand gigel asta ii facea rau. Cand o patea erau ceilalti copiii care spuneau ce s-a intamplat.
      Primul pas a fost sa-l incurajam sa vorbeasca astfel incat sa-i spuna doamnei ca a fost lovit. A doua zi a venit si a spus ca dupa ce i-a zis educatoarei ca a fost lovit si gigel a fost pedepsit, gigel a venit l-a el si i-a interzis sa iasa in curte altfel il bate. Nu intru in detaliile cu discutiile cu directorul, educatoarea care au durat vreo 2-3 saptamani fara nicio imbunatatire pentru el. Nici intr-un moment nu i-am zis sa dea cu pumnu sau picioru.
      Am cautat solutii de la schimbat scoala, psiho, si din intamplare am date peste un curs de aikido pentru varsta lui cu tag-lineul: invata sa spui nu.
      Dupa 2 sedinte, a inceput sa vina zgariat pe fata de la gradinita. Asa a venit cam toata saptamana. Cand l-am intrebat ce se intampla zicea ca s-a certat cu gigel. Am vb cu profesoara care a spus ca acum riposteaza si pana ajunge ea se ajunge la zgarieturi. Inainte nu a venit o data zgariat, era impins, o palma sau amenintat. Dupa aia liniste, a zis ca nu mai are probleme cu el si educatoarea a confirmat. Chiar a fost un moment intr-o zi cand am venit sa-l iau si i-am auzit vocea cum rasuna pe hol. Ii spunea o poveste educatoarei..

      Deci, bifat. Ce e important este sensei sau cel se ocupa de copiii sa stie bine ce face si sa nu o faca doar pentru o alta sursa de venit.

      Ca si o poveste bonus cam la o luna dupa imi spune ce a fost jignit de gigel. Ii spun ca trebuie sa-l ignore. Iar a doua zi, dupa stat la discutie cu niste colegi, vin cu o poveste cum este important sa-l ignori deoarece gigel se va opri cand isi da seama ca jignirile nu au niciun efect. Mi-a spus sec ca s-a rezolvat cu gigel ca nu-l mai jigneste. Si i-am zis, cum asa? I-am dat un pumn..

      De atunci tot merge la aikido. Si da sunt zile in care nu vrea sa mearga dar dupa vine incantat si spune ca a fost ok, sau ca i-a placut. Te asigur ca nu e vreun mare luptator, dar are incredere in el si nu a mai avut niciun episod gen gigel. In plus este laudat pentru comportament la scoala de catre profesori, deci nu-ti fie teama ca s-a apucat sa-si bata colegii.

      Cat despre experienta ta la shotokan e cel putin ciudata. In 3-4 ani doar doua centuri. In mod normal ar fi tb sa inveti si partea cu reflexele de a te apara de pumni si picioare sau cum sa lovesti cu pumnul si piciorul, chestii de baza.

    • Incerc sa fac un rezumat la ceea ce ai scris: Nu trebuie sa invatam copilul sa riposteze iar karatele nu sunt pentru ei; desi artele martiale sunt un lucru bun.
      :-)))) :-(((((
      O Doamne, imi vine si sa rad si sa plang, nici pomeneala sa fi scris asa ceva (desi da, cred ca e gresit sa invatam copilul sa riposteze, dar repet, nu am scris asa ceva in acest articol).
      nu mai am resurse psihice sa explic inca o data ce am vrut sa zic ca am facut deja asta in comentarii de vreo 10 ori si am recunoscut deja ca am scris prost articolul…
      dar daca iti face placere sa-mi mai zici inca o data chestia cu doi care-ti spun ca esti beat, by all means do.

      referitor la povestea ta cu copilul, zic doar atat: daca a invatat de la aikido in 2 luni sa dea cu pumnul, atunci ar trebui sa-l retragi imediat pentru ca e clar ca nu fac arte martiale, ci bataie.
      (aikido nici macar nu pune accent pe lovituri ci pe a folosi energia adversarului impotriva lui, deci asta a invatat-o copilul din alta parte sau repet, nu se face aikido acolo)

      Eu as zice sa-l scoti inainte sa prinda gustul puterii asupra altora, ca risca sa devina un bataus.

      La arte martiale te invata sa eviti bataia/ conflictele, deci e clar ca ce face copilul tau acolo nu sunt arte martiale.

      Edit: de fapt, sunt destul de socat ca tu pari sa te mandresti sau crezi ca e ceva de povestit la faptul ca baiatul tau de 4 ani i-a dat un pumn unui alt copil de 4 ani. M-ai cam lasat fara cuvinte, nici nu stiu ce sa mai zic. Are 4 ani, deja da cu pumnul DOAR PENTRU CEVA CE I-A SPUS ALT COPIL, iar tatal lui il da exemplu pe internet.

      Deci scuza-ma, dar copilul tau este un agresor, pentru ca nu a folosit forta in auto-aparare, ci doar pentru ceva ce celalalt i-a zis (astea sunt cuvintele tale, ai zis ca i-a dat un pumn pentru ca l-a jignit, exact cum fac aia care se injura si apoi se iau la omor in trafic). Si tu esti singurul responsabil pentru asta, nu altcineva.

      Cred ca ne pierdem mintile noi, ca popor.

      Dar multumesc pentru comentarii, e un exemplu perfect pentru care ideile de tipul ”trebuie să ne învățăm copiii să riposteze” sunt absurde, sper sa il vada cat mai multa lume.

19. Roaga te rog barbatul din casa sa-ti explice ce ai scris in articol.

    Esti ingrozitor de oripilat ca un copil de 4 ani a lovit cu pumnul pentru ca a fost jignit in mod repetat si cel care jignea nu se oprea dupa ce a fost pedepsit de profesori sau avertizat. Tu iti imaginezi un bruce lee ce-si face knockout victima lipsita de aparare. Din curtea de gradinita se vede altfel cand un copil care ii striga intr-una altuia insulte dupa care vine ala dupa discutii si-l loveste cu mana, posibil in spate sau in umar. Si victima se duce plangand la educatoare.. cutare m-a lovit. Iar dansa intreaba ce s-a intamplat. Dupa care afla cum sta treaba vine la amandoi sa le explice ca nu e bine sa jigneasca si sa loveasca si acum e bine sa faca pace. Nu am avut nicio plangere din partea educatorilor/profesorilor sau altor parinti. Niciuna. Asa ca nu te mai boldui aiurea.

    Cat despre sensei, fii fara grija nu scoate din puradei teroristi.Stilul in sine e aikijitsu, dar fii fara grija ca la varsta aia nu invata tehnici de lupta sau cum sa incapaciteze un adversar.

    • asa, asa, mai povesteste-ne cat e de ok sa dai cu pumnul cand celalalt te jigneste.

      daca as vrea sa fiu magar, te-as intreba daca ti se pare la fel de ok sa dai cu pumnul cand celalalt te jigneste si cand protagonistii sunt un sot cu sotia lui.
      daca te jigneste suficient nevasta, e ok sa-i dai una peste ochi? dar nu asa, sa-ti zica o data ca esti un ratat, ci sa-ti zica chestia asta zilnic vreo 2 saptamani.
      in mod repetat, cum zici tu.

      noroc ca nu sunt magar 🙂

      chiar te rog sa nu raspunzi la intrebarea asta, ai dat suficient cu bata-n balta deja.

20. Doamne cata bataie am incasat de la fratele meu!!!! Si mama de la tata 🙁 Noroc ca sotul nu ma bate, desi dupa psihologi ar fi trebuit sa-mi iau un sot ca tatal. In fine, ce vreau sa zic e ca daca crestem un copil intr-un mediu violent, nu e musai sa devina agresor si nimeni nu ne garanteaza ca daca ne educam copilul cu blandete, nu va deveni agresor :(….din pacate

21. boys fight!:)
    in spiritul articolului baiatul cel mare mi-a declarat aseara ca ii e frica sa mearga la scoala cateodata pentru ca sunt baieti in clasa care se bat si se injura.El nu se simte amenintat dar il streseaza atmosfera de scandal creata de ceilalti;invatatoarea se implica sa rezolve situatiile dar parintii..ii cer articole de lege si regulamente care interzic ce fac copiii lor. Nu, unii copii chiar nu inteleg de vorba buna pentru ca la ei in casa se aplica violenta pentru a puncta ceva, de ce ei ar face altceva decat ceea ce vad?!Scoala privata este diferita de cea de stat, si Robo nu ai cum sa te raportezi la ce era pe vremea noastra pentru ca eu tin minte ca injuraturile si bataile incepeau din gimnaziu nu din clasa pregatitoare ca acum! Insa in majoritatea scolilor de stat copiii stau in clasa 4-5 ore, e inuman sa stea 30-35 de suflete intr-o sala de curs, mai ales la varsta la care trebuie sa alearga si sa consume energia si sa aiba voie doar la baie in pauza!din cauza asta sunt si atatea conflicte dar e mai comod pentru invatatori sa ii tina in banca decat sa ii supravegheze afaral, nimeni nu se gandeste la ce se petrece in interiorul copilului atatea ore.Trist…

22. @ROBO

    Tu si @Printesa, din cate am citit, incercati sa va cresteti copiii intr-un mediu… elevat, dar cumva ca o bula de protectie. Scoala privata amandoi copiii, din cate stiu, asta din start filtreaza anturajul. Intr-un oras care musteste de toate categoriile, tipurile de oameni posibili.

    Ca voi sunt si altii.

    Dar o enormitate de altii nu sunt ca voi. O enormitate de altii traiesc printre animale, realmente animale, ca ma ingrozesc ce filmari circula si ce articole citesc – pana la crima, da, crima intre adolescenti. Omor prin imprudenta, daca vrei.

    Ei bine, cand situatia este drastica, cand bully ala nu intelege ca drepturile lui se termina fix acolo unde incep drepturile celuilalt, este posibil ca un pumn sau un cot sau un picior sa ii arate ca… nu esti chiar ciuca batailor, nu esti de mamaliga, o momaie.

    Noi avem fata. Are permisiunea tatalui – practicant de arte martiale de autoaparare, 2 stiluri chiar – de a riposta cand situatia devine de nesuportat. NU are permisiunea de a ataca prima. Dar… daca nu schiteaza nici un gest de aparare, sta si o incaseaza la modul naspa… castiga ceva?

    Cat despre baieti, cred ca e si mai naspa sa o incaseze fara sa riposteze deloc, ca „mama a zis” sau „tata a zis”. Cred ca acolo e si mandria personala in joc.

    • oricine are dreptul de a riposta cand situatia ii pune in pericol integritatea fizica sau viata.
      intrebarea este cate situatii din astea exista, ca citind unele comentarii ai putea sa crezi ca traim intr-o jungla in care cineva vrea sa-ti ia gatul la fiecare 2 minute, incepand de la 3 ani.

    • Hmm.. @Robo, acum cateva minute am scris un comentariu in care te-am sfatuit sa stergi articolul de pe blog si sa il rescrii.. Am citit toate comentariile mai noi si totusi cred ca e mai intelept doar sa il stergi. Esti mult prea incarcat si incrancenat pe ideile pe care le sustii in ciuda tuturor. Atat de mult incat e evident din raspunsurile pe care le dai ca esti in defensiva si interpretezi feedback-ul primit ca fiind ofensiv. Poate dupa ce se vor linisti apele vei reusi sa vezi unde gresesti.. acum insa, sanse mici.. dar sa incercam :))) De exemplu aici.. un om caruia viata ii este pusa in pericol are 0 (ZERO) sanse sa se apere daca nu are absolut nici o pregatire (1 curs de auto aparare, karate x ani, etc) pe cand sa aiba un pic de background sau experiente in curtea scolii in care nu doar a luat suturi in cur (pentru ca oricum nu stia sa se apere) ci s-a si aparat (evident fara sa il trimita la spital pe celalat copil.. pentru ca e vorba doar de copii aici.. nu de oameni mari batausi de cartier care dupa ce au luat o bataie se intor cu alti doi si cu un cutit in mana) are, sa zicem, 0.01(discutabil, dar mai mari decat daca e un mega pampalau) sanse sa supravietuiasca.
      Si nu.. nu incearca cineva sa iti ia gatul la fiecare 2 minute, si poti trai o viata de om fara sa iti fie pusa in pericol viata sau poti sa ai nesansa sa fii la o plimbare prin parc intr-o seara cu iubita si sa vina 2 smecherasi sa se intample o nenorocire (de exemplu: https://www.vocativ-plus.com/fata-violata-iar-prietenul-ei-batut-si-jefuit/) Da, stiu probabilitatea e de 0.0000001% dar in contextul in care 10,000 de infractori au fost poftiti afara din inchisori de catre ilustrii nostri politicieni (care in loc sa faca alte 10 puscarii si sa introduca masuri in programul de educatie inteleg ca mai bine scot afara infractorii si cativa colegi si au rezolvat problema.. ) e normal sa iti pui problema ca nu ar fi rau ca ai tau copii sa aiba macar acea 0.01% sanse sa se descurce intr-o situatie critica. Iar daca acum e bine si frumos, nu exista nici o garantie ca peste 5,10,20 de ani cand copiii astia vor fi mari, va fi la fel si ca probabilitatea sa se gaseasca atunci intr-o situatie de auto-aparare nu va fi mai mare. Deci formularea „DE CE IDEILE DE TIPUL ”TREBUIE SĂ NE ÎNVĂȚĂM COPIII SĂ RIPOSTEZE” SUNT ABSURDE?” e iresponsabila pentru ca se bazeaza pe faptul ca societatea se va imbunatati si conflictele vor disparea (oare cat s-a imbunatatit agresivitatea in scoli sau in societate in general in ultimii 30 ani ?).. mai ales daca cei 100, 1000 sau 10000 de indivizi care am citit acest articol facem tot posibilul ca copiii nostri sa fie complet lipsiti de aparare..
      Agresivitatea este o trasatura umana esentiala, de la o simpla discutie in contradictoriu, la injurii, la bataie, la lupta pe viata si pe moarte si pana la razboi toate acestea sunt manifestari ale agresivitatii umane.. si chiar daca agresivitatea poate fi controlata, ea nu poate fi eliminata complet din individ sau societate (nici nu imi dau seama cum ar mai arata societatea daca nu ar exista agresivitate.. probabil ca toti ar fi de acord cu ceilalti pentru ca sa nu ofensam :)) .. ar claca societatea cel putin in prima faza ).. asa ca sa negi ca ea ar exista sau sa predici ca ar trebui sa dispara e naiv sau utopic.. Se poate reduce, dar necesita o abordare organizata.. si extrem de multa energie si consistenta.. (probabil zeci, sute de ani) Nu cred ca e o solutie buna sa ii spui copilului sa isi rezolve problemele prin violenta dar nici nu cred ca e o solutie buna sa il privezi complet de posibilitatea de a se apara in numele pacii si al binelui societatii pe care oricum nu o poti schimba.. in nici un caz cu un articol subred si o atitudine recalcitranta in comentarii 🙂 .. asa nu se schimba o societate Robo.. doar se acumuleaza frustrari.. Sporuri si multa intelepciune pe mai departe!

    • Ma intreb, oare daca ne invatam copii sa raspunda cu violenta de la 4 ani, mai are rost sa ne vaitam ca scolile sunt violente? Nu e de asteptat sa se intample asa?

      PS Pe acest blog nu se sterge nimic, pentru ca stergerea este fuga de asumare si de responsabilitate. Aici nu e ca la alte bloguri cand daca vezi ca ai scris ceva ce nu place publicului, stergi si mergi pe burta.

      Trebuia sa scriu articolul intr-o forma care sa nu vulnerabilizeze lumea, ca asta a fost problema, lumea se iluzioneaza ca karatele ajuta la ceva si cand vine unul si iti zice ca nu, automat te simti vulnerabilizat si faci tot ce poti ca sa iti pastrezi iluzia din cap. Aici am gresit intr-adevar si am spus deja asta.

      Dar fondul ramane valabil: datul copilului la karate in nici un caz nu ii rezolva definitiv problema cu agresiunile si nu rezolva absolut nimic pentru problema sistemica a violentei intre copii.

    • Atentie la logica.. problema sistemica nu o putem rezolva prin 1-2-100 de copii care nu stiu sa se apere.. ar fi un impact dar neglijabil pentru ca dpdv statistic problema provine din familii care nu citesc acest articol.. si ale caror conditii de trai ii apropie mai mult de nevoile de baza pentru supravietuire
      Eu de exemplu aveam probleme in clasa a4-a cu un baiat mai mare care ramasese repetent in clasele primare.. asta pana cand am inceput sa ii dau jumatate din sandvish lui in pauza de masa.. si nu am facut asta de frica ci pentru ca mi-a cerut frumos o data si am vrut sa il ajut.. dupa asta nu s-a mai legat de mine niciodata si a si intervenit cand s-au legat alti colegi de mine.. avea probleme mari in familie, nu i-a zis nimeni sa ii bata pe ceilalti.. dar era o metoda a lui de a se descarca si asta era intelegerea pe care o avea el despre lume.. ca invingi daca esti mai puternic.. pentru ca asta era modelul care il vedea acasa. Si nu.. nu l-am adus eu pe drumul cel bun cu jumatatea aia de sandwish in pauzele mari.. a ramas repetent mai departe si se lega in continuare de altii.. problemele care l-au facut asa cum era nu puteam sa le rezolv eu.. nici cu un sandwish, nici cu o bataie pe care i-as fi dat-o .. daca puteam fireste :)) .. Deci da.. problema e sistemica.. dar rezolvarea ei e mult mai dificila decat doar sa nu ripostam.. asta e inocenta articolului.. e ca si cum ai zice ca daca nu mai mananci zahar cu lingurita nu te mai ingrasi.. lucrurile sunt mai complexe.. iar refuzul incapatanat de a accepta asta.. nu aduce absolut nici un serviciu pentru rezolvarea problemelor. Am fireste multe alte exemple traite personal sau povestite cu altii precum sunt sigur ca ai si tu.. dar nu cred ca avem timpul necesar si posibil ca cele doua puncte de vedere sa fie foarte greu de conciliat 🙂
      Problema sistemica se rezolva sistematic in cadrul sistemului si nu pe internet. Deci daca eu nu pot rezolva problema sistemului, am datoria de parinte sa imi educ copilul in asa fel incat sa faca fata sistemului cu problemele lui sistemice cu tot. Si da.. faptul ca se poate apara nu ii va rezolva problema (cu agresiunea in scoala) definitiv, agresivitatea e o componenta esentiala din fiinta animala si umana, un mecanism primitiv dezvoltat pentru a imbunatati sansele de supravietuire.. mai clar decat cum am scris in comentariul anterior ca nu o putem elimina complet nu cred ca pot argumenta. Sunt fireste si cazuri in care riposta la un agresor il poate pune pe copil intr-o situatie in care urmarile vor fi mult mai grave.. asa cum a spus si baiatul tau.. de aceea e poate cel mai important sa il inveti pe copil sa inteleaga ce optiuni (ignora, fugi, vorbeste-i , striga dupa ajutor sau chiar si „fii pregatit de o incaierare”) sunt bune si ce optiuni sunt rele in diferite situatii.. si poti sa il inveti tu ca parinte asta daca stii, sau poate sa invete asta din alte surse … de exemplu in functie de sensei poate ca invata asta la acele cursuri de karate, care ai zis si tu ca sunt bune pentru copil.
      Deci da.. daca reusesti sa iti expui copilul unui sistem si unui mediu care e foarte bine supervizat si regularizat in ceea ce priveste violenta intre copii atunci bravo tie.. nu trebuie sa iti faci griji, dar pentru ceilalti care sunt in sistemul conventional, mediul e altul.. aici de fapt se rupe filmul.. empatie minima pentru unele din situatiile expuse in celelalte comentarii.
      De curiozitate, iti recomand sa cauti pe Quora intrebari de genul „is it usefull to teach my children to fight back” .. si sa vezi ce raspunsuri dau cei din alte tari.. US sau UK.. care au un sistem de invatamant mult mai dezvoltat si o politie cu o autoritate mult mai puternica decat in Romania.
      Wee placut! 🙂

      P.S. e foarte ok daca nu vrei sa il stergi.. dar o sa mai primesti feedback-uri.. poate reusesti totusi sa schimbi abordarea de la una emotionala la una rationala.. atunci impactul scontat va fi mai mare.

    • „Deci da.. problema e sistemica.. dar rezolvarea ei e mult mai dificila decat doar sa nu ripostam.”

      Nu am scris nicaieri in articol ca solutia la aceasta problema este sa nu ripostam, ca eu nu sunt Ghandi sau Isus. Serios, nicaieri, asta e o interpretarepe care a avut-o multa lume pt ca multa lume nu isi ia timp sa inteleaga ce citeste, doar reactioneaza mecanic.

      Eu am spus doar ca riposta nu e o solutie, atat. De aici nu rezulta ca ne-riposta, pasivitatea, acceptarea agresiunii ar fi o solutie, e o concluzie lipsita de logica pe care lumea a tras-o fara ca asta sa aiba legatura cu articolul meu.

      Daca vrei o analogie, e ca si cum cineva zice ca vopsitul lemnului cu vopsea de interior nu-l protejeaza contra intemperiilor si tu vii si replici ca sa-l lasi nevopsit nu e o solutie. Pai primul nici nu a zis ca ar fi, asta ai presupus tu fara nici o baza logica.

      Eu nu am vorbit in articol despre care ar fi solutiile la agresiuni si violenta, am vorbit doar despre faptul ca datul la karate/ riposta nu e o solutie.

    • Articolul original:

      „Despre ce e vorba: văd părinți / comentatori pe bloguri și blogger-i care ne îndeamnă să ne învățăm copiii să riposteze atunci când sunt agresați în vreun fel de alți copii, la grădiniță, la școală, la locul de joacă etc.
      …
      Eu cred că îndemnurile de genul ăsta sunt absurde. Și triste. Explic mai jos de ce.”

      … ultimul comentariu:

      „Nu am scris nicaieri in articol ca solutia la aceasta problema este sa nu ripostam, ca eu nu sunt Ghandi sau Isus. Serios, nicaieri, asta e o interpretarepe care a avut-o multa lume pt ca multa lume nu isi ia timp sa inteleaga ce citeste, doar reactioneaza mecanic.”

      As aprecia daca ai putea explica aceasta secventa.. pentru ca am incercat sa o inteleg.. dar nu prea are sens.
      Bafta!

23. [quote]Tot timpul există niște probleme la copilul agresor, iar problemele alea nu văd cum s-ar putea rezolva cu o karată primită în nas de la alt copil.[/quote]

    Corect. Copilul agresor are probleme. Karata in nas nu ii rezolva problemele. Dar… karata in nas ar putea crea distanta, spatiul de care ai nevoie pentru a discuta despre problemele alea. Pentru ca daca copilul este agresor si parintii lui sunt de parere ca nu e nici o problema cu asta, iar agresiunile depasesc spatiul scolii, ca poate locuiti in acelasi cartier sau in acelasi bloc… ceva trebuie facut. Cand copilul are un comportament antisocial, tu ii vorbesti normal, nu injuri, dar el te scuipa si pune mana pe un bolovan si arunca spre tine/in usa blocului, oricat ai sesiza ca are probleme, intai te feresti si pe urma analizezi ce altceva se mai poate face.

    Si vad ca ti-a spus cineva ca nu intelegi realitatea de acum. Tu ai copii mici. In bula voastra de protectie, poate nimeni nu ii ignora pentru ca nu au telefonul nu-stiu-care sau haine de-la-nu-stiu-care-firma. Poate nu li se pun porecle, nu sunt luati peste picior. Poate ca nu sunt plesniti peste fata de alti copii pentru ca… au pus mana pe jucaria cutare inaintea agresorului. Sau loviti cu piciorul. Sau cu pumnul (la gradinita, da, si parintele considera ca „au parintii si educatoarea ceva cu copilul meu”). Cum spuneam, in lumea cealalta, din care fac parte si eu, am vazut batai de iti sta inima in loc cum de o fata poate lovi in halul ala o alta fata, ca „sa-mi lasi iubitul in pace, fa, ai inteles???” Si victima sta si incaseaza palme, pumni, picioare… Cum zici tu, nu riposteaza… Pai nu stiu cum sa zic, de mi-ar veni fie-mea acasa plina de vanatai, de sange, cu parul smuls din cap, una din intrebari ar fi „da’ macar o palma, un pumn, un picior ai apucat sa dai si tu?”

    Eu am asistat la agresiuni urate in copilarie, intre copii, adica, una din victime a fost fratele meu, alta, varul meu, nici un adult nu a intervenit, nici macar nu a raspuns urletelor mele disperate. Aia furie oarba ce am simtit atunci, ca-mi venea sa le smulg agresorilor capul de pe umeri, iar pe adulti, sa-i dau de pereti, gen, unde mama dracului sunteti cand e nevoie de voi???

24. Nu am scris nicaieri in articol ca solutia la aceasta problema este sa nu ripostam, […]

    Eu am spus doar ca riposta nu e o solutie, atat.

    –

    Recunosc ca m-am pierdut printre cuvinte.

    • solutie = ceva care rezolva problema, adica face agresiunile sa inceteze si sa nu mai apara.
      optiuni:
      1. riposta = tehnici de auto-aparare, adica in esenta dai cu pumnul
      2. lipsa ripostei = nu faci nimic, eventual stai si incasezi.

      articolul explia de ce optiunea nr. 1 nu este o solutie, adica nu va face agresiunile sa dispara, dar din asta nu rezulta ca optiunea nr. 2 este o solutie.

      pur si simplu pentru ca mai exista alte optiuni.

      dar noi suntem obisnuiti sa gandim in extreme, este exact aceeasi situatie ca la educatia cu blandete, despre care lumea crede ca inseamna sa lasi copilul sa faca ce vrea, pentru ca are impresia ca intre a-l bate si a-l lasa sa faca ce vrea nu mai exista si alte optiuni.

25. @ROBO

    Incerc sa inteleg. Optiunea 1 nu reprezinta o solutie pentru ca nu rezolva problemele care sunt exteriorizate de agresor prin agresiune, prin violenta. OK pana acum. Optiunea 2 nu reprezinta o solutie pentru ca este periculoasa si umilitoare.

    Spui ca mai exista si alte optiuni. Care? Concret. Atunci, pe moment. Si dupa.

    Ca am dat o scurta cautare pe Internet acum si… „tanar injunghiat de un coleg de clasa, de fata cu o profesoara”, „tanar batut de 11 indivizi in curtea scolii, lasati in curte de catre paznic, si injunghiat de unul dintre ei”, „elev batut cu pumnii si picioarele de alti 4 elevi”.

26. Caragiale era cel care zicea „amice, esti idiot”

    Iti vine copilul batut de tigani la scoala, care e solutia ta?
    Iti vine copilul agresat sau batut de coleg din clasa, care e solutia ta?
    iti vine fata acasa pipaita bine de colegii de clasa pentru ca e prima care are forme, care e solutia ta?

    Politia? Nota scazuta la purtare? Nu amice care esti idiot, solutia este sa raspunda agresiunii pe loc, astfel incat agresorul sa invete ca exista costuri. Toate celelalte sunt ape de ploaie care nu rezolva nimic.

    Da, eu sunt unul din cei frustrati pentru ca au mancat bataie la scoala din cauza ca eram bun la invatatura. Si m-am ales cu traume si din partea colegilor care nu stiau cum sa faca mai misto de mine, din invidie ca luam note mari.

    • ce-aveti bre, a dat careva link sau ce?

      edit: a, a dat zoso

27. „olutie = ceva care rezolva problema, adica face agresiunile sa inceteze si sa nu mai apara.
    optiuni:
    1. riposta = tehnici de auto-aparare, adica in esenta dai cu pumnul
    2. lipsa ripostei = nu faci nimic, eventual stai si incasezi.

    articolul explia de ce optiunea nr. 1 nu este o solutie, adica nu va face agresiunile sa dispara, dar din asta nu rezulta ca optiunea nr. 2 este o solutie.

    pur si simplu pentru ca mai exista alte optiuni.”

    Pai care, ca te tot invarti dupa leustean.

    Sa il bagi la o scoala particulara ? Sa ii angajezi bodyguard ? Sa il pastrezi la conservat in casa ?

    • nu bre, sa spui stop si sa ceri interventia unui adult (pentru copii mai mici, asa max 10-12 ani).
      apoi, sa reactionezi de fiecare data cand cineva este agresat si sa formezi un grup de colegi care reactioneaza cand cineva e agresat, iar cand esti tu agresat, sa te bazezi pe acel grup. (peer pressure)

      dar in general asta e o problema pe care adultii trebuie sa o rezolve, nu copiii.
      si adultii pot incepe sa rezolve problema prin a nu-si mai invata copiii sa dea inapoi cu pumnul. gen.

      apoi exista multe chestii care se pot face, de la ore de educatie civica/ anti bullying in scoli la toleranta zero pentru agresivitate (ai lovit, esti exmatriculat fara posibilitatea de inscriere in alta scoala cel putin 1 an)

    • Tu chiar crezi ce ai scris acolo ?

      Un adult agresat de diversi oameni (ca sa nu zic altceva) care ii spun sa isi tina gura sa nu mearga la politie ca ii rup capul, si el nu merge. Vrei sa mearga un copil ?

      Grup de colegi care sa reactioneze unitar la bullying, serios ? ai fost prin scoal/liceu/facultate reala sau vorbesti din „plateste 600 euro la seminarul asta ca sa vezi cum iti faci propiul grup de succes anti bullying”. Ai vreo idee cum functioneaza si ce are nevoie un grup de genul ? Si unde ajunge grupul ala.

      Esti gen religios ? Tre sa ii invatam cumva sa isi intoara si celalalt obraz ? Sa ii invatam cum sa isi ascunda banii la ciorap ? Sa isi ceara scuze ca poate si-a zgariat respectivul pumnul in obraz cand i-a rupt falca/nasul ?

      Ultimul paragraf e de tot rasul pentru ca nu intelegi de unde provine un copil de genul care isi rezolva problemele cu pumnii. Vrei ca 2 ore pe satptamana de educatie civica sa rezolve problemele de 6+ ani x 12 luni x 30 zile * 24h.

      Cu exmatricularea pe 1 an iar esti amuzant, dar poate iti dai si singur seama de ce. Eu trebuie sa plec, iau copilul de la inot dupa cursul de jujutsu.

    • „Un adult agresat de diversi oameni (ca sa nu zic altceva) care ii spun sa isi tina gura sa nu mearga la politie ca ii rup capul, si el nu merge. Vrei sa mearga un copil ?”
      da ma, ca e vorba de mafie aici, nu de niste copii :-)))

      e clar ca e mai bine sa invete copilul sa dea cu pumnul decat sa spuna unui adult :-))

      cat despre zero tolerance policy, poate le explici scolilor care au implementat-o cat de amuzante sunt

      apopo, vezi ca nu fac nimic utilizabil la jujutsu ala, nu te iluziona ca il ajuta cu ceva pe copil in caz de agresiune.
      i-am dus si eu pe ai mei, de asta zic.

    • Ai mancat cava ciuperci de cand ai scris articolul ?

      Zici ca nu e bine sa inveti copilul sporturi gen karate, si acum zici ca nu e bun jujutsu ca nu ii invata nimic, ca ai dat si tu copilul la curs.

      In ce scop ai dat copilul la curs desi militezi impotriva cursurilor de genul si de ce esti nesatisfacut ca nu l-a invatat nimic ? Pare ideal pentru ideile tale de neagresiune. Nu intru in polemici ca e inutil, dar schimbarile dupa juma de an sunt evidente. Alt echilibru (fizic), lucreaza altfel in grup la gradinita si altele. Si nu, nu s-a apucat sa sparga capul nimanui. Sporturile de genul nu invata kinderii cum sa bata lumea. Ceea ce nu pare ca sti.

    • N-am zis bre nicaieri ca nu e bine sa dai copilul la karate, din contra, am scris ca e bine (vezi paragraful 6) :-))
      … dar probabil e prea mult sa le cer oamenilor sa si citeasca un articol la care comenteaza.

      E bine sa faca karate, ca invata disciplina si efort. E bine sa faca orice sport. De asta am incercat cu ai mei, dar nu le-a placut.

      Insa toata ideea articolului e ca datul la karate nu e o solutie la agresiuni. In primul rand ca nu functioneaza, practic vorbind, adica copilul nu ajunge sa fie un karatist eficient decat eventual dupa multi ani. In al doilea rand ca violenta nu e o solutie, chiar si daca copilul ar fi un karatist competent.

      Simplu, nu? 🙂

28. Pai, pct 2 iti contrazice toata teza, adica „cartele marțiale nu sunt despre bătaie și nici măcar despre auto-apărare, ci sunt despre disciplină și auto-control”. Asadar practicarea unui asemenea sport te va invata nu doar sa te aperi ci si autocontrolul, evitarea, pe cat posibil, a unui conflict.

    Evident ca practicarea artelor martiale nu rezolva problema bullying-lui dar impreuna cu o educatie adecvata poate macar sa o reduca.

    • Pai poti sa inveti si tu copilul ca e bine sa evite conflictele, nu tre sa-l dai la karate pt asta, corect? :-))

      Ca doar acolo nu-l invata cum sa evite conflictele, ci doar ca e bine sa le evite. Pt evitarea conflictelor iti trebuie alt tip de antrenament.
      Adica…”ba vezi ca eu stiu karate” nu e o tehnica prea buna de evitare a conflictelor :-))

      Ma bucur insa ca ai inteles ideea articolului, anume ca nu rezolva problema. Esti unul dintre putinii, majoritatea au inteles ca eu zic sa spunem copiilor sa stea sa incaseze.

29. Pornesti de la o idee buna dar scapi din vedere realitatea – nu opresti bullyingul prin lipsa de reactie. Poate tu ai avut o scoala ok si nu intelegi de fapt ce este bullyingul. Nu zic ca „karate” e o solutie (dimpotriva, aia te-ar baga si mai tare in probleme, karate e un cacat) ci ca persoana care incearca sa isi arate puterea poate fii contracarata prin doua metode – 1. de sistemele din scoala (nu se va intimpla) 2. de ‘bullyied’ sau de amicii lui.
    Si asta nu e nimic nou. La mine se intimpla in anii 70. Am scapat in generala de jegul de tigan care ne batea si ne lua mincarea si banii doar dupa ce am angajat unul mai smecher care i-a spart nasul… pacifismul nu te scapa de bullying! lipsa de reactie te face tinta a acestor copii cu probleme. Le inteleg problemele dar nu am de ce sa imi supun copilul la rezlvarea probolemelor din familia lui. Esti un retardat ‘snowflake’ care vorbeste mult si atit. Cind cineva imi va ataca copilul , copilul meu va reactiona. violent. daca aia nu merge ma bag. si ma doare in cur ca e copil. sau ca esti si tu pe acolo. daca copilul tau are probleme , i-al in mata din societate si nu ne obliga pe noi sa avem de a face cu el!

    • pornesc de la o idee buna dar sunt un retardat snowflake?
      :-))

      in mod normal as baga chestia asta in spam, dar in cazul asta am decis sa aprob, ca sa vada toata lumea ce mizerabili sunteti voi astia care va invatati copiii sa dea cu pumnul.

30. Sincer, mai bine lași nevasta să scrie și nu te mai bagi peste ea. Da, știu, te-a mâncat tare să le dai unora peste nas. Nu cred că ți-a ieșit.

31. Am crescut intr-o comuna langa Bucuresti ce acum este oras. Cand eram in generala am facut traditionalele Judo si Karate, alaturi de oina. Desi faceam asta taica-meu imi spunea ca nu am voie sa ma bat, ca ma bate el mai tare. E drept, ma batea oricum dar mi-era sa nu ma bata mai tare.

    Era unul in clasa care avea o pasiunea in a ma chinui. Sa faca misto, sa imi arunce cartile, sa imi dea palme etc. Pe de-o parte mi-era frica sa fac ceva dar parca mai rau mi-era frica de taica-meu. Mai erau si altii dar mai light. In principiu de fiecare data cand se intampla ceva mi-era mai frica de ce se poate intampla acasa decat ce se intampla la scoala. Si taceam, incasam etc. Acasa – nimic. Baiatu’ e cuminte, nu se bate. Evident – stima de sine nu era chiar la nivel inalt.

    La un moment dat, cand dadeam capacitatea (parca asa se numea) a venit boul baltii si glume glume, pana cand mi-a dat cu scandura luata din masa peste gura. Mi-a spart buza dar mai important, m-a enervat rau. Aveam 12-13 ani si hormonii fierbeau. Asadar am pornit dupa el. S-a prins ca de data asta nu este ca de obicei si a luat-o la fuga. Eram mai plinut asa ca la inceput nu l-am prins. Am luat-o determinat sa nu il las sa scape, Terminator style. L-am prins langa cancelarie. L-am batut pana nu mai stia de el si ne-au despartit profesorii. Surprinzator – nu mi-am luat decat o urechere de la un profesor care acum e ceva prefect prin zona. Aparent tipul nu prea era agreat ca batea copiii si in principiu nimanui nu ii placea dar nici nu prea aveau ce sa zica.

    Ei bine dupa treaba asta individul nu a mai batut pe nimeni, nu a mai sicanat pe nimeni si dupa vreo 17 ani ne-am intalnit si inca tine minte si zambeste frumos la mine.

    Long story short – e foarte draguta teoria ca nu stim sa ne batem ca in filme.

    Este de asemenea adevarata chestiunea ca nu ne-am urcat in varful lantului trofic cu obrazul intors in partea cealalta. Incurajand un copil sa nu riposteze ii privezi dreptul de a descoperi cine este de fapt. Pentru mine a fost un moment de turnura. Am inteles ca nu e treaba nimanui cum am eu grija de mine insumi.

    Ca mentiune – nu m-am mai batut decat o singura data apoi. Am continuat sa fac sporturi de contact si disciplina era importanta. In plus ne-au spus ca facem puscarie daca ne batem deci asta mai scadea interesul pentru altercatii. Treaba s-a intamplat intr-un autobuz cu un hot de buzunare, care fura portofelul unui batran. I-am spus sa il dea inapoi, nu a vrut, l-am lovit, l-a dat inapoi si a dat sa coboare.

    Am coborat dupa el, sa il duc la politie (dumb ass idea). Din spate a venit un altul. M-a lovit in cap cu ceva (probabil un pumnal) si din 1 acum erau in fata mea 3. Nu vedeam triplu ci chiar erau 3. Unul fura si doi il flancau. In timpul asta faceam TaeKwonDo la un club in capitala asa ca ce mi-a trecut prin cap? Ii bat pe toti si ii duc la politie ca asa am vazut eu la Bruce Lee. Fuck yeah – buna idee. Dar simt ceva umed pe partea dreapta si pun mana. Iau mana – plina de sange. Schimbare de plan – ii iert de data asta si dau inapoi. Aparent si ei erau pe picior de plecare ca ma injura si fug. Pentru urmatoarele 3 saptamani am mers cu copci deasupra ochiului. Bad ass. Ce sa zic – o prostie dar una de care sunt mandru. Nu am facut prea multe lucruri interesante in viata dar asta a fost unul dintre ele.

    Inca ceva – stim ca viespea nu trebuie sa te omoare si oricum esti mai mare decat ea. Insa pentru oricine a fost intepat de viespe cred ca a fost de ajuns sa nu le mai zgandere.

    Ceva de genul asta este si cu copiii si nu numai – poate copilul nu stie sa bata. Poate loveste o data si primeste 3 lovituri inapoi. Bullies nu cauta luptatori cu care sa isi incerce puterile. Cauta victime usoare. Ii cauta pe cei care tin capul plecat. Am observat ca bullyingul asta continua si dupa ce nu mai sunt copii. Continua in parlament, in administratie, la ghiseu, la birou. Nu mai lovesc cu pumnii. Bullies lovesc cu cuvinte, cu agresiune non-verbala, cu sicane dar lovesc. Uneori nici nu este vorba de persoane. Cu cat am inaintat in varsta am descoperit ca loviturile vin din multe parti. Vin din alegeri gresite, vin din probleme de sanatate, vin din greutati de zi cu zi care se acumuleaza.

    Mentalitatea de a sta drept si a nu renunta, a nu tine capul jos nu este doar despre cine este bully si cine nu. Este despre cine cade, se ridica, se sterge si continua. Daca nu ma insel esti medic neurochirurg. Probabil ai intalnit oameni pe care i-ai vazut ca sunt invinsi de boala inainte de vreme. Oameni care renunta. Sunt si altii (mult mai rari) care stau in picioare cu o determinare calma. Stiu ca boala aia o sa fie invinsa sau daca nu invinsa – ei nu vor renunta de buna voie.

    Atunci fiecare dintre noi au o alegere de facut – cat timp incasez? Cat timp tin capul plecat? Atentie – aici nici nu este vorba de a batea efectiv pe cineva. Nu este vorba despre a castiga o lupta (fizica sau de alt fel). Este despre ideea ca imi respect propria persoana destul de mult incat sa nu las pe nimeni sa ma calce in picioare fara sa ripostez. Poate nu castig. Dar cu siguranta a doua oara se va gandi de doua ori.

    Riposta nu este despre a da un pumn. Este despre respectul de sine si ideea ca eu sunt primul care trebuie sa ma apar, inainte de a cere ajutor altcuiva. Eu sunt primul responsabil pentru mine. Parerea mea este ca daca vrei sa ajuti un copil sa devina un adult autosuficient, trebuie sa inteleaga ca el sau ea sunt primii responsabili pentru binele propriei persoane. Ei fac alegerile si ei raspund pentru ele. Nu mami, tati, diriginta sau guvernul. Si da, asta incepe uneori cu un pumn in freza unui mojic care iti da cu scandura peste fata.

    • Hei man, imi pare rau ca ai fost bullyed in scoala si ma bucur ca ai reusit sa rezolvi problema.
      Am 2 lucruri de spus:
      – se putea intampla f usor ca baiatul ala sa vrea sa se razbune in loc sa se linisteasca
      – faptul ca pe tine nu te-a ajutat nici un adult atunci te marcheqza si acum, cand pare ca nu intelegi ca bullying ul e o problema pe care adultii trebuie sa o rezolve, nu copiii, ca pt copii e prea mult, uite la tine ajungi sa tii minte cum te-a chinuit unul in generala

      O alta chestie e ca ai o afirmatie care imi da dreptate – zici ca bullies cauta victime usoare.

      I-adevarat, dar e la fel de adevarat ca nu toti copiii au cum sa fie karatisti sau capabili sa se apere, corect? Deci ce am rezolvat mai precis in ce priveste problema violentei in scoala? Practic nimic, doar ii lasam pe bullies sa ii gaseasca pe cei mai slabi.

      Aia „cei mai slabi”, victimele usoare, aia nu merita aparati? Ii lasam, noi adultii, sa fie bullizati pana dispera si dau si ei cu pumnul apoi povestesc pe bloguri peste 20-30 de ani cat de greu le-a fost? Daca e chiar copilul tau una din victimele alea usoare?

      Noi, adultii, avem sau nu vreo responsabilitate ref violenta in scoala in afara de a ne da copilul la karate si a ne spala in felul asta pe maini de problema? Asta-i intrebarea din spatele articolului.

    • Mihai, foarte bine spus. Așa gândesc și eu.

32. Sorry, dar tare mi-e ca nu prea ai stat sa te gandesti cand ai scris, mai ales ca se pare ca ai incercat sa faci o lista. Dar din lista ta …
    1. nu e un motiv si nici nu are vreo noima.
    2. nu stiu exact ce karate ai facut tu, dar aia cu „evita conflictele cu orice pret” e o tampenie. Cu orice pret? Sigur stii ce inseamna? Ca exemplu din ideile Krav Maga (stilul ‘civil’): una e o situatie in care evident nu iesi bine, asa ca renunti la portofel si nu iti pui in pericol viata, alta e cand vine cineva cu un cutit la tine. Tare mi-e ca nu renunti la viata pentru a evita conflictul, nu? Mai nou nici la scoala nu stii ce altceva are ala din fata ta in buzunar cand vine sa ti-o arda. Da, nu devii lord of the rings intr-un an, dar castigi niste abilitati, inclusiv simpla abilitate de a-ti da seamna ceva mai devreme cand sa fugi.
    3. Nu trebuie sa te bagi in conflicte, trebuie sa inveti sa te cunosti, sa fii stapan pe abilitatile tale fizice (chiar si cvasi-inexistente, dupa situatie) in prima faza. Daca vine unul la tine si tu faci fix nimic, e suficienta si o lovitura sa te puna la pamant in momentul oportun ca sa te omoare sau sa te lase handicapat pe viata. Fie ca inveti sa fugi tare de tot sau sa lovesti o data cu pumnul, ideea e sa dezvolti bine macar o abilitate. Hai doua. Poate nu apuci sa o faci ok, dar incerci
    4. Nu zice nimeni sa iti legi odrasla cu sfoara. Aia e o alegere. Un indemn nu e o obligativitate. Nu ai decat sa stai pe canapea, aia e o alegere.
    5. Esti absurd rau de tot. Daca iti dai copilul undeva unde chiar invata ceva, orice chestie de invatat vine la pachet si cu invatarea situatiei in care se aplica. Incepand de la matematica si pana la arte martiale. Daca tu la scoala de soferi ai invatat ca exista acceleratie, nu e singura chestie pe care ai invatat-o, nu ? Nu stiu de ce, dar am impresia ca ai invatat si situatiile in care se apasa. Poate gresesc.
    6. Nu vad tangenta dintre logica si ce scrii. Logica minima ar cere si o alternativa, dincolo de critica ieftina a unei idei.
    7. De acord ca sunt frecvente si grave. Da, ar trebui o abordare sistemica. Doar ca abordarea sistemica si implementarea unei solutii reale si pe termen lung nu ajuta copiii care sunt victime acum. Victimele de acum vor ajunge ori sa se autovictimizeze pe termen lung, ori sa explodeze prin gesturi extreme (vin la scoala cu spray-ul paralizant si dau in toti colegii sau crapa capul cuiva cu caramida pe la spate). Ca bully-ul din fata lor n-a fost iubit de mama si ca tata a plecat la cules capsuni e cat se poate de irelevant in situatia imediata.

    Si, la final, tot nu oferi alternative. Sa stai sa dea unul in tine stiind ca poate urmatoare lovitura te da cu capul de banca si poate nu te mai ridici nu e o solutie. Sa previi, ok. Dar in ultima instanta daca pumnul vine, minima chesti e sa stii sa te feresti, nu neaparat sa dai. Dar poate e ok sa stii si sa dai, in caz ca obosesti sa te feresti.

33. Ar fi bun si un articol despre alternative, adica cum sa procedeze copiii, sau cum sa ii inveti sa procedeze, mai bine zis.

    Am vazut partea cu cerut ajutorul unui adult, asta mi se pare fff discutabil, dar o sa comentez la articolul acela viitor. :))

    • Iti dai seama ca orice alternative as prezenta o sa imi sara in cap 100 de oameni care sa zica ca nu functioneaza si inca 100 care sa zica ca traiesc in bula pentru ca am copiii la scoala privata, da? De parca acolo nu sunt agresori.

      🙂

      Sincer nu cred ca exista solutii standard la bullying, adica retete. Cred ca scoala si statul si adultii in general trebuie sa se ocupe de problema asta, ca deocamdata vad doar parinti care se spala pe maini invatand copilul sa dea inapoi. Si profesori care se spala pe maini zicand ca la scoala nu trebuie sa se faca educatie, ci doar matematica si din astea.

      Dar oricum, mie prima pe lista de solutii mi se pare sa incetam sa ne mai batem noi copiii. Ca agresorii aia invata agresiunea in primul rand de acasa. Daca ar fi crescuti cu blandete, multi dintre ei nu ar mai ajunge agresori.

    • Robo, si eu sunt de acord cu tine, daca te face sa te simti mai bine. 🙂

      Pana sa ajungi la dat inapoi si lovit, e lista fff lunga de solutii care ar trebui epuizate intai.

      Ce vrei, lumea tinde sa vada in alb si negru. Cumva, isi vizualizeaza copilul sub o ploaie de lovituri tipanand neajutorat si li se rupe inima, si normal ca raspund agresiv, nu atat tie, cat imaginii construite de ei.

      Cred ca i-ar ajuta daca pe lista de cum reactioneaza un copil la bullying, pe locul 999, ar fi asta, lovit inapoi. Ca e si asta o solutie, in viziunea mea. Dar o solutie de mai la coada, dupa ce ai epuizat toate celelalte variante. Si cred ca mai clar, articolul tau despre asta a fost, despre cum sa treci mai intai prin atatea alte variante, si nu direct la „sari la bataie”.

      Lista mea de alternative ar arata asa:

      1. Iesi din mediul agresorului.

      Cum se poate. Poate poti evita sa mergi unde e el/ea. Poate te poti muta cu ajutorul parintilor la alta clasa/scoala. Poate poti sa nu te mai joci el/ea. Poate macar sa te mute in alta banca.

      Important e sa iesi cat de cat din sfera de influenta. Nu se poate total, macar partial.

      2. Fa-ti un mediu de suport

      Cand esti mic intregul tau univers sunt cei cativa oameni pe care ii cunosti.

      De asta daca iti zice careva ca te-ai ingrasat la 14 ani, plangi 3 zile in casa. Daca iti zice ca te-ai ingrasat la 40 de ani, zici da, chiar, poate imi fac timp sa merg la sala, whatever. Si uiti imediat, pentru ca nu mai are aceeasi importanta pentru tine.

      Ajuta sa te preocupi de alte chestii. Jocuri video online in retea. Sa citesti, sa pictezi, sa faci karate. Sa gasesti oameni care sa te placa.

      Ideal da ar fi sa ai un grup de prieteni, dar si daca nu te plac musai, simplul fapt ca cunosti 100 de oameni, nu 10 de la tine din clasa reduce importanta a ce-ar putea face sau zice un bully. Petreci timpul gandindu-te la cum ajungi la alt nivel in joc, la cum sa cumperi panza pentru pictura, si mai putin plangand ca te-a impins si lovit altcineva.

      3. Spune-i ca nu.

      Nu te intereseaza, nu vrei, nu ai de-a face. Scurt. Similar cu punctul 1. Incearca sa il ignori, sa treci pe langa el.

      Practic asta isi doreste un bully, teama, drama, tipete, panica. Nu ii dai ce vrea, cauta alta victima.

      4. Pregateste o lista de replici.

      Stiu, suna amuzant. Dar te poti gandi in avans la niste come-backs daca cineva te jigneste.
      Daca iti zice ca „esti un bou”, il intrebi de ce petrece timpul cu boi, cine se aseamana se adune? Altceva chiar nu are mai bun de facut? Tu de exemplu ai, de asta nu prea ai vrea sa petreci timpul cu el.

      Nu stiu daca solutia e musai sa nu jignesti/injuri. Cred ca important e sa nu iti pierzi controlul si sa nu incepi sa tipi si sa il faci in toate felurile.

      5. Fa arte martiale/lupte whatever.

      (Imi pare rau Robo)

      Te obisnuieste cu autoapararea, ajuta la reputatia ta – nu vei fi perceput ca slab, si iti mareste sansele de evitare a unui atac fizic. Si face parte din punctul 2.

      6. Nu agresa inapoi!

      Pare imposibil, dar de cele mai multe ori, un bully are si el bully la randul lui. Si tot asa. Rupe cercul, si pe cat posibil, ajuta-i si pe altii.

      Sunt sigura ca mai sunt idei si optiuni pana la punctul 999. 🙂

    • Multumesc, da, ma face sa ma simt mai bine 🙂

      De acord cu tot ce ai scris, inclusiv cu pct 5. In definitiv pozitia mea e ca e absurd sa consideram ca pct. 5 e solutia unica si definitiva, adica un panaceu – atat.

      Ce mi se pare ca trebuie adaugat este ce pot face parintii si scoala, tu ai zis numai ce pot face copiii.

34. Pe scurt ai aceeasi atitudine tampita si evident gresita din Miorita cu acel „si de-a fi sa mor”.

    Trebuie vorbit cu copilul si invatat sa se apere si sa raspunda corect. Sa nu ii vina prin cap sa aiba o bata de baseball sa crape capul agresorului. Sau sa ia vreun cutit sa il infiga in bully. Sau ii dea un pumn in gat sau orice altceva vazut in filme si seriale.

    Realitatea e ca parintii de acum habar nu au cat de agresati le sunt copiii, pentru ca cei mici nu spun asta, se inchid in ei si nu zic. Ce iese acum la suprafata sunt cazurile extreme, documentate cu telefonul mobil. Chestiile mici care il sapa psihic in fiecare zi nu se afla.

    Si cand afla ceva prima reactie este sa il calce in picioare pe agresor, ai voie sa iti aperi familia. Iar a doua reactie este militat pana il dau afara din scoala pe gunoiul mic. Nu ma intereseaza ca are probleme, nu ma intereseaza ca are ADHD sau alta inventie cretina a pshilogiei moderne. Este violent, agresiv cu alti copii? Afara! Nici o integrare, nici o intelegere, 0 toleranta.

    • Of of. Exista copii agresivi si la 4 ani, hai sa ii calcam in picioare si sa-i dam afara din societate.

35. eu am inteles ce a scris Robo si sunt de acord cu parerile lui. That’s all 🙂

    • Comentariul tau conteaza foarte mult pentru mine si iti multumesc ca l-ai scris.

      Adevarul este ca m-au afectat destul de mult unele din reactiile de pe aici, felul in care gandesc unii oameni ma sperie.

36. Robo, si eu sunt de accord cu tine.
    Al meu fecior are 3 ani si la gradi aici in UK ii invata ca „Bullies are scared kids hidden inside scary bodies” ceva de genu. Asta le creeaza mai degraba o reactie empatica fata de cineva agresiv pana cand le neutralizeaza agresivitatea.

    • pfff, cum ar fi sa vedem si noi in Romania asa ceva la gradinita.
      multumesc.

    • Wow…intorc celalt obraz pana se fac ventilatoare…

    • nu e vorba despre asta, omule.
      e vorba despre a incerca sa intelegi inainte sa dai cu pumnul, ca poate, doar poate, nu mai e nevoie sa dai cu pumnul.

      gandirea asta in alb si negru ma dispera, sunt absolut siderat cum lumea intelege ca daca nu esti de acord cu violenta atunci inseamna automat ca esti de acord sa stai si sa incasezi.
      e absolut fascinanta lipsa asta de nuanta.

      nu mai zic ca suntem intr-o tara care se declara crestina in mod covarsitor, insa peste tot vad numai oameni care si-ar lua gatul unii altora inca de la gradinita.
      am ajuns eu, un ateu, sa dau lectii de intelegere si compasiune intr-o tara crestina, gizas fucking craist we are fucked up.

37. Tie ti se pare logic ca la 3 ani un copil sa stie ce este un bully? El nu stie sa se spele ca lumea pe maini

    Empatia e foarte normala dar cred ca trebuie sa ii invatam pe copii ca poate nu orice si oricine merita empatia noastra, cu atat mai putin agresorii.

    Si inca ceva: a cere unui copil sa evalueze o situatie la limita si sa ia decizia pe loc daca sa riposteze sau nu e cam mult, nu faci tu asta ca adult.

    Culmea nu am auzit de un bully care sa si-o fi luat fizic si sa fi revenit sa se razbune, dar in singurul caz first hand pe care il stiu bully-ul si colegii lui s-au linistit dupa ce el a fost batut si calcat pe cap de gasca celui bullied, asta desi victima si bully-ul si grupul bully-ului erau zilnic in acelasi liceu.

    • „a cere unui copil sa evalueze o situatie la limita si sa ia decizia pe loc daca sa riposteze sau nu e cam mult, nu faci tu asta ca adult”
      Pai, sunt perfect de acord cu asta, dar nu inteleg ce vrei sa spui, what’s your point.
      Adica vrei sa spui cumva ca din moment ce nu-i putem cere unui copil sa discearna daca sa riposteze sau nu, e mai bine sa-l invatam sa riposteze indiferent daca situatia o cere sau nu?

      Sper ca nu vrei sa spui asta, ca imi va crapa capul la asa logica.

38. In discutiile despre bullying purtate intre parinti, observ ca toti se identifica ca fiind victime, fie ei fie ai lor kinderi. Aici cred ca este o doza de ipocrizie. Prin urmare recunosc, am fost „victima a bullyingului ” dar am fost si agreseror. Am scapat de bulying in momentul in care m-am transformat in agresor, astfel incat, eu eram cel care dadea tonul la umilirea colegilor, acesta fiind modul meu de a scapa de acest tip de agresiune.

39. Zic ca ce spui tu e exagerat si atat. Copiii (uneori nici adultii) nu inteleg nuante de genul: „reactionezi doar daca…”.

40. Punctul de vedere al lui Robo este ca (demonstrand efectele abordarii de tip „invata karate”) ne trebuie, ca societate, o constientizare si o abordare colectiva a problemei in sine (bullying).

    De asemenea Robo releva indirect ca de fapt una din cauze este lipsa respectului fata de ceilalti (rememorare, sunt prevazute in Constitutie, paleta de drepturi fundamentale ale persoanei). Constatam din majoritatea raspunsurilor preopinentilor ca ei prefera raspunsul cu cotonogeala, fie ce-o fi. Bataia.
    In acest punct al comentariului as propune lui Robo sa inlocuiasca in text „karate” cu „arma de foc”. Adica tot dotare cu auto-aparare. In afara de americanii ultraconservatori, NRA, Donald Trump, crede cineva ca dotarea fiecarui individ cu o arma (karate) va creste global gradul de securitate al societatii? America arata ca nu.
    Robo este un idealist bine intentionat si temperat. Demonstreaza inca odata ca majoritatea este predispusa ca, in loc sa caute solutii colective, cauta solutii individuale (cauze si motive, destule). Ce constatam? Ca si altadata, ca traim intr-o societate de supravietuire (care pe care), de salbaticire si individualism. Nu asta ar fin problema, ci ca se crede de foarte multi, ca solutia este sa dai cu pumnul, nu sa fie creat un consens social pentru mai bine. Aaa, si suntem si crestini dar da-i ca karate in cap. Nemaivorbind ca si bullyingul arata esecul orelor de doctrina religioasa, ca altfel cum, daca sunt invatati copii despre pedeapsa divina dar in pauza se killaresc, care este efectul abordarii religioase? Nula na nula.

    Ce-i de facut? Pai simplu si logic, oamenii/parintii care cred ca nu bataia este o solutie, la o scoala, sa se uneasca si sa devina activi social in acea problema. Si la fel din alte zeci de scoli. Etc. Etc.

    Cine s-a uitat pe o bancnota americana, poate a citit si a inteles mesajul simplu. Robo? Cred ca este scris „E pluribus unum”. Si nu inseamna sa ne alegem o zi care sa ne omoram unii e altii, că de, asta ar fi solutia.

    PS. Pentru hartuiala completa imi scriu numele. Dar eu am un blog si activitate in tendintele hranei locale, Ecogastronomica, ce stiu eu ?

    • Doamne omule, nu te cunosc dar imi vine sa te iau in brate si sa te pup. 🙂

      Nici nu stii cat conteaza pentru mine ca un barbat a scris asta, esti, cred, singurul barbat care a inteles complet si perfect tot ce am vrut sa zic.

      Multumesc.

      Si da, am pomenit in articol si de arme si de americani, este acelasi tip de gandire ca la cei care vor arme, cat mai multe arme.

    • Pot sa va fac cunostinta, daca e. 🙂

    • Ei nici chiar asa. Oricum, acum mi-a trecut, a fost o efuziune de moment.
      🙂

41. @Tiberiu: „as propune lui Robo sa inlocuiasca in text „karate” cu „arma de foc”. Adica tot dotare cu auto-aparare” – pai atunci sa inlocuim si „bullying” cu „tentativa de omor” ca e tot o forma de agresiune. De ce trebuie dusa discutia la absurd?
    Ca tot ai adus vorba de drepturile din Constitutie, sa nu uitam de art. 22:
    „(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.”
    Asta se leaga cu art. 24 (1): „Dreptul la apărare este garantat”.
    Atunci cand „garantiile” respective sunt numai pe hartie din partea statului, e de datoria noastra sa le garantam copiilor ca au sansa ajunga adulti sanatosi fizic si psihic.

42. Mie mi s-a parut un articol foarte bun, sunt perfect de acord cu motivatia si argumentatia. As vrea sa adaug doar doua chestii, pareri absolut personale. In primul rand, un avantaj de a merge la karate (sau alte arte martiale) e ca la un moment dat vorba se imprastie. Si un bully s-ar putea sa se gandeasca de doua ori la a sicana un copil cand i se sopteste din culise „lasa-l ba pe ala, ca e karatist” – poate nu-l lasa de tot dar macar se gandeste de doua ori inainte. Ceea ce e un real progres, chiar daca karatistul nostru poate se inmoaie si cand vede un fluture. A doua chestie e copilaria mea personala, fata miniona, tocilara dar in categoria „simpaticuta” (deci target clar la orice meltean din zona). Normal ca mi-am luat sicane la greu, dar nu prea am putut sa-mi tin gura si sa plec capul, asa ca mi-am luat si bataie. Prima data cand am venit acasa batuta si plangand, maica-mea (care a facut cinste generatiei ei, „pedagoaga” desavarsita) mi-a spus „daca mai vii batuta acasa, te bat si eu, sa ai de ce plange”. N-am mai venit batuta acasa de atunci. Bine, pentru ca nu stiam karate, am invatat autoaparare pe propria piele, am invatat cum sa faci damage maxim adversarului, cu urmari minime (pentru ca eram saraci, nu aveam bani de haine noi si altele), am invatat unde sa lovesc si cu care parte a corpului ca sa pot pune jos un adversar de 3 ori cat mine care sare de dupa colt sa ma pipaie (in conditiile in care la maturitate am 1,54m), a durat o vreme dar pana la urma mi-a mers buhul in scoala („lasa pitica in pace ca te casapeste daca o superi”) si scopul a fost atins, n-a mai trebuit sa folosesc de atunci asemenea tehnici. Imi cresc copiii absolut pacifisti si incerc sa le explic ca rezolva mult mai multe cu vorba, dar in acelasi timp mi se strange sufletul ca intr-un caz de urgenta reala ei nu ai nici macar un fel de instinct de autoaparare (fac sport amandoi, dar nu le plac sporturile de contact, nu sunt mulalai ci dimpotriva, sunt extrem de sanatosi, energici si agili – ce pot sa spun, poate macar pot sa fuga repede, hahaha). Traim in vremuri tare complicate…

43. Eu l-am dat la sport de contact (judo) din doua motive: unul sa stie sa se tina pe picioare si sa stie sa cada fara sa isi rupa gatul, doi, in caz de forta majora macar sa se apere. Forta majora inseamna sa nu dea primul niciodata, intai sa incerce sa evite conflictul. A functionat partial in ideea e ca la prima cafteala intre cocosi a stat la mancat bataie si n-a dat Oponentul a tot dat, l-a suipat si al meu l-a privit in ochi si a zis ca lui nu ii e frica. BTW isi apara un prieten ca prin scoala cam stiau ca face judo si era aparat asa…de renume :)).
    Cand a venit si mi-a povestit i-am zis sa nu mai stea la primire ca nu e sanatos. Cam la cateva luni si-a luat un pumn de la un bully in noua scoala dar de data asta n-a mai stat la discutii, l-a pus jos. E liniste in paradis de atunci.
    Acu pacifismul e bun dar in viata trebuie sa stii sa neutralizezi un bully. Ca in viata reala nu prea e ca in carti. Sigur, daca e de trei ori mai mare ca tine, dispari, eviti etc. Dar daca e coleg al carui sport zilnic e sa iti dea castane si suturi in fund sau sa iti umple camasa de flegme si il doare in fund de reguli partea cu pacifismul nu prea ajuta.
    In toata copilaria nu am dat prima niciodata. Dar am dat ca sa ma apar, de ma stiau de „salbatica” vorba unei doamne de mai sus.

    • nu e nimeni pacifist pe aici si de acord ca in viata tre sa stii sa neutralizezi un bully.
      problema este care e cea mai buna strategie de a neutraliza un bullly.

      acest articol citeaza un studiu care spune ca copiii care reactioneaza cu violenta la violenta sunt mai predispusi sa fie bullied din nou in 6 luni

      https://theconversation.com/fighting-back-may-stop-some-children-from-being-bullied-44131

44. Nu mi-au placut niciodata artele martiale, nu le-as practica nici macar de nevoie. In scoala insa am avut de a face cu unul care se lua constant de mine, un taran retardat de la o ferma pe care imi era frica sa il lovesc, pana intr-o zi cand l-am atacat pe strada, fara avertisment, a trecut pe langa mine si pang, sucker punch, pumni in ochi, in nas, il atacam ca o masina. Ca o masina bolnava, nene. Dupa ce l-am cacat si l-am lasat in sange pe strada, am fugit acasa si am stat acasa toata saptamana Chiar asa. De frica m-am si imbolnavit de burta, o indigestie de o saptamana. Cand m-am intors la scoala, era sa belesc calu cu o exmatriculare tocmai in clasa a saptea. Sa ii pisi in cur pa toti, cat faceam frumos in fata profilor de scoala, ei nu au ridicat un deget in favoarea mea. A trebuit intervenit cu ceva pile de la inspectorat, cu p…a calu si… am scaaaaaaaaapat. Chiar asa. The end of „Cunt side story”. Pisat freza si plec acasa.

45. Ce-i interesant, e cam ca in bancu cu ursu. Cand castigi, chiar trisand ordinar (ataca-l pe Tedi pe la spate si fugi apoi in elicopter, if you know what I mean), atentia celor care te au in vizor ca victima se muta de la tine spre ala care s-a descurcat mai prost decat tine. Devii un fel de paria, corect, dar nu te mai arata nimeni cu degetul. Epilog la „Cunt reloaded”. Sayonora! Arigatoooo-ooo-uooooooo! (ho, ca iar ma taie)

46. Mai oameni buni: vreti o societate sanatoasa si fara violenta, invatati copiii fara violenta, pe voi si pe ceilalalti. Faptul ca acum traim in jungla (realitatea de azi) si perpetuam violenta nu o sa rezolve problema care incercam sa o rezolvam ca si societate. Deci nu asta e solutia, simplu. Faci azi ceva bun pentru ca maine sa fie mai bine.
    ar legat de violenta, majoritatea nu stiu ca are la baza probleme de sanatate ce se trag din compilaria timpurie – brain damage (pana si cea mai mica cazatura la varste fragede, cu lovire la cap poate duce la asa ceva), a se vedea aceasta prezentare de pe TedX dupa cercetarea creierului: https://www.youtube.com/watch?v=esPRsT-lmw8
    Dupa ce se exclud acestea, e vorba de psiholog pt copiii violenti care sunt procentual mai putini decat cei non-violenti. Asa lucrezi direct la cauza, nu la efect. Resursele sunt in prezent disponibile si mult mai accesibile decat erau acum 1-2 decenii si infinit mai mici pentru a repara cauza decat a evita efectul.

47. Pana la un punct e corect ce zice autorul dar in viată există situații unde efectiv evitarea nu mai este posibilă… Doar sa trăiești într-un glob de sticlă. Iar atunci, argumentul să sti si sa te aperi poate conta și poate face diferența între viață și moarte sau…. intre viol si sperietură.

    Caz concret – amică 22 de ani, centură neagră în Goju Ryu (asta o iei pe kata, lupta cu adversar imaginar) cu ani de lupte pe tatami (soft contact dar lupte in care iti mai scapă adversarul una de te opreste medicul din meci) dar la nivel de AMATOR (adica 3 antrenamente saptamanale si uneori concursuri prin week-end fara rezultate senzationale) merge noaptea pe stradă, este urmărită, prinsă în scara blocului înghesuită de un bărbat, lovită puternic, in față, cade…. In acel moment agresorul a dat să-i ia geanta dar ea in loc sa fie cazuta si ingHetată de groază a ripostat cu o lovitură destul de slabă (zice ea)… agresorul usor descumpănit de reactie pierde un tempo iar o a doua lovitura din partea ei vine mult mai bine plasata si o ajuta sa se ridice… Din acel moment agresorul abia a fugit de acolo sub ploaia de lovituri….. Ea s-a ales cu un ochi vanat el probabil cu mai multe daune, nu se știe…
    Intrebarea 1: Oare trebuia să încerce calea dialogului? Sau sa stea jos tăcută și să zică eventual mersi ca a scăpat fără agresiune sexuală, doar cu geanta furată?
    Întrebarea 2: Ar fi trebuit sa nu umble noaptea pe strada ?
    Intrebarea 3: Cat a contat sportul pe care il practica in momentul respectiv? Dar ca traumă ulterioara raportat la ce s-a intamplat si ar fi putut sa se intample?

    • Dar oare daca nu ar fi avut centura neagra si ar fi incercat sa-l loveasca, oare ar mai fi trait ea azi sa isi spuna povestea?

48. Cel mai probabil dacă nu ar fi fost o practicantă amatoare de karate – reacția naturală în acel moment era de ”îngheață” iar a doua probabilitate era de ”fugi”… Îmi este destul de greu să cred că în astfel de situații, omul de rând poate intra în 2 secunde în mood ”fight”.

    Ce am vrut să zic în ce am postat (iar la final am exagerat, m-am enervat pentru că am și eu ani de agresiune în spate și mi-aș fi dorit să fi fost mai combativ în unele momente) – este că sunt perfect de acord, karatele nu rezolvă conflictele la vârste fragede și cine dă un copil la 5 ani la karate pentru ca la 6 ani să facă legea la grupa mare de la grădiniță – greșește complet DAR practicarea unui sport de contact de la vârste mici îți dau la adolescență un aer de siguranță, postură, încredere, echilibru interior astfel încât în 99% din cazurile posibile, rezolvi problema doar din atitudine și 2-3 vorbe. Mai sunt 1% din cazuri în care ai și un argument fizic la purtător dar pe care cu puțin noroc nu ajungi să îl folosești vreodată.

    P.S. Și da – înțeleg logica ”dacă ne dăm toți copii la karate…” – e oricând posibil să vină un agresor practicant de vreun sport de contact (kickbox)- chitit să arate școlii că sportul lui e mai tare decât karatele și va demonstra asta agresând un karatist dar per total cred că a face un sport de contact de mic are infinit mai multe avantaje în adolescență decât dezavantaje.