Nevoile de apreciere, conectare și iubire există și sunt puternice în fiecare dintre noi, mici sau mari. De aceea copiii noștri ne spun mereu Mami, uită-te la mine, Uite ce am făcut, te uiți, mă vezi? De aceea frații sunt în conflict mereu, vor să știe dacă sunt la fel de iubiți ca înainte și în nici un caz mai puțin iubiți ca fratele sau sora lui. Neîmplinirea acestor două nevoi esențiale duce la frustrare, furie, tristețe, dezamăgire, sentimente de singurătate și așa mai departe. De foarte multe ori, când paharul nevoii de iubire și apreciere se umple, starea neplăcută dispare, iritarea dispare, conflictele se potolesc, cel puțin pentru o vreme.
Din greșeală am descoperit acest joc super simplu care ne-a umplut paharele tuturor și pe care sigur o să-l mai folosim, că tare bine e când dai pe-afară de iubire. 🙂
Am ajuns acasă frânți într-o seară, eu și copiii. Eram destul de pleoștiți după o zi de școală grea (ei), o filmare interminabilă (eu). Ei erau irascibili ca niște bombe puse la fiert, eu nu mai aveam nici un chef să merg pe vârfuri printre ei și nici să mediez din fașă zecile de chestii pe care și le aruncau pasiv-agresiv.
Așa mi-a venit un gând. Am întrebat, în timp ce scoteam din frigider pe masă chestiuni pentru cină.
– Sofi, ce-ți place la mine cel mai mult?
– De ce? mă întreabă arțăgoasă.
– Sunt doar curioasă.
A stat puțin și s-a gândit.
E bine, mi-am zis, măcar e liniște, ceva tot am obținut. Dar heheee, ce avea să urmeze…
– Îmi place de tine că ești mereu drăguță cu mine.
– Așaaaa…
– Și că mă iubești.
– Daaaa…
– Și că te joci cu noi…
– Îhî…
– Și că prietenele mele te plac.
– Mă plac? Ce tare… Așa…
– Și că ești tânără și frumoasă și miroși perfect.
Vă spun, aș fi putut să plec pe lună cu energia pe care am primit-o. Dar ea a mai zis:
– Dar ție ce-ți place la mine cel mai mult?
– Stai să mă gândesc, am zis.
– După asta zici și despre mine? a răsărit și Ivan în peisaj, care până atunci zăcuse pe covor, sfârșit.
– Sigur că zic, am tolba plină de lucruri care-mi plac la voi. Deci, Sofi, îmi place de tine că îți plac aventurile în natură, că ești aproape mereu veselă, că îți faci ușor prieteni, că te joci singură atât de frumos, că ai o imaginație bogată…
– Așaaa….
Făcea piruete pe covor.
– Și eu? insistă Ivan.
– Stai că nu a terminat cu mine, ai răbdare, îl repede Sofia.
Deci mai e de lucrat cu complimentele astea.
– Așa, îmi mai place de tine, Sofi, că ai un cap foarte bun la matematică, că te străduieși mult la engleză și la citit, că iubești animalele, că știi multe cuvinte, că respecți regulile, că respecți dreptatea și pe ceilalți oameni, că nu lovești și nu jignești, că spui mereu adevărul.
– Oho, mami, dar îți place de mine chiar mult…
– Păi, da, cred că ești un om fain și îmi place de tine.
– Acuma e rându meu? intervine iar Ivan.
– Dap, Ivan, ia zi, ce-ți place cel mai mult la mine?
– Că ai părul lung și frumos, a zis repede.
– Mulțumesc. Și mai ce?
– Că mă faci să râd. Și că mă ții în brațe când sunt supărat.
– Ce fain! Mai e și altceva?
– Că mă simt bine cu tine. Că ești drăguță și râzi mult și dansezi cu noi și nu te superi când mai facem prostii.
– Ei, ba mă mai supăr…
– Acuma zici tu? Despre mine?
– Ce-mi place cel mai mult la tine? Păăăi, ciorapii cu buline…
– Nu la haine, mami, la mine eu cel adevărat!
– Ah, bine, despre tine cel adevărat. Îmi place de tine că ești foarte simpatic și mă faci să râd, îmi place că zici septan în loc de sertar, că ești foarte răbdător cu colegii tăi, că dansezi atât de frumos, că ești așa bun la engleză…
– Și la cifre sunt bun!
– Și la matematică, da, că te plac toți oamenii mari, dar și copiii, că ești foarte foarte isteț și frumos, că ai fălci rotunde de bebeluș, că ești încăpățânat, că știi să observi bine multe detalii, că ții minte multe lucruri, că faci chestii cu tati, că ești curajos…
Zâmbea ca un dovlecel.
– Acuma pot eu să zic despre Sofi? Ce îmi place la ea?
Eei, e chiar mai bine decât speram.
– Ia zi, zice Sofi.
– Îmi place codița ta împletită în Grecia. Îmi place cum te îmbraci. Și cum colorezi. Îmi plac jocurile tale. Și îmi place camera ta.
Sofia strălucea deja ca un soare. Brusc s-a simțit generoasă cu fratele ei.
– Și mie îmi place că citim toți trei la tine-n cameră și că te joci cu mine când te rog și-mi place pelerina ta de super erou.
S-a făcut liniște, dar era o liniște bună. Nu plină de săgeți.
– Hai, eu pun masa, voi strângeți jucăriile și vă puneți pijamalele.
Au plecat sărind de parcă ziua abia începea. Unul dintre ei fredona ceva, nu știu care, nu știu ce. Când m-am dus în baie să mă demachiez, m-am trezit cu Sofia lipită de coastele mele.
– Mami, te iubesc foarte mult!
– Și eu, iubito, dar ce-ți veni?
– Nu știu, a venit așa peste mine ca un val la mare.
– Nevoia să-mi zici ceva frumos.
– Da. Încă n-a plecat. Te iubesc.
– Ohoo, de două ori în aceeași seară. Magie valul ăsta!
Am vrut să fac jocul și cu tatăl copiilor seara, dar eram deja semi-adormită când a venit el, sunt curioasă ce beneficii ne aduce valul ca la mare. 🙂
În orice caz, recomand jocul acesta. Umple paharele nevoii de apreciere, respect și iubire cu resurse valoroase!
Photo by Caroline Hernandez on Unsplash
Mi-nu-nat! Esti o permanenta inspiratie, Ioana! Multumesc!
Ioana, am observat de 2 ori acelasi lucru: o data I-ai spus Sofiei ca are un cap destept (nu ca e desteapta) si a doua oara ca are un cap bun la matematica (nu ca e buna la matematica). Imi detaliezi un pic de ce? Cumva ca sa nu etichetezi persoana, pentru ca atunci cand nu-i iese ceva, sa nu considere ca nu e desteapta/ca nu e ea buna la matematica, sa nu se identifice pe sine cu esecul de moment? Intreb ca sa invat, multumesc.
Bună! Îmi permit sa răspund la întrebarea ta, poate e de ajutor. Nu am copii dar sunt învățătoare și în clasă aplic același principiu care l-ai observat aici, nu laud sau etichetez o persoană ca e deșteaptă ci laud efortul real de a fi mai bun la un anumit lucru în concret: tabla înmulțirii, verbele în engleza, etc. La fel cu eșecurile, analizam efortul depus și cauza eșecului și cum ar fi mai bine sa facem data viitoare. Sa ajungem la concluzia ca nu ești deștept sau „prost” în general ci vorbim de lucruri concrete. Din câte am citit de când lucrez cu copii, sa lauzi intelectul unui copil în general ii „umfla” ego-ul într-un mod nesănătos și irreal, nu ii îmbunătățește autoestima și nu îl pregătește să facă față nereușitelor.
Da, chiar lucrez la un articol despre stima de sine, eu cred ca lauda asta exagerata nu face chiar bine. Prefer sa apreciez efortul, nu sa o fac sa se creada cea mai isteata din lume, ca sigur nu e.
Super joc, multumesc mult pentru idee! Trebuie sa il incercam si noi!
Un joc minunat! Îl folosesc din când în când în clasă la ora de „dirigenție” sau tutoria cum ii zicem pe spaniolă și mi-am dat seama că mulți copii nu știu să exprime în cuvinte ce le place la ei sau la colegi/prieteni probabil pentru ca nu toți aud des așa complimente. În unele cazuri, am sfătuit părinții sa facă aceasta activitate acasă sun forma unui collage agățat în camera copilului sau pus pe frigider, unde îl poate vedea mereu când are nevoie de o încurajare. Merge și pentru copii dar și pentru adulți ?
Eu am testat asta cu sotul mai de mult si a fost un experiment interesant :). Cu copiii nu a gandisem, dar acum i-am intrebat si au zis ca cel mai mult le place la mine lego :)))))
Excelenta idee! Trebuie sa o incerc si eu cand invata fi-miu sa vorbeasca ^-^
Chiar avem nevoie de strategii pentru deconectare și empatie, iar jocul ăsta este genial! Fetița mea este mică, are doar un an și două luni și, fiind în perioada în care capătă independență, dar îi este și frică, e mereu nemulțumită și nervoasă. Nu știu cum să mă conectez cu ea in momentele astea. Ai vreun articol potrivit pentru perioada asta? Recunosc că e obositor sa depun eforturi și să văd că ea țipă in continuare și nu o pot mulțumi.
daca dai un search dupa conectare, o sa gasesti multe articole pe subiect.