Colorează ziua cuiva care are nevoie! Ziua 8 din 21

Uf, sunt atât de amărâtă în dimineața asta că am vrut să renunț la a merge mai departe cu provocarea celor 21 de zile de bunătate. Sunt obosită și nu cred că pot contribui semnificativ la schimbarea lucrurilor în țara asta, cred că e prea multă sărăcie și suferință și eu nu pot face o diferență aici, iar câtă vreme oamenii aceștia votează pe oricine le dă niște bani în plus la pensie (pentru că altfel vor muri de foame, e de înțeles, nu-i judec și nu-i condamn), dezbaterea de idei, principiile, progresele în educație nu contează.

Daaar poate că tocmai de aceea, pentru că pare că nu avem speranță, că ar fi nevoie să candideze habar n-am cine, Keanu Reeves sau Iisus Christos ca să iasă românul la vot și să scăpăm de corupți și incapabili, am decis să merg mai departe. Să facem totuși bine!

Ieri am ajutat o mamă la coborârea din avion, avea un bebeluș mic în brațe, o geantă mare și un rucsac foarte greu, am întrebat-o dacă pot s-o ajut, întâi a zis că se descurcă, dar am insistat, a acceptat, așa că i-am luat bagajele, deși aveam și eu o valijoară, o sacoșă și geanta, nici nu încăpeam pe scara avionului cu toate atârnate! M-am prăvălit la vale mai mult decât am coborât! Dar am reușit! 🙂

Acum e timpul pentru cea de a opta provocare!

• Cumpără un buchet de flori. Oferă-l cuiva care nu se așteaptă. Un coleg sau o colegă de birou despre care știi că are o perioadă grea, o vecină, o mamă de la școală sau de la grădiniță.

Și apoi îmi spuneți cum a fost, aici, în comentarii, ca să rămânem conectați în provocarea bunătații.

Dacă abia acum intrați în joc, provocările anterioare au fost:

  • ziua 1: să trimiteți un mesaj de apreciere cuiva drag cu care nu ați mai vorbit de mult
  • ziua 2: să faceți un compliment sincer cuiva necunoscut
  • ziua 3: să oferiți ceva de mâncare unui străin, coleg, vecin
  • ziua 4: să lăsați pe cineva în fața voastră la rând la magazin, lift, metrou etc
  • ziua 5: să scrieți un bilețel cu un mesaj de apreciere pentru cineva (cvasi) necunoscut: o colegă nouă, un vecin proaspăt, portatul, bucătarul etc
  • ziua 6: să strângeți de pe jos sau de oriunde sunteți un gunoi care nu e al vostru
  • ziua 7: să întrebați un necunoscut dacă îl puteți ajuta cu ceva și apoi chiar să-l ajutați

Le puteți face pe toate de azi, timp e, bunăvoință să fie. Unele fapte bune nu iau mai mult de trei secunde. Și ceva disponibilitate sufletească, pe care o înmulțim cu fiecare provocare din excursia noastră.

Facem fapte bune programat 21 de zile, ca să producem o schimbare reală în creierul nostru, iar bunătatea să ne intre în reflex.

#21deziledebunatate

Photo by Element5 Digital on Unsplash

 

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

15 comentarii

  1. Uf, ce bine ca nu ai renuntat! Tot stateam cu telefonul in mana, refresh, refresh si nu se intampla nimic, nici un articol! Si, pana la urma, a aparut! Multumesc!

  2. Da!!! Desi, nu am apucat sa citesc provocarea fiecarei zile am reusit sa fac exact aceleasi provocari, intr-o zi sau in mai multe. La plecarea de la serviciu voi cumpara un buchet de flori si apoi voi reveni cu impresiile. Iti multumim! Si iti impartasesc tristetea omului…femeii…mamei de copil mic… Dumnezeu sa ne ajute pe noi toti! Si noi sa ne ajutam !

    • Ce dragut….tocmai azi sa fie aceasta provocarea…tocmai azi am raspuns la o fapta urata cu un cos de flori…Si anume vecina mea aduna de pe scara gunoaie aruncate de vecini si le pune in ghiveciul meu de la usa iar eu i am lasat la usa un vos dragut cu flori…si ce crezi parea fericita cand l a vazut(am urmarit o pe vizor:))))Pacat ca nu pot atasa si poza

  3. Imi amintesc cand scriai ca vreti sa faceti orice este posibil sa plecati din tara pentru binele copiilor. Eu inca sper sa pot face asta.

  4. Abia venita in Bruxelles si cu dor ne casa nestins, inca „dezintegrata” mi-am cumparat singura un buchet de flori si cum veneam fluierand cu el si cu sacosa de cumparaturi spre casa, intr-o zi cu soare, ocazie destul de rara prin orasul asta ploios si mohorat, m-am intalnit cu o vecina, o doamna mai in varsta dar musai cu alura celor de aici, dinamici, sportivi, iubitori de jogging pe viata. Plimba catelul, ritual obisnuit al ei, ca si al meu…si eu am un caniche. Din vorbe putine si printre alte gentileturi, mi-a povestit o nefericire care va curge toata viata prin sufletul ei de mama! Avea o zi mohorata si nu a ascuns asta. Spontan m-am desprins de florile mele si i le-am dat pe loc cu suflet si dorinta de a-i colora ziua. A fost surprinsa tare de tot. S-a vazut asta. Inima mea avea aripi de inger in acea clipa. Asa am simtit. La nici o ora, aud soneria. Doamna mea era la usa cu un chec portughez imens. Nu a putut, sti primi fara sa daruiasca! Iubesc ziua aceea!

  5. Măi, dar faptul că o anumită persoană a ieşit pe locul 2 (DOI) în judeţe în care tradiţional alegerile sunt câştigate de partidul care o susţine mi se pare un lucru bun.
    Cred că sunt primele alegeri la care candidaţii susţinuţi de partidul în cauză nu ies pe locul 1 în judeţele respective.
    Da, nu e situaţia ideală, dar mie mi se pare o îmbunătăţire.

  6. Eu inteleg de ce unii oameni au votat-o pe doamna Dancila. Eu nu am votat-o, dar, ca om (nu ca om politic) o admir! Femeia asta a adoptat un copil cand avea 26 de ani! Era profesoara, deci n-avea nicidecum averea de acum. Oponentii sai ce faceau la 26 de ani? Pai ce fac si acum, la peste 40, se plimba si se distreaza, acumuleaza case (au minim 3, unii chiar 6), n-am vazut niciun gest de omenie, bunatate din partea lor. Cred ca dincolo de greselile gramaticale si ignoranta, oamenii au vazut in femeia asta un om bun, cu care ar vrea sa se identifice.
    Ce mi se pare amuzant e cum un popor despre care se spune ca e atat de xenofob si misogin va avea de ales in turul doi intre un neamt si o femeie.

    • Inteleg ce spui, dar nu ne alegem colega de banca acum, ne alegem Presedintele, omul care ne reprezinta in lume, garantul democratiei. Ori Viorica nu poate, nu trebuie sa ajunga in aceasta pozitie!

    • Lia, nu e locul de politica neaparat aici, dar cum poti sa spui ca doamna Dancila e un om bun, cand a girat prin semnatura si responsabilitatea ei niste masuri care au eliberat violatori inainte de vreme, de exemplu? Cand a facut atata rau, chiar rau, rau adevarat? Eu iti respect viziunea, dar nu cred ca e oricum ok sa impartim oamenii in buni si rai in valoare absoluta, nu? Apoi, poate ceilalti nu au adoptat copii, dar poate au facut alte gesturi frumoase sau de bunatate pe care tu nu le cunosti sau nu le-ai vazut (treaba cu casele e, zau, atat de depasita, putem mai mult, sigur putem mai mult).
      Eu sunt, am fost si voi fi o feminista cata vreme mai am 2 neuroni activi, apropo de ce spui cu misoginii. Si crede-ma ca nu simt vreo victorie nespusa prin candidatura doamnei Dancila. Nu despre asta e vorba.
      Asa cum mi se pare aiurea sa zici „un neamt” despre un cetatean roman. Mi se par niste lucruri pe care nu le-ai gandit pana la capat si le-ai preluat cumva automat. Analizeaza-le un pic, vrei?
      Eu nu o admir ca om pe doamna Viorica. Imi este, sincer, mila de ea. Mi se pare ca ea ar avea nevoie de buchetul de flori din provocarea de azi. Ma astept maine poimaine sa scoata un biletel pe care scrie ajutor. Isi da seama cat e proasta, se vede in ochii ei. Stie ca nu are ce cauta acolo. Imi e foarte teama ca daca o sa se desfasoare dezbaterea pe care atata o cauta o sa faca un infarct in direct, Doamne fereste! Un articol interesant despre ea e acesta: https://recorder.ro/curiosul-caz-al-rodicai-nica-femeia-care-a-ajuns-prim-ministrul-romaniei/ (daca nu am voie cu linkuri pe aici, scuze).
      Una peste alta, nu stiu daca cineva ar dori cu adevarat sa se identifice cu doamna Dancila. Eu sper sa nu, chiar daca a adoptat un copil (bravo ei! )
      Iti dedic tie un buchet de flori virtual, sper sa il accepti! 😀
      Zi faina!

  7. Dar atunci cand esti bun, dar luat de prost, cum sa mai faci fapt3 bune, cum? Eu sunt acum la pamant pt ca am ales sa fiu buna si sa ajut intr-o lume in care rautatea primeaza si acum stau si imi plang de mila!!!

    • Pai, ridica-te si nu-ti mai plange de mila! Tu te desputernicesti, ridica-te si vezi-ti de viata ta, de misiunea ta! Nu poti ajuta pe toata lumea, dar poti ajuta pe unul, pe doi, nu este vina ta ca nu toata lumea stie sa primeasca. Lumea te ia de prost doar daca te iei tu intai. Daca tu stii foarte bine cine esti si ce cauti pe lume, nimeni nu te poate pune in genunchi sa-ti plangi de mila!

    • Mda…cand iti iei teapa cu o suma maricica de bani, ca na zici sa ajuti sa nu lasi omul la greu si dupa sa iti arate dosul nu stiu cum sa fac sa fie bine, ca totusi bani nu imi pica din cer si chiar am nevoie de bani aia, sper sa fie bine intr-un final…in rest fac cat pot de mult bine, ofer din tot ce am eu celor ce au nevoie, un zambet, o vorba buna, un loc in fata, prioritate soferilor are ies de pe stradute si majoritatea nu vor sa le ofere acea sansa de a intra in trafic, ma ofer sa platesc eu 1,2, 5 daca cineva nu are la chiosc…da chiar fac multe si astept decat corectitudine din parte oamenilor dar nu stiu cata mai exista pe acest Pamant!

  8. Ce dragut….tocmai azi sa fie aceasta provocarea…tocmai azi am raspuns la o fapta urata cu un cos de flori…Si anume vecina mea aduna de pe scara gunoaie aruncate de vecini si le pune in ghiveciul meu de la usa iar eu i am lasat la usa un vos dragut cu flori…si ce crezi parea fericita cand l a vazut(am urmarit o pe vizor:))))Pacat ca nu pot atasa si poza

  9. Nu am inceput provocarea ta cu cele 21 de zile pentru ca simt ca trebuie sa incerc sa fiu macar un pic buna cu mine si apoi cu restul. In schimb simt nevoia sa iti scriu legat de dezamagirea ta dupa alegeri. Nu stiu daca politica ne influenteaza atat de mult viata pe cat o influentezi tu atator copii. Copii care cresc si se educa cu principiile de viata „imprumutate” din cartile tale. Cand un lucru nu stiu sa i-l explic copilului iau o carte de a ta si parca deja intelege. Sunt limitata si nu pot sa explic cu cuvinte admiratia si poate unoeri gelozia ca tu poti, tu treci peste lucrurile urate si dai inapoi doar frumos. Personal inca ma chinui sa nu mai vars frustrarile personale pe membrii familiei mele, dar te citesc zilnic si incerc sa evoluez.

  10. Buna! Azi a fost ziua propice florilor! Am cumparat mai multe buchete mici (de la o batranica, de la metrou) si le-am impartit in mai multe birouri. M-am gandit ca oricine, oricand, are nevoie de o floare! A fost fain ca m-am intalnit cu o colega din alt birou, pe hol, si auzind-o ca ii plac florile, i-am oferit si ei si s-a bucurat! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *