Copilăria mea în comunism, ep. 6: Munca patriotică

Vă invit să povestim despre cum ne-am trăit noi copilăriile în comunism, pentru că sunt mulți care nu știu cum era pe atunci, pentru că ce se petrecea atunci în casele noastre, pe stradă, în magazine, sunt lucruri greu de crezut, pentru că nu avem voie să uităm de ce am scăpat, ca să nu cumva să ni se mai întâmple vreodată.

Dacă nu vă regăsiți în aceste povești, vă invit să fiți recunoscători pentru asta să nu contestați experiențele altora. Nu a fost pentru toți la fel. Aveți, vă rog, respect, pentru suferința altora, chiar dacă (sau tocmai pentru că) vă este străină. Mulțumesc.

Episodul 6, scris de Capra Vecinului (pseudonim)

“Practica agricolă” sau “munca patriotică” din agricultură

În 1989 aveam 18 ani, prin urmare am prins opt ani de munci agricole care se întâmplau în toamna și în primăvara anilor școlari. Patru ani în clasele 5-8; patru ani în liceu.

De-a lungul anilor am tot vorbit despre asta și cu alte cunoștințe din restul țării și am aflat cu uimire că alții “o nimeriseră” mai ușor: pe unii îi duceau la cules prin livezi; alții la struguri sau porumb. Noi, cei din zona Brașovului, scurmam la propriu țărâna, pe urma tractoarelor, la cartofi, morcovi sau ceapă.

Corvoada începea la 1 septembrie, furându-ne practic și două săptămâni din vacanță. Apoi, treaba continua și după începutul oficial al școlii, pe 15; uneori până la mijlocul lui octombrie, dacă nu ploua afară. Ploaia era singurul mod de a scăpa de campania agricolă.

Unii părinți încercau cu ajutorul scutirilor medicale să-și scape copiii de această muncă. Dacă însă făceai asta și nu erai cu-adevărat bolnav sau suferind, ceilalți copii aflau rapid și deveneai automat un “paria”, fiind exclus din “gașcă” și desconsiderat de către ceilalți colegi ce se simțeau – pe bună dreptate – defavorizați în fața ta. Așa că de multe ori preferam să mergem cu gloata doar ca să nu fim excluși și batjocoriți ca “simulanți”, “pufuleți”, “băiatul mamii” etc.

Desfid pe oricine ar încerca să argumenteze că această “muncă patriotică”, făcută cu de-a sila la vârste fragede, ar fi avut și beneficii asupra noastră. Nu există niciun beneficiu în a lua copii de clasa a 5-a, a-i încolona la 7 dimineața la marginea orașului, a mărșălui pe jos 3-4 kilometri prin roua sau ceața dimineților de toamnă până la tarlaua aferentă și acolo a-i pune să meargă alte sute de metri în urma tractorului, la adunat de cartofi; apoi seara urma drumul înapoi, în aceleași condiții. Inclusiv sâmbăta.

La început ne mai lăsam păcăliți cu deja-celebrul:” Repede, copii; dacă terminăm lotul ăsta plecăm acasă!” ca apoi să ne trezim că cine termina, nu numai că nu pleca; ci mai primea încă un rând. Așa că ori ajungeam să muncim cu obidă și silă, ori pur și simplu ne băteam joc, călcând pe ascuns cartofii înapoi în pământ, plini de ura de a fi mințiți și păcăliți de propriile cadre didactice sau de reprezentanții C.A.P.-urilor.

Îmi amintesc cu groază și de halul de murdărie în care ajungeam acasă după o zi întreagă de scormonit în pământ după morcovi sau cartofi. Am și acum în ochi praful din nas scos pe biata batistă albă și rosăturile cizmelor de cauciuc, în care șosetele se făceau ghem și în care dimineața înghețai, iar la prânz transpirai. Totul pentru câțiva lei aruncați la finalul campaniei, asta dacă îi mai primeam. De multe ori însă ni se spunea că e “muncă patriotică”, în folosul întregului popor, și deci să fim mândri că aveam onoarea să o facem.

În rarele situații în care unor șoferi de basculante sau tractoare cu remorci li se făcea milă de noi, la întoarcere ne lăsau să ne urcăm în remorci, peste cartofii recoltați de noi, și ne aduceau așa până la locul de descărcare sau marginea orașului. Nimănui nu-i păsa la ce risc ne expuneam; niciun om normal n-ar transporta în acest mod copii de clasa a 5-a, în zilele noastre.

Unui regim ce desconsidera individul în sine n-avea nici cum să-i pese de munca acestuia. De exemplu, ce era de-a dreptul scandalos erau situațiile în care părinții noștri, scoși și ei la rândul lor cu ceilalți angajați ai fabricilor la câmp, ajungeau tot prin zona unde recoltaserăm noi, elevii, cu câteva zile înainte. Țin minte că mama a venit în una din aceste zile complet dărâmată psihic de la campania agricolă. Ajunsese să treacă pe lângă una din tarlalele unde cu o săptămână înainte fuseserăm noi, cu școala; și văzuse grămezile de ceapă strânse de noi, abandonate și putrezite de ploi și arse de soare, pe care nu mai catadicsise nimeni să le încarce și depoziteze; după ce puseseră niște copii să le adune.

Demersul meu #Copilarieincomunism este inspirat din inițiativa Nu trage perdeaua, scurt metraj independent regizat de Andrei Florescu despre un puști care e martor al Revoluției din 1989. Vă recomand să urmăriți pagina, pentru a afla când și unde îl puteți vedea.

Imagine de Pexels de la Pixabay