M-am gândit că ne va face bine un exercițiu de memorie. Nu va fi unul plăcut, sau poate va fi, căci ne vom da seama cât de bine ne e acum prin comparație, cât de frumos ne cresc copiii, cât de privilegiați suntem că ne-am născut atunci și nu cu 30 de ani mai devreme.
Vă invit să povestim despre cum ne-am trăit noi copilăriile în comunism, pentru că sunt mulți care nu știu cum era pe atunci, pentru că ce se petrecea atunci în casele noastre, pe stradă, în magazine, sunt lucruri greu de crezut, pentru că nu avem voie să uităm de ce am scăpat, ca să nu cumva să ni se mai întâmple vreodată.
Dacă nu vă regăsiți în aceste povești, vă invit să fiți recunoscători pentru asta și să nu contestați experiențele altora. Nu a fost pentru toți la fel. Aveți, vă rog, respect, pentru suferința altora, chiar dacă (sau tocmai pentru că) vă este străină. Mulțumesc.
Episodul 9, autoare anonimă
În clasa 11-a admiram în mod deosebit una dintre colegele de școală. Era inteligentă, îndrăzneață, sigură pe ea, citea mult, scria frumos, recita Baudelaire, Eminescu, Bacovia pe nerăsuflate, iar o carte povestită de ea ne transpunea în locuri și ne ajuta să cunoaștem personajele parcă mai bine decât o făcea autorul însuși. Era o seară superbă din vacanță de vară, m-am mirat că o fată că ea se poate plictisi într-atât încât să mă cheme pe la ea. Eram doar colege.
Mi-a deschis ușa cu o ținută dreaptă, elegantă, fardată mult peste vârsta noastră, purta o rochie cambrată frumos pe silueta ei zveltă, cu spatele gol, iar între degetele-i lungi ținea cu delicatețe o țigară. Din micuțul dar impecabilul apartament unde locuia cu mama și fratele ei, se vedea pădurea care parcă luase foc în apusul de soare. Ai fi spus că este o imagine luată din filme! Nu mai știu despre ce am vorbit la început, dar discuția a alunecat spre literatură, oameni, filozofie.
Îmi plăcea să vorbesc cu ea, era pentru prima data când renunțase la platoșa spoită cu aroganță, pe care o purta în general în discuțiile cu noi, colegii. Într-o idee expusă de mine am pomenit numele Isus. Pentru prima dată, nu a știut despre cine vorbesc și a avut o întrebare pe care nu o pot uita până în ziua de azi: cine este Isus?
Am crezut că glumește și vrea doar să-mi știe opinia în ceea ce Îl privește. Nu glumea. La vremea aia nici eu nu știam că-n alte țări Isus este recunoscut ca omul ce a schimbat cel mai tare omenirea (înaintea lui Einstein, Tesla, Bell, Hitler, etc) dar aveam simțământul că așa este, era ideologia pentru care citisem în atâtea cărți că oamenii își dădeau viața, era cel pe care-L pomeneau toți filosofii să-L admire sau să-l combată, poeții și scriitorii de-a lungul istoriei îl acceptau sau renegau. Nu-i combătea nimeni existența ca persoană ce trăise pe pământ! I-am spus din ceea ce știam eu, că-i fiu de om sau de Dumnezeu, dar că ea singură trebuie să citească și să ajungă la o concluzie. Știa de Dumnezeu, dar nu și de Isus.
Într-o țara considerată creștină ortodoxă, în care se sărbătoarea un Paște și un Crăciun în fiecare an, o fată dornică de cunoaștere încă nu găsise o carte, o informație, o persoană care să-i spună despre Isus! Și avea 17 ani!
Fără nici-o legătură cu religia. fără nici-o legătură cu credința fiecăruia, unei fete care citea orice filozof, poet, scriitor neinterzis, i se limita posibilitatea de cunoaștere după placul și ideologia comunistă.
Lăsând la o parte lipsurile materiale, sunt copleșită de tenacitatea cu care doreau să ne țină în întuneric spiritual, cultural și de orice fel de cunoaștere. În ce pericol erai dacă aveai o carte interzisă, o idee care i-ar fi putut pune pe ei în pericol sau pur și simplu, pe care nu o înțelegeau! Cât de periculos erai dacă gândeai, dacă încercai să vezi dincolo de ideologia lor sau de granițele României! Sau dacă aflai și spuneai mai departe ceva ce nu le convenea din adevărata istorie a României! Întunericul asta în care încercau să ne bage era mai adânc și mai gros decât cel de pe străzi sau din casele oamenilor!
Photo by Christoph Schmid on Unsplash
Ioana, nu te supăra! Dar mie mi-e greu spre imposibil să cred așa ceva.
Eu nu am de ce sa ma supar. Posibil sa fie greu de digerat comentariul tau de catre autoarea textului, insa.
Cati ani aveti? Nu inteleg de ce nu credeti.. comunistii schimbasera si numele lui Mos Craciun in Mos Gerila…
Pentru Emma
Știu de Moș Gerilă, chiar mi s-a părut urât numele de Moș Crăciun după revoluție, adică Gerilă era muuuuut mai frumos decât Crăciun. Dar mi-e greu să cred că o fată care citea „orice filozof, poet, scriitor neinterzis” nu știa despre ce e Crăciunul. Pentru că da, Crăciunul este despre Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, nu despre cadouri și brad. Și chiar și pe vremea lui Ceaușescu oamenii știau asta.
Și mie mi-a fost greu să cred când am citit. Într-adevăr, nici mie părinții nu mi-au spus niciodată nimic despre Iisus sau religie, deci dacă aș fi crescut izolată de orice altă ființă umană, nici eu n-aș fi avut de unde să aflu, că nici cărți religioase nu aveam acasă.
Dar am avut două perechi de bunici de la care am primit informații despre aspectele astea, m-au învățat și rugăciuni. Plus că prietenii din copilărie cu care mă jucam cel mai mult erau doi copii de preot, deci cumva tot mi-au ajuns la urechi niște fărâme de educație religioasă încă de la o vârstă fragedă, înainte de a ști să citesc, chiar.
As intreba si eu la fel: „cine este Isus?”. Eu stiu doar de Iisus. ?
http://bisericaadonai.ro/isus-sau-iisus/
Bravo Ioana pt raspunsul de mai sus! ♥️
În acele vremuri, propaganda ideologică a comuniştilor a făcut ravagii mari.
Poate că acum, după mulţi ani, fata cultivată de atunci este o doamnă cu experienţă de viaţă, care a mai citit foarte multe lucruri între timp, şi despre Domnul Iisus Hristos.
Dar în „vremea veche” comunistă spălarea pe creier îndreptată împotriva oamenilor era mare. Prin cărţi, chiar şi numele de Dumnezeu apărea cu d mic. Am văzut asta.