Am călătorit mult în 2019. Am mers la târguri de carte la Bologna și Frankfurt, am mers în turneu cu piesele de teatru cu Ema și cu Eric alături de Trupa Sufletos la Craiova, Brașov, Galați, Piatra Neamț, am avut evenimente mari, cu sute de oameni, la Iași, București, Timișoara, am mers la Bruxelles, unde am avut patru evenimente pentru sute de familii din diaspora, am și votat acolo, a fost un moment foarte emoționant pentru mine.
Am avut vacanțe simple și frumoase pe plaje din Grecia și la Vadu, ne-am plimbat prin pădurile din Neamț. Am învățat cât de cât să schiem la Păltiniș.
Am stat cu prietenii.
Am fost mai aproape de mama.
Am stat la povești cu bunica.
Am cunoscut oameni noi.
Am scris mult.
Am terminat o carte pentru oameni mari, am scris mai multe pentru copii, unele au apărut, altele sunt în lucru și vor ieși în 2020. Am scris enorm pe blog și pe grupuri.
Am avut multe întâlniri unu la unu cu oameni care au nevoie de sprijin.
Am donat cărți, haine, bani.
Am conectat oameni care pot oferi soluții cu oameni care au nevoie de ele.
Am răspuns la mii de mesaje private primite pe toate căile.
Am filmat și am dat mai departe interviuri și activități relevante, zic eu.
M-am urcat pe scenă în pijamale!
Am purtat rochii de prințesă.
M-am hârjonit cu alte mame.
M-am jucat cu sute de copii. Ba nu, mii!
Am citit pe scenă.
Am semnat mii de cărți.
M-am îmbrățișat fără reținere.
Toate fac parte din rostul meu pe lume. Sunt multe, da, dar sunt atât de motivată să le fac încât nu le simt ca pe un efort. E drept că m-a ajuns oboseala acum. Și că îmi doresc o pauză lungă. Care a început deja și o să țină măcar câteva săptămâni.
Cele mai dragi momente mie de anul ăsta?
Oh, ce multe sunt!
Tăcerea dintr-o sală cu 900 de oameni care așteaptă să spun următorul cuvânt. Râsul lor laolaltă când le povestesc ceva caraghios despre mine.
Mesajul de la o cititoare despre o carte de-a mea. Mi-a scris că povestea din carte a cutremurat-o atât de mult încât când a pus cartea jos s-a ridicat și s-a dus să spună cuiva lucruri pe care le ținea în ea de decenii. Să spui adevărul e calea spre vindecare.
Îmbrățișările neașteptate.
Mesajele de apreciere de la oameni pe stradă, în farmacie, la controlul medical pentru permisul auto.
Clipele cu omul meu la noi pe terasă, eu cu picioarele în poala lui, fiecare cu câte-un pahar de vin, vorbind despre noi.
Aproape toate diminețile și serile cu copiii. Felul în care se lipesc de mine, trag pe nas aerul din jurul meu, mă caută cu mâinile lor încă pufoase, îmi spun că mă iubesc.
Râsul lor amestecat cu al meu.
Jocurile noastre. De-a stâlcit cuvintele, de-a bebelușii, de-a șerpii pe sub pat, bătăile cu perne, ascunsul sub plapumă, fugăritul, cântatul, jocurile cu zaruri și cu cărți, cu pioni și păpuși, goana prin parc pe trotinete, datul în leagăn în tandem.
Nu mai sunt mici, au aproape 8 și 5 ani jumătate. Dar nici mari nu sunt. Încă vor joc cu mine, iar eu profit de fiecare secundă în care mă pot elibera de TREBUIE, de reguli scorțoase, de costumul ăsta de adult care mereu m-a incomodat.
Anul viitor o să am mai multe evenimente în afara țării. Încerc să fac mai multe conferințe gratuite despre educația cu blândețe și în țară, și afară. Vreau să îmi iau timp să scriu. Am în cap idei care vor să iasă, dar nu am vreme să mă uit bine la ele.
Vreau să stau mai mult cu omul meu. Să-l văd mai bine. E atât de frumos și de deștept și de bun!
Vreau să mă joc. Mult, cât mai mult!
O să ne ținem departe de ateliere și cursuri suplimentare, ca și până acum. După școală, timpul e doar al nostru.
Vreau să ne jucăm ore în șir în fiecare zi, nu mai avem așa multă vreme să facem asta. Curând, copiii vor prefera să se joace pe telefon cu colegii. Și o să pierdem magia asta care ne leagă și ne vindecă atât de lin și de eficace.
Jocul leagă oamenii.
Vindecă frica.
Spune adevărul despre lucruri care altfel ar durea.
Jocul de face să râzi.
Să te simți liber. Acceptat.
Jocul descarcă energii care altfel te-ar intoxica.
Nu știu zău ce-o să mă fac când va veni ziua în care eu o să-i invit la joacă și ei or să-mi zică să aștept, că au altceva de făcut.
Noroc că de ceva vreme am învățat să mă joc cu adulții! Ne jucăm la toate evenimentele. Iar când n-or să mai vrea copiii să se joace cu mine, o să deschid un club de joacă pentru adulți, cu abonament. Vii și te joci cu alții, de-a ce vrei tu.
Asta-mi propun pentru 2020. Joc cu copiii. Joc cu bărbatul. Joc cu ideile din capul meu. Joc prin evenimente în multe locuri din lume.
Doamne, dă-mi putere și pașaport valabil și o să fie totul bine!
Eu nu sunt genul care face rezoluții de obicei, la fiecare final de an îmi propun doar să fac tot ce pot eu mai bine anul viitor ca să ajut cât mai mult fără să fac rău. Dar de data asta m-au invitat prietenii de la OMO să scriu despre rezoluții și Puterea Jocului, iar așa ceva nu refuz. Pentru că eu cred că dacă toată lumea s-ar juca mai mult, am fi mai curați la minte și la suflet. Sper să molipsesc la joc cât mai mulți cititori. Nimic rău nu poate ieși din asta. Multe idei de jocuri găsiți pe Putereajocului.ro, unele dintre ele scrise chiar de mine, altele scrise de Amalia Enache, Alex Dima și Alex Zamfir, Hermina Popa, Alexandra Gorea, psihologi.
An nou plin de râs și vindecare!
Multumim din suflet, Ioana! Sa fii sanatoasa sa poti aduce cel putin atata bine cat ai adus si anul asta!
Cu drag!
Iti doresc sa-ti poti implini toate aceste dorinte! Sa ai un an minunat!