Când mi-am făcut părul albastru, au fost câteva persoane care mi-au spus că asta e semn de criză de 40 de ani.
Apoi mi-am făcut și un tatuaj. Gata, e clar, am luat-o la vale! 🙂 Refuz să-mi accept vârsta, mă zbat să rămân tânără, sunt în negare.
Doar că tatuaj mi-am făcut și la 25 de ani. Atunci au fost primele două. Au mai urmat alte la 35 de ani și iată, acum al cincilea. Nu-mi fac tatuaje când trec prin crize și nici pentru atenție nu mi le fac. Îmi plac tatuajele, mereu mi-au plăcut, mi se par un mod de exprimare foarte autentic, care simt că mi se potrivește. Fiecare dintre ele a venit după mult timp de gândire, toate au o semnificație importantă. Tatuajele mele, alături de cicatricea de la cezariană și cea de pe față, după accident, sunt semne ale lucrurilor care m-au adus unde sunt acum. Nu sunt strigăte disperate, dimpotrivă, sunt niște mărturii tăcute, care sunt importante pentru mine. Nu le-am regretat nici o clipă. Vor arăta frumos și când pielea se va zbârci, pentru că vor rămâne semne ale vieții mele, pe mine.
Părul l-am avut și mov și roșu și roz și negru, mă vopsesc de la 17 ani. După 34 de ani am decis să nu mă mai vopsesc, pentru că părul meu suferea. Iar acum, după șase ani de pauză, am decis să-l fac albastru, dar nu e tot albastru, sunt doar șuvițe, pentru că nu vreau să am grija rădăcinilor, nu am timp de asta, pentru că nu vreau să-l stric, pentru că e foarte bine așa pentru mine.
Nu cred că e neapărat ca vârsta de 40, 41, 42 de ani să vină cu vreo criză. Nu neg că ea există, dar cred că dacă ești într-un punct bun al vieții tale, chiar nu contează prea mult anul nașterii.
La 23 de ani, de exemplu, mi-era groaznic de greu. Am plâns atât de mult de ziua mea atunci… Eram singură, debusolată. trăiam într-o casă bătrânicioasă și întunecată, nu aveam prieteni aproape, tata era dispărut, cu mama aveam o relație disfuncțională, mă luptam să mă despart de un băiat care începuse să mă agreseze și fizic, după ce multă vreme abuzul fusese doar verbal, aveam un job pe care-l uram, șeful mă teroriza și se purta cu mine de parcă eram sclava lui personală, nu aveam deloc încredere în mine (de asta și acceptam toate abuzurile astea), nu știam cum să mă ridic, nu găseam resurse, putere…
Nu aș vrea să mă întorc la vârsta aceea. Nici la 25, când deja eram ceva mai bine, nici la 28, când m-am dezmeticit și am început să mă văd, nici la 30, când eram proaspăt îndrăgostită. Au fost toate etape necesare, nu aș sări niciuna, dar unde sunt acum e cel mai bine dintotdeauna. Poate când aveam câteva luni și eram în brațele mamei și ale lui tata să mai fi fost așa de bine!
Așa că n-aș zice că e vreo criză aici la 40 de ani. E mai degrabă o celebrare a tot ce am și a tot ce am trăit ca să am toate acestea. De-asta părul albastru și tatuajul colorat pe jumătate de mână! Pentru că sunt bucuroasă, pentru că am mai mult decât mi-am dorit sau am crezut că pot avea vreodată!
Sunt sănătoasă. Am o relație bună cu omul pe care-l iubesc, avem încredere unul în altul, ținem aproape, râdem împreună. Am doi copiii extraordinari, cu care am o relație bună, suntem foarte apropiați și conectați. Avem un apartament la care plătim cuminți rate. Pisicuța mea e sănătoasă. Am reparat relația cu mama. Fac pace cu tata, din păcate fără el alături. Am puțini prieteni, dar îi iubesc și ei pe mine. Fac ce-mi place și o fac cât de bine pot. Trăiesc din scris. Ajut mulți oameni. Am descâlcit multe lucruri din trecut și am făcut curat în mine. Sunt conștientă și prezentă, construiesc încet, în tihnă, fără compromisuri. Am un loc al meu în care mă exprim și am oameni cu care pot purta conversații utile, inteligente. Am învățat cât de multe îmi aduce vulnerabilitatea.
Și am reușit să ajung aici la jumătatea vieții! Ce mult mai am de trăit! Abia aștept să văd ce urmează!
Nu am niciun motiv real să fug de vârsta mea. E cea mai bună de până acum!
Știu că poate simțiți că e nevoie de curaj să-ți faci părul albastru. Sau să-ți faci tatuaj. Sau să pleci o zi la schi, cât copiii sunt la școală, să fii acolo când ei termină, la 4.
Dar mie lucrurile astea nu mi se par deloc înfricoșătoare sau dramatice. Sunt alte lucruri care pentru mine ar cere un curaj pe care nu-l am. De exemplu, să îmi tai părul. Să-mi dau găuri în locuri noi. Să flirtez cu alt bărbat. Să merg în India.
Cred că mă tem de ele pentru că nu mi le doresc cu adevărat.
Să-mi fac părul albastru mi-am dorit de mult. Iar să fac pasul când am simțit că e momentul a fost o bucurie, nu o probă de curaj. Curaj ai când te temi de ce urmează să faci. Ori eu nu m-am temut deloc, doar am așteptat cu nerăbdare să mă văd.
La fel și cu tatuajul. Nu mă deranjează durerea, mi se pare minoră. Nu mă tem că n-o să-mi placă, pentru că am ales bine și mesajul, și desenele, și locul, și artistul, am așteptat și am ales momentul potrivit. Controlul e la mine, nu mă tem de nimic, deci nici vorbă de curaj. Sunt doar dorințe implinite, nu sunt salturi în gol.
Toate lucrurile acestea pe care le fac doar pentru mine îmi aduc multă bucurie! Pe care la 23 de ani n-aș fi putut s-o simt la fel de plin!
Mă certa ieri o coniță pe Insta că nu am manichiura perfectă. Am râs puțin. Ce bine că am depășit momentul în care credeam că starea mea de bine stă în oja de unghii. Ce eliberator e să mă pot iubi și cu lacul sărit doi milimetri! Ce bine că am scăpat de presiunea de a fi perfectă pentru alții, acum mă simt atât de bine în imperfecțiunea mea!
Cred că ești pe cât de tânăr te simți, iar vârsta ajunge să te doară doar dacă acolo dor alte lucruri. Regrete, lucruri nefăcute, nespuse, șanse ratate.
Eu sunt împăcată cu locul în care mă aflu.
Locul în care sunt e cel mai bun dintre toate locurile posibile.
Rândul acesta l-am scris într-o agendă în 2008. L-am reluat și pe blog de câteva ori în ultimul deceniu. E și în cărți.
Chiar cred asta. Poate că traumele din tinerețe m-au ajutat să mă bucur mai mult de tot ce am acum, după ele.
Când am pierdut prima sarcină, în 2011, am fost atât de distrusă încât am crezut că o să-mi stea inima. Vărul meu mi-a scris: Hei, eu cred că nenorocirea asta prin care treci te va face o mamă mai bună, vei prețui mai mult copiii care ți se vor naște acum că știi cum e să nu ți se nască unul. M-a durut mult să citesc asta, dar acum cred că a avut dreptate. Dacă nu vedeam moartea cu ochii în 2007, poate că viața pe care o am acum, care nu e deloc strălucitoare, dar e BUNĂ, mi s-ar fi părut mediocră. Deși e extraordinară!
Îmi văd ridurile, firul alb răzleț din sprânceană, știu exact ce vârstă am, dar la fel de bine, poate chiar mai bine, știu cum mă simt.
Așa că nu cred că sunt motive să vă temeți de vreo vârstă anume. Mai bine faceți tot ce se poate să fugiți de regrete, de vină, de oameni care vă intoxică. Și dacă vreți să vă sărbătoriți cu culoare în păr, pe piele, cu găuri suplimentare, cu haine mai câșe, eu sunt aici să vă aplaud!
Esti tare buna, Ioana! Ai o inima cat universul asta de mare si tare bine si frumos ne mai scrii!
Si eu vreau turqoise. Dar imi caut job. Turqoise in cap nu ma mai angajeaza nimeni. :))))
I❤️U
Absolut superb! Felicitari!
Buna Ioana!
Piciul meu cel mare e topit dupa cartile tale si eu rezonez complet cu tine. Iar cu post-ul acesta, si mai si :). Un tatuaj vreau demult sa imi fac, dar cand m-am hotarat, de 2 ori, am ramas insarcinata, apoi alaptam… asa ca n-a fost cand. Dar anul acesta, cand cu voia lui Dumnezeu aniversam 10 ani de casnicie, vreau musai unul. Mi-e teama insa sa merg oriunde, asa ca te rog mult sa imi spui unde ti l-ai facut tu… as avea mai multa incredere intr-un salon/artist deja testat.
Multumesc si bucurie-n toate!
Dacă vreți ceva simplu, un model mic de pe net, puteți merge cam la orice salon mare, toti respecta regulile de siguranta si pot executa un model simplu.
Daca vreti creatie, adica voi spuneti povestea si omul deseneaza ceva unic pentru voi, atunci trebuie sa cautati un artist. Tatuajul meu de pe spate, dar și fluturele de pe mână sunt făcute de T’bor Szente, de la Tibor tattoo. Am scris aici mai multe despre asta: https://www.printesaurbana.ro/…/tatuajul-meu-povestea…
Tatuajul cel nou, care este foarte colorat (sunt desenele copiilor, scanate, aranjate și mutate pe piele) este făcut de Andrei Chiriță de la Electric Colors Tattoo. Andrei e și el artist, lucrează foarte colorat și proaspăt. Aștept să se vindece și voi face un articol dedicat și despre tatuajul cel nou.
Bai, cat de tare e postul asta. CAT. DE. TARE. Pentru mine e in top 3, si crede-ma ca as putea da autodictare din blogul tau.
(Asta desi nu comentez prea des, ma inhiba anumite aspecte de aici, dar asta e cu totul alt aspect).
Felicitari si sa-ti fie BINE tot mereu.
PS: fac 40 anul asta. Nu-mi fac parul albastru, pentru ca nu-mi doresc. Dar cred ca ma apropii si eu de cea mai buna perioada a vietii mele.
Draga mea minune Ioana nu am mai scris demult, treaba multa si perioade complicate. Dar sunt aici, mereu, aflu cum si ce mai faci si faceti, mai tarziu, dar bine si asa. Si sunt mereu in admiratie, tu schimbi lumea noastră si o faci mai buna. Cu ajutorul tau multe imposibile par posibile si ne dai curaj si indrazneala! Tu esti exemplu minunat de „Fa rai din tot ce ai” si „Omul sfinteste locul” – in cazul tau, tot ce creezi, pornesti, atingi, te implici. Te felicit, te admir, te dau exemplu, particip la si cumpar tot ce pot de la tine (avem noi dar si daruim mereu cartile tale) dar mai presus: Te iubesc si Te iubim noi toti si iti uram sa continui, sa fii sanatoasa si iubita pe masura cu care iubesti! ♥️?????
Ioana, ești minunată iar scrierile tale sunt la fel!
Esti atat de autentică❤️
P.S. Și eu am fir alb răzlet in spranceană ????
Hey! Felicitari pentru asumare. Ar fi minunat daca am invata sa nu ne bagam in treburile altora. Nu cred ca parul tau albastru submineaza economia sau siguranta nationala, asa ca fiecare ar trebui sa isi tina comentariile rautacioase pentru sine. Si criza varstei de mijloc sa fie, nu cred ca e problema nimanui.
❤️ ❤️ ❤️
M-a uns pe suflet articolul tau!?
Am savurat fiecare cuvintel! ❤
Anul asta implinesc si eu 42.?
Eu la 20 de ani am vazut moartea cu ochii, viata mea a atarnat de un fir de ata.
As putea spune ca acum mi-e bine, comparativ cu varsta de 20 de ani.
Ma identific mult cu ceea ce ai scris.?
Te imbratisez.?
O admiratoare din Braila.?
Pfiuu, da CE frumos iti sta cu albastrul asta, Ioana. E ft la Moda, ieri am fs la moasa mea si ea avea roz dar tot foarte reusit. Mi-a placut
Ioana, de ce trebuie sa te explici? Culoarea/tunsoarea parului, machiajul, hainele si toate lucrurile pe care ni le facem propriului corp (tatuaje, piercinguri, tratamente, operatii si de asemenea ce mancam) sunt alegeri personale pe care suntem liberi sa le facem.
Eu nu cred ca trebuie sa ne justificam nimanui si parerile altora raman atat, doar pareri. Mi se pare o pierdere de timp sa-ti consumi energia cu ele, dandu-le atentie si mai ales explicatii.
Pe fata aia o fac fericita unghiile facute, pe tine parul albastru, pe mine machiajul roz (exemplu random) – it’s about whatever makes one happy, fiecare cu ale lui – nu ai nevoie de aprobarea nimanui.
Eu nu am văzut-o ca pe o explicație. Am văzut-o ca pe o altă lecție pe care încearcă sa o dea Ioana celor care judecă. Sau nu, lecție. Ceva de genul “Cine are urechi de auzit, sa audă…” Eu așa am văzut-o.
Citind articolul Ioanei, mie nu mi se pare ca se justifica si nu simt ca este scris dintr-o dorinta de acceptare a ei de catre cei din jur.
Eu, fiind intr-un punct similar cu ea, in urma unor ani buni de terapie si lucru cu mine insami, uitandu-ma in jur realizez ca o astfel de perspectiva ca a ei, este destul de rara in societatea noastra si ma bucur ca un om atat de citit ca Ioana vorbeste despre asta, despre ce ar trebui sa fie normalitatea unei varste de 40 de ani intr-o viata asimata si pentru care s-a muncit atat de mult.
E un fel de lead by example 🙂
Nu e ca si cum in urma unui articol ne vom ridica toti si vom lucra la viata noastra, dar si daca doar cativa o vor face, e o bucurie si un lucru bun facut…
Foarte bine Ioana si numai bine in continuare!
Voi face și eu 40 anul asta. Ai scris exact ce simt și eu! Citindu-te parcă mă uit în oglindă! Eu nu am părul albastru, dar le am pe ale mele. Bravo că ești cum vrei tu să fii, că te simți bine în pielea sau părul tău! Bravo! Bravo! Bravo!
De sa vrei dai explicatii? E decizia ta, corpul tau, bucura-te ca ai libertatea asta!
Nu am schimbari asa de evidente dar am fost in situatia in care mi s-a zis: „sigur e criza de 30/ criza de batranete/criza de 40/regretele”. Si m-a durut in pix. Acum 20 ani as fi dat explicatii, m-as fi scuzat/explicat dar acum nu imi mai pasa, ma bucur ca am libertatea financiara si morala de a face anumite lucruri.
❤️❤️❤️???
You rock!
Sunt in asentimentul tau, mai putin la partea cu tatuaje. Mereu spun ca tatuajele sunt manele pe piele…(parere pur subiectiva, nu aruncati cu pietre). Majoritatea sunt de un kitsch strigator si da, arata dezgustator pe o piele imbatranita.
de gustibus, draga Deea. Vii la Ioana in casa si arunci asa, intamplator, ca are niste covoare su[er kitchoase in casa. Fiecare cu parerea lui, dar e important si cand si unde decizi sa o scoti la aer.
Emotionant pana la lacrimi, cat de bine spus! Indraznesc un: te pup si te iubesc!
Pentru ca am vazut foarte des greseala asta in articole:
copii – se scrie cu doi de ‘i’ la plural;
copiii – scrie cu 3 atunci cand pe langa plural mai adaugam si articolul hotarat ‘i’.
„Am doi copiii extraordinari” este gresit, corect fiind : „copii”.
„Sau să pleci o zi la schi, cât copiii sunt la școală, să fii acolo când ei termină, la 4.” Aici e corect avand si articolul hotarat…
Buna, mi-e greu sa cred ca ai vazut „foarte des” greseala asta in articolele de pe blog.
Ioana e fanatica cu limba romana iar asta cu numarul de „i” e o chestie banala, deci e destul de clar ca in cazul asta a fost un typo.
Si eu am observat, si ce conteaza? aici e despre altceva vorba nu despre copii – copiii
Superb articol. Felicitări pt tot ceea ce Ești și Faci. Pentru femeia minunata și mama minunata care ești pt familia ta. Te urmăresc de multi ani pe blog. Odată te-am întâlnit și te-am îmbrățișat și ți-am spus că ești minunata și că inspiri pe multe din noi (era la prezentarea de la Landmark de la hotel Caro, erai afara și mi-am făcut curaj )Ai realizat atatea lucruri în ultimii 10 ani, cât alții într-o viață. Și eu înainte de a împlini 50 la sfârșitul lunii decembrie , mi-am tatuat ceva că sa celebrez prezentul. Îți doresc sa ai in următoarele decade parte numai și numai de bine!
Cat de fain! <3
Si eu mi-am tatuat ceva la 34, acum, recent, tot in decembrie, si mi-am dat seama ca am lasat multa vreme gura lumii si parerile altora sa limiteze o mare bucurie, ca asta e pentru mine tatuajul meu acum. Si chiar cand va fi urat si incretit cand o sa fiu si eu incretita, tot o sa ma bucur privindu-l, fiindca imi va spune ceva important despre mine, ca pot sa fi si eu insami si ca e grozav.
Multi ani minunati inainte!
Minunat❤️
Bravo! ?
Si eu implinesc anul asta 40 si am hotarat sa mi las parul alb sa creasca nevopsit. Se cheama grombre in lumea mai putin interesata de ce spun altii, la noi se cheama ca nu te mai ingrijesti si ca nu ti pasa cum arati. Intrebarea (bine intentionata) cea mai dulce a fost: ” nu ti e teama c o sa zica lumea ca esti batrana?”. Am ras.
Nu nu mi e. Ca aveam par alb si la 25 cand eram tanara :))).
Nu le spun pe cele mai acre. Si nici nu le iau in seama :).
Suntem prea atenti la ce spun normele si reclamele, noi ca natie. Suntem frumosi doar daca suntem toti la fel. Daca ai iesit din tipar, esti ori urat, ori ai ceva de demonstrat si atunci esti caz de psiholog :).
Am sperante mari ca generatiile care vin din urma nu vor mai sta in banca judecatorilor, analizand de ce si a facut vecina de la 3 un tatuaj. Culmea e ca persoanele de peste 60 accepta mult mai usor diversitatea, nu reusesc sa mi explic cum…
La 40 de ani fix şi eu mă sinţeam foarte bine. Şi apoi, la 41 de ani şi câteva zile au început problemele de sănătate. Şi nu m-a mai intesesat nici culoarea părului, nici dacă iese Dancilă la alegeri (cu toate că m-am dus la vot, ne-am şi intesectat în secţia de votare), nici apropape nimic.
Aoleu! Sanatate, sper ca esti bine!
Superba culoarea părului! Cat de varsta, ea este doar un număr! Important este cum ne simtim! ?
Esti foarte frumoasa. Arati superb cu parul albastru.