Scrisă după miezul nopții

Și se împlinesc două săptămîni de cînd nu adorm mai devreme de 3.30 dimineața. Celor picați pe blogul rotund azi le comunic că da, motivul pentru care sînt trează la orele cele mici e că rup cluburile, dansez pe bar, pipăi piepturi transpirate de bărbați frumoși și neapărat singuri, mă scald in cuba libre și fumez cîte trei trabuce pe-o buză, noapte de noapte. Viața e mea e fabuloasă!

Pentru voi restul, da, insomnii, acid, reflux, crampe în picioare, imposibitatea de a dormi în fund mai mult de cîteva minute (poate așa aș reuși să ațipesc), eventual coșmaruri. Cert e că iată, e abia ora 2 dimineața, am văzut episoadele noi din toate serialele la care mă uit, să tricotez nu mai pot că mi s-a umflat mîna dreaptă, puzzle nu mai văd să fac că-s chioară de somn. Și pentru că pe twitter și pe FB nu mai e nimeni, că nah, toți îs în club și socializează cu băuturi colorate, m-am apucat să frunzăresc blogu-mi.

Ce făceam anul trecut pe vremea asta? Îmi era rău, că eram gravidă. Nu bun.

Ce făceam acum doi ani pe vremea asta? Ei da, asta-mi place, mă pregăteam să plec la Roma și să aflu de ce am migrene groaznice. La Roma m-am dus, a fost minunat, de ce am migrene n-am aflat, RMN-ul s-a dovedit inutil, dar nici migrene n-am mai avut, cam după excursia aia.

Acum trei ani pe vremea asta tocmai fusesem concediată (se închidea agenția) și pregăteam nunta. Ptii ce de-a planuri aveam… Si ca sa vezi, majoritatea s-au si implinit…

Iar acum patru ani, eheeeei ce vremuri, doamne… Îmi scuturam viața de scame. Bun proces. N-am regretat-o pe niciuna de atunci și pînă acum.

Asa, dragii moasei. Am citit, am scris, au mai trecut 15 minute. Mai am cel puțin 2 ore pînă o să adorm și încă niște multe zile pînă cînd motivele pentru care n-o să mai dorm nici cît dorm acum or să fie altele.

Mă uit la patul alb de lîngă patul nostru, la bufnițele nedumerite de deasupra lui, la omul care doarme aici cuminte îngropat în perne și parcă tot nu-mi vine-a crede. Scame, nuntă, Roma, pui de om.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

35 comentarii

    • sa iti zic ce faceam la 2 am ? lucram… am mutat fisiere..aseara le-am pus pe toate intr-un loc le-am denumit, am descoperit cu putina mirare ca am vreo 10 dvd-uri de facut- si pana acum am facut doar 6, cu poze de la ….scarbici. dadui io ca omul properties, si imi zise nenea micu asta a lu’ bill din silicon valley… 8999 files… probabil ca nu stateam asa mult, daca atunci cand dadeam cut- paste, nenorocitu de win nu imi dadea.. error- cannot move folder- ( wtf- tocma ti-am cerut sa il muti pe tot )- folder is not empty… si da-i si cauta sa vezi unde e fisierul si da-i din nou cut -paste etc…

      dar eu am somnabulii de la turele de noapte- 8 ani in ture isi pun o amprenta serioasa. M-am trezit eu ca boierul intr-o noapte ca vreau sa vad The Help, la dvd-player? si uite asa am adormit si in sufragerie pe canapea cu ocazia asta.. :)))

    • Barem munca innobileaza pe om. Acidul si refluxul nu. 😀
      Am incercat si eu sa dorm pe canapea, dar nu prea am loc de pisica… Si e dubios, ca e camera asta uriasa… Ma simt ca intr-un castel bintuit.

  1. esti pasare de noapte mai mult de nevoie decat de voie:) si 99% din femeile insarcinate au trecut prin asa ceva desi unele n-ar recunoaste nici sa le pici cu ceara. ai o viata palpitanta:P

  2. Si eu fix la 3.30 eram cu ochii larg deschisi si citeam, dar nu am ami avut putere de deschis calc, deci nu esti singura. Undeva, cineva, face exactacelasi lucru ca si tine:)

  3. nu dormi si pentru ca, fara ca tu sa iti dai seama, organismul se pregateste pentru o noua rutina, una in care somnul continuu de ore nu va mai exista 🙂
    Pentru arsuri la stomac iti recomand papaia si sa mananci cat mai putin inante de seara, daca poti.

    Eu mesteream bijuterii pe vremea cand nu mai puteam dormi, inainte de nastere.

    • Mda, uite ca la asta cu pregatirea nu m-am gindit.
      Am incercat cu papaia si n-a mers. 🙁 De mincat maninc numai biscuiti wasa inainte de culcare, dar nu e important, ca si aia vin inapoi la fel de rapid. Iar sa maninc nimic nu se poate, ca ma ia greata si voma. Am incercat toate variantele, of.

    • pe mine inainte de somn/pus la somn ma linistea un pahar cu lapte rece. desigur ca inainte de nastere cand burta e mare mare si mai ales cam sus, stomacul e turtit si invariabil acidul gastric atinge esofagul, de unde si arsurile. trece odata cu nasterea, hang in there. dupa nastere o sa uit complet ca ai suferit de asa ceva. 🙂

    • Mda, eu sint intoleranta la lactoza. Sint destul de sigura ca o sa treaca, la fel cum sint destul de sigura ca n-o sa uit cit de rau mi-a fost opt luni. Poate o sa decid ca merita, dar de uitat, nu, sint gata sa pariez. 🙂

    • hahaha, pariaza. de uitat nu o sa uiti complet, doar ca n-o sa-ti amintesti o vreme pana ce mai creste prunca, n-o sa fie cand 😀

      daca tu esti intoleranta la lactoza, inseamna ca te astepti si la prunca sa fie intoleranta. e bine sa te pregatesti psihic, bebeii cu intoleranta au colici si pot avea si alte complicatii. al doile bebel al meu a avut intoleranta la lactoza si am avut probleme pentru ca nu prea stiam cu ce se mananca. acum as putea preda un curs, dar ce folos, ca eu am suferit impreuna cu el cand a fost sa fie 🙂

      apropo de arsuri, imi amintesc la a doua sarcina ca si apa imi dadea arsuri. nu si gheata insa, asa ca rontaiam cuburi de gheata – doamne ce vremuri! noroc cu tine ca-mi mai amintesc si eu… 🙂

    • facem pariu ca uiti? ia sa vezi inca, cit de repede o sa uiti… asa am zis toate si exact pe dos a fost. uiti destul de repede si-o sa-ti aduci aminte doar cind o sa-ti povesteasca alte gravide cit de rau le e. iar de meritat, clar nici nu se discuta asta.
      iar asta cu pregatirea organismului am auzit-o si eu si la prima nastere si sa fie al naibii daca am inteles cum s-o pregati organismul asta, ca dupa ce nasti organismu ar vrea sa doarma cit pentru 7, da nu mai are cum…

  4. exact la fel am patit si eu. nu am putut adormi mai repede de 5.30 dimineata. si acum, fix de-o luna de cind a aparut si in viata mea o Sofie, as da orice sa mai am macar 5 minute din timpul ala de somn pe care il aveam atunci si nu-l puteam dormi. acum dorm in gind, ca fizic nu prea mai am cind… da trece, dupa 2 ani. cel putin, la prima mea fetita asa a fost. fix incepind cu 2 ani si-o saptamina nu s-a mai trezit noptile deloc. nici nu stiam ce sa fac cu 8 ore de somn neintrerupt. acum insa, daca apuc 4 sau 5 ore, dar din muuuulte bucati si minutele puse cap la cap… da e asa bine cu o sofie mica in brate si cu mirosul ei… hm, o sa vezi. uneori o sa uiti ca mori de somn, o sa-ti pice ochii si nasul in parul ei si-o sa motai acolo citeva minute care o sa ti se pare ore… macar sa profiti la Regina Maria si sa dormi noptile alea, ca ajuta mult sa stii. si eu am nascut tot acolo si spre deosebire de prima nastere de la giulesti cind nu am inchis ochii de galagie, aici e MINUNAT. iti tin pumnii sa rezisti, nu mai e asa mult desi stiu ca numeri zilele si orele, dar chiar nu mai e asa mult… te imbratisez cu drag, corina

    • Ah, tare as mai numara, numai ca nu prea am un deadline fix. Stiu numai ca mai am niste saptamini. Mi-am propus eu 7 aprilie, dar cine stie ce planuri are domnita…

  5. Same here. Si eu am scris o postare pe la 01:30 si am mai citit despre alaptare pana la 2:30. Cand am reusit sa adorm, bebelina mea s-a trezit pentru sedinta de aerobic. Am cearcane cat casa.

    • Ah, eu n-am citit nimic despre alaptare, bine ca mi-ai dat ideea. Gata, ma apuc din seara asta. Daca nici asta nu m-o adormi…

    • Las ca si cind n-aveam nicio grija nu era rau… Am si uitat cum e sa nu te doara nimic. Sa-ti fie bine.

  6. Şi eu am avut aceeaşi problemă cu migrenele. La mine se pare că sunt declanşate de oboseală şi stres, mi-a zis medicul neurolog să mă culc cel puţin la 23, că acea oră de somn înainte de miezul nopţii e esenţială pentru organism. În rest, alte analize nu m-a mai pus să fac. Mi-a dat totuşi o trimitere la RMN în cazul în care ţin neapărat să fac. Nu m-am dus totuşi din lipsă de bani 😀 Episodul e scrie pe blog la mine dacă vrei sa îl citeşti, n-are nici două săptămâni vechime cred. Oricum, se pare că la mine migrena runs in the family. Oh, the joy. Multă sănătate!

    • Deocamdata nu mai e cazul, pt ca n-am mai avut nicio migrena de atunci, slava domnului. Bafta si tie, sa gasesti raspunsuri si rezolvari, e o problema a naibii de neplacuta…

    • Stii ce e ciudat? Ca nu pot. Nu-mi pot imagina nimic din ce urmeaza. Nici cum o sa ma plimb cu ea in brate, nici cum o s-o prind in wrap si o sa merg cu ea prin oras, nici ce-o sa mai fie cu noi dupa 1 an, doi, trei… Probabil pentru ca inca nu-mi vine-a crede…

    • Te cred, al meu are 8 luni si nu e dimineata in care sa nu ma minunez ca exista. Socrul meu ma ia inca peste picior…pentru ca de cand l-am nascut numai asta spun..ma minunez ca el exista…parca e un vis din care nu m-as mai trezi. Cred ca e tipic pentru toate mamele sau pentru cele care au pierdut sarcini (cazul nostru) si nu mai credeau ca se pot intampla asemenea minuni. Si n-ai sa crezi pana cand n-ai sa o ai in brate si si atunci tot te vei minuna 🙂

    • Pai a fost chiar misto, pentru ca aveam multe proiecte independente, si bani au fost destui, ba in plus am si avut timp sa ma plimb prin parc, sa aleg florile pentru nunta, sa exersez dansurile miresei… Lucrurile s-au aranjat, de fapt, cum nu se putea mai bine.

  7. N-o sa fii super odihnita,da,nici dupa ce va veni personajul principal,dar indraznesc sa te incurajez.Daca in prima luna de viata a celor doi copii ai mei ma loveam,practic,de tocul usii si pereti cand ma ridicam din pat,de oboseala,dupa o luna a fost de neimaginat: au renuntat singuri la mesele de noapte si si-au vazut de treaba lor de omuleti cumsecade.Imi vine greu sa cred ca numai mie mi s-a intamplat.Da,aveau un program bine conturat,cu mese si baie la ore relativ fixe si nu au avut colici.Cum s-ar spune ”ceea ce-ti doresc si tie”.In ultima perioada a sarcinii in schimb,nu dormeam decat extrem de putin si de prost.Ma trezeam din toate cele,de la reflux la respiratie aiurea,ca sa merg la baie sau…da,recunosc:din cauza gandurilor si a emotiilor legate de nastere.
    Ioana,o sa fie bine! Atata doar ca acuma nu-i chiar usor.Esti o luptatoare hotarata si cea mica va fi la fel: o pustoaica pe care te vei putea baza.Trust me.

    • Si mie mi s-a intamplat la fel, dupa ce au aparut copiii, au fost foarte linistiti, ne-am inteles bine si cu somnurile si cu restul de (potentiale) probleme, de care imi era tare teama 🙂 Program bine conturat si nu colici/dinti problematici adica.
      In privinta sarcinii nu pot empatiza, se pare ca fac parte din cele sub 1% care n-au avut nici un disconfort, in afara de dimensiunile exterioare care incurcau in diverse activitati 🙂

  8. Eu cred ca nu ai vrut sa fii singura care sta noaptea. Si te-ai gandit sa ma molipsesti si pe mine :). Numai ca eu ma trezesc dimineata foarte devreme, nu am probleme cu adormitul. Stau in pat dimineata, astept sa mai adorm, ma invart, am crampe, ma rasucesc. Ma uit la ceas, astept sa se trezeasca Vulpoiul. Ma duc sa pregatesc mic-dejun, ceai, etc. Fac galagie sa se trezeasca cineva. Si asa in fiecare dimineata. Oare asa va fi pana in august?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *