Am decis să pun și pe blog rețeta asta pe care-am făcut-o prima oară complet la plesneală, fără să știu că o să iasă ceva atât de simplu, de bun și de urât în același timp. 😀 Am mai pus la final link către alte opt rețete de lucruri ușor de făcut, economicoase și delicioase, ca să hrănim flămânzii fără stres pe timp de carantină.
Pentru acești biscuiți urâți, dar delicioși, nu aveți nevoie de cine știe, sunt gata foarte repede, ies fragezi și aromați, sunt sățioși (nu poți mânca o tonă), așa că îi faci azi și ai dulce pentru trei zile, no stress. My kind of gustare!
Prima oară i-am făcut acum două Revelioane, după ce zăcuserăm toți patru multe zile cu ceva viroză oribilă. În prima zi în care m-am ridicat din pat, cu trei kg mai ușoară și cu părul lipit de cap, am tocat niște nucă, fără am vreun plan. Cât am zăcut mă gândisem des la fursecurile cu nucă ale bunicii mele Sofica, ușoare, aerate, fiecare cu o nucă moț.
Nu știu să le fac, nici în caietul ei cu rețete nu le-am găsit, așa că am improviat. Am amestecat nucă multă cu făină, unt, ceva de dulce și cam asta a fost.
Le-am dat formă de cornulețe, iar după ce s-au copt am văzut că arată exact ca niște răhăței de cățel constipat.
Deci poate că forma de cornulețe nu e cea mai bună.
Dar le puteți da ce forme vreți voi, aluatul fărâmicios e super modelabil.
De Revelionul ăsta am întins foaie și copiii au decupat flori cu forma de biscuiți.
Iar ieri am făcut bile din aluat pe care le-am turtit cu palma, că mi-a fost lene de alte farafastlâcuri.
Puteți să le dați formă de ce doriți, pătrați, rotunzi, bile, whatever.
Am pudrat cu foarte puțin zahăr pudră vanilat, cred că sub 5 grame pe toți biscuiții. Îi fac să arate mai puțin urât.
Sunt tare buni! Și rezistă bine într-o cutie cu capac, în cămară.
Chiar ieri mi-a scris o cititoare să-mi spună că există în Italia niște biscuiți cu alune care arată cam la fel și se numesc fix așa, brutti, ma buoni. Ei poftim, ce mică e lumea ideilor!
Poftă mare și aștept poză cu urâții voștri!
Așadar, rețeta. Timp de preparare: 10 minute.
Timp la frigider: 15 minute.
Timp la cuptor: 15-20 de minute.
Într-o oră îi puteți mânca.
Amestecați într-un castron:
- 300 gr făină
- jumătate de plic praf de copt
- 150 gr nucă măcinată (cât de mărunt doriți, nouă ne place mai mărișoară)
În alt castron amestecați până se omogenizează:
- 100 gr unt cald
- 4 linguri zahăr brun sau muscovado
- esență de vanilie (dacă vreți)
- 3 linguri de smântână dulce de gătit (merge și iaurt, dacă nu aveți, sau sana)
Amestecați cu lingura, apoi cu mâna, cele două amestecuri și adăugați 2-4 linguri de apă caldă, până obțineți un aluat fărâmicios, dar legat.
Dați la frigider 15 minute, până se încălzește cuptorul la 180 de grade (foc mediu).
Dați ce formă doriți, așezați minunile pe hârtia de copt (le puteți pune apropiate, nu cresc aproape deloc) și le lăsați în cuptor cam 15-20 de minute, să nu se bronzeze, că devin amărui. Din aceste cantități, mie mi-au ieșit o tavă și jumătate de de cuptor de biscuiți.
Merg la cafea și cu lapte!
Asta e tot.
Aici e rețeta de clătite pufoase cu banane prea coapte.
Aici e rețeta de banana bread.
Biscuiți simpli cu brânză de vaci, ideali pentru cei micuți.
https://www.caietul-cristinei.ro/2018/11/fursecuri-rapide-cu-nuca-fursecuri-cu-lingura.html
Seamana fursecurile astea cu fursecurile bunicii tale?
Mhm, dada, seamana! O sa incerc reteta, sa vad daca gustul e la fel, il tin minte perfect, desi ultima oara am mancat acum 32 de ani furscuri facute de bunica.
Buna, i-am incercat! Am salvat reteta!? Multumim mult!? Rapizi si gustosi, aspectul e mai putin important, zic eu!
Multumesc, Alexandra, pentru link. Multumesc Printesa Urbana pentru ca nu l-ai sters sau cel putin nu inca. Ma miram de unde traficul venit de pe blogul tau, stiind ca, desi te citesc, nu sunt activa pe partea de comentarii. Sa stii ca nu m-ar deranja sa infulec vreo 10-15 bucati din biscuitii aia.
De ce sa-l sterg, Doamne fere?
Nu stiu ce obiceiuri exista in lumea blogurilor culinare, dar eu nu practic asa ceva. 🙂
Acum o oră am scos și eu o tavă din cuptor. Super buni și super ușor de făcut! Am reușit rețeta cu un bebe de 8 luni lângă mine. ? Thanks!!?
Au un nume predestinat. Oricât m-am chinuit sa le coafez tot ciufulite au ieșit. Dar gustoase după aprecierea juriului casnic.
Acat ca nu pot atașa și poza. ?
Are ceva daca am pus mai multă nuca?
Am de toate mai puțin praf de copt.. nu mai era la magazin 🙁 să încerc fără?
Nici bicarbonat nu ai deloc?
Nu, n-am nici bicarbonat 🙁
Atunci sa pui niste spuma de ou? Mi-e sa nu iasa foarte tari fara ceva care sa afaneze…
Am găsit praf de copt și am făcut biscuitii, sunt ftft buni!! Mulțumesc!
Wow, ce bine arata 🙂 Chiar nu glumesc, mi s-a facut pofta numai vazand poza. Ma pun imediat sa fac, dar cum e cu untul: sa fie topit sau lasat afara din frigider numai?
cum vrei, eu il inmoi mai mult, ca sa-mi fie usor la amestecat.
Păcat că nu pot atașa poza. Au ieșit f buni.
http://www.in-familie.ro/fursecuri-cu-nuci-si-stafide/
Eu am gasit mai demult reteta asta care pare sa semene cu ce mancam cand eram mici, dar nu am apucat sa o incerc 😀
Buna Ioana, multumesc mult pentru reteta, tocmai ce am pregatit 2 tavi. Eu am adaugat putina scortisoara si am servit cu putin gem de mere si portocale. Nebunie a iesit!!!! Multa sanatate va doresc si sa fiti bine.
Hai ca nu sunt chiar atat de urati, mie mi-s chiar simpatici. Am facut si eu azi doua tavi (25 de biscuiti). Singura chestie pe care am modificat-o a fost sa adaug aproximativ 150gr „unt’ de nuci in loc de nuci macinate. Nu de alta, dar ultima data cand am primit nuci din Romania am avut eu o idee trasnita sa le transform in „unt” (precum untul de arahide). Delicios dimineata pe paine usor prajita, dar mai satios ca cel de arahide…asa ca nu s’a prea mancat la fel de repede. Astazi i-am gasit o noua intrebuintare grozava! Si pentru ca am folosit asta in loc de nuci macinate nu a mai fost nevoie decat sa completez cu vreo 30ml de ulei de masline (nu am vrut nici sa iasa prea grasi, sa nu pice greu la stomac) si gata! Au iesit nemaipomenit de fragezi si gustosi (si deja jumatate au disparut in burticile pofticioase). Multumesc mult pentru reteta ?
Salutare! Daca pun caju in loc de nuca, o fi vreo problema?!:D:-?
hm e mai gras, nu stiu, dar cred ca nu are ce iesi rau…
Multumim de reteta, i-am facut si eu acum. Nu au iesit cine stie ce in cazul meu; am scazut cantitatea de zahar, asa mi-a venit si nu am avut nici zahar pudra pt final. Mai incerc alta data 😉 multumim!
Buna, stii oare daca in loc de unt pot pune altceva? Copilul are alergie la proteina de lapte. Mersic!
Sunt super buni! Am pus iaurt grecesc in loc de smantana pt gatit. Multumim pentru reteta si mai asteptam si altele gustoase si sanatoase!
Sunt super gustoși!! Pentru cei mici nu contează aspectul ci distracția de a da forme biscuiților și gustul la final.
Merg excelent cu cafeaua de dimineață!!
[…] Rețeta de biscuiți e aici. […]