În ultimele săptămâni am citit destul de puțin, copiii și viața în general mă solicită mult de când #stămacasă, iar când ajung în pat la citit, sunt atât de obosită încât de obicei adorm cu cartea pe nas în mai puțin de cinci minute. Cu toate astea, am reușit să citesc cât de cât, nu mult, dar mai mult decât nimic. Dacă vreți să vedeți alte peste 100 de cărți citite și recomandate de mine, vă recomand acest articol, am adăugat acolo tot ce mi-a plăcut din ce am citit în ultimii ani. Doar ce mi-a plăcut!
Acestea sunt cele șase cărți despre care vă povestesc azi. Plus una bonus la final, un clasic! 🙂
Frantumaglia, Viața și scrisul meu, de Elena Ferrante
Îmi place mult Ferrante, am citit tot ce s-a tradus la noi, inclusiv cartea pentru copii (Noaptea pe plajă, care nu mi se pare deloc pentru copii), am citit câteva titluri și în engleză, am citit toate povestirile publicate prin presa străină și interviurile pe care le-a acordat presei americane, italiene și nordice.
Nu este un roman, nu e o colecție de povestiri. Este o sumă de scrisori între Elena Ferrante (despre care presa nu a reeșit să afle cine este cu adevărat, Elena Ferrante fiind un pseudonim literar) și editorii ei, unii jurnaliști și persoane care i-au cerut interviuri pe care ea le-a acordat sau nu de-a lungul a 20 de ani. Frantumaglia e o culegere de mărturii și explicații care or să vă ajute să o cunoașteți mai bine pe această scriitoare pe care eu o consider foarte talentată, cu toate că nu oferă detaliile obișnuite despre viața ei privată, nu aflăm care e numele ei adevărat, unde locuiește, cu ce se ocupă, care e familia ei, dar aflăm multe despre cum scrie, despre relația ei cu mama și cu surorile ei, despre relația ei cu Napoli, cartierul violent în care a trăit și traumele care o leagă de ele.
Veți afla multe detalii interesante despre felul în care au fost create Zilele abandonului, Iubirea amară și Tetralogia napoletană. Unele la fel de interesante ca volumele în sine.
Am citit cartea într-o zi, deși nu e nici subțire, nici ușoară.
Alegerea pe care a făcut-o ea este perfect opusă celei pe care am făcut-o eu. Eu sunt prezentă public alături de cărțile mele, cred că oamenii vor înțelege mai mult despre ele dacă mă văd și pe mine.
Ferrante spune în Frantumaglia ceva ce este atât de adevărat și pentru mine: „Pentru mine, truda de a scrie atinge fiecare colț al trupului. Când cartea e încheiată, te simți ca și cum ai fi fost percheziționat fără respect și nu-ți dorești altceva decât să-ți recapeți integritatea.” Totuși, eu aleg să plec cu cartea alături în lume, ea rămâne în umbră, lasă cartea să se descurce singură.
„A publica o carte înseamnă să hotărăști să le oferi celorlalți, în forma care ți se pare cea mai adecvată, ceva ce-ți aparține în mod intim: lumea ta interioară, privată. Cine scrie caută, întâi de toate, o formă pentru lumea lui.”
Iar despre ce este frantumaglia, Ferrante povestește definiția mamei ei asupra termenului inventat de ea (se citește cu accent pe al doilea a): „Sentimentul pe care îl ai când ești târât dintr-o parte în alta de senzații contradictorii care te sfâșie. Te deprimă și este sursa tuturor suferințelor.”
Dacă sunteți pasionați de opera ei, dacă sunteți pasionați de scris și de creativitate, v-o recomand din suflet, e o bijuterie.
O găsiți aici,
Colivia de aur, de Camilla Lackberg
Camilla Lackberg este una dintre autoarele mele preferate de romane polițiste nordice. Am devorat Cioplitorul în piatră, Piază rea, Sirena, Prințesa ghețurilor, așa că am luat cu mare entuziasm Colivia de aur, cartea ei cea mai recent tradusă (Editura Trei). Pfff, nu știu dacă e prost scris sau deloc strălucit tradusă, dar nu mi s-a părut o carte bună, m-a enervat de jdemii de ori. Cu toate astea am dus-o până la capăt ușor, se citește rapid, păcat că povestea e atât de ușurică, îi lipsește complet tensiunea, misterul romanelor anterioare ale Camillei Lackberg. De multe ori m-am gândit că poate nici n-a scris-o ea? E o carte comercială care o să vă prindă, dar nu e deloc pe măsura talentului autoarei. Personajele sunt exagerate, întâmplările mult trase de păr, o pleiadă de brand droping și mult polei cu o poveste polițistă ușoară. Dacă doriți o diversiune de la ce se întâmplă zilele astea și nu căutați musai calitate literară, Colivia de aur merge.
O găsiți aici.
O să-nțelegi când o să fii mai mare, de Virginie Grimaldi
Prima carte tradusă la noi de Grimaldi, Era și timpul să aprind iar stelele, mi-a plăcut, am citit-o ușor, m-a făcut să râd și m-a înduioșat. Virginie este cam de o seamă cu mine, a început și ea cu un blog, ca mine, acum vinde în Franța sute de mii de exemplare din fiecare roman și e tradusă în multe limbi. Mi-e dragă! Acest al doilea roman (sunt la jumătate cu el) are aceleași doze de umor, adevăr, duioșenie. Personajul principal se angajează la un cămin de bătrâni lângă Biarritz, personajele sunt haioase, dialogurile sunt bune, după Colivia de aur a intrat foarte bine Grimaldi scrie foarte simplu, cald și uman, are iubire, are părinți și copii, are vorbe de duh spuse foarte comic, îmi place mult. V-o recomand! Aici sunt ambele ei romane reduse la jumătate!
Viața amoroasă, de Zeruya Shalev
Îmi place mult scriitura Zeruyei, totul este fluent, trecutul amestecat cu viitorul ca un aluat de chec, personajele ei nu dialoghează, cuvintele curg de la unul la altul ca un șuvoi. Am iubit romanul ei Durere, în care am regăsit o temă care apare și într-unul dintre romanele mele, am devorat și Soț și soție, despre o despărțire organică, ciudată, dureroasă și foarte palpabilă.
Viața amoroasă e în același stil, dar are un subiect straniu pentru mine: pasiunea unei tinere căsătorite pentru prietenul tatălui ei, mult mai în vârstă, căsătorit cu o muribundă. Felul în care viața ei se încolăcește în jurul lui e ciudat pentru mine.
Cartea e atât de frumos scrisă! Dacă sunteți deja fanii Zeruyei, v-o recomand. Dacă nu cunoașteți cum scrie, începeți cu Durere.
Le găsiți pe toate aici, sunt chiar reduse.
Un glonț pentru Julieta, de Tony Mott
Tony Mott, pe numele ei adevărat Antoneta Galeș, e o tipă foarte mișto, asumată și deșteaptă, din Brașov, pe care am cunoscut-o la lansarea unui roman dintre ale mele. A vorbit atât de frumos și de generos încât mi-am zis că musai trebuie să citesc și eu ceva din ce a scris ea. Scrie romane polițiste, iar Un glonț pentru Julieta este primul dintr-o trilogie cu aceleași personaje: medici, cercetători din lumea medicală, spionaj, adulter, iubire. Am citit foarte repede această primă carte, o am și pe următoarea, care reia acțiunea de unde a rămas. Prima se încheie frumos, nu e musai să luați toată seria. Antoneta scrie limpede și cu bucurie, personajele ei sunt realiste și oneste.
Sunt câteva greșeli de redactare și de corectură în carte, sper din suflet ca la următoarea ediție ele să fie corectate, e păcat de poveste. Eu nu mă încurc în ele, știu cât de greu este să scoți o carte fără nicio greșeală (nici nu îmi amintesc vreuna din ultimii zece ani, și am citit sute), dar cred că această serie a lui Tony merită îngrijită mai cu atenție. Îmi e foarte dragă Antoneta, o urmăresc de ani de zile pe FB, merită cititori de seamă!
De curând a lansat un roman polițist independent, abia aștept să-l iau și pe acela, Iarna crimelor perfecte. Toate cărțile ei sunt reduse cu 20% la Libris.ro, pe Glonțul Julietei îl găsiți aici.
Magicianul, de John Fowles
Am citit prima oară Magicianul acum vreo 11 ani. M-a speriat și m-a încântat în egală măsură, tocmai începeam să descopăr proza fantastică a lui Murakami, citeam În căutarea oii fantastice și Dans Dans și mă cutremuram de spaimă, dar și de plăcere. Cartea lui Fowles e un amestec foarte inteligent de realitate și fantezie, de nu mai știi unde te afli. Este scrisă atât de frumos, iar peisajele din Grecia sunt… well, cam cum e și Grecia. Nu te mai poți desprinde de ele niciodată. Am început s-o recitesc zilele astea și o redescopăr, abia aștept ora de culcare ca să mai citesc câteva zeci de pagini. Firul epic e surprinzător, sunt o grămadă de indicii și surprize și tocmai când zici că ai prins esența, hop, te dă iar peste cap. Ritmul amețitor e susținut până la final, o să vă treacă toate transpirațiile! Ce bine că mi-am amintit de cartea asta!
Găsiți cartea asta magică aici.
Curând o să reiau și Dragostea în vremea holerei, de Garcia Marquez, care cred că are câteva lucruri în comun cu perioada pe care o trăim acum, și pe care ani la rând am considerat-o cea mai frumoasă carte din lume. De altfel, am și scris despre ea în 2008 aici, pe blog, iar articolul acela mi l-a adus în viață pe iubitul și soțul meu. Dacă Marquez nu ar fi scris Dragostea, eu nu aș fi avut azi viața pe care o am și pe care o iubesc atât. Îi datorez măcar a patra citire a cărții, în 2008 o citisem a treia oară, a venit vremea, iată, în 2020, să o recitesc și să o redescopăr cu totul alta. Abia aștept.
Asta e. Revin curând cu noi recomandări. Puteți folosi și #cartibune pe FB si Insta, mai postez și acolo recomandări de cărți.
Mulțumim pentru recomandări! Așa bine mă regăsesc în ceea ce ai scris la început: nu mai am timp și energie să citesc ca înainte de covidul asta. E mai greu când ai copii. Pe de altă parte, n-ai cum să te plictisești ori să intri în depresie 🙂
Una dintre cărțile ce le recomand, că merge și în perioada, asta este Oscar și Tanti Roz a lui Eric-Emmanuel Schmitt. E plina de seninătate și umor.
Buna, deși e departe de meseria mea oarecum din zona “reala”; am citit mereu, de mică, foarte mult. E tradiție de familie, aveam biblioteci imense la părinți dar și la bunici, toți decoram cărți ( deși majoritatea am fost înclinați mai curând spre matematica, profil real in licee etc). In fine… ce dilema am eu acum: am citit acum câțiva ani Dragostea in vremea holerei. Ma așteptam la o poveste de dragoste, deși mai curând, pasionata fiind ( evident) de medicina și de epidemiologie, am sperat la multe detalii medicale/sociale din acele vremuri. Ideea e ca nu prea am găsit Dragostea. Cartea m-a îngrețoșat cumva. Am căutat detalii despre declarații date de autor și am dedus ca, cumva, asta a fost și ideea, iar cei ce văd iubire acolo, well…Bun, exista o soție și un soț care se iubesc probabil sincer, real, au o căsnicie cu hopuri, ca mai toate. Pe lângă asta, exista un psihopat, un pervers pedofil ce pare personajul principal. Dar el este un bolnav psihic pana la urma, pedofilia e clara dar eu zic ca și psihopatia( ca și tulburare de personalitate) are sigur delir deci e și psihotic. Problema este ca, pana la urma, atinge “obiectul” dorinței sale. Dar probabil aici e ideea autorului, câți suntem de fapt atât de bolnavi încât sa confundam obsesia unui bolnav psihic cu iubirea reala. Ma sperie ca am văzut multe recenzii in care exact asta se intampla. Iubirea reala, cea dintre cei doi soți, pătește cumva din cauza psihopatului care pandeste la orice colț. Practic e o carte despre boala, fizica și psihică, mai mult decât despre orice.
Nu te contrazic, mie imi place mult scriitura, pentru mine actiunea nu e atat de importanta, am citit carti cu actiuni sinistre, care insa au fost atat de frumos scrise incat mi-au facut maaare placere. In mod clar nu e o poveste frumoasa de iubire, e o poveste despre boala si obsesie, dar e atat de frumos scrisa… (cred eu, normal, nu cred ca cineva poate emite pareri absolute despre carti).
in general se zice ca pe Marques nu-l citesti pentru actiune, ci pentru scriitura si universul creat (realism magic blablabla).
probabil asta e motivul pentru care mie nu imi place, ba chiar ma plictiseste, am citit cat am citit dar Toamna Patriarhului de ex nu am putut s-o termin
Ma bucur ca se vede așa și la voi, sigur ca talentele sale de autor nu le pot contesta, nu am nici experiența necesară. Nu imi place in mod deosebit, cel puțin la vârsta mea prefer ceva cu mai multă acțiune și eu, cu ceva suspans, dar aici e vorba de gusturi. Dar am citit multe recenzii la carte despre “dragostea nemuritoare”, “ iubirea care trece peste orice” încât mi s-a făcut puțin teama. Adică…omul ăla a violat, a fost autorul moral a unor crime, a avut o relație perversa cu o fetita de 12 ani… plus tot comportamentul sau social. E tot ceea ce condamnam in viața reala, am cere pedeapsa capitala pentru un așa specimen. Sfârșitul cărții arunca însă niște texte romantice și nu stiu prin ce minune monstrul acela e iertat de toate păcatele, de mulți dintre cititori. E un experiment social, cred eu ( și sper ).
Pentru ca „Ma așteptam la o poveste de dragoste, deși mai curând, pasionata fiind ( evident) de medicina și de epidemiologie, am sperat la multe detalii medicale/sociale din acele vremuri” iti recomand The Ghost Map de Steve Johnson.
Este vorba despre epidemia de holera care a lovit Londra in 1854 si are urmatoarele elemente: holera si istoricul ei, descrierea simptomelor, conditiile de trai din Londra in acea perioada cu accent pe patura de jos a societatii, investigatia epidemiologica a doctorului John Snow cu gasirea pacientului zero, masurile luate (igiena, canalizare, etc), demonstarea teoriei miasmelor, etc. Sunt 100% sigura ca iti va placea aceasta carte.
Maddy, mulțumesc de recomandare!
Ioana, mersi mult pentru recomandari, o sa le iau in considerare. Am citit Magicianul in primul an de facultate, acum aproape 10 ani, si mi-a placut foarte mult, desi cum zici si tu actiunea se desfasoara ametitor de rapid si parca nu ai timp sa asimilezi bine tot ce se intampla, cartea te duce cu ea, alearga spre noi si noi indicii. Am sa o cumpar si sa o recitesc cu mai multa atentie de data aceasta. Te imbratisez!
Pentru mine cand termin o carte incepe panica pt ca nu mai stiu ce sa citesc asa ca orice articol pe tema este mai mult decât binevenit.
Ca sa contribui si eu la recomandari:
Jung Change „Lebedele salbatice” este o carte a cărei acțiune acoperă o lungă perioadă în China (3 generatii) si incepe înainte de comunism ajungând până în zilele noastre. I carte BUNA, documentată, inspirată din viața autoarei. Daca ar fi sa ii dau o notă de la 1 la 10 i-aș da 200.
Un alt autor pe care desi il aveam in biblioteca l-am cam ignorat este Mika Walrari. Egipteanul si Romanul sunt la superlativ. Am citit si Amantii din Bizanț dar epoca aceea este mult mai bine descrisă de Vintilă Corbu in „Caderea Constantinopolelui” deci nu m-a impresionat. Acum citesc „Etruscul'”, nu am încă o parere pt ca abia am inceput-o.
Și mie mi-a plăcut foarte mult Lebedele sălbatice! Eu am citit-o prin bookster și de atunci tot o caut să o cumpăr, vreau s-o dăruiesc mamei, doar că n-o găsesc nicăieri 🙁
Sunt de acord, pe Marquez il citesti pentru felul lui de a scrie, ca si pe Cartarescu, in jumate din carti, dar sunt printre rarii autori unde citesc toata descrierea cu interes, caci felul lor de a scrie, iti dau un sentiment de real, pe care nu l-am mai intalnit in alta parte.
Revenind la Marquez, spre exemplu, „Cronica unei morti anuntate”, e superb scrisa, cartea incepe cu sfarsitul, stii ce se va intampla, dar felul in care e descrisa actiunea si cum se ajunge la punctul final, e superb. Eu am si noroc sa il pot citi in original, deci e si mai frumos.
Robo, „Toamna Patriarhului” e speciala, la cat imi place Marquez, am avut totusi dificultati sa o termin. Dar e superba 🙂
Va recomand sa cititi cartea autobiografica a lui Marquez. Nu mai stiu titlul in romana.
Si multumesc pentru informatia despre cartea Elenei Ferrante. Nu am citit decat tetralogia napoletana (un pic dezamagita de ultimul volum) si m-ar interesa sa aflu mai mult despre universul napoletan al scriitoarei.
Si poate ma apuc sa citesc Fowles, nu l-am citit pana acum.
Numai bine
am comandat! ms pt recomandari, au venit la fix.
in alta ordine de idei, incerc de 10 minute sa comand de la editura univers:
site ul nu e mobile responsive -> am trecut pe pc – bannerul de pe site nu e clickabil -> search ul nu functioneaza dupa numele autorului. Ma gandesc ca ii ajuta lucrurile scrise de mine pt a crea un flow mai user friendly.
Magicianul, fantastica carte. Am citit-o demult dar inca o mai tin minte…
Voi cauta si eu ceva de Ferrante, m-ai intrigat?
Le transmit, multumesc!
Multumim mult de recommandari. Am citit si eu magicianul acu vreo 15 ani. Mi a ramas acolo undeva, imi amintesc cu mult drag de carte. Eu as dori acu sa citesc un barbat pe nume Ove.
Multumim inca o data!
Nici nu as trece „Colivia de aur” la recomandari, e o carte de evitat. Am luat o teapa enorma cu acest roman, eu fiind la zi cu seria Fjallbacka si cunoscand stilul autoarei. Ei bine, aceasta carte parca a fost scrisa de alta persoana. In viata mea nu am citit ceva mai penibil, cu mai multe clisee, scene sexuale sordide, etc.
La fel m-am simtit cand dupa Gone Girl de Gillian Flynn am cumparat Shark Objects. Foarte proasta cartea, personajele nu aveau nici o „voce”, nici o personalitate, spre deosebire de Amy Dunne din Gone Girl care este un personaj memorabil care m-a trecut prin toate starile de la admiratie, mila si apoi la frustrare si nervi (nu zic mai multe ca nu vreau sa dau spoilers).
Daca vreti o lectura placuta care sa va binedispuna, cititi „Cei doi domni din Bruxelles” de Eric-Emmanuel Schmitt. Contine 5 nuvele destul de scurte cu povesti de viata si secrete care se petrec in diferite tari din Europa. Nu e macabra, violenta, etc.
Super, multumesc de recomandare, imi place mult Schmitt, nu stiam acest titlul
Ma bucur si cred ca iti va placea. Cartea aceasta am primit-o imprumut de la mama mea, nu e descoperirea mea. M-a amuzat in mod special a treia poveste, nu spun mai mult 🙂
Am citit „Cei doi domni din Bruxelles” acum vreo 4 ani. Mi-a plăxut, cum mi-a plăcut cam tot ce am citit de E. E . Schmitt.
Super recomandarile, big like 😀
Not for the faint of heart(mie mi-a luat 6 luni sa o termin): Infinite Jest de David Foster Wallace. Acțiunea și scriitura sunt delicioase, dar e o carte grea, un maraton. Acțiunea e plasată într-un prezent distopic, și urmărește , într-o narațiune circulara (incepe cu sfârșitul), viețile interconectate ale unor personaje care de care mai bizare. Sunt pagini la care am ras cu voce tare (in metrou..)..cuvântul cred că e witty, scuze romgleza.
Și celelalte cărți ale lui mi-au plăcut -Matura sistemului, o colecție de este – Think about the lobster..
Alta carte pe care am savurat-o – Sotron, de Cortazar ( din nou narațiune circulara)
Magicianul e una dintre cartile pe care le-am citit obsesiv în liceu, cred că cel puțin o dată pe an, împreună cu Pendulul lui Foucault si Marquez (însă eu am prostul obicei de a reciti de multe ori cărțile..mi se pare uluitor cum se schimba perspectiva asupra lor cu timpul).
Scuze, colecție de esee, și e Consider the Lobster..
Pentru felul cum e scrisa, cat si pentru latura thriller psihologic fara scene sordide, mi-a placut mult The silent patient de Alex Michaelides..