Când am aflat că sunt însărcinată cu Sofia, chiar dinainte să fac testul (pentru că am simțit-o acolo în mine, am știut că ceva se schimbase, chiar dacă ea era abia un boț de cinci celule), au venit deodată iubirea, dragul, pufosul, preaplinul, pe de o parte, și grija, mama ei de grijă, cu sora ei frica și soacra ei, vina, toate în ambalajul: Oare o să-i pot oferi tot ce e mai bun copilei mele?
Și am început zdroaba.
Caută cel mai bun doctor.
Cel mai bun loc în care să nasc.
Cea mai bună saltea din cocos cu strat de hrișcă non-alergică.
Cele mai bune protecții de pat și doar cele mai fine așternuturi.
Cel mai comod și sigur cărucior, cu scoică de mașină inclusă.
Cel mai bun lapte: al meu.
Cel mai bun lapte praf, pentru când al meu n-o mai fi.
Cel mai curat morcov.
Cel mai fraged curcan.
Primele ei cărți, de autor premiat.
Toate, la cele mai bune prețuri, că fata mea n-o să crească cu aere de privilegiată, nu, vreau să fie un om normal, modest și generos, ca părinții și bunicii ei.
În tot timpul ăsta, fetița mea creștea în mine, iar eu alergam de colo colo să adun ce-i mai bun pentru ea.
S-a născut și imediat ce-am putut, m-am ridicat să alerg în continuare după ce era mai bun pentru ea.
A crescut încet, greu, cu mult plâns, iar eu mă sfărâmam că nu fac destul pentru ea, dacă plânge atât, sigur nu primește ce e mai bun pe lume. Mă uitam la alte mame, citeam ce scriu, le cerșeam ajutorul, și tot ce ajungea la mine e că nu fac destul.
Într-o zi pe când ea avea vreo trei luni, m-am oprit și am privit-o. Atunci am văzut-o cu adevărat și atunci m-am văzut și pe mine. Eram atât de obosită! Alergam aiurea după lucrurile perfecte pentru ea, iar singura chestie pe care o obțineam era să stric singurul lucru de care ea avea cu adevărat nevoie în forma lui cea mai bună: pe mine!
De atunci am început să mă opresc. N-am reușit de tot, uneori o iau iar la vale, dar de cele mai multe ori reușesc să nu uit ce contează.
Au trecut opt ani de la momentul acela. Ani mulți în care mi s-a tot confirmat că EU, eu sunt principalul dar al lumii pentru copiii mei. Eu, întreagă la cap, odihnită, înconjurată de liniște atât cât se poate, de iubire, atât cât se poate.
Că am datoria să caut tot ce e mai bun pentru copilul meu câtă vreme asta nu devine o povară, un stres.
Că am responsabilitatea să mă străduiesc să iau cele mai bune decizii pentru copilul meu, dar când eșuez, pentru că da, n-o să-mi iasă de fiecare dată, o să-mi cer iertare și o să încerc mai mult data viitoare.
Unele lucruri bune sunt mai la îndemână decât altele. Un strâns în brațe. O mâncare curată. Stat în aer liber. Un te iubesc.
Altele sunt mai greu de obținut. Răbdarea. Iertarea. Renunțarea la vină.
Strategia mea este să le ofer cât mai mult din cele bune ușor de obținut, în timp ce în secret lucrez fără presiune și la celelalte, dar fără să-mi pun termene limită.
Eu sunt cel mai de preț bun al lor. De mine trebuie să le fac rost. De mine bine.
Așa că nu-mi mai las vocea să mă critice, să mă certe, să mă micească. Îmi văd părțile bune, sunt multe! Și la voi sunt! Îmi rog copiii și omul să mă aprecieze cu voce tare! Ce bine e când aud ce mâncare bună fac, ce frumoasă sunt, ce moi sunt mâinile mele!
Apoi, cu rezervoarele pline, le pot da și joc și bucurie și alinare și răbdare!
De-aici îmi vin puterea și energia și cheful, tot din mine, pentru că mă țin la suprafață, cer, mă iert!
Cred că asta e mai important decât orice brand, obiect, vacanță, activitate.
Și sunt curioasă ce simțiți și voi despre asta.
Am scris această mărturisire la invitația Napolact, care are o gamă de lactate bio din categoria bun ușor de obținut, și anume laptele Napolact Bio, cu toate variantele lui gustoase, grase, cremoase, cu fructe, sana și chefir, smântană și unt, toate obținute din lapte ecologic pur colectat de la ferme din Ardeal.
Se găsesc ușor, în mai toate magazinele mici, mari și mijlocii, au prețuri accesibile, sunt bune, îți permit să oferi copilului ceva sănătos cu stres și investiție minime. Rezonez cu campania lor recentă, #totceemaipur. Urmează să abordez pe blog tematica etichetelor bio, ce e, ce nu e, cum știm dacă ce cumpărăm chiar e bio, ne pregătim de concurs de degustare și de rețete delicioase cu iaurt. Le mulțumesc pentru oportunitate. Mă bucur că pot scrie așa cum simt alături de companii care fac lucruri cu responsabilitate, în România.
Photo by Alex Pasarelu on Unsplash
Cuvinte pline de emotie si cred adevarate…. dar stai de fapt este o reclama la lapte si produse lactate.Daca Napolact bio iti trezeste asa niste emotii puternice apoi cred ca Covalact -prea ca la tara te-ar termina de tot.
Sunt barbat dar te citesc de ceva vreme ti-am cumparat si o carte (am uitat cum se chema ceva cu iubirea ,ziua etc.-cam melodramatica dar am citit-o).Stau si ma intreb daca per total mesajul tau ajuta femeile,mamele care te citesc sau nu.Oare nu cumva multe dintre ele se simt dezamagite de ele insele ca nu reusesc sa fie o mama perfect de imperfecta cum esti tu?Sau nu cumva unele cred ca sunt numai fiindca isi doresc si ele sa sa fie ca tine atrase de stilul asta de a scrie al tau dulceag, ca o otrava sentimentala care-ti intra in vene?Mi-ai adus aminte de o reclama facuta de filosoful Mihai Sora care vorbea de idei inalte ,de libertate de fericire (faptul ca lucrat la cabinetul anei pauker e doar un detaliu in sfirsit) si de fapt facea reclama la emag :)).Stiu ca asta este meseria ta ,incerci sa te vinzi ca mama ,femeie dar m-a intristat textul asta:pe de o partea profunzimea lui pe de alta partea laptele napolact.
Meseria ei nu este de a se vinde nici ca mama, nici ca femeie, nici ca extraterestru.
Meseria ei este sa scrie, si o face bine si onest. Ca de aia e marcat articolul cu P, la fel ca absolut toate articolele publicitare, si este cam singurul blog din Romania unde asta se intampla. Din respect pentru meserie si pentru cititori, nu din alt motiv, sa stii, ca nu ar fi deloc greu sa minta la fel cum fac ceilalti blogeri sau influenceri sau ce vrei tu. Dar noi romanii trebuie sa comentam la orice ca altfel nu ne simtim bine.
Articolul e marcat cu (P) deci nu văd care e problema.
Dar nu a spus niciodata ca e perfecta 🙂 A descris si zilele mai putin bune ale ei si sentimentele de tristete, vina etc. Meseria ei este sa scrie, sincer, despre bune sau rele. Cine are urechi (sau ochi) sa asculte!
Daca nu ar fi ambalate in plastic, PEt si PS (unul din cele mai rele), as cumpara si eu. Asa ca lauda e cam degeaba. Nu pot sa înțeleg de ce inca se ambaleaza in polistiren alimentele. Probabil din același motiv pentru care se fabrica inca jucarii de PVC pt bebeluși…
To keep the business going :)))
Cel mai bun lucru pe care il poti face ACUM pentru copiii tai Ioana este, daca cu adevarat iti pasa de viitorul lor, nu de al tau, Isha School Foundation. Este o decizie grea, dar ACUM poti alege. Alege intre a transforma copiii intr-o investitie pentru tine sau inflorirea lor ca fiinte umane. Iubirea trebuie sa vina intotdeauna dupa bucurie. Sper sa alegi cu intelepciune.