Dragă tată,
Azi s-au împlinit cinci ani.
CINCI ANI.
Eram cu cei mici în patul celei mari când am auzit: Ioana? Tatăl tău… L-am găsit mort. A murit.
N-am putut să zic decât nu, nu, NU, nu se poate, nu, nu e mort.
Apoi am plâns cu copiii în brațe, am plâns în timpul telefoanelor pentru repatriere, am plâns la volan spre Piatra Neamț, am plâns lângă sicriu, lângă groapă, la filmul pe care l-am făcut plângând pentru masa de după înmormântarea ta.
Tată, ce mult mi-ar fi plăcut să fii cu mine acum, cu noi, aici la noi acasă!
Să mâncăm împreună, să te joci cu copiii, să le citești, să-ți citească!
Să vă fac poze și să i le trimit mamei.
Să râdem, mai ții minte cum râdeam?
Să-ți spun că te iert că ai plecat, că te-am căutat 15 ani, că renunț la dreptul de a te pedepsi, chiar și la dreptul de a înțelege, că tot ce vreau e încă niște timp cu tine!
Să-ți spun că-ți mulțumesc pentru că sunt și pentru cum sunt.
Să te văd, să te aud, să îți mai pot scrie.
Am recitit mesajele noastre de pe telefon. Neterminate.
Viața noastră împreună, neterminată, scurtă, șchioapă.
Să-ți spun că te iubesc. Oare ți-am spus asta vreodată?
Mi-e dor de tine.
În.
Fiecare.
Zi.
Mă gândesc la tine.
În.
Fiecare.
Zi.
Cineva mi-a scris acum cu durere multă. I-a murit tatăl acum cinci luni. Simte furie, durere. dor, neputință. L-am îngropat gol, cu doi oameni la înmormântare.
Sper că măcar ei, tații noștri sunt într-un loc mai bun acum.
Sunt, i-am scris. Sunt în noi.
Ești aici, tată, ești în mine. Ești într-un loc bun. Aici e doar iubire pentru tine. Dor și iubire.
Pace.
Doar amintirile frumoase.
Vocea ta.
Mâinile tale.
Cântecele tale la chitară.
Dansul tău cu Sofia, când era mică în rochia ei albă.
Speranțele mele că vom mai avea timp.
Ești cu noi când gătesc pastele tale.
Când aud ceva la radio.
Când îți văd poza de pe perete.
În
Fiecare
Zi
Dar tot doare. Ești în mine fără să fii, cumva, pentru că tu mai ești.
Furia, neputința, durerea sunt încă acolo.
Probabil pentru totdeauna.
Parte din mine și ele.
Au trecut cinci ani și încă te caut.
Te găsesc doar aici, de unde curg lacrimi acum.
Sper că ți-ai găsit pacea. Unde ești tu acum, timp e destul. Nesfârșit. Și liniște.
Sper că măcar iubirea mea se aude. A copiilor mei, prea mici acum cinci ani să te mai țină minte.
Nu-i las eu să uite. Nu-i las.
Bunicul Stelian. Era atât de simpatic, de cald, cânta frumos, te făcea să râzi, Sofia, mai știi când și-a pus în cap fusta ta tutu și ai râs de era să te sufoci?
Ce mult te iubea! Ce mult iubeai să fii viu! Ce mă înfurie că ai murit!
Dar nu-i nimic.
Nu ne face pe noi o moarte. Forza, îmi spuneai, până la urmă, câștigăm noi!
Nu mă simt deloc ca o învingătoare.
Mi-e dor de tine.
În
fiecare
zi
Plâng…
Hai, odată, Doamne, dă-ne puterea și împăcarea aia pe care le tot așteptăm și căutăm…
Un an si aproape jumătate…doare la fel. In fiecare zi. Si mi-e dor..tare dor. In fiecare zi.
9 luni de cand nu mai am tata aici , pe pamant!
E dor si doare rau!
19 ani si doare la fel de tare.
Oh Ioana.. mulțumesc. Ca exprimi ce eu nu pot. Cel mai rău doare tot ce nu i-am spus…
11 ani si imi lipseste in fiecare zi, mi-e dor de mirosul si de sfaturile lui, plang de furie de fiecare data cand imi vine sa il sun si nu am pe cine, doare la fel (nici mai mult nici mai putin), insa m-am obisnuit cu durerea… si cel mai tare doare ca nu ma mai pot simti copil, ceva s-a rupt in mine atunci si nu va mai fi ca inainte niciodata…
Un an și jumătate și simt ca mi am pierdut busola doare atat de tare! Orice lucru imi aduce aminte de el o melodie anume ,o mancare anume , cum îmi spunea mie cum ii spunea mamei cum își alinta nepoții! Si acum cand scriu imi curg șiroaie de lacrimi și aștept ziua în care sa nu ma mai doara atat de tare absenta lui!
16 ani de cand mi-am pierdut mama intr-un accident stupid de masina. 16 ani de cand sentimentele astea nenorocite mi se urca in gat si in tample in fiecare zi si in fiecare zi trebuie sa fiu puternica si sa le acopar cu altceva. A murit inainte de a incepe eu facultatea si sora mea liceul, am pierdut multe momente cu ea, tot ce este frumos din viata de adult nu am avut parte de ea…munca, casa, un sot pe care parca ea mi l-a pus in cale, copiii mei oameni frumosi…in fiecare zi am un nod in gat pt ca nu am cum sa ii arat, sa vorbesc cu ea, sa ma bucur cu ea, nu am cui sa ii cer un sfat… 16 ani de cand am sufletul ciobit si cu tot frumosul din jurul meu nu se repara…nu e vorba ca inimii ii e dor, ci intregii mele fiinte. E greu, dar trebuie sa mergem inainte pentru cei ce sunt cu noi pentru ca ei merita tot ce a mai ramas din noi.
Doare. La fel de tare și după 27 de ani și jumătate, în cazul meu. Hugs, prințesă.
Un an și ceva. Tot timpul mi se părea că e un pic vrăjeală când spuneau alții că se gândesc la cineva în fiecare zi. Nu e vrăjeală. În Fiecare Zi.
Doare si o sa doara mereu…. 3 luni aproape iar faptul ca nu am fost cu tati in ultimele clipe si mai dureros… ?
Sunt 5 ani de cand l-am pierdut si eu pe tata, la fel de tare doare si mi se pare ca dorul creste din ce in ce mai rau… si tristetea ca nu a dansat la nunta mea, ca nu si-a vazut nepotul care ii seamana leit si ii poarta numele…
Offf…
In.
Fiecare.
Zi.
Te imbratisez
Plang si eu acum cu tine. La mine is 4 ani. Doare la fel, parca am reusit sa trec un pic peste furie. Acum ma suprind zambind cand ma gandesc la el. Miros de lemn si tutun, maine aspre si vocea, vocea lui. M a invatat sa gatesc, sa fiu corecta. Mi e dor, fir ar sa fie!
6 ani si 8 luni.
Parca s-a intamplat ieri, asa puternica si adanca e suferinta!
Dor si nevoie de a-l avea langa mine.
Sunt 9 ani de când nu mai e tata! Sufăr tare că nu mai este lângă mine. Și pentru că fetița mea nu l-a cunoscut. Ce s-ar fi jucat tata cu ea! Lui îi plăcea să se joace cu copiii și pe el îl plăceau mult cei mici.
Dar simt că e acolo sus și zâmbește pe sub mustață, uitându-se la noi…
Anul asta se fac 9 ani decand simt ca in ziua in care tatal meu a murit, s-a nascut un inger pe care il simt prezent tot timpul. Nu a apucat sa imi vada copilasul si a plecat cu gandul ca nu voi putea avea copii niciodata. Cat de multe ar fi putut invata puiul meu de la bunicul sau….era o enciclopedie, un sculptor, un artist , un om ce iubea si ne iubea atat de mult, pe noi , femeile din viata lui…. ne strangea si pupa atata de tare de parca ar fi fost ultima oara cand ne vede…. si intr-o zi asa a si fost
Golul asta si gandul la ei , la tatii astia buni, nu-l acopere nici anii nici timpul, nici nimic. Inveti doar sa traiesti asa ….fara ei
33 ani de cand zbor fara o aripa. Aveam doar 9 luni… Ma tot intreb cum eram, daca el era? Nu am nimic de care sa ma leg, nicio amintire impreuna, nicio imbratisare si totusi ii simt atat de mult lipsa.
Azi l-am pierdut și eu pe tata….?
Condoleante si imbratisari!? ❤
Dumnezeu să-l ierte!
Am tresărit citind astăzi textul tău. In ziua înmormântării tatălui meu, m-am asezat la biroul fiicei mele, uitându-ma la o poza cu ea bebelușă. Atunci, încet, in mintea mea, tata mi-a spus: sint aici, sint in continuare in tine si in nepoții mei. Un an si jumătate. E in fiecare zi cu mine. Pina la capat. Si mai departe de atit.
1 an si 2 luni si parca s-a intamplat ieri, inca refuz sa accept ca nu mai este. Durerea si dorul sunt nemarginite. In acel moment am simtit ca s-a rupt ceva in sufletul meu, chiar daca stiu ca este acolo sus si are grija de noi. Este prima data cand scriu despre asta, inca nu pot vorbi despre el la trecut.
8 ani de cand l-am pierdut, si ma doare ca nu a apucat sa danseze la nunta mea, ca nu si-a tinut nepotii in brate, cat l-ar fi adorat…dar cel mai mult doare tot ce nu i-am spus…
17 ani de când am ramas fără o parte din sufletul meu :(. Încă doare. Ma gândesc la toate lucrurile pe care știu ca le-ar fi adorat…sa-si tina nepoata in brate, sa vadă cum am devenit OM mare. Te iubesc, TATA!
https://www.youtube.com/watch?v=brNNyllr_JM
poate te ajuta melodia asta …
tata e dus de 7 ani si … doar la fel de tare
https://www.youtube.com/watch?v=brNNyllr_JM
30 de ani…de dor…Eu nu aveam nici 10,i-am împlinit în august 1990,tata a murit în aprilie 1990…Nu știu decât că înainte de asta eram fericită…Apoi…am învățat să plâng…??