Plânge mult, se supără când nu primește sau nu îi iese ce-și doreste.
E normal, e copil.
Uneori se înfurie de parcă nu mai e el, urlă, se tăvălește, se lovește peste cap.
Așa sunt copiii cât încă nu-și pot gestiona frustrările.
Uneori face fix ce știe că nu are voie.
Încă nu se poate abține, sau poate doar îi place reacția ta când calcă pe bec.
Nu vrea să se joace singur.
Normal că nu, mama e atât de interesantă, de frumoasă, de bună, mami miroase atât de frumos. Și e atât de deșteaptă!
Nu mănâncă decât cinci chestii.
Unii copii sunt așa. E despre ei, nu despre tine. Nu pune presiune pe el. Gătește-i ce-i place, oferă-i mereu să guste și altceva, nu insista dacă refuză. Viața e lungă și e păcat s-o trăim în stres continuu, mâncăm de multe ori pe zi, în fiecare zi…
Se ceartă mereu cu fratele/sora lui.
Normal că se ceartă, e parte din fișa postului de frate.
Nu împarte în parc.
O să învețe, dă-i timp și oportunități de socializare.
E retras.
Foarte bine, așa e el. Dă-i timp și iubește-l așa cum e.
Nu vrea la grădiniță.
Nici asta nu e ceva oribil sau nemaiîntâlnit. Toți suntem rezistenți la schimbare. Ne sperie noul, ne sperie orice ne pune la încercare. Va fi bine. Ai încredere. Transmite-i și lui încrederea ta. Miliarde de copii au făcut asta înainte. Va reuși și el.
Cu mine e mai neastâmpărat și mai plângăcios.
Tu unde te-ai simți în siguranță să testezi chestii și să îți exprimi tristețea, în prezența iubitului tău sau într-o cameră plină de străini?
Așa sunt copiii. Curioși, neîndemânatici, energici, ciudați, uneori retrași, alteori prea entuziasmați, dependenți, dar cu nevoie de independență. Cert e că toți au o nevoie uriașă de a fi înțeleși și iubiți. Toți au nevoie de timp și răbdare.
Iar noi putem să le dăm toate astea după ce ne asigurăm că le primim la rândul nostru.
Pe tine cine te înțelege? Cine îți spune: E normal, ești o mamă foarte implicată, dar epuizată. Va trece, hai să te ajut, cum pot să te ajut?
Trebuie să rămânem de partea copiilor noștri, care ne iubesc și fac ce pot. Dacă nu fac, înseamnă că nu pot. Ceva îi împiedică. Vârsta, poate. Oboseala, poate. Altceva. Aflăm ce și începem de acolo.
Ne ajustăm așteptările. Avem răbdare. Iubim ce ținem în brațe.
Și pe noi.
Asta am învățat în 8 ani și jumătate de când sunt mamă. Așa am găsit echilibrul. Care nu e permanent, mă mai împiedic, mai alunec, dar revin mereu la loc, ca un hopa mitică. Mă uit la ei, îi văd așa cum sunt, copii, mai mari, dar încă mici, uneori nervoși, alteori depășiți, obosiți, cu aceeași nevoie ca eu să mă uit la ei ca la ființe prețioase, cu aceeași nevoie să-i ajut, să-i iubesc. Îmi oferă ce au ei nevoie, ca eu să am de unde le da înapoi.
Photo by Senjuti Kundu on Unsplash
Ce m-aș eu fără tine, Ioana?! Mulțumesc pentru reminder!
Subscriu. ?
Multumim ca ne esti alturi de atata timp!
Mulțumesc din nou, Ioana❣?
Ce reminder bun! <3
Iti multumesc, Ioana!
Om cu aripi de inger , nu pot spune decat atat: ,, inspiratie si putere pentru fiecare mama , cu siguranta ”…eu am 2 copilași,baietei nazdravani(3 respectiv 6 ani),uneori le cer atât de multe pentru varsta lor si ii cert,apoi realizând ca exagerez imi dau seama si imi pare atat de rau dar nu pot da inapoi…mi.as dori sa fiu mereu constanta,sa fiu mereu calma dar uneori ma.pierd cu firea pur si simplu si tip…apoi cand ma calmez realizez si imi cer iertare,ii îmbrățișez dar raman cu parerea de rau ca nu trebuia sa ii cert,sa ridic tonul(sunt sigura ca exista educatie cu blândețe însă uneori mi se pare ca unele lucruri ma depășesc si trebuie sa tip la ei)mi.as dori sa stiu sa ma controlez in asemenea situatii…multumesc om.minunat!?
Ești minunata ❤scrii asa frumos, direct la inima mi se duce fiecare articol de-al tau.Tare mult ma ajuta tot ceea ce scrii ??,esti o inspirație pentru fiecare mamă. Sunt blândă dar mai am si zile când clachez si tip (am un baietel de 3ani9l si bebelina de 5ljum) baietelul imi zice sa nu mai tip cand sunt supărată sa fiu blanda si mi se rupe sufletul si plang si eu cu el ,ii cer iertare ne îmbrățișam si ne pupam mult si ne trece