Tânără de 25 de ani: liceul a fost un coșmar pentru mine

Am hotărât să continuu seria de articole despre viața adolescenților noștri, îmi asum riscul de a vă plictisi. Eu cred că e important să deschidem ochii și să acceptăm că nu le știm pe toate, iar când vine vorba despre copiii noștri și colegii lor, e important să știm cât mai mult.

Toate articolele din seria #AdolescentînRomânia sunt aici, sunt 13 povești adevărate publicate. Dacă ești adolescent, părinte de adolescent sau profesor, îmi poți scrie la ionouka@gmail.com și eu voi publica povestea ta anonim.

Azi public o poveste despre un abuz petrecut în școală. Nu voi accepta aici comentarii jignitoare la adresa autoarei acestei mărturisiri. Scopul nostru e să înțelegem cu ce se confruntă acești tineri astfel încât să-i putem ajuta.

Am început liceul în 2010 (acum am 25 de ani și tot mi se par groaznici anii de liceu) și eram genul ăla de fată care se îmbrăca cu ce îi cumpărau părinții, nu se pensa, forme nu aveam, câteva coșuri pe față, nu mă machiam… Eram o fată simpluță, pe care o ducea capul. Din nefericire pentru mine, faptul că nu eram în trend cu restul de puștoaice care se machiau și care se îmbrăcau provocator mi-a provocat anxietate.

Nu am fost la cel mai prost liceu (nici nu cred că aș fi supraviețuit acolo), nu am fost nici la un liceu de top. Am fost la un liceu de nivel mediu, al 5-lea pe județ în acel an (asta ca să nu se creadă că astfel de întâmplări au loc doar în licee cu medii proaste).

Din prima zi în acea clasă mi-am dat seama că am parte de niște colegi mai bădărani care cu siguranță îmi vor crea ceva probleme… și așa a fost.

Zilnic trebuia să trec prin calvarul umilințelor: se luau de mine că nu mă machiam, că nu aveam nicio haină provocatoare, că ascultam rock (și nu manele) și unde mai pui că eram și slabă, iar asta mi-a adus tot felul de porecle: Schelet, Moartă și altele pe care acum memoria mea nu vrea să le reproducă.

Aveam câteva colege mai dezvoltate și învățate cu astfel de comportamente: pipăit, vorbit urât, stat în poala băieților, fumat. Eu în schimb, care nu avusesem nicio relație până atunci, pe care părinții nu o lăsau să iasă cu X băiat, pe care nu o lăsau la petreceri și alte nebunii de genul, priveam cu un oarecare dezgust astfel de episoade ce aveau loc în clasă.

Problema e că dacă nu te lăsai pipăită și înjurată, erai o ”călugăriță”… și am preferat să fiu ”călugăriță”, pentru că așa mi se părea normal atunci, așa mi se pare normal și acum. Am venit la liceu să învăț, nu să mă pipăi pe sub bancă, să stau în brațele băieților în pauze sau să mergem la baie împreună (un alt lucru aiurea – în liceul ăla băile erau comune).

La o oră de Limba Română, profesoara l-a așezat în bancă cu mine pe un coleg cu apucături din astea ”pipăicioase”. Eram undeva prin clasa a X-a deja. Și i-am tot atras atenția în timpul orei să înceteze… Profesoara, deja deranjată, a vrut să ne asculte pe amândoi. Însă i-am povestit, de fapt, ce se întâmpla pe sub bancă și l-a ascultat doar pe el și i-a pus 2, apoi a povestit dirigintei.

Ăsta a fost primul episod în care cineva a avut curaj să povestească ceea ce se întâmpla în clasă.

Ce s-a întâmplat după? Am fost făcută în toate felurile, mi-au sărit și câteva fete în cap (din cele care stăteau la pipăit) că ”Ce nebună ești! O să vrei tu mai târziu să fii f**** și nu o să mai vrea nimeni. În loc să te bucuri că ești băgată în seamă!”

Ce am făcut? Am tăcut și am crezut că e vina mea, că trebuia să tac, era mai bine.

Ce TREBUIA să fac? Să le spun alor mei, să mă plâng la dirigintă, directoare…

Speram, totuși, că dacă va afla și diriginta se vor schimba niște lucruri, măcar vor exista niște discuții serioase.

Ce discuții am avut? Diriginta mea era profesoară de psihologie, așa că ne-a luat pe fiecare pe rând și ne-a catalogat. Mie mi-a spus că nu fac față provocărilor și la primul obstacol o să-mi pun ștreangul de gât. După atâția ani, sper că a zis-o la modul figurat… Ai mei nu au aflat despre lucrul ăsta.

În clasa a XI-a deja hormonii erau la alt nivel în colegii mei, dădeau pe afară, ceea ce ducea și la abuzuri mai mari. Ridicat fuste/rochii, tras de bluze, pipăit, trimis bilețele cu texte obscene, desenat diverse organe pe tablă (chiar în ora de biologie). Fiind clasă de mate-info, aveam foarte multe ore de informatică, ceea ce însemna multe ore în fața unui PC. Așa că ce făceau colegii mei? Puneau filme porno. Ce făcea profesoara mea? Se făcea roșie la față de la atâta țipat și cam atât…

Într-o pauză eram în clasă cu câteva fete, stăteam în bancă. În spatele meu era un grup de băieți, colegi, iar unul dintre pipăitori explica ceva dintr-un joc, moment în care s-a gândit să exemplifice pe mine… și mi-a dat cu ambele palme peste urechi. Ceea ce am făcut a fost să-i arunc rucsacul pe jos, moment în care el s-a întors în clasă, m-a apucat de păr și a început să mă tragă. Mi-am înfipt unghiile în gâtul lui, colegele trăgeau de mine, iar colegii trăgeau de el. Așa privire de om nebun nu am mai văzut niciodată. Avea o plăcere pentru că mă trăgea de păr, că-mi provoca durere. Pentru el era o plăcere.

M-am dus direct la directoare, diriginta nu a vrut să vorbească cu mine atunci când a aflat despre ce coleg era vorba (aveam să aflu mai târziu că mama colegului era prietenă bună cu diriginta). Directoarea a venit în clasă și ne-a cerut să scriem tot ceea ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, de când era treaba cu pipăitul, vorbitul obscen… Și am scris, am scris două pagini A4, la fel și colegele mele.

Au aflat părinții, au făcut scandal, diriginta a vrut să ne bage pe amândoi în consiliu, să ne scadă nota la purtare, că așa nu se poate… (într-un final i s-a scăzut doar lui la 7, deși regulamentul prevedea la 6).

Toți profesorii mi-au dat mie dreptate (deși știam că aveam oarecare vină, pentru că dacă nu îi aruncam rucsacul pe jos, atunci nu s-ar fi enervat) și l-au ascultat și pentru că nu era un elev strălucit, se baza doar pe farmecul și pachetele către profesori, a avut catalogul plin de 2 și 3, pentru că nimeni nu mai era indulgent cu el, așa cum fuseseră până atunci. Nu spun că mi-a plăcut rolul de victimă, dar în sfârșit se schimbase ceva în bine în clasă. Nimeni nu mai era pipăit, nu se mai vorbea urât, toți erau cuminți la ore. Nu mai erau discuții de genul în cadrul orelor de biologie: și cum se mai numește la voi pi***? Vulvă? Și în ea intră o ****? Vă place să vă băgați lucruri? (discuții ce aveau loc cu profesoara în clasă).

În orele de matematică circulau bilețele cu exerciții… sexuale.
În orele de română erau bilețele cu cele mai vulgare cuvinte.
În orele de istorie se plimbau bilețele cu istoria sexului…

Cam ăsta a fost liceul pentru mine: o traumă, anxietate, insecuritate, teama (mai târziu) de a sta singură lângă un bărbat necunoscut (precizez că am un iubit, o relație de câțiva ani la activ și totul este super ok, deci nu sunt ”călugăriță”).

În situația mea s-ar putea să fie și băieți, pentru că și băieții pot fi ținta abuzurilor în școli. Pentru că sunt mai scunzi, pentru că nu se tund după ultima modă, pentru că nu au avut iubită și multe alte motive.

Toți părinții ar trebui să explice copiilor faptul că nimeni nu are voie să se atingă de ei dacă ei nu doresc asta, că nimeni nu are voie să le vorbească urât dacă ei nu sunt de acord cu asta, că trebuie să reacționeze, să meargă spre adulți și să povestească, pentru că nu se va întâmpla nimic. Trebuie să avem ore în care să li se explice elevilor că libertatea unuia se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Nu este normal ca un copil de generală/liceu să treacă prin astfel de episoade, să considere că el nu este cel normal.

Și când mă gândesc că unii duc dorul orelor de liceu, că ar da timpul înapoi… Eu am coșmaruri că mă întorc la liceu… a fost cea mai urâtă parte pentru mine. Și uite așa, câțiva colegi au reușit să strice viziunea mea asupra a ceea ce înseamnă liceu. Acum îmi e jenă să port o fustă mai scurtă de genunchi pentru că sigur vor fi câțiva care vor fluiera, claxona… și mai ales cei de pe șantiere (dar asta e altă poveste, iar persoanele de genul ăsta ar trebui să se gândească la faptul că eu puteam fi fiica lor și nu cred că le-ar fi convenit ca cineva să o fluiere pe stradă).

Mulțumesc pentru atenție! Nu vreau să-mi iau iar poziția de victimă, ci doar să povestesc câteva lucruri din anii de liceu…

Photo by Jack Winbow from Pexels