Seria #AdolescentînRomânia continuă, primesc mesaje de la tineri în fiecare zi. Au nevoie să strige, iar noi trebuie să ascultăm, nu avem altă opțiune. Mentalitatea românilor trebuie să se schime. Modul în care ne educăm copiii trebuie să se schimbe. Societatea trebuie să învețe să apere victimele și să-și asume reeducarea agresorilor.
Articolele anterioare din serie pot fi citite aici: Adolescent în România
Bună,
Am 19 ani, și citesc seria aceasta de articole cu groază: așa arată realitatea, și suntem toți parte din ea, inclusiv eu.
Am avut norocul să am niște părinți minunați, deschiși față de mine, care au vorbit amândoi cu mine despre tot și toate, cu care am putut de când mă știu să fiu complet sinceră, fără pic de rușine sau teamă. Și am norocul să fiu o fire perseverentă, luptătoare, independentă.
Dar îmi amintesc foarte bine prima dată când am luat contact cu hărțuirea sexuală (verbală). Aveam 10 ani.
Aveam 13 ani când am primit prima palmă peste fund pe stradă: mergeam în șir indian, cu doi profesori în față, dar am fost îngrozită că dacă scot vreun sunet, străinul se va întoarce după mine în loc să continue să meargă mai departe.
La școală, am fost mereu „fata de 10”, tocilara clasei, iar colegii mei nu au pus niciodată mâna pe mine, dar colegele mele erau pipăite, plesnite, agresate verbal și umilite. Am ajuns să fiu una din singurele fete care purtau rochii și fuste în generală și în liceu, iar pentru asta am fost făcută curvă, bârfită, ridiculizată de nenumărate ori. Am refuzat să îi las să îmi fure identitatea: nu mi-am schimbat niciodată stilul de a mă îmbrăca, indiferent de câte ori am auzit „Curva asta unde se crede, la parada modei?” „Da’ ce e cu tine de te îmbraci așa?”. E decizia mea cu ce mă îmbrac, și așa va fi întotdeauna.
În consecință, am fost catalogată ca „a dracu” și am rămas mereu subiect de bârfă. Aveam 16 ani când am început o relație serioasă cu prietenul meu, un om minunat. El este cu doi ani mai mare și începuse facultatea, iar comentariile adolescenților de vârsta mea au fost groaznice: „Ia uite-o și pe asta, până acum a făcut pe sfânta și inabordabila cu noi toți, și ea de fapt se f** cu ăsta mai mare”, „Ce crede ea, că ăsta e serios, stă cu ea numai că e proastă și se culcă cu el” etc. Prietenele mele erau întrebate pe holurile liceului despre viața mea sexuală (pe care, deși nu e treaba nimănui, nu am început-o în anii de liceu) „Hai zi, ce știi de ăla? Se culcă cu el, hai că n-are cum să nu se culce, sigur ți-a spus ea ție că sunteți prietene. O să vadă ea că doar pentru sex o ține tipul ală, altfel n-are cum, la cât e de a dracu…”.
Momentul care m-a marcat a fost însă când am fost atacată și agresată sexual pe stradă, acum doi ani. Mă întorceam acasă, eram la un bloc distanță, și am fost prinsă din spate. Am urlat cât m-au ținut plămânii, am lovit, m-am apărat, și din fericire, am scăpat nevătămată. Bărbatul a dat bir cu fugiții și nu am reușit să îi văd fața, dar mi-a strigat un lucru pe care o să îl țin minte toată viața:
„Fir-ai tu a dracu de sălbatică!”.
Mă întreb, cum e posibil așa ceva? De ce trebuie să ajungă tinerele din România la psihoterapeut cu stres post traumatic? Eu, fata de 12 ani din școala mea generală care a fost imobilizată de patru băieți (care nu au suferit niciun fel de consecință) , colegi de clasă, și dezbrăcată cu forța lângă catedră în pauză, în fața tuturor; colega mea care a fost făcută parașută din cauză că purta blugi strâmți de polițistul la care a făcut plângere după ce a fost fugărită pe stradă de un bărbat; multe, multe alte fete.
Educați-vă pe voi și pe copiii voștri, înainte ca fiicele voastre să fie traumatizate pe viață. Încetați să fiți ignoranți!
Imagine de lisa runnels de la Pixabay
Bine, bre ? Fii a dracu! Nu prea ai cum altfel. Nu ai fi avut cum nici acum 30 de ani (experiente similare), nu vad cum altfel acum. Nu prea s-a schimbat lumea, deci nu cred ca o sa se schimbe curand. Nici ca adult nu e altfel. Cam asa, trebuie sa fii a dracu. In primul rand sa stii sa impui respect, sa te tii la distanta, dar asta nu merge mereu, nu cu toti. Trebuie sa fii a dracu’. E o viziune pesimista, dar asta e concluzia mea si la 40 de ani aproape.
Dar, Ioana, poate o campanie de constientizare pentru parintii de baieti? Mai puternica cumva. Mi se pare ca ei actioneaza cum o fac si pentru ca nu stiu prea bine, un exemplu mic: cand unei colege ii vine ciclul. Si ei afla, ca se afla. Si rad ca prostii de fata aia. Si asa incepe. Doar un exemplu mic.
Eu când aud cu mamele de băieți mi se face stomacul ghem. Cu ce sunt mai prejos (ori nu mai știu cum le cataloghează multe dintre mamele de fete pe cele de băieți) și de ce se consideră că ei sunt principalii vinovați, nefiind educați de mame? Nu se poate generaliza pentru că nu așa stau lucrurile în realitate. Ați urmărit modul în care se bat fetele? Ce atitudine au unele dintre ele, de te ia cu groază numai să asculți, nu să privești! Cum vor fi aceste copile atunci când vor deveni mame? Campaniile sunt bune pentru ambele sexe. Iar problema este, în primul rând, la părinți. Ei ar trebui educați pentru că atunci când se cerea acest lucru, nu a avut cine. Asta se vede și se răsfrânge în toate domeniile și oriunde în societate.
Pe bune te întrebi de ce??! Pentru că cele mai multe cazuri de hârțuire – sexuală sau de altă natură – au loc dinspre băieți spre fete. Băieții hărțuiesc, pipăie, agasează fetele, nu invers. Și fac lucrurile astea pentru că pe mulți dintre ei (să nu generalizăm, că mai sunt și excepții) părinții lor (insist asupra părinților, nu doar a mamelor) nu îi învață despre limite, hărțuire, comportament de bun simț în societate. Chiar și un minim de bune maniere și respect față de fete/femei ar fi suficient ca să se evite multe dintre situațiile de hărțuire.
Asta nu e doar de la mame. E de la fiecare adult din tara. Acei baieti/barbati au vazut asta acasa: sa trateze inferior femeia de langa, ca o sclava (sexuala sau la treburi).
Aici este vorba si despre iubire de sine si respect de sine la multe femei. .Si unele schimbari ar trebui sa le facem noi acum altfel copilele noastre se vor invarti in 20-30 de ani exact cu aceleasi comportamente dar copiii celor de azi, caci si ei au vazut la mama si tata si bunici fix exact ce idiotii din poveste au vazut si am invatat noi.
E important sa intindem o mana catre femeile de langa noi, mai ales cele in situatie crunta. E important sa aparam fiecare copil pe strada care este lovit (chit ca e lovit de parinte, sau de alt copil – cand cineva iti ia apararea, pt unii si pt prima data in viatza…). E important sa cunoastem legile si sa cerem politiei sa faca eforturi (am auzit o bataie la vecini, si nu am stiut unde sa sun si ce drepturi au!! ) . E important sa punem presiune pe profesori sa fie reactivi si sa ia atitudine la aceste conflicte pt ca se repeta si repeta, ei se duc sa doarma linistiti acasa dar elevii nu!! iar unii considera ca e bine asa, ca doar asa a vazut si acasa, si pe langa bloc, si la tv, si tot.
Altfel, ma bucur din tot sufletul ca autoarea articolului e bine cu ea, ca e puternica (si asa, salbateca, cum zic altii).
M-a trecut un flashback. Când eram tânără țin minte cum un tip căruia i-am respins avansurile în tramvai m-a făcut „sălbatică”. Părerea mea e ca e doar o metodă de-a convinge femeile să se lase abuzate și de a fi supuse.