Articol pentru cei care nu vor să meargă la vot

Te înțeleg foarte bine. Nici eu nu vreau să merg la vot. Lăsând la o parte că e pandemie (nici să mă tund nu am fost din februarie, consecința fiind că mai e un pic și-mi prind părul în betelia chiloților) și n-am niciun chef să respir același aer de sală mică de clasă cu niște sute de persoane, nici nu simt vreo speranță că se va mai schimba vreodată ceva în conducerea țării, în calitatea vieții mele aici în România.

Am simțit speranță la europarlamentare, la locale, ba am și băut șampanie acum două luni când am aflat de victoria surprinzătoare a partidelor noi în posturile de primari și consilieri locali.

Acum însă sunt destul de descurajată, am văzut multe derapaje, porcăieli publice, nesiguranțe, bâlbe, manevre dubioase la cei pe care i-am votat.

Așa că te înțeleg. Nici eu nu vreau să merg la vot. De fapt, de foarte puține ori am VRUT să merg la vot, rareori m-am simțit reprezentată de cei care mi-au stat pe foaie sub ștampilă.

Cu toate astea, am mers de fiecare dată.

Am mers la vot și am votat cu cei care am crezut eu că au șansa cea mai bună să facă treburile așa cum îmi doresc eu: cu interesul public pe primul plan, cu responsabilitate și competență. Am votat și când era evident că cei pe care i-am ales eu nu au nicio șansă să câștige.

Am votat pentru că nu mă consider insignifiantă.

Pentru că am datoria față de mine să îmi exercit această opțiune.

Pentru că (și) așa fac parte din democrația pe care mi-o doresc.

Și pentru că dacă nu merg la vot sau îmi anulez votul, partidul cel mai votat primește mai multe locuri în Parlament. E posibil ca acest partid să fie fix varianta cea mai rea pentru România. Dacă eu cred că alt partid sau vreun independent merită mai mult, îl voi vota pe acela, pentru ca partidul cel mai votat să nu primească la redistribuire votul meu neexercitat.

E foarte simplu, explică Vlad Petreanu foarte bine aici, citez:

„Imaginează-ți că, din 18 milioane de alegători înregistrați, nu se prezintă la vot decât 3 (da, e absurd, dar urmărește-mă un pic). Dacă un partid ia 2 voturi din cele 3, a fost votat de numai 0,00001% din totalul alegătorilor de pe liste, dar la final a câștigat alegerile cu 66% din voturi, formează singur Guvernul și poate trece orice fel de legi dorește, inclusiv inițiative de modificare a Constituției.”

Poate că aveți impresia că votul vostru nu contează. Că doar așa zice și Mark Twain, și el a fost un tip deștept.

Doar că Mark Twain nu a zis și nu a scris niciodată așa ceva, dimpotrivă, a fost un mare susținător al votului democratic. Într-un interviu din 1905, domnul Twain a declarat presei: “Avem în această țară un privilegiu care în alte țări nu există. Când un lucru devine absolut insuportabil, oamenii se pot ridica și-l pot înlătura. Acesta e cel mai puternic bun pe care-l avem: urna de vot” (sursa)

Robert Hirst, care este curatorul lucrărilor și citatelor lui Mark Twain de trei decenii pentru University of California, Berkley, spune că acest citat este fals. Jumătate dintre citatele atribuite lui Twain pe internet nu îi aparțin de fapt, spune Hirst. „Oamenii îl respectă, așa că atunci când vor să spună ceva important pentru ei, uneori atribuie acele vorbe lui Twain pentru a conferi autoritate textului”, mai explică el. Întrebat dacă acest citat legat de vot îi aparține lui Twain, Hirst zice că „absolutely not”. (sursa)

Votul tău chiar contează, chiar dacă parte că se pierde prin marea de alegători.

Știu, suntem obosiți, stresați, avem altele la care să ne gândim. Anul acesta ne-a luat pe sus și ne-a învârtit de ne-a luat cu greață. Aproape că am uitat că l-am avut pe Dragnea președinte la Camera Deputaților atâta vreme. Pe Dăncilă prim-ministru. Pe Firea primar al capitalei. Am uitat că am stat un an în stradă furioși pe Ordonanța 13. Am uitat de #colectiv. De parcă nu aceiași oameni candidează iar, cu neamurile și sosiile lor.

Sunt tot ei, mutați de la un partid la altul, cu haine, dinți și promisiuni noi.

Cu toate astea, cred că trebuie să mergem la vot. Fix acum contăm cu adevărat, nu când ne revoltăm pe facebook și suduim cu nasul în pernă.

Uitați-vă pe liste, dacă nu vă place niciun partid, căutați independenți care să vă reprezinte județul. Votați cu ei. Aici este lista completă, pe județe. Aici e explicată procedura de distribuire a locurilor în Senat și Camera Deputaților. Aici puteți afla unde puteți vota în funcție de CNP.

Luați-vă pix de acasă. Mască. Ochelari. Mergeți când știți că e mai liber. Informați-vă din timp la ce număr pe listă e cel pe care vreți să puneți ștampila, ca să petreceți cât mai puțin timp în sala de votare. Scrieți despre cel pe care-l veți vota, să afle și alții despre el. Vorbim despre cei care vor face legi pentru noi în următorii patru ani!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

15 comentarii

  1. Cum am mai zis si pe alt blog: partid 100% curat care sa reprezinte 100% interesele cetatenilor, nu exista.
    Si nu vorbesc de Romania, ci de tot mapamondul.
    Daca era asa, nu mai existau popoare care mor de foame, de saracie, de razboi, in 2020. Ca sa nu mai vorbim de Polonia, ca tot a fost articolul cu avortul. Polonia e in UE, tocmai au incalcat drepturile omului, iar UE sta si priveste cu mainile in san, fara sa faca nimic.
    Partidele noi, cu oameni noi si entuziasti, cel putin in Romania, nu au cum sa se ridice, fara sa se bage in albie cu porcii. N-ai cum sa strapungi scutul de comunisti, daca nu te aliezi cu ei.
    Pana si la munca, cand lucrezi cu un grup, exista oameni mai mult sau mai putin seriosi.
    Si in alte tari dezvoltate exista coruptie, doar ca acolo pun cetateanul pe primul loc, ca ei sa faca invarteli nederanjati.
    Nu va exista niciodata un partid 100% curat.
    Dar nici nu am sa stau cu mainile in san si voi merge sa le dau o sansa.
    Dau o sansa oricui doreste, totusi, sa schimbe ceva.
    Astia de pana acum au ingropat tot. Dam o sansa celor noi, in loc sa ii ingropam si sa ii lasam tot pe aia vechi.
    Pentru ca asta se va intampla, daca nu iesim la vot. Vor ramane aceiasi oameni vechi.
    Iar cei noi nu se pot descotorosi de cei vechi, daca nu detin puterea, ci vor trebui, in continuare, sa faca trocuri cu ei.
    Treaba voastra, e chestie de juma de ora din viata voastra, la 4 ani de zile. Toate articolele de pe net si comentariile, despre cat de mizerabil e guvernul romanesc, nu fac cat o stampila pusa unde trebuie.
    Vrei sa iti dai cu parerea? Stampileaza!

  2. Am asa mixed feelings apropo de mersul la vot. Ca femeie consider ca e datoria mea morala sa merg la vot, pentru ca pana acum vreun secol noi femeile nu aveam deloc dreptul sa votam si acest drept a fost castigat cu greu. Pe de alta parte, pe cine sa alegi? PSD-ul e asa cum il stim, PNL- ul e plin de traseistii de la PSD, iar USR e un partid care incalca grav drepturi fundamentale precum libertatea de constiinta. Practic sunt la fel de rai precum comunistii si sper din suflet sa nu obtina prea multa putere in Parlament. Stiu, Ioana, ca voi toti blogerii ii ridicati in slavi si vi se par rezolvarea tuturor problemelor noastre, dar mie mi se par mai rai si decat PSD. Nu credeam ca exista asa ceva, dar iata ca se poate. Nu pot sa nu remarc ipocrizia presedintelui nostru care considera ca e lipsit de riscuri sa chemi atatia oamenii la vot, cu toate ca dupa alegerile locale au explodat numarul de cazuri de covid. Concluzia e ca efectiv nu stiu ce sa fac si o sa ma hotarasc maine in timpul zilei.

    • De ce credeti ca dupa votul de la locale au explodat cazurile? De ce sa nu zicem ca dupa inceperea scolii s-a întâmplat asta?

    • Mie mi s-a parut foarte safe la vot si in vara si acum. Nu cred ca au crescut in vara de la alegeri, ci probabil de la merespectarea in geberal a regulilor.

    • Nu cred ca a fost strict de la nerespectarea regulilor in general, ci cred ca inceperea scolii + alegerile locale au dus la o explozie in toamna (s-a vazut in toamna o crestere brusca, altfel decat evolutia din timpul verii, la doua saptamani dupa alegeri era deja rau).
      Nu stiu cat de safe este sa mergem la vot: practic intram intr-o cabina care e un spatiu inchis foarte mic, un spatiu in care au mai intrat sute de oameni inaintea noastra (unii poate si-au suflat nasul sau au stranutat si nu s-au dezinfectat, au pus manile murdare pe acele perdelute ale cabinelor, stampile, masute). 🙂 Nu vreau sa dau in paranoia, dar mie nu mi se pare safe la vot.
      Am si eu tot sentimente amestecate cu privire la alegeri: PSD este asa cum il stim, PNL m-a dezamagit mult (am avut o anumita speranta ca va fi macar putin altfel decat PSD), USR mi se pare ca are numai oameni fixisti, isterici, reci si rai, care o iau intr-o directie gresita cu o incapatanare fantastica.

    • Nu se poate, frate, nu se poate să citești declarațiile impertinente, nesimțite, arogante și scuipătoare în față ale lui ciolacu și să spui cu sinceritate că USR e mai rău ca PSD. Nu înțeleg, trăim sigur-sigur în aceeași țară, vedem și citim ce spun aceeași oameni, cuvintele au același înțeles pentru toți?

    • Și vezi că sunt și alte partide. Sunt și independenți. Vai, am enumerat 3 partide și am super obosit, mă duc să mă culc la loc, nu mai am energie să și votez ?
      Subit mi-am amintit de poezia aia a lui Omar khayyam, pe care nu mă pot abține să nu o las aici: Cei mai de seamă înțelepți, savanții, adevărate torțe vremii lor, s-au perindat prin bezna lumilor/au bâiguit câteva fraze, făcând neînțelesul mai cumplit, apoi au adormit.

    • Acelasi lucru il pot spune si eu:
      „trăim sigur-sigur în aceeași țară, vedem și citim ce spun aceiași oameni, cuvintele au același înțeles pentru toți?”
      🙂
      M-am referit la cele trei partide pentru ca intre ele se da batalia.
      Nu era vorba despre faptul ca nu mai am energie sa votez :), nu energia e problema acum.

  3. de fapt, Anca, nu vorbeam cu tine ci cun la altcineva de mai sus. Dar pentru ca vad ca esti asa rezonabila si nu te-ai ofuscat, chiar crezand ca vorbesc si sunt tendentioasa cu TINE, vreau sa te intreb: acum e mai bine, dupa parerea ta? E la fel de rau? Pe termen lung E FIX ACELASI LUCRU? Faptul ca nu ai votat si a iesit tot psd, ca a intrat garda defier in parlament :))) ti se pare ca e acelasi lucru cu USR- PLUS?
    Mie mi se pare infiorator sa vorbim despre usr-isti ca fiind fixisti si ca incalca libertatea de constiinta, cand avem in parlament un partid al carui membru fondator se declara deschis sustinator al lui zelea codreanu. Zelea Codreanu!!

    • Cu PSD e rau.
      Iar de USR mi-e teama, da, am teama ca ne-ar duce spre o altfel de dictatura.
      Cu PNL am votat ultima oara.
      N-am putut sa votez pentru ca n-am stiut cu cine sa mai votez si pentru ca mi se pare riscant in contextul actual.

  4. Intreb pentru ca eu pur si simplu nu cunosc acest fel de oameni si as vrea sa inteleg. Parintii sotului voteaza PSD si voteaza pentru ca sunt singurii care au promis ca le vor mari pensiile. Nu mi se pare o viziune grozava asupra lucrurilor, dar e perspectiva lor si nu vreau sa judec. Inteleg ca ganditul pe termen lung nu prea are rost cand ai 65+, desi au copii, nepoti, pentru ca avantajele imediate (lasand la o parte cresterile inevitabile de preturi de dupa maririle artificiale de pensii) nu au cum sa nu cantareasca mai mult decat bunastarea teoretica a nepotilor de dupa moartea bunicilor..

    Imi imaginez ca in Bucuresti, mai ales, sunt mii si mii de angajati la stat care voteaza PSD din motive meschine, care nu primesc intelegerea mea nici macar cat primesc socrii, dar nici alegerile acestor oameni nu le discut.

    Dar cei care nu voteaza deloc? ce gandesc, care e planul lor pe termen lung? ce isi imagineaza? ca altii trebuie sa le rezolve problemele? Eu mai bine imi vad de vacantele mele si de bradul de craciun si lasa ca s-o gasi altcineva sa schimbe lumea? ca nimic nu poate fi rezolvat asa ca mai bine sa plecam toti din tara? ca mai bine sa nu plecam si sa ramanem aici si sa fim si noi niste ciolaci, niste ipocriti si niste hoti, nici oportunisti si niste nesimtiti?

    • Până la planurile pe termen lung, aș fi vrut să văd o poziție onestă legată de pandemie, pentru ca asta e problema actuală, nu lgbt, nu alte minorități si alt praf in ochii alegătorilor. Acum concret ne interesează dacă se deschid școlile, dacă ne pot veni neamurile din străinătate fără să intre in carantină, dacă putem pleca in concedii, merge la biserică, piață sau pe unde mai vrem. Iar partidele mari, niciunul dintre ele, nu a dat un răspuns la problema asta! Pur si simplu au ignorat elefantul din cameră si au pus aceleași programe de guvernare obosite din anii trecuți, cu autostrăzi, investiții si alți cai verzi pe pereți! Or fi si astea necesare, dar acum sunt alte urgențe! As fi vrut să vad un program onest si asumat: mai oameni buni, vrem sa închidem, credem ca asta e bine, va cerem votul in acest sens. Sau invers: vrem sa deschidem, s-ar putea sa muriți, va cerem votul dacă asta va e dorința! Asa ceva nu am văzut in campania asta, decât de la partidul AUR, de asta cred ca au si obținut un procent atât de mare. Pentru ca au fost curajoși, nu s-au ascuns după cuvinte mari, fără sa spună nimic despre criza actuală. Unde se poziționează celelalte partide legat de aspectul cel mai important la acest moment? Am parcurs programele lor de guvernare si, in afară de cuvintele pompoase cu „investiții in sănătate si infrastructură” nu am văzut nimic concret! Cred ca asa se explică si prezența scăzută la vot, oamenii nu mai doresc lașitate. Cei care nu s-au regăsit in oferta electorală au stat acasă.

  5. Si ce s-a rezolvat, concret? Problemele stringente au fost rezolvate sau sunt acum pe ordinea de zi? Le-as dat cu lasitatea peste bot si toate personajele negative s-au retras la barlog si acum e harap alb la putere?
    Eu asta nu inteleg, ce rezolva absenteismul si mai ales cum cred cei care sunt absenti ca se vor rezolva problemele tarii. Este, sunt convinsa, vechea metahna, sa faca altul.

    altfel, eu inteleg ca fiecare vede ce il obsedeaza, dar am urmarit interviurile USR, publicitatea de campanie, si nu stiu ce o tin unii langa cu lgbt. au vorbit despre problemele romaniei, despre ce solutii propun, nu despre gay.

    desigur, raspunsul este lamuritor, concediile si daca pot veni rudele, astea sunt prioritare, sistemul medical, invatamantul in general, infrastructura, autostrazi, astea sunt cai verzi pe pereti.

  6. Problema mare este ca multa lume nu a fost la vot. Cauzele sunt multiple: de la faptul ca fara buletin cu adresa nu au putut vota, si nici nu s-au putut deplasa din motive de covid, faptul ca sunt cateva milioane de romani peste hotare si unii fara acte nu pot vota, pana la faptul ca listele de partide contin varii incompetenti, pana la faptul nu reusesc sa gasesc niciunu sa simt ca ma sustine desi sunt constienta ca nicio programa politica nu se va mula 100% pe gandurile mele.
    Ce se poate face, pe viitor? Eu o sa votez si voi si dona financiar pe prima persoana/grup care va rezolva sistemul de buletin comunist, unde am ramas fix ca in filmul anilor 80 Buletin de bucuresti. O aplicatie simpla si o procedura simpla de schimbare a domiciliului doar cu o cerere si vizita la primarie/politie, fara a duce cu noi si proprietar, si actele gen certificat de nastere si casatorie si copii si dosar cu sina etc. va arata (aproape exact) cati suntem in romania, unde anume, unde putem vota, si mai ales scadere proportionala a parlamentarilor procentual cu numarul de alegatori.

    Bine, mie mi-ar placea si un vot nominal adica pe fiecare judet si zona sa fie un nr de parlamentari alocati procentual cu numarul de alegatori si sa nu votez partidul ci parlamentarii. SI mi-ar placea sa fie si cursuri de politicieni (publice, online, cu modul de dezbateri, cu modul de istorie comunista, cu modul de legislatie, unu de drepturile omului etc) Dar asta deja sunt SF-uri in mintea mea, prea citesc pe gard la Yales 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *