Cris e una dintre adolescentele cu care țin legătura de multă vreme. A scris ceva despre Sărbători. Mi s-a părut atât de frumos! Neapărat am vrut să public. Mai am și alte povești de Crăciun de la tineri care au mai publicat aici, o să le vedeți pe toate pe rând. Le mulțumesc tuturor, sunt niște suflete minunate!
Am crescut înconjurată de căldura lor, străbunicii mei. Întotdeauna casa lor o priveam ca pe un castel în care eu eram oaspetele cel mai de seamă. Străbunică mea făcea cele mai bune clătite din lume, iar străbunicul meu a fost cel care m-a învățat rugăciunea Înger îngerașul meu. Din păcate, plecarea lor a fost prematură. El a murit în 2003, iar ea în 2008. Când a plecat el, nu înțelegeam prea multe, dar singurul lucru viu de atunci mi-a rămas preotul care m-a luat în brațe și mi-a zis: Nu plânge, e într-o lume mai bună. Nu înțelegeam ce vrea să spună. În schimb a rămas străbunica, buna Lucreția. De fiecare dată când mergeam pe la ea avea bomboane pregătite și câte un leu, să îmi iau și eu ceva. Nu am văzut în casa lor neînțelegeri sau certuri. Mereu era pace, liniște și o căldură nefirească. Te primeau cu orice aveau, comunicau din priviri. Era genul acela de relație construit pe încredere și înțelegere. Nu se certau niciodată.
În momentul în care străbunicul meu a murit, ea nu a plâns, a zis doar că o să plângă când nu o să o vadă nimeni. A preferat să ascundă tot de ceilalți și mai ales de mine. În schimb când a murit ea, eu știam că așa o să se întâmple. Am fost cu ea și lângă ea în casă, îmi amintesc și acum cum ne privea cu ultimele puteri. Eu nu voiam să accept că o să ne părăsească. A venit și ziua în care trebuia să o îngropăm.
O zi mult mai rece decât trebuia să fie atunci. În timpul slujbei nu am putut să scot un cuvânt, eram ca într-un film prost regizat. Voiam să se ridice de acolo și să îmi facă încă o dată clătite cum doar ea știa face. A fost o slujbă prea rapidă și acasă și la cimitir. După câteva luni s-a luat decizia să se facă o curte mai largă și așa a ajuns și casa lor o amintire pe care o prețuiesc cu drag și acum, și când m-am dus cu prietenul meu prima dată în curtea aia, am fost mândră să îi arăt unde aveau străbunicii mei odată casa.
Cineva la care țin o să facă încă un Crăciun sus, în cer! Vă mulțumesc dacă mi-ați citit povestea.
Photo by Thomas de LUZE on Unsplash
Scriu de dor
Atunci când imi e dor de ei, de bunicii mei, scriu, ca să îmi mai liniștesc sufletul.
Prețuiesc amintirea lor, pt ca au fost 2 oameni cu sufletul de aur care m-au iubit si m-au prețuit mai mult ca orice.
Doi oameni curați trupește si sufletește care si-au iubit familia mai mult ca orice, iar pe mine m-au protejat si m-au iubit pana în ultima clipa a vieții lor.
Bunica a plecat în urma cu 9 ani si chiar și acum ma mistuie un dor de nedescris, iar bunicul meu in urma cu 4 ani.
Amintirea si dragostea lor au rămas întipărite in sufletul meu si timpul le poate șterge.
Am doi îngeri care ma protejează din Cer.
Cel de preț cadou primit de la ei e mama, prietena mea cea buna si omul meu de nădejde.
Va mulțumesc pentru ca ati publicat. Va îmbrățișez!
sa stii ca e lucru mare sa iti prinzi strabunicii in viata.
Eu am prins numai pe strabunica. Strabunicul a supravietuit razboiului dar s-a stins repede, dupa, de la ranile fizice dar mai ales sufletesti… O seninatate de viatza si calm aveau oamenii aia ce au prins si foamete, si saracie, si nemtii in curte sa le ia vacile, si rusii in curte sa le ia si ceaunul de pe foc si fetele, si ursul sa le ia si ultimile legume, si comunistii veniti sa le ia si ultima palma de pamant.
Eu am fost crescuta de bunici si de tata. Ambii bunici sunt acum plecati, sper, spre o viata mai buna. Raman amintirile si bucuria de a-i fi avut alaturi. Te imbratisez, Cris, si iti doresc Sarbatori Fericite 🙂
Mulțumesc! Sărbători fericite va doresc și eu!
Ce frumos ! Frumos povestit, dar mai ales frumos simțit! Ferice de cei care au sau au avut bunici așa. Eu am avut 4,chiar și 6 pot zice ,dar nici o secundă nu am simțit dragostea lor. Niciodata in toata copilăria mea . Acum ei nu mai sunt . De mult nu mai sunt. Nici când trăiau nu erau ! Nici măcar cu o privire.
Mulțumesc pentru apreciere. Da, i-am avut lângă mine. Însă bunicii din partea tatălui meu nu au fost niciodată lângă mine sau pentru mine.. Cu ei e alta poveste.. Din fericire,nu îmi pasa.