Ticurile copiilor: unul dintre motivele mari de stres ale multor părinți.
Cunosc foarte bine spaima, furia, lipsa de control, oboseala psihică și disperarea părintelui unui copil care are ticuri.
Mai întâi speri că ți se pare. Rogi copilul să înceteze.
Apoi vezi că se repetă tot mai des. Fie clipește mai des decât trebuie, fie își drege vocea, se trage de haine, tușește, deși nu e răcit, își freacă degetele.
Te simți cel mai prost părinte din lume. Ți-ai stricat copilul. Sau ceva ți l-a stricat și nu poți să-l ajuți să se repare.
Atragi atenția copilului. Vorbești cu el. Îi interzici. Te răstești, deși știi că nu e bine, dar frica e prea mare. Dacă e ceva grav în neregulă cu copilul? Dacă e doar un simptom a ceva mult mai grav? Dacă vor râde copiii de el? Dacă nu vor trece ticurile niciodată? Dacă urmează și altele, mult mai serioase?
Copilul simte în tine toată această presiune, devine și mai stresat, face ticurile mai des, iar tu simți că-ți explodează capul.
Știu, pentru că am fost și noi acolo. Câteva luni acum doi ani, băiețelul nostru sensibil și mai anxios din fire a tras de gulerul hainelor de parcă îl strângeau. Ele erau deja largi, dar el trăgea de ele de se făcuseră toate la gât ca gura de sac. A trecut, a urmat trasul de pantaloni în sus, trăgea de ei mereu, de se rupeau la spate. A trecut și asta, un an a fost bine. Apoi a venit pandemia și ticul a revenit, sub forma spălatului compulsiv pe mâini, des, de sute de ori pe zi. După ce cu greu am rezolvat o dermatită cauzată de săpun (care e unul special, dar tot face rău la mii de spălări), a început să se spele doar cu apă. Dar se spăla mereu, fără motive raționale să o facă. De câteva săptămâni e ceva mai bine, se pare că a trecut perioada critică.
Pentru că știu că e un subiect atât de dificil pentru părinți, am invitat-o pe Luiza Vasilescu, care este psiholog pediatru și la care noi mergem de mult pentru a-l ajuta pe Iv în joacă să-și depășească anxietatea, furia și ticurile, să ne explice tot ce e de știut despre ticuri, ca să știm cum să gestionăm și când să apelăm la un specialist.
Am pus mai jos informațiile specialistului, pe capitole.
Ce sunt ticurile? De unde vin ele?
Un tic este o acţiune motorie sau vocală involuntară, rapidă, recurentă şi nonritmică. Este subită şi lipsită de scop. Ticurile constă în mişcări, gesturi şi sunete simple sau coordonate, repetitive sau secvenţiale, ce mimează secvenţe dintr-un comportament normal. Ticurile pot fi simple şi complexe.
Ticurile motorii simple sunt rapide şi fără sens, incluzând clipitul, grimasele şi ridicarea umerilor, mișcări ale capului, încruntarea, trosnirea degetelor, lovitul cu picioarele, miscări ale degetelor, în timp ce ticurile motorii complexe tind să fie mai lente şi pot părea intenţionate, de exemplu : ţopăitul, sărutatul, atingerea obiectelor, răsucirea, aplecarea, ciupitul, gesturi faciale, ecopraxia (imitarea gesturilor altor persoane) şi copropraxia (gesturile obscene).
Ticurile vocale simple includ tusea, lătratul, dregerea vocii, adulmecatul, pufnitul, ţipatul, mormăitul, plescăitul, fluieratul, sunetele de sucţiune, sunetele bisilabice (uh,uh, iii, bu).
Ticurile vocale complexe includ repetarea anumitor cuvinte sau expresii ca: „ O, Doamne!”, „Taci!”, „Ştii…”, „Sigur”, onomatopee animalice, şoptitul, tiparele complexe de respiraţie, bâlbâitul, variaţii de ritm, accent, intensitate, viteză, ton, coprolalia (cuvinte obscene sau inacceptabile social), palilalia( repetarea involuntară a unuia sau mai multor cuvinte dintr-o frază), ecolalia.
Există trei tipuri de tulburări în care ticurile sunt elementul essenţial: tulburarea Tourette, ticul motor sau vocal cronic şi ticul tranzitor (Sursa: DSM-III – R). Ele se diferenţiază prin durată, complexitatea ticurilor, gradul de deteriorare a activităţii.
Tulburarea Tourette este cea mai severă şi complexă. Ea este o combinaţie de ticuri motorii şi vocale multiple prezente cel puţin un an. Vârsta medie de debut este 7 ani, iar marea majoritate a cazurilor au debutul înainte de 14 ani, dar poate apărea şi înainte de un an.
Ticul motor sau vocal cronic cuprinde fie ticuri motorii, fie ticuri vocale, dar nu ambele. Durata perturbării se poate întinde de-a lungul unei perioade de mai mult de un an. Severitatea simptomelor şi deteriorarea funcţională sunt de regulă mai reduse decât în cazul tulburării Tourette.
Ticul tranzitor este caracterizat de ticuri unice sau multiple, motorii şi/sau vocale, care survin de mei multe ori pe zi, aproape în fiecare zi, timp de cel puţin două săptămâni, dar nu mai mult de douăsprezece luni consecutive. Debutul are loc întotdeauna în copilărie sau la începutul adolescenţei, dar poate avea loc şi înainte de doi ani.
Ticurile pot dispărea pentru totdeauna sau pot reapare, în special în timpul perioadelor de stres.
Ticurile sunt involuntare, irezistibile, dar pot fi suprimate pentru intervale variabile de timp. Toate ticurile sunt exacerbate de stres şi de regulă se reduc considerabil în somn. Ele pot fi atenuate în unele activităţi, cum ar fi lectura şi cusutul.
Ticurile sunt comune în copilărie şi sunt privite ca făcând parte din dezvoltarea normală. S-a estimat că până la 10%din copii au avut un tic la un moment dat înaintea vârstei de zece ani. Cele mai multe sunt în mod tipic tranzitorii şi se estompează în câteva luni.
Nu se ştie cu siguranţă ce anume declanşează ticurile , dar poate să fie stabilită deseori o predispoziţie genetică sau mai pot fi implicaţi factori de mediu, factori de dezvoltare psihoemoţională a copilului, precum şi factori perinatali (greutate scăzută la naştere, stresul maternal în perioada sarcinii)
De ce au copiii ticuri?
Ticurile nu sunt manifestari izolate în comportamentul copiilor. Ele sunt asociate cu frica faţă de o persoană (un părinte autoritar, de exemplu, un educator, profesor) sau de o situaţie (începutul în grădiniţei sau al școlii, schimbarea grădiniţei, mutarea intr-un alt oraş, ţară; apariţia unui frate mai mic, rivalitate între fraţi, certuri frecvente între părinţi, divorţ), îngrijorare excesivă, anxietate, furie, gelozie, vinovăţie. De asemenea, presiunea educatională, fie din partea unui învaţator sau profesor, fie a părinţilor poate fi resimţită ca un stres şi poate duce la declanşarea ticurilor.
Prin ticuri, copilul comunică părinţilor o suferinţă interioară pe care nu poate sau nu ştie să o verbalizeze.
Infecţiile care determină ticuri sunt rare și includ Coreea Sydenham (infecţie streptococică), boala Creutzfeld- Jakob, neurosifilisul şi diverse forme de encefalite.
Stările de intoxicaţie, cum este intoxicaţia cu monoxid de carbon, și hipoglicemia pot determina ticuri.
Medicamentele care determină ticuri includ antipsihoticele, antidepresivele, litiul, stimulantele şi antiepilepticele.
Afecţiunile ereditare ce se pot manifesta prin ticuri includ : boala Huntington, scleroza tuberoasă, boala Wilson şi afecţiuni cromozomiale, ca sindromul Down, sindromul Klinefelter şi sindromul X fragil.
Care e vârsta obişnuită la care apar cele mai multe ticuri?
Cele mai multe ticuri apar în copilarie, începând cu vârsta de doi ani.
Ce spun ticurile despre copil, Că e anxios? Stresat? Are nevoi neîmplinite?
Copiii anxioşi, copiii care se stresează mai uşor, copiii care se simt “ ameninţaţi “ de naşterea unui frate, copiii care se simt neglijaţi, copiii care sunt victime ale abuzului verbal, emoţional sau fizic al unui adult, copiii care nu reuşesc să îşi gestioneze furia sunt mai predispuşi să dezvolte ticuri.
Când devin ticurile o problemă şi trebuie să ducem copilul la specialist?
Când un copil începe să aibă un tic sau ticuri, nu poţi să ştii dacă este trecător, dacă ticurile vor dispărea sau se vor agrava.
Majoritatea tulburărilor care implica ticuri, inclusiv sindromul Tourette, nu necesită o intervenţie semnificativă. Adesea sunt suficiente reasigurarea copilului si a familiei, precum şi sprijinirea lor pentru a învăța cum să-și arate afecţiunea.
Totuşi, dacă ticurile sunt dureroase, cauzează disconfort psihic sau pur şi simplu fac viaţa copilului neplăcută, este necesară o intervenţie mai directă. Scopul nu este eliminarea completă a ticurilor, ci diminuarea disconfortului, astfel încât copilul să atingă un nivel de control asupra ticurilor care să îi permită să funcţioneze normal, pe cât posibil.
De cele mai multe ori, copilul nu este conştient de ticul său şi nu îl consideră o problemă. Îngrijorarea excesivă a părintelui îi poate atrage atenţia copilului asupra ticului şi astfel devine o problemă.
Dacă pe lângă ticuri copilul prezintă şi alte manifestări, agitaţie, irascibilitate, retragere, atunci ticul nu este problema principală şi este bine să consultaţi un specialist.
Cât durează etapa ticurilor?
Pentru ticurile tranzitorii, durata este de câteva luni, timp în care acestea pot varia ca frecvenţă şi intensitate, se pot accentua în momentele de oboseală, în momentele cu încărcătură emoţională ridicată (pozitivă sau negativă), se pot diminua în anumite perioade ale zilei sau în anumite zile.
Marea parte a ticurilor se remit de la sine şi nu devin permanenete. Ele nu ar trebui să dureze mai mult de douăsprezece luni. Ele însă ar putea recidiva în anumite perioade de stres foarte intens pentru copil.
Cum facem să ne relaxăm noi, părinţii, când vedem că al nostru copil are ticuri?
Atitudinea părinţilor este foarte importantă pentru că ar putea să agraveze manifestarea ticurilor şi suferinţa copilului sau, dimpotrivă să-l ajute pe copil să înţeleagă şi să se relaxeze.
Ce ar trebui să nu facă părintele. Să nu îl certe pe copil, să nu considere ticul ca fiind ceva intenţionat menit să îl enerveze sau pe care copilul îl poate controla dacă ar vrea.
A avea cîteva informaţii despre ticuri este un prim pas în a înţelege şi a face o evaluare a situaţiei. Concentrarea pe înţelegerea copilului, pe analiza asupra mediului, a ritmului de viaţă a familiei, pe modalităţi în care copilul poate fi ajutat e un mod în care părinţii se simt utili . A fi implicat, a fi alături de copil, a te concentra pe soluţii este o modalitate în care părinţii contribuie la reglarea echilibrului emotional al familiei, ceea ce duce la un sentiment de control al situaţiei. Nu este ceva ce dispare de pe o zi pe alta, nu este ceva de netrecut, este doar pentru un timp.
Consultarea unui specialist îi poate ajuta pe părinţi să inţeleagă ce se întâmplă, ce pot face să îşi ajute copilul, îi poate ajuta să nu devină anxioşi, să nu se simtă vinovaţi sau ruşinaţi.
Poate jocul ajuta la reducerea ticurilor?
Jocul în sine nu va duce la dispariţia ticului, dar jocul ca moment plăcut, jocul împreună cu părintele, conectarea cu acesta poate contribui în timp la o relaxare şi o stare de bine a copilului, la creşterea încrederii şi a stimei de sine a acestuia. Jocul poate conduce la o detensionare, la exprimarea emoţiilor trăite în raport cu ticul, a emoţiilor trăite în context scolar.
Jocul dirijat Îl poate ajuta pe copil să înveţe strategii de gestionare a stresului.
Cum ajutăm copiii să facă faţă copiilor sau adulților care râd de ticurile lor?
Educarea mediului este foarte importantă. Părinţii au datoria de a-i informa pe cei care fac parte din familia extinsă, alte persoane de îngrijire pentru copil, educatori, profesori. Cu toţii trebuie să înţeleagă ca ticurile nu sunt intenţionate, nu sunt în controlul copilului, că se pot diminua sau intensifica şi că nu trebuie certat sau criticat copilul, că nu trebuie blamat.
Copilul trebuie să ştie că luaţi situaţia în serios, că îi sunteţi alături. Ascultaţi-vă copilul şi asiguraţi-l că veţi face tot posibilul să-l ajutaţi. Păstraţi-vă calmul şi nu ii spuneţi copilului că veţi trecepe pe la şcoală “să-i certaţi pe copiii vinovaţi”. Explicaţi-i că veţi căuta o soluţie împreună cu educatorul sau profesorul său.
Astfel, daca în context şcolar apare acest fenomen al bully-ingului, copii care râd de copilul cu ticuri, copilul poate cere ajutor educatorului, profesorului. Părintele il poate sfătui în acest sens, ştiind că a discutat cu persoanele responsabile. Educatorul ,profesorii la rândul lor pot vorbi copiilor despre ticuri într-o manieră care să impună înţelegere şi respect.
Alte forme de ajutor sunt să vorbiţi cu copilul despre motivele pe care le au copiii care râd de el, il jignesc, îl imită şi astfel să participe la a găsi soluţii. Vorbiţi-i despre experienţele şi amintirile proprii. Astfel, veţi ajuta copilul să îşi dea seama că nu este singur şi că înţelegeţi prin ce trece.
Puteți de asemenea să îl ajutaţi să exprime faţă de agresor ceea ce simte într-o manieră care să nu sune ca o victimă.
Căutaţi şi citiţi cu copilul cărţi cu povestiri care arată cum au făcut faţă personajele în situaţii similare.
Daţi dovadă de calm, rabdare, susţinere. Copilul trebuie să simtă că se poate baza pe dumneavoastră, că îi puteţi conţine emoţiile (supărare, tristeţe, furie, frică, ruşine), că nu vă identificaţi cu ele, că nu vă blocaţi, că nu vă speriaţi.
Jucaţi-vă împreună şi ajutaţi-l să-și exprime emoţiile dificile, dureroase şi să găsescă modalităţi noi, creative de a face faţă situaţiei.
Dacă copilul trăieşte intens situaţia, plânge mult, are coşmaruri, devine retras e bine să apelaţi la un specialist.
în adolescenţă creşte frecvenţa ticurilor. Cum ajutăm un tânăr cu ticuri?
Poate exista o exacerbare a ticurilor în adolescenţă. Are legătură şi cu particularităţile acestei etape de dezvoltare .
O parte din sfaturile de mai sus sunt valabile şi în cazul adolescenţilor.
Calm, răbdare, ascultarea acestora, susţinere în a-i ajuta să găsescă soluţi concrete. Pentru că uneori comunicarea părinte-adolescent poate fi dificilă, părinţii pot sugera ajutorul unui specialist. Cred că pentru adolescenţi, existenţa ticurilor este trăită intens şi dureros, putând crea probleme de relaţionare, de imagine de sine, de izolare. Acestea la rândul lor se pot constitui în declanşatori pentru anxietate, depresie şi alte tulburări. Și aici, ajutorul de specialitate este foarte important.
Prieteni, e greu, eu știu prea bine.
Îmi înghit vorbele și mă fac că nu văd că se ridică din brațele mele și se duce să se spele iar, deși în ultimele cinci minute nu a făcut decât să stea lângă mine în timp ce eu le citesc, lui și surorii lui. Îmi vine uneori să plâng de neputință, alteori mă înfurii, alteori mi se face frică. Reușesc de cele mai multe ori să-l las în pace și să mă concentrez asupra lui, acest băiețel fermecat, sensibil, uneori prea anxios, care greu își gestionează furia, care are nevoie de mine și de sora lui și de tatăl lui să-l înțelegem și să-l iubim. Iar când o iau razna, îmi amintesc vorbele Luizei de mai sus. Nu ajută să-i atrag atenția, să-i interzis, să-i vorbesc cu furia și cu frica mea.
Mergem la specialist, avem răbdare. Va trece și asta.
Despre copilul meu introvert am scris aici.
Despre cum gestionăm multele opoziții ale copilului, am scris aici.
si eu am ticuri. de fapt unul singur. si eu il pun pe seama mastii :))) in orice caz, cum probabil reiese clar din prima propozitie, nu sunt tocmai cea mai neanxioasa fiinta din lume, asa ca nu pot sa fiu o mama grozava asa ca si fiica mea are ticuri uneori.
Prima oara a avut parca ceva cu clipitul, dupa ce a inceput clasa pregatitoare. se suprapunea si pe niste probleme in familie la momentul ala si chiar am ajuns la neurolog. A pus-o sa mearga drept pe o linie, ceva cu un ciocanel in genunchi, si nu mai stiu ce, apoi a facut-o pe doctora sa rada, apoi desigur doctora s-a intors spre mine care ma agitam groaznic si a parut sa fie de parere ca eu sunt cea mai problema a copilului 😀 nu am condamnat-o.
ne-a spus si sa nu manance deloc dulciuri si maxim o ora pe telefon/ televizor/pc, si daca in cateva luni in care NU AVEM VOIE SA II COMENTAM TICURILE nu dispare, sa revenim. la vremea respectiva nu statea poate nici atat la calculator, dar acum mai ales de cand cu scoala online sta cu mult peste. La dulciuri nu prea putem renunta..
in general are ticuri cand i se schimba cumva modul de viata (inceput de vacanta, inceput de scoala, pandemia). dar trec in maxim 2 luni, daca nu intru eu in panica si incep sa i le analizez si sa o stresez cu ele 🙁
M a impresionat mult povestea despre baietelul tau!?
Buna dimineata, sunt mama unui adolescent de 14 ani si incercam de aproximativ 11 ani sa facem fata ticurilor motorii care au aparut in jurul varstei de 3-4 ani (primii ani de gradinita). Am citit tot ce se putea citi despre ticuri, am ajuns si la neurolog si psihologi, speram ca dupa aceasca perioada a adolescentei aceste ticuri vor disparea sau va putea sa le controleze mai bine.
Initial a fost doar un clipit de ochi nevinovat, pe care apropo il aveam si eu in copilarie. Am zis ca o sa treaca dar imediat a aparut si o miscare a nasului, de fapt un incruntare si o miscare a nasului in acealasi timp. Au venit primii ani de scoala si ticurile s-au schimbat, a aparut o miscare a capului, initial usor observabila dar care ulterior a devenit frustranta si foarte vizibila. Apoi au inceput sa alterneze aproximativ la 2-3 luni, a aparut un usor spasm pe mana dreapta (drept pentru care invatatoarea l-a scos in fata clasei si la pus la catedra incercand sa il imite drept pt care toata clasa s-a pus pe ras….ulterior am si schimbat scoala). A trecut miscarea mainii dar a aparut un mic spasm pe picior….noroc ca noaptea se opresc…aparuse o durere musculara datorata contractiei musculare. Tin sa precizez ca pe durata vacantelor ticurile se manifesta fff usor sau aproape deloc, cum incepe scoala el reapara usor usor….au urmat niste miscari involuntare ale stomacului, apoi cand mergea avea o anumita cadenta la un picior, acum au trecut acestea si a revenit un spasm pe bratul drept care momentan produce ceva dureri musculare si articulare pe care incercam sa le mai diminuam local cu unguente.
David este un adolescent frumos si inteligent care a invatat sa faca fata tuturor intrebarilor din partea colegilor de clasa si chiar si din partea profesorilor, a invatat sa aibe raddare cu ei si sa le explice ce sunt ticurile si faptul ca sunt miscari involuntare, a invatat sa nu se supere cand copii din curtea scolii strigau la el: „handicapatule”, „ce-ai ma de dai din cap” …
Momentan este in clasa a saptea, nu este un copil stresat de catre noi ca parinti, invata foarte bine pentru el si nu este supus presiunii notelor mari. Dar sunt convinsa ca sunt multi copii care au ticuri si care au ajuns la depresii si sufera din cauza asta.
Il mai ajuta vitaminele din cand in cand dar in perioada tezelor sau a testelor se simte ca intensitatea lor creste.
Speram ca vor trece la un moment dat sau ca va reusi sa le controleze, asa ca multa rabdare si multa intelegere pentru puiul tau, la noi multe dintre ele au disparut dupa ce nu ii mai atragea nimeni atentia si nu ii mai amintea de ele…au disparut de la sine dar din pacate la noi apareau altele.
Le trebuie multa rabdare, intelegere si timp de calitate petrecut alaturi de ei.
Cu drag, Carmen
Buna Carmen, mi-a atras atentia in comentariul tau faptul ca mentionezi ca pe timpul vacantelor ticurile se manifesta ff usor sau aproapre deloc si ca ele reincep odata cu scoala desi voi nu il supuneti presiunii notelor. Citind dinafara, pt mine e foarte evidenta legatura intre stresul generat de scoala si ticuri mai ales ca povestesti si ca in perioada tezelor acestea se intensifica. Desi voi nu puneti presiune explicita si directa asupra lui cu scoala, nu pot sa nu ma intreb daca totusi nu exista o presiune implicita, nu neaparat de la voi, cat de la scoala in general, care pare ca ii genereaza stres suficient de mare incat sa declanseze ticurile… Experientele parintilor cu scoala romaneasca implica de cele mai multe ori un nivel de stres si presiune foarte mare, cel putin asta e impresia mea cand stau de vorba cu parinti pe acest subiect. Si ce imi atrage atentia de asemenea e ca parintii par sa nu isi dea seama ca pot sa NU accepte acest stres. Sunt multe maniere de a proteja copiii si a-i usura de expunerea la presiune complet nenecesara.
S-a pus de către vreun dr diagnosticul de Sindrom Tourette? Întreb pt ca sunt mama unui copil de 9 ani care are ticuri cam de 2 ani (ticuri complexe motorii si/sau verbale).
Buna seara , copilul meu are de cateva saptamani ticuri si simt ca e sfarsitul lumii, neuroloaga a zis ca sunt ticuri complexe si necesita tratament , nu stiu in ce consta tratamentul dar imi este foarte frica sa nu l afecteze mai rau.
A ti administrat medicamente baiatului dumneavoastră?
Bună ! Poți te rog sa îmi dai detalii ! Cum te pot contacta ? Pe mesenger sau watap! Am o fetiță de 14 ani și sunt în aceasi situație poate mai rău !
Mulțumesc mult !
Iti multumesc pentru articol. Este fix ceea ce aveam nevoie pentru a intelege mai bine ticurile copilului meu.
Fetita mea are un suflet sensibil si bun, are compasiune pentru cei din jur si o poti rani usor (daca-ti propui asta). Am adoptat-o, iar la scurt timp dupa adoptie a avut un tic, facea o grimasa involuntara, ciudata, cu obrazul stang. Am si certat-o de cateva ori bune pana cand mi-am dat seama ca-i fac si mai mult rau, o stresez si mai tare si ca nu o ajut asa. Am ignorat ticul si m-am concentrat sa afc ce pot ca sa se simta iubita. Dupa o vreme a disparut ticul.
In cazul nostru a fost clara cauza, a trecut printr-un stres foarte mare (unui copil adoptat i se schimba, brusc, toata viata – familia, casa, prietenii, gradinita etc.).
Buna, eu am o intrebare care se refera la un obicei, nu cred ca se califica drept tic, desi se pare ca fetita noastra de 5 ani nu isi da seama ca face asta mereu: rosul unghiilor.
Are cineva idee cum sa o fac sa inceteze? uneori isi roade unghiile pina la sange, plus ca ma streseaza ca are mereu mainile in gura, in conditiile in care, fiind la scoala, nu stiu cat de des se spala pe maini!
Nu vreau sa ii mai spun mereu, o stresez degeaba, acum in spun, in 2 minute e iar cu degetele in gura!
multumesc
Uneori simt ca articolele tale imi sunt trimise de Cel de sus exact cand am o problema legata de copii. Cam 2 luni ne confruntam cu un nou tic al fetitei de 4 ani( primul tic a fost rosul unghiilor de care am scapat),miscari ale degetelor(la inceput zicea ca deseneaza cand o intrebam de ce le misca un acel mod). Am de lucrat la mine mai mult,ma rog sa trecem si peste hopul acesta. Multa sanatate tuturor!
Bună
Noi ne confruntam cu altceva și anume își rupe parul din cap.
Am trecut prin multe etape.
Plansete, tipete, urlete inclusiv palme.
Nu funcționează.
Acum am ajuns la concluzia ca are nevoie sa fie acceptată asa cum este ea.Are nevoie sa fie iubită, sa nu pun presiune pe note.Este esențial sa rămânem calmi.
Dar nu va puteți închipui cum este când îți vezi copila cu zone de chelie…
Sper sa treacă. Ma rog sa treacă
Am mai auzit la cineva de exact aceeasi problema. Situatia fusese depasita, spunea mama respectiva, de cate ori copilul era surprins smulgandu-si parul ea ii lua mainile cu blandete si i le tinea in mainile ei si incerca sa ii distraga atentia, vorbindu-i, si abia apoi ii lasa mainile. Nu stiu daca este ceva ce se face cu usurinta sau daca are sorti de izbanda, dar asa mi s-a povestit si am zis ca poate ajuta.
Pe de alta parte, ce pot sa spun despre mama respectiva, care la momentul acela era colega cu mine de birou, este ca era o femeie foarte dura, foarte rece si foarte ambitioasa, si asta se vedea si in relatia cu copilul ei, la momentul la care lucram noi impreuna deja adolescent, dar in diverse pe la birou.
Pe final cred ca am fost neclara.
baiatul, deja adolescent, la multi ani dupa perioada cu ticul respectiv, venea in diverse situatii la birou la mama lui, si relatia lor parea crispata de faptul ca mama era dura, rece si demanding.
Ma simțeam sigura mama cu un copil cu ticuri pana sa citesc ce ai scris. M-am tot gândit pe cine mai știu cu ticuri și nu mi-a mai venit nimeni în minte. Băiatul meu are ticuri de la 4 ani. A început cu clipitul din ochi, apoi cu dresul vocii, rosul unghiilor, sucitul gatului, strambatul gurii. Toate au apărut treptat, cu pauze de câteva luni, multe din ele nu au fost deranjante și observabile de ceilalți. De o luna și jumătate au apărut din nou multe pe care le tot schimba și le și conștientizează. Când cred ca e mai bine apare altceva care parca e mai deranjant. Sunt efectiv disperata și frustrata ca nu îl pot ajuta mai mult.Plang seara după ce adoarme el. Am început terapia cu un psiholog, am fost chiar și la psihiatru. Nu pot decat sa îl susțin și sa le accept. La școală învață bine, dar mi e teama de reacția colegilor. Pana acum nu au fost asa intense și nu le observau ceilalți. El e destul de sensibil și îl afectează când un copil e rău cu el. Mulțumesc pentru articol. Nu ma mai simt singura pe lume cu aceste ‘probleme’.
Parca ai descris la fix situația mea.
Buna ziua,si eu ma confrunt cu situațiile pe care le am citit mai sus,de fapt ne confruntam toata familia. Copilul meu are acuma 14 ani și pe la 9- 10 ani a trebui sa fie operat de hernie inghinala,el fiind nascut prematur,operatia a decurs bine,dar el a fost speriat și noi numai de acolo ne putem gândi ca a suferit un soc de au declanșat ticurile. Ticurile au început prin zgomote din gat,scotea niște sunete urate,eu l am tot oprit și am crezut ca o sa treacă,au apărut mișcările faciale,a ochilor.După care s au intensificat,mișcări din cap,dădea pur și simplu din el,il scutura,eu iarasi cu gura pe el,sa nu mai facă, Au apărut mișcările din mâini,umeri,trup. Ca și diagnostic a fost pus boala ticurilor si cu medicatie de vitamine. A mai trecut ceva timp și am apelat la un homeopat,tot cu multe vitamine și tot ce tine de homeopatie,precizez ca am fost timp de 2 ani,nu sunt rezultate. El este bine,invata,este clasa a 7 a acuma,are 3 prieteni buni și a trecut și peste tot ce inseamna bulling la scoala. Copilul meu este sensibil,are si un frate cu care se mai cearta dar sunt cei mai buni prieteni. Noi ca parinti ne am saturat sa il vedem asa,si ii tot zice sa nu mai facă,sunt zile cand nu ii mai zicem nimic,el oricum face mereu, ma bucur când doarme ca este liniștit. Am fost si la psiholog cu el o perioada. M am gandit ca sa merg la un neurolog pediatru si asta este următorul pas al nostru. Doamne ajuta sa fie bine,cu el,cu noi,cu toti copii ca el deoarece sunt la început de drum și merita sa fie sprijiniți chiar dacă sunt asa,eu am de lucrat la mine,ca mama,sa fiu mai linistita,calma,sa il intaleg,dar nu pot deloc.
Multumim tuturor ca impartasiti aceasta situatie. Au aparut si la noi de 1 luna, suntem in cercetari si speram sa fie trecator. Este clar ca este o anxietate la baza, dar mai gasisem o ipoteza, pe care o analizez. Este vorba despre paraziti intestinali. Las aici link, poate este de folos. http://ticuriparaziti.blogspot.com/2014/10/ticuri-polimorfe-cronice-simptom-nu.html
Bună Ioana. În primul rand vreau sa îți spun că ești minunata, în al doilea rand doresc sa îți mulțumesc pentru informațiile utile pe care ni le oferi noua părinților, în special mamelor.
Băiețelul meu de 6 ani se confrunta exact cu același tic-se trage de bluza de mânecile de la bluza și uneori tușește chiar dacă nu este răcit. Am mai trecut prin aceasta etapa acum un an și a trecut într-o luna însa i-a dat tratament o pt paraziți intestinali 7 zile a luat și după tratamentul. Cu Geardinophyt(un sirop naturist) și-a revenit complet. Pe lângă aceasta problema am observat ca ticurile apar pe fond de stres el fiind un băiat ff inteligent(mi-a confirmat educatoarea și acum d-na invatatoare), sensibil și uneori anxios, exact genul baiețelului tău Iv.
Imbratisari și sănătate multa tuturor! ?
Pentru orice problema, repet orice problema exista o rezolvare. Răspunsul este rugăciune și tot ceea ce înseamnă să fii un adevărat creștin. Nimic nu va funcționa fără ajutorul lui Dumnezeu.
Asa este!
Buna,
fiul meu de 7 ani sufera si el de ticuri, debutul fiind in clasa 1. A inceput cu datul ochilor peste cap sau in diverse directii, spasme ale degetelor si dresul vocii. Este un copil foarte inteligent, introvertit, analitic si distant fata de tot ce este nou sau necunoscut. Nu saluta si o face complet voit si cu un scop bine stabilit de catre el. Isi alege prietenii foarte atent si este complet diferit in absenta mea – mult mai independent si tinde spre a fi un lider tacit. Eu imi dau toata silinta sa tai cordonul ombilical, cu calm si iubire – insa cred ca este o legatura invizibila intre noi, greu de neutralizat.
Ca si solutie la ticurile mai sus mentionate, care apar in special la copii suprasenzoriali si inteligent ce tind spre perfectionalism – sunt tratamentele NATURALE pentru eliminarea parazitilor intestinali. DA – parazitii intestinali in numar mare influenteaza sistemul neuro al copilului, acestia eliminand toxine care blocheaza conexiunile nervoase. Acestea fiind disturbate rezulta ticuri nervoase involuntare, asociate cu: treziri noaptea, anus rosu, balonare, gaze, iritabilitate, cearcane, pofta de dulce, lipsa apetitului pentru mancare nutritiva, mancarimi si dureri in zona ombilicului.
Ceea ce facem noi, cu succes, in a inlatura ticurile/parazitii – sunt cure periodice anti-parazitare (Nikworm, Giardinophyt, CINA (globule homeopate), masaj / drenaj limfatic cu tinctura de la Plantextract – Hapciu si o igiena riguroase la maini, asternuturi si in zona intima, combinate cu o dieta bazata pe fructe si leguma, taratze, carne, oua etc – cu cat mai putine fainoase si dulciuri (ZAHAR). Atata timp cat nu mai hranesti parazitii intestinali, acestia vor disparea, dar trebuie tinut un tratament indelungat, ca un mod de viata, nu ca si tratament de 1-2 luni, deoarece ticurile vor reaparea, atata timp cat copilului ii va scadea sistemul imunitar, viermii isi vor face din nou simtita aparitia (fiind extrem de contagiosi).
Sper sa fie cu folos informatiile din experienta noastra.
Nu disperati chiar daca pare un capat de lume, cu rabdare, incredere si iubire, se rezolva.
Salut, interesant, ati confirmat parazitii cu analiza coproparazitologice?
http://ticuriparaziti.blogspot.com/2014/10/ticuri-polimorfe-cronice-simptom-nu.html
Mai sus este un link cu povestea unui baietel cu ticuri, care ne-a ajutat enorm in a intelege de unde vin aceste miscari necontrolate care ne-au intors lumea pe dos!
Deoarece in analiza coproparazitologica sunt foarte greu de depistat parazitii iar simptomele erau clar vizibile (rosu la funduletz insotit de mancarimi puternice in perioada cu luna plina, cearcane, iritabilitate, dureri in jurul buricului, pofta doar de dulce si cateodata chiar si vomat) am optat pentru un medic homeopat care detinea si aparat cu biorezonanta magnetica, unde nici nu a fost nevoie sa spun de ce am venit cu baiatul, rezultatul fiind expus mare cu rosu pe ecran – infectie cu GIARDIA.
Buna ziua, va rog, imi puteti spune numele medicului homeopat la care ati fost cu copilul? Avem aceasta problema a ticurilor cu baietelul de 7 ani, si am banuit dintotdeauna paraziti, dar la analize nu au iesit niciodata. In perioada aceasta ticurile s-au intensificat foarte mult, si efectiv nu mai
stiu in ce directie sa apuc cu el..
Buna, și eu as vrea sa stiu care mai este evoluția ticurilor, de câteva luni ia și băiețelul meu tratament pt paraziți însă fără prea mare rezultat… ticurile sunt prezente de 1 an, după administrarea medicamentelor i a dispărut ticul ce l avea de 1 an și au apărut altele noi
Medicul se numește Dr. Ioan Rusu – 0744 782 484 – evoluția după tratament de deparazitare a fost super, ticuri insesizabile, rare și veselie maxima. Insa revenirea la prea multe dulciuri imbinata cu perioade de stres (tabăra sau concediu obositor sau scoatere din zona de comfort ) au reapărut iar acum le sisesizeaza și încearcă sa le controleze dar nu merge (când era mai mic 6-7 ani nu le sesiza). Am reînceput deparazitarea și dieta fără zahăr în exces și avem conversații asupra faptului ca este o stare trecătoare și ca trebuie sa se deschidă mai mult, sa isi verse nervii sau supărările și sa comunice ce îl deranjează, exteriorizandu-se corpul lui nu va mai aduna emoțiile negative și acestea nu se vor mai exterioriza în ticuri. Ticurle sunt de fapt emotii, supărări și stres estompat în mod voit de copiii sensibili și inteligenți, care nu vor sa deranjeze și cărora le place armonia.
Ca si un N.B. – deparazitarea cu Nikworm se face în ziua cu luna plina, aceea fiind perioada când paraziții depun ouăle, iar deparazitarea va elimina atât paraziții adulți cât și ouăle depuse. După 7 zile se repeta tratamentul. Apoi se tin cure periodice cu Giradinophyt 7 zile cu 7 zile pauza și tot așa.
Se spune ca după varsta de 15 ani, ticurile vor dispărea complet.