Nu doar mamele se luptă să își salveze copiii, uneori copiii încearcă să își salveze părinții. Această cititoare anonimă ne roagă să o sprijinim cu un sfat. Mulțumesc.
Povestea începe cu mulți ani în urmă, când mama mea a avut o copilărie dură: asista la bătăi și traume greu de descris. Viața a ,,împins-o” să se căsătorească la nici 18 ani cu tatăl meu, care urma să o însele și să nu îi fie partenerul la care ea visase, cu o soacră care a forțat-o să facă peste 20 de avorturi până m-a adus pe mine pe lume.
Anii au trecut, ea a suportat multe experiențe dure de a lungul timpului, sărăcia a urmărit-o dintotdeauna și iat-o ajunsă la 47 de ani, total rătăcită, fără urmă de zâmbet pe față, supărată non-stop, total nemulțumită de viața pe care o duce.
Timp de 27 de ani a susținut că îl iubește pe tata fără egal, a susținut mereu că nu ar putea vedea un alt bărbat in viața ei.
În urma cu 3 ani și-a creat pentru prima dată pagină de Facebook, unde a început sa converseze cu diverși bărbați. Atrasă de faptul că se ascundea, eu am început sa îi intru fără acord pe pagină, să cercetez ce se întâmpla. Spre surprinderea mea, am descoperit discuții care nu o caracterizau absolut deloc.
Am început să-mi pun întrebări legate de ce se întâmplă cu mama mea, cum a ajuns sa facă asta. Am încercat să discut cu ea, însă ea mereu a refuzat conversațiile deschise cu absolut oricine. Ce mă deranjează pe mine cel mai tare e faptul că ea este mult prea naivă. Discută cu tot felul de semi-bărbați care nu fac altceva decât să caute o distracție sub cea mai urâta formă posibilă de adresare. Mă doare enorm că mama mea a ajuns într-un astfel de punct (mai ales că ea a criticat toată viața un astfel de comportament).
Insistând să discut cu ea, mi-a mărturisit că a cedat discuțiilor cu un bărbat și a ajuns în patul lui, acesta menționându-i clar ca nu trebuie să aibă nicio responsabilitate unul față de celălalt ci doar sex, nimic mai mult. Nu am pus prea multe întrebări, știind că îi e greu să-mi facă astfel de mărturisiri. Am ascultat exact cât mi-a povestit. Ea își face visuri cu acest bărbat în ciuda faptului că el i-a spus clar că nu există mai mult decât sex între ei.
A început din acel moment să se răcească atât de mine și de tatăl meu, să se ascundă cu banii(ea are un job), să întârzie acasă nejustificat, să ne vorbească foarte urât. Ne acuză că o judecăm și o jignim, culmea, tot noi.
Mărturisirile ei au rămas categoric între noi două. În timp, tatăl meu a început la rândul lui să își pună diverse întrebări, să încerce sa discute cu ea, însă fără prea multe răspunsuri.
Și-a retras categoric sprijinul pe care îl oferea tatălui meu până acum câțiva ani (el având acum probleme de sănătate) ba chiar spunându-i să meargă la muncă, indiferent de problemele de sănătate pe care le are, pentru ca au nevoie de bani. Ea a început sa dea majoritatea banilor pe haine, încălțări.
Nici măcar nu îi mai pasă că tatăl meu nu are bani să își ia tratamentul contra durerilor, că nu-i plătită chiria și riscă sa ajungă în stradă, că nu au ce mânca efectiv. Îl amenință cu divorțul, îi spune ca stă cu el din milă, cere libertate.
Aceasta fiind situația, iar eu având o relație buna cu tatăl meu, am început sa îl acomodez cu ideea despărțirii lor, în ideea în care îmi este teamă de reacția lui când va afla adevărul și încercând să îl pregătesc ușor pentru ceea ce urmează.
Sunt undeva la mijloc. El mi se plânge pe o parte, caută răspunsuri referitoare la schimbările mamei mele. Bănuiește, însă refuză să creadă că mami ar putea avea pe altcineva. El nu își dorește despărțire, clar, de ea pentru că nu este pregătit să rămână singur și nu se poate descurca.
Ea refuza comunicarea, se supăra pe mine, îmi cere să-mi văd de propria mea familie și să nu intervin.
O înțeleg cumva, a dus o viața dură, simte nevoia unor schimbări. Însă, cel mai important, consider eu, este ca ea sa reușească să și vindece rănile profunde.
VREAU SA O AJUT! Însă nu știu deloc cum să fac asta atâta timp cât ea refuza sprijinul meu. Ea zice că o judec. Le-am spus amândurora că divorțul nu este capătul lumii, ca este mai bine să divorțeze atâta timp cât respectul și iubirea au dispărut. Însă ei sunt încă legați de o cocioabă de casă în care locuiesc cu chirie și niciunul nu își permite să plece cu chirie singur.
Posibilități să ii ajut pe amândoi financiar nu am nici eu, că aș fi făcut-o.
Nici eu nu mai pot să îi văd plângând, nervoși, iritați, triști și cu toate stările urâte de 2 ani.
De 2 ani încerc toate variantele pe care le gândesc să îi ajut cumva, să își găsească liniștea și să scape de negură.
Ce ar trebui să fac eu ca și copilul lor? Să mă retrag categoric nu pot pur și simplu.
Terapie refuză să facă, zice că nu e ea nebună, noi suntem.
Cum să îi ajut? 
Sunt oameni maturi, nu esti psihoterapeutul lor, le oferi dragoste si suport in limita bunului simt, cat sa nu te afecteze pe tine, la un moment dat si tu vei avea o familie, daca preiei un bagaj negativ care te va consuma, in timp va iesi la iveala si va fi in defavoarea familiei tale, le poti sugera solutii o data de doua ori, nu poti lua decizii in numele lor, nu e corect sa insisti, evita pentru binele tau si a lor orice discutii in care esti prinsa la mijloc sau vorbesc urat unul de celalalt, mama ta are dreptul sa ia decizii gresite, ii poti spune ca ii esti alaturi cand va dori sa discute, ca nu esti ok cu ce face, ca o iubesti dar cam atat
Sunt perfect de acord cu Lia. Nu sunt de acord cu taking sides in problema parintilor tai – evident ca mama ta stie ca esti de partea tatalui. Nu stii toate datele, nu stii ce este intre ei in realitate sau cum a fost viata lor de cuplu. Nu ai cum sa stii asta ca si copil.
Nici a citi mesajele mamei tale pe fb nu e ok si, adaug, nici legal.
Intențiile tale sunt bune, dar nu cred ca poti schimba ceva si nici nu cred ca trebuie – nu este treaba ta, fiecare om asculta sfaturi si apoi decide de unul singur.
Pare ca vrei ca parintii tai sa ramana impreuna ca mama ta sa il ingrijeasca si sustina financiar pe tatal tau care are probleme acum. Indiferent daca ea este fericita sau nu sau daca isi doreste acest rol.
Poate te gândești la o solutie alternativa astfel incat tatal tau sa fie ingrijit indiferent de cum evolueaza lucrurile in casnicia parintilor tai.
Eu incerc sa ma pun in locul celei care a scris strigatul de ajutor, daca ar fi parintii mei in situatia de mai sus, ce as face eu.
M-as duce la mama mea cand o vad ca are o zi mai OK si i-as spune ca vreau sa discutam ca doua prietene. I-as spune ca uite, daca eu (copilul) eram intr-o situatie mai dificila si ea, mama, ar fi vazut ca ceva nu e in regula, ar fi venit sa imi vorbeasca, exact ca o prietena. Si ca asa vreau si eu sa fac acum: vreau sa ii ridic un semn de intrebare despre ce se intampla, iar apoi e decizia ei ce vrea sa faca. Dar sa ma asculte si sa se gandeasca la ce am de zis, pt ca si ea, la randul ei, ar vrea ca fiica ei sa se gandeasca la ce are mama de zis, daca situatia ar fi fix invers.
Si as incepe: „Mami draga, internetul e foarte periculos. Sunt multi oameni care spun ca fac si dreg, dar de fapt ei mint, pt ca si-au creat pe internet un chip fals, neadevarat. Eu stiu ca tu vrei uneori sa crezi tot ce scrie acel om (/acei oameni) despre tine, despre voi, despre relatia voastra. E foarte ciudat cum istoria se repeta: SI EU am crezut multe prostii de pe internet, mai demult exista MIRC, un program unde barbati si femei se conectau pe o platforma de chat, pt a povesti, si unii minteau cu nerusinare despre ce varsta au, ce le place, doar ca sa atraga cat mai multe persoane. Spun ca si eu am trecut prin aceasta tentatie, dar mi-am promis mie sa NU depasesc anumite limite, adica sa nu cad in plasa acelor vorbe, acelor minciuni frumoase, si sa am o viata ca un mar stricat: frumoasa la exterior, in aparente, si neadevarata in interior. Stiu, am mai povestit despre acest subiect cu tine, dar vreau sa iti zic ca ce se intampla acum cu tine nu e ceva cu care TU ai fi fost de acord acum …. 10 ani. De ce te-ai schimbat? Doar pt ca un barbat iti ofera o „aparenta” iubire? Ok, inteleg ca partea legata de sex poate fi ceva nou (la un alt nivel), ceva placut, ceva ce experimentezi (in formula aceasta) pt prima data. Dar barbatul acela a zis ca nu vrea nimic inafara de sex, deci va trebui sa accepti acest lucru. ”
Cumva, ce vreau sa zic e ca poti sa o sfatuiesti ca o prietena, daca accepta, dar nu vei putea decide in locul ei. Are cumva o prietena de varsta ei cu care mai vorbeste? Ai putea discuta tu cu acea prietena? (ma gandesc ca poate ar asculta de sfatul ei, fiind de aceeasi varsta)
Legat de situatia cu ea si cu tatal tau….. e complicat. Cel mai usor ar fi sa divorteze ei doi si sa se desparta, fiecare cu viata lui. Stiu ca esti la mijloc…am fost acolo (la mijloc) cam de cand ai mei au divortat. Sigura diferenta e ca tatal meu are o pensie si eu il mai ajut din cand in cand, cand chiar nu are bani de medicamente. In rest, trebuie sa se descurce singur: ai bani putin, cheltui putin; ai bani multi, cheltui mult. Tatal meu si daca ar avea mai multi bani, tot n-ar avea bani, asta incerc sa zic (pt ca cheltuie pe prostii si nu stie sa economiseasca).
Legat de mama ta…..cred ca unele lectii de viata va trebui sa le invete singura, chiar daca se intampla la varsta de 47 de ani. Tu poti sa fii acolo ca prietena si sa ii zici ca face un derapaj si sa o rogi sa se uite putin la ea, incercand sa faca asta din-afara, sa se auto-analizeze.
Offff….stiu ca e greu: nu poti nici sa stai departe, nici sa te implici prea mult.
Iti doresc sa gasesti un echilibru si o modalitate cu care TU poti trai OK. Si tu, copilul lor, ai viata ta, probleme tale, (poate) copiii tai, s.a.m.d.
Te imbratisez cu drag si sa stii ca nu esti singura la mijloc!
Biata mama ta! Merge din lac in put, dar in momentul asta nu o poti ajuta. Este ca un drog. Vor suporta consecintele deciziilor lor si vor trebui sa se descurce. Nu poti sa le oferi decat dragoste neconditionata, eventual fara sa-i judeci, ca sa poata sa aiba curajul sa planga pe umarul tau cand vor avea nevoie, si sa asculte la sfatul tau atunci cand ti-l vor cere.
Offf…. Într-o situație de genul acesta, nu te poți „salva” decât pe tine. Iubește-te pe tine, ai grijă sa nu îți teeci peste granițele tale. Ajută-l pe tata cât poți, iubeste-o pe mama ca are clar nevoie de iubire de o caută pe Facebook. Nu judeca dacă poți, si mai presus de toate ai grijă de tine. Ei sunt amândoi adulți. Dacă încerci sa ai tu grijă de ei, ii desputernicesti. Spune-le amândurora ca ai încredere ca vor găsi cea mai bună soluție pentru amândoi si mai ales, ai încredere ca o vor face. E ușor sa credem ca stim noi mai bine, pentru ca auntmey mai informați, dar fiecare om vine perfect echipat sa trăiască viața pe care o are, si să își ia lecțiile de care are nevoie. Nu interveni decât dacă e urgență, dacă nu are tata de mâncare sau pastile. Altfel, fii doar sprijin si ai încredere. Poate nu pare de ajutor ce zic, dar crede-ma te implor, nu ai cum sa „ajuți” un adult care nu vrea sa fie ajutat. Îmbrățișări!
Complicat. Însă pare ca mama ta are un trecut tumultuos, ceea ce cumva explica parțial faptele ei. Nu cred ca trebuie judecată sau criticata, cred ca tre sa ii fii alături fără sa o cerți sau sa o tragi la răspundere. In mom de fata a găsit o oaza de care tine cu dinții deși știe ca nu are un viitor acolo, poate prefera sa trăiască aceasta “minciuna” minunata decât viața adevarata pe care a avut o cu Tatal tău. Poate ca divorțul va fi o soluție optima pt ei și pt liniștea lor pt ca punctul in care se afla nu indica semne de reconciliere deloc. Da pare sa aibe nevoie de ajutor mama ta, o consiliere, o terapie, un psiholog ceva dar pana nu va realiza și accepta ea singura acest fapt nu va primi acest ajutor. Cât despre Tatal tău prefer sa ma abțin, nu vreau sa fiu rea, dar eu sunt genul de pers care nu uita și nu iartă, poate paharul mamei tale nu s a umplut ci a dat pe din afara și de aici nepăsarea fata de situația lui. Iar tu, pt tine, este extraordinar ce încerci tu sa faci și altruismul tău și tot însă consider ca acolo unde nu se mai poate și se și vede nu trebuie insistat, obligat, forțat. Tu trebuie sa încerci sa fii tare și sa fii acolo pt amândoi însă separat. Iar tot tu trebuie sa fii imparțială, detașată și subiectiva fata de tot și toate căci și tu ai dreptul la propria viața. Încă ceva, faza cu Internetul este intr adevăr periculoasa astfel încât aici mama ta merita tot sprijinul aferent. Multă sănătate și mult succes îți doresc.
Raspunsul e simplu: nu ai cum sa ii ajuti. E bine ca le intelegi traumele pt ca si parintii sunt tot oameni, dar asta nu inseamna ca esti responsabila pt fericirea lor. Vorbesc din experienta pt ca si eu i-am fost mamei prietena, terapeut si sprijin. Ca si copil nu am stiut si nu am putut sa fiu altfel si ea a luat de la mine mai mult decat a dat pt ca asta a fost mai usor si pt ca nu a mai fost nimeni in viata ei care sa o sprijine. Sau nu a fost ea capabila sa accepte sprijinul pt ca nu venea in tiparul inflexibil din capul ei. Eu am fost un copil foarte empatic si m-am simtit vinovata de propria existenta pt ca stiam prea multe din greutatile parintilor, ceea ce m-a dus la o mentalitate de suicid. In loc sa iti faci griji pentru ei, gandeste-te la tine pentru ca si tu meriti si sigur meriti mai mult decat sunt ei capabili sa ofere. Tu trebuia sa fi responsabilitatea lor, nu invers. Cea mai grea lectie de invatat e ca nu putem controla ce fac altii si chiar daca vedem ca se distrug, nu ii putem ajuta. Ai grija de tine si de familia pe care ti-ai cladit-o tu <3
Una din primele mele discutii cu psihologul a fost ca NU pot salva pe mama mea. De fapt pe nimeni. Singura persoana ce o pot salva sunt eu. Sindromul salvatorului parca se numea …..
Abia peste un timp am inteles ca o data personalitatea formata noi nu putem sa le corectam comportamentele autodistructive, nu putem sa ii oprim din fumat/baut/mancat excesiv/sau sa ii insanatosim etc, nu putem sa le dam un sens al vietii. Nici macar medicii nu pot face asta ! – cat timp mintea refuza sa accepte ca are cateva problemutze si are nevoie de ajutor ca evident ca pana aici a ajuns ca nu mai poate singura, ca isi face rau, ca e momentul sa incerce altfel si sa aiba putin mai multa forta si disciplina si incredere si curaj si sa spuna nu si sa schimbe pe ici pe colo cateva gesturi.
Asa ca, draga autoare, tot ce poti face e sa ai grija de tine si de copiii tai, si vezi ca anumite comportamente auto-distructive se invata de acasa, de la mama, prin imitatie. E greu de oprit lantul mostenirilor da’ tre’ sa luptam cu asta.
Poate că mama ta are dreptate. Poate că nu e obligata sa îl susțină financiar pe tatăl tău care a înșelat-o la rândul lui și care înțeleg că acum nu muncește deși ea muncește.
Poate că mama ta a jucat rolul care i s-a impus până acum. Poate că „îl iubesc pe soțul meu și sunt o femeie respectabila și casta” era doar ceea ce trebuia să audă ceilalți de la ea ca să fie acceptată în societate.
Acum simte că vrea să fie libera. Își trăiește practic adolescența pe care nu a avut-o și cred că are tot dreptul să o facă.
Poate că îi place să fie „obraznică”, să aibă o relație sexuală cu cineva, să iasă din rolul ăla de fecioara mama și să fie femeie, sexy, lascivă ,seducatoare, in control.
Toată viața a fost responsabila: de casa, de soț, de tine. Poate că îi ajunge și ei. Poate că nu mai vrea sa fie sluga familiei (după 20 de avorturi…. gizăs, nici nu vreau să mă gândesc ce e in sufletul ei).
Poate că tu ar trebui să o lași exact ca pe o adolescentă, să facă greșelile ei, să învețe din ele, să își ia viața în mâini, cu bune și cu rele.
Și poate că tatăl tău ar trebui să învețe să nu mai paraziteze o femeie pe care a înșelat-o și pe care nu a resoectat-o atâta timp, și să își găsească cumva un alt mod de a supraviețui.
Iar tu cred că ar fi bine să îți vezi părinții și ca bărbat și femeie, nu doar ca Mami și Tati (deobicei părinții sunt in capul copiilor niște oameni total asexuați, provideri universali fara nevoi personale, care trăiesc exclusiv pt copii).
Iar pentru sănătatea ta mintală e bine sa dai jos de pe umeri povara fericirii părinților tăi. Nu este povara ta de dus. Tu ai viața ta și responsabilitățile tale pt tine și fericirea ta.
Sigur, fi acolo ca sprijin DACĂ îți cere cineva ajutorul. Dar fa un pas în spate și lasa-i să își trăiască viețile
PS: tatăl meu are 72 de ani și abia acum, la pensie, după 20 de ani de văduvie și diverse relații eșuate, este pentru prima dată în postura de a face o introspecție și a vedea cine este el cu adevărat. Generația lor nu a avut voie sa privească înăuntru, nu li s-a permis. Drumurile lor au fost trasate de către părinții lor, de către partidul comunist, de către oricine altcineva decât ei. Iar acești părinți ajung la vârste considerabile fara nici cea mai mica idee despre cine sunt și ce vor.
Sa le permitem să trăiască un pic, zic.
Ce comentariu înțelept ?
super comentariu! la perspectivele astea nu m-am gandit!
S-a strigat BINGO!
Da, mama a fost CHINUITA 30 de ani. CHINUITA, pentru ca a avut o soacra „model”, un sot „model”, o viata groaznica. Sa fii fortata sa faci 20 de avorturi, pentru ca sotului nu-i ajunge pe unde „iubeste” si maica-sa te vede doar ca pe un receptacul de sperma … frumoasa viata.
Cum o fi pentru o femeie sa faca anul si avortul? Cum o fi pentru o femeie sa ii spele sotului chilotii, iar asta sa-i dea jos cu altele? Cum o fi pentru o femeie sa tina in spate sotul apoi, ca, din pacate, nu suntem nemuritori si nu stii cand intinzi mana dupa o felie de paine exact omului de care ti-ai batut joc toata viata. Pentru ca, desi stiu ca te doare asta, ca e tatal tau, a fost un sot ingrozitor.
Bun … mama ta.
Are 47 de ani. E FEMEIE, face sex, se distreaza. Unde e problema? O considera careva curva? Dar soacra-sa oare cum ii spunea sa avorteze, o ruga frumos? Sau cam tot asa o vedea? Cum o vedeau doctorii care faceau avorturile (ca stim si noi ca traieste in tara lui „cand te-ai mutut ti-a placut, acum taci si sufera!”). Cum o vedea sotu-su, nu doar ca pe un orificiu cu job?
Las-o sa fie sexy. Las-o sa vorbeasca porcos, las-o sa faca sex de 1000 de ori pe zi, daca asta o face fericita. Pentru ca datoria de mama aparent si-a facut-o (inteleg ca a fost OK cu tine), datoria de soata si-a facut-o cu varf si indesat.
Nu are NICIO obligatie sa-l tina pe sot cu bani si casa, oricat de nasoala e situatia lui. Cat a fost tanar si in putere l-a durut in dos, acum e buna nevasta-sa ca altfel moare de foame. Pai iubitele lui unde sunt? Sau nu mai e cool ca e bolnav si fara venituri?
Eu stau in casa cu o gagica de 52 de ani, in divort de barbata-su, care si-a luat amanta cu 20 de ani mai tanara. Si ea a stat 4 ani ca nevasta parasita, ofilindu-se. Acum si-a tras iubit. Un italian de varsta ei, cu care a facut si altceva decat sa discute. FOARTE BINE! Radiaza. POate nu e partenerul pentru ultimii ani de viata, dar o face fericita. Se simte femeie.
I-am spus ca n-are decat sa faca ce si cum vrea. Mai are inca niste ani in care sa se poata bucura de sex, de faptul ca e femeie.
As lasa-o si pe mama ta sa se descurce. E fata mare. Daca a putut sa traiasca in iadul anterior (cu soacra-sa si infidelitatile sotului), sa treaca peste 20 de avorturi (uf, sarmana de ea), se descurca si acum.
Iubeste-ti parintii, fii alaturi de ei cat e sanatos sa fii si construieste-ti o viata frumoasa. Esti tanara, ai totul inainte 🙂
Comportamentul mamei tale pare tipic pentru un adolescent întârziat și se explica prin faptul ca nu a putut sa-și trăiască tinerețea la 18 ani și o face acum. Unii o numesc criza vârstei de mijloc (45-50 ani) când foarte multe persoane, bărbați și femei, incearca sa-și retrăiască tinerețea prin diverse acțiuni: divorțuri și recăsătorii cu persoane mult mai tinere, aventuri, distracție. Probabil ca mama ta considera ca a venit momentul sa trăiască și pentru ea, din moment ce poate fi independenta iar toată viața s-a sacrificat pentru familie. De ce sa-i răcești ultimii ani de tinerețe, mai ales ca pare total nefericita? De ce sa fie obligată, in continuare, sa susțină pe cineva care a înșelat-o și nu a apreciat-o in trecut. Și poate ca a venit momentul ca tatăl tău sa vadă cum este când partenerul nu te respecta și/ sau te înșală.
Parerea mea este sa încerci sa-ți vezi de viața ta, sa încerci sa trăiești la 20 ani toate experiențele tinereții (pentru a nu-ți dori sa le trăiești la 40 de ani). Nu vei putea “salva” pe cineva care nu dorește sa o faci. In ceea ce-l privește pe tatăl tău, dacă a muncit in trecut, poate sa solicite pensie de boala ori ajutor social dar nu este corect sa o obligi pe mama ta sa îl ajute, dacă nu-și mai dorește acest lucru.
Indiferent ce decizie vor lua, cel mai bine este sa nu te implici, doar sa le fii alături dacă au nevoie de sprijin moral.
Situatia lor e grea si realitatea este ca nu e vina ta si cumva o sa se certe si o sa se raceasca relatiile dintre ei 2. Ce poti face tu ca fiica a lor? Ce as face eu: pur si simplu le mai duci cate o oala de mancare, ca sa ii mai ajuti. Cu bani nu recomand, deoarece nevoile lor sunt foarte mari si lunare, si sotul tau se va supara in timp ca cheltui din banii familiei, ai copiilor. Cu mancarea e mai usor, e mai greu cuantificabila in bani decat chiria sau medicamentele. Daca esti intr-un oras de provincie, as cauta preventiv, o casuta la tara, la 10-20min de oras, cu o chirie mai mica. Sunt multe casute parasite. Ai grija si de tine, pentru parinti e o liniste ca macar copiii lor sunt bine, chiar daca ei au probleme.
„O intelegi cumva” –
Din tonul si cuvintele folosite in articol, eu inteleg, draga fata, ca tu vrei sa-ti ajuti mama sa inteleaga ca internetul e periculos si cel mai bine ar fi sa revina acasa, la tatal tau bolnav si la indatoririle ei de sotie, ca doar tatal tau e bolnav, n-are bani de medicamente si nici ce manca. Asta „aud” eu din articol.
Draga fata, cum ti-au spus si alte comentarii mai sus, lasa-ti mama sa decida pentru ea si sa-si caute fericirea pe care o merita dupa atatia ani de chin langa tatal tau. Este dreptul ei de a face greseli si de a fi libera, in sfarsit. Este dreptul ei sa isi cheltuiasca salariul pe ce doreste si nu, nu este obligatia ei sa-ti ingrijasca tatal, atat timp cat langa el a fost nefericita si nu doreste. Vrea sa aibe iubit? Foarte bine. Vrea sa cumpere haine si incaltari in loc de medicamente pentru taica-tu? Foarte bine. Este alegerea ei. Dupa fapta si rasplata. Am impresia ca tatal tau primeste o lectie de la viata.
Este normal ca nu se deschide in fata ta, pentru ca simte cum o judeci. Si eu simt asta din articol.
Ca internetul este periculos? Da, sunt multi mincinosi si profitori. Dar mai sunt si multi oameni singuri care cauta un partener. Cunosc multe cazuri de cupluri reusite, s-au intalnit pe net. Las-o sa caute, sa greseasca si poate cine stie, un alt barbat o va dori pentru mai mult in viata lui.
Si are dreptate, in timpul asta, tu vezi-ti de viata ta, familia ta, ofera-i sprijin si iubire ca e mama ta si cam atat.
Iar taticul sa puna osul la munca, nu e treaba nimenui sa-l ingrijeasca daca el n-a oferit asa ceva la randul lui in tinerete.
Draga mea,
Eu iti inteleg grija. Multi ani (prea multi!) am vrut si incercat sa ii vindec pe ai mei parinti. Vedeam viata chinuita a mamei si furia si violenta care il macinau si mancau pe tata. Mi se rupea inima pt fiecare in parte: ea-o victima a unei crunte violente domeatice, el abuzatorul-un om caruia nimeni nu i-a oferit vreodata grija si iubire si atunci el de unde sa dea ce nu a stiut vreodata? (nu, nu ii scuz nimic…doar ca multi ani am incercat sa inteleg de unde venea atata violenta pt ca io in prostia mea nici acum nu vreau sa cred ca exista oameni rai ci pameni f raniti care ranesc la randul lor).
Mamei i-am spus in nenumarate feluri sa divorteze…pentru siguranta ei fizica si pentru repararea mentala daca in cazul ei se mai poate intampla o asemenea minune. I-am spus ca nu o sa fie singura ca are sprijin si suport in noi copiii ei, ca nu ramane pe strazi si ca gura lumii nu conteaza.
40 de ani mama a trait si traieste in acelasi calvar. Nu doar ca nu divorteaza dar il ingrijeste devotata acum ca el este bolnav.
De foarte multe ori am incercat sa inteleg: de ce si acum isi bate joc de viata ei? De ce nu lupta pt o secunda de liniste? Nu am gasit raspuns desi inteleg frica unei victime prinse in abuz. Cred sincer ca…ii e frica sa traiasca…si alege sa supravietuiasca fiecare zi…care mai vine.
Daca mama ta a ales sa traiasca (asa cum crede ea chiar daca din perspectiva ta, naiv), las-o! E dreptul ei sa isi traiasca viata si mai ales sa greseasca!
Stiu si inteleg ca netul poate sa fie si un loc aiurea de tot…o sa invete asta, sper sa fie in siguranta insa.
Cea mai clara recomandare pe care am primit-o eu si o trimit si catre tine: iesi din casnicia parintilor tai. Tu ai viata ta. Nu lasa trauma lor sa devina trauma ta. Ei sunt adulti si trebuie sa isi rezolve pb ei singuri. Stabileste limite, nu judeca, nu lua pe umerii tai povara lor. ..bineinteles ca tu o sa faci cum crezi, io doar am raspuns intrebarii tale.
Este tare adevarat ca sunt multe cazuri in care se mananca unul pe altul si noi copiii suferim pe margine….dar asta este alegerea lor. Nimeni nu e tinut in lanturi. Nu iti trebuie facultate sa poti alege sa nu suferi…este doar o alegere. Grea? Extrem de grea de multe ori (dependenta financiara emotionala etc.).Sanatoasa? Absolut!
Iti doresc sa poti incepe sa ai grija de tine! Vietile lor sunt asa cum si le construiesc zi de zi. Nu, nu esti egoista si nici nerecunoscatoare daca te dezbari de chinul lor…esti doar un om care are viata lui de pus in ordine si trait.
Te imbratisez.
Tatal tau a ales cum sa isi traiasca tineretea. Nu s-a gandit ca poate va veni o vreme cand nu o sa mai poata sa traiasca in acelasi mod.
Mama ta este o femeie matura. Indiferent de decizii, la fel ca si tatal tau, va suporta consecintele.
Este greu, dar singura solutie este sa ii lasi in pace si sa iti vezi de viata ta. Tu esti copilul lor, nu invers. Nu te condamna.
Eu una ma bucur sa aflu ca mai sunt si cazuri cand femeile incep sa se trezeasca, sa prinda curaj, sa fie putin mai egoiste si sa iasa din ghearele victimizarii si a abuzului. De multe ori ele stau ca niste catei credinciosi pana la finalul vietii lui si il mai si ingrijesc, adica o chinuie ala pana moare. Ma bucur sa aflu ca exista cazuri in care karma isi face efectul mai repede ca uneori parca intarzie cam prea mult.
In primul rand trebuie sa iti dai seama ca TU esti copilul si ei sunt parintii. Nu este responsabilitatea ta sa ii salvezi pe ei. Tu ce poti face este sa ii oferi mamei tale sprijinul tau, dar ea trebuie sa vrea sa fie ajutata, nu poti salava pe cineva cu forta. In primul rand pentru ca tu nu stii ce inseamna pentru ea a fi ajutata. Ea poate vede altfel lucrurile si din perspectiva ei are dreptate. (spun asta din perspectiva copilului care toate copilaria a avut grija mamei, din cauza unui tata alcoolic si violent. La 40 de ani am realizat ca eu de fapt nu am fost copilul, eu am fost ‘mama’).