Cititoarele întreabă: Puiul meu nu stă locului nicio clipă! Ce mă fac?

Foarte des primesc mesaje de la mame (uneori și bunici sau tați, dar cel mai adesea mame) exasperate de energia debordantă a copilului lor de un an, doi, trei, patru.

Se urcă peste tot, trebuie să stau mereu cu gura și cu ochii pe el.

Trage de lucruri, chiar dacă îi spun de sute de ori să nu tragă de ele.

Pune mâna pe orice.

Aleargă de colo colo, dărâmă, se împiedică.

Îmi răcesc gura degeaba, nu ascultă, nu se oprește. Sunt epuizată, ajutor!

Dragă mamă,

Te înțeleg, e normal să fii epuizată, am obosit doar citind. Copiii mei sunt mari acum, dar au fost și ei mici și îmi aduc aminte cât de grele erau unele zile. Vreau să-ți spun câteva lucruri care te vor ajuta.

Încep cu vestea proastă, dar după ea or să urmeze numai vești bune, promit.

Vestea proastă este că nu există vreo soluție sau tratament minune care să pună copilul pe pauză. Există, desigur, tratamente psihiatrice pentru copii cu suferințe psihice, dar majoritatea copiilor nu au niciuna, sunt doar copii. Iar asta e o veste bună.

OK, altă veste bună e că sunt câteva lucruri pe care le poți afla și altele pe care le poți face ca să îți fie mai ușor.

1. În primul rând, trebuie să știi că ce face puștiul tău e normal și nu are nicio legătură cu faptul că el ar dori să te interneze la nebuni. Instinctul lui de explorare este mult mai puternic decât orice altceva, pur și simplu nu se poate abține. Nu e că nu te aude sau că nu îi pasă de tine, cu siguranță te aude și înțelege că tu ai vrea să se oprească, dar nu poate. Partea rațională a creierului lui este insuficient dezvoltată, ceea ce face ca el să nu aibă autocontrol. Nu se poate opri din a atinge, a încerca să se urce, a alerga de colo colo. Impulsul e prea puternic.

El nu poate face nimic pentru a-și spori capacitățile de gestionare a impulsurilor, dar noi putem găsi soluții pentru a reduce stresul în casă, vezi mai jos.

2. Copilul nu e rău, e doar mic și are nevoie de ajutorul tău. Poate că dacă îți însușești această perspectivă, îți va fi mai ușor să nu te mai simți ca la balamuc.

3. Adaptează spațiul la copil, astfel încât să nu trebuiască să stai cu gura pe el non-stop. Prinde mobilele și televizorul în perete. Pune sus de tot toate obiectele grele, pe care le poate trage peste el, sau cele prețioase, pe care le poate strica. Pune în dulapuri și sertare securizate cu încuietori speciale toate obiectele periculoase. Pune protecție la colțuri și mochetă pe jos, apoi lasă copilul să facă ce dorește.

4. Dar cu limite. De exemplu, nu are voie să se urce pe masă, pentru că se poate lovi în caz că se prăbușește de acolo. Când ai limite puține și bune (pentru că ai securizat bine spațiul), te ții de ele cu vorba și cu fapta. Unui copil de 1, 2 ani nu e nevoie să îi repeți de o sută de ori, nu are sens, nu funcționează. Dacă insistă să se urce pe masă, îl iei pe sus cu blândețe și mergeți în altă cameră. Nu te las să te urci pe masă. Văd că îți e greu să te abții, așa că te ajut eu. În paralel, îi oferi alt loc de cățărat, un tobogan de plastic cu scări, un learning tower, niște trepte de la Ikea pe care se cocoață în pat etc.

5. Încearcă să te bucuri și tu de joacă și explorare. Nu te mai stresa să fie casa la dungă, oricum nu va fi. Așază-te și tu pe podea cu el și râdeți, alergați-vă, cară-l în spate, bateți-vă cu perne. ÎMPREUNĂ! O să treacă ziua mai ușor și o să te simți mult mai bine cu tine!

6. Când sunteți afară, nu stai cu gura pe el. Copiii au nevoie și ei, ca orice ființă umană, de autonomie. Adică să mai facă și ce vor ei. Lasă-l să alerge chiar dacă transpiră sau cade, lasă-l să se cațere, să sară, să exploreze fără indicații și controlul tău.

Această combinație de informație (am aflat și înțeleg că puiul meu nu se poate abține, e încă mic), spațiu sigur (care-i împlinește lui, dar și ție, nevoia de siguranță și pe cea de explorare), limite ferme și blânde și autonomie (a copilului) vă vor ajuta să navigați cu bine prin perioada aceasta în care cel mic nu se poate încă struni foarte bine. Va învăța în timp, de la tine.

Și mai e ceva. Ai nevoie și tu de ajutor în perioada asta, care e destul de solicitantă. Ai nevoie de un om care să te asculte când te plângi, care să te asigure că nu ai înnebunit și că va trece.

Bineînțeles că dacă bănuiești că totuși nivelul lui de agitație e semn de ceva în neregulă, cel mai bine este să mergi cu el la o evaluare la un psiholog pediatru bun, la pediatru și/sau la neurolog pediatru.

Photo by Zachary Kadolph on Unsplash

PS: În noua mea carte, Copilul tău. Părinții tăi. Tu am scris mult despre nevoile copiilor mici și ale mamelor lor, și am pus și vreo 40 de idei de jocuri care or să vă ajute să vă bucurați mai mult unii de alții. 🙂 Se poate comanda de aici, e redusă mult. Copertă de Andreea Molocea.