Îi chem la masă de cinci ori (vine Sofia), apoi de încă cinci ori (vine și Ivan), tatăl lor și cu mine suntem deja la jumătate, mâncăm, povestim, râdem mult, strângem masa, îi grăbesc la baie, hai că iar e târziu, mâine e zi de școală, se duc pe rând, după multe insistențe, spală și dinții, năvălesc la mine-n pat pentru povestea de seară, încă mai vor să le citesc eu, deși Sofia citește și singură (preferă engleza, dar o bat la cap să citească și în română, are destule cărți care-i plac, poate apuc să scriu și despre ele), Ivan a început și el, dar povestea de seară e mereu împreună, citim, ne oprim să povestim, râdem, își dau cu părerea, apoi încă două, hai trei drumuri după apă sau la baie, după care în sfârșit se bagă în pat, fiecare în camera lui. Apoi mă cheamă de sub plapumă să le spun noapte bună.
Sofia mă trage cu mâinile aproape de ea și-mi spune:
– Mami, ești the best, a fost o zi frumoasă azi.
– Multumesc, și mie mi-a plăcut ziua asta, am stat doar noi, am gătit, ne-am jucat, am povestit, ești o fetiță minunată. Te iubesc!
– Me too, mami, noapte bună. Mâine te trezesc la 7.40, da? Eu te trezesc. Că îmi place când ești buimacă și lipicioasă.
Se întoarce zâmbind cu fața la perete. Știu că în maximum 10 minute o să sforăie ușurel. (nu are polipi, tocmai am verificat la ORL, e doar o licență poetică).
Mă mut la cel mic, care nu mai e chiar atât de mic, dar totuși insistă să mă urc în patul lui și să mă întind lângă el. E mândru de el că adoarme singur, dar uneori se mai preface că e încă mic și că are nevoie de mine, iar eu intru în joc.
– Mami, știi, aș vrea mult să rămâi aici lângă mine pentru totdeauna.
– De ce, puiule? (mă pricep să cerșesc vorbe frumoase, mai ales că știu că el are mereu tolba plină)
– Pentru că îmi place foarte mult cum miroase fața ta și cum respiră nasul tău aici lângă mine, și mă simt confortabil și știu că nimic rău nu mi se poate întâmpla.
– Și mie îmi place foarte mult să stau așa lângă tine. Îmi aduce aminte de când erai bebeluș și dormeai doar în brațele noastre. Erai atât de mic…
– Să nu mai vorbim despre asta. Mă face trist.
– Te iubesc, omuleț deștept și bun. Acum îți spun noapte bună și mă duc să mai scriu ceva, iar tu adormi, bine?
– Da, mami, tu să te duci, iar eu o să adorm repede, cât încă mai stă pe-aici prin pat mirosul tău.
Mă bucur să-i văd atât de mari și de simpatici, dar mă întristează cât de repede a trecut timpul și cum uneori nu ne mai găsim locul în brațele celuilalt, avem nevoie de timp de ajustare, dar apoi ei iar cresc și se schimbă și se reașază, și eu încerc să țin pasul, să fiu mamă de copii mari, nu de copii mici, dar am rămas în urmă și tot îmi vine să-i port în brațe, să-i mângâi, să-i legăn, dar ei vor să mă dau cu ei pe rampe și să vorbim despre clipuri și să-i ascult cum se plâng de colegii lor, doar uneori se mai lipsesc de mine și-mi spun dulcegării, iar eu mă hrănesc cu ele, sunt borcanul meu cu Nutella, nu sunt pregătită să fiu mamă de copii mari, tocmai când mă descurcam mai bine să fiu mamă de copii mici, totuși le admir puterea, curajul, mintea, imaginația, independența, și sper să nu mă lase în urmă când cresc, să mă aștepte să vin și eu din urmă, ca să creștem împreună ca până acum,
Cat de mult imi place cum scrii! Ai un parfum preferat sau le schimbi? Sau puiul tau se referea la un alt fel de parfum, poate cel din par?
Inteleg tare bine ce spui. Nici eu nu sunt pregatita. Nu stiu cand au zburat anii…de fapt stiu fiecare minut, ca au fost cu bune si rele, dar privind retrospectiv, parca a fost o clipa 🙂 si totusi, parca nici pt un al 3-lea nu sunt pregatita…:)))
Oh, i’m so ready! 🙂 sa vina la mine diatezele pasive, reflexive si pasive, sa plece punctuletele si betisoarele! sa plece „mami, nu vreau sa ma dau fara tine”, sa vina „vreau sa plec sa ma dau cu baietii, tu stai deoparte ca sunt mare” etc etc 🙂
Hey! Te urmăresc de mult timp aici pe blog dar și pe Instagram. Ești o mamă MI-NU-NA-TA. Scrii atât de frumos încât a-și citi non-stop tot ce e scris de tine. Din păcate nu îmi permit să cumpăr cărțile scrise de tine, dar cine știe…poate o sa vina ziua când o să îmi pot permite măcar 2-3 cărți scrise de tine. Până atunci te urmăresc atât cât pot online. Am trei băieți tare mici. Primul are 3 ani și 5 luni. Al doilea un an și 8 luni. Al treilea 6 luni. Îmi este tare greu cu ei, nu avem ajutor. Îl am doar pe soțul meu. Citind de pe blogul tău și de la alte mămici incerc să mă încarc cu energie pozitivă, să fiu optimistă pentru copii, să pot avea răbdare cu ei, să le ofer iubirea și atenția de care au nevoie. Daca citesc alte mămici comentariul meu le încurajez să se gândească la mine cu trei copilași cat de greu îmi este zi de zi. Nu mă plâng, vreau doar sa îmi mai descarc și eu emoțiile negative și greul aici în acest comentariu. Când devii părinte nu prea ești pregătit de nimic, nici de sarcina, nici de lăuzie, nici de alăptat, nici de copii mici, nici de adolescenți. Învățăm zi de zi. Cu siguranță greșim, dar tot ce ne dorim e sa le oferim iubire, respect, apreciere și toate cele care sunt necesare pentru o educație frumoasă și armonioasă. Am multe gânduri pe care aș putea să le scriu aici dar nu au legătură cu postarea . Tot ce îmi doresc este sa va felicit. Pe voi că sunteți excepționali și pe toți cei care se ocupa de copii și își asumă toată responsabilitatea pentru creșterea și educarea lor cât mai frumoasă!
Mamica cu 3 copii, iti doresc multa putere, rabdare, stapanire de sine si multa iubire si pentru tine sa poti merge inainte. E greu sa fii mamica, nici nu-mi pot imagina cum este sa ai grija de 3 pui atat de mici, fiecare cu nevoile lui specifice. Esti curajoasa si desi acum iti este atat de greu, mai tarziu vei avea multe satisfactii si iubire X 3!! Te imbratisez virtual!
Eu sunt pregatita sa fiu mama de baiat mare! Dupa ani de jucat cu masinute, lego, tractoare, de=a parcarea, de-a inginerul si service-ul….dupa ani de auzit zilnic de sute de ori „mami, mami, mami” abia astept sa ma „ignore”, sa iasa cu prietenii la film, sa petreaca timp singur cum isi doreste, sa citeasca singur, iar eu sa ma bucur mult mai mult de activitati care imi plac mie! Si sa dorm mult!! Da, abia astept!
Mai dureaza putin pana atunci, dar vad luminita de la capatul tunelului!!!!
Na stiu cum,dar cu sau fără parfum copii și părinți se recunosc oriunde ar fi.E ceva magic și instinctiv,nu se poate explica.
Asa e zboara prea repede timpul, si copilul meu devine copil mare si e destul de greu sa tin ritmul. Face 7 ani si deja incepe sa fie interesat tot mai mult de jocuri, filme, ecrane. Noi am incercat sa limitam pe cat posibil accessul, dar deja vad ca ramane in urma, copiii de la scoala au jocuri pe tabletele lor, access la youtube. Poate puteti impartasi mai mult din rutina voastra digitala ca sa zic asa, timp alocat, jocuri / content permise. Cum gasim balanta pentru a-i lasa sa fie in pas cu vremurile dar fara sa devina dependenti sau sa isi piarda interesul fata de alte activitati? Cred ca inca mai avem nevoie de educatie si surse de inspiratie pe acest subiect. Multumesc!