Eva, Femeia care nu se lasă

Am primit acest mesaj pentru voi. Îl public integral, mi se pare o poveste de viață pe care o vezi doar pe ecran. Cu toate astea, femeia aceasta există. Povestea ei e reală. Îi mulțumesc pentru încredere. Și sper să o ajute publicarea acestui text aici.

În urmă cu mulți ani (eram în timpul facultății de studii economice) mi s-a descoperit o boală, se numește boala Wilson (tremuram rău de tot, îmi pierdusem concentrarea, uitam) și mi s-a spus că nu pot avea copii.

În 2006 am rămas însărcinată din nou, după patru sarcini pierdute. Am căutat în toată țara un medic să-mi supravegheze sarcina, însă toți îmi recomandau să fac avort, riscam să murim și eu, și copilul.

Îmi aduc aminte că unul din medicii din București mi-a spus: „Decât să te pup rece , mai bine te pup caldă, așa că te aștept mâine la chiuretaj!”. Alt medic, un profesor doctor B. de la Polizu voia să mă oprească pe loc să-mi facă chiuretaj, am refuzat. După lungi căutări în zona unde locuiesc și în București l-am găsit pe profesorul Marinescu la Giulești, care a fost de acord să supravegheze sarcina. Mergeam la patru spitale în fiecare lună pentru control și analize, singură mergeam, mă trezeam la 4.30, luam maxi taxi până în oraș și din oraș trenul până la București (100km) apoi metrou, tramvaie până la Spitalul Fundeni pentru analize la creier și ficat, la Spitalul Colțea pentru trombocite și alte analize hematologice, la Giulești pentru sarcină, la Colentina pentru alte analize ale bolii mele.

În a patra luna de sarcină, era să o pierd și pe ea, șansa mea a fost că îl acel timp eram în București la control și m-am internat două săptămâni să o salvez . Din a șasea lună de sarcină nu am mai putut merge, vorbi, înghiți, am devenit legumă (pentru că am redus medicația pentru a nu afecta copilul și asta m-a afectat pe mine). Am stat o lună și ceva la Fundeni internată și încă două săptămâni la Giulești pentru a naște. Mi s-au băgat două pungi de masă trombocitară , anestezie generală și în final am născut prin cezariană cu o lună înainte de termen o minunăție de fată. Mi-am revenit după 4-5 luni, am reînvățat să merg, să vorbesc (mama avea grija de fetiță și sora mea de mine), mi-am ținut fetița în brațe (impropriu spus în brațe, o țineam pe mine) când avea 4 luni. Pe fetiță a crescut-o mama până la vârsta de 2 ani, iar eu am reînceput serviciul.

Dar la 39 de ani nu am mai putut lucra, din cauza depunerilor de cupru pe creier uitam, greșeam, tremuram din orice emoție, eram tot timpul obosită și medicii mi-au recomandat pensionarea, am o pensie de 800 lei, plus 374 lei cea de handicap.

În 2010 a murit o cunoștință cu aceeași boală ca mine chiar în ziua nunții mele (am vrut să mai fac o dată nunta, pentru că uitasem tot din ziua aceea, dar a doua zi eram la urgențe), iar asta m-a dat peste cap și de atunci fac atacuri de panică la orice veste proastă, la orice supărare sau la emoții mari ?
În 2018 am avut iar niște căderi , am stat două luni la pat, însă datorită fetiței reușesc să mă ridic. Acum aproape doi ani, tot datorită ei, mi-am descoperit o pasiune! Și anume să fac lenjerii de pat! Trebuia să participe la un concurs internațional de muzică și nu aveam bani să plătesc biletul de avion, așa că mi -am stors creierii să văd ce pot face pentru a strânge bani și m-am apucat să desfac cearceafuri și perne ca să văd cum sunt făcute, am cumpărat material și m-am apucat de cusut lenjerii de pat cu o mașină pe care o aveam în casă.

Mașina de cusut o aveam pentru a modifica diverse rochițe cumpărate de la SH pentru fetiță, ea participa la diverse concursuri și nu-mi permiteam să-i cumpăr rochițe noi , așa că dacă nu găseam să împrumut mergeam și căutam ceva potrivit prin SH-uri și modificam pentru ea. Dumnezeu mi-a dat un copil cuminte, înțelegător, muncitor. Făcea naveta 20 km la școală, zilnic. Când nu mă simt bine mă ajută sau mă lasă să mă odihnesc fără să facă vreun zgomot. Ea este și un pic mai deosebită. Cântă, studiază pian și vioară , dar se descurcă și la chitară și djembe, și, pentru a o susține, a trebuit să fac ceva…

Acum se pregătește de capacitate și dorește să între la canto clasic. În ianuarie 2020 am făcut firma pentru a comercializa în regulă lenjeriile de pat. Fetița, de acum domnișoară (are aproape 14 ani) mă ajută și ea, îmi bagă elastic la cearceafuri și îmi întoarce pernele.

Pe 10 februarie 2021 am aflat de la neurolog de ce amețeam: Sindrom Meniere. De trei săptămâni mă simt mai binișor, e mama la mine din ianuarie și mă ajută. Cred că sunt primul caz de femeie din România cu Boala Wilson care a născut! În prezent am mașină de cusut profesională și am prins experiență. Am și o mașină de brodat. Deci vă pot coase lenjerii de pat din bumbac ranforce premium (consider că e cel mai bun bumbac), numai pe dimensiunile voastre, pot face și husă cu elastic de jur împrejur. Coș și perdeluțe de bucătărie, draperii, sacoșe, șorțuri, pernuțe de scaune, apărători de pătuț (astea mai rar) și tot ce nu necesită croire amplă.

Diferența dintre mine și restul care fac acest lucru , este că eu cos cu drag și cu suflet! În caz că doriți să vă schimbați așternuturile vă aștept și vă cos cu drag! Sunt foarte calitative! Pentru a calcula prețul unei lenjerii am nevoie de:

-Dimensiunea și înălțimea saltelei

– dimensiunea pilotei/plapumei/păturii

-dimensiunea pernelor

Vă pup și vă îmbrățișez din toată inima!

P.S. Am nevoie de comenzi să-mi pun dinții (de fapt mai întâi să-i scot și apoi să-i pun). Pagina unde puteți vedea ceea ce realizez este https://www.facebook.com/bumbac.ranforce