Femei cu meserii considerate „de bărbați”: Roxana Andrei, regizoare

Continuăm seria articolelor despre femei cu meserii cool, considerate cultural de bărbați. Azi e despre Roxana Andrei, regizoare, producătoare video, bloggeriță și, de curând, mamă.

Salut,

Sunt Roxana și sunt regizoare și producător video. Ca regizor, preiau un scenariu și îi dau un concept și o forma vizuală, iar ca producător mă ocup ca ideea care pleacă din creație să devina spotul căruia vrei să îi dai tu skip pe YouTube.

Când eram mică visam să devin prezentator TV. Țin minte că învățam la geografie sau istorie prefăcându-mă că prezint știrile. Mă uitam la mine în reflexia de la șifonierul greu de lemn din dormitorul nostru minuscul. Apoi am visat că mă fac actriță (mai ales când am aflat că ele nu mor cu adevărat în filme), apoi scriitoare, dar am ajuns la un liceu economic din considerente de… distanță față de casă. Dar asta e o altă poveste.

După acest liceu economic, am traversat strada și pentru un an de zile am fost studentă la Academia de Studii Economice, dar nu am reușit niciodată să mă acomodez acolo. Mie-mi trebuia zbucium, creativitate și ceva nou să nu stau locului, iar contabilitatea nu-mi îndeplinea nevoile.

Discutam cu colegul meu de aproape doi metri înălțime că pentru mine e dificil să mă impun pe un platou de filmare. Și nici nu-mi place să urlu sau să mă comport ca un șef, mai ales că daca mă enervez pe ceva sau spun ceva mai vehement pare că sunt hormonală sau în ‚perioada aia a lunii’. Și asta cred că se întâmplă în mai multe meserii, femeile dacă se enervează sunt isterice, bărbații sunt îndreptățiți.

Roxana Andrei, regizoare

Am renunțat la ASE și am mers la Jurnalism la Hyperion, iar în paralel m-am angajat într-o televiziune din București. Am prezentat câteva segmente dintr-o emisiune matinală și i-am cerut producătoarei mai mult, iar aceasta mi-a spus că nu sunt înaltă, nu am sâni proeminenți și nu dau bine pe sticlă, dar luasem interviul de reporter din 200 de candidați, eu fiind singura fără experiență… Aveam vreo 20 de ani și efectiv a șters cu visurile mele pe jos, le-a aruncat la toaletă și a tras apa. Am suferit. Dar am suferit temporar, pentru că apoi m-am angajat într-o televiziune online unde am prezentat un show pentru câteva ediții. SÂC!

La regie de film am ajuns printr-o serie de întâmplări. Nu știam ce face un regizor pe platou, nu eram ahtiată după filmele de autor, nu rupeam scaunele cinematografelor, dar mă intriga meseria. M-am întâlnit cu o amică și mi-a zis că sunt un bun povestitor, de ce nu mă îndrept spre meseria asta? Mesajul ei a lucrat în subconștient, probabil…

UNATC avea niște cursuri pregătitoare, eu eram șomeră și într-o ușoară depresie, plus în tratamente pentru atacurile de panică și m-am închis în casă, am văzut filme și am citit. A fost o provocare pentru că mulți dintre candidați erau deja în lumea asta, făceau meditații, erau foarte pasionați de domeniu… Știau cine sunt Andrzej Wajda sau Herzog, iar eu abia știam de Almodovar și James Cameron (că văzusem Titanic de 17 ori).

Dar am dat examenul de admitere la UNATC la secția de Regie de Film și am intrat. Apoi am făcut mult freelancing pe platourile de filmare. Asistent de regie, asistent de producție, al treilea asistent al asistentului, orice prindeam eram fericită. Făceam bani de țigări și câștigam experiență.

Pentru producție nu am făcut niciun curs. Am învățat din mers.

Fiecare proiect are o echipă, din care fac parte și băieți și fete. Discutam cu colegul meu de aproape doi metri înălțime că pentru mine e dificil să mă impun pe un platou de filmare. Și nici nu-mi place să urlu sau să mă comport ca un șef, mai ales că daca mă enervez pe ceva sau spun ceva mai vehement pare că sunt hormonală sau în ‚perioada aia a lunii’. Și asta cred că se întâmplă în mai multe meserii, femeile dacă se enervează sunt isterice, bărbații sunt îndreptățiți.

E ușor deranjant, pentru că trebuie să fiu mereu precaută, ca să câștig încrederea echipei. Cumva pare că nu prea știu ce caut eu acolo, asta până începem treaba și nu mai e nevoie să demonstrez asta. De exemplu, eram la un proiect și era cineva din echipa de la electrică (doar bărbați) care întreba cine e la regie. Și se uita la un alt grup de bărbați, nici prin cap nu-i trecea că sunt chiar eu. Nu e neapărat o prejudecată, dar e un cod băgat în subconștient că regia e mai mult meserie de bărbat. La fel și producția, deși noi avem niște producătoare excepționale. Și, bineînțeles, când eram mai tânără, m-am izbit și de avansuri sexuale, chiar cu un pupat pe gât la un moment dat. Și m-a mai chemat un domn la un interviu (îmi dăduse mesaj pe LinkedIn) și a sărit peste mine la el în birou… Atunci l-am respins politicos, astăzi cred că aș fi mult mai brutală.

Meseria asta mi-a antrenat încrederea în mine și m-a educat să am răbdare. Lipsa mea de răbdare este legendară. Trecând prin câteva zeci de proiecte în care am gestionat atât producția, cât și regia, am lucrat mult cu mine să am răbdare, să nu mă enervez, să caut soluții creative pentru a bifa toate nevoile: ale clientului, ale agenției, ale mele etc. Și am învățat că în viață exista compromisuri și doar naiva din mine credea că se poate fără.

Roxana Andrei, regizoare

Unei tinere care vrea să devină regizoare i-aș spune că e mult de muncă și că uneori e nevoie de mai mult efort pentru a câștiga încrederea și simpatia echipei, care pentru mine sunt esențiale în meseria asta. Dar merită pe deplin! Și să aibă încredere în propriile forte, să învețe mult și să nu se simtă respinsă dacă pierde proiecte. D

Fiul meu e prea mic să înțeleagă ce fac, dar îi mai povestesc. Mi-ar plăcea să facă ce îi place lui și să fie împlinit, dar o să-l iau cu mine pe platourile de filmare.

Cel mai mult la meseria mea îmi place că niciun proiect nu seamănă cu celălalt. Mintea mea este în permanență activă.
Cel mai greu mi se pare să rămân relevanta. Uneori mă simt obosită și nu mai vreau să învăț nimic nou. Dar e imposibil. Evoluăm și nu pot rămâne pe loc.

Meseria asta mi-a antrenat încrederea în mine și m-a educat să am răbdare. Lipsa mea de răbdare este legendară. Trecând prin câteva zeci de proiecte în care am gestionat atât producția, cât și regia, am lucrat mult cu mine să am răbdare, să nu mă enervez, să caut soluții creative pentru a bifa toate nevoile: ale clientului, ale agenției, ale mele etc. Și am învățat că în viață exista compromisuri și doar naiva din mine credea că se poate fără. Și am realizat că POT FACE ORICE ÎMI PROPUN, atât timp cât dau volumul la minim vocii critice.