Femei cu meserii considerate „de bărbați”: Minola Platon, pilot de avion

Continuăm seria articolelor despre femei cu meserii cool, considerate cultural de bărbați. Azi e despre Minola Platon, pilot de avion comercial.

Nimic nu se compară cu senzația de libertate atunci când te ridici deasupra norilor. Nu am cuvinte să descriu imaginile superbe care îți umplu sufletul de emoție: apusuri ireale, cu norișori în toate tonurile de roz-portocaliu-roșu, răsărituri de poveste deasupra lanțurilor de munți cu crestele acoperite de zăpadă imaculată, marea nesfârșită în nuanțe de albastru sau turcoaz…

Minola Platon, pilot de avion

Momentan sunt Senior First Officer la compania Wizz Air și, ca să spun mai pe scurt, „conduc avioane” ? .
Mi-ar trebui cel puțin 100 de pagini ca să pot descrie complexitatea job-ului, dar esențial este faptul că noi, cei din cabina de pilotaj, împreună cu restul echipajului, facem tot posibilul să asigurăm în primul rând siguranța pasagerilor și aeronavei și apoi confortul acestora.

Lucram noaptea, în weekenduri și de Sărbători, iar ziua mergeam la cursuri, iar banii care îmi rămâneau nu-mi ajungeau pentru mai nimic. Au fost câteva ocazii în care, în momentul în care intrăm pe ușa în casă, izbucneam în plâns de oboseală. Dar nu am renunțat, nu mi-aș fi iertat-o niciodată.

Minola Platon, pilot de avion

La un zbor normal, venim primii la aeroport, verificăm vremea pe rută, decidem cât combustibil luăm pentru fiecare zbor în parte, verificăm aeronava și îl luam în primire, supervizăm încărcarea în cala de bagaje și procedura de alimentare și, în final, îmbarcăm pasagerii.

Abia acum vine partea cu adevărat frumoasă: zborul!!! Nimic nu se compară cu senzația de libertate atunci când te ridici deasupra norilor. Nu am cuvinte să descriu imaginile superbe care îți umplu sufletul de emoție: apusuri ireale, cu norișori în toate tonurile de roz-portocaliu-roșu, răsărituri de poveste deasupra lanțurilor de munți cu crestele acoperite de zăpadă imaculată, marea nesfârșită în nuanțe de albastru sau turcoaz… este fantastic și mulțumesc providenței în fiecare zi pentru șansa aceasta extraordinară.

Cum am ajuns pilot? Cred că „de vină” a fost destinul. ? Nu zburasem niciodată cu avionul până la 20 de ani și nu cunoșteam pe nimeni care să lucreze în domeniu, mama fiind medic, iar tata inginer. La terminarea liceului, am plecat la Bucureşti, unde am studiat în paralel Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar Bancare Interne şi Internaţionale şi Facultatea de Drept, însă nu m-am regăsit în nici una dintre aceste profesii. Împinsă de la spate de o prietenă bună, m-am angajat ca însoțitoare de zbor. Încă de la primul zbor am ştiut că va trebui să fac tot posibilul ca să ajung pilot. A fost pentru prima dată în viață când am simțit că, în sfârșit, mi-am găsit menirea și aș fi regretat toată viața dacă nu aș fi încercat.

Am urmat cursurile Școlii Superioare de Aviație Civilă din Băneasa. Din păcate, la acel moment nu mai existau burse, așa că a trebuit să-mi plătesc singură cursurile. A fost o perioadă foarte grea pentru mine: ai mei au împrumutat cât au putut, dar nu a fost suficient, așa că a trebuit să-mi țin serviciul și să merg și la școală. Lucram noaptea, în weekenduri și de Sărbători, iar ziua mergeam la cursuri, iar banii care îmi rămâneau nu-mi ajungeau pentru mai nimic. Au fost câteva ocazii în care, în momentul în care intrăm pe ușa în casă, izbucneam în plâns de oboseală. Dar nu am renunțat, nu mi-aș fi iertat-o niciodată. Acum pot să spun cu mâna pe inima că a meritat tot efortul și sunt întru totul recunoscătoare pentru șansa care mi-a fost dată.

Wizz e o multinațională uriașă cu mii de angajați de naționalități, culturi și credințe diferite și e un challenge să te poți adapta la această diversitate, însă e o experiență fantastică.

Momentan m-am mutat pe baza din Bacău că să fiu mai aproape de mama, mai ales din cauza faptului că tatăl meu a murit de cancer în urmă cu 4 ani.

În Bacău avem deocamdată o singură aeronavă, așa că suntem ca o familie micuță. Ne înțelegem de minune, ne ajutăm reciproc cât putem și știm că ne putem întotdeauna baza unul pe altul.

Primul zbor ca pilot pe o aeronavă de pasageri l-am făcut în cadrul companiei naționale de transport aerian, pe 1 mai 2014, chiar de Ziua Muncii. ? La momentul acela, nu erau prea multe femei care să piloteze avioane, așa că a trebuit să câștig încrederea colegilor. Inițial au fost mai reticenți, însă, după ce m-au cunoscut mai bine, n-am simțit nici un fel de diferența pentru faptul că sunt fată. Examenele sunt aceleași pentru toată lumea, ca și nivelul de performanță necesar.

Unei tinere care se gândește să practice meseria asta i-aș spune că nu este o meserie ușoară și că necesită foarte multă muncă și seriozitate, însă, dacă își dorește într-adevăr să zboare, merită tot efortul.

Sigur că vor fi și momente dificile, însă lucrurile cu adevărat valoroase nu vin ușor.

Dacă aș avea copii, mi-aș dori să-și găsească singuri pasiunea, n-aș vrea să-i influențez și i-aș susține în orice decizie ar lua. Cred că  cel mai important este să-și urmeze visul, nu să facă ceva din obligație.

Cu siguranță voi face această meserie până la pensie, nu mă văd făcând altceva. Zborul mi-a dat un scop în viață.

Îmi place totul la meseria mea. Nimic nu se compară cu senzația de libertate atunci când te ridici deasupra norilor și soarele apare întotdeauna…

Îmi place atât de mult, încât nu mi se pare nimic greu. E nevoie de multă seriozitate și disciplină și un program de viață destul de strict, dar merită.

De când zbor, am devenit alt om. Efectiv mi-a dat un scop în viață. Când am obținut brevetul de pilot a fost pentru prima dată când m-am simțit într-adevăr mândră de mine. Le-aș dori tuturor să găsească în ceva aceeași mulțumire și împlinire pe care le simt eu și mulțumesc destinului în fiecare zi. Practic îmi trăiesc visul.