O cititoare întreabă: Copilul meu de 2 ani l-a descoperit pe nu. Ce fac?

Dragile mele,

Ia imaginați-vă cum ar fi o lume în care nu l-am avea pe NU. Ce ar exista în lumea asta?

Nu ar mai fi conflicte, probabil. Dar am avea:

O mulțime de oameni epuizați, pentru că ca fac tot ce vor ceilalți.

O mulțime de oameni furioși și frustrați, pentru că nu li se împlinesc nevoile de control și autonomie.

Oameni care nu își respectă limitele personale, de unde rezultă multă tristețe, pe lângă furie.

Oamenii ar ajunge să se lovească, poate chiar să se omoare între ei, pentru că cei puternici ar cere, iar cei slabi ar executa, iar asta i-ar duce fie la sinucidere, fie la ucidere.

Exagerez mult, dar dacă stăm să ne gândim un pic la NU, o să vedem că el e foarte necesar.

Sigur că nouă ne-ar plăcea ca ai noștri copii să ne spună doar DA până la 18 ani, timp în care le spun NU celor care le cer lucruri diferite de noi, iar după 18 ani brusc să fie raționali și să ia decizii bune pentru ei, deși atâta vreme au făcut doar ce am vrut noi.

În mod evident, așa ceva nu doar că nu se poate, dar nici nu este sănătos.

Importanța lui NU

Copilul trebuie să învețe de mic puterea lui NU. O exersează cu noi, părinții, ca să-și afle autonomia. Alături de noi se simt în siguranță să testeze acest cuvânt puternic. Și în funcție de cât de bine reacționăm noi la NU-ul copilului, vom avea un copil asertiv, care știe să țină cu el, să nu-și ignore limitele personale, dar și să facă compromisuri de dragul altora, sau un copil temător, supus, care se teme să vorbească, nu știe care îi este valoarea, face ce i se cere și e mereu deconectat de sine, ca să fie plăcut, pentru că de asta depinde supraviețuirea lui.

De unde învață copilul să spună NU? De la noi. Noi îl folosim pe NU ca să stabilim limite.

Nu ai voie să pui mâna acolo.

Nu te las să lovești.

Nu mai primești altă bomboană.

puterea magică a lui NU

Acest cuvânt magic produce efecte. Îl spui și acțiunea se va opri.

Heheee, păi ia să-l folosesc și eu!

Copiii vor control și putere în viața lor, pentru că sunt ființe umane (toți avem nevoile astea) și pentru că nu prea au (nici control, nici putere), și e normal să nu aibă, pentru că nu sunt încă suficient de responsabili cât să aibă (dar vor deveni în timp, parte din proces fiind chiar acest NU, uneori fără sens, spus părintelui).

CÂTEVA FELURI DE NU

De multe ori, acest NU e spus doar ca exercițiu. De fapt, ei vor să DA, dar vor zice NU ca să aibă ei puterea. Și tu îmi zice mie NU des, ia că pot și eu!

Băiețelul nostru e așa, cu o nevoie uriașă de control, ne-a și zis de câteva ori că el zice NU și când vrea să zică DA.

DA nu e un cuvânt atât de puternic, dar NU… Eheee, când zici NU, se schimbă mama la față, iar copiilor le place nespus asta, au în sfârșit putere asupra părintelui! Iar cu cât reacția e mai puternică, cu atât butonul cu NU va fi apăsat mai des. Zic NU ca să te văd cum te enervezi, și nu fac asta din răutate, ci pentru că le place sentimentul de putere. Tuturor ne place!

Alteori, NU-ul care exprimă o nevoie a copilului, alta decât a ta (nevoia de a face altceva, nevoia de joc, de odihnă, de înțelegere a unei reguli, de conectare, de siguranță etc). Am scris mult despre asta aici.

Ce facem noi cu NU?

În primul rând îl sărbătorim, pentru că atunci când copilul spune NU înseamnă că:

• se dezvoltă natural și sănătos
• își cunoaște nevoile și limitele și și le apără
• observăm și începem să acceptăm că copilul nostru este altă ființă decât noi, începem să îl apreciem pentru ceea ce este, nu pentru ce ne-ar plăcea nouă să fie
• avem prilej să învățăm copilul să se exprime și să negocieze, dar și să gestioneze limite și reguli care nu îi plac
• putem spera că va spune NU și colegului care la 12 ani îi va oferi o țigară cu iarbă
• copilul are încredere în noi să ne arate ce vrea cu adevărat
• ne vom dezvolta noi aptitudini de negociere și calmare (NU vrem să ne strângem de gât copiii)

E greu? Sigur că e. Ce bine-ar fi ca ai noștri copii să facă mereu doar ce vrem noi! Dar nici dac-ar fi câini dresați nu am putea obține asta, pentru că fiecare ființă umană este cum este și are dreptul și nevoia de a se exprima pe sine!

Apoi căutăm metode de-l gestiona rațional, nu emoțional.

CUM GESTIONĂM RAȚIONAL, NU EMOȚIONAL, NU-UL COPILULUI?

Când copilul spune NU, vezi roșu în fața ochilor. Sunt emoții puternice, de frustrare, furie, nedreptate, copilul trebuie să doarmă, de ce spune NU, de ce se opune etc. Tragem aer în piept și lăsăm emoția să se calmeze, altfel ajungem să lovim copilul, care doar își face datoria de copil. Apoi căutăm soluții de compromis. Dacă ar fi soțul în locul copilului, i-ai trage una la fund să-i vină somnul mai repede? L-ai invita la o discuție despre de ce oare nu îi e somn, deși e târziu, i-ai face un ceai de tei, ai stinge lumina și l-ai mângâia pe spate și așa mai departe. La fel și cu copiii. Le ascultăm nevoia din spatele lui NU. Dacă e doar una de putere, copilul spune NU și râde, dezactivăm butonul, nu mai reacționăm la NU și ne vedem de treabă. Dacă e una de conectare, ne conectăm prin joc. Oferim variante. Am pus aici multe strategii de gestionare a lui NU.

În paralel, e nevoie să fim odihnite, să fim și noi ascultate, apreciate, sprijinite, ca să putem gestiona aceasta nouă etapă în viața de părinte, cea a lui NU, care începe undeva după un an și se termină 60 de ani mai târziu, când închidem ochii pe vecie. Partea bună e că NU-urile din copilăria mică, cele care ni se par atât de dificil de gestionat la 2 ani, se transformă în timp în niște NU-uri cu adevărat grele (NU mai vin acasă, NU vreau să mai vorbesc cu tine, NU ești mama pe care mi-am dorit-o), așa că tot acest antrenament se dovedește de fapt unul foarte util.

Dar măcar nu ne plictisim, nu? 🙂