Am primit acest articol de la o cititoare disperată care nu mai e de multă vreme în țară, însă mama ei a rămas aici să aibă grijă de fratele ei adult, care suferă de tulburare bipolară. Le este foarte greu și nu au soluții. Poate aici în comentarii or să răsară idei noi pentru această familie.
Dragă Ioana,
Îți scriu cu mare speranța, căci momentan în afară de ajutorul divin, nu știu unde să apelez pentru problema mea. Realmente nu știu ce să fac și știu precis că există multe persoane în situația despre îți voi scrie.
Să zicem că mă cheamă Oana.
Am avut o copilărie relative fericită, spun relativ, pentru că a fost înmuiată din belșug în scandalurile familiale. Locuiam cu părinți și bunici la grămadă în aceeași casă, de altfel un spațiu suficient de mare pentru șase oameni (2 părinți, 2 copii, 2 bunici). Dacă ar fi fost educați și civilizați, ce bine ar fi fost.
Atunci multe nu se știau, și mai ales în domeniul psihiatriei. Pe scurt, fratele meu, s-a îmbolnăvit psihic în anul trei de facultate. Internat la spitalul numărul 9 din București, mama a încercat să ajungă la cei mai buni medici, dar din păcate nu s-a putut face mai nimic.
Rar mi-a fost dat să văd o persoană atât de dedicată ajutorării oamenilor ca mama mea. În familia noastră, ea a fost îngerul păzitor al multora. Am fost extrem de surprinsă să văd când am crescut că nu toți oamenii sunt așa, ba din contra.
Dorința ei a fost să ne țină pe toți împreună, deși eu, fire cu simțul normalității și al educației extrem de acut, nu înțelegeam de ce nu divorțează și ne ține pe toți la un loc, într-un medium mai mult decât toxic. Nu știu nici până azi de unde știam că nu e normal ce se întâmplă, când eu nu aveam nici un model de viață de familie normală; probabil din cărți și filme.
Tata (Dumnezeu să îl ierte) nu a fost un om rău (în opinia mamei mele), a adus banii acasă, nu a bătut-o, nu a umblat prin baruri, deși Dumnezeu știe pe unde umbla, că venea de cele mai multe ori seara târziu. De înșelat, a înșelat-o cât de mult a putut, deși asta am aflat mult mai târziu, când nici măcar nu m-a mai surprins. A jignit-o și înjurat-o fără încetare, deși aici vorbim de un om cu facultate, iar mama era tehnician proiectant, deci nici pe departe niște oameni fără școală. Cu toate astea, el a minimizat-o toată viața, deși mama ar fi putut fi orice ar fi vrut dacă ar fi avut șansa. A acceptat să fie cârpa de șters pe jos a tuturor fără nici o împotrivire, crezând că asta va rezolva ceva. N-a rezolvat nimic, ba din contra, a fost și mai înjosită.
Din cauza modului în care a tratat-o tata pe ea, m-a făcut să nu simt nimic când el a murit acum trei ani. Nici la înmormântare nu m-am dus, pentru că nu mi s-a părut important.
De mică mi-am promis că nu voi accepta o astfel de viață sub nici o formă, dovadă că am două divorțuri la activ, și am plecat fără regrete de fiecare dată; ultima dată, într-o situație extrem de grea, cu un copil de 3 ani, fără bani și fără serviciu, dar tot am plecat. Lucrurile s-au aranjat și suntem bine amândouă, iar fetița mea nu a simțit niciodată nici o lipsa, deși eu nu știam cum voi mai plăti chiria luna următoare.
Am rămas extrem de afectată pentru tot restul vieții de atmosfera din casă. Principala cauza însă a scandalurilor a fost și este în continuare fratele meu. El este diagnosticat cu tulburare bipolară și schizofrenie. Pe scurt, când este în criză, este foarte agresiv și verbal și fizic. Dacă și bea, ceea ce se întâmplă foarte des, totul devine mai mult decât îngrozitor. La astfel de scene am asistat toată copilăria și adolescența mea. Ziua lui de salariu era coșmarul nostru, căci de fiecare venea băut, fără bani, și făcea scandal. Personal am chemat poliția de vreo două ori căci îmi era frică pentru noi. Dintre toți, doar mama îi putea ține piept. Nu s-a rezolvat nimic, a doua zi era înapoi acasă.
Anii au trecut, iar dorința mea cea mai mare era să plec din casă aia mâncând pământul. Când am plecat, am plecat cu soțul meu de atunci direct în Canada unde sunt și acum. Dar distanța nu reușește întotdeauna să rezolve problemele…
Acasă au rămas mama și fratele meu. Mama, acum în vârstă, și scăpată ca prin miracol acum doi ani dintr-un accident vascular cerebral, și cu un peacemaker la inimă montat acum un an, trăiește în continuare alături de fratele meu.
Nu de puține ori îl aud urlând și zbierând, în special când bea, ca de exemplu ieri când vorbeam cu mama la telefon. Vorbesc cu ea zilnic și știu foarte bine ce se întâmplă.
Fratele meu se poartă îngrozitor cu ea, o jignește, o înjură cum nu am auzit în viața mea și îi spune că a trăit destul. Eu sunt devastată aici la capătul celălalt al lumii, de unde nu pot face mai nimic, blocată de un virus care nu îmi permite să călătoresc.
Întrebarea mea vine abia acum: ce se poate face pentru un bolnav psihic periculos, demonstrat și cu atâtea antecedente. Viața lui ar putea fi absolut normală, cu condiția să își ia medicamentele care nu pot fi combinate cu alcool sub nici o formă.
Mama mea este în pericol în fiecare zi și nimeni nu poate face nimic. Ultima dată, a fost internat acum doi ani la Vedea (Argeș) în mijlocul unei crize, unde i s-au prescris medicamente, dar pe care nu le ia, în schimb bea.
Chiar dacă ar ajunge din nou la un spital de psihiatrie, unde nu poate fi internat decât cu forța, în maxim o luna este din nou acasă și totul este la fel ca la început.
Ce poate face statul român sau oricine în această situtie, și ce legislație există pentru astfel de persoane? Ei sunt într-adevăr oameni bolnavi, dar foarte periculoși.
Mamei mele îi este frică de el, așa că nici măcar plângere împotriva lui nu va depune niciodată.
Nu văd altă soluție decât să vin să îmi aduc mama în Canada, unde nu pot avea o asigurare medicală pentru ea, nefiind rezident permanent, dar din cauza virusului nu pot nici măcar călători.
Îmi este frică pentru viața ei în fiecare zi.
Cu considerație,
Oana
Bună.Sunt centre specializate în care sunt internați astfel de bolnavi pentru mult timp (uneori pe viata).Eu lucrez la un astfel de centru de boli psihice și pot sa zic ca nu este imposibila înternarea, mai ales cu un asa diagnostic.Tot ce pot sa-ti spun, este ca ar trebui sa meargă mama(care presupun ca este tutore)la DGASPC-UL din județul în care locuiește pentru a cauta un loc intr-un centru. Sănătate.
De la cine pot cere ajutor pentru ,,o problema in familia daca avem un bolnav cu nerv psihic și suferă și familia și bolnavul cu problema. Bolnavul suferă si soi lana el terorizează moral familia ,nu vrea în societate sa lucreze in colectivitate nu merge . Comportare verbal agresiv da se vede pe el că și suferă .
Nu vrea sa merge la medic nici cum ,tinar 36 ani ,numai în casă și la calculator .
Nu știm ce sa facem .
Ce putem face in cazul asta ,..
Buna seara,
Exista solutia internarii nevoluntare in urma unei plangeri penale. Plangerea penala poate fi facuta de orice persoana care considera ca exista o reala amenintare – in acest caz, chiar de doamna din Canada care considera ca viata mamei sale este pusa in pericol. In urma internarii nevoluntare, se face o expertiza medico-legala si se poate decide internarea intr-un spital de psihiatrie pentru o durata mai lunga. In aceasta perioada, se poate solicita internarea intr-un centru rezidential pentru adulti cu astfel de probleme, prin intermediul directiilor judetene de asistenta sociala.
Buna Oana! Te imbratisez si imi pare rau ca ai avut copilaria pe care ai avut-o. Copil fiind, am locuit in aceeasi curte cu o vecina nebuna. Cand avea crize, devenea violenta fizic si psihic. Din pacate inca mai traieste, calitatea vietii aceste femei este deplorabila insa in continuare nu se face nimic pentru a o ajuta sau a o tine sub control.
Mama ta din pacate a crescut sub amprenta reprosurilor, a certurilor si a criticilor. Este trist insa este acesta este normalul dansei. Creierul dansei este obisnuit cu aceasta situatie, aceasta rutina asa ca o va cauta in continuare. Agresorul se poate schimba, patern-ul insa nu. Nu sunt sigura daca o alta locatie ii va oferi mamei tale liniste in ultimii ani ai vietii. Dupa o asemenea viata din pacate, eu una nu stiu cum arata linistea! Insa TU nu esti responsabila pentru viata mamei tale, alegerile dansei sau tiparele ei de aparare. Tu ai viata ta, separata de cea a mamei, iar asta este normal. Multa putere!
Procedura cu bolnavii psihic este cumva în coadă de pește, dar există. Un membru de familie, sau doctorul curant (dar asta nu se întâmplă, decât în caz de infracțiuni spre terțe persoane) este obligat în primul rând pentru protecția bolnavului psihic, să solicite internarea forțată de lungă durată a pacientului. La internarea forțată, se întrunește o comisie care deliberează pentru a clarifica situația bolnavului, în prezența acestuia, adus cu ajutorul poliției la comisie. După ce comisia stabilește internarea și/sau tratamentul forțat, pacientul este obligat la tratament. Ulterior este anunțat procurorul care verifică toată situația și veridicitatea ei.
In cazul de față, întrucât mama nu va face plângerea, la poliție/spital, aceasta va putea fi făcută de către soră direct sau printr-un reprezentant prin împuternicire, rudă sau un terț, poate fi un avocat. Plângerea se face la poliția de domiciliu sau la Ministerul public (procuratura), unde se atașează toate documentele medicale precum și dovezi ale agresiunilor și/sau indicarea unor martori ce vor depune mărturie pentru a susține cererea. Sugerez ca pe lângă cererea respectivă să se întocmească un memoriu în care să se explice exact situația și să se solicite expres internare de lungă durată. Asta poate însemna 3/6 luni, pe cronici însă măsura tratamentului obligatoriu se menține ulterior. Iar dacă este încălcată, se execută tratamentul în centre de internare obligatorie. Sunt câteva demersuri de făcut, însă există soluții atât pentru bolnav cât și pentru victimele colaterale. Numai bine și sănătate!
Tutela urmată de internarea intr-un centru permanent. Alta soluție nu exista iar găsirea unui loc este… aproape imposibila. Las aici un articol. https://www.psihiatruconstanta.ro/punerea-sub-interdictie-tutela-si-curatela/
Este înfiorător de greu să internezi nevoluntar un bolnav psihic si oricum i se dă drumul mult mai repede (și fără sa fie anunțate eventualele persoane implicate, te poți trezi pur și simplu cu el la ușă deși il știai internat). Nici după ce omoară pe cineva tot nu ai nicio garanție că va rămâne in spital multă vreme pentru ca nu sunt locuri si nici persoane dispuse să se ocupe, la primul „semn de îndreptare” le dau drumul ca sa nu mai aibă de-a face cu ei. Eu, in locul dvs, as lua-o pe mama si as fugi mâncând pământul ca e o situație extrem de periculoasă si nu as vrea sa aflu de la știri că nu mai e, din câte ați spus a fost o mamă bună.
Centre neuropsihice in cadrul DGASPC urilor, nu s au infiintat. Standardele impun o armata de psihologi, psihoterapeuți, asistenți sociali, psihiatru, ergotetapeut, as,. med.. iar serviciile oferite bolnavilor psihici sunt dintre cele mai scumpe. Protejați va mama, luând o lângă dvs. in mod sigur serviciul de asistență socială din primărie il are in evidenta si de-abia atunci isi vor face treaba. Doar asa vor avea inițiativa autoritățile, vor infiinta centre cu astfel de specific si legislatie
Buna, imi pare rău prin ce treci dar sa stii ca te înțeleg perfect, din păcate si eu am un frate schizofrenic, uneori nici nu mai stiu ce sa cred asa e el sau asa vrea sa faca… Din experienta noastră iti spun ca instituțiile nu te vor ajuta.. Si noi il internam maxim 2 saptamani, săptămâni in care devenea mai rău pt ca avea si exemple unde era internat, de multe ori il ducea politia, in urma scandalurilor, si dimineața era inapoi acasă bineînțeles si mai nervos de ce am chemat politia.. E foarte dificila situația!!! Ce pot sa te rog sa ai grija de mama ta sa o iei când e posibil si sa plecati cât vedeți cu ochii! Mama mea era foarte atașată de el venea la mine si stătea maxim 2 zile pt ca ii era mila de el si se intorcea acasă unde sti tu bine cum se poate astfel de oameni! Iti doresc multa putere si multă rugăciune! ?Dumnezeu sa va apere!
Este dificil cu un bolnav psihic sa ajungi cu el in spital si sa ramana acolo o perioada indelungata, dar nu este imposibil. Am trecut prin o situatie similara cu unul din parintii mei, au fost ani lungi si durerosi in care singura solutie a fost sa fie lasat efectiv sa se descurce cum poate, zeci de internari la spital si vizite la politie. Din fericire, de 3 ani am reusit sa stabilim un tratament impreuna cu o mana de medici binevoitori care m-au ajutat prin hatisul si labirintul care este sistemul sanitar romanesc. Mult succes!
Buna! Te rog mult daca ai putea sa mi dai mai multe informații despre medicii psihiatrii unde ai fost. Mulțumesc mult!
și eu sunt schizofrenic dar stai liniștiți ca nu o sa mai fie certuri cu războiul asta am auzit o voce în cap ca vom muri cu toți și ne vor muri și duhurile nu o sa ne mai vedem . viata este un scandal revoluționar.
Oana, parca mi ai descris viata. Trec 100% prin aceeasi situatie ca si tine.
sint si eu in situatie la fel.schizofrenie paranoida.a cazut ca o bomba in fam.mea nu stiu nimoc ce sa zic ma simt prost ginduri inprastiate lipsa de concentratie norc ca mia facut injectia parintii medicamente nu mai iau am luat o perioada de dormit seara atit de care trebuia sa ieu 3 seara si doua ziua plus injectia de doua ori pe luna.acum trebuie sa imi fac injectia dar nu stiu so iau sau nu.