Rochia mea de mireasa (ori doi)

Gata, hai c-au venit. Doua ditamai rochiile inghesuite intr-un colet oval de dimensiunea unei sacose cu doua kile de cartofi.
Sa va explic. Le-am comandat de pe un site al unor croitori chinezi: www.landybridal.com. Cu se ocupa mai excat chinezii ajtia? E simplu: fura modele celebre de la Demetrios, Maggie Sottero si alte branduri pe care le intuiesc faimoase si le produc la comanda, pe dimensiunile clientei. Astfel, poti cumpara o rochie de mireasa de 2.500 de euro cu 200 de euro. OK, stiu ca suna dubios, dar dupa ce-am citit pe forumuri zeci de comentarii ale mireselor care-au riscat si-au comandat rochiile chinezesti, am decis sa risc. Pentru ca singurele modele care mi-au placut de pe la noi costau peste 500 de euro bucata, fara accesorii si crinolina. Sa dau atitia bani pe o rochie (pe care o mai si port o singura data) e un pic extrem pentru mine (am citeva principii de shopping pe care daca le incalc, greu dorm noaptea, de exemplu niciodata nu dau pe o bluza mai mult de 90 de lei, iar pe o pereche de jeansi maaaxim 150 de lei). Nu ca n-ar fi frumoase dragele de ele, rochiile, sint minunate, multe dintre ele imi veneau la fix, corsete mulate, fuste multe si umflate, trene care mai de care mai impresionante… Dar sa dau sute de euro pe niste materiale cusute de-a valma sub forma unei pilnii (ca broderiile si cristalurile au fost excluse din start)… neah, nu e pentru mine.
Bun, am decis sa comand rochiile online. Pentru ca da, sint doua. Una pentru nunta din Bucuresti, alta pentru nunta din Piatra Neamt. Plus ca deh, m-am gindit ca e foarte posibil ca una dintre ele sa nu-mi placa, sa nu-mi vina sau mai stiu eu ce. Asa, cu doua pe lista, am sanse mai mari sa aterizez in picioare.
Doua saptamini am scanat cele citeva sute de modele de pe site-ul chinezilor. Le-am ales pe astea doua:

La un loc cu taxa de transport, 400 de euro. Livrare in 25 de zile lucratoare. Am primit un e-mail de la chinezul numit Ivan, care ma ruga sa completez un tabel cu masuri. Citi cm am intre clavicula si prima coasta, citi mm se intimpla din virful cotului pina-n talie si tot asa. Au urmat 4 saptamini de mailuri amabile in care eu ii intrebam intr-o engleza simpla cum merge treaba (ca am observat ca la formularile mai elaborate, pe care probabil nu le desluseau prea bine, nu-mi raspundeau deloc), apoi inca 4 saptamini de mailuri in care eu ii amenintam cu politia, si ei fie nu-mi raspundeau, fie imi spuneau „We still making dresses. Please be patient”, la care le raspundeam la obiect „Me worried. Wedding in 2 weeks. Please hurry hurry”. Recunosc ca m-am cam dat de ceasul mortii, mai ales ca alte fete care platisera citeva saptamini dupa mine primisera deja rochiile si se faleau cu ele pe forum care mai de care. Pe la sfirsitul lui aprilie i-am sunat. Live interaction. Ocazie cu care am constatat ca Ivan chinezul e de fapt femeie si vorbeste engleza cu accent german. In fine, dupa 3 telefoane m-au anuntat ca rochiile au plecat spre nerabdatoarea de mine. Am primit un nr de tracking pentru DHL si m-am instalat comod pe dhl.ro sa dau refresh la status din 5 in 5 minute. Asa am observat cum rochiile mele au zburat de la Suzhou, Republica Oamenilor China, prin East China Area, apoi Frankfurt, Leipzig si Bergamo in 38 de ore. Luni la prinz au decolat din China, miercuri dimineata au intrat in vama la otopeni. De unde au mai iesit abia simbata dimineata, pentru ca deh, e complicat sa vamuiesti un pachet de dimensiunea unei sacose cu cartofi. Mi-au desfacut pachetul, m-au controlat bine la rochii, m-au pus sa platesc vama suplimentara (nu mult, 121 de lei, dar tot a trebuit sa merg prin ploaie pina la un amarit de sediu DHL, sa stau la coada o ora, sa completez formulare, sa ma rog de-un nene sa trimita dovada platii prin fax in vama, care vama a pierdut hirtiile, si tot asa) si sa ridic singura coletul (desi platisem 60 de euro livrarea la domiciliu) simbata dimineata. Nervi, bani, timp. Dar nimic n-a mai contat din momentul in care am luat in brate sacosa cu rochii inghesuite.
Pentru ca mirele n-are voie sa vada rochiile si pentru ca rochiile sint dificil de imbracat, am dat iama in dressingul prietenei mele, care s-a pus pe tras sireturi si asezat fuste peste fuste.
Prima rochie, pe care o visam perfecta, e…. hm… sa spunem ca e buna pentru altcineva. Ori am mai slabit eu, ori au calculat ei gresit numarul de straturi de materiale, cert e ca in loc de rochia subtire si lunga si mulata pe care-am comandat-o am primit ceva indesat, foarte lung (e drept ca ii lipseste crinolina si ca trebuie calcata), deloc mulat, imposibil de modificat in ceva suplu. Imi venea sa pling. Materialele sint ok, la fel si cusaturile si detaliile, singura problema e forma. As pune poze, dar deh, incerc sa-mi feresc silueta feciorelnica incorsetata de ochii lui Mire. Pun un detaliu doar, si anume trena, ca aia imi vine foaaarte bine. 😀
Prietena mea incerca sa ma consoleze cu chestii gen „Hai mah ca nu e asa rau, cu o croitoreaza buna te faci la fix”, mie imi venea sa ma strecor afara din corset, sa ma bag sub canapeaua ei si sa nu mai ies de-acolo decit la un an dupa nunta.
Dar nu-i nimic, mai e una. Ce bine c-am comandat doua. Si ma strecor in cea de a doua. Mai mica, clar mulata, material mai hotarit sa stea ca lumea pe mine. Daaa, ok, modelul nu e genial, imi placea mai mult celalalt, da’ nu vine rau deloc. Cind ma invirteam eu mai placut surprinsa, o vad pe prietena mea ca se uita un pic contrariata in jos. Ma uit si eu. Mda, e scurta. Mi se vad virfurile pantofilor, la un loc cu ciorapii si gleznele cu totul. Care-i regula? Sa se vada 1 cm din virful sandalei? Eh, la mine se vad 10. Da nu-i bai, ca am glezne frumoase. Si ia uite ce trena de doi metri am… Nu ma uit prea atent la toate perlutzele si broderiile de pe material (pe care-am uitat s-o rog pe Ivan sa nu mi le puna), important e ca e vine bine pe mine, nu? Ramine doar sa am grija sa imi iau niste sandale frumoase, ca daca tot se vad intregi pe sub rochie…
Da’ ia uite ce frumoasa e broderia pe solduri:

Cam asta. Acum o astept pe mama cu fierul de calcat vertical, sa imi niveleze straturile, caut o croitoreasa buna sa mai scoata din ele si sa-mi faca sisteme de prindere a trenelor, sa pot merge si in alta directie decit in fata, sa-mi cumpar crinolina cu un cerc pentru prima rochie, cercei pentru fiecare si voaluri. Plus sandale.
Rochiile le-am atirnat in niste saci pe bara cea mai de sus din debara. Nu vreau sa le vad o vreme, cel putin pina nu ma obisnuiesc cu gindul ca nu-s perfecte. Nu tineam sa fie, ba chiar ma asteptam sa am surprize, ca Surpriza e my middle name. Da’ chiar asa, sa nu fie nici una macar buna, daca nu perfecta?
Ma duc sa-mi trag pe mine-o salopeta de pinza care-vine la marele fix. Pacat ca nu pot s-o port la nunta, ca e kaki.